„Marii“ nepomenitori sau cum sa spui doar ce iti convine

Ptr ca au aparut mai multe discutii ca vai ce nepomenitori de nota 20 avem si ca facut ei ce altii nu au facut adica sa rosteasca anathemele din Duminica Ortodoxiei, vom pune anathema toata a R.O.C.O.R. si tentativele lor de a mima lupta antiecumenista:

1 Anathema R.O.C.O.R.-1983

“Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-numite “ramuri” ce se diferă în învățătură și în felul de viață, sau că Biserica nu există vizibil , ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucătoare pentru mântuituire; prin urmare, acelora ce conștient sunt în comuniune cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,

A N A T H E M A.”

—-

2. Nepomenitori (1) au zis pe audio:

Celor ce se ridica impotriva Bisericii lui Hristos invatand ca ea s-a impartit in ramuri, si care spun ca Biserica nu fiinteaza in chip vazut ci din ramuri si schisme din felurite slaviri si credinte mincinoase se va alcatui in viitor intr-un singur trup Anathema(poporul zice de 3 ori Ananthema)

Si celor care nu deosebesc adevarata preotie si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor si invata precum ca botezul si euharistia ereticilor sunt indestulatoare ptr mantuire Anathema (poporul zice de 3 ori Ananthema)

—-

3. Nepomenitori (2

)

21. Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenistă intercreștină şi interreligioasă: Anatema!

26. Celor ce învaţă că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărţite de Ea numindu-le „biserici nedepline” şi celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor şi sfinţenie înafara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti: Anatema!

La minutul 7:10

La minutul 32:49

====

Se vede tiparul nimic complet sau nici macar aducere aminte de o ANATHEMA ORTODOXA ca cea R.O.C.O.R.

atat de mult derajeaza aceasta anathema din 1983? Falsii tot falsi vor ramane fie cu Rezolutie fie cu Marturisire pana nu accepta Adevarul

acelora ce conștient sunt în comuniune cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,

A N A T H E M A.

Minciuna ca „nu s-au rugat impreuna… au fost prezenti acolo“-2016, pr.Iulian de la Prodromu explica adevarul

[pr.Iulian] – Ce pot să-ţi spun eu? O fost un sinod viclean. Rugăciunea spune: ,,şi ne izbăveşte de cel viclean!,, Că cel rău zâmbeşte şi te arde. Că am aflat că au venit eretici acolo şi s-au rugat împreună.

[pomenitor]– Dar nu s-au rugat împreună. E adevărat că au fost prezenţi acolo

[pr. Iulian] – Uite ce-i, dacă protestantul, care n-are cruce, a stat în biserica ta, în timpul slujbei, înseamnă că s-au rugat împreună! Ba mai mult, au fost poftiţi acolo. Cine i-a invitat? Cel mai mare i-a invitat acolo.

In legatura cu CNP-ul

Cum a fost ales numarul 279146358279 pentru calcularea CNP?

Iata comentariul cititorului “oarecare” postat la articolul Semnul fiarei: “NUMARUL OMULUI” (Biblia 1688) sau “NUMAR DE OM” (Biblia actuala)?:

Dupa cum am vazut la:
http://cdn.worldheritage.org/articles/National_identification_number
http://en.wikipedia.org.advanc.io/wiki/National_identification_number
si altele asemenea, majoritatea ID de cetateni sunt compuse din identificator de gen (sex), data nasterii, numar de ordine din 3 cifre si checksum sau numar de control. Mai apare si identificatorul de regiune (judet) dar la destul de putine tari printre care si Romania.

Acum se pune intrebarea cum se aloca numerele alea de ordine din trei cifre, pe ce principiu, sau sunt aleatorii, aici e o necunoscuta… adica nu te poti increde neaparat in ceea ce spune sistemul:

“NUMĂRUL DE ORDINE
Cifrele 10, 11 şi 12 din CNP reprezintă un număr din intervalul 001 – 999, alocat aleator fiecărei persoane, astel încât un anumit număr din acest interval să fie atribuit unei singure persoane într-o singură zi.”

Partea cea mai interesanta este obtinerea numarului de control care din cate am vazut e “desconspirata” doar in cazul Romaniei…

“CIFRA DE CONTROL
Ultima cifră din CNP (cifra numărul 13) este una de control (al validităţii CNP-ului). Această cifră rezultă în urma unui calcul matematic foarte simplu. Pentru a afla această cifră, pe baza primelor 12 cifre al CNP-ului, se foloseşte numărul 279146358279. Fiecare cifră a CNP-ului se înmulţeşte cu cifra corespondentă din acest număr, rezultatele se adună, iar suma rezultată se împarte la 11. Restul împărţirii dă cifra de control. Dacă restul este 10, cifra de control este 1.”

