Poezie

Masoneria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:

Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova

Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.

E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.

Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.

Dumnezeu le este “Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?

Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.

Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.

Funcţii şi onoruri aprig sunt vânate

Prostul avansează doar pentru că-i Frate.

Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.

N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bârfă, lupte tot mai dese.

Primitivi sunt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare

Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie

Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sunt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.

Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.

Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.

Sunt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?

Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.

Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.

Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.

N-au zidit o casă toţi aceşti “zidari”
Ei, de trei milenii, sunt doar panglicari

Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bâlci uitat.

Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.

Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat

Mai e timp să puneţi capăt la păcat…

pamflet de Corneliu Vadim Tudor

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s