Sf. Ioan Gura de Aur despre APARAREA ORTODOXIEI

Ci luaţi aminte; că este absurd ca medicul să se lupte cu scumpătate
pentru meşteşugul său, şi cizmarul şi ţesătorul şi – într-un cuvânt
– toţi meşteşugarii; iar cel ce zice că este creştin să nu poată
aduce cuvânt [de apărare] pentru credinţa sa; [şi e absurd] cu atât
mai mult cu cât [meşteşugurile] acelea, lăsate deoparte, aduc pagubă
bănească, pe când acestea, nemaiîngrijite, ne strică sufletul
însuşi. Dar noi într-atâta ne-am ticăloşit, încât pentru cele dintâi
ne dăm toată silinţa, iar pe cele de neapărată trebuinţă – şi care
sunt pricină a mântuirii noastre – [pe acestea] le dispreţuim, ca
vrednice de nimic.
[4] Acesta este lucrul(722) care nu le îngăduie elinilor să-şi
lepede degrabă rătăcirea. Că de vreme ce aceştia, apărând minciuna,
fac totul ca să [îşi] acopere ruşinea dogmelor, iar noi, slujitorii
adevărului, nu putem nici să deschidem gura, cum să nu [ne]
osândească slăbiciunea cea multă a dogmei?; cum să nu socotească
înşelare şi nebunie cele ale , noastre?; cum să nu hulească pe
Hristos ca pe un prefăcut şi un înşelător, care s-a folosit spre
înşelare de neştiinţa celor mulţi? Noi suntem, deci, pricinuitorii
hulei acesteia, cei ce nu voim a priveghea întru cuvintele de
apărare a drepteicinstiri, ci, socotindu-le de mâna a doua, ne
îngrijim de cele pământeşti. Că îdrăgind cineva un dansator sau un
călăreţ [de curse] sau pe cel ce se luptă cu fiarele, toate le face
şi le drege ca [nu cumva], în disputele despre acela, să iasă mai
prejos; şi urzesc laude lungi, alcătuind [astfel] apologie în faţa
celor ce îi acuză pe aceia şi aruncându-se cu mii de batjocuri
asupra potrivnicilor; dar când e vorba despre cuvinte în apărarea