Aici avem mai multe “oculteturi”:
– e cifra a 13-a un numar drag ocultilor
– de ce se imparte la 11, numar drag ocultilor si nu la 10 de exemplu (tot cu rest de la 1 la 9 ar fi dat)?
– cum s-a ales numarul 279146358279? Observand simetria de inceput si sfarsit l-am intors invers 972853641972 si am adunat fiecare cifra a lui la el insusi si am obtinut 11 14 11 9 9 9 9 9 9 11 14 11
… avem iarasi 11, 7*2=14 (7 iarasi folosit in diverse oculteturi) si 999 care intors (doar e cu oculteturi, nu?) e fix 666… “coincidenta sau nu, e cel putin bizar. De ce se adauga “coada” aceasta de control dupa “impreunarea” sex-ului, datei de nastere, localitatii si “numarului de ordine” cu numarul 279146358279?!? Numarul 279146358279 se descompune in 3*3*71*436848761. Are cineva idee cum a fost ales numarul 279146358279?

Iata si un comentariu mai recent, al cititorului “leonard”:

Doamne ajută! Te rog Saccsiv să pui din nou intrebarea asta si acum in 2018 caci s-au aflat cateva lucruri mai mult decat terifiante legate de acest numar. De ce se calculeaza cifra de control folosindu-se exact nr. 279146358279 care se utilizeaza in cazul CNP-ului fiecarui cetatean din Romania?
279 din marginea stanga = 279 din marginea dreapta
De ce există aceasta simetrie la margini?
Pentru ca in ambele extremitati se calculeaza diferit spre deosebire de celelalte cifre.
Adica: 2+7+9 = 18 (666) in stanga si 2+7+9 = 18 (666) in dreapta
Cum se calculeaza in cazul celorlalte cifre?
Pai, 146358+ se aduna cu inversul lui adica:
853641
999999 (666666)
Deci, urmatoarelor 12 cifre din acest CNP: 185081544004 îi corespund urmatoarele cifre cf.calculului matematic: 666666666666

Calculul CNP-ului seamana un pic cu modul de lucru din codul de bare asa cum am citit in cartea Dictatura Numerică editia a 2 a. Pt. ca si la codul de bare avem o cifra de control, reprezentarile din extremitati sunt aprox. la fel numai la mijloc s-a folosit un procedeu total diferit. Nadajduiesc ca v-am fost de folos.

ortodoxinfo.ro/2018/02/25/cum-fost-ales-numarul-279146358279-pentru-calcularea-cnp/

———-

Ivan Andreev
SFINŢII CATACOMBELOR
RUSIEI Vieţile noilor mucenici, Bucureşti, 2015

Pag.270-271

Credincioşii care însetau după cuvântul lui Dumnezeu o vizitau pe matuşka Agata, cerându-i sfatul şi rugăciunile. Ea le dădea sfaturi tuturor celor care veneau la ea cu o inimă curată, dar erau cazuri când nu voia să primească anumiţi oameni, şi după ceva vreme devenea clar că aceia căzuseră într-un anumit păcat. Oamenii care o vizitau primeau îndrumări despre modul în care să acţioneze faţă de autoritatea sovietică.
Ea spunea: „Copilaşii mei (aşa îi numea pe vizitatorii cu adevărat ortodocşi), nu vă supuneţi autorităţii sovietice, pentru nu este o autoritate de la Dumnezeu. Nu mergeţi la fermele colective sub niciun pretext.
Lăsaţi-i să vă ia proprietatea şi drepturile; dar nu vă duceţi la ei, nu semnaţi pentru ei”. Înregistrarea fermierilor la colectiv, care, se zice, semnau „voluntar” pentru 99 de ani în ferma colectivă, o vedea ca pe una dintre formele peceţii lui Antihrist (99 întors formează două cifre din „numărul fiarei” în Apoc. 13: 18). Ea spunea că trebuie să se evite recensământul – „Ascundeţi-vă de recensământul lui Antihrist”, spunea
ea; „nu veţi obţine nimic din asta”. În special ea recomanda evitarea votării şi aproape toţi cei care au vizitat-o au evitat şi să voteze şi
recensământul.
Printre numeroşii ei vizitatori erau mulţi familişti care aveau copii de vârstă şcolară. Ea îi sfătuia pe părinţi ca fiii lor care mergeau la şcoală
să nu intre în grupurile „Octombriştilor”, „pionierilor”, „tinerilor comunişti” şi aşa mai departe. Ea îi sfătuia, de asemenea, ca fiii lor să nu accepte vaccinurile care se făceau periodic şcolarilor. Acest lucru era justificat de faptul că o dată copiii au murit din cauză că au fost infectaţi de vaccinuri.
În privinţa Bisericii sovietice ea spunea: „Aceasta nu este o biserică adevărată, a semnat un contract ca să-l slujească pe Antihrist. Nu mergeţi la ea. Nu primiţi Tainele de la slujitorii ei. Nu participaţi la rugăciuni cu ei, va veni o vreme când bisericile vor fi deschise în Rusia şi adevărata credinţă ortodoxă va triumfa.

