Proorociile Apocalipsei

November 1, 2010 8:04 am by: Category: Axa 49, Oglinda vremii 

CAPITOLUL XV

Şapte Îngeri vor aduce bătăi asupra oamenilor mai înainte de sfîrşit. Şi despre marea de sticlă ce a fost văzută în descoperire

Stih 1: Am văzut apoi în cer alt semn, mare şi minunat: şapte Îngeri avînd şapte pedepse – cele de pe urmă – căci cu ele s-a sfîrşit mînia lui Dumnezeu.

Prin numărul „şapte”, înţelegem că nedreptăţile ce se fac cu îndrăzneală în cele şapte zile ale veacului acestuia se vor domoli, şi se vor înfrica şi se vor înfrînge cu şapte bătăi şi prin şapte Îngeri. Iar după aceasta se arată viaţa sfinţilor ce va fi şi mărirea lor.

Stih 2: Am văzut ca o mare de cleştar, amestecată cu foc, şi pe biruitorii din ispita cu fiara, şi cu chipul fiarei şi cu numărul numelui ei stînd lîngă marea de cleştar şi avînd alăutele lui Dumnezeu.

„Marea de de cleştar, amestecată cu foc” socotim că închipuie mulţimea celor ce se mîntuiesc, şi curăţia odihnei celei viitoare şi strălucirea sfinţilor care vor străluci ca soarele cu bunătăţile cele strălucitoare ce-i vor împodobi (Matei 13:43). Iar că sticla era amestecată cu foc, se poate înţelege din ce a zis Apostolul: „Lucrul fiecăruia se va lămuri cu foc.” Iar focul nimic nu le va strica celor curaţi şi neîntinaţi, fiindcă – potrivit Psalmistului (Psalm 28:7) – el are două însuşiri: de a-i arde pe păcătoşi şi de a-i lumina pe cei drepţi, precum a înţeles marele Vasilie. Prin „foc”, se mai înţelege şi ştiinţa lui Dumnezeu şi darul de viaţă făcătorului Duh, pentru că în foc i S-a arătat Dumnezeu lui Moisi (Ieşirea 3:2) şi în chip de limbi de foc S-a pogorît Duhul Sfînt peste Apostoli (Fapte 2:3). Iar prin „alăute” arată omorîrea mădularelor [a vieţii trupeşti, păcătoase, n. m.] şi viaţa cea lăudătoare a bunătăţilor, care se slobozeşte întru unirea glasului cu arcuşul Duhului Sfînt.

Stihurile 3, 4: Şi ei cîntau cîntarea lui Moisi, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului, zicînd: „Mari şi minunate sînt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Căci Tu singur eşti sfînt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.

„Cîntau cintarea lui Moisi (…)”/ Din „cîntarea lui Moisi”, cunoaştem cîntarea de laudă ce I se înălţa lui Dumnezeu de către cei drepţi ce erau în Legea Veche, mai înainte de legea darului. Iar din „cîntarea Mielului” înţelegem cîntarea de laudă şi mulţumire cea neîncetată a celor ce au vieţuit cu temere de Dumnezeu după venirea lui Hristos, pentru facerile de bine şi darurile ce au venit de la Dînsul pentru neamul nostru. Căci, prin dumnezeieştii Săi Apostoli, Dumnezeu a chemat toate neamurile la cunoştinţa Sa.

Stihurile 5, 6: Şi, după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis biserica Cortului Mărturiei din cer. Şi au ieşit din Cort cei şapte Îngeri cu cele şapte pedepse, îmbrăcaţi în veşmînt de in curat, luminos şi încinşi pe sub sîni cu cingători de aur.

Acesta e Cortul din ceruri după a cărui asemănare i-a poruncit Dumnezeu lui Moisi să-l facă pe cel de jos (Ieşire 25:9). Din această biserică vor ieşi Îngerii îmbrăcaţi în cămăşi „de in” […], pentru curăţia firii lor şi pentru luminarea bunătăţilor lor. Şi spune că sînt încinşi peste piept cu „aur”, pentru firea lor puternică, curată şi cinstită şi pentru slujirea lor neîncetată.

Stih 7: Şi una din cele patru făpturi a dat celor şapte Îngeri şapte pahare de aur, pline de mînia lui Dumnezeu, Celui care este viu în vecii vecilor.