creştinismului, lasă nasu-n jos şi se scarpină-n cap şi cască şi,

luaţi în râs, pleacă. Cum, deci, nu sunt acestea vrednice de toată
urgia [lui Dumnezeu], când Hristos vă pare mai de necinste decât un
dansator?; că în apărarea celor făcute de aceia – măcar că sunt mai
de ruşine decât toate – v-aţi bătut capul a găsi mii de cuvinte de
apărare, dar în apărarea minunilor lui Hristos – care [au cutremurat
şi] au tras [la El] lumea întreagă nu răbdaţi nici a gândi ceva
ori a vă îngriji [de ceva]. Credem în Tatăl şi în Fiul şi in Duhul
Sfânt; în învierea trupurilor, în viaţa veşnică. Dacă, deci, vreunul
din elini zice ‘cine mai este şi Tatăl Acesta?; şi cine Fiul?; şi
cine Duhul Sfânt?; sau, de vreme ce şi voi ziceţi că sunt trei
Dumnezei, cum [de] ne [mai] acuzaţi pe noi de politeism?’, [voi] ce
veţi spune?; ce veţi răspunde?; cum veţi respinge atacul dat prin
cuvintele acestea? Şi, iarăşi, dacă tăcând voi – ar trece la altă
chestiune întrebând ‘şi, la urma urmei, ce este învierea [de care
vorbiti]?; cumva vom învia iarăşi trupul ăsta?; ori, poate, în altul
decât acesta?; iar de [vom învia] în acesta, ce nevoie mai este a se
risipi?’, ce veţi răspunde la acestea?; sau [ce veţi spune] dacă ar
zice ‘Pentru ce Hristos a venit acum, şi nu în vremurile de
dinainte? [abia] acum, aşadar, a socotit să se îngrijească de
oameni, iar în vremea de dinainte i-a fost silă de noi’? Sau de ar
iscodi [el] şi altele pe lângă acestea, mai multe [decât acestea] că
nu trebuie să mai înşirăm multe chestiuni de felul acesta, de vreme
ce le trecem sub tăcere răspunsurile, ca nu cumva aceasta să îi
vatăme pe cei mai naivi; că şi cele spuse sunt îndeajuns pentru a vă
goni [noi] somnul — ; ce, dar?; de vor iscodi [ei] acestea, iar voi
nu puteţi nici măcar să ascultaţi cuvintele acestea, spunemi, oare
mică ne va fi pedeapsa, pricinuitori făcându-ne noi unei atât de
mari rătăciri celor ce şed întru întuneric? Voiam, de aveaţi [mai]
mult răgaz, să pun înaintea voastră, a tuturora, cartea unui spurcat
filozof elin, scrisă împotriva noastră, şi a altuia, iarăşi, mai
bătrân decât aceasta, să vă fi trezit şi să vă fi alungat multa
trândăveală. Că, dacă aceia atâta au privegheat ca să scrie
împotriva noastră, ce scuze am avea noi, de nu suntem în stare nici
să răspundem atacurilor împotriva noastră? Pentru ce am mai venit la oaste? Nu îl auzi pe Apostolul zicând: “Fiţi gata răspundeţi oricui
vă cere socoteală despre nădejdea cea întru voi”? Şi Pavel la
aceleaşi lucruri îndeamnă zicând: Cuvântul Hristos să locuiască în
voi îmbelşugat”. Dar ce răspund la acestea cei mai nesăbuiţi decât
trântorii? — [Aceea] că simplu este tot sufletul binecuvântat; şi
[că] cel ce umblă întru simplitate, umblă întru încredinţare”. Că
aceasta este pricina tuturor relelor, [şi anume aceea] că cei mai
mulţi nici mărturiile Scripturilor nu ştiu să le aducă de faţă cum
se cuvine. Că nu de omul lipsit de minte vorbeşte aici [Scriptura],
nici de cel ce nu ştie nimic, ci de cel lipsit de răutate, de cel ce
nu face răul, de cel înţelept. Că de nu era aşa, de prisos era să
mai auzim [acel] fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţii ca
porumbeii. Dar ce trebuie să mai spunem acestea, când cuvântul
acesta [al nostru] nu [ne] duce la nimic cuvenit? Că, pe lângă cele
spuse, nici în celelalte privinţe n-am izbutit, adică în cele ale
vieţii şi ale purtării, ci în toate suntem cu totul netrebnici şi
[vrednici] de [luat în] râs, gata mereu a da vina unii pe alţii, dar
îndărătnici de a îndrepta [în noi] cele de care [îi] acuzăm şi [îi]
învinuim [pe ceilalţi]. Pentru aceasta vă rog ca, măcar acum luând
seama la noi înşine, să nu ne oprim doar la a învinui; că aceasta nu
este de ajuns să Îl îmblânzim pe Dumnezeu; ci să ne sârguim şi a
arăta în toate [privinţele] preabuna schimbare, ca, trăind spre
slava lui Dumnezeu, şi noi înşine să ne desfătăm şi de slava ce va
să vie; de care fie ca toţi să avem parte, cu harul cu iubirea de
oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava şi puterea
în vecii vecilor. Amin.
—————–

(722) Faptul că nu ne apărăm dogmele propriei credinţe, atunci când suntem atacaţi doctrinar de către elini.
——-
a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848).

Advertisements

6 thoughts on “Sf. Ioan Gura de Aur despre APARAREA ORTODOXIEI”

  1. FRAȚI ROMÂNI, URMĂRIȚI CU ATENȚIE ACEST FILM SINTEZĂ DOCUMENTAR. NU ESTE O SIMPLĂ ÎNREGISTRARE VIDEO A DEZBATERII PUBLICE DIN 16 IANUARIE 2015. Încercați să observați fiecare detaliu în parte, mai ales în privința atitudinii celor din prezidiu, adică a reprezentanților Ministerului Sănătății și Guvernului. Observați cum doamna juristă nu a rostit un cuvânt, dar mai tot timpul mesteca gumă!… Specialistul în IT nu a rostit nici el vreun cuvânt dar a plecat pe furiș înainte de a i se adresa vreo întrebare legată de securitatea datelor medicale din dosarul electronic de sănătate și din cardul electronic de sănătate!… Președintele CNASS a afișat o atitudine nedemnă de zeflemea și nepăsare, încercând să ne convingă că nu este absolut nicio problemă… Dânșii au venit doar pentru ca să nu li se poată imputa lipsa dezbaterii publice legal prevăzute de lege și a promite societății civile în van din nou găsirea unei alternative la acest card, pe care în patru ani oricum au tot promis-o fără succes…

