Epistola 416 Sfantul Theodor Studitul, opunandu-se corifeului Petru si Marelui Vasile, sunt cu totul straini de staulul lui Hristos

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017,

pag. 339-341

Fiului Nicolae1

(815-820)

Pentru că, iubind întrebarea, ai întrebat, frate Nicolae, vrând să înveți, pe care patru fundamente2 stă tare adevărul privitor la venerata icoană a lui Hristos, trebuie ştiut că ele pleacă de la o dogmă naturală, de la istoria veche, de la glăsuiri ale sfinților şi de la o pronunțare sinodală.

Cum anume de la o dogmă naturală3? Pentru că însăşi natura trupului cade sub atingere şi culoare, iar ceea ce cade sub atingere şi culoare e circumscriptibil, adică înfăţişabil în icoană; dar trupul lui Hristos e la fel ca şi al nostru, pipăibil şi colorat, deci era circumscris, şi câți se atingeau de el se mântuiau. Prin urmare e desenat potrivit trăsăturii trupului Său, fără să sufere nimic în de necircumscrierea dumnezeirii Lui; pentru că nici eu, care sunt circumscris prin trup, nu sunt în chip necesar circumscris şi potrivit sufletului meu nevăzut; şi nici, dat fiind că trupul meu este circumscris, dar sufletul e de necircumscris, omul unul nu e divizat în două. Aşa, cu mult mai mult, nici Hristos nu suferă secționare sau divizare pentru că este înfăţişabil în icoană prin trăsătura trupului Său.

Cum anume din istoria veche4? Pentru că, începând de la însăşi înălțarea lui Hristos, ea arată venerata Lui icoană desenată în sfintele lăcaşuri, şi ce ar putea fi mai clar ca dovedire a adevărului, dacă lucrul e mai sigur decât un cuvânt şi ochiul un martor mai credibil decât auzul.

Cum anume de la glăsuirile sfinților5? Pentru că undeva corifeul apostolilor Petru spune: “Scoate icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi întipăreşte-o în turnuleț, ca să vadă noroadele ce fel de formă a luat Fiul lui Dumnezeu”6; iar undeva Marele Vasile spune: “Desenat în tablou să fie şi Arbitrul luptelor, Hristos”7, şi împreună cu ei gândesc în chip evident acelaşi lucru toți sfinții.

Cum anume de la o pronunțare sinodală8? Pentru că sinodul întrunit după cel de-al Şaselea Ecumenic spune acestea: “Hotărâm, aşadar, ca de acum în locul vechiului miel să fie înălțată icoana Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”9

Iar dacă spune şi iconomahii că dogma lor stă tare pe aceleaşi fundamente, să arate, de exemplu, la primul punct cum anume. Dacă spun că e un astfel de trup, cum l-a şi arătat adevărul, sau nu? Dacă e aşa, atunci vor mărturisi, chiar dacă nu vor, că Hristos poate fi înfăţişat în icoană; iar dacă nu e aşa, atunci negreşit trebuie să spună că e ştirbit, de neatins şi lipsit de culori, căci între acestea nu e nimic intermediar, încât să fie nici material, nici nematerial, nici văzut, nici nevăzut. Dar a spune că Hristos a luat un asemenea trup e propriu maniheilor, care flecăresc că economia mântuitoare a lui Hristos s-a facut într-o aparență şi o fantasmă.

La punctul al doilea: chiar dacă vor trece sub tacere adevărul, pietrele l-au strigat [cf. Lc 19, 40] şi fulgeră sub soare prin icoana lui Hristos.

La punctul al treilea: opunându-se corifeului Petru şi Marelui Vasile, sunt cu totul străini de staulul lui Hristos.

La punctul al patrulea: sinodul de la Vlaherne10 împotriva icoanei lui Hristos, invocat e mult mai târziu decât cel pentru icoana lui Hristos întrunit după al Şaselea Ecumenic11; acesta a fost primit de cele cinci patriarhii, iar acela a fost anatematizat de patru din ele ca hristomah. Apoi al doilea de la Niceea12 e primit uşor de cele trei ca gândind la fel cu cel de după al Şaselea, dar cel întrunit acum13 pentru întărirea celui de la Vlaherne împotriva icoanei lui Hristos e scuipat ca şi acela.