De la cele patru făpturi au luat cei şapte Îngeri cele şapte pahare de aur pline cu mînia lui Dumnezeu, precum spune şi Iezechiil (23:33). De aici, se arată că în ceruri ştiinţa despre cele ce se fac este adusă pururea de la cei dintîi la cei de-al doilea, după înţelegerea marelui Dionisie [Areopagitul].

Stih 8: Iar biserica s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi din puterea Lui.

Prin „fum”, înţelegem frica, şi groaza şi munca mîniei lui Dumnezeu, de care se va umple biserica şi care vor veni peste cei vrednici de acestea în vremea judecăţii şi mai înainte de judecată asupra celor ce se vor pleca lui Antihrist şi vor face fapte potrivnice.

Stih 8: Şi nimeni nu putea să intre in biserică, pînă ce se vor sfîrşi cele şapte pedepse ale celor şapte Îngeri.

De aceea, socotim că, pînă nu va despărţi mînia lui Dumnezeu pe cei necredincioşi de cei credincioşi şi drepţi, sfinţii nu vor dobîndi în nici un chip soarta Ierusalimului ceresc şi odihna în biserica lui Dumnezeu. Căci trebuie – zice – să se sfîrşească bătăile prin care se va da răsplătire pentru păcate celor vrednici de dînsa, primind aceia răspunsul ce li se va da lor. Iar după aceea, li se va da locaş sfinţilor în Mitropolia cea de sus. Şi aşa li se va adăuga bătaie după bătaie celor ce vor fi la sfîrşit, pentru că, fiind iubitor de oameni, Dumnezeu va slobozi muncile şi bătăile în viaţa aceasta de acum, ca răsplătire pentru măsura păcatelor, pentru a le micşora în veacul cel viitor fără de sfîrşit. Iar noi să-L rugăm pe Domnul să ne certe ca un părinte şi să nu ne bată cu muncă întru mînia Sa, căci nu este vindecare trupului nostru din faţa mîniei Lui (Psalm 37:1). Deci, spălînd hainele sufletelor noastre cele întinate cu păcate cu lacrimi de pocăinţă şi împodobindu-le ca pe nişte mirese, să intrăm în cămara veseliei cea nestricată a lui Hristos-Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată lauda, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

CAPITOLUL XVI

După ce s-a vărsat paharul cel dintîi, s-a făcut bubă rea peste cei ce s-au lepădat de credinţă

Stihurile 1, 2: Şi am auzit glas mare din biserică, zicînd celor şapte Îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pămînt cele şapte pahare ale mîniei lui Dumnezeu!” Şi s-a dus cel dintîi şi a vărsat paharul lui pe pămînt. Şi bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

„Paharul” se înţelege în loc de lucrare de muncă, căci spune cum, după vărsarea lui de către Îngeri, s-a făcut o „bubă mare”, cumplită, ce închipuia durerea cea din urmă ce tremură în inimă, care se va face în inimile celor ce-şi vor părăsi credinţa, cînd, fiind bătuţi de bătăile slobozite de Dumnezeu, nu vor dobîndi vindecare de acestea de la Antihrist [la care s-au închinat]. Şi este adevărat că în chip simţitor se vor răni trupurile celor ce vor avea sufletele rănite cu săgeţile înşelăciunii şi amăgirii diavoleşti şi ale lui Antihrist cel vrăjmaş.

[Despre acestea, cuviosul Averchie mai zice: „În acest capitol, sînt înfăţişate bătăile lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor Bisericii, închipuite de „cele şapte pahare ale mîniei lui Dumnezeu, vărsate de cei şapte Îngeri”. Acestea sînt după asemănarea bătăilor cu care a fost lovit Egiptul cel vechi, a cărui înfrîngere este o închipuire a înfrîngerii mincinoasei împărăţii creştine care mai sus a fost numită «Egipt» şi «Babilon». /…/ Astfel, «buba» pricinuită de vărsarea primului pahar este luată, negreşit, din asemănarea cu a şasea bătaie ce a lovit Egiptul.”]

Al doilea pahar, asupra sufletelor ce sînt în mare

Stih 3: Şi al doilea Înger a vărsat paharul lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sînge ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit din cele ce sînt în mare.

