Proorociile Apocalipsei

July 16, 2010 6:42 am by: Category: Axa 43, Oglinda vremii 

Urmăm astăzi cu tîlcuirea unor locuri din cartea Apocalipsei care au fost şi sînt pietre de poticnire nu numai pentru Iudeii cei necredincioşi şi rău-credincioşii eretici protestanţi sau papistaşi, dar şi pentru cei mai mulţi ortodocşi, care înţeleg Scriptura după cum le spune „cugetul” lor înşelat, iar nu după învăţătura Sfinţilor Părinţi.

CAPITOLUL VI: Dezlegarea peceţii a şasea, care închipuie bătăile ce vor veni la sfîrşitul lumii

Stihurile 12, 13: Şi m-am uitat cînd [îngerul] a deschis pecetea a şasea, şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sîngele. Şi stelele cerului au căzut pe pămînt, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi cînd este zguduit de vijelie.

Unii [Sfîntul Ambrozie, n. m.] au spus că acestea s-au petrecut pe vremea împăratului Vespasian. Nouă ni se arată să fie aceasta trecerea de la anii cei din prigoane la vremea cea de dinaintea venirii lui Antihrist, în care vreme s-a proorocit că vor fi multe bătăi, pentru că oamenii nu vor voi să se lepede de rele, fiind deprinşi cu ele. Fiind în rele, li se va trimite Antihrist, căci vor fi atîtea rele cîte n-au mai fost.

Prin „cutremur” arată schimbarea lucrurilor, şi în multe locuri ale Scripturii aflăm aceasta. Astfel, „încă odată voi clăti pămîntul” (Agheu 2:7) şi: „Pămîntul s-a cutremurat, cerurile au picurat” (Psalm 67:8), arată schimbarea celor ce se clatină, precum zice Apostolul (Evrei 12:27).

Iar întunecarea soarelui, şi neluminarea şi sîngerarea lunii arată întunecarea sufletelor asupra cărora va veni mînia lui Dumnezeu, precum a tîlcuit şi dumnezeiescul Chiril. Iar căderea stelelor înseamnă că cei ce s-au socotit pe ei înşişi a fi luminători ai lumii vor cădea, fiind zdrobiţi şi înfrînţi de ceea ce se va întîmpla la vremea aceea cînd – aşa cum a spus Domnul – „vor fi amăgiţi, de va fi cu putinţă, şi cei aleşi” (Matei 24:24) din pricina multelor strîmtorări. De aceea este dată aici pilda smochinului care, de vîntul diavolului, îşi leapădă roadele încă necoapte, fiindcă nu au stat să se coacă în căldura ispitelor şi nu au primit îndulcirea harului. Căci în două feluri se ia acesta: şi bun, şi rău. Aceasta se arată din cele două coşniţe ce i s-au arătat lui Ieremia: una cu smochine bune, şi una cu smochine rele. (Smochinul cel neroditor e pomenit şi în Evanghelie, la Matei 21:19.)

Stih 14: Iar cerul s-a învăluit ca o carte de piele pe care o faci sul, şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor.

Zicînd că „cerul s-a învăluit ca o carte”, arată în chip ascuns neştiinţa venirii celei de a doua a lui Hristos. Căci cartea se închide fără sunet şi îndată. Sau zice că şi Puterile cerului vor avea durere pentru cei ce au căzut căzînd din credinţă, ca şi cum ar pătimi împreună şi s-ar întrista prin aceasta. Căci cerul nu se va supune stricăciunii şi pieirii, ci numai se va învălui şi se va schimba spre o fire mai bună. Aşa zice şi Irineu în Cazania a cincea a mustrării conştiinţei celei cu nume rău: „Fiinţa făpturii nu se va strica şi nu va pieri, căci adevărat şi stătător e Cel care a făcut-o, ci „chipul lumii acesteia va trece”, a lumii în care s-a făcut călcarea poruncii”. […]

„(…) munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor (…)” La venirea lui Antihrist, cei numiţi aici, cu închipuire, „munţi” – care sînt conducători ai ierarhiilor bisericeşti sau ai ierarhiilor lumeşti – şi bisericile celor credincioşi – care sînt numite aici „insule” – vor cădea din locurile lor, schimbaţi fiind unul cu altul – ceea ce şi noi vom trăi şi vom suferi, din pricina păcatelor noastre, înaintea venirii Sale.

