Pentru cei din Bucuresti 

Petru cei din Bucuresti care vor sa faca o Marturisire de Credinta si sa se delimiteze de erezie pot face o astfel de cerere pentru retragerea semnaturilor din Creta 2016

Si se depune langa Biserica Sf Spiridon Nou , in intrior la Paraclisul Patriarhal Sf.Spiridon Nou aici

Advertisements

Din Georgia despre necomuniunea cu cei ce accepta erezia ecumenista.ECUMENISMUL NEGA CREZUL,mantuirea e imposibila chiar de-ar fi sa-si dea viata pentru convingerile lor

Cartea Apocalipsa 13,pag. 76-77

Oare nu se înțelege că această erezie împiedică mântuirea atâtor milioane de suflete? Tocmai aceasta  l-a determinat pe patriarhul Ilia al II-lea, Catholicos al întregii Georgii, să, semneze, la 20 mai 1997, hotărârea de retragere din C.M.B. la inițiativa celor mai de seamă mănăstiri georgiene, care i-au trimis o scrisoare de protest, declarând ca vor întrerupe comuniune euharistică cu Patriarhia dacă erezia va continu. În scrisoare se subliniază că ecumenismul este o erezie eclesiologică contrară Simbolului Niceo-Constantinopolitan, deoarece susține că nu există doar o singură Biserică Apostolică și Sobornicească. Apoi se adaugă: “Când Biserica începe să accepte învățături eretice, atunci harul mântuirii o părăsește(…), mântuirea membrilor săi devine imposibilă, chiar de-ar fi să-și dea viața pentru convingerile lor”, soluția fiind: “ori Biserica să renunțe la eroare, ori, cei ce doresc mântuirea să părăsească adunarea celor rău-credincioși”.

https://www.britannica.com/topic/karma

Karma
Indian philosophy

Alternative titles: kamma; karman

Written by Patrick Olivelle

karma, Sanskrit karman (“act”), Pali kamma,  in Indian religion and philosophy, the universal causal law by which good or bad actions determine the future modes of an individual’s existence. Karma represents the ethical dimension of the process of rebirth (samsara), belief in which is generally shared among the religious traditions of India. Indian soteriologies (theories of salvation) posit that future births and life situations will be conditioned by actions performed during one’s present life—which itself has been conditioned by the accumulated effects of actions performed in previous lives. The doctrine of karma thus directs adherents of Indian religions toward their common goal: release (moksha) from the cycle of birth and death. Karma thus serves two main functions within Indian moral philosophy: it provides the major motivation to live a moral life, and it serves as the primary explanation of the existence of evil.

Derived from the Sanskrit word karman, meaning “act,” the term karma carried no ethical significance in its earliest specialized usage. In ancient texts (1000–700 bce) of the Vedic religion, karma referred simply to ritual and sacrificial action. As the priestly theology of sacrifice was articulated by Brahman priests over the following centuries, however, ritual action came to be regarded as effective by itself, independent of the gods. Karma as ritual functioned autonomously and according to a cosmic ritual law.

The earliest evidence of the term’s expansion into an ethical domain is provided in the Upanishads, a genre of the Vedas (sacred scriptures) concerned with ontology, or the philosophical study of being. In the middle of the 1st millennium bce, the Vedic theologian Yajnavalkya expressed a belief that later became commonplace but was considered new and esoteric at the time: “A man turns into something good by good action and into something bad by bad action.” Although within the Vedic ritual tradition “good action” and “bad action” may have included both ritual and moral acts, this moral aspect of karma increasingly dominated theological discourse, especially in the religions of Buddhism and Jainism, which emerged about the middle of the 1st millennium bce. Both of these religions embraced ascetic modes of life and rejected the ritual concerns of the Brahman priests.

The connection between the ritual and moral dimensions of karma is especially evident in the notion of karma as a causal law, popularly known as the “law of karma.” Many religious traditions —notably the Abrahamic religions that emerged in the Middle East (Judaism, Christianity, and Islam)—place reward and punishment for human actions in the hands of a divine lawgiver. In contrast, the classical traditions of India—Hinduism, Buddhism, and Jainism, much like the Vedic sacrificial theology that preceded them—view karma as operating according to an autonomous causal law. No divine will or external agent intervenes in the relationship of the moral act to its inevitable result. The law of karma thus represents a nontheistic theodicy, or explanation of why there is evil in the world.

Once a divine judge is taken out of the equation, a new question arises: within a causal sequence, how can an act produce an effect at a future time far removed from the act’s performance? Different Indian moral philosophies provide different answers, but all acknowledge some kind of karmic residue resulting from the initial act. Jainism, for example, regards karma as a fine particulate substance that settles on the soul (jiva) of one who commits immoral actions or has immoral thoughts, making it impure and heavy and miring it in the material world of rebirth. The Vedic ritualistic tradition that preceded Hinduism contributed the concept of the apurva, the latent potency created within the soul by ritual and moral actions. Much like a seed, an apurva sprouts into new realities in the distant future. Other traditions—e.g., Yoga and Buddhism—provide psychological explanations in which karmic residue produces dispositional tendencies (samskaras) and psychological traces (vasanas) that determine the future births and personality traits of an individual. Each of these examples demonstrates how the concept of karma provided a bridge between cause and effect separated by time.

The doctrine of karma implies that one person’s karma cannot have an effect on another person’s future. Yet, while karma is in theory specific to each individual, many aspects of Indian religions reflect the widely held belief that karma may be shared. For example, the doctrine of the transfer of merit, whereby one person can transfer his good karma to another, is found in both Buddhism and Hinduism. Ancestral offerings and other rituals for the departed show that acts done by the living are believed to influence the well-being of the dead. Finally, pious activities, including pilgrimages, are often performed for the benefit of living or deceased relatives.

__________

_______  

Dupa cum scrie aici : Indian soteriologies (theories of salvation) posit that future births and life situations will be conditioned by actions performed during one’s present life—which itself has been conditioned by the accumulated effects of actions performed in previous lives.


Teoriile mantuirii

=====

Se refera la nasteri viitoare = reancarnare, adica : … nasterile viitoare/ vietile viitoare sunt conditionate de actiunile noastre din viata prezenta—si care la randul ei (viata prezenta ) a fost conditionata de consecintele actiunilor din vietile anterioare ( e clar asta e filozofia reincarnarii ) uite ce zice Sf Arsenie Boca :

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”

Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelaţie.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)pag.273

Deci acolo e invers pe dos karma nu-s legile lui Dumnezeu ptr ca il neaga pe Dumnezeu Omul Iisus si se invata  filozofia reancarnarii contrara filosofiei lui Dumnezeu

– Răspuns unei fetei :

Pai nu prea are legatura ca daca zici ca : legile lui Dumnezeu = karma (deși acolo se spune că această karma e autonomă față de divinitate) dar sa zicem cum zici tu că nu e autonomă.

===Dumnezeul Ortodox nu are karma ptr că El e simplu, și nu compus din bine si rău/fapte bune,fapte rele(lucrarea bună/lucrare rea).Dumnezeul Ortodox nu primește ceva rău El este binele, dar niciodată răul, doar ce e creat poate primi ceva rău în el, Dumnezeul Ortodox e necreat,simplu(necompus cu rău din exteriorul sau interiorul Lui) și bun. Doctrina karma nu e compatibila cu creștinul ortodox ptr că în Ortodoxie nu se admite reâncarnarea ca lucrare de mântuire care după filozofia indiană :  ea(reâncarnarea)e determinată de faptele bune sau rele(lucrarea bună sau rea).În Ortodoxie faptele bune sau rele sunt Judecate de Dumnezeu , Care stabilește starea sufletului(unde va merge el mai exact) la bine sau la rău în Rai sau în Iad.Răul e absența binelui

În filozofia indiană :

Mântuirea/ eliberarea de ciclul viață- moarte se realizează prin reîncarnare

 ======(în budism )

există reziduu karmic din care rezulta : urme psihologice [vasane] și tendințe dispoziționale [samskare] care determina reîncarnările)

=== ei indirect zic nu prin harul Stapânului Hristos nu prin Inviere se reslizează mântuirea ci prin reîncarnări

Lucrarea e faptă sau pătimire.