Aceasta e, aşadar, o restituire succintă a adevărului şi o demascare a celor potrivnici.

——–

1 Epistola 416. Ed. G. Fatouros, p. 580-582 (PG 99, 1304-1305).

2 Hypotheseis.

3 Apo physikou dogmatos.

4 Apo archaias historias.

5 Apo phŌnŌn hagiŌn.

6 Cf. mai sus, p.333, n. 7.

7 Cf. mai sus, p.333, n. 8.

8 Apo synodikēs ekphŌnēseŌs.

9 Cf. mai sus, p.334, n. 12.

10 Hieria-Vlaherne, 754.

11 Sinodul Trullan, 691-692.

12 Niceea, 787.

13 În 815.

Advertisements

Epistola 71 Sfantul Theodor Studitul, Nu-l putem primi in comuniune pe cel care dogmatizeaza si evanghelizeaza impotriva ei, pe cutare sau cutare din cei de acum sau din vechime, nici chiar daca – ca sa spunem acum cele imposibile ca posibile – ar veni Petru sau Pavel sau chiar cineva din ceruri [cf. Ga 1, 8], intrucat nu se aliniază la invatatura sanatoasă a credintei. Si, pe langa acestea, orice s-ar parea stapanirii voastre, smerenia noastra e gata sa suporte pana la moarte decat sa ne facem tagaduitori ai acestei curate credinte a noastre

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017,

pag. 325-328

Sinodul iconomah,

în numele tuturor egumenilor1

(aprilie 815)

Urmând legilor dumnezeieşti şi decretelor canonice potrivit cărora nu trebuie să facem sau să spunem ceva din câte țin de buna ordine a Bisericii fără avizul episcopului propriu, cu atât mai mult să fim atraşi într-o discuție dogmatică, de aceea, deşi stăpânirea voastră2 a chemat-o o dată şi doua oară la unele ca acestea, smerenia noastră n-a îndrăznit să ajungă să facă ceva care să ajungă în afara celor legiuite, ca una care stă sub sfânta mână a lui Nichifor, preasfântul patriarh3 cu Duhul lui Dumnezeu. Iar pentru că unii din egumeni din aceeaşi tagmă cu noi, făcând o experiență, au judecat să se ducă şi au ajuns la discuții în contradictoriu, ce altceva am auzit de la ei decât cele care au scos din fire inima noastră smerită? Spun că această convocare e pentru răsturnarea celui de-al doilea sfânt Sinod de la Niceea [787], adică pentru desființarea închinării veneratei icoane a Domnului nostru Iisus Hristos, a Născătoarei de Dumnezeu şi a tuturor sfinților. Şi cine, auzind acestea, n-ar suspina cu amar din adâncul inimii, dat fiind că în ele e răsturnată acum economia mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos? “Ascultă, cerule, şi ia în urechi, pământule”, şi cele din continuare, să strige împreună cu noi Isaia cel cu mare glas [Is 1, 2]. Sau, mai bine zis, ca să grăim mai exact: Ascultă, răsărit şi apus, miazănoapte şi cele de la mare, în ce lucruri au ajuns cele ale noastre şi pentru care au îndrăznit să facă sinedriul!

Aşadar, noi, cei foarte mici, cei care ne-am dus şi care nu ne-am dus – căci şi unii, şi alții avem un singur cuvânt ca unii însuflețiți de un singur gând dumnezeiesc -, ținând credința într-un glas cu toată Biserica de sub cer, adică de a înălța şi a ne închina dumnezeieştii icoane a Însuşi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Preasfintei Mamei Lui şi a oricărui sfânt, suntem întăriți că avem ceea ce este sigur nu pentru că a fost dogmatizat în chip foarte dumnezeiesc la al doilea sfânt Sinod de la Niceea sau la cel dinaintea lui4, ci plecând de la însăşi venirea Domnului şi Dumnezeului nostru şi rezemați în scris şi în nescris pe acel scaun despre care spune Hristos: “Tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Biserica Mea şi porțile iadului nu vor avea putere împotriva ei” [Mt 16, 18].

