Dovada ca, Claudiu Buza si Ciprian Staicu si restul ce au promovat, indemnat si votat sunt in inselare demonica

Mihai R.
Dupa ce m-am convins si eu aseara, am gasit de cuviinta de anunt si pe alti, printre care si Staicu, Buza, pana si pe MSC, si pe mai multi fost frati combatanti, dar vad ca este fara izbanda…! Buza mi-a raspuns la fel , din pacate,pentru el ! UIte : preot Claudiu Buza Dați-mi voie să nu fiu de acord cu această idee! De ce? Pentru ca votul nostru nu se referă la dimensiunea bisericească, ci la cea socială. Este o recunoaștere civilă a căsătoriei dintre bărbat și femeie. Dacă ar fi fost vorba despre căsătoria religioasă la acest referendum, da, ați fi avut dreptate. Totuși, și eu sunt convins că ecumeniștii se vor folosi de această frământare la care participă Biserică lui Hristos pentru a-și strecura insidios iubirismul. Noi, însă, acum trebuie să votăm Da!

În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societăţii, deşi fără a aduce direct vreo atingere credinţei, va fi părtaş al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărţirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmaşilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor vieţui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societăţii, nu vor avea niciun fel de obligaţii civice. Cei ce vor recunoaşte legile societăţii şi se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtaşi antihristului prin aceasta şi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

…Dar creştinii orbiţi nu vor observa nimic, deşi acest lucru l-ar putea înţelege şi un prunc mic.

https://ayeaye20.wordpress.com/2014/04/21/mucenic-ermoghen-al-tobolskului-si-siberiei/

Psalmul 17

28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
29. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.

===Valabil ptr cel care doar in anumite situatii zice ca impotriva cnp-666 dar trimite la lepadare prin vot

====l-au tres cei cu cnp pe el si nu invers l-au tras la lepadare chiar daca el nu mai are(cnp) s-a lepadat si el indemnand pe altii sa faca contrar prorociei

Advertisements

58 thoughts on “Dovada ca, Claudiu Buza si Ciprian Staicu si restul ce au promovat, indemnat si votat sunt in inselare demonica

  1. Deci voi indemnati lumea sa nu se duca sa voteze pentru modficarea Constitutiei in acest sens.
    Sa zicem ca nu se vor strange 30% din voturi, cat e necesar ca sa treaca referendumul. Ce va urma? Satanistii LGBT si sustinatorii lor, la fel de satanisti, vor impune intai parteneriatele civile, apoi, la fel ca in Grecia dreptul homsexualilor de a primi copii in plasament, apoi, casatorii directe, dreptul de a infia propriu-zis, iar in paralel, vor sataniza copii incepand de la cea mai frageda varsta cu ideologia lor demonica despre parintii de acelasi sex despre identitatea de gen, sexualitate fluida etc. Vor invata la gradinite si scoli toate scarboseniile, mintile fragede si nevinovate le vor fi violentate, pervertite, sufletele pangarite, in asa fel incat sa ajunga, atunci cand vor fi mari, indivizi de teapa celor ce vor sa satanizeze lumea acum.

    Atunci din mainile cui va cere Hristos sufletelele bietilor copii? Probabil ca si din mainile voastre, ultra-corectilor!
    Nu intelegeti ca trebuie sa oprim agresiunea acestei revolutii sexuale? Prin orice mijloace.
    Faceti pe cuviosii si gasiti nod in papura la tot.
    Daca un budist ar face ceva bun pentru societate, voi v-ati dezice de binele facut de el doar pentru ca e budist?
    Daca un eretic (catolic, protestant) pune umarul la viitorul copiilor in aceasta tara si face ceva bun, inseamna ca acel ceva nu e bun?
    Initiativa asta cu familia in Constitutie ar fi trebuit sa fie a Bisericii, dar daca ei nu s-au miscat?
    Ecumenismul era oricum, dar daca de la aceasta Coalitie pentru Familie rezulta ceva bun – oprirea agresiunii homosexuale – inseamna ca acel ceva nu e bun??
    Voi vreti sa va retrageti in munti si daca puteti face ceva pt restul lumii va scuzati ca nu puteti, caci voi v-ati retras?
    Vreti sa va mantuiti singuri, adica un fel de „scapa cine poate”?
    N-ati auzit asta: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” – Ioan 15 -13? Sunt cuvintele lui Hristos!