Stihurile 15-17: Atunci, împăraţii pămîntului, şi domnii, şi căpeteniile, şi bogaţii, şi cei puternici, şi toţi robii şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor, strigînd munţilor şi stîncilor: „Cădeţi peste noi şi ne ascundeţi pe noi de faţa Celui care şade pe tron şi de mînia Mielului! Căci a venit ziua cea mare a mîniei Lor, şi cine are putere ca să stea pe loc?”

Cînd Apostolii l-au întrebat pe Iisus Hristos despre stricarea bisericii din Ierusalim şi despre sfîrşitul veacului, El le-a spus mai înainte cele viitoare (pe cît au putut înţelege ei). Din acestea, unele s-au împlinit pe vremea luptei lui Vespasian şi a lui Tit împotriva Iudeilor ucigaşi ai lui Hristos, precum mărturiseşte Iosif Flaviu-Iudeul. Iar la sfîrşitul veacului, la venirea lui Antihrist, aceştia (Iudeii) se vor porni cu mai multă silnicie împotriva întregii lumi. Atunci – conducătorii cei mari (şi cei bisericeşti cu rînduiala cea bună, şi conducătorii lumii, care sînt numiţi „munţi”) şi bisericile credincioşilor (care se numesc „insule”) – toţi aceştia vor fugi din locurile lor din pricina hristosului cel mincinos. Prigoană prin care şi noi vom fi ispitiţi înaintea venirii lui, îngăduind Dumnezeu pentru păcatele noastre. Iar „împăraţii pămîntului” – adică cei ce stăpînesc pămîntul numai, şi nimic în ceruri nu şi-au cîştigat – împreună cu toţi domnii şi boierii, şi cu slugile cele mai de jos şi cu toţi cei ce sînt departe de slujba lui Hristos – se vor ruga ca mai bine să-i ascundă pietrele, şi peşterile şi munţii, decît să ia bătăile ispitei mîniei lui Dumnezeu ce va veni ca un vifor asupra lor, bătăi aduse întru venirea lui Antihrist prin foamete, ciume şi alte necazuri. Sau, de frica muncilor fără sfîrşit ce vor fi după înviere, cînd va fi foarte aprinsă mînia lui Dumnezeu. Şi cu dreptate va fi aşa mînia Lui, ca un cuptor care-i va mistui pe cei ce zidesc pe temeiul credinţei fîn, lemne şi trestie, ca nişte lucruri sortite pentru mîncarea focului. De care iubitorul de oameni Dumnezeu să ne izbăvească pe noi şi să ne facă părtaşi bunătăţilor veşnice gătite sfinţilor Lui, Celui ce aşează plinirea celor ce se mîntuiesc cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiului Său, Căruia I se cuvine mărirea împreună şi Duhului Sfînt în vecii vecilor! Amin!

CAPITOLUL VII: Pentru cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost păziţi nevătămaţi de bătăile celor patru Îngeri

Stih 1: După aceasta, am văzut patru Îngeri, stînd la cele patru unghiuri ale pămîntului şi ţinînd cele patru vînturi ale lui, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici peste mare, nici peste vreun copac.

Unii au spus că aceasta au făcut-o de mult Romanii Evreilor, socotind că cei patru Îngeri ai lui Dumnezeu arătau cum cei ce vor fi ispitiţi nu vor putea să scape de mînia lui Dumnezeu, nici pe pămînt, nici pe mare. Dar cu cît mai greu va fi aceasta întru venirea lui Antihrist, nu numai într-o parte a pămîntului evreiesc, ci în tot pămîntul, în unghiurile căruia vor sta patru Îngeri, împlinind voia lui Dumnezeu, slujbele date lor, iar nouă neştiute? „Ţinerea vînturilor” arată încetarea bunei întocmiri a firii şi răul de neocolit, de vreme ce tot ceea ce creşte pe pămînt înmugureşte şi se hrăneşte prin suflare de vînt; de asemenea, corăbiile umblă pe mare cu ajutorul vîntului.