Căci oare ce cuvânt s-ar putea găsi pentru cel care a ales să replice atât marii forţe a adevărului? Dacă în chip mărturisit Domnul nostru Iisus Hristos a fost văzut în formă de om şi într-o înfăţişare ca noi, atunci este în chip ferm circumscriptibil şi înfățişabil în icoană ca şi noi, chiar dacă prin forma dumnezeiască Acelaşi rămâne de necircumscris, dacă este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni [1 Tim 2, 5], salvând nemutilate propietățile fiecăreia din naturile din care este. Iar dacă n-ar fi circumscriptibil, atunci a pierdut faptul de a fi om, cu atât mai mult acela de a fi mijlocitor prin suprimarea circumscriptibilului, fiind suprimate simultan toate propietățile din aceeaşi clasă. Căci dacă nu e circumscriptibil, nu e nici pipăibil, iar dacă poate fi atins şi pipăit – şi a contrazice acestea e copilăresc, fiincă ele aparțin unui corp care cade sub atingere şi culoare -, cum nu va fi şi circumscriptibil, şi, plecând de aici, şi afectabil; iar dacă e circumscriptibil şi afectabil, negreşit e şi închinabil în înfăţişarea prin care este circumscris, întrucât slava prototipului nu se scindează în copia lui, căci potrivit Marelui Vasile, cinstirea icoanei urcă5 la protip6, evident a oricărei icoane, fie ea naturală sau artistică. Fiind acelaşi lucru trebuie înțeles şi la întipărirea cinstitei cruci; căci prin închinarea întipăririi e închinat şi lemnul de viață făcător, cum şi, invers, prin desființarea primeia este desființat în chip necesar şi el. Sau mărturisirea întipăririi nu este o mărturisire a Crucii făcătoare de viață, precum şi negarea în chip asemănător în sens învers? Prin analogie, acelaşi lucru trebuie luat de oricine pricepe şi la icoana lui Hristos şi Hristos Însuşi. Dar nu este vremea unei desfăşurări dogmatice, care să-l convingă pe cel foarte nedesluşit să privească uşor spre lucirile adevărului.

Aceasta e credința evanghelică a noastră, a păcătoşilor! Aceasta e mărturisirea apostolică a celor umili, religia predată de părinți nouă, celor foarte mici. Nu-l putem primi în comuniune pe cel care dogmatizează şi evanghelizează împotriva ei, pe cutare sau cutare din cei de acum sau din vechime, nici chiar dacă – ca să spunem acum cele imposibile ca posibile – ar veni Petru sau Pavel sau chiar cineva din ceruri [cf. Ga 1, 8], întrucât nu se aliniază la învăţătura sănătoasă a credinţei. Şi, pe lângă acestea, orice s-ar părea stăpânirii voastre, smerenia noastră e gata să suporte până la moarte decât să ne facem tăgăduitori ai acestei curate credințe a noastre.

——–

1 Epistola 71. Ediția critică G. Fatouros, Theodori Studitae Epistulae (CFHB 31/2), Berlin, 1992, p. 189-191 (PG 99, 1116-1120).

2 Leon V Armeanul, împărat între 11 iulie 813 şi 25 decembrie 820.

3 Nichifor, patriarh al Constantinopolului între 12 aprilie 806 şi 13 martie 815.

4 Sinodul Trullan, Constantinopol, 691-692.

5 Anabainei.

6 Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt XVIII, 45; PG 32, 149C.

Crezul la Sinodul Sfantului Fotie

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017,

pag.487, 492

Sinodul Constantinopol V

(27 ianuarie 880)

<Simbolul celor 150 de sfinți Părinți

adunați la Constantinopol>

Credem într-Un Dumnezeu, Tată, Atotţiitor, Făcător al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute; şi într-Un Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, născut din Tatăl înaintea tuturor veacurilor, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, de-o-ființă cu Tatăl, Cel prin care toate s-au făcut, Cel care şi din pricina noastră a oamenilor şi mântuirii noastre S-a coborât din ceruri, S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, a fost răstignit pentru noi sub Pontius Pilatus, a pătimit, a fost îngropat, şi S-a sculat a treia zi potrivit Scripturilor, S-a urcat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, şi vine iarăşi cu slavă să judece viii şi morții, iar împărăția Lui nu va avea sfârşit; şi în Duhul Sfânt, Domnul, de viață făcătorul, Cel închinat şi slăvit împreună cu Tatăl şi cu Fiul, Cel care a grăit prin profeți; şi într-o Biserică una, sfântă, catholică şi apostolică. Mărturisim un Botez pentru lasarea păcatelor, aşteptăm o sculare a morților şi viața veacului viitor. Amin.