    ȘI TOTUȘI FRAȚI ROMÂNI, VORBIM ÎNSĂ DE LUCRURI EXTREM DE SERIOASE, CARE VIZEAZĂ ÎNSĂȘI SIGURANȚA CETĂȚENILOR ROMÂNI! ÎNȚELEGEM TREPTAT CĂ IDENTITATEA ACEASTA ELECTRONICĂ PE CARE NE-O CREEAZĂ GUVERNANȚII (DOSARUL ELECTRONIC ÎNDEOSEBI) NE ADUCE SCLAVIA ELECTRONICĂ, LAGĂRUL ELECTRONIC (DIN CARE NU MAI POȚI EVADA), DICTATURA BIOMETRICĂ ȘI ABOLIREA DEMOCRAȚIEI, ÎNTR-UN CUVÂNT IADUL ELECTRONIC… TRAFICUL DE ORGANE… GENOCIDUL SPIRITUAL ȘI UMAN…

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/INTRODUCEREA-OBLIGATORIE-A-CARDURILOR-ELECTRONICE-DE-SĂNĂTATE-ÎNCEPUTUL-DICTATURII-BIOMETRICE-ÎN-ROMÂNIA!2015/02/02/2553/

  2. POLEMICĂ CU ANDREI-D PE BLOGUL SACCSIV LA ARTICOLUL De ce parintele Arsenie Boca l-a pictat pe ereticul Francisc printre Sfinti?
    Posted in Arsenie Boca, FRANCISC DIN ASSISI, ORTODOXIE by saccsiv on iunie 5, 2011

    andrei-d said, on februarie 6, 2015 at 5:50 pm
    Radu Iacoboie,
    s-au convins multi, tu esti iesit din tiparul ortodoxiei. Daca ai ajuns sa contesti fara pic de rusine scrierile Sfintilor autentici, esti clar ERETIC. Mai omule, revfenind la ideea ta, eu te cinsider inselat si discipol al parintelui Arsenie Boca, si nu al lui Hristos. Tu supui subtil biserica dupa standardele lui Boca si nu dupa ale sfintilor pur ortodocsi. Se pare ca ai o boala sau ispita de-a dreapta, a ecumenismului. Dar din mandrie si orgoliu te sustragi si ataci pe toti ce nu sunt de acord cu catolicii tai “sfinti”. Daca compari pe Sf. Ignatie Briancianinov cu Arsenie Boca e clar, nu ca nu i-am vazut “moastele” dar tu ai ajuns purtatorul lui de cuvant si te grabesti sa spui ca-i sfant, deci practic I-ai luat locul lui Hristos! Din punctul meu de vedere esti inselat si orb, dupa tine Biserica ar trebui sa se supuna parintelui Boca si nu invers, ceea ce e o nebunie! Si calci in picioare dogmele si canoanele, pana si invataturile Sfintilor Ortodocsi numai sa arati ca Boca nu ar fi gresit…dar tu nu cauti adevarul, tu cauti sa acoperi gunoiul sub pres! Vai de tine!

    radu iacoboaie said, on februarie 8, 2015 at 6:16 pm
    Eretic ești tu omule, care te prefaci așa de zelos în ale credinței… Unul dintre cei mai acerbi critici ai mei personali…
    Gândește-te puțin măcar. Dacă eu sunt eretic cum spui atunci în România sunt câteva milioane de eretici, monahi, preoți, înalți clerici și mai ales mireni, care cred în sfințenia părintelui Arsenie Boca, într-adevăr unul dintre cei mai mari duhovnici și monahi români din toate timpurile…

