Sf Justin raspunde ce sa faca,cei cu 3 , 4 copii

Cartea – Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă Cuvintele Înțeleptului pag.20-37 Editura Babel Bacău 2011

Apelul Dumneavoastră la trezirea societății românești în fața pericolului pe care-l reprezintă campania de subjugare din punct de vedere electronic a omului, acesta așa-numită dictatură biometrică, prin care se preconizează urmărirea și supravegherea electronică a populației, are ecou tot mai puternic între mirenii din România.

     După ce am lansat apelul în care dezvăluiam pericolul ce ne paște pe toți, am constatat că mulți oameni erau nedumeriți și se întrebau dacă acest pericol este sau nu o realitate, dacă ce spuneam noi este adevărat sau nu. Și acum oamenii mă întreabă, și printre aceștia sunt mulți dintre oamenii bisericii.

    Ceea ce mă doare însă cel mai tare este faptul că, după ce am lansat apelul la deșteptarea oamenilor față de forma asta nouă de subjugare, de această dată totală, pe care o reprezintă actele biometrice, aproape nici o mănăstire, nici un călugăr nu s-a raliat, nu ni s-a alăturat. Nici măcar nu au venit să ne consultăm, să analizăm în ce constă acest fenomen pe care-l semnalăm noi. Deși ceea ce am prezentat noi nu a fost ceva cu totul nou și neașteptat. Cei care înțeleg vechile proorociri, ar trebui să nu fie surprinși de această desfășurare a evenimentelor. Semnalele și atenționările sunt de mult spuse.

    Acum, totuși, este o mare șiretenie a sistemului acesta! E foarte interesant faptul că statul român a fost primul stat care a acceptat introducerea actelor cu cip, și asta de ce? Pentru că s-au făcut presiuni foarte mari asupra statului nostru ortodox, cel mai mare stat ortodox din Europa. Avem cei mai mulți mărturisitori și neomărturisitori, care au luptat pentru spălarea păcatelor, ale lor și ale neamului nostru…

    Alaltăieri am fost la Aiud și am slujit Acatistul Sfinților Mărturisitori. Am rămas foarte impresionat de minunăția aceasta a osemintelor care stau mărturie despre statornicia noastră ortodoxă. Și se poate spune că pericolul este că până acum persecuțiile din toată istoria se ocupă cu moartea trupului, dar acum – atenție mare ! – se ocupă cu moartea sufletului ! E un veac mult mai greu decât ne închipuim. Înainte te aruncau în arenă dădea drumul la fiare care te sfâșiau, pe când acum…

      Eu aici, în privința asta, poate am cam depășit anumite limite obișnuite, dar este vorba despre un război fără limite, un război nevăzut, de aceea și eu m-am vârât aicea, în fața vrajmașului, să mă lupt cu vrăjmașul, căci aceasta e menirea noastră a monahilor, să mărturisim drept, fără ocol, căci noi nu avem ce pierde !

    Interesant că oamenii de rând prind foarte repede mesajul Dumneavoastră despre pericolul actelor cu cip, dar pe măsură ce urci în sus, spre preoți, ierarhi, întorc problema pe toate fețele. În timp ce oamenii de rând : punct! După punct nu mai este nimic, treci la fapte și te opui cu toate forțele la orice formă de agresiune asupra libertății interioare a individului. Și iată că de unde te așteptai mai puțin – deoarece preoții și ierarhii sunt oameni cu o bună cultură teologică și ar fi trebuit să recepteze mult mai ușor mesajul Dumneavoastră – apare o împotrivire tot mai fățișă față de mesajul Dumneavoastră.

      Păi mulți mi-au spus că se pune problema că fără acest pașaport cu cip nu mai poate omul să place din țară să muncească afară. Dar avem și noi aici în țară atâta pământ nemuncit, lăsat în paragină, conducătorii ar trebui să se îngrijească de asta, să nu mai fie obligați românii să plece afară să muncească. Să mâncăm mai slab, să fim mai slabi.