Stih 2: Am văzut apoi alt Înger, care se ridica de la răsăritul soarelui şi avea pecetea viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru Îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pămîntul şi marea, zicînd:

„Şi am văzut alt înger de la răsăritul soarelui, care avea pecetea viului Dumnezeu (…)”/ Acest lucru l-a văzut şi Iezechiil: un om îmbrăcat în alb, adică în haină lungă de in, care punea un semn pe frunţile oamenilor care suspină şi se întristează pentru toate nelegiuirile ce se fac în jurul lor (Iezechiil 9:4), ca să nu piară drepţii împreună cu cei nedrepţi, pentru neştiinţă. Căci, de multe ori, nici Îngerii nu ştiu bunătăţile cele ascunse ale sfinţilor.

Aceasta i s-a arătat fericitului cînd a văzut puterea cea înaltă ce le poruncea acelor sfinţi Îngeri muncitori să nu le facă nimic celor păcătoşi, pînă ce nu-i vor cunoaşte pe slujitorii adevărului, care se vor despărţi prin pecetluire. Iar aceasta s-a făcut în multe părţi celor ce crezuseră în Hristos şi care au scăpat de la ucidere cînd Romanii au dărîmat Ierusalimul. Atunci erau multe mii – precum îi spune marele Iacov dumnezeiescului Pavel – dar mulţimea cea multă va fi pe vremea lui Antihrist, cînd pecetea Crucii celei de viaţă făcătoare va despărţi necredincioşii de credincioşi, care fără sfială şi cu îndrăzneală vor purta semnul lui Hristos înaintea păgînilor. Însă această pecete îşi va arăta puterea, doar în măsura în care noi ne vom arăta faptele [cele bune ale credinţei]. Pentru aceea zice Îngerul:

Stih 3: „Nu vătămaţi pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă ce nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!”

Cînd ne muncim, făptura se împărtăşeşte şi ea de bătăile acestea, de vreme ce a fost făcută pentru noi. Tot astfel, atunci cînd se slăvesc sfinţii, făptura împreună se veseleşte. (Scolie: Cînd îl bate Dumnezeu pe om pentru păcate, şi celelalte făpturi pătimesc împreună cu omul.)

„(…) pînă ce nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!”/ De aici, învăţăm că, mai înainte de aducerea ispitelor, şi celor ce fac bine le trebuie ajutorul Îngerilor [care să-i însemneze] cu pecetea Duhului cea dată nouă. Şi ajutorul Îngerilor se vede din lucrare, cînd îl cerem, iar cei ce nu le cer ajutor rămîn neajutoraţi. (Scolie: Ajutorul Îngerilor este foarte folositor în ispite.)

[La acestea, Sfîntul Ambrozie mai zice că pedeapsa nu va veni „pînă ce nu se va sparge sămînţa credinţei prin toate neamurile. Şi cei ce se vor pecetlui cu semnul credinţei sînt cei ce au fost orînduiţi pentru viaţa veşnică.”]

Stihurile 4, 5: Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: 144.000 de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israil. Din seminţia lui Iuda, 12.000 de pecetluiţi;

Închipuirea numelor celor 12 Patriarhi: „Iuda” se tălmăceşte „mărturisire”, şi aici sînt arătaţi cei ce se mîntuiesc prin mărturisirea lui Hristos „Cel răsărit din Iuda”;

Stih 5: din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii;

„Ruben”, se tălmăceşte „fiul vedeniei”, prin care se închipuiesc cei ce au agonisit vederea duhovnicească prin curăţia inimii;

din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;

„Gad”, se tălmăceşte „ispită”, prin care se arată cei ce se încununează prin răbdarea ispitelor, ca şi Iov;

