De comuniunea cu ei sa fugim, cea bizantina e o segmentare eretica, Epistola 221 Sfantul Theodor Studitul

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017, pag. 329-337:

Teodor, tuturor frățiilor sau tovărăşiilor risipite pretutindeni din pricina lui Hristos împreună cu cei ținuți în închisori şi exiluri, le urează bucurie în Domnul1

(815-816)

Har vouă şi pace, ca să vorbesc apostolic [cf. 2 Co 1, 2], de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos, nădejdea noastră, pentru Care şi din pricina Căruia e prigoana, necazul, strâmtorarea, pustiirea şi exilurile, lanțurile, pedepsele şi toate celelalte întâmpinări şi întâmplări câte au loc în fiecare zi spre nenoricire. De aceea, fraților, inventând o mângâiere a lipsei smeritei noastre persoane, vă trimitem această scrisoare, făcându-vă cunoscut că facem neîncetat pomenirea voastră în smeritele noastre rugăciuni, reluând şi resocotind în mintea noastră pe fiecare din voi, ridicând cu lacrimi şi suspine mâinile spre Dumnezeu ca, aşa cum am plecat la luptele pentru adevăr şi am ieşit într-un duh şi un suflet ca dintr-o colibă din sfintele noastre locuri de asceză, aşa să rămânem până la sfârşit în puterea Domnului, având aceeaşi credință, aceeaşi iubire, un suflet, gândind un singur lucru [Flp 2, 2], ținând dogma adevărului propovăduită şi scrisă şi pentru vedere, şi pentru auz în toată creația de sub cer, închinându-ne deci Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, Treimii celei mult-lăudate şi fericite potrivit rațiunii teologhisirii, dar mărturisind că Unul din Treime, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a golit pe Sine Însuşi luând formă de sclav şi ajungând la înfățişare în asemănarea oamenilor [Flp 2, 6-7] prin trăsătura trupului în care e înfățişabil în icoană ca noi, întrucât Acelaşi a fost Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, pe atât de mult ajungând înăuntrul circumscrierii ca noi, a căror natură a luat-o, pe cât de departe a stat de ea prin necircumscriptibilitatea dumnezeirii. Căci, potrivit cuvintelor Scripturii, n-a luat sămânța de îngeri – măcar şi ei sunt înfăţişabili în icoană ca unii văzuți de cei ale căror priviri au fost puse în mişcare de Duhul -, ci sămânţa lui Avraam, de aceea a trebuit să se asemene în toate fraţilor Lui [Evr 2, 16-17]. Să spună, aşadar, luptătorii împotriva lui Hristos cum e cu putință ca sămânța lui Avraam să nu fie înfăţişabilă în icoană, cum a avut asemănarea cu noi, al căror frate a fost numit, dacă nu S-a arătat primind propietatea circumscrierii ca noi, frații Lui? Prin urmare, dacă nu e frate asemănător nouă, nu e nici om. Aşa e deducția din faptul că ei nu spun că Hristos poate fi prins în icoană ca şi noi şi aşa desfac ei “economia” mântuitoare deopotrivă cu maniheii, valentinienii şi marcioniții. De comuniunea cu ei să fugim, fraților, ca de veninul şarpelui, care înnegreşte nu trupul, cum spune undeva [Grigorie] Teologul, ci adâncurile sufletului.2

Ci gândind deopotrivă cu Biserica apostolică de sub cerîntrucât cea bizantină e o segmentare eretică, precum i-a fost de multe ori obiceiul să se separe în schismă de celelalte – , Îl înfăţişăm în icoană pe Domnul nostru Iisus Hristos prin trăsătura trupească printr-un şir dedus prin acțiunea apostolilor plecând de la însăşi arătarea Lui, transcriind icoană din icoană, ca şi la Crucea făcătoare de viață, şi nu pe una, care e armă a lui Hristos împotriva diavolului, o întipărim, dar pe Cel care este Luptătorul înarmat cu ea şi Surpătorul diavolului nu-L prindem în icoană. Căci cum ar putea fi desenată o armă de biruință şi adevărată care nu-l are arătat sub ochi pe cel înarmat cu ea? Ne închinăm apoi sfintei Lui icoane ca închinându-se în ea lui Hristos Cel înfățişat în ea, căci înfăţişabil în icoană3 a ieşit El din sfântul pântec al Mamei Lui de Dumnezeu Născătoare, iar dacă nu, atunci era un avorton, nu un om format, o, luptătorilor împotriva lui Dumnezeu4. Iar dacă înfăţişabil a ieşit, cum e şi adevărul, pruncul despre Care spune profetul: “Toată partea bărbătească care deschide pântecul sfânt lui Dumnezeu se va chema”[13, 2; Lc 2, 13], în chip foarte necesar era prin natura sa şi înfăţişabil în icoană. Auziți, surzilor, şi vedeți, orbilor [Is 42, 18]! Într-un singur lucru numai e inovarea celor ale noastre în Hristos: că a fost zămislit fără sămânță într-un pântec de fecioară şi a fost născut fără stricăciune, întrucât, scripturistic vorbind, păcat n-a făcut şi vicleşug nu s-a găsit în gura Lui [1 Ptr 2, 22], iar în toate celelalte a fost ca noi: a mâncat, a băut, a dormit, a crescut, a umblat, a asudat, a obosit, a fost răstignit, a murit – deşi ca un Dumnezeu – , s-a sculat a treia zi, având şi după înviere în El Însuşi forma noastră înfăţişabilă în icoană îndumnezeită şi ajunsă nesupusă stricăciunii, potrivit căreia a fost şi văzut de apostoli înviat, a mâncat şi a băut împreună cu ei şi a fost pipăit de Toma, spunând tuturor celor înspăimântaţi de El că este duh: “Pipăiți-Mă şi vedeți că un duh nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine având” [In 20, 25]. Aşa a fost şi luat în slavă, aşa va şi veni în aceeaşi formă a înfăţişării noastre [cf. FA 1, 13], pe care o va vedea tot trupul venind din cer împreună cu îngerii cu puterea Lui în văpaia focului să dea pedeapsă dreaptă celor care nu-L ştiu Dumnezeu şi nu ascultă Evanghelia Lui, precum stă scris [2 Tes 1, 8]; împreună cu care vor fi bătuți şi iudeii care L-au răstignit şi luptătorii împotriva icoanelor5 care nu suportă să-L înfăţişeze în icoană.

