Decretele XI si XII de la Sinodul din 1672

archive.org/details/actsanddecreess00lucagoog/page/n6

Acte si Decrete ale Sinodului din Ierusalim

tinut sub Dositei al Ierusalimului, Patriarhul Ierusalimului in 1672

Londra Thomas Baker 1899

pp.130-131

Decree XI.

We believe to be members of the Catholic Church all the Faithful, and only the Faithful ; who, forsooth, having received the blameless Faith of the Saviour Christ, from Christ Himself, and the Apostles, and the Holy Ecumenical Synods, adhere to the same without wavering; although some of them may be guilty of all manner of sins. For unless the Faithful, even when living in sin, were members of the Church, they could not be judged by the Church. But now being judged by her, and called to repentance, and guided into the way of her salutary precepts, though they may be still defiled with sins, for this only, that they have not fallen into despair, and that they cleave to the Catholic and Orthodox faith, they are, and are regarded as, members of the Catholic Church.

Decretul XI.

Credem că suntem membri ai Bisericii Sobornicești , toți Credincioșii și numai Credincioșii; care, într-adevăr au primit Credința fără prihană a Mântuitorului Hristos, de la Hristos Însuși, de la Apostoli și de la Sfintele Sinoade Ecumenice, aderă la aceleași lucruri fără să ezite; deși unii dintre ei pot fi vinovați de tot felul de păcate. Căci dacă Credincioșii, chiar dacă trăiesc în păcat, nu erau membri ai Bisericii, ei nu puteau fi judecați de Biserică. Dar acum, fiind judecați de ea, chemați la pocăință și îndrumați în calea învățăturilor sale sănătoase/poruncilor sale mântuitoare, deși pot fi încă întinați de păcate, numai pentru aceasta, că nu au căzut în disperare și s-au alipit de Soborniceasca și Ortodoxa Credința, ei sunt, și sunt priviți ca membri ai Bisericii Sobornicești.

Decree XII

We believe the Catholic Church to be taught by the Holy Spirit. For he is the true Paraclete ; whom Christ sendeth from the Father,* to teach the truth† and to drive away darkness from the minds of the Faithful. The teaching of the Ηoly Spirit, however, doth not immediately, but through the holy Fathers and Leaders of the Catholic Church, illuminate the Church. For as all Scripture is, and is called, the word of the Holy Spirit ; not that it was spoken immediately by Him, but that it was spoken by Him through the Apostles and Prophets ; so also the Church is taught indeed by the Life-giving Spirit, but through the medium of the holy Fathers and Doctors (whose rule is acknowledged to be the Holy and Ecumenical Synods ; for we shall not cease to say this ten thousand times) ; and, therefore, not only are we persuaded, but do profess as true and undoubtedly certain, that it is impossible for the Catholic Church to err, or at all be deceived, or ever to choose falsehood instead of truth. For the All-holy Spirit continually operating through the holy Fathers and Leaders faithfully ministering, delivereth the Church from error of every kind.

* Cf. John XV., 26.

Cf. John xvi., 13.

Decretul XII

Noi credem că Biserica Sobornicească este învățată de Duhul Sfânt. Căci el este adevăratul Mângâietor; pe care Hristos îl trimite de la Tatăl,* pentru a învăța adevărul† și pentru a alunga întunericul din mințile celor Credincioși. Însă, învățătura Duhului Sfânt nu se face imediat, ci prin Sfinții Părinți și Conducătorii Bisericii Sobornicești, luminează Biserica. Așa cum este și este numită toată Scriptura, cuvântul Duhului Sfânt; nu că aceasta a fost rostită imediat de El, ci că a fost rostită de El prin intermediul Apostolilor și al Prorocilor; deci tot așa și Biserica este învățată într-adevăr de către Duhul de Viață-dătătoar , dar prin intermediul sfinților Părinți și Doctori (a căror conducere este recunoscută a fi Sfintele Sinoade Ecumenice; pentru că nu vom înceta să spunem acest lucru de zece mii de ori); și, prin urmare, nu numai că suntem convinși, dar mărturisim ca adevărat și fără îndoială siguri, aceea că este imposibil pentru Biserica Sobornicească să greșească, sau să fie înșelată, sau să aleagă vreodată minciună în locul adevărului. Căci Atot-Sfântul Duh care lucrează continuu prin sfinții Părinți și Conducători slujind cu credincioșie, izbăvește Biserica de orice fel de eroare.