Stih 6: din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii;

„Aşer” se tălmăceşte „fericire”, prin care sînt arătaţi cei ce moştenesc fericirea Stăpînului pentru viaţa lor cea vrednică şi cei ce se învrednicesc a sta de-a dreapta Stăpînului Hristos şi se numesc „fii ai luminii” şi „ai zilei”;

Stih 6: din seminţia lui Neftalim, douăsprezece mii;

„Neftalim” se tălmăceşte „rugăciune”, prin care se însemnează cei ce se lipesc de Dumnezeu cu rugăciunea neîncetată;

Stih 7: din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;

„Manase” se tălmăceşte „uitare”, adică cei ce uită cele din urma lor şi casele părinţilor pentru dragostea lui Dumnezeu;

Stih 7: din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii;

„Simeon” se tălmăceşte „ascultare”, adică cei ce se îndreptează prin ascultarea dumnezeieştilor porunci;

Stih 7: din seminţia lui Levi, douăsprezece mii;

„Levi” se tălmăceşte „primit”, prin care se înţeleg cei primiţi de Hristos pentru viaţa lor cea sfîntă, şi Levi s-a pus al optulea pentru a arăta că preoţia cea adevărată (faţă în faţă cu Hristos) va fi într-a opta zi, aceea a învierii;

Stih 7: din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii”

„Isahar”, se tălmăceşte „plată”, adică cei ce iau plată de la Dumnezeu pentru că vieţuiesc în fapte bune;

Stih 8: din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii;

„Iosif” se tălmăceşte „adăugire” (înmulţire sau creştere), adică îi arată pe cei ce primesc cele ce sînt de trebuinţă lor pentru ca apoi să li se adauge împărăţia cerului;

Stih 8: din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii;

„Zabulon” se tălmăceşte „locaşul puterii”, sau „bună mireasmă”, prin care se înţeleg cei întăriţi peste puteri prin sălăşluirea lui Hristos întru ei şi care s-au făcut bună mireasmă Lui, precum zice Pavel (2 Corinteni 2:15);

Stih 8: din seminţia lui Veniamin, douăsprezece mii.

„Veniamin” se tălmăceşte „fiul durerii”, sau „fiul zilei” sau „fiul luceafărului de dimineaţă”. Adică îi arată pe cei ce împlinesc numărul cu dureri de inimă, ori pe credincioşii Evrei care au scăpat atunci din robia Romanilor ori – ceea ce e mai de crezut – pe cei ce se vor mîntui prin credinţă dintre Evrei atunci, la sfîrşitul lumii, de vreme ce, cum zice Apostolul: „Isaia strigă pentru Israil: «Chiar de ar fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mîntui»” (Romani 9:27); şi: „După intrarea plinirii «neamurilor», tot Israilul se va mîntui” (Romani 11:26). Şi amîndouă tîlcuirile sînt primite. Căci, „după ce se va plini numărul celor mîntuiţi din neamuri, tot Israilul se va mîntui”, adică toţi cei care vor crede atunci întru Hristos. Iar cînd zice că „o rămăşiţă se va mîntui”, arată că numai cei ce vor crede înainte de venirea a doua a Domnului se vor mîntui, nu şi cei ce n-au crezut şi au murit.

Iar potrivirea întocmai a numerelor celor mîntuiţi din fiecare seminţie arată – după cum mi se pare – rodnicia seminţelor vestirii Apostolilor, căci numărul doisprezece adunat de douăsprezece ori înmulţit cu o mie dă numărul întreg arătat aici, căci aceştia (Evreii) au fost ucenicii seminţelor căzute pe pămîntul cel bun care au adus rodul însutit al mîntuirii a toată lumea. (Scolie: Fiecare Apostol avînd cîte 12 000 de pecetluiţi, prin care se înţeleg toţi cei pe care i-au adus la credinţă.) Şi să se ştie că neamul lui Dan nu s-a pus împreună cu celelalte, pentru că din el se va naşte Antihrist. Ci în locul lui s-a pus seminţia lui Levi, deşi aceea este a preoţilor de demult şi nu vine la număr.