 Sunt unii oameni care gândesc așa : Părintele Justin are dreptate, dar noi nu trebuie să ne luptăm cu guvernul, să lăsăm la latitudinea lor ce să facă. Dacă o fi să ne distrugă, fiindcă așa vor ei, o să ne mântuim. Este o modalitate de gândire…

 

  Pesimistă, da.

Și chiar m-au rugat să vă întreb : e bine să se opună, să lupte? Sau nu!

       Sigur că e bine să se lupte, pentru că aici este vorba despre o datorie a noastră, indiferent de ce se întâmplă. Noi suntem cei care scurtăm sau lungim o situație de fapt prin rugăciune, prin fapte, prin nevoință. Aici este vorba de o intervenție pentru poporul acesta, astfel se pierde, își pierde credința. Eu ce eram să fac, văzându-l pe omul acela care a venit aseară, sau alaltăieri seară, cu buletinul : ,,Părinte, ce să fac, să merg să iau un buletin cu cip?”. Să-i răspund : ,,Măi, nu poți să-l!”. Sau să-i spun : ,,Măi, du-te și ia-l că e bun”? Am pierdut un suflet? Acesta, la rândul lui, spune mai departe : dar mi-a zis părintele Justin să-l iau că e bun! Și atunci, eu ce fac?!
 De aceea tipărim pliante și afișe, ca să știe poporul ce-l așteaptă, că nimeni nu le spune adevărul. Dar nu vedeți că preoții le adună și le dau foc, numai să nu apară prin parohie? Sub pretextul că, sigur, dacă stăm cuminți și facem ascultare, e bine. Dar răspundem noi de sufletele credincioșilor? Dar călugării, ce au făcut în vremurile anevoioase? Nu au ieșit ei în apărarea credinței și au luptat împotriva tuturor aberațiilor și ereziilor care au fost pe lumea asta?

   Ca și Sfântul Ioan Gură de Aur! Nu s-a luptat și el cu conducerea de la vremea respectivă, cu stăpânirea?

     Pe Sfântul Ioan Gură de Aur l-au luat, l-au batjocorit, l-au exilat, iar l-au rănit, iar l-au exilat…ce ne mai trebui nouă? E o ocazie de mântuire a noastră! Până acum n-am fost destul de pricepuți și nu ne-am conformat prin nevoința acesteii obligații. Ei, avem prilejul acum să răspundem și prin nevoința noastră, prin asumarea deschisă a adevărului!
     Că altfel, poți să faci tu cele șapte laude, să asistăm la miezul nopții la Liturghie, dacă noi nu glăsuim și nu luptăm împotriva celor care dărâmă crucea…știți ce-nseamnă tăcerea noastră? Este egală cu lepădarea!
     Orice stăpânire este de la Dumnezeu. Acum două stăpâniri avem : una de la Dumnezeu și una de la diavol. Trebuie să alegem cu înțelepciune!
     Până acum am mai dus-o noi cumva,așa, dar de data aceasta e vremea când trebuie să ne hotărâm cu adevărat să mergem pe drumul Golgotei sau să-l părăsim! Pe drumul pierzării sau al salvării! Se pune problema la ora aceasta : Hristos sau Satana! De aceea vă recomand să fiți foarte atenți, că iscusința diavolului, în timpul pe care-l trăim, este foarte mare! Trebuie să trăim – cum am mai spus – ca iepurele pe hat, în două lăbuțe, cu urechile ciulite. Și viața pe linia ortodoxiei! Avem un singur suflet lăsat de Dumnezeu, și acest suflet trebuie să-l dăm Lui așa cum l-am primit : curat, sănătos, sfânt.
      Toate  acțiunile noastre, ispitele, sunt destul de grele,anevoioase și neasemănătoare cu ceea ce am trăit până acum! Cum am spus în privința acțiunii aceasta a cip-ului, este diabolică și iscusința acestei campanii depășește cu mult orice închipuire omenească!
       Din starea aceasta a noastră nu ne mai poate salva decât numai legătura cu harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Acum se cere cu atât mai mult cu cât forța răului este mai puternică și cu atât noi trebuie să avem atenția mărită, studiind Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, cărțile de învățătură care apar tot mai mult; să le studiem, să le punem în aplicare pentru că sunt salvatoare.
       De aceea, un creștin, mai ales la ora aceasta, se cere să cunoască și să trăiască tot mai mult după viața marilor noștrii asceți. Ne punem deodată întrebarea : Cu ce trăim, dacă vom avea îmbrăcăminte, încălțăminte, ce vom mânca? Pentru că vrajmașul a venit tocmai acolo unde este cheia mai interesantă : să nu te poți deplasa! Îți pune în față carnetul de conducere auto. Acest carnet, are sau nu are cip? Este un mijloc de ispită, dacă’l poate lua creștinul sau nu’l poate lua!
   Se întreabă și omul, cu trei, patru copii : ce fac? Spune un creștin : eu am să iau cipul ca să-i pot hrăni și crește pe cei trei,patru copii pe care’i am. Mare necaz! Mare greșală! Noi trebuie să ne gândim la primii creștini care au trăit cele mai adânci suferințe, în cele mai anevoioase chinuri, în cele mai grele și aspre condiții!
     Ei bine ,astăzi, la noi, avem încercarea aceasta, un examen,suntem puși în fața acestei alegeri. Să ajungem și noi, de pildă, așa cum au trăit și vechii călugări în peșteri, în crăpăturile pământului, care se hrăneau cu ierburile, se hrăneau cu fructele sălbatice, cu fragii, cu murele, cu bureții, cu frunze de urzică. Un călugăr de la Mănăstirea Tarcău, îmi amintesc că avea un sac și jumătate pentru hrana lui în cursul anului. Ce faci părinte cu frunzele acestea ? Iaca’i hrana mea! Până la anul când or veni altele o să le folosesc pe acestea…Iată, dragii mei, și era un om în totă libertatea, el își aduna frunzele, își aduna roadele pământului.

