(Partea I) : pr. Adrian Fageteanu: La biserica, cine cununa – preotul, oare?

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48:

„Cel mai rău dintre toate este «războiul cel dintre noi»“!

Îl cercetasem pe Părintele Adrian la începutul acestui an, în chilia sa de la Mănăstirea Lainici, ca să luăm cuvânt de folos pentru cititorii noștri. Iată că mutarea sa din acest „veac înșelător“ ne dă prilejul publicării interviului, plin de înțelepciunea și de duhul mărturisitor al Bătrânului, dar și de humorul său caracteristic, cu adânc tâlc duhovnicesc.

– Părintele Adrian: Matale ai fost în ASCOR?

Reporter „Familia Ortodoxă”: Mai mult soția. Acum avem doi copii, de 10 și 7 ani.
– Frumos, să trăiască! Eu, pe când eram la Antim, puneam pomelnicele după felul cum m-ajuta fiecare. Acum am schimbat ordinea: cine are mai mulți copii e mai iubit de Dumnezeu, și-atunci trebuie și eu să-l iubeac mai mult. Deci pe aceia care au cei mai mulți copii i-am pus primii, chiar dacă nu m-au ajutat deloc. Dacă Dumnezeu ține la ei, cum pot eu să nu țin?…

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare? Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt! Pentru cât timp? Pentru veșnicie! Această dragoste va crește din ce în ce mai mare și veți trăi în veșnicie din ce în ce mai îndrăgostiți, soțul și soția! Dacă dragostea va fi din ce în ce mai puternică, veți trăi ca îngerii.

——————–

P.S.

1.Daca preotul ortodox nu cununa cum nu intelegeti orbilor ca harul nu e al ereticilor si nici chiar al preotului ortodox ca tot harul de sus e de la Parintele luminilor, si nu e conditionat Dumnezeu de nimeni cui sa dea sau nu harul Sau, si va dati ifose(va credeti oameni importanti) ca fara voi(preotii) Dumnezeu nu mai lucreaza. Mai jos video cu preaEreticul Andreicut

https://youtu.be/Ds1iPI4KyX0 , oare monahul(tuns la minutul 7:44)

acela de ce plange? Nu oare de la harul care l-a tuns in monahism plânge(priveste in Evanghelie dupa Luca cu pacatoasa ce plange la picioarele Stapanului oare de ce plangea aceea? Nu ca a fost atinsa de har?, sau imi vei zice ca ereticul-episcop sau episcopul(chiar si ortodox fara vro pata a ereziei) face tunderea in monahism??VOI OSANDITI DIMPREUNA CU ERETICUL SI PE DUMNEZEU, pe eretic ca pe un ereziarh si pe Dumnezeu ca prea iubitor de oameni(prima judecata- a ereziarhului va e ingaduita de canonul 15 I-II a doua – a Lui Dumnezeu NICIODATA).Va mai bagati mult in cele ce nu vedeti si simtiti?Voi sunteti ca orbul ce nu vede si da DIRECTII celui ce vede cum sa evite gropile, desi el orb fiind nu vede pe nimeni si NIMIC ce sa mai vorbim sa vada gropile.

2. Am intrerupt pomenirea ereticul ptr. ca prin simpla pomenire a numelui(ereticului-episcop) ne intinam, aceasta simpla pomenire produce necuratieSi scris este: nimic necurat nu va intra in Imparatie.

===Daca nu e asa problema ptr. matuire pomenirea sau nu a ereticului de ce s-a dat canonul (15 I-II)ptr. ea ?

===De ce sfintii au mai intrerupt comuniunea si pomenirea chiar inainte cu multi ani ca sa apara si canonul 15?

===De ce Sfantul Chiril a aplicat iconomie temporara ca sa ii traga pe orientali la ORTODOXIE PRIN NEPOMENIREA ereticului Theodor de Mopsuestia care era deja mort si nu mai putea sluji cu nimeni din cei ce totusi il pomeneau ca mort?

Advertisements

14 thoughts on “(Partea I) : pr. Adrian Fageteanu: La biserica, cine cununa – preotul, oare?”

    1. A primi harul nu inseamna ca si sfarsitul aceluia o sa fie unul ortodox in ziua Judecataii de Apoi hainele lor albe ale harului se vor face negre tocmai ptr ca au fost ereticii in ecumenism deci nu o sa ii ajute cu nimic faptele in erezie…

  1. Au inceput tot mai multi sa sustina ca dupa Pseudosinodul din Creta nu mai este Har, la Episcopi eretici si la preotii care sint in comuniune cu ei! Cit de grav este acest lucru?

    1. O sa apara iar din Pidalion aici pe blog cu harul si caterisirea sinodala o a doua subnota in care se explica iar taierea definitiva a ereticilor

    2. E grav ptr ca este hula impotriva Duhului Sfant, harul nu e al preotului ortodox si nici minunile, unii vor ei sa faca minunile in locul Lui Dumnezeu adica sa ii ia ei locul lui Dumnezeu.