* Cf. Ioan XV., 26.

Cf. Ioan xvi., 13.

======

stranaortodoxa.wordpress.com/2018/10/30/a-ramane-in-adevar-in-ciuda-smintelilor-de-astazi-este-o-temelie-a-na%c2%addejdii-ca-dumnezeu-ne-va-milui-cei-ce-pacatuiesc-din-punct-de-vedere-moral-continua-sa-fie-madulare-ale-bisericii-chiar-gra/

Arh. Serafim Alexiev

Cei ce păcătuiesc din punct de vedere moral continuă să fie mădulare ale ei, chiar grav bolnave fiind. Însă cei eretici nu pot să rămînă mădularele ei, chiar dacă mai înainte au fost (vezi I In 2, 19). Ei nu mai apar­ţin organismului binecuvîntat, pentru că s-au îndepărtat de Adevăr, adică de Dumnezeu, Care este însuşi Adevărul (vezi Evr. 10, 10; In 14, 6), şi s-au unit cu minciuna, adică cu diavolul, numit min­cinos şi tatăl minciunii (In 8, 44).
======

scribd.com/doc/2397550/Parintele-Cleopa-Calauza-in-credinta-ortodoxa

p.113

Sectarul: Dar cum poate fi Biserica voastră sfântă, dacă
la voi se adună prin biserici tot felul de păcătoşi şi nelegiuiţi?

Preotul: Înţelege, omule, că păcătoşii nu ating sfinţenia
Bisericii. Misiunea Bisericii tocmai aceasta este, de a face
îndreptarea păcătoşilor. Toţi oamenii sunt păcătoşi, aşa că nici unul nu poate spune că e lipsit de păcate (Fac. 8, 20; Pilde 20, 9; Iov 14, 4; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8). Ştiu că voi, sectarii, aveţi pretenţia că în comunitatea voastră se adună numai oamenii sfinţi. Dar să ştii că nu aveţi dreptate. Vezi pe marele Apostol Pavel, care era vas al alegerii (Fapte 9, 15-16), şi care zice despre sine că este cel dintâi păcătos între păcătoşi (I Tim. 1, 15).
Mântuitorul a asemănat Biserica Sa, în diferite pilde, cu ţarina care cuprinde grâu şi neghină (Matei 13, 24-30, 36), cu năvodul care prinde şi peşti buni şi peşti răi (Matei 13, 47-50), iar marele Apostol Pavel spune că Biserica este casă în care se găsesc vase de cinste şi vase de necinste (II Tim. 2, 20). Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă, căci nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12).

Advertisements

inaltele intelesuri teologhicesti

Avva Ammon Avva Zosima, Mireasma Pustiei, edit. EGUMENIȚA

p.9

Nu căuta cele înalte ale lui Dumnezeu, câtă vreme încă mai ceri ajutorul Domnului ca să vină și să te mântuiască de păcat. Înaltele înțelesuri teologhicești vor veni singure, când sufletul se va curăți“.

Biserica biruitoare si luptatoare

scribd.com/doc/2397550/Parintele-Cleopa-Calauza-in-credinta-ortodoxa

pag. 113, 114

Sectarul: Ce înţelegeţi voi, ortodocşii, prin Biserica
biruitoare şi luptătoare şi de ce ziceţi voi că sunt două Biserici, una în cer şi alta pe pământ?