Nu este lucru mare sau cu anevoie în puterea lui Dumnezeu să întoarcă marea în sînge ca de om junghiat, prin sfinţii săi Prooroci Ilie şi Enoh pierzîndu-i Dumnezeu pe cei ce sînt într-însa, spre a învedera neputinţa lui Antihrist şi pentru a arăta cît de slabi sînt cei amăgiţi de el. Aşa a făcut de demult şi în Egipt (Ieşirea 7:18), prin Moisi, spre mustrarea împietririi lui Faraon, arătîndu-Şi puterea pentru ca aceia adeveriţi în credinţă să se întărească, iar cei neîntăriţi să se teamă, văzînd făptura luptîndu-se împotriva lor, pentru cinstea [dată de ei] pierzătorului. Pentru că numele lui Antihrist este „pierzătorul” şi în vărsare de sînge şi în războaie se va face venirea lui, de vreme ce Gog şi Magog se vor îndemna împreună şi se vor lupta în cele patru părţi ale lumii. (Scolie: Tare se vor lupta Gog şi Magog împotriva celor ce nu-l vor primi pe Antihrist.) Şi împăraţii care nu se vor supune lui Antihrist se vor doborî cu toată oastea lor, şi vărsări de sînge se vor face şi marea, pentru războaiele cele din corăbii, se va spurca cu sînge şi apele ei se vor amesteca cu sîngele celor morţi.

Prin paharul al treilea, apele se întorc în sînge

Stihurile 4, 5: Iar cel de-al treilea Înger a vărsat paharul lui în rîuri şi în izvoarele apelor, şi s-au prefăcut în sînge. Şi l-am auzit pe Îngerul apelor zicînd: „Drept eşti Tu – Cel ce eşti şi Cel ce erai, Sfinte Doamne – că ai judecat acestea; de vreme ce ei au vărsat sîngele sfinţilor şi proorocilor, tot sînge le-ai dat să bea. Vrednici sînt!”

Şi prin aceasta se arată că Îngerii sînt puşi peste stihii – precum s-a zis mai sus – dintre care unul este peste ape. Şi Îl laudă pe Dumnezeu pentru pedeapsa adusă după cuviinţă peste cei potrivnici, dîndu-le să bea sînge celor ce şi-au spurcat mîinile cu sîngele sfinţilor. Prin aceasta, se mai arată că mulţi, prin starea cea tare în credinţă, se vor învrednici în vremea aceea de darul proorocesc şi vor fi omorîţi de slugile diavolului. […]

[De asemenea – zice Sfinţitul Averchie – aici se pomeneşte înfricoşătoarea vărsare de sînge ce se va întîmpla în vremea lui Antihrist, înainte de sfîrşitul lumii.]

Stih 7: Şi am auzit din altar, grăind: „Aşa, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!”

„Şi am auzit din altar (…)”/ Aici, Îl numeşte „altar” pe Hristos, căci întru Dînsul şi printr-Însul se aduc Tatălui jertfele cele cuvîntătoare, precum am învăţat de la dumnezeiescul Apostol (Romani 12:1). Aici, am auzit cum Puterile îngereşti, trimise spre slujbă către cei ce vor mîntuirea, înalţă [la Dumnezeu] rugăciunile şi jertfele noastre cele duhovniceşti.

Şi zice că din acest „altar” a ieşit un glas care arată că drepte sînt judecăţile lui Dumnezeu, întrecînd orice minte şi cuvînt. Şi ne-am învăţat din Sfintele Evanghelii că îngereştile Puteri cereşti se veselesc şi prăznuiesc pentru mîntuirea celor ce se întorc prin pocăinţă (Luca 15:10), şi le pare rău de rătăcirile lor din calea cea dreaptă şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru munca celor ce calcă poruncile Lui, ca [măcar astfel] să-şi plătească datoria [pentru păcate]. Pentru aceea, să ne nevoim ca să mijlocească spre mîntuirea, veselia, bucuria şi pentru întoarcerea noastră, gîndind că fiecăruia din noi îi urmează dumnezeiescul Înger, îndemnîndu-ne şi aducîndu-ne la faptele bune, vorbind ca o minte cu cuvînt negrăit, oarecum în taină, cu mintea noastră. Şi, dacă ascultăm de el, se bucură, iar cînd nu-l ascultăm îi pare rău. (Scolie: Fiecare are Îngerul său, care se bucură de întoarcerea aceluia şi-i pare rău de nepocăinţa lui.) Fie ca viaţa noastră întru Dumnezeu să le fie pricină de supărare şi de ruşinare dracilor, iar Îngerilor să le fie spre veselie! Ca, prăznuind cu glas de bucurie împreună cu dînşii, să-I mulţumim lui Hristos-Dumnezeul nostru pentru biruinţa asupra viclenelor puteri, Căruia I se cuvine mărirea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, acum, şi pururea şi în veci vecilor. Amin!