Fapta cea bună se face în acord cu Legea Lui Dumnezeu, voia omului supusă voii Lui Dumnezeu; iar (fapta/lucrarea)cea rea este voia propie a omului, ceea ce este neascultare , răul nu are legătură cu Dumnezeu ptr că nu e în voia Lui Dumnezeu a face răul.

===Karma funcționează după o lege autonomă și e independentă de divinitate, în Ortodoxie se spune  : cine poate (face )ceva( orice faptă bună) fără(harul Lui) Hristos să fie anathema !

Karma îs particule ce se pun pe sufletul celui ce face fapte imorale sau are gânduri imorale  făcându-l(pe suflet) impur și greoi ,și-l afundă în lumea materială a renașterii/reîncarnării acestea fac sa aibă loc reîncarnarile 

===( adica te reîncarnezi până  te mântuiești-mântuire automată prin faptele tale bune acumulate )

Sf.Ignatie Briancianinov

…voi vorbiti despre mantuire, dar habar n-aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos, singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: Mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intreg neamul omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta este pretul virtutilor firii noastre cazute!

Ca sa refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita de Insusi nemarginitul Dumnezeu. Pedepsele, partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu? Domnul le-a raspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El.

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mantuire: credinta; dar credinta ca lucrare. Prin credinta si numai prin credinta putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!…

Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara la iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina, pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii si ateii, care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea, numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc, si acesta este credinta in Rascumparatorul.

Cunoasteti-l pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Iacov da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului; iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta
Dumnezeu i-a dat haine de piele omului un trup mai gros , nu pacatul l-a facut mai gros Dumnezeu l-a facut mai gros ca să se poată ridica din păcat.Pe cand in karma trupu trage in jos prin el te ridici in ortodoxie

making it impure and heavy and miring it in the material world of rebirth.

îl face impur și greu și-l afundă în lumea materiala a renașterii/reîncarnării

Ereticul omul minciunii sau cei cu pseudo-învățături(minciuno-învățături)/ cei cu învățături mincionase ca în pseudo-sinodul din Creta 2016

Psalmul 5 (Biblia Anania) pag.623 :
6 pe cei ce grăiesc minciuna Tu îi vei da pierzării,pe omul ucigaș și viclean îl urăște Domnul d.
d) Fericitul Ieronim crede că omul pacătos (ucigaș, viclean), deși urât de Dumnezeu, rămâne încă viu (deci, capabil de pocăință și îndreptare), pe când omul minciunii, care nu e altcineva decât ereticul, e destinat pieirii, adică unei condamnări sufletești definitive, ca unul care se nimicește pe sine și-i atrage și pe alții către pieire.

Despre necomuniune cu “episcopul” ce nu condamnă ereziile

Sf Epifanie al Salaminei ANCORATUS, pag.24 : …a continuat prin a-l ataca iarași pe Origen și ai solicita episcopului Ioan condamnarea ereziilor acestuia. Neprimind nici un răspuns, Epifanie a răspândit copii ale scrisorii episcopilor și monahilor din Palestina, solicitându-le totodată printr-o epistolă ruperea comuniunii cu episcopul Ieruslimului (IERONIM, Împotriva lui Ioan 44).

Despre monofiziti, nestorieni, partasie cu ereticii si ereticii Sever, Dioscor, Didim, Arie, Eutihie, Apolinarie, Evagrie, Teodor, Origen si “t” eofan (monofizit)”s” avu

Din cartea numită Limonar, despre copți (sau prăjiți cum zicea un amic), acefali/achefali, ,armeni( că tot se închină “ortodocșii”  la clădirea armenească din București , chiar și profesoară de religie că ce? e același Hristos, Vai! de noi în ce hal am ajuns…) și aposchis    într-un cuvânt monofiziți, mai ales ca unul din ereziarhi ca “t” eofan “s” avu a recunoscut ca a semnat acordu’ cu mono[prăjiții]fiziții, plus că în acel acord se spune de recunoașterea ereticilor ca Sever, Dioscor și alții ca și Sfinți Ortodocși și trecerea lor în Sinaxarul Ortodox implicit și explicit pomenirea lor la slijbe cea ce înseamnă NEGAREA propriei Credințe Ortodoxe prin primirea prin pomenire a ereticilor,(ca Sever și restu de monofiziți) a ereziei= învățătura lor greșită hulitoare și blasfemiatoare la adresa Dumnezeului Treimic Ortodox 

Aici inregistrarea video ca a semnat : 

https://youtu.be/iDM4O7S1-yU
CAPITOLUL 26

VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

Un bătrân cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon din apropierea sfântului râu Iordan. Și era bătrânul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrân despre gândul curviei. Bătrânul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelepciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

– Eu, avva, am părtășanie în țara mea cu nestorienii. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.