    Dar de asta: „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup” Romani 9 – 3? Sfantul Apostol Pavel vroia sa ajunga in iad, dar sa se mantuiasca cei de un neam cu el.
    Dar voi dimpotriva, vreti apocalipsa peste capetele bietilor copilasi si a intregii societati romanesti.

    1. mai citeste prorocia ca nici acu nu ai inteles-o…Pactizarile astea cu ereticii mereu au dus la caderea de imperii…oare asta nu e jertfa si ptr aproapele ca s-a renuntat la cnp oare nu si ptr aproapele e?, cacse spune ca daca un madular se slaveste se slavesc si celalte! e demonstrat prin minuni foarte foarte mari ca harul e trimis si celorlati si incep sa inteleaga, tu de ce crezi ca nu stacneaza cangrena asta ptr ca nu ne punem sufletul=viata si cautam sa pastram casa care nici nu o vom lua cu noi in mormant, pastram carduri de identitate fara parinti pe ele dar vreme femeie si barbat??, plus ca la vot se semneaza si respectivu se identifica cu numarul cnp-666 nu cu numele asta e viclenia fara cnp nu poti vota, copiii nu au ce cauta la scolile lor ca astia profii de religie ii invata ruga in comun cu sectarii ca musulmanii au acelasi Dumnezeu cu noi, daca nu se pune lumea pe cruce taind din radacina raul cnp nu se va schimba nimic, care is acele suflete de aur sa isi puna viata in Mainile lui Iisus sa renunte si Dumnezeu va interveni daca oamenii renunta, pr Justin a zis solutii omenesti nu mai sunt, aici e chestia ca noi ne punem nadejdea in noi si in vot si in aproapele care voteaza si nu in Dumnezeu, scrie: blestemat cel ce se increde in om, spune Sf Ignatie fara ortodoxie faptele paganilor nu ii ajuta cu nimic, voi vreti ptr societate Hristos a venit sa dea Imparatia harului nu societatea, catolnicu nu face ceva fara interes rar daca face asa, fapta buna fara ortodoxie = 0, ba sau miscat cu Coalitia dar in duhul ecumenist eretic cu pastori trecuti viclean acum ca păstori si ortodocsi ecumenisti, Dumnezeu nu ajuta ereticii, off… Basescu si altii au semnat tratate care sunt peste constitutie adica si daca s-ar interzice TOTAL sodomitii acele tratate fiind peste vor anula toate interzicerile ptr ca satana sa gandit dinainte la toate si prinde omu ca sa se leapada la vot apo sa zicem ca iese lege ce interzice votul ca apoi cu tratatele semnate in avans sa anuleze tot, omul s-a lepadat si nici constitutia ce a votat nu va fi ramas. Apocalipsa se intampla ca nimeni nu renunta la radacina darca ar 100 sa renunte la cnp poate ar fi ceva si am atrage harul dar asa lumea se leapada cati se vor spovedi ca au fost la vot ? nici unul ptr ca ei considera ca au facut o fapta si adevarul nu e ăsta, daca Hristos ar fi venit ptr societate s-ar fi facut Imparat lumesc ori asta vroiau jidovii materialul nu harul…

  2. chiar exagerezi,fara nici o suparare;nu am nimic cu tine dar chair nu vezi pericolul satanistilor homoxexualilor…cum sa stai acasa linistit !!???tara arde si baba se piaptana?Grecia sau alte tari care au fost intr-o mare nepasare nu au fost pedepsite???? Dumnezeu ce a vrut ???sa se piarda la referendum???sa pierdem noi ortodocsii cu dreptate in mana???nici mie nu-mi place cnp-ul care e introdus din 1980 dar gandeste-te logic..din 1980 nu s-a mai mantuit nimeni???tu ai buletin? cred ca NU ??/dar cum te descurci fara munca?iertare de intrebari dar nu din rautate te intreb.Dumnezeu sa ne intareasca pe toti romanii!