De la un cititor bonus

Am mai vazut filmulete cu dansul. Acolo este vb de limba Slava veche care este mult diferita da rusa simpla. Domnul care povesteste cel invarsta vorbeste si rusa insa putin si neclar. O sa incerc macar sa vad daca inteleg ceva de la dansul. In general spune ca el a vorbit cu Maica Domnului si cu insusi Mantuitorul care ar fi preintampinat despre timpurile de astazi cu pasapoartele biometrice si cipuirea + CNP-ul si ca nu trebuie sa acceptam asa ceva si ca in general toata prigoana crestinilor a inceput deja ( din ce spune domnul in varsta )

Ca cel ce va zice lui „bucura-te“, se impartaseste de faptele lui cele rele, acoperamant de la voi sa nu dobandeasca

BIBLIOTECA PAISIANĂ, Traduceri 2

Sfântul Teofilact al Bulgariei

TÂLCUIRE CU DE-AMĂNUNTUL LA EPISTOLELE SOBORNICEȘTI, edit.DOXOLOGIA Iași,2015

Pag. 178-179

10. Dacă cineva vine către voi și pe învățătura aceasta nu o aduce, să nu-l primiți în casă, şi să nu-i ziceți lui: Bucură-te;

11. Că cel ce va zice lui „bucură-te“, se împărtșește de faptele lui cele rele.
12. Multe având a scrie vouă, n-am voit prin hârtie și cerneală, ci nădăjduiesc că voi veni către voi, și gură către gură voi grăi, ca bucuria voastră deplină să fie.

Întăreşte pe ceia către care este Epistola, că dacă cineva nu cu mărturisirea aceasta vine către voi, nu numai acoperământ de la voi să nu dobândească, ci nici de închinăciune[salutare] să nu se învrednicească, cu de-amănuntul pe aceasta zicându-le, fiindcă
închinăciunea aceasta numai celor de un nărav cu noi și celor de o credință este îndatorată. Căci căruia îi vom ura să se bucure, fără numai celor de un nărav şi de o credinţă? Drept aceea, dacă celor necredincioşi s-ar fi adus de la noi o închinăciune ca aceasta, apoi negreşit ca unora de un nărav şi ca unora de o credinţă cu noi se
va fi adus, şi ca pe nişte părtaşi pe dânșii i-am făcut prin acest lucru, şi în prăpastia lor pe noi aceştia ne-au tras. Iar pricina pentru care scurtă a alcătuit Epistola, şi aici și întru cea după aceasta însuși, ne-a învățat, că nădăjduia ca să meargă la dânșii și prin însăși vederea feței pe cele ce lipsea să le adauge.

Anormaliteatea sfarsitului de veac

Azi e nuntă mare-n sat,
Vasile s-a măritat
Cu Ionică-n sat vecin,
Mare nuntă, mare chin:
Naşii sunt două femei,
Cu căţelul toate trei,
Merg alai să se cunune,
Toate-s noi şi toate bune.

Socrii mici, tată şi fiică,
(Cică e la modă-adică),
Socrii mari, să vezi belea:
Un motan şi o căţea.
Şi nuntaşii fel şi fel:
O băbuţă şi-un căţel,
Un moşneag şi o minoră
Toţi se prind şi joacă-n horă.

Aşa nuntă ca-n poveşti
N-ai să vezi tu cât trăieşti,
Dar copiii tăi, priveşte,
Asta li se pregăteşte:

Pr. Proclu: nu te poate oricine intelege, ci numai cine a trăit

Pr. Proclu : “Sînt momente în viaţa ta cînd Duhul Sfînt îţi mîngîie inimuţa şi vrai să spui cuiva dar nu ai cui, că nu te poate oricine înţelege, ci numai cine a trăit”.

marturisitorii.ro/2018/02/21/parintele-justin-este-sfant-minunea-vazuta-de-pustnicul-proclu-la-moartea-duhovnicului-neamului-uite-ce-lumina-doamne-cum-mai-straluceste-nu-imi-mai-pot-lua-ochii-de-ac/