Când a auzit bătrânul de numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la sfânta sobornică și apostolică Biserică. Și i-a spus:

Nu este alta mântuire decât numai în a cugeta drept și a crede că Sfânta Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

– Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: dacă nu ești cu noi, nu te mântui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredințeze, prin faptă, care este credința cea adevărată.

Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul fratelui și i-a spus:

Șezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea Lui îți va descoperi adevărul!
Lăsându-l pe fratele în peșteră s-a dus la țărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiaza în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoșător la vedere, stând în fața lui și-i spune:

Vino și vezi adevărul!

Și luându-l, l-a dus intr-un loc întunecos, cu miros urât și cu foc și-i arăta în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim pe Dioscor și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alți câțiva.

– Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor ce urăsc pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învățăturile lor. Dacă iți place locul, rămâi în credința ta! Dar dacă nu vrei să încerci chinul acesta, vino la Biserica cea sfântă și sobornică, așa cum ți-a spus bătrânul. Căci iți spun: chiar dacă ai săvârși toate virtuțile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreapta credință.

La cuvântul acesta fratele și-a venit în sine. Când a venit bătrânul, i-a povestit toate cele întâmplate așa cum le-a văzut și a trecut la sfânta sobornică și apostolică Biserică. Și a rămas împreună cu bătrânul în Calamon. După ce a stat mulți ani cu el, a adormit în pace.

=====

CAPITOLUL 29

MINUNEA SFINTEI EUHARISTII

Cam la 30 de mile de orașul Aegeae din Cilicia trăiau doi călugări stâlpnici depărtați unul de altul cam la 6 mile. Unul din ei făcea parte din sfânta Biserica sobornică și apostolică. Celălalt, deși se urcase de mai mult timp pe stâlp în apropiere de satul Casidora, aparținea totuși ereziei lui Sever. Ereticul învinuia în multe chipuri pe ortodox, încercând și voind să-l atragă spre erezia lui. După ce i-a trimis multe cuvinte, părea că l-a biruit, și i-a condamnat credința. Ortodoxul însă, inspirat de Dumnezeu, a cerut să-i trimită o părticică din Sfânta Împărtășanie săvârșită de el. Acesta, crezând că s-a rătăcit, i-a trimis îndată cu bucurie, fără să mai stea la îndoială. Când a primit-o ortodoxul, a luat părticica trimisă lui de eretic, adică de severian, a fiert în fața lui apă într-o oală și a aruncat în ea părticica pe care a primit-o. Părticica s-a descompus îndată în fiertura oalei. A luat apoi o părticică din Sfânta Împărtășanie a Bisericii Ortodoxe, a băgat-o și pe ea în oală, și pe dată apa fiartă din oală s-a răcit, iar Sfânta Împărtășanie a rămas întreagă și neudată. Aceasta părticică a păstrat-o și ne-a arătat-o și nouă când am trecut pe la el.

=====

CAPITOLUL 30

VIAȚA LUI ISIDOR MONAHUL DIN MELETINE ȘI ALTĂ MINUNE DESPRE SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE

Dade este un târg din insula Cipru. În acest târg este o mânăstire numita Filoxenu. Când ne-am dus acolo, am găsit în acea mânăstire un monah, de fel din Meletine, cu numele Isidor. Pe acest călugăr îl vedeam că plânge necontenit cu suspine. Deși era rugat de toți să-și potolească puțin plânsul, totuși nu voia, și spunea tuturor:

– Sunt foarte păcătos, cum n-a mai fost om de la Adam până astăzi!

– Într-adevăr, avvo, nimeni nu-i fără păcat, afară de Dumnezeu.

– Credeți-mă, fraților, ne-a răspuns el, nu-i păcat omenesc cunoscut sau necunoscut, pe care să nu-l fi săvârșit eu. Iar dacă socotiți că mă învinuiesc pe nedrept pe mine însumi, ascultați-mi păcatul ca să vă rugați și voi pentru mine.

Eu, a început el să povestească, pe când eram în lume, eram căsătorit. Și eu și nevastă-mea făceam parte din erezia lui Sever. Într-o zi, când am venit acasă, n-am găsit-o acasă pe nevastă-mea, ci am auzit că s-a dus la o vecină să se împărtășească. Femeia aceea aparținea bisericii celei sfinte și sobornicești. Îndată am plecat s-o opresc. Când am intrat în casa vecinei, nevastă-mea tocmai lua sfânta părticică și se împărtășea. Am apucat-o deci de gât, făcând-o să arunce afară cea sfântă părticică. Apăsând-o pe gât de jos în sus, a aruncat Sfânta Împărtășanie, care a căzut la pământ. Îndată însă am văzut un fulger pogorându-se pe locul unde căzuse și a luat Sfânta Împărtășanie. Peste două zile, văd un etiopian îmbrăcat în zdrențe care mi-a spus:

Și eu și tu suntem osândiți cu aceeași pedeapsă.

– Dar cine ești tu? l-am întrebat.

Eu, răspunse etiopianul, sunt cel care L-a lovit peste obraz pe Făcătorul tuturor, pe Domnul Nostru Iisus Hristos, în timpul Patimilor. De asta deci, a terminat monahul povestirea sa, nu pot înceta din plânset.

======

CAPITOLUL 36

VIAȚA LUI AVVA EFREM, PATRIARHUL ANTIOHIEI ȘI ÎN CE CHIP A CONVERTIT PE UN STÂLPNIC DIN EREZIA LUI SEVER

Unul din părinți ne povestea despre fericitul Efrem patriarhul Antiohiei, că era un apărător călduros al credinței ortodoxe. Într-o zi a auzit că în părțile Ierapolei trăiește un stâlpnic, care face parte din ereziile severienilor și achefalilor. A pornit deci la el cu gândul să-l reîntoarcă la credința ortodoxă. Când a ajuns acolo a început dumnezeiescul Efrem să-l sfătuiască și să-l îndemne pe stâlpnic să meargă pe drumul tronului apostolic si să aibă părtășanie cu Sfânta, sobornica și apostolica Biserică.

Stâlpnicul i-a răspuns, zicându-i:

– Eu, cu nici un chip, n-am nici o legătură cu Sinodul de la Calcedon.

Cum vrei să te vindeci de rătăcirea ta, dacă spui că n-ai nici o legătură cu acest Sinod, care, prin harul Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos, a eliberat Sfânta Biserică de orice murdărie a învățăturii eretice?

Stâlpnicul i-a răspuns:

– Să aprindem, Înalt Prea Sfințite, foc și să intrăm în el și eu și tu! Cine va ieși nevătămat din foc, acela-i ortodox și lui trebuie să-i urmăm.

A spus asta ca să-l înspăimânte pe patriarh.

Trebuia, fiule, i-a răspuns patriarhul, ca tu să mă fi ascultat ca pe tatăl tău și să nu fi cerut nimic mai mult de la mine. Dar pentru că ai cerut un lucru care depășește nevrednicia mea, voi face și asta pentru mântuirea sufletului tău, având încredere în milostivirea Fiului lui Dumnezeu.

Și atunci a spus dumnezeiescul Efrem celor de față:

– Binecuvântat este Domnul. Aduceți lemne aici.

După ce patriarhul a aprins lemnele aproape de stâlp, a spus stâlpnicului:

– Coboară-te de pe stâlp ca să intrăm amândoi în foc, potrivit hotărârii tale!

Stâlpnicul s-a înspăimântat de încrederea ce o avea patriarhul în Dumnezeu și n-a vrut să coboare.

Patriarhul a spus atunci:

– N-ai propus tu să se facă asta? Pentru ce, deci, nu vrei să o faci?

Atunci patriarhul și-a dezbrăcat omoforul pe care-l purta, s-a apropiat de foc și s-a rugat zicând:

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care pentru noi ai binevoit să te întrupezi cu adevărat din Stăpâna noastră Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, arată-ne nouă adevărul!

După ce și-a terminat rugăciunea și-a aruncat omoforul în mijlocul focului. Cu toate că focul a ars timp de trei ore până ce s-au terminat toate lemnele, totuși a scos din foc omoforul întreg și nevătămat, fără să fi suferit ceva din pricina focului. Atunci stâlpnicul văzând întâmplarea, s-a încredințat că adevărata credință este în Biserica Ortodoxă. L-a anatemizat pe Sever și erezia lui, a venit la sfânta Biserică, s-a împărtășit din mâinile fericitului Efrem și L-a preaslăvit pe Dumnezeu.

=====

CAPITOLUL 48

MINUNILE SFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU PRIN CARE COSMIANA SOȚIA PATRICIANULUI GHERMAN, A FOST TRASĂ DE LA EREZIA SEVERIANĂ LA ADEVĂRATA CREDINȚĂ ÎN HRISTOS

Ne povestea avva Anastasie preotul și paznicul odoarelor sfintei Biserici a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, că a venit Cosmiana, femeia patricianului Gherman și a voit ca în una din nopțile sfintei duminici să se închine singură sfântului și de viață făcătorului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Când a vrut să se atingă de mormânt a întâmpinat-o Stăpâna noastră, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, față către față, împreună cu alte femei și i-a spus:

Pentru că nu ești de-a noastră, să nu intri aici!

Ea aparținea ereziei lui Sever, acefalul.

Cosmiana se rugă mult, ca să-i dea voie să intre. Sfânta Născătoare de Dumnezeu însă, i-a răspuns zicându-i:

Crede-mă femeie, că n-ai să intri aici până nu te vei împărtăși cu noi în aceasta credință.

Prin aceste cuvinte a cunoscut că este împiedicată să intre, pentru că este eretică și că dacă nu trece la Sfânta sobornică și apostolică Biserică a lui Hristos, Dumnezeul nostru, n-are să intre. A trimis îndată după diacon. Când acesta a venit cu sfântul potir, ea s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Marelui Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și astfel a fost învrednicită să se închine sfântului și de viața făcătorului mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos.

======

CAPITOLUL 49

VEDENIA MINUNATĂ A DUCELUI PALESTINEI PRIN CARE ȘI EL A FOST CONVINS SĂ RENUNȚE LA EREZIE ȘI SĂ VINĂ LA BISERICA LUI HRISTOS

Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare. Când Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe când se apropia a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mânie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat:

– Ce este stăpâne, ce ai? Pentru ce nu intri?

– Pentru ce ați adus berbecul ăsta aici? Îi întreba el.

Mirați, ei s-au uitat în Sfântul Mormânt și pentru că n-au văzut nimic, i-au spus să intre. Asta s-a întâmplat de mai multe ori. El vedea berbecul pe când ceilalți nu vedeau nimic. Atunci păzitorul Sfintei Cruci îi spuse:

– Crede-mă stăpâne, trebuie să ai ceva pe sufletul tău, care te împiedică să te închini Sfântului și de viață făcătorului Mormânt al Mântuitorului nostru. Ai face bine să te mărturisești lui Dumnezeu. Este iubitor de oameni și ți-a arătat această minune pentru că vrea să te miluiască.

Ducele îi spuse cu lacrimi:

– Sunt vinovat în fata lui Dumnezeu cu multe și mari păcate.

Și aruncându-se cu fața la pământ, a plâns multă vreme, mărturisindu-se lui Dumnezeu.

S-a ridicat de jos și a voit să intre din nou, dar n-a putut căci berbecul îl oprea tot cu atâta tărie.

Atunci păzitorul Sfintei Cruci îi spune:

– Negreșit altceva este ceea ce te împiedică.

– Oare nu sunt oprit să intru, a spus el, pentru că nu am părtășie cu Sfânta Biserică cea sobornică și apostolică, ci cu erezia lui Sever?         Și a cerut de la păzitorul Sfintei Cruci să fie împărtășit cu sfintele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos Dumnezeul nostru. Apoi i-au adus sfântul potir și s-a împărtășit. Așa aputut să intre și s-a închinat fără să mai vadă ceva.

=====

CAPITOLUL 79

MAREA ȘI MINUNATA MINUNE A SFINTEI EUHARISTII SUB DIONISIE EPISCOPUL SELEUCIEI

Când am ajuns în orașul Seleucia de lângă Antiohia, ne-am întâlnit cu avva Teodosie, episcopul acestui oraș. Și ne-a povestit unele ca acestea:

S-a întâmplat pe timpul fericitului Teodosie, episcopul dinaintea mea al acestui oraș, una ca asta:

Era aici un negustor foarte evlavios și bogat însă era eretic, împărtășind învățăturile eretice ale lui Sever. Acest negustor avea un om de încredere, care făcea parte din sfânta Biserică sobornică și apostolică. După obiceiul țării acest om de încredere a luat Sfânta Împărtășanie în Sfânta și Marea Joi. A legat-o într-o batistă și a pus-o în dulapul său. S-a întâmplat ca după Paști să fie trimis la Constantinopol pentru afaceri, uitând Sfânta Împărtășanie în dulap. Dar dăduse cheia de la dulap stăpânului său. Într-o zi stăpânul a deschis dulapul și a găsit Sfânta Împărtășanie în batistă. Lucru acesta l-a întristat și nu știa ce să facă cu Ea, căci nu voia să se împărtășească cu ea pentru că era săvârșită de soborniceasca biserică iar el era eretic de-al lui Sever. Atunci a lăsat-o în dulap cu gândul că are să se împărtășească omul său la întoarcerea din călătorie. Când a sosit Sfânta și marea Joi nu se întorsese omul său de încredere, negustorul s-a gândit să ardă Sfintele ca să nu rămână pentru al doilea an. Deschizând dulapul, vede că toate Sfintele Părticele au dat spic. Cuprins de frică și cutremur din cauza priveliștii noi și neobișnuite, a luat sfintele părticele și împreună cu toată casa lui a alergat la sfânta biserică la cel întru sfinți episcopul nostru Teodosie, strigând: “Doamne miluiește!” 

Această minune mare și înfricoșătoare, care întrece orice cuvânt, mai presus de minte și de cugetare, a fost văzută nu de doi sau trei, nici de puțini oameni ușor de numărat, ci a fost văzută de întreagă biserică, orășeni și săteni, băștinași și străini, toți câți merg pe uscat și câți călătoresc pe mare, stăpânitori și puternici. Unii strigau: “Doamne miluiește!”, alții lăudau pe Domnul în alt chip. Cu toți însă mulțumeau Lui Dumnezeu pentru minunile Lui nepovestite și neobișnuite. Mulți au crezut din pricina acestei minuni și au venit la Sfânta Biserică cea sobornică și apostolică.

======

CAPITOLUL 106

POVESTIREA LUI AVVA TEODOR DESPRE MONAHUL SIRIAN SEVERIAN

Tot avva Teodul ne povestea zicând:

Aici este o casă de oaspeți între biserica Sfânta Sofia și biserica Sfântul Faust. Hangiul acestei case m-a rugat într-o zi să mă duc la casa de oaspeți și să-l înlocuiesc câteva zile.

M-am dus și am găsit găzduit un monah sirian, care nu avea altceva decât un stihar de păr, o manta și câteva pâini. Stătea necontenit într-un colț, spunea ziua și noaptea stihuri din Scriptură și nu vorbea cu nimeni. Când a venit duminica, m-am dus la el și i-am spus:

– Hai frate, la biserica Sfânta Sofia ca să te împărtășești cu Sfintele și Cinstitele Taine.

– Nu merg, mi-a răspuns el.

– Și de ce?

Sunt severian și nu mă împărtășesc la biserica voastră.

Auzind pe de o parte că nu se împărtășește la sfânta și apostolica Biserică, iar pe altă parte văzând că are un trai atât de îmbunătățit și o viață atât de virtuoasă, am plecat plângând în chilia mea. Am închis ușa, m-am aruncat cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu și timp de trei zile m-am rugat cu multe lacrimi, zicând:

– Stăpâne Hristoase, Dumnezeul nostru, care pentru nespusa și nemăsurata ta iubire de oameni ai înclinat cerurile și Te-ai pogorât pentru mântuirea noastră, Cel care Te-ai întrupat din Stăpâna Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, descoperă-mi cine crede bine și drept, noi cei ai Bisericii sau severienii.

În a treia zi am auzit o voce nevăzută care mi-a spus:

– Du-te Teodule și vezi credința lui.

A doua zi m-am dus, m-am așezat în fața lui, am așteptat să văd ce are să se întâmple potrivit celor spuse mie de glasul nevăzut. Am stat așa cam un ceas uitându-mă la el: stătea și sirianul spunând versete din Scriptură. Și am văzut fiilor, mă jur pe Domnul, deasupra capului lui așezată o porumbiță plină de funingine, ca și cum ar fi ieșit din cuptor, jumulită și urât mirositoare. Atunci am cunoscut că porumbița înnegrită și rău mirositoare, care mi s-a arătat, înfățișa credința lui. Fericitul lui suflet ne povestea acestea cu jurământ, cu multe lacrimi și suspine.

———

Erezia monofizită numită  “t”eofan “s”avu

eterodox =alta parere, optiune,alta opinie, alta slavire (nu e de mirare ca nu le zic direct eretici termenu asta li se potriveste mănușă

——

b. „ (…) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);

== zice: s-au abatut, intrebare de bun simt au fost vro data pe Cale ereticii ca sa se abată

—–

b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată,

=== au fost vro data cu noi ca sa se departeze adica au crezut Drept ? , cand acesti sectanti(protestantii anglicanii cand au aparut???)s-au nascut trupeste dar si ca secta mai tarziu sau in alte rataciri 

——
Punctu e: …nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).

===asta suna ca erezia biserici depline si nedepline adica cele eretice au si ele ceva “har” poate un “botez” ceva ca tot prin Bucuresti is popi ce ii accepta pe papistasi doar prin mirungere accepta si casatorii monofizit cu “ortodoxa”

=== mai suna a limbaj ecumenist din acordu cu monofizitii/prajitii in cartea Persoana si Natura pag 187 – rezumat : acceptarea de catre ortodocsii a sinoadelor 4,5,6,7 ca fiind in acord cu sinoadele 1,2,3  zic monofizitii ca e propia interpretare a ortodocsilor si ca PE EI( pe monofizit )NU II OBLIGA CU NIMIC (monofizitii nu vor a recunoaste decat primele 3 sinoade) asta inseamna ca acele sinoade nu is normative  si vor fi considerate neecumenice adica “parerile” Sf Sinoade is ale unor nimeni ,si “ortodocsii” semneaza d’astea , ceva de gen postu nu mai e obligatoriu ca in cazu cipului cine vrea il ia, cine nu,nu  cum zicea teofan

Deci interpretarea e a lu teofan, si ereticii la randul lor au interpretarea lor : noi ne consideram Biserici, ca fiecare e cu a lui interpretare, da semnam acordu in CMB cu dracu ,adica fix ecumenism= amestecatura ,teofan nu’s Biserici , ereticii noi suntem Biserici = Relativism ii zice acestui fel de vrajeala ecumenista
—–

c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționează documentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice ale acestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
=====AICI SE DA PE FATA , incepe sa zica, ca nu accepta ereziile si le denumeste pe cateva de ce oare a pus-o prima pe cea monofizita 1 fire in Hristos?, se simte cu musca pe camilaf”ca/ca”ciula ?(ps a se observa  kakodoxia),  a zis ca nu accepta ereziile dar nu a dat ANATHEMEI PE NICI UNA , si NU A NEGAT-O pe cea mai periculoasa si nici nu a amintit macar de ea , ce sa mai fie vorba sa o anathematizeze,   pe cea care le inglobeaza pe toate da , ECUMENISMU SATANIST MASONIC ERETIC, deci le accepta pe toate 


Notă achefali conform subnotei 181 pag.146 din cartea : Persoană și Natură, Jean-Claude Larchet –

181 [acefal –]  Această denumire provine din Egipt, unde monofiziții intransigenți încetaseră să mai recunoască autoritatea patriarhului lor, Petru Mongul, care aprobase Henotikonul, considerat de ei ca fiind insuficient.

182[aposchis –] Nume prin care erau desemnați în Palestina ceu care se despărțiseră de Biserică, din cauza aderării lor la monofizitism, după Sinodul de la Calcedon.