Acestea sunt, fraților, propovăduirile evanghelice, acestea sunt învățăturile apostolice. Iar cei care, gândind cele opuse, încearcă să întoarcă poporul lui Dumnezeu spre o altă evanghelie [Ga 1, 7] – şi nu este alta – punând înainte scrieri falsificate, care glăsuiesc din pântec, nu din gura Domnului, fiindcă obişnuiesc mereu să însămânţeze în grâu neghine şi în adevăr să pună minciuna. Căci cum s-ar fi arătat un adevăr neavând contrazicere? Dar chiar dacă noi, spune apostolul [Pavel], sau un înger din cer vă vesteşte altceva decât v-am binevestit, să fie anatema [Ga 1, 8], cum v-am spus mai înainte şi vă spun iarăşi: dacă v-ar vesti altceca decât ați primit, să fie anatema [ibid.].

Iar despre Născătoarea de Dumnezeu sau oricare din sfinți că sunt de înfățişat în icoană e de prisos să vă scriu, căci e un lucru prostesc a nu lăsa să fie trasat în desen un om. Dar cei care refuză să circumscrie pe Hristos, Care e Capul trupului Bisericii, au părut să includă în asta şi neînfăţişarea în icoană a membrelor lui Hristos, măcar că trup al lui Hristos şi membre ale Lui în parte [1 Co 12, 27] suntem noi. Fiindcă demascarea lor e că la ei Mama lui Dumnezeu e înfăţişată în icoană, nu însă şi Cel născut din ea şi văzut la sânul ei şi câte au urmat venirii Lui în trup; sau, iarăşi, martorii oculari şi slujitorii Lui [cf. Lc 1, 2] sunt reprezentați, dar Cel slujit de ei şi Care a trăit împreună cu ei nu este trasat. Şi se arată mai răi decât iudeii, pentru că nu primesc icoana nici a lui Moise, nici a altuia dintre profeți, iar aceia le primesc pe cele ale celor dinainte de har ca nişte ținători ai Legii, nu creştini, dar ei sunt atât de lipsiți de minte încât să intre în conflict şi cu ei înşişi şi cu iudeii şi să nu fie nici iudei păzitori ai Legii, nici creştini, nezugrăvindu-L pe Hristos, pe Care L-au primit făcut om.

O glăsuire6 a lui Petru este în istoria martiriului sfântului Pancratie: “Copile Iosif, scoate icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi întipăreşte-o în turnuleț, ca să vadă noroadele ce fel de formă a luat Fiul lui Dumnezeu; ca uitându-se să creadă mai mult văzând întipărirea formei şi să-şi aducă aminte de cele propovăduite de noi lor. “7

O glăsuire a lui Pavel este: “O, galateni fără minte, cine v-a ademenit să nu vă lăsați convinşi de adevăr, voi, în ochii cărora Iisus Hristos a fost zugravit răstignit?”[Ga 3, 1].

O glăsuire a lui Vasile cel Mare: “Zugrăvit în tablou să fie şi Arbitrul luptelor, Hristos”8; şi iarăşi: “Cinstirea icoanei urcă la prototipul ei”9.