    1. voi nici pe Maica Domnului care a zis ca e o lepadare nu o credeti si ma veti crede pe mine? sau pe pr. Rafail care are darul iubirii de la Stapanul Iisus dar pe care nici un nepomenitor sau ingradit din Romania din cei cuboscuti nu il are https://youtu.be/TBY3oGZIhs8
      votul e o lepadare ptr ca fiecare se identifica cu cnp(lepadare) ptr a vota, fara cnp nu poti vota

    2. Dumnezeu are grija de mine asta e munca mea sa spune de erezie ereticii neoomenitori si ingraditi care apar, de ecumenisti de lepadarea cnp si Dumnezeu imi da fara cont bancar, fara reclame, fara carduri, eu am dat foc la cnp cu ajutorul harului lui Dumnezeu deci despre ce vot vorbim? parintii ii mai ai pe cardul de identitate sau si tu ai renuntat la radacinile familiei? ca sa nu suparam pe sodomiti, eu daia l-am ars ca nu avea parintii trecuti pe el si ca e lepadare

  3. Daca s-ar da o lege in care nu ai avea voie sa votezi decat cu buletinul cu cip, ai vota?..probabil ca nu, din moment ce stii ca este lepadare de Hristos, dar cu CNP-ul pe buletin, care este tot lepadare, cum de il folosesti sa votezi? Este aceiasi treaba, caci amandoua sunt una cu pecetea, doar ca aceasta este pe hartie\plastic!

      1. TIN SA STE ANUNT CA NU SUNT ECUMENIST!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! CRED CA DOAR IN ORTODOXIE ESTE MANTUIRE!!!!

      2. dar mergi unde se minte la Liturghie..ca pseudo-episcopu e episcop, exact ca cel cu cnp care zice nu sunt lepadat eu is ortodox, sau ca Ciobotea eu am semnat dar is ortodox

  4. Unde sunteți voi pelerini din țară și străinătate români care vin an de an la Sfânta Parascheva, la Sfântul Dimitrie, de 15 august la Putna și Nicula, cei care se bat cu pumnul în piept a fi credincioși care merg la mormântul Părintelui Arsenie Boca? Unde sunt ucenicii care încă mai trăiesc, ce odată și-au plecat grumazul la Taina Spovedaniei sub epitrahilul Părintelui Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac și a multor alți duhovnici ? De unde atâta nepăsare, popor român? De ce atâta ură, popor român? De ce atâta dezbinare, popor român? “Unde sunt cei care nu mai sunt [Doamne]?” Unde sunt cei ce se declară creștini ortodocși în țara noastră? A murit sufletul poporului român? A murit conștiința noastră? Doamne, să fie clipele pe care le trăim acum, premergătoare sfârșitului? Nu am curaj Doamne să-ți mai cer milă și îndurare, nici pentru mine, nici pentru popor! A murit firescul și a venit în lume nefirescul. Trăiesc clipele timpului acestuia, când cu adevărat am ajuns să spunem binelui rău și răului bine. Doamne, dacă fii neamului acesta nu sunt conștienți, nu lepăda fața Ta de la noi, ci doar TREZEȘTE-NE pe toți cum știi Tu!

      1. NU DE LA dANILE VLA L-AM LUAT L-AM PRIMIT PE MESAJ..POATE SI EL A SCRIS ASTA …AICI NU ESTE RASPUNS LA CEI CE N-AU VOTAT!

  5. Daca votau 30% din romani sigur dreptate era de partea ortodocsilor dar unii au preferat sa stea acasa din indiferenta sau ca e pacat sa votezi (cnp-ul fiind la maxim vinovat) …dar oare noi astia “rataciti” cu cnp care am votat (pt fam tarditionala)n-am luptat oare pt.pruncii nevinovatii ca sa nu cada in plasa satanistilor ???!!!! mie nu-mi pare rau c-am votat pt o familie crestina si pt.copilasii tarii noastre…ei n-au nici o vina si nu se pot apara asta ai stiut?…oare STEFAN CEL MARE sau C-ntin Brancoveanu s-ar fii impiedicat intr-un cnp si nu ar fi votat pt ca familia sa ramana asa cum a lasat-o Bunul Dumnezeu??!! ar fi stat cu mainile-n san mergand dintr-o extrema-n alta? nu cred! efectiv nu cred! VOM VEDEA LA JUDECATA!

      1. eu n-am ridicat in slavi pe cei ce au fost la sinodul dracesc din Creta ai consider eretici insa apreciez ca au dat sfat bun poporului sa voteze cu familia traditionala pe care doar in forma aceasta o vrea Domnul si Maica Sfanta…n-am votat ereziile lor!