    NU HULI ȘI NU NUMI ERETICI PE ORTODOCȘI! Dacă nu ești ortodox, poți să spui acest lucru cu curaj. Nu te vom linșa mediatic omule… stimabile…

    andrei-d said, on februarie 8, 2015 at 11:41 pm
    Tu ajungi la idolatrie omule! Nu te scuza ascanzandu-te dupa deget, tu esti in stare ti-am mai spus sa contesti nume de sfinti CANONIZATI si mari ai rusiei, care spun ca francisc e inselat, iar tu indraznesti sa contrazici sfintii. Tu ai o problema omule, nu eu! Cu ceva vreme mai in urma ai spus ca orice aom poate gresi, dar nu vrei sa admiti ca Arsenie Boca a gresit, ba esti in stare sa contesti ca ortodoxia e singura cale spre mantuire, si vii cu predici si ganduri ecumeniste. Tu creezi sparturi in gardul ortodoxiei, vrei sa cada si altii in inselare, cum poate mintea si inima ta de ortodox sa spuna ca sunt sfinti acei care se cred mai presus de Hristos? Mai omule, eu cred ca tu esti cel inselat si cu multe probleme, ai venit cu articole prin care spuneai ca Biserica nu mai are succesiune apostolica, ceea ce e o mare nebunie si inventie de-a ta, DUPA MINTEA TA, si in multe alte randuri ai venit cu idei TOTAL STRAINE de invatatura ortodoxa. Si da, admit si recunosc ca chiar mai putin decat 10 % se mai mantuiesc si dintre ortodocsi. Si stii de ce “stimabile” Radu? pentru ca merg orbeste dupa invataturile si ideile celor ca tine, esti un sofist si ai minte de politician, transformi minciuna in adevar, sau asa o faci sa para! Eu socotesc, dupa spusele tale si mintea ta ca tu crezi si in francisc de assisi, deci si in sfintii apostatilor, deci ca atare esti tradator de Hristos si de Biserica insasi. Si nu numai eu am spus asta Radu, ci multi au spus asta. Nu am nimic personal cu tine, dar tu esti incapatanat si nu vrei sa admiti cu nici un chip ca a desena catolici laolalta cu ortodocsii nu e in spirit ortodox, tu il contesti pe Sf. Ignatie Briancianinov si ca atare aperi un inselat catolic. Tu esti persoana care promoveaza ecumenismul, tu rupi biserica si imparti mantuirea si neortodocsilor. In concluzie stimabile domn Radu, pana si fratele Vasile te-a demascat de vreo cateva ori, nu numai ca ti-ai pierdut credibilitatea si cititorii, dar esti si Ecumenist, fara sa realizezi desigur din orbirea ta in legatura cu Ereziile promovate. ! Deci ai o problema, tu supui Biserica dupa standardele lui Arsenie Boca, si nu dupa ale Sfintilor Parinti!

    maria said, on februarie 9, 2015 at 10:57 am
    radu iacoboaie
    Dovedeste ca nu esti eretic mai omule!!!dovedeste cu Sfintii Parinti,ca invataturile pr Arsene Boca sant invataturi ale dreptei credinte si la fel ca pictura este buna.

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 10:42 am
    N-ar trebui să răspund provocărilor tale decât prin tăcere… Vorba multă, sărăcia omului… Iar dacă ești eretic, nu se cade să o lungesc, nu-i așa?
    Oricum sfântul Arsenie Boca rămâne sfânt oricât de denigrat și atacat ar fi de către unii ca tine, ca preotul Matei Vulcănescu, Andrei Dinu, soții Iftime, Marian Maricaru (ex-Norvegia), Marian Tudor, preoții Gheorghe Anițulesei (din Rădăuți) și Antim (de la mănăstirea Bistrița) și alții, care exploatați la maximum unele aspecte legate de pictura bisericii Drăgănescu. Dacă ați fi fost cumva niște pictori foarte talentați și pricepuți sau teologi cu adevărat și ați fi adus argumente și dovezi de netăgăduit, aveam o bază de discuție. Dar cu filme trucate și interpretări tendențioase nu ați convins practic pe nimeni. Nici măcar pe fratele Vasile stimabile…
    În plus, aceleași persoane pomenite mai sus sunt și pentru acceptarea cipurilor RFID, pe motiv că ele nu sunt pecetea și chipurile n-ar fi deocamdată nicio cădere din har sau despărțire de Dumnezeu… Adică, în opinia lor, lepădarea de Hristos se produce numai când ești pus în fața unei întrebări explicite în față, dacă te lepezi de Hristos… Dar uită că și ÎNCHINAREA LA IDOLI ESTE LEPĂDARE DE HRISTOS! Tehnologia RFID aplicată omului, care nu este animal, este unul dintre idolii lumii de astăzi!