Preotul: Nu ai dreptate, omule, în cele ce zici şi nu
înţelegi cele ce întrebi. Noi nu zicem că sunt două Biserici, ci una, după cum ţi-am arătat mai sus. Dar noi mărturisim că Biserica cea una a lui Hristos se împarte în două părţi: una văzută şi pământească, a celor vii, şi alta nevăzută sau a celor
adormiţi. Amândouă acestea alcătuiesc o singură Biserică, având acelaşi Cap, pe Hristos (Rom. 14, 7-9; Efes. 1, 10; Matei 22, 32; 28, 18; Luca 15, 10; Filip. 2, 10; Efes. 2, 19; Col. 2, 10; Evrei 12, 23).
Aşadar, înţelege că Biserica celor vii sau pământească,
văzută, se mai numeşte şi Biserica luptătoare, fiindcă membrii ei sunt încă în luptă cu puterile vrăjmaşe ale răului (Efes. 6,
11-13; Gal. 5, 17; I Petru 2, 11 ş.a.). Iar prin Biserica
biruitoare, noi înţelegem Biserica pe care o formează toţi îngerii şi sfinţii din ceruri, care au biruit puterile celui rău şi au
trecut în lumea cea nevăzută şi cerească (Evrei 12, 23; Efes. 5, 27; Apoc. 21, 10 ş.a.).
Biserica este una singură, dar ea cuprinde pe cei vii de pe pământ, cât şi pe cei care au adormit în dreapta credinţă, care şi
ei sunt vii cu sufletul şi slăvesc pe Dumnezeu alături de îngeri, şi se roagă pentru mântuirea lumii întregi.

impartasire din acelasi potir; schismatici…eretici, sa cada si ei sub osanda de schisma ori erezie

STILISMUL ÎN ROMÂNIA, edit. Agnos Sibiu – 2012

pag.134 – 136

păr. Cleopaa nu asculta de Sf. Sinod înseamnă a ieși din rânduiala Bisericii Ortodoxe. Dacă am fi cu adevărat schismatici sau ereticii, patriarhul și mitropoliții și preoții noștri nu ar putea liturghisi și nu s-ar putea împărtăși împreună la Ierusalim, în Constantinopol, în Rusia…iată că au împărtășire din același potir cu noi, și ar urma ca după canoanele 10, 11, 45, apostolice, dacă noi am fi schismatici sau eretici, să cadă și ei sub osânda de schismă ori erezie

subnota 269

Părintele Arhim. Ilie Cleopa…broșura intitulată Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliștilor(Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1955, p. 251-294)

pag. 176

Credinciosul care nu ia în seamă ceea ce statornicește Biserica și se desprinde de trupul ei tainic, așa cum se desprinde o ramură dintr-un arbore, devine schismatic și moare duhovnicește.

Nu poti sa te numesti crestin si sa fii si mason

IANNIS CEL NEBUN
PENTRU HRISTOS, Editura EVANGHELISMOS
Bucureşti, 2012

p.72-73

Nu poţi să te numeşti creştin şi să fii şi mason, şi iubitor de
avere şi escroc şi nici măcar nu trebuie să ai de-a face cu cei ce s-au lepădat în mod conştient de Atotţiitorul şi au ales să slujească lui Mamona şi legiunilor de demoni pe care îi trage după el. Nu erau întâmplătoare cuvintele nebunului Iannis. Mă loveau acolo unde mă durea. Ca vântul s-au spulberat opiniile şi poziţiile care credeam că îmi vor asigura atât mie, cât şi familiei mele condiţii bune de trai. Mărturisesc în mod public că în vremea când eram avocat practicant am fost atras
în mrejele masoneriei. Credeam că poziţia socială
mă va ajuta în cariera mea şi mă va sprijini în aspiraţiile mele pe care le aveam atunci, şi anume de a sluji politica. În lojele fărădelegii am fost
învăţat şi m-am familiarizat cu slăbirea în credinţă şi cu creştinismul fariseic neautentic. Mai târziu, ca membru cu o funcţie înaltă în minister, consideram că faptul de a fi mason îmi dădea o siguranţă profesională. Trăiam însă în amăgire şi în realitate eram membru activ al psihiatriei somnambulilor, fiind numai în aparenţă creştin, aşa
cum bine spunea fericitul.