    1. Daca si musulmani cica s-au dus la votu asta ei care in islam is pedofili asta e casatoria la ei deci oare Sf Stefan se ralia sa gireze pedofilia fie ea si civila??? Brancoveanu a murit ca sa nu dea credinta si noi ne raliam cu vrajmasii lui ptr un vot? vai de lupta degeaba a lu Berenghi ca acu e una cu cei care au vrut moschee

      1. nu ma doare capu de musulmani de copii tarii mele ma intereseaza pt ei trebuie sa ne jertfim si sa luptam pana la capat nu sa ne ascundem de-a tranta ca sa -si fac jocu sionisti dracului ….raspundem si de bionele [pe care trebuie sa-l facem si nu l-am facut…oare cine plange acum ca au castigai preaindraciti de masoni?! HRISTOS SAU DRACU?? stii si tu raspunsul!

      2. folosirea cnp e Lepadare de Hristos nu e binele care puteam sa il facem, oricum castigau numai voi nu realizati in ce timpuri traim, ai sa vezi romani implantati pe strada asta va arata cat de “ortodoxa” e situatia

    2. am votat exact cum m-a indmnat constiinta…casatoria ortodoxa! aia s-a votat daca nu sti…bine ca “nu sti” …:)))

      1. claudiu buza ca voteaza civila deci fiecare voteaza ce vrea :))) apoi parintii ii mai ai pe cardul de identitate sau si la tine scrie ROU

      2. PE MINE NU MA INTERESEAZA CE ZICE PR.CLAUDIU BUZA EU STIU PT CINE SI PE CE AM VOTAT FAR NICI UN REGRET! PUNCT!
        DE MUSULMANII NICI ATA NU MA DOARE CAPU CA STIU DIN START CA-S RATACITI ;PE EI AI SALVEAZA DEZLEGAREA SF.VASILE CEL MARE..ORICUM NU TB JUDECATI CA O TREIME DIN EI SE VOR INTOARCE LA ORTODOXIE -DAR DUPA RAZBOIUL MONDIAL…PANA ATUNCI RABDARE SI RUGACIUNE! DOAMNE AJUTA!

      3. pai aia e ca nimeni nu a intrebat pe Dumnezeu sa vada ce au vot cu adevarat…restu’ ca fiecare scoate din vot ce vrea el is parerile lor…ti-am zis tu tre sa iti gasesti oamenii care nu is judecatori ca noi..

  6. @GARBRIEL: NU E VB DE CIP CI DE LUPTA NOASTRA A ROMANILOR IMPOTRIVA MASONILOR SI A HOMOSEXUALILOR SATANISTI CA SA NU AIBA PUTERE SA ADOPTE COPII NEVINOVATI ,ATAT DE MULT IUBITI DE DOMNUL . TU CHIAR NU VEZI PERICOLUL CARE NE PASTE???!!!!!!!!!!!!!

  7. n-are rost sa mai intindem vorba ca nu ajungem la un numitor comun…cred ce vrei si ce poti si eu la fel…la judecata vom vedea fiecare cum sta treaba..ok? nu judec pe nimeni fiecare are liberul arbitru .

  8. adrian Daca nu aveai voie sa votezi decat cu buletinul cu cip, ti l-ai fi facut ca sa votezi? ..
    La judecata cei care au votat si nu au stiut ca Cnp-ul este lepadare, Dumnezeu stie ce va face cu ei .. (Desi un copil dupa moarte, i-a zis mamei sale ca nu il primesc, caci nu mai are nume, fiindca la starea civila i-au dat numar in locul numelui..)
    Insa cu cei ce au stiut sau au auzit ca cnp-ul este lepadare de Hristos si nu au renuntat la el, acestia nu mai au nicio scuza! E ca si cum ai face targ cu diavolul ca sa te ajute sa faci o fapta buna, dupa aceia strigi ca cine nu face astfel, o va patii.. Lumea acum dupa referendum s-au linistit cu problema Cnp-ului, crezand ca au facut bine votand, deci vor mai avea nevoie de el(cnp) avand in vedere ca astia dau pe banda “legi” impotriva normalitatii, deh..”noua ordine” si lumea tre sa “marturiseasca”, dar ce marturisire mai e asta? decat ca te-ai lepadat de Hristos prin Cnp..

  9. N-AM BULETIN CU CIP SWI NU O SA AM IN VECII VECILOR -AMIN ..FII SIGUR DE ASTA..LAS NU TE STRESA ASA DE TARE PT UN CNP- CA LA JUDECATA HRISTOS -DOMNUL TE INTREBA DE FAPTE ,TE INTREBA DACA TI-AI APARAT COPII DE HOMOSEXUALI SI LESBIENE…PT TINE SI ALTI CNP-UL E O “DOGMA”…REPET FARA SA TE JIGNESC-NU-MI PARE RAU CA-M VOTAT PT URMASII MEI DE CARE CU TOTII VOM RASPUNDE!