un inger al Domnului venea si ma lega de stalpul altarului si el aducea jertfa si o dadea poporului

SF. ANASTASIE SINAITUL, ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI, APPENDIX 17 CUM TREBUIE SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM CU SFINTELE TAINE, FĂRĂ SĂ NE SMINTIM CÂND AUZIM ȘI VEDEM PE PREOT CĂZUT ÎN UNELE PĂCATE TRUPEȘTI?

RĂSPUNS: A judeca și a cerceta pe preot ține numai de arhiereu și nu de poporul laic, deși unii de astăzi, și-au închipuit că pot încerca aceasta. Căci dacă vom da îndrăznire gândului de a judeca viața preoților, în acest fel Satana va încerca, toți smintindu-ne, să ne vătămăm propriile suflete, și să rămânem neîmpărtășiți. Iar dacă preotul are nevoie de judecată sau îndreptare, să aducem faptele lui la cunoștința episcopului, iar nouă, cei ce avem rânduiala oilor, ne este cu neputință să judecăm faptele păstorului, afară numai dacă nu alunecă din credință.

Și dacă noi suntem vrednici de Sfintele Taine, în acest caz, împărtășirea noastră ne este spre luminare și viața nevrednică a preotului nu poate cu nimic să ne vatăme, iar dacă suntem nevrednici de dar și de împărtășirea cu Sfintele Taine, chiar dacă un înger ni le-ar da nouă, nimic nu vom folosi[1]. Căci și Iuda, primind împărtășirea din înseși mâinile dumnezeiești ale lui Hristos, nici un folos nu a aflat. Seamănă preotul păcătos cu un bărbat care are lepră pe mâini și care își împarte banii. Lepra rămâne pe mâinile lui, iar aurul și cei ce îl primesc rămân fără pată și nevătămați de lepră[2].

Și ascultă iarăși despre aceasta o istorioară folositoare de suflet care s-a petrecut în vremea lui Arcadie, episcop mai înainte cu cincizeci de ani[3].

Trahiades este un sat cam la cincisprezece stadii de Constanția. În acest sat trăia un preot care prin lucrare diavolească rătăcindu-se, a devenit vrăjitor și atât de nelegiuit era, încât ajunsese să bea și să mănânce cu desfrânatele și curtezanele din sfintele vase. Apoi, după oarecare vreme, s-a aflat, a fost prins, arestat și cercetat. L-a întrebat pe el judecătorul la judecată zicând: Spune, nenorocitule și nevrednicule de milă, vrednicule de toată osânda și pedeapsa, fie!, înfricoșătorul scaun de judecată ce va să vie l-ai disprețuit și de tribunalul nostru nu te-ai temut, dar cum nu te-ai cutremurat de înfricoșătorul jertfelnic din altar, să aduci înfricoșătoarea aceea jertfă fără de sânge, cum nu te-ai gândit că foc din cer va coborî și te va mistui sau pământul își va deschide gura lui și te va înghiți?

Iar vrăjitorul răspunse la acestea zicând: Pe Dumnezeu, Cel ce mă pedepsește acum prin mâinile voastre și Care mă va pedepsi dincolo cu mâna Lui, mă jur pe El că nu eu am adus sfânta jertfă, nici nu am dat-o poporului de când m-am despărțit de Dumnezeu și m-am făcut vrăjitor, ci un înger al Domnului venea și mă lega de stâlpul altarului și el aducea jertfa și o dădea poporului. Și când zicea: „Cu pace de Hristos să ne apropiem!”, atunci mă dezlega și ieșeam. Dar taina aceasta nimeni din popor nu o vedea, ci numai eu singur, iar poporul socotea că eu eram cel ce aduceam jertfa și o dădeam lor.