Prin bătaia a patra, vor arde oamenii cu zăduf

Stihurile 8, 9: Apoi, al patrulea Înger a vărsat paharul lui în soare, şi [acestuia] i s-a dat să-i dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă, şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

Cu arderea simţită a soarelui se vor arde oamenii atunci cînd Dumnezeul cel iubitor de oameni le va strînge fălcile „cu zăbale şi cu frîu” (Psalm 31:9) celor ce nu se apropie de Dînsul pentru a căuta pocăinţa. Dar, deşi aceia vor cădea în adîncul răutăţilor, nu se vor întoarce la pocăinţă, ci şi mai mult se vor duce spre hulă, din răutatea cunoştinţei şi a voii lor.

Prin „soare”, se mai poate închipui zăduful ispitelor prin care zice că se vor arde cei vrednici de bătăi, ca, prin sosirea durerilor, să urască păcatul. Dar aceştia, fiind fără de minte, în loc de a-şi cunoaşte greşelile şi căderile lor în păcate, îşi vor ascuţi limba împotriva lui Dumnezeu. Dintre ei se pot vedea în jurul nostru şi acum, care, mîniindu-se din pricina barbarilor [păgînilor], grăiesc rele şi învinuiesc bunătatea lui Dumnezeu, că i-a lăsat să aducă atîtea necazuri neamului nostru.

Prin bătaia a cincea, se va întuneca împărăţia fiarei

Stihurile 10, 11: Atunci, al cincilea Înger a vărsat paharul lui peste scaunul fiarei, şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi L-au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit!

Vărsînd acest „pahar peste scaunul fiarei”, arată că peste împărăţia lui Antihrist va veni o mînie întunecată, ce nu va fi luminată de Soarele Dreptăţii. Iar „muşcarea limbilor” arată mărimea durerilor de care vor fi cuprinşi cei amăgiţi de Antihrist, fiind bătuţi cu bătăile slobozite de Dumnezeu, ca să vadă că acela ce s-a proslăvit întru ei ca un dumnezeu este înşelător. Dar ei nici din aceasta nu se vor întoarce la pocăinţă, ci şi mai mult vor huli. […] La fel, întru bătăi, Faraon se muia, iar după luarea bătăii iar se învîrtoşa. […]

Şi zic unii că, prin focul gheenei, păcătoşii se vor lămuri ca aurul, lepădînd spurcăciunea păcatelor, şi astfel se vor mîntui şi ei. (Scolie: Aici, vorbeşte de rătăcirea lui Orighen.) Însă aurul, fiind neînsufleţit, are întinarea din fire, pe cîtă vreme spurcăciunea s-a lipit de cei cuvîntători de bunăvoia lor, şi mai ales s-a născut din ei. Pentru aceasta, cei ce se unesc cu răutăţile de bunăvoie şi nu iau seama la dreptatea ce se împarte fiecăruia după vrednicie vor da răspuns lui Dumnezeu, Cel ce are bunătatea, mai înainte ştiinţa şi puterea de a opri munca cea de veci. (Scolie: Adică Dumnezeu va da plată păcătoşilor după dreptate, iar Orighen zice că bunătatea lui Dumnezeu va face sfîrşit muncilor, despărţindu-se de dreptate.) […]

