A cincea falangă,Canonul 11 al Sinodului VI Ecumenic

Ne vorbeste parintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani (vol. I)
pag 247

Şi, mai mult decât de toate , mă tem de cea de-a cincea falangă, care se alcătuieşte din neamul nostru
A cincea falangă
După cum în anii hitlerismului, fascismului, în neamul nostru au existat elini-spioni ai duşmanului, aşa şi acum, în sânul neamului nostru, s-a creat cea de-a cincea falangă.
Care este cea de-a cincea falangă? Sunt prietenii papei. Sunt nişte falşi teologi, sunt nişte oameni- Dumnezeu să ne păzească de ei!
Vine cea de-a cincea falangă peste neamul nostru ca să distrugă Ortodoxia noastră. Sunt copiii care se duc la Viena, la Roma, la Paris, la Londra şi studiază în universităţi străine. Nu golesc doar portofelul părinţilor lor, nici doar se distrug şi se depravează, dar se primejduiesc şi sufleteşte… se primejduiesc, pentru că sărăcia lor este mare. Aceasta o văd popii catolici şi îi iau în case catolice, îi iau în internatele lor.
Săraci şi nenorociţi copii! Le arată dragoste şi le dau bani, îi îmbracă şi îi ingrijesc ca să le ia diamantul,. ca să le ia Ortodoxia.
Am informaţii că mulţi copii, studenţi, care studiază la Roma, la Milano, la Veneţia, la Viena, părăsesc linia ortodoxă. Şi vor veni aici şi vor conlucra cu uniţii (greco-catolicii) şi vor pune dinamită la casele lor. Vor pune dinamită ca să distrugă Ortodoxia noastră.
Această a cincea falangă este cea mai tristă. Tinerii care o constituie sunt tinerii
Dar avem nădejde. Nu ştiu care va fi sfârşitul meu. Dacă sunt ortodox, voi muri… surghiunit pentru credinţa părinţilor mei. Nu ştiu care va fi sfârşitul meu cu limba pe care o folosesc înaintea împăraţilor şi nu este exclus ca această predică să fie ultima.Un singur lucru, însă, ştiu foarte bine: că în pământul patriei mele există studenţi teologi, tineri care studiază. Pe aceşti copii îi jur în numele lui Hristos şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru pomenirea lui Vasilie, a lui Gură-de-Aur, a lui Marcu Evghenicul şi a tuturor Părinţilor Bisericii noastre: să lupte şi vor invinge. Să stea înaintea celei de-a cincea falange, să-şi înalţe frunţile şi flamurile Ortodoxiei şi vor învinge.
Nu vor învinge catolicii, nici protestanţii. Va învinge tabăra cea ortodoxă …Iar Domnul Iisus Hristos să vă binecuvinteze pe voi, pe toţi, în această luptă a credinţei noastre. Amin.
Episcopul Augustin