    3. Dumnezeu totusi arata ca la unii apa se impute dar asta nu poate fi generalizata, a fost un caz la Petru Voda 2 persoane au luat agheasma de acolo unuia ce stia de Creta s-a imputit apa altuia ce nu stia era agheasma apa

    4. Prostane, dar pe cine intrebi, pe patriarhul ayeaye? Cine e mizeria asta, sora cu danielvla hahalera, care impreuna intoxica netul si sufletele romanilor de cativa ani? Vrajmasul diavol sa stea de-a dreapta astora doi caci mari mizerii au facut sufletelor ortodoxe!

      1. Multumim de cuvinte din nou ne ajutati, nu e nici o sora a lu vla, vla este cu echilibrati si proiectul eretic, nu suntem frati cu el deoarece a taIcuit anapoda Scrisoarea Sf Teodor 49 in care se arata clar ca celor constienti NU LI SE APLICA NICI UN FEL DE ICONOMIE si nici acu nu zice ca a gresit ba din contra sustinea proiectul de rezolutie eretic a celui ce se crede teolog , si ce teolog ce in tot felul de greseli a picat , daca era teolog nu astepta Creta harul ii dadea si talcuirile pe care nu le-a atins niciodata nici macar cu cuvantul, si nu is punea proiectul eretic peste anathema ROCOR si se mai si lauda ca l-a pacalit pe Zisis dar de ce nu i-a zis lu Zisis si celor pe care i-a pacalit ca: crede in a treia stare intre ortodox si eretic care dupa ei tot ortodox ar fi- adica 1ortodox 2ortodox 3 eretic dupa el suna asa 1+1=45 atat de aiurea e starea lor intermediara ortodox, daca era ortodox nu s-ar fi crezut legitim , nu s-ar fi vrut SEF , nu l-ar fi pus pe Staicu sa isi ceara scuze ca sa vina la discutii crezand ca Staicu e ca el din cauza mandriei sa nu isi ceara iertare (dar el teologu’ cand isi cere iertare?) si uite ca si-a cerut(Staicu scuze) si i-o tras teapa teologul ca tot nu a venit la Roman. Voi cel putin v-ati prezentat pozitia la Satu Mare si nimeni nu va poate obliga sa va rugati cu ei daca constiinta voastra va zice ca acela nu e ortodox, dar acestia echilibrati de frica au refuzat de 2 ori confruntarea si se stie ca frica e de la demoni pai asta inseamna ori ca nu se roaga si d-aia is napaditi de frica ,ori ca is vicleni si nu vor sa fie prinsi cu mâța in sac. Aici se scrie ptr ca s-a observat o cenzura si o manipulare(tragere a doar jumatiti de raspunsuri si de adavar) care ii aranjeaza si satisfac pe anumiti detinatori de blog ca ei is cei mai ce si pot mintii si manipula cu raspunsuri care le convin lor.

      2. Uite pe ereticul Galaction cu Varlaam ce o semnat in Creta foarte bine ca i-ai intrerupt pomenirea lu Galaction la 0:17 nici sa nu o reiei(pomenirea lu Galaction) Sf. Teodor zice sa nu slujeasca cu eretici si e si Ciobotea acolo

  2. Monahul plange la min 7 44 de bucurie ca e mason, ca nu o sa stea cateva decenii in manastire inainte de a deveni arhiereu…

    1. Dovada ca nu ai vazut si simtit harul niciodata la spovedanie nimeni care nu a trait harul nu stie acest amanunt ca la atingerea harului omul plange cand sunt botezati unui maturii la fel plang, Sf Ambrozie a stat ani de zile ca sa il faca arhiereu? Bine ca , comparatia e deplasata, arhiereu facut rapid a fost si cel cu care Sf Teodor Studitul a avut probleme, nu statu’ in manastire te face crestin, poti sa ai si harisme si sa nu vezi harul si d-aia raman acestia cu ecumenistii, d-aia nu vad problema cnp-ul care se calculeaza cu 12 de 6 d-aia apara rugaciunile eretice si pe eretici, d-aia folosesc limbaj de apostati : echilibrata, legitima, ca is teologi si talcuiesc pe Sf Teodor care nici macar nu a fost tradus cum trebuie acesta e duhul ecumenist, de ce nu fac publica brosura cu ce a zis Zisis ce e de ascuns? omu tre sa vada harul ca daca isi vede chipul intunecat sau vede ca in loc sa ia lumina din Impartasit se intuneca mai mult atunci abia cauta raspunsuri si iese din formalism, e unul iconoclast modern din legitimii echilibristi apostati care spune ca nu exista spovedanie la icoana Everghetinosul il contrazice e o intimplare cu un curvar calugar ce se ruga la icoana Mantuitorului si primea iertare de fiecare data si dracu are un dialog cu Dumnezeu ca de ce il iarta mereu si i-a zis Dumnezeu ca il iau acu in pocainta (adica ii ia viata) ca sa nu aibe dracu vrun castig. Deci lupta nu e pierduta nici daca nu mai sunt preoti de aceea si Teodoct a facut-o de oaie ca unde ne spovedim dupa ce mor preotii ce au aplicat canonul 15, formalismul tip de om mort care nu traieste si nici macar nu aude de spovedania aceasta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s