Ceea ce este pentru cei ce se luptă cîmpul, aceasta este pentru toţi oamenii viaţa în lumea aceasta. Şi a se naşte sau a nu se naşte nu este în puterea noastră, dar în noi este pus a ne război şi a-i birui pe viclenii draci şi a dobîndi veşnicele bunătăţi. Deci, dacă sînt biruiţi în această luptă şi nu se pocăiesc, păcătoşii se vor tîngui fără de folos nimicindu-se în veci. Pentru că în iad nu va fi cine să se mărturisească – după cuvîntul Psalmistului – căci nu va mai fi cu cei osîndiţi ajutorul Duhului Sfînt, ca acum, de vreme ce ei „se vor tăia în două” despărţindu-se de Duhul cel făcător de viaţă, Cel hulit de ei. Şi înţelegerea de mai sus se uneşte cu cuvîntul psalmului 124:3 că „nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii mîinile lor la fărădelegi”, căci nici viaţa lor nu a fost amestecată. Şi nu numai pentru neamestecarea vieţii şi deosebirea năravurilor drepţilor de ale păcătoşilor, ci şi pentru întărirea şi înrădăcinarea voii celor dintîi de a nu se uni cu lucrul rău, şi de a nu se supune la păcat, şi de a nu-şi împuţina veselia din pricina slăbiciunii trupului sau din frica schimbării, urmînd tăriei şi neschimbării cea întru Dumnezeu.

Prin paharul al şaselea, se va deschide calea spre Eufrat dinspre răsăritul soarelui

Stih 12: Şi al şaselea Înger a vărsat cupa lui în rîul cel mare al Eufratului, şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui.

Mi se pare că, secînd – după slobozenia lui Dumnezeu – Eufratul va da împăraţilor pămînteşti trecere spre omorîrea şi pierderea oamenilor, împreună cu ei fiind şi alţii, care socotim că se vor ridica la hotarele Sciţilor, precum vom vedea din pomenirea lui Gog şi Magog, arătată mai jos. (Scolie: Gog şi Magog vor ieşi din părţile Schitenilor, precum se zice mai jos, capitolul 20:7, 8). Mi se pare că şi Antihrist va ieşi din părţile Răsăritului – din ţara Persiei, unde este seminţia lui Dan, din neamul Iudeilor – şi, trecînd Eufratul împreună cu alţi împăraţi sau voievozi ce vor avea nume împărătesc, le va aduce oamenilor moarte trupească şi sufletească: unora adică pentru credinţă şi răbdare, iar altora pentru lenevie şi slăbiciune. (Scolie: Eufratul este apă mare în Mesopotamia, ce iese din Nifat, muntele Armeniei, şi este adîncă şi repede şi dă în Marea Roşie.)

Stih 13: Şi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte.

Zice că a văzut cum – din „gura balaurului” (adică a diavolului), a „fiarei” (adică a lui Antihrist) şi a „proorocului mincinos” – vor ieşi „trei duhuri necurate asemenea cu broaştele”, pentru că înveninarea, întinarea, necurăţia şi alunecarea duhurilor celor viclene se trag spre desfătările cele umede. Puteri (duhuri) care, cu poruncile diavolului, ale lui Antihrist şi ale proorocului mincinos, închipuite prin „guri”, vor arăta semne şi minuni amăgitoare oamenilor, cum vom vedea.

Stih 14: Căci sînt duhuri demonice, făcătoare de semne, care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.

Semnele cele mincinoase ce se lucrează prin draci îi vor stîrni la război pe cei ce se supun zilei celei mari şi luminate a lui Dumnezeu, zi în care, cu adevărat, luptătorii împotriva lui Dumnezeu, fiind biruiţi, vor plînge fără folos pentru înşelăciunea cea dintîi.

[Iar Sfîntul Ambrozie adaugă: „Cele trei «duhuri» necurate ce se văd ieşind din gura diavolului, a lui Antihrist şi a proorocului mincinos îi arată pe ucenicii lui Antihrist, /…/ care vor propovădui prin toate cetăţile lumii. Şi sînt numiţi «duhuri demonice» fiindcă diavolul locuieşte în ei şi vorbeşte prin gura lor, şi prin învăţătura lor ei sînt fiii aceluia. Şi sînt în chip de «broaşte», fiindcă broaştele sînt necurate şi trăiesc în noroi, precum şi ucenicii lui Antihrist nu se vor sfii să scoată nenumărate păcate şi urîţenii.”]