O [altă] istorioară[4] nu mai puțin vrednică de a fi amintită mi-a spus și fericitul Isidor scolasticul care a murit cu trei ani înainte. Căci zicea că a avut un cumnat, pe când era încă mirean în Alexandria, care avea pe frunte o umflătură de mărimea unui măr. Și zicea că avea obiceiul când se împărtășea cu Sfintele Taine, pecetluia umflătura osului cu Sfântul Sânge[5].

Într-una din zile, fiindcă venea zilnic la amiază să se împărtășească la biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Teona[6], prin lucrarea diavolească, privind prin deschizătura ușii a văzut înăuntru pe preot că era cu o femeie în cămara cu odoare. Și trăgându-se puțin mai departe, când a văzut că femeia se dă înapoi, fără să judece nimic și păstrând tăcerea, s-a gândit în sinea lui, zicându-și că și dacă ar păcătui acum clericul, iar mâine s-ar pocăi desăvârșit, se mântuiește și nu este treaba mea să îl judec pe el, până ce Hristos îl va judeca pe el. Totuși eu așa cred că nu din mâinile oamenilor, ci din mâinile sfinților îngeri ne sunt date nouă Sfintele Taine. Și apropiindu-se de împărtășanie, când a deschis gura lui și a zis „Amin!”, de îndată umflătura de pe fruntea lui s-a vindecat și s-a făcut nevăzută.

Iar dacă cei ce sunt cu adevărat osândiți spun că aceste cuvinte sunt basme, să se rușineze de Sfântul Sinod Ecumenic al celor 318 părinți adunați la Niceea [de] la care s-a adus o asemenea istorioară [7] despre fericitul și Sfântul Împărat Constantin, că după moartea spurcatului Arie și după ce a fost statornicită credința ortodoxă, nesuferind diavolul a vedea pacea sfintelor biserici, i-a ridicat pe unii episcopi împotriva altora și i-au trimis Împăratului tot felul de calomnii, unul despre cutare, altul despre cutare, cu privire la unele și altele pricini trupești spurcate și necurate. Primindu-le așadar și citind asemenea scrisori nelegiuite, de Dumnezeu purtătorul și imitatorul iubirii de oameni a lui Hristos, Constantin Împăratul, i-a adunat pe episcopi și aducând scrisorile lor a poruncit să se aducă o lumânare aprinsă și să le ardă pe acestea toate înaintea lor spunând un cuvânt vrednic de Dumnezeu: „Dacă aș vedea cu propriii mei ochi pe preotul lui Hristos păcătuind, mi-aș desface hlamida mea și l-aș acoperi pe el, pentru ca și Hristos să acopere păcatele mele, căci cel care batjocorește un preot al lui Dumnezeu, batjocorește credința creștinilor și a Bisericii, făcând bucurie elinilor și dușmanilor crucii”.

EXTRAS DIN SF. ANASTASIE SINAITUL, ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI, APPENDIX 17, TRAD. LAURA ENACHE, ED. PR. DRAGOŞ BAHRIM, ÎN PREGĂTIRE PENTRU COLECŢIA VIAŢA ÎN HRISTOS, PAGINI DE FILOCALIE 7, ED. DOXOLOGIA, IAŞI, 2017

[1] Cf. Sf. Anastasie Sinaitul, Homilia de sacra synaxi, PG 89, 848B.

[2] Cf. Anastasie al Antiohiei, Capita ad Sergium Grammaticum (CPG 6957), ed. S.N. Sakkos, Anastasii I Antiocheni Opera omnia genuina quae supersunt, Tesalonic, 1976, p. 139; ed. I.B. Pitra, Iuris ecclesiastici graecorum historia et monumenta, II, Roma, 1868, p. 276.

[3] Sf. Arcadie a fost Arhiepiscop al Ciprului între anii 625-642. Această menţiune sugerează datarea acestui răspuns cel mai târziu în ultima decadă a secolului al VII-lea. Povestirea de la §§ 4 şi 5 de presbytero mago (BHG 1444v, CPG 7758,B7) se găseşte de asemenea şi în Narrationes II, 15, ed. A. Binggeli, Anastase le Sinaïte. Récits sur le Sinaï et Récits utiles à l’âme, pp. 236-237, VHPF 3, pp. 107-109. Despre Sfântul Arcadie a se vedea mai multe la Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovniceşti, VHPF 3, Ed. Doxologia, Iaşi, 2016, nota 60, p. 108.