    1. mai mai acu sti si ce va zice Dumnezeu la judecata si nici harul nu il vezi oare cum poti sa stii ce zice Dumnezeu cand tu habar nu ai ce e al treilea cer si nici “mainile” lui Dumnezeu nu ca Dumnezeu are maini dar nu le vezi, faptele in lepadare nu au valoare

    2. eu nu ma stresez de cnp vad ca unii se streseaza sa demonstrez ca nu e lepadare si ca e un fleaca ei din mandrie si inchinare la antihrist contrazicand-o pe Maica Domnului

    1. votam si ne LEPADAM prin VOT si nu ajunge caderea noastra prin cnp la vot ca tre sa mai tragem si pe altii dupa noi …mare “fapta” mare “caracter”

  10. COPII NOSTRII TREBUIE APARATI…TU CE-AI FACUT PT SUFLETELUL LOR NEVINOVAT??? CREZI CA NU TE VA INTREBA HRISTOS DE EI??? CHIAR ASTA CREZI??!!!!!!! LA JUDECATA LUCRURILE SE VOR VDEA MULT MAI CLAR ACUM VEDEM DOAR CU OCHII SUFLETULUI…AI ACEEASI RASPUNDERE CA SI MINE,FRATE!

    1. trebuie aparati ca la spital dandu-le numar de la antihrist ii lepadati, vad ca esti si Hristos acu: tu ce ai facut? bravo domnule judecator sa iti aduc ciocanelu’ masonic de judecator sa iti dai peste dejete ca sa nu te mai lepezi prin vot data viitoare cand il vei vota pe antihrist marele pacificator pe care il asteapta Iureș actorul???

  11. PT TINE CEI CU CNP DE PRIN 1980 NU S-AU MANTUIT ..PE TOTI I-AI BAGAT IN IAD FARA SA GANDESTI O CLIPA CA TANTI MARIUTA DE 80 DE ANI ZICE MAI MULTE NASCATORI CA MINE SI CA TINE SI SEROAGA CU LACRIMI SI PLUS DE ASTA E SINCERA IN PROCENT DE 100% …TU O SI BAGI DIRECT IN IAD…TU CREZI CA ASA GANDESTE DOMNUL-

    1. eu is judecator ca sa bag la iad? am spus ce spune Maica Domnului si Stapanul Iisus daca nu va convine ramaneti in lepadarile voastre si in minciuna cu episcopul ortodox care e de fapt eretic la Liturghie cand il pomeniti CA TARE VA MAI PLACE MINCIUNA

    2. in problemele duhovnicesti nu se gandeste rational scolastic papistaș lumeste ca d-aia o da lumea in bălării si erezii, ci se intreaba pe Dumnezeu prin rugaciune si post ca sa arare dezlegarea/rezolvarea problemei

    3. Mariuta la tv cand o fo intrebata de primar : cum se simte in posesia noului buletin plastifiat fara cip ca al tau cu cnp si mrz, o raspuns: CA SI CUM AS FI PACATUIT MAICA ,CA SI CUM AS FI PACATUIT…si ii curgea o lacrima pe obraz din ochiul stang

    4. tu sti adancurile lui Dumnezeu esti mare “teolog” tre’ sa mergi la altii “teologi” ca si tine si sa ne lasi pe noi astia ce nu stim adancurile lui Dumnezeu

  12. EU STIU O FEMEIE CU CNP CARE S-A MANTUIT…CIP ARE SI CALCULATORUL LA CRAE NOI DOI ACUMA BUTONAM…DE CE AI CALCULATOR ??? NU MAI CREZI CA E LEPADARE???

  13. adrian Vorbesti ca un mare inselat care nu vrea sa inteleaga nimic, tu ai ajuns sa compari calculatorul cu buletinul?
    Aici insa este vorba de identitatea mea, este ceva personal, nu este calculator ori ban. Identitatea inseamna ceea ce inseamna si cuvantul; adica cineva se identifica cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul pe buletine si iti cer sa semnezi ca il primesti. Cum sa fac aceasta? Nu putem sa spunem ca toti cei care au Cnp, se vor duce in iad, Dumnezeu stie, dar ti-am spun intamplarea cu acel copil.. Insa, repet: Tu care esti nepasator desi ai auzit ce spune Maica Domnului si multi Cuviosi Parinti despre Cnp, tot pe a ta o tii, razvratitule tragi si pe altii in groapa cu tine. Trezeste-te!