O glăsuire a mult-lutătorului Atanasie este: “Nu ca unor zei ne închinăm icoanelor noi credincioşii – să nu fie! – ca păgânii/elinii, ci arătând doar afecțiunea şi dorul iubirii noastre față de trăsătura feței icoanei.”10

O glăsuire a lui Hrisostom este: “Eu am iubit şi desenul turnat în ceară împlinit din pricina bunei-cinstiri de Dumnezeu, căci am văzut în icoană un înger alungând grămezi de barbari, am văzut seminții barbare călcate în picioare şi pe David grăind adevărul: << Doamne, în cetatea Ta vei nimici chipul/icoana lor>> [Ps 72, 20].”11 Lucru pe care-l fac acum iconomahii şi față de Născătoarea de Dumnezeu şi de sfinți – o, auzire înfricoşătoare! – nimicind sfintele lor icoane. Şi ca să las deoparte celelalte glăsuiri – căci sunt multe – , adăugând încă una îmi voi întoarce spre altceva cuvântul.

O glăsuire a sfinților Părinți ai Sinodului Ecumenic al Şaselea: “În unele desene ale veneratelor icoane e trasat un Miel arătat cu degetul de Înainte-mergătorul, miel care a fost luat drept tip/figură a harului, arătându-ne dinainte prin Lege pe adevăratul Miel, Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru. Îmbrăţişând deci noi vechile tipuri şi umbre ca pe nişte simboluri şi schițe prealabile ale adevărului/realității predate Bisericii, preferăm harul şi adevărul/realitatea, primindu-le ca pe o plinire a Legii. Încât, pentru ca astfel ceea ce e desăvârşit să fie zugrăvit şi în culori în ochii tuturor, hotărâm ca Mielul, Hristos, Dumnezeul nostru Care ridică păcatul lumii [In 1, 29], să fie înfățişat de acum înainte în icoane în trăsătura Lui omenească în locul vechiului Miel. Înțelegând prin ea înălțimea smereniei lui Dumnezeu Cuvântul, vom fi călăuziți spre aducerea-aminte de viața Lui în trup, de pătimirile şi moartea Lui mântuitoare şi de izbăvirea făcută lumii prin acestea.”12

Aceste mărturii avându-le, fraților, împreună cu demonstrarea lor nîndoielnică de către adevărul însuşi, precum s-a dovedit mai sus, vă rog “privegheați, stați tari în credință, fiți curajoşi, întăriți-vă” [1 Co 16, 13], “nelăsându-vă înspăimântați cu nimic de cei potrivnici” [Flp 1, 28], nici de frații mincinoşi întunecați şi cu minți amăgite – “ceea ce pentry ei este un semn de pierzanie, dar pentru noi de mântuie, şi aceasta este de la Dumnezeu”, precum stă scris [Flp 1, 28], “căci vouă vi s-a dat de la Dumnezeu harul ca pentru Hristos nu numai să credeți în El, dar şi să pătimiți pentru El” – “ducând aceeaşi luptă pe care ați văzut-o la mine, păcătosul, şi o auziți acum despre mine” [Flp 1, 29-30], luptându-vă într-un gând şi într-un suflet pentru credința Evangheliei [Flp 1, 27], lucrând cu frică şi tremurare mântuirea voastră [Flp 2, 12], ca auzind cele despre voi să mă bucur eu, păcătosul. Uitați-vă la Satana, uitați-vă la îndrăzneala lui, vedeți să nu amărască cineva în ceva pe Dumnezeu. Căci năpârca pe mare, cu multe meşteşuguri şi cu multe iscusințe; unde nu găseşte loc să piardă prin credință, acolo aleargă prin cădere să lucreze acelaşi rău prin legea păcatului care se luptă cu legea minții noastre [Rm 7, 23]. Mugeşte, caută ca un leu pe cine să răpească [Ps 118, 120], gâdilă, aprinde foc, doreşte să dea foc casei sufletului. Avem de la Dumnezeu apărările care-l surpă: o apă a capului, izvorul lacrimilor, cereri, rugăciuni. Peste toate sa fie frica de Dumnezeu, Care ține în fier şi în cui carnea noastră. Nicăieri să nu se sălăşluiască invidia, nici cearta, nici slava găunoasă, nici ceva din lucrurile întunericului. Patimile să fie lovite până ce devin proiectile aruncate, ca nu cumva, lăsate să intre în casă şi otrăvind sufletul, să ajungă cu anevoie de alungat. “Cine luptă se înfrânează de la toate. Aşa alergați ca să luați premiul” [1 Co 9, 24-25]. Cei din urmă ascultați de cei dintâi; “căci Dumnezeu nu este al dezordinii, ci al păcii” [1 Co 14, 33]. Povățuitorii, iubiți-i dumnezeieşte pe cei care vă urmează şi cereți supunere şi ascultare nu din autoritate, ci din virtute şi bunătate. Nu vă separați unii de alții schimbând mulți lideri şi neavând nicăieri folos. Pavel n-a vrut să-l ia cu el, cum stă scris [FA 15, 38], pe Marcu evanghelistul. Nu pentru că nu venise cu ei, ci rămăsese acasă. Cