Sfântul Marcu Evghenicul Capete silogistice

Despre duhovniceştile daruri

46. Dacă se spune ‘multe duhuri’, dar nu ‘multe’ se face ipostasul Duhului, atunci una este ipostasui Lui şi alta darurile (69 Vezi sfântul Grigorie Palama, Epistola a III-a către Achindin paragraful 15.)

47. Dacă suflarea de viaţă cea însuflată dintru început de Dumnezeu omului, prin care s-a făcut omul suflet viu, nici sufletul omenesc nu era (că, de-ar fi fost aşa, sufletul ar fi parte a dumnezeieştii fiinţe), nici ipostasul Duhului (că atunci S-ar fi întrupat Duhul), atunci una este ipostasul Duhului şi altceva harul sădit [omului]  înlăuntru.
48. Dacă ceea ce s-a dat Apostolilor prin însuflare de către Domnul, după înviere, nu însuşi ipostasul Duhului era – că încă nu venise Mângâietorul, de vreme ce Domnul nu mersese încă la Tatăl(70 Ioan 7, 39; 16, 7.)-, atunci una este ipostasul Duhului şi altceva harul dat prin însuflare, cel comun Treimii.
49. Dacă mai înainte de stăpâneasca patimă(71 Adică : de patima Stăpânului, de răstignire.) nu era încă Duh sfânt [venit în lume], că Iisus încă nu Se [pro] slăvise(72 Ioan 7, 39), aşadar Duhul sfânt Cel ce este [în chip] veşnic este altceva decât harul Lui cel ce va fi în oameni după patimă, [tot] ‘duh sfânt’ numit şi acesta.
50. Dacă ceea ce ia cineva, aceasta se şi dă de către dătător, iar cei ce iau nu ipostasul Duhului Îl iau, ci harul [Lui], atunci una este ipostasul Duhului şi altceva lucrarea şi harul Duhului, cel dat de la Fiul.
51. Dacă, pretutindenea fiind, Dumnezeu nu Îşi schimbă locul, mutându-Se încolo şi încoace, atunci nu dumnezeiescul ipostas al Duhului se trimite şi se dă şi se toarnă [înlăuntrul omului] şi se izvorăşte, ci harul Lui cel arătat şi lucrarea; că acestea toate [să fac] uneori prin unii, [uneori] prin cauză(73 În învăţătura Părinţilor, Fiul este ‘cauza’ venirii Duhului în lume.).
52. Măcar că din cel dat lui Moisi luând, Dumnezeu a dat şi altora duhul, [dar] şi prin punerea mâinilor Apostolilor se dădea duh sfânt (dar şi până acum, de la aceia, prin succesiune, în Biserică se dă credincioşilor); aşadar ceea ce s-a dat Apostolilor prin trupească însuflare de către Domnul nu ipostasul Duhului era, ci harul ce umplea templul acela [al trupului Său](74 Vezi Ioan 2, 21. ); că din plinul Lui — zice — noi toţi am luat(75 Ioan 1, 16.).
53. Dacă după măsură şi în parte iau credincioşii darul sfântului Duh, iar după fiinţă Dumnezeu nu Se măsoară, nici nu Se împarte, atunci una este fiinţa neîmpărţită şi altceva harul împărţit şi măsurat.

54. Dacă nu Duhul Sfânt Cel venit asupra Fecioarei S-a întrupat, ci ipostasul Cuvântului, atunci una este ipostasul Duhului şi altceva harul sălăşluit în Fecioara şi lucrarea [Duhului] spre sfinţirea trupului ei – după cum spun cuvântătorii de Dumnezeu – şi spre a putea ea purta [în pântece] mântuitoarea zămislire(76 ‘Zămislirea’ indică aici nu faptul de a zămisli, ci deja rodul zămislirii; vezi citatul din Athanasie cel Mare (PG 28, 929 D) în Antireticul I, p. 201 şi p. 213.); că pentru aceasta [în spusa Arhanghelului] s-a adăugat ‘Duhului’ şi ‘puterea Celui Preaînalt’(77 S-a adăugat, spusei «Duhul sfânt va veni peste tine» spusa «şi puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1, 35).

55. Dacă puterea ce ieşea din Domnul şi îi vindeca pe toţi duh dumnezeiesc era, că «cu duhul lui Dumnezeu» zice «îi scot pe diavoli»(78 Matei 12, 28. ), nu însuşi ipostasul Duhului era, că nu despre acela zicea «am cunoscut putere ieşind din Mine»(79 Marcu 5,30.); aşadar una este ipostasul Duhului şi altceva puterea şi harul dat de la Fiul.

56. Dacă de dumnezeiescul duh, cel vărsat – după făgăduinţă – peste tot trupul, se împărtăşesc Apostolii şi ceilalţi, atunci nu creatură este duhul cel venit întru ei, prin care se fac duhovniceşti.
57. Dacă duhul din Pavel era creat, atunci şi mintea [adică gândirea] lui Hristos – pe care o avea – va fi [tot] creată, ba chiar şi Hristos Însuşi, Cel ce vorbeşte în el(80 II Corinteni 13, 3); dar toate acestea dumnezeiescul har şi lucrarea [dumnezeiască] le arată a fi nezidite şi veşnice.
58. Dacă [şi] Născătoarei de Dumnezeu şi Apostolilor li se făgăduieşte duh sfânt şi putere a Celui Preaînalt, iar asupra Născătoarei de Dumnezeu nu ipostasul Duhului a venit – că nu [ipostasul] acesta S-a întrupat-, atunci nici ceea ce s-a sălăşluit în Apostoli nu a fost ipostasul Duhului, ci harul şi lucrarea [Lui], care i-a şi umplut pe ei, în chip de limbi de foc arătându-se şi împărţindu-se; iar dacă s-a spus că ‘fiinţial’ S-a sălăşluit atunci Duhul [în ei], aceasta este pentru că nu s-a vărsat [asupră-le] doar o oarecare parte a lucrării, ca mai înainte, ci toată lucrarea, care este unită cu şi nedespărţită de fiinţa [dumnezeiască] şi comună celor Trei, ca şi fiinţa.
59. Dacă harul dumnezeiescului Duh, sălăşluindu-se în taine, le preface pe acestea în îndumnezeitul trup şi sânge, cum, dar, să fie creatură, de vreme ce poate face una ca aceasta?
60. Dacă cele şapte duhuri care — după prorocie — s-au odihnit în Hristos(81 Isaia 11, 2-3; vezi Grigorie Teologul, Cuvântul 41 (La Cinzecime) 3, PG 36, 431 C; vezi şi Grigorie Palama, Epistola aIII-a către Achindin 15 (în Opere Complete II, ed. G.A., p. 311-313).) au fost însuşi Duhul lui Dumnezeu sălăşluit prin lucrările Lui (că aşa(82 Adică: prin lucrări-nu cu ipostasul-vine în Hristos Duhul.) şi vine în [Hristos]), acestea — adică darurile duhovniceşti — nu sunt creaturi.

61. Dacă tot darul desăvârşit de sus se pogoară, de la Părintele luminilor(83 Iacov 1, 17.), atunci nici îndumnezeirea nu este dintre perfecţiunile noastre naturale sau dintre cele dobândite prin sârguinţa [noastră], de vreme ce — limpede — doar lui Dumnezeu Îi este [proprie].
62. Dacă cei ce ne împărtăşim de harul cel îndumnezeitor ne facem părtaşi ai dumnezeieştii firi(84 II Petru 1, 4.)  , precum a spus de-Dumnezeu-grăitorul Petru, darul acesta nu poate fi [deci] creat, care se [mai] numeşte thearhie şi îndumnezeire, ba încă şi dumnezeire(85Vezi Epistola a IX-a a sfântului Dionisie Areopagitul, citată în Antireticul I, p. 151, şi în Antireticul II, p.395, dar şi de sfântul Grigorie Palama (în Epistola a III-a către Achindin 14).
63. Dacă prin zidire ne îndumnezeim, atunci zidirii să şi slujim(86 Vezi, de pildă, irmosul «N’au slujit zidirii cugetătorii-de-Dumnezeu» (irmosul Pesnei a VII-a a Canonului Bunei-Vestiri).); dar lucrul acesta este elinesc şi cu totul fără-de-Dumnezeu(87 Literal: plin de ateism.)
64. Dacă îndumnezeirea ar fi o oarecare sămânţă firească pusă înlăuntru [nouă], nu am mai avea trebuinţă de naşterea din nou şi nici de restul tainelor, prin care dumnezeiescul har se sălăşluieşte în cei ce sunt curaţi şi cu chipul vieţuirii.

Parintele Gavriil ucenicul Sf. Paisie

Pater Gavriil de la Panagouda

by Laurențiu Dumitru

pater Gavriil de la Panagouda
motto: Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă’L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; dacă’ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. (Fericitul Augustin)
Părintele Gavriil se nevoieşte nu departe de chilia sfântului Paisie Aghioritul de la Panagouda, de dinvale de mănăstirea Kutlumuşului. Părintele Gherasim Prodromitul a fost cel care m’a îndemnat întâia oară să iau binecuvântare de la bătrân. Pe urmă am mai fost la el împreună cu doi ruşi moscoviţi (Nikolai şi Anton) – care vin în fiecare an în Athos doar ca să’l cerceteze pe „papa Gavriil”, să ia binecuvântare de la bătrân, stau două zile în Karyes şi apoi se’ntorc în ţinuturile pravoslavnice. De data asta l’am rugat pe Andrei din singurătate (cum l’am numit cândva scriind despre el) să mă’nsoţească şi să m’ajute cu elina, ca să pot cere cuvânt de folos de la bătrân (deşi nu pare, pater Gavriil este „trecut de 80 de ani şi a plecat spre 90”, după cum spune el). Din bunătate şi smerenie, părintele Andrei a lăsat voia sa şi a făcut’o pe’a mea, ajutându’mă să grăiesc cu gheron Gavriil…
binecuvântări
Evlogite pater!
O Kirios! Binecuvântarea Domnului acum şi totdeauna, până în veşnicie!
Mă rog pentru voi ca să trăiţi în bună pace şi să nu vă certaţi cu soţiile şi copiii voştri.
Mă rog pentru voi ca să ajungeţi în rai împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov.
Mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă scrie numele voastre în Cartea Vieţii.
Mă rog pentru voi să câştigaţi mulţi bani la Lotto…
Dar părinte, n’ar trebui mai degrabă să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă?
…ca să puteţi face milostenie săracilor.
Să’mi fie cu iertare avva!
Să fii sănătos şi să ai binecuvântarea lui Dumnezeu!
sfaturi către cei tineri
Daţi’mi un sfat părinte: cum să’i fac pe copii să’L îndrăgească pe Hristos?
Copiii nu au nevoie de sfaturi – ba nici chiar de învăţătură! –, ci de modele! Învaţă’i doar să desluşească înşelăciunea lucrurilor trecătoare şi să nu’şi robească mintea patimilor. Mai’nainte de de toate trebuie ca tu să faci toate astea şi ei vor vedea în tine calea de urmat. Şi sfântul Vasile cel Mare zice că „învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor”.
Frumos! Asta, în traducere liberă, ar însemna că tot eu sunt cel care trebuie să mă fac… sfânt!
Da. Dar să nu’ţi fie cu neputinţă, că nu e greu, însă trebuie să ai dragoste. Şi să’i faci să simtă această dragoste. Copiii pot să’L vadă pe Iisus în două feluri: sau „neavând nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag” (Isaia 53, 2), ori „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Depinde dacă’L află de frica iadului, de dragul răsplătirilor viitoare, ori… din dragoste. Că sfârşitul a toate este dragostea. Dar tu cu dragostea trebuie să începi, că este capătul a toate. Spune şi sfântul Ciprian al Cartaginei că „dragostea este adevarata slujbă pentru Dumnezeu”. Iar tu, din dragoste, trebuie să’i rabzi şi să te rogi pentru ei – că mai degrabă îl slăveşti pe Dumnezeu în felul acesta decât prin cuvinte. Pentru că Cuvântul poate să scape minţii, dar vei vedea că Dumnezeu va lucra într’înşii…
Greu şi cu dragostea părinte…
Dacă nu pot să primească Cuvântul în duh, grăieşte’le în pilde. Aşa vei face Cuvântul trup şi va prinde viaţă în ei.
Şi dacă eu nu pot să ajung sfânt şi nu pot fi modelul perfect pentru ei, ce să fac atunci părinte?
Să te rogi. Roagă’te pentru ei, dar roagă’te conştient că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Hristos.
Da. „Fără de mine nu puteţi face nimic”… (Ioan XV, 5).
Roagă’te, posteşte şi fă fapte bune. Copiii nu’L iubesc pe Dumnezeu pentru că nu’L cunosc. Te vor asculta însă, dacă tu vei ţine seamă de poruncile Domnului şi’ţi vei pune nădejdea doar în El. Dacă tu vei dori în toate să placi lui Dumnezeu, El se va îngriji să fii de folos şi copiilor.
Păi asta tot la sfinţenie mă duce, avva!
N’ai de ales! Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.
Că veni vorba de spovedanie: am avut probleme cu părinţii copiilor care au venit la mine şi mi’au spus că ei „nu’şi trimit copiii la şcoală pentru ca eu să’i duc la spovedanie”.
Trebuie să duci luptă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să le lumineze minţile şi sufletele acestor părinţi. Pentru ca Dumnezeu să lucreze, cineva trebuie să ducă o luptă. Odată, pe când cezarul Romei călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre supuşii săi, s’a stârnit furtună în larg şi pe aceştia i’a cuprins frica. Imperatorul însă i’a liniştit spunându’le că atâta timp cât sunt cu cezarul nu pot păţi nimic! Nici nouă să nu ne fie teamă de luptă pentru că, atâta timp cât suntem în corabie (naos) cu Hristos, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar pe copii trebuie să’i înveţi să’L caute pe Hristos în ei. În ei înşişi trebuie să’L caute, pentru că Hristos sălăşluieşte în ei de la botez şi îi aşteaptă înlăuntrul lor, nu înafară. Pentru că Hristos este Dumnezeu–Cuvântul şi „aproape este de tine Cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, spune apostolul Pavel (Romani X, 8).
Învaţă’i şi că pentru suflet au fost aduşi la viaţă – trupul nu le foloseşte la nimic, că este stricăcios. („Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” –Ioan VI, 63). Şi dacă pentru acesta stricăcios îşi dau atâta silinţă să’l curăţească, de ce nu se’ngrijesc tot aşa şi de frumuseţea sufletului nepieritor? Trupul nu trebuie să fie decât decât vita de jug a minţii lucrătoare! Or, trăind dobitoceşte, numai pentru trup, îşi întinează sufletele de păcate şi îşi primejduiesc viaţa viitoare! Că începutul a toată patima, de la iubirea trupească de sine vine. Iar ei umblă în întuneric ziua în amiaza mare…
Fericirile şi ne-fericirile
Învaţă’i să’şi preţuiască mai mult sufletele decât trupurile că în vremurile de astăzi sunt mulţi „făcători de pace” dar, din păcate, dintr’aceia care supun sufletul trupului. Aceştia sunt şi „cei milostivi”, dar faţă de trupurile lor…
În vremurile din urmă „vei spune răului bine”; uite că şi Fericirile sunt răstălmăcite în ziua de azi.
Pe cine iubeşte omul, aceluia îi şi slujeşte. Cine’L va cunoaşte pe Dumnezeu îl va iubi, iar cei ce vor cunoaşte lumea, vor ajunge s’o urască. Nu poţi să dai de frumuseţea şi desăvârşirea lui Dumnezeu şi să admiri mai mult frumuseţea trecătoare a acestei lumi!
Ar fi ca şi când ai admira mai mult creaţia decât pe Creator!
Da. De aceea trebuie să le aduci aminte tinerilor că „cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani VIII, 8), pe când „cei ai lui Hristos şi’au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni V, 24). Tot acolo apostolul Pavel zice să „umblaţi în Duhul şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi”. (Galateni V, 16-17). Ca să nu faceţi cele ce aţi voi…