    maria said, on februarie 9, 2015 at 10:53 am
    andrei-d
    Foarte bine i-ai spus andrei-d,dar se pare ca o minte bolnava de mandria luciferica nu poate sa patrunda lumina lui Dumnezeu sa distinga adevarul de minciuna…e destul de lipede pictura de care tu ii spuneai,dar si alte invataturi ratacite pe care eu i le-am adus ca argument si el contunua sa sustina minciuna?!!este precum o masina programata care este pornita sa faca un anumit lucru…asa si el…..

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 10:56 am
    Comentariul tău e în așteptare.
    Și nu mai abuza la nesfârșit de argumentul ,,care dă bine în fața tuturor cititorilor” cu învățătura Sfinților Părinți, cu care de fapt nu sunteți deloc în același duh. În Duhul Adevărului…
    Un sfânt părinte este și Paisie Aghioritul, canonizat recent. De asemenea și sfințitul părinte Iustin Pârvu și mulți alți duhovnici cunoscuți din România și de peste hotare, care s-au pronunțat CATEGORIC împotriva tuturor actelor biometrice. Atunci de ce le stați împotrivă stimabililor și considerați că actele biometrice până la implant nu reprezintă niciun pericol la adresa omului? De ce împrăștiați otrava acestei minciuni care poate sminti și înșela nenumărați credincioși?

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:02 pm
    Mai informează-te omule… Mai ai timp… Pot să mărturisesc că personal am realizat mai demult o antologie tocmai pe tema asta și cu titlul DE CE TREBUIE CONDAMNATE ECUMENISMUL ȘI MASONERIA. Iar aproape toate lucrările mele au atins subiectul delicat și puțin cunoscut al masoneriei, ca organizație religioasă anticreștină. Fără să mă laud, am de asemenea multe articole vădit antiecumeniste, un pliant recent antiecumenist (care are mereu multe vizualizări), am protestat chiar personal de două ori în săptâmâna ecumenistă în Dealul Patriarhiei foarte recent. Unde erai atunci???
    Pe ce bază mă numești tu ecumenist? Pentru că eu personal cred în sfințenia părintelui Arsenie Boca, pe care voi îl catalogați cu mândrie, fără judecată dreaptă și fără drept de apel (la replică) ecumenist? Sunt mai multe fragmente chiar în opera sa care îl arată dimpotrivă, cel mai înverșunat critic al ecumenismului!!!

    AȘADAR, VICLENIA TA NU CUNOAȘTE MARGINI ȘI AI ÎNTRECUT DEMULT LIMITA BUNULUI SIMȚ ȘI A UNEI JUDECĂȚI OBIECTIVE…

    saccsiv said, on februarie 9, 2015 at 11:49 am
    radu iacoboaie
    De unde stii ca Marian Maricaru este Marian ex-Norvegia?

    andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 11:55 am
    d-nule Radu, sunteti un inselat si mergeti ca o oaie ratacita. Faceti slalom printre invataturile sanatoase si strecurati urme de indoiala. Dumneavoastra sunteti nu crestin, ci arsenian! Umblati la nevrednicia preotilor, schimbati subiectul si vorbiti acum de cipuri, atitudine pur-sectara. Maine poimaine va faceti si secta!

    andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 12:00 pm
    Nu-l atac pe el, ca nu e vreun om cu influenta, caci grav de ar fi! Discernamantul lui e la pamant si a ajuns sa sustina ca eretici ca francisc sunt sfinti, daca ati ajuns pana aici d-nule Radu, de ce nu interpretati ca si pictura cu cele doua biserici sunt surori, ati admis ca MAI SUNT SI CATOLICI (nebotezati ortodox) CARE SE MANTUIESC! Prin asta dati dovada de TRADARE. Da d-nule Radu smintiti lumea si credeti in “sfintii” catolici. In capul si invatatura promovata de dumenavoastra miroase a ecumenism ascuns, subtil sa nu cumva sa dati pe fata, ca va ataca iarasi colegii furibund. Asemeni si cand ati spus ca in BOR nu mai este succesiune apostolica. Sunteti inselat dumneavoastra!

    andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 12:22 pm
    frate saccsiv,
    ca tot veni vorba ca as putea fi eretic, eu i-am mai atras atentia de la calea asta a lui, ma refer la d-nul Radu, il respect ca frate ce lupta pentru valorile si virtutile crestine, dar are abateri si e in stare sa conteste sfinti autentici si promoveaza ecumenismul, asa este deoarece a ajuns sa spuna de un om asa “dragut” si “bun” ca francisc sa nu fie sfant?! Deci clar el crede in el, si il elogiaza, il promoveaza in randul cititorilor de pe blogul lui, si da de inteles ca isi face secta pe blogul lui “ortodox” de atitudine, numai atitudine ferma nu are ca in rest….
    Nu are atitudine ferma impotriva catolicilor si e clar ca daca amesteca Adevarul cu minciunile si indrugarile lui sminteste pe altii, ca o fi sau nu sfant Arsenie Boca Dumnezeu stie, dar chiar si daca e prigonit, usor usor e acceptat si de jidanime, iar Radu isi zambeste ca il “canonizeaza” jidanii defapt, ca invatatura lui cuprinde si neghini. Sfintele lui moaste nu le vede nimeni, iar cat de cuarnd prin canonizarea lui se pot folosi Ellie “escroc international” Wiesel si marii nostri preaferici Ierarhi ecumenisti de invatatura si de “picturile acestui sfant” in scopuri stim noi de care. La sfintii autentici nu vedem urme de indoiala, nici macar una! Maine poimaine pe secat lui, in blogusorul lui parca vedem ca spune ca ” Sf. Ignatie Briancianinov nu era chiar sfant daca a ingradit mantuirea…”
    Si mai are si un tupeu jegos sa conteste scrierile unor Duhovnici care s-au impus clar impotriva vremurilor de cumapana, si ca “vom purta munci mai grele” si greu este, caci noi ortodocsii am ajuns sa luptam pentru numelesi infailibilitatea unor oameni si nu pentru Infailibilitatea Bisericii si a Sfintelor Canoane!
    D-nule Radu credeti ca nu m-as bucura sa urmez unor duhovnici care s-au jertfit pentru tara? Care au patimit prin inchisori? Dar nu pot sa admit ca tu predai ecumenismul si te contrazici in multe randuri. Aveti o impresie prea buna despre dumneavoastra si vorbiti multora de sus. In timp ce in unele sunteti ravnitor si sarguincios, pentru ca aveti si multe lucruri bune facute, aveti si scapari.

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:13 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    Omule care te dai drept ortodox 100%, nu am vorbit niciodată că ar exista sfinți și la catolici!… De unde ai scos-o și pe asta? Ești în mare rătăcire după cum se vede… Ai prea multe presupuneri în privința mea și prea puține certitudini…
    Unde am mai spus eu că în BOR nu mai este succesiune apostolică? Asta era idea părintelui Cristian, care a condamnat ecumenismul ca lepădare certă de Hristos! Nu s-a pierdut succesiunea apostolică, ci unii preoți au pierdut din harul lor, al preoției, crezând în ispita dulce și înșelătoare a înfrățirii ecumeniste în numele iubirii depline și a păcii…

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:05 pm
    Cineva a remarcat acest lucru la un moment dat. Dacă m-am înșelat în privința persoanei, atunci este vorba de Marian Tudor, cel numit de către unii Marian ex-Norvegia…

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:16 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    Și nu mai abuza la nesfârșit de argumentul ,,care dă bine în fața tuturor cititorilor” cu învățătura Sfinților Părinți, cu care de fapt nu sunteți deloc în același duh. În Duhul Adevărului…
    Un sfânt părinte este și Paisie Aghioritul, canonizat recent. De asemenea și sfințitul părinte Iustin Pârvu și mulți alți duhovnici cunoscuți din România și de peste hotare, care s-au pronunțat CATEGORIC împotriva tuturor actelor biometrice. Atunci de ce le stați împotrivă stimabililor și considerați că actele biometrice până la implant nu reprezintă niciun pericol la adresa omului? De ce împrăștiați otrava acestei minciuni care poate sminti și înșela nenumărați credincioși?

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:19 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    andrei-d
    Crezi tu oare că, dacă ți-ai pus în dreptul nick-ului tău Sfânta Cruce, acest lucru te transformă în mod automat într-un apărător vajnic al adevărului și ortodoxiei?…

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:28 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    Nu am schimbat subiectul. L-am adăugat ca argument stimabile sofist. Voi sunteți o sectă nevăzută în cadrul ortodoxiei.
    Sunt foarte multe asociații ortodoxe care nu-l resping pe părintele Arsenie Boca. Asta înseamnă că sunt secte? MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ESTE UNA DIN ASOCIAȚIILE ORTODOXE NOU ÎNFIINȚATE. NU SUNTEM PERSOANĂ JURIDICĂ. REPREZENTĂM O STARE DE SPIRIT ȘI DE ATITUDINE, PENTRU A CONDAMNA TOATE ATACURILE ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI.

    Atacându-l pe unul din marii duhovnici ortodocși români, voi atacați de fapt ortodoxia! Nu este întâmplător că am devenit o țintă pentru unii ca voi…

  3. CONTINUAREA POLEMICII

    andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 1:13 pm
    Radu Iacoboaie,
    si sectantii spun lucruri despre masonerie, si fiecare isi apara particica. Dar dumneata nu esti pur ortodox…un comentariu acum ceva vreme sustineai ca omul dragut si bun ca francisc este sfant! Cum justifici raspunsul? Tu esti viclean, caci infiinteti o secta noua. Si tu ai cazut in mreaja “sfinteniei” lui francisc, cica omul saracilor, care zbura pe sus si facea minuni…tu si Ianus. Va intitulati oameni ganditori dar teologicesti prea mult si esti varza! Nu sunt viclean, ci tu esti sectant! Nu cumva ai icoana cu francisc, anton de padova si alti mari “sfinti” mari ai catolicilor? Am ajuns la o concluzie: tu nu suferi invatatura sanatoasa ortodoxa. Vii cu ideile talede initiat si mai acus guru Radu va informeaza, “toti sfntii ortodocsi impotriva lui francisc sunt extremisti. Mie mi se pare ca totusi exista oameni sfinti si in “staulul lui Petru”, iar papa da, este infailibil.” Semnat smeritul Radu

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 3:27 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    UNDE AM SCRIS EU FARISEULE: “toti sfntii ortodocsi impotriva lui francisc sunt extremisti. Mie mi se pare ca totusi exista oameni sfinti si in “staulul lui Petru”, iar papa da, este infailibil.” ???
    Și când l-am considerat eu sfânt pe Francisc de Assisi?

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 3:34 pm
    Comentariul tău e în așteptare
    Și tu și Muritor, preot-duhovnic, adevărul-hristic etc., de ce oare vă prevalați în mod ostentativ de simboluri creștine precum procedează bunăoară masonii și vrăjitorii? Le folosiți pentru a-i induce în eroare mai lesne pe ortodocși? De fapt, arătați în felul acesta o atitudine precum ultranaționaliștii, că vă bateți cu pumnii în piept că sunteți ,,cei mai ortodocși”… Adevărat…

    radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 4:00 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    andrei-d
    Comentariile voastre (inclusiv ale Mariei etc) trebuie analizate bineînțeles și în contextul în care Sfântul Sinod dezbate dosarul canonizării părintelui Arsenie Boca iar Patriarhia Română se opune acestui demers, întrucât se teme foarte mult că prin acest precedent ar urma la rând și canonizarea celorlalți sfinți ai închisorilor comuniste, dintre care mulți fuseseră legionari sau simpatizanți ai Mișcării Legionare.
    Cu alte cuvinte, vă alăturați vocii Patriarhiei și Patriarhului, care declarase că atât timp cât va trăi, nu va fi canonizat niciun legionar…
    Nu știți că Asociația Foștilor Deținuți Politici a depus și ea o astfel de cerere iar președintele acesteia a fost primul cetățean decorat de Klaus Iohannis? SUNTEȚI CUMVA OAMENII PATRIARHULUI?…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s