  După ce am ieșit din pușcărie, prin 1965, m-am dus la Mănăstirea Sihăstria ca să sărbătoresc Învierea  Domnului. Ei,  am asistat la slujbele Învierii, ne-am odihnit puțin și, în apropierea mănăstirii, la vreo 500 de metri, era bătrânul pustnic Ion, un călugăr cunoscut de mine. Și m-am dus și eu la Părintele, care era cu vreo doi credincioși în chilie, m-am așezat și eu pe un scăunel afară, la ușă, și am așteptat până au ieșit oamenii de acolo. Părintele m-a invitat să mă așez pe o băncuță și a iești puțin pe’afară. La dreapta mea, acolo, când am dat cu piciorul, era o oliță, iar capacul de pe oliță s-a dat la o parte și a ieșit un abur, ca de la ceva fiertură…Ei, vine părintele de afară cu vreo trei, patru pesmeți și scoate fiertura de pe plita din dreapta mea și o pune pe masă, să sevim împreună. El încă nu mâncase, era ora 3-4. Și-mi spune : Părinte, hai, din dragoste, să servim ceva împreună. Părintele a întins câteva bucățele acolo în supa lui și am început să mâncăm. M-am uitat la supa aceasta : nu avea nici o floare de grăsime, de ulei, sau altceva de dulce.

  Și atunci m-am gândit și eu la viața pustnicilor de altă dată din Pateric, când ucenicul pune, într-o duminică, câteva picături de ulei în mâncare. Atunci, foarte necăjit, bătrânul îl ceartă : Cum, măi, când Hristos a pătimit și S-a răstignit pentru noi, tu-mi pui mie aicea grăsimea aceasta!? Și a luat părintele o lingură de cenușă, a turnat-o în farfurie, a amestecat-o bine și a început să mănânce!
     Ei bine, dragii mei, acum a venit o vreme când trebuie ca și noi să ne gândim la viața aceasta. Ei trăiau câte șaptezeci de ani, optzeci, nouăzeci de ani, o sută de ani, trăiau și-și duceau viața așa, în nevoință. Dar acum,dacă-l pui pe om pe un bolovan acolo să doarmă, ca și Cuvioasa Teodora de la Peștera Sihlei, sau să stea acolo în crăpătura aceea a pământului, destul de rece și aspră…nu-i pentru omul modern să vină din confortul ăsta numărul unu și să-l pui la peivațiunea aceasta. Dar când te duci după Hristos, ia calea aceasta a asprimii, căci fără această viață de asprime nu ne putem ridica și nu putem avea îndrăzneală când va veni vremea…Cu ce ne asemănăm noi patimilor Domnului nostru Iisus Hristos? Ori, aceste vremuri, propice pentru mântuirea noastră, nu trebuie să ne supere, nu trebuie să ne necăjească, să ne pună în stare de răzvrătire, de nemulțumire, de tulburare, pentru că sunt foarte bune pentru mântuirea noastră! Să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a oferit aceste zile frumoase de mântuire! Să avem puțin curaj, să avem dragoste pentru mântuire și atunci Dumnezeu ne va ocroti. Dacă aceste momente cu greutăți pe care le trăim noi sunt spre ridicarea noastră, spre mântuirea noastră, apoi avem acum peilejul să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ni se dă și ni se oferă, spre realizarea noastră sufletească. Poate de cele mai multe ori de bună voie nu ne dă, dar Dumnezeu ne dă acum de nevoie, ca să ne mântuiască, să ne aducă pe calea bună.

 De aceea repet că, dacă în apelul pe care l-am dat acum o săptămână-două, am mai tulburat dintre creștini…este poate și un motiv de tulburare că, într-adevăr, nu este sfârșitul acum, pentru că la sfârșitul veacurilor toată lumea va fi evanghelizată, toată lumea, în sfârșit, va avea bucuria să vadă Templul lui Solomon ridicat și nu mai e mult până la obșteasca înviere, toata lumea va fi în cunoștință ca evreii să fie trecuți botezați și creștinați…Ori acuma, semnele acestea – dacă nu greșesc – nu prea se văd! Că noi asistăm poate la un început al necazurilor, al durerilor și poate la un început al unei treziri sufletești a vieții noastre, ca să fim oarecum mai apropiați de cele ce vor urma.
     Dar pentru nou, care cădem la datorie mai devreme sau mai târziu, dacă am închis ochii, am murit, s-a terminat lumea și Mântuitorul când vorbește despre sfârșitul lumii,vorbește de menirea fiecărui om în parte. Dar această moarte sufletească este moartea noastră, împilați în mulțimea și greutatea păcatelor. Dacă se pierde și un singur suflet, este de mare preț pentru Mântuitorul lumii! Pe noi nu ne interesează atât partea materială a sfârșitului lumii, pe noi ne interesează partea spirituală!

    Aceste lucruri pe care le-am prezentat nu au fost ca să sperii lumea, ci doar ca să se trezească puțin la realitățile acestea, pentru că omul, numai când simte acolo cuiul la pantof, numai atunci merge mai atent pe stradă! Deci acestea au semnalele pe care le-am tras, nu ca să înspăimânt lumea, așa după cum mă acuză că, iacă, un călugăr din munții Neamțului visează! Nu! Că și eu fac parte din neamul acesta și nu mi-am pierdut dragostea față de el; și nu mi-am pierdut timpul; și am făcut comentarii ziaristice, comentarii de revistă! Nu am spus ca să mă laud eu, dar de mic am fost cam așa, nemulțumit și răzvrătit, de aceea și Dumnezeu m-a și menținut așa mereu, cu câte un bici, dai în una, dai în alta și așa am mers până acuma…Dar sunt mulțumit, totuși, că acum lumea asta a luat, în sfârșit, în serios, mai mult sau mai puțin, aceste lucruri de la mine și cu dragostea pe care o am eu față de ei și ei față de mine, socotesc că s-au mai unit, eu de ei și ei de mine, și ducem povara mereu înainte…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s