=======

IEROM. NICODIM SACHELARIE Prvila Bisericeasca pag 156
Canonul 11 al Sinodului VI Ecumenic opreşte pe credincioşi să intre
in legătură cu evreii.127
Astăzi (anul 2008), unii din ierarhii „noştri ortodocşi”, cu te studii teologice la facultăţile eretice (catolice şi protestante) din occident, consideră că acest canon al Sinodului VI Ecumenic (de la Constantinopol, 680-681) a fost hotărât de Sfinţii Părinţi fiindcă în acea vreme, clerul inferior era fără cultură, iar majoritatea credincioşilor nici nu ştiau carte,şi de aceea evreii profitând de această sătuatie converteau pe creştini la iudaism; iar „Sfinţii Părinţi nu puteau face altceva, decât să oprească, prin acest canon, contactul cu evreii”.
Astăzi, însă, când se crede că „toţi oamenii au cultură”, aceşti „ierarhi modernizaţi” consideră că nu mai e valabil canonul 11 al Sfântului Sinod Ecumenic sus citat, şi că ne putem folosi de evrei ca de orice om în societate, în măsura în care nu ne vatămă sufleteşte.
Acum, anumiţi membri ai clerului superior, plini de „CULTURA” lui „ducă-se pe pustii = ucigă-l crucea” (vezi cartea „Marşul distrugătorului”) au ajuns că înghit pan-erezia ecumenismului cu polonicul, iar pupatul cu rabinii cabalişti şi talmudişti nu mai conteneşte, vezi bine: „în măsura în care nu ne vatămă sufleteşte”!!!. La asta i-a ajutat „CULTURA” distrugătorului antihrist: au ajuns că nici nu-şi mai dau seama cât de grav sunt vătămaţi sufleteşte de atâta liberalism, umanism şi egalitarism lipsit de înţelepciune şi de Dreaptă Socoteală şi cât rău şi sminteală aduc poporului creştin. De parcă „CULTURA” e totul – îţi dă paşaport de liberă voie a te împrieteni cu duşmanii ADEVĂRULUI, şi de a te face frate cu necuratul. Roadele ale acestei gândiri otrăvite din care s-a născut „iubirea ecumenistă” se văd în zilele noastre iar consecinţele vor fi dezastroase în viitor. Unii din
ierarhi fac „Pogorământ” de la Canoanele şi Dogmele Bisericii – încât azi urmările se vad : clonele sataniste au pus gheara pe multe suflete creştineşti, ateizându-le şi dărâmând tinerii din aşezarea creştină sănătoasă.
Adevărata cultură s-a născut în vechime din cultul adus divinităţii pe care o cinstea fiecare popor în parte, iar creştinii se cuvine să practice cultura creştină, născută din cultul Sfintei Treimi = Tatăl, Fiul – Iisus Hristos, şi Duhul Sfânt, respectând Sfânta Tradiţie, Dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe. (n.ed.)

Ecumenismul de azi, se vrea atot-cuprinzător, globalist şi atot-înghiţitor, şi susţine că Dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe, hotărnicite prin cele 7 Sinoade Ecumenice, asistate de Harul Duhului Sfânt, sunt fanatice, extremiste, învechite, şi cere ortodocşilor să fie toleranţi şi să facă frăţie cu „ducă-se pe pustii = ucigă-l crucea” = diavolul, marele umanist „plin de milă faţă de om”. – Deci, atenţie, la cine este cel ce stabileşte că eşti fanatic religios, cu ce drept te etichetează astfel şi ce fel de criterii foloseşte pentru a te încadra la categoria de „fanatism religlos”! Pentru diavol şi slugile lui orice ortodox dreptcredincios este considerat ca fanatic, extremist, intolerant, habotnic. (n.ed.)

Advertisements

Părintele Justin: Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela

A doua înregistrare din 18 Martie 2009:

Apologet: – Prea-cuvioase părinte, blagosloviţi!

Părintele Justin: – Domnul să binecuvinteze!

Apologet: – Părinte, prigoana creştinilor se pare că a început. Sînt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

Părintele Justin: – Mă bucur că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi. Îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sînul Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfîrşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte Ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi supăraţi cînd am vedea că toată lumea aceasta, fără excepţii, s-ar îndrepta spre cădere, spre prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători – că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi -, după cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei de la care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai Adevărului, au lăsat să meargă oile înainte.

În principiul de război, cînd se făceau luptele acestea de cîmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe pînă la ultimul ostaş.

Şi găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cît priveşte lupta aceasta a Creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întîi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm şi să murim pentru el şi Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Apologet: – Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

Părintele Justin: – Asta este lucrarea Duhului Sfînt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic, dragii mei, şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm. Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră – ferească Dumnezeu! – ca ce spun astăzi, să spun mîine invers. Aşa de altfel se pot întîmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mîine, cu iscusinţa lor, nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decît ai vorbit ieri. Şi se introduce un haos în rîndul credincioşilor, să nu mai ştie ce să creadă… Pericolul al doilea să nu fie mai rău decît cel de la început!

Apologet: – Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să rezistăm mîine.

Părintele Justin: – Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”.

Maica Fotini: – Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

Părintele Justin: – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a Ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la Judecată, împreună vor merge acolo, cît au fost în sfîrşit, aici pe pămînt, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decît bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările grele sau bune pe care le-a avut creştinul, şi cît a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decît cea curată, a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul Judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea Judecăţii înfricoşate.