  14. La tine orice numar si calcul e 666? Daca 9=6… poate trebuie schimbata matematica. 24=6? Ti-a descoperit Duhul Sfant ca trebuiau adunate si nu inmultite sau lasat asa 24? Ca tot se vorbeste de inselari… Data a fost 6-7 10 2018 (octombrie=luna 10). De ce nu l-ai pus pe 10, nu iti ieșeau calculele altfel?
    Extremele nu sunt bune. Tu vezi rau in orice (recunosc ca traim vremuri grele si ca mântuirea e tot mai grea, dar extremele nu sunt o soluție). Pe cine mai vezi mărturisitor inafara de pr. Berestov si care e in viata? (am respect fata de acest parinte cu schima mare). Te intreb asta, deoarece ii improsti cam pe toti cu noroi.
    Deja a ajuns cineva sa spuna ca masina fiind a sistemului si daca te duce cineva in ea nu mai esti marturisitor. Sa nu uitam ca si fariseii exagerau, dar Sf Parinti aveau discernamant.
    Prin absenta ta la vot ai încurajat planurile lgbt. Restul sunt interpretări. Degeaba venim cu teoria noastra, daca practica ne omoara.
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti! Iertare si iti doresc mântuire, sper ca nu te-am suparat. E prima data cand comentez pe blogul tau. Apreciez faptul ca ne semnalezi multele capcane din zilele acestea care sunt de la diavol, dar incearca sa o faci in duh ortodox.

  15. se vede ca tu esti un idolatru care se inchina la cnp si care e mai Sfant ca Maica Domnului care a zis ca e o lepadare dar voi sunteti mai sus ca Maica Domnului si aveti discernamant, discernamantu tau se vede din treaba cu masina Maica Rafaila te contrazice si iti arata duhul inselarii dracesti in care te scalzi https://youtu.be/uoW6q4540Ts

  16. da deci votul e de la Hristos! adica dupa mintea ta stricata si creață Hristos se contrazice singur adica una zice parintilor duhovnicesti cu care vorbea pr. Vasile Novikov si ala va zice voua duscernamantatilor care unii din voi va rugati cu ecumenistii altii face teiloghisiri dupa capul vostru, dovada clara e ca sunteti in inselare e ca nici unul din mari ingraditi si nepomenitori nu s-a sfatuit cu pr. Rafail Berestov ci doar cu cei pe care ii pot manipula si care va pot intari in inselarea in care va aflati

  17. Mariane unde ai ajuns fara duhovnic si ascultare.fara sf liturghie si sf impartasanie.te-ai increzut in tine si uite acum unde te-a dus osanditul si judecatul fratilor tai care pana mai acum ceva timp eram impreuna.ce pot sa zic.imi pare rau si sa stii ca orice prigoana de a ta ma intareste sa stii.dar mi-as dii dorit sa nu fii u acela.ci sa dii pe drumul bun cu dreapta socoteala si nu in asemenea extreme

    1. dovada ca esti paralel cu viata am duhovnic fara cnp numai ca tu ca si Grigorie apostatul Sanda faceti presupuneri si presupuneti in teologie partasul la erezie-ortodox la care nici acu nu ati renuntat ereticilor…si va dati mari luptatori anti-cnp si trimiteti lumea la lepadare prin VOT falsilor au VOTAT S-AU LEPADAT si nici nu au rezolvat nimic, d-aia pustnicul acela a vazut erezia lu Sanda si indemna lumea sa se spovedeasca la icoana si nu la ERETICUL SANDA GRIGORIE cu Proiectul lui de rezolutie si partasul la erezie-ortodox, si cu minciuna ca e neortodox a te spovedi la icoana

    2. extreme is in capul tau ca te iei dupa cnp-istii care nu vad harul lepadati si care pr Berestov le-a spus sa nu faca pe teologii si ei ce fac mai mult teologhisesc…da teologhisesc noi si noi erezii ca harul nu il iau din Impartasanie eu nu i-au nimic ca si spovedania ta e DEGEABA drum bun spre iad ca iti pui idolul mai sus decat Maica Domnului care a zis ca aceste documente(cu cnp) sunt o lepadare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s