[4] Este vorba de povestirea de fide sincera, seu de sanatione tuberis (BHG 1444y), ed. F. Nau, LVI, Oriens Christianus, 3, 1903, pp. 69-70. O altă ediţie în A. Binggeli, Anastase le Sinaïte. Récits sur le Sinaï et Récits utiles à l’âme, Appendix 3, p. 277.

[5] Cf. Sf. Chiril al Ierusalimului, Mystagogiae, V, 22, PG 33, 1125B: „sfinţeşte-te împărtăşindu-te din sângele lui Hristos. Şi pe când sunt încă umede buzele tale, du degetele la gură şi sfinţeşte cu umezeala buzelor tale ochii, fruntea şi celelalte simţuri. Apoi, aşteptând rugăciunea, mulţumeşte lui Dumnezeu, care te-a învrednicit de atât de mari taine”, ed. D. Fecioru, în Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, partea a II-a, Izvoarele Ortodoxiei 7, Bucureşti, 1943, p. 577.

[6] Localitate neidentificată.

[7] De episcopis se invicem accusantibus (BHG 369n), citată aici după Teodoret de Cyr, cf. F. Halkin, „Constantin se voilant la face?”, AB, 85, 1967, p. 440.

aparatorul.md/cel-care-batjocoreste-un-preot-al-lui-dumnezeu-batjocoreste-credinta-crestinilor-si-a-bisericii-facand-bucurie-dusmanilor-crucii/

Cnp-ul Iconomah, partasi la pacatele ei

===Numele omului: Florin, Ion, Maria, Elena arata Ipostasul deci prin cnp=numar666 omul renunta la Ipostas si daca nu exista Ipostas nici nu exista icoana/chip a celui ce nu mai are Ipostas, deci omul renunta de buna voia lui la CHIPUL dat lui de DUMNEZĂU, straşnică lepadare!!! si popoii gen echilibristii si ingraditii din România spun: biometricul sa nu il luati si ca pastrati cnp-ul ca nu e lepadare, si eu le zic lor: E ICONOMAHIE PE FAȚĂ ŞI ANATHEMA TUTUROR CELOR CARE VOR INDRAZNI SA INDEMNE LUMEA LA LUARE SI PASTRARE a CNP-ului 666 stiind toate acestea!

======

5. Ce simbolizează broasca ţestoasă? Este o imagine ce semnifică instalarea treptată a sistemului care, tot aşa ca o ţestoasă uriaşă, se îndreaptă asupra locuitorilor planetei. Tot astfel în Apocalipsa vedem ieşind din mare „fiara” căreia i se vor închina toţi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii, a Mielului (Apoc. 13,8). Numeroşi tâlcuitori ai Apocalipsei sub chipul „fiarei din mare” subînţeleg tocmai sistemul autorităţilor luptătoare-de-Dumnezeu.

6. Acest sistem îl atacă pe om drept în cap, ceea ce arată că angrenajul distrugător este îndreptat înainte de toate spre anihilarea personalităţii umane, cu alte cuvinte este un sistem de depersonalizare a omului. La om personalitatea (duhul) este esenţială, este chipul lui Dumnezeu în el, în principiu este omul însuşi. Dacă omul încetează de a vieţui ca o personalitate duhovnicească, asemănătoare lui Dumnezeu, atunci din punct de vedere duhovnicesc el se transformă într-un cadavru. Distrugerea a însăşi naturii umane zidite de Dumnezeu, adică a transformării omului într-o bestie, a sălbăticirii lui spirituale – iată scopul mistic primordial al acestui sistem antihristic.

7. Faptul că Anna a ieşit din edificiul cu cele trei încăperi se potriveşte cuvintelor Mântuitorului din Apocalipsa despre cum ar trebui creştinii vremurilor din urmă să se raporteze la ceea ce le propune cultura modernă ultimilor creştini care se află în noul Babilon desfrânat (societatea modernă civilizată) – „curva cea mare”, „şezând pre o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne” (Apoc. 17,3). Domnul le porunceşte: „Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei” (Apoc. 18,4-5). Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar. Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla cu ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi; şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor. 6, 14-18).

….Ce înseamnă aceasta? Oare aşa s-a întâmplat în realitate? – întreabă Sfântul Ierarh Teofan şi tot el răspunde: „Nu. Prin acestea toate sunt preînchipuite gândurile fiecăruia pe paturile lor spunându-şi: nu vede Domnului. Prin fiare se preînchipuiau patimile de care erau pline inimile lor, iar prin tămâiere, robia lor faţă de aceste patimi.” (din cartea Viaţa lăuntrică. Cuvintele episcopului Teofan. Ed. Mănăstirii Russikon, Muntele Athos, 1893).

aparatorul.md/scopul-primordial-al-acestui-sistem-antihristic-e-distrugerea-naturii-umane-zidite-de-dumnezeu-adica-transformarea-omului-intr-o-bestie/

——-

  1. P.S. Sf. Justin Parvu spune ca, capul sunt dogmele credintei

ziua.ro/display.php?data=2008-07-22&id=240496

https://ayeaye20.wordpress.com/2017/10/16/sfantul-marcu-nu-ii-primea-intru-partasie-pe-eretici/

nu se identifica „a priori” si definitiv cu Biserica

ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/12/16/ingradirea-de-erezie-metoda-terapeutica-a-bisericii-pentru-boala-ereziei-marturiile-sfintilor/

Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica” întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica. (pag. 211)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă. (pag. 211)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

》》》

  1. a priorì adv. înainte de orice experiență, din pură rațiune: judecată a priori, opus lui a posteriori. sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
  2. A PRIÓRI adv., adj.invar. Înaintea oricărei experiențe, înainte de fapte, în mod aprioric. [Pron. -pri-o-ri. / < lat.sc. a priori – din ceea ce precedă]. sursa: DN (1986)
  3. A PRIÓRI loc. adj. și adv. (în mod) aprioric. (< lat. a priori, din ceea ce precedă) sursa: MDN ’00 (2000)

——

ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/12/13/o-traducere-in-scris-a-raspunsului-inaltpreasfintitului-ierotheos-despre-sinodul-din-creta-la-conferinta-de-la-iasi-despre-batranul-sofronie-saharov/

Ierotheos de Nafpaktos la întrebarea: „Cum ar fi reacţionat părintele Sofronie în faţa „Sinodului” din Creta?”:

« – Mi-a spus odata (bătrânul Sofronie) ca toţi cei care vorbesc despre unirea „bisericilor”, aşa cum o numesc ei (ecumenistii), nu au înţelels nici înălțimea îndumnezeirii pe care o are Biserica Ortodoxă, nici adâncimea prăbuşirii celorlalti creştini prin respingerea învăţăturii ortodoxe.

Atât timp cât există un Ortodox, cu experienţa Teologiei (în chip empiric – luminat de Duhul), nu se pierde Ortodoxia (Biserica Ortodoxă).

[1] Teologia ortodoxă conform Inaptpreasfintitului Ierotheos de Nafpaktos este ” Cinzecimea, cel ce ajunge la îndumnezeire după Cinzecime este călăuzit la tot adevărul…..Teologia este experienţa lui Dumnezeu şi a celor îndumnezeiţi, se trăieşte prin şi trimite la experienţa unei vederi mai presus de vederea şi auzirea omenească, adică o supra-vedere şi o supra-auzire (Ieroteos de Nafpaktos, „Dogmatica empirică”, ed. Doxologia, pag. 15).

Biserica…isi va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox

Starețul Nectarie de la Optina, edit. DOXOLOGIA Iaşi, 2010, pag.75-76

Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Starețul Nectarie:

– Se spune că toate semnele celei de-a doua veniri s-au împlinit…

– Nu nu toate, – a răspuns Părintele. – Desigur şi cei ce au o vedere simplă observă că multe se împlinesc, dar celor cu una duhovnicească li se descoperă mai înainte. Biserica era un cerc imens în întregul orizontului, iar acum este un cerculeț. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îşi va păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îți spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, şi înțelege că aşa va fi în întreaga lume.