lumina albastra,vad in chip diferit fetele oamenilor

IANNIS CEL NEBUN
PENTRU HRISTOS, Editura EVANGHELISMOS
Bucureşti, 2012

pp.94-95

Deodată, am văzut
intrând prin cupola bisericii o rază de lumină de
culoare albastră, care s-a pogorât peste mine.
Credeam că s-a luminat de ziuă şi mă întrebam
la ce oră se termină privegherea. M-am uitat să
văd de unde vine acea lumină albastră şi atunci
L-am văzut pentru prima dată pe Domnul nostru. S-a apropiat de mine şi Şi-a pus mâna pe capul meu. M-a binecuvântat şi apoi a intrat în Sfântul Altar. De atunci toate s-au schimbat. Am
rămas în uimire multă vreme. Aş fi vrut să nu mă mai trezesc şi să văd în continuare acea lumină.
Când mi-am venit în sine, m-am dus înaintea icoanei Maicii Domnului, ca să-i mulţumesc pentru mi-a curăţit inima şi m-a învrednicit să-L văd pe Domnul. Preadulcea Maică mi-a zâmbit. Dimineaţa a venit în biserică paraclisierul. Îndată ce l-am văzut, m-am speriat. Pe grumazul său stătea un demon înfricoşător, care
îl trăgea de cap ca şi cum ar fi vrut să i-l despartă de trup. De îndată ce m-a văzut şi s-a
apropiat de mine, a căzut la pământ, iar demonul a început să urle. L-am ridicat, l-am însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi l-am uns cu
untdelemn de la candela lui Hristos. În acel ceas a intrat şi preotul. Demonul a început să strige: „Alungă-l, părinte, pe nebunul ăsta! Mă loveşte şi mă arde“. Sărmanul preot nu înţelegea ce se
întâmplă şi m-a luat drept hoţ. A apucat un lemn şi a început să mă lovească. Eu nu m-am
împotrivit. Doar îl binecuvântam şi cântam. Asta
a fost. Pe de o parte demonul pe care îl adusese paraclisierul, iar pe de altă parte preotul cu bătaia. S-a adunat lume. Mie însă nu-mi mai păsa de nimic. Din acea zi am început să văd în
chip diferit feţele oamenilor şi singurul lucru pe care voiam să-l fac era să-i însemnez cu semnul
Sfintei Cruci şi să mă rog pentru ei.

legatura tainic dintre Biserica biruitoare si cea luptatoare

IANNIS CEL NEBUN
PENTRU HRISTOS, Editura EVANGHELISMOS
Bucureşti, 2012

p.85

Eram foarte curios să aflu de ce a îngenuncheat. În timp ce urcam scările şi ne duceam
să vizităm o bătrână, l-am întrebat, iar el mi-a zis:
– Anastasie, în vreme ce ne aflam la terapie intensivă, a venit Sfântul Haralambie şi l-a binecuvântat pe părinte. Şi ne-am învrednicit şi noi de binecuvântarea acestui mare Sfânt.
Cum de a venit Sfântul Haralambie şi nu alt Sfânt sau Maica Domnului? am întrebat eu fără să mă gândesc mult.
– Acest ieromonah a slujit multă vreme la Biserica Sfântului Haralambie.
Eram din ce în ce mai cutremurat, fiindcă cu
ajutorul fericitului conştientizam legătura tainică dintre Biserica biruitoare şi cea luptătoare a Domnului nostru Iisus Hristos.