[La acestea, Sfinţitul Averchie adaugă: Această pecetluire va fi făcută Israiliţilor care înainte de sfîrşitul lumii vor crede în Hristos, precum spune şi Sfîntul Apostol Pavel (Romani 9:27; 11:26). […] Numărul mic al celor mîntuiţi dintre Evrei poate că arată cît de puţini sînt aceştia dacă se aseamănă cu mulţimile nenumărate ale celor care L-au iubit pe Domnul Iisus Hristos dintre celelalte noroade ale pămîntului, care au fost păgîne.”]

Pentru poporul cel fără de număr din neamuri, îmbrăcat in haine albe

Stihurile 9, 10: După aceea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul, şi seminţiile, şi noroadele şi limbile, stînd înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcată în veşminte albe şi avînd în mînă ramuri de finic.

Aceştia sînt cei despre care zice David: „Eu îi voi număra, şi ei mai mult decît nisipul se vor înmulţi” (Psalm 138:18) – care s-au luptat muceniceşte pentru Hristos şi care se vor mai lupta încă bărbăteşte în vremile cele de apoi, din tot neamul şi seminţia, şi şi-au albit hainele vărsîndu-şi sîngele pentru Hristos, şi cei care le vor albi pînă atunci. În mîini poartă ramuri de finic, semnul biruinţelor cele prea-drepte asupra dracilor. Ei dănţuiesc înaintea „tronului” lui Dumnezeu, adică al odihnei lui Dumnezeu, şi ca nişte slugi bine-pricepute aduc mărire Dătătorului de biruinţe peste draci.

Stihurile 11, 12: Şi toţi Îngerii stăteau împrejurul tronului bătrînilor şi al celor patru fiinţe. Şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu, zicînd: „Amin! Binecuvîntarea, şi slava, şi înţelepciunea, şi mulţumirea, şi cinstea, şi puterea şi tăria – Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!”

„Toţi Îngerii stăteau împrejurul tronului bătrînilor (…)” Iată Biserica Îngerilor şi a oamenilor! Şi cei ce se arătau de mult înfricoşaţi oamenilor – precum ştim de la Daniil – atunci vor fi împreună cu oamenii. Şi, după înţelegerea oarecăror sfinţi, ei se arată în trupuri, pentru că sînt scrişi împrejur cu locul. Iar după altă înţelegere, Îngerii nu se arată [cu trup], ci se scriu împrejur precum voieşte Dumnezeu, arătîndu-se în chip schimbător. (Scolie: Îngerii nu au trupuri fireşti, precum oamenii, ci îşi iau trup schimbător, cum ştie doar Dumnezeu. Iar scrierea împrejur este a trupului firesc ce are lungime, lăţime şi adîncime, pe care o putem cuprinde noi. De aceea vrea Dumnezeu ca să se scrie împrejur şi Îngerii, ca să-i putem vedea.)

Iar că Îngerii stăteau împrejurul Heruvimilor şi al bătrînilor arată mărimea cinstei cu care slăvesc cei ce se închipuie prin numărul bătrînilor, de la care toţi trimit lui Dumnezeu mulţumire pentru biruinţa cea cuvioasă făgăduită întru noi.

Stih 13: Iar unul din bătrîni a deschis gura şi mi-a zis: „Aceştia îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sînt şi de unde au venit?”

„Iar unul din bătrîni (…) mi-a zis (…)”/ Îl îndeamnă cu întrebare pe fericitul (Ioan) spre [înţelegerea] celor văzute. Iar el se înţelepţeşte şi se învaţă de la cele ce i s-au arătat punînd înainte neştiinţa:

Stih 14, 15: Zis-am către el: „Domnul meu, tu ştii!” El mi-a răspuns: „Aceştia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sîngele Mielului. Pentru aceea sînt înaintea tronului lui Dumnezeu, slujind ziua şi noaptea în biserica Lui; şi Cel care şade pe tron înălţa-va cortul Lui asupra lor.

„El mi-a răspuns: „Aceştia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare (…)”/ Fericiţi sînt cei care vor culege ca roadă a ostenelilor lor celor trecătoare odihna veşnică, şi care vor împărăţi împreună cu Hristos pentru că au pătimit împreună cu Dînsul şi cei ce-i vor sluji Lui pururea. Şi, zicînd „ziua şi noaptea”, arată neîncetarea, căci acolo noapte nu va fi, ci o zi necurmată, care, în locul soarelui celui firesc, va fi luminată de soarele cel mai presus de fire, de Soarele Dreptăţii. Şi, prin „noapte”, se înţeleg şi tainele cele ascunse şi cunoştinţele cele adînci, iar „ziua” le închipuie pe cele arătate şi lesne de înţeles. Iar „biserica Lui” este toată făptura cea înnoită cu Duhul, şi mai ales aceia ce au păzit arvuna Duhului întreagă şi neatinsă, cum s-au făgăduit, şi cu această arvună au trăit şi au petrecut. Întru unii ca aceştia a făgăduit Dumnezeu să locuiască şi să umble.

[La acestea, Sfinţitul Averchie vine şi cu alte desluşiri: „Unul dintre Bătrîni îi spune lui Ioan că «Aceştia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sîngele Mielului». Iar aceste semne arată limpede că ei sînt mucenicii lui Hristos. Iar pomenirea necazului cel mare i-a făcut pe unii tîlcuitori să creadă că ei sînt Creştinii care vor fi ucişi de Antihrist în ultima vreme a existenţei lumii, fiindcă Însuşi Hristos a spus în legătură cu acest necaz: «Mare necaz va fi atunci, cum n-a mai fost de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi» (Matei 24:21). Aceştia se vor adăuga numărului mucenicilor amintiţi la capitolul 6:11.” […]

Stih 16: Nu vor mai flămînzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă.

Adevărat este că vor avea „pîinea cea cerească” şi „apa vieţii”. Şi nu vor mai pătimi durere, nici întristare de la ispitele arătate prin „soare” şi prin „arşiţă”, căci vremea luptelor va trece.

[Iar Sfîntul Ambrozie zice şi el: „Nu vor mai flămînzi şi nu vor mai înseta de dreptate. Căci Domnul zice: «Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura» (Matei 5:6), văzînd că cei nedreptăţiţi însetau după dreptatea veşnică. […] Şi «nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă.»/ Prin «soare», înţelegem suferinţele pe care sfinţii le-au primit de la oameni, iar prin «arşiţă» înţelegem ispitele diavolului sau poftele cărnii. Căci sfinţii au suferit cu răbdare în această viaţă, şi au biruit împotrivirile oamenilor nedrepţi; şi au trecut peste ispitele diavolului, au biruit dorinţele cărnii în sinea lor, şi astfel s-au aşezat în fericirea cerească, unde nu mai este luptă, ci bucurie nesfîrşită şi necurmată.”]

Stih 17: Căci Mielul, Cel care stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei, şi-i va aduce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Zicînd: „îi va paşte pe ei”, arată că cei ce vor fi păscuţi de către Hristos atunci nu se vor mai teme de năvala „lupilor”, pentru că „lupii” se vor trimite în focul cel nestins. „(…) şi-i va aduce la izvoarele apelor vieţii (…)”/ Cei păscuţi de Hristos vor fi lîngă izvoarele curate şi prea-desfătate ale cunoştinţei de Dumnezeu celei mai presus de fire. Prin „ape”, s-a arătat turnarea îmbelşugată a Duhului lui Dumnezeu, precum a spus Domnul despre cei ce vor crede în El după dreptate, că „izvoare de apă vie vor curge din pîntecele lui” (Ioan 7:38), cu care sfinţii se vor adăpa atunci cu prisosinţă întru bucurie şi întru veselie fără de sfîrşit. Aceasta va fi după ce se va strica cunoştinţa cea din parte, cînd vor dobîndi desăvîrşirea şi se vor dezbrăca de stricăciunea schimbării.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s