[Iar „ziua cea mare a lui Dumnezeu Atotţiitorul” este – precum zice Sfinţitul Averchie – „aceea cînd Dumnezeu Îşi va arăta slava Sa pentru a-i pedepsi pe vrăjmaşii Bisericii.”]

Stihurile 15, 16: „Iată, vin ca un fur. Fericit este cel care priveghează şi îşi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” Şi s-au strins la locul ce se cheamă evreieşte „Har-Maghedon”.

Cînd zice despre cel ce „priveghează” şi-şi păstrează „hainele”, arată ca să privegheze şi să poarte grijă fără lenevie de faptele cele bune, căci acestea sînt „hainele” sfinţilor, de care lipsindu-se, omul se va ruşina plin de grozăvie. Iar „Har-Magheddon” se tîlcuieşte „tăierea” sau „omorîrea”. Pentru că, adunîndu-se acolo, neamurile se vor tăia, adică aceia care îl vor avea ca voievod pe diavolul, care se va bucura de sîngele oamenilor. Şi, fiind urîtă goliciunea fără „hainele” bunătăţilor, l-am văzut şi în Evanghelie pe acela lepădat din cămara de nuntă pentru faptele rele (Matei 22:1-13). Nestricăciunea [este dată de] faptele bune, şi, ca să nu ne aflăm goi, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne spele aici hainele sufleteşti, ca să ne albim mai mult decît zăpada. Ca nu cumva, auzind că am intrat aici fără haină de nuntă, legîndu-mi-se mîinile şi picioarele, să fiu aruncat în întunericul cel mai dinafară (Matei 22:13). [Deci,] – avînd în toată vremea haine albe şi luminate prin viaţa îmbunătăţită şi împodobită cu răbdarea (după Solomon) şi umblînd împreună cu Mirele sfintelor suflete Cel curat şi fără prihană, cu Hristos Domnul nostru – să intrăm cu El în cămară. Căruia, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, I se cuvine mărirea, stîpînia şi cinstea acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

[„Faptul de care se vorbeşte aici – zice cuviosul Averchie – este repeziciunea cu care va veni Hristos a doua oară (vezi Matei 24:43-44).”

La acestea, Sfîntul Ambrozie adaugă: „«Iată, vin ca un fur»/ Aici, se arată că va veni noaptea (1 Tesaloniceni 5:2, 3). «Fericit este cel ce priveghează»/ Necredincioşii vor rămîne în poftele lor stricăcioase şi nu vor putea să vadă dinainte răul ce le va urma, zicîndu-şi că mai pot dormi [în negrijă pentru sufletul lor]. «Deşteaptă-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos!» (Efeseni 5:14). Iar drepţii, fiind cu luare aminte, vor vedea dinainte răul care le va urma, aceia ce şi-au potolit poftele cărnii, care s-au luptat cu armele faptelor bune [împotriva patimilor] şi împotriva duşmanilor văzuţi ai lui Dumnezeu, şi aşa au ajuns fericiţi. Căci «veşmintele» sufletelor noastre sînt faptele cele bune.”]

Prin bătaia a şaptea se va face cutremur mare şi tunete peste oameni

Stihurile 17, 18: Al şaptelea Înger a vărsat paharul lui în văzduh, şi glas mare a ieşit din biserica cerului, de la tron, strigînd: „S-a făcut!” Şi s-au pornit fulgere, şi vuiete şi tunete, şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost de cînd este omul pe pămînt un cutremur atît de puternic.

„S-a făcut!”/ Spune că s-a făcut glas îngeresc din cer, zicînd că s-a împlinit porunca lui Dumnezeu. Iar „glasurile”, „tunetele” şi „fulgerele” închipuie groaza şi înfricoşarea ce se vor face la venirea cea de apoi a lui Hristos, aşa cum s-a făcut pe muntele Sinai la pogorîrea lui Dumnezeu (Ieşirea, capitolul 19). Cutremurul închipuie schimbarea lucrurilor făcute, după Apostol, unde Dumnezeu zice că: „Încă odată voi clăti nu numai pămîntul, ci şi cerul” (Evrei 12:26).

Stih 19: Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi, şi cetăţile păgînilor s-au prăbuşit şi Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul aprinderii mîniei Lui.