Dacă omul ar învăţa să trăiască în faţa lui Dumnezeu (pentru că oricum asta se întâmplă şi dacă nu vrem noi!) şi’ar da seama că toate faptele dar şi gândurile lui, sunt văzute necontenit de către El. Omul credincios ştie asta şi îşi înfrânează sinele lăuntric ca şi pe cel dinafară, cel necredincios nu crede asta dar şi mai rău este cel ce înţelege toate acestea şi totuşi se poartă cu nesăbuinţă. De aceea n’ai să afli om drept dacă nu va crede că toată viaţa lui este sub ochii Domnului!
cum să nu iubeşti lumea
Cum să fac să nu mai iubesc lumea şi cele ce sunt într’însa, părinte? Nu mă gândesc neapărat la avuţii – că ştiu că sunt trecătoare – dar am nevastă acasă, copii…
Trebuie să’nţelegi întâi că lumea aceasta este raiul păcătoşilor şi temniţa credincioşilor. Cei care au întors spatele desfătărilor lumeşti şi L’au căutat pe Dumnezeu în viaţa aceasta, cum nu se vor bucura să moară şi să se întâlnească cu Cel pe care L’au dorit? Însă cei ce au iubit mai mult lumea şi lucrurile ei trecătoare, mult se vor întrista când vor trebui să se despartă de ele. Pentru aceştia chinurile iadului vin chiar mai ’nainte de’a muri, căci numai gândul la despărţirea forţată de lucrurile pământeşti de care s’au lipit inimile lor, le aduce deja infernul în suflete! Şi li se va întâmpla lor precum bogatului nemilostiv, căruia Avraam patriarhul i’a adus aminte că „a primit cele bune ale sale în viaţa sa, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. (Luca XIX, 25). Dumnezeu nu spune nicăieri să nu’ţi iubeşti părinţii, soţia (ba dimpotrivă, apostolul Pavel le zice efesenilor că „bărbaţii sunt datori să’şi iubească femeile!), ori copiii – de care îţi va fi greu să te desparţi cu moarte – ci doar că „cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. (Matei X, 37). Şi pe aproapele tău dator eşti să’l iubeşti, dar pe nimeni ca pe Dumnezeu. De fapt, dacă iubim ceva la aproapele nostru, tot pe Dumnezeu îl iubim, pentru că El este ceea ce este bun în aproapele nostru! Deci, în concluzie, noi cu iubire suntem datori…
Omul trebuie să înveţe că lucrul lui de căpetenie în viaţa aceasta este să se pregătească pentru… cealaltă. Aceasta însemnează că este bine ca el să ştie ce’l aşteaptă în Ziua Judecăţii. Iar pentru a dobândi „răspuns bun la înfricoşătoarea Judecată alui Hristos”, de mare folos este să ne cerem mai întâi noi înşine socoteală. Cercetându’ne astfel sufletele, ne vom păzi mai bine inima şi ochii de cărările ce duc către iad. Obişnuieşte’te ca în fiecare seară să’ţi întrebi inima de toate cele întâmplate în ziua aceea şi să cauţi de ai avut folos sau pagubă pentru sufletul tău.
Evharisto poli, pater! O fotografie, două?…
Da. Dar dacă aveţi copii care nu vor să mănânce, arătaţi’le fotografii cu mine!…
Panagouda, la pomenirea sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza (06 februarie 2015 / 24 ianuarie 2015), într’o zi ploioasă…
De atunci i’am învăţat pe copii, cu dragoste, că Dumnezeu este iubire; că trebuie să ne facem sfinţi; şi că oricâte fac şi desfac în astă viaţă pieritoare, sub ochii Domnului le fac şi pentru toate – bune sau rele – vor primi răsplată, mai devreme sau mai târziu…
Text și fotografii de George Crasnean / Lumea Monahilor nr. 97 / 20 iulie 2015
Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos