Orighen, de Dumnezeu s’au parasit, si la inchinarea de idoli au cazut

SFÂNTUL
IOANN DAMASKIN
DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL
A PRAVOSLAVNICII
CREDINŢE, București edit. Predania 2011

Pag. 249

La Cartea a doao
ÎNSEMNĂRI OARECARE LA
CARTEA A DOAO
CAP. 2
(1) Lângă cealealalte păgâneşti hule ale lui Orighen, pre care le povesteaşte
Sfântul Epifanie la Eresul 64, au fost una şi aceasta, cum că munca oamenilor
celor necredincioşi şi a dracilor va avea sfârşit şi, după o vreame, şi cei necredincioşi, şi dracii vor veni la starea lor cea dintâi. Pentru care hule şi în vreamea
nevoinţii şi a mărturisirii sale, când vrea să se încununeaze cu cunună mucenicească, de Dumnezeu s’au părăsit, şi la închinarea de idoli au căzut (că de ar fi
lăsat Dumnezeu să se facă mucenic, nu puţină vătămare în Bisearica lui Hristos
s’ar fi făcut, ca ale unui sfânt atuncea Cărţile lui priimindu-se), şi de Sfinţii
Părinţi, la Soborul al 5-lea cu săgeata anáthemii s’au săgetat. (Tom 2 al Fap-
telor Soboarălor, foaia 340)

Apocatastaza si Monothelismul

Reanalizand Rezolutia si Marturisirea de credinta de la Roman aratam ca:

1. Rezolutia prezinta in ea in ascuns erezia deja condamnata a apocatastazei cand ei spun ca ereticul e ortodox (adica ecumenistul ar fi ortodox)

2. Marturisirea de credinta de la Roman prezinta in ascuns erezia Monothelismului erezie si ea condamnata deja, cand ei afirma ca: nu mai exista ortodocsi, facand astfel din ortodocsi eretici(adica ortodoxul e ecumenist)

Atragem atentia celor ce au initiat si semnat acestea ca aceste doua erezii li se trag din starea neduhovniceasca in care se afla mimand ortodoxia, pactizand cu statul antihristic prin acceptarea de documente care sunt O LEPADARE, prin dispretuirea fratilor mai mici , calugari pe care ii evita in SFATUIRE si mireni neprimiti pe criteriul fals ca nu ar fi Teologi, (sa ne iertati de parca dvs sunteti cei care impart „diplome“ in Teologie si nu Insusi Bunul Dumnezeu cel in Treime slavit), va chemam la pocainta si spovedanie la parintele Rafail Berestov(desi stim ca unii nici nu se vor duce , Dumnezeu dragutu-l singur stiind daca chiar toti nu va veti duce dispretuindu-l iar pe unul din cei mici dar ortodox). Va mai aducem aminte ca dispretuind chiar numai si pe unul singur l-ati dispretuit pe Hristos Insusi care viaza in El, de aceea nici Dumnezeu nu ajuta eforturilor dvs anti-ecumeniste.

Noi, Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei dam anathema Rezolutia cu Apocatastaza ei ca sa nu cadem noi sub anathema apocatastazei, si dam anathema si falsa Marturisire de credinta de la Roman cu al ei mononthelism ca sa nu cadem sub anathema data monothelismului.

Dumnezeu sa ne fereasca si sa nu ne ingaduie sa dam anathema(nominal) si pe semnatarii celor doua erezii.

Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor !si Judecata bate la usi, si o judecata pe care voi nu o stiti deja a inceput de la Casa lui Dumnezeu!

Dumnezeu sa ii ierte pe cei ce semneaza astfel de erezii!orbi fiind si calauzind pe cei ce vad harul(dar in unele cazuri multimea de orbi trage in groapa si pe unul acela care vede harul ptr ca respectivul nu stie ca vede, deci este inexplicabil cum omul ce vede si stie ca vede ptr ca i s-a spus ca vede se lasa condus de orbi fie ei(acesti orbi)chiar si cu citate ale Sfintilor(citate pe care le au doar pe buze si nu si in inima prin TRAIRE)

P.S. Noi nu avem comuniune cu Radu Iacoboaie si Stefan Stancu

Sfantul Botez, nasul Sfantul Dimitrie din icoana

„Sfântul Teodor Studitul, în epistola a 17-a, îl laudă pe un tată, Ioan Spătarul, care și-a botezat copilul în perioada iconomahiei la un preot ortodox și nu la un iconomah. Acest lucru este dovedit de faptul că tatăl copilului a pus în locul nașului icoana Sfântului Dimitrie atunci când copilul a fost botezat. Este de notat că erezia iconomahiei atunci nu fusese condamnată de un sinod. Prin această întâmplare vedem că ortodocșii nu aveau nici o comuniune cu ereticii.“

Sfantul Gheorghe (Gheorghie)

Nereguli Roman

S-a cerut sa verificam acestea:

„3.Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.“

„4.Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.“

Cele doua puncte (3 si 8) sunt izvorate din minciuna ca nu mai sunt ortodocsi

Chiar daca suna ortodox( aceste 3 si 8), nu sunt ptr ca invatatura lor e asta: partasul la erezie e si ortodoxul, adica ortodox transformat de ei in eretic

— Ptr Sanda, Chirila, Buza partasia(cu) la erezie era ortodoxul, adica in Adevar ce spun ei e: ereticul e de fapt ortodox(S,C,B), ereticul facut/transformat de ei in ortodox, pe scurt : ereticul-ortodox

— ceilalti au facut invers au facut ortodoxul-eretic, aplicand aceeasi invatatura de partasia(cu) la erezia

Avand in vedere ca ambele is erezii provenite din minti neluminate de harul Duhului Sfant,

Noi Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei dăm Anathema!!! abele intelesuri eretice de:

eretic-ortodox(Rezolutia)

ortodox-eretic(Sinaxa Roman)

Si dăm Anathema pe oricine(cleric, sau mirean) va intrebuinta invatatura partasia(cu) la erezie cu cele 2 intelesuri eretice de acum inainte vazand aceasta explicatie.

P.S. Ar fi trebuit sa ramaneti la da da si nu nu ca sa nu cadeti in judecata

Discutii…(2)

El:

Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

cat despre modul constient vezi ca odata ce au adoptat prin semnaturi diferite trepte ale ecumenismului, de la recunoaterea “tainelor” ereticilor, Creta, sinodul din Romania ce a aprobat ecumenismul de la Creta… dupa toate astea se tine comuniunea in mod constient. Si daca, cat stai in erezie ca vrei sau ca nu vrei tot de rasplata de eretic ai parte

alt El:

In primu rand traducere e gresita cu „comunica“, apoi traducerea e: „ cei ce au constient comuniune cu ecumenistii“ asta e traducerea exacta a anatemei, apoi marea majoritate din Romania stiu , dar nu toti stiu, nu zice nimeni sa ramana cu ecumenistii si nici sa nu se informeze ca sa stie, si ca sa iti dau un amanunt din interior : era un popa care zice ca botezul papistasilor e valabil (ca nu trebuie refacut) ca erezia nu afecteaza Treimea din Botez(adica Gresala lui Filioque nu se intinde, incat sa faca nevalabila formula botezului, fiind facuta in Numele Treimii; aceasta tampenie e preluat dintr-o carte 2009 Pravila Bisericeasca Nicodim Sachelarie)si e de ajuns doar mirungerea(zice respectivu popa), si unu ce nu stia si s-a spovedit la el harul cand i-a dat dezlegarea l-a albit (stropi-ma- vei cu isop si ma voi curati spala-mă- vei si mai vartos decat zapada ma voi albi )nu l-a innegrit – ars spre osanda(cel ce a vazut asta o marturiseste)…asa ca Sava nu are dreptate . Cand se greseste se gresete ca nu se vede harul, si Sanda si Sava nu il vad si d-aia gresesc, au amandoi o gandire echilibrata(echilibrat sa il intelegi ca duhul apostaziei asta zice Averchie Tausev) adica ei citesc si apoi interpreteaza rational lumeste, judecatile lui Dumnezeu nu is ca ale oamenilor, era in Limonar o intamplare, un Sfant a scris ceva dogmatic apoi Sfantul s-a dus la mormantul Sfantului Petru si a lasat scrisoarea sa i-o corecteze sfantul Petru si a postit 40 de zile cu ruga si Sfantul Petru i-a corectat-o , ei au facut asa cand isi exprima invatatura chiar daca luata de la Parinti dar neinteleasa? Asa a facut Macarie de la Kutulmus daca sunt eretici sunt in afara Bisericii deci nu mai au taine, vezi gandirea rationala si citatul fara traire, asa si ei, din TRAIRE SE STIE CA: cei ce nu stiu nu is afectati, apoi sa citeasca si la Sfantul Damaschin cap 24 Cartea a doua: cu voe si fara voe ca sa vada exact cum si cine e vinovat .S-au bagat in ce nu cunosc si nici smerenie nu au sa creada pe cei ce vad, nu mai zic de Buzz ca ala nici macar nu se uita la alte pareri, macar sa le citeasca nu zic sa le creada.Noi nici nu eram nascuti cand s-a dat aceasta anatema 1983, cand am aflat noi de ecumenism ca e erezie? Dar cand am aflat ce face Ciobotea cu rugile in comun? Vezi anatema a fost dat in Duhul Sfant si cu grija ptr mantuirea TUTUROR(a se citi ortodocsilor acest tuturor)

—–
Teodoret de Cir
2 Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte!
Acum – zice – mi-ai dat lăsarea prin Natan Proorocul şi mi-ai adus felurite primejdii,
ca nişte fiare arzătoare şi tîrîtoare, dar încă am trebuinţă de curăţenii, căci am primit
în lăuntru multă putoare grea a păcatului. Deci iarăşi spală-mă, Stăpîne, ca să ştergi
toată întinăciunea, că, după Proorocul: „Spăla-va Domnul întinăciunea fiilor şi a fiicelor

Sionului cu duh de judecată şi cu duh de ardere.”
8 Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai mult decît zăpada mă
voi albi.
Că numai singur darul Botezului poate să facă această curăţire, pe care Domnul
tuturor S-a făgăduit că o va da, zicînd şi prin Isaia Proorocul: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi,

scoateţi cele rele din inimile voastre.” Şi, după puţin: „Şi, de vor fi păcatele voastre ca
mohorîciunea, ca zăpada le voi albi.” Însuşi marele David mai-nainte vesteşte acestea
în Psalmul 67: „Căci, cînd desparte Cel ceresc împăraţii, ca zăpada se vor albi în
Selmon.” Deci aceasta o zice şi aici: Am trebuinţă de darul Botezului, ce va să se dea
tuturor oamenilor, căci acela singur poate să mă spele cu de-adinsul şi să-mi dea
albeaţa zăpezii.
Iar că isopul nu dădea nici o lăsare a păcatelor e lesne a ne învăţa din Scripturile lui
Moisi. Că Legea nu îl curăţea cu stropiri împrejur pe ucigaşul de oameni, pe tîlhar şi pe
hoţul de nunţi străine126
, ci îl supunea sub pedepsele cele mai de pe urmă. Deci isopul
este închipuirea altor lucruri, amintind că în Egipt au stropit pe praguri sîngele oii cu
mănunchi de isop, scăpînd din mîinile pierzătorului.127 Iar acelea erau închipuire a
mîntuitoarelor Patimi, întru care este şi sînge, şi lemn mîntuitor, şi întru care se
dăruieşte mîntuire celor ce se apropie cu credinţă.