Prin „cetatea cea mare” înţelegem Ierusalimul cel mare şi de demult, căruia i se zice „mare” nu pentru mulţimea şi mărimea zidurilor, ci pentru cinstea lui Dumnezeu şi buna-credinţă, care s-a tăiat cu adevărat, şi s-a despărţit şi s-a deosebit de cetăţile păgînilor prin patimile lui Hristos. Iar „ruperea” în trei părţi socotim că-i arată pe cei din el – pe Creştini, pe Evrei şi pe Samarineni – adică pe credincioşii cei tari, pe cei ce au spurcat botezul cu fapte urîte şi pe Evreii care nicidecum n-au primit propovăduirea. Pentru că acum, Iudeii şi Samarinenii, de frica celor ce împărăţesc în creştinătate, îşi ascund sfaturile lor cele necredincioase şi arată că se lipesc de noi, neîndrăznind să se deosebească cu eresul lor, şi astfel Creştinii cei adevăraţi sînt amestecaţi cu cei ce au doar nume de Creştini. Iar cînd va veni ispita, îi va scoate la iveală, şi se va face împărţirea în trei: adică a Creştinilor, păcătoşilor şi a necredincioşilor, care se vor întoarce şi se vor uni cu cei de un obicei cu ei şi cu legea lor. (Scolie: Aprinderea ispitirii îi va scoate pe Evrei şi pe păcătoşi la vedere în vremea lui Antihrist, cînd Evreii şi păcătoşii se vor rupe de Creştini şi-l vor primi pe Antihrist.)

Iar căderea „cetăţilor păgînilor” însemnează nimicirea lor sau lipsa vieţii păgîneşti la venirea împărăţiei lui Dumnezeu, pe care o vor primi sfinţii (Daniil 7:27).

„(…) şi Babilonul cel mare a fost pomenit (…)”/ Arată Babilonul cel mare, cel amestecat cu împerecherile sale cele lumeşti şi cu ispitele tulburătoare, cel ce s-a mărit cu bogăţie din strîmbătăţi. Şi mulţimea cea multă a oamenilor dintr-însul va bea paharul mîniei lui Dumnezeu, cînd va veni (ca şi cum ar fi fost uitat, pentru îndelunga-răbdare) ca să le răsplătească vorbele de hulă, călcarea de dreptate şi faptele lor cele rele.

Stih 20: Şi toate insulele au fugit şi munţii nu s-au mai aflat.

Prin „insule”, se arată sfintele biserici, iar prin „munţi”, conducătorii lor; aşa înţelegem din Dumnezeiasca Scriptură. Şi vor fugi aceia pe vremea necazurilor de mai sus, precum am auzit de la Domnul: „Atunci, cei de la Răsărit vor fugi la Apus şi cei de la Apus la Răsărit, căci va fi tulburare mare, precum n-a mai fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21). Pentru că unii se vor munci pentru păcate, iar alţii vor răbda nevoi grele şi iuţi spre lămurirea faptelor bune nu numai în muncile lui Antihrist pentru Hristos, ci şi întru fuga în munţi, în peşterile cele rele, pe care o vor suferi afară din cetăţi pentru a-şi păstra creştinătatea.

Stih 21: Şi grindină mare cît talantul s-a prăvălit din cer peste oameni. Şi oamenii L-au hulit pe Dumnezeu din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era mare foarte.

„Grindina căzută din cer” am înţeles să fie mînia slobozită de Dumnezeu, care se pogoară de sus. Iar prin mărimea „talantului”, arată desăvîrşirea mîniei – pricinuită de covîrşirea peste măsură a păcatelor, avînd ca închipuire talantul – precum a văzut şi Zaharia (5:7).

„Şi oamenii L-au hulit pe Dumnezeu”/ Căci cei răniţi, din învîrtoşarea şi din împietrirea inimii, nu s-au întors la pocăinţă, ci spre hulă. Fiindcă vor fi împietriţi ca Faraon, şi încă mai mai mult decît acela, căci Faraon, de cîte ori era bătut de Dumnezeu, se muia şi îşi mărturisea fărădelegea sa, iar aceia Îl vor huli pe Dumnezeu chiar în vremea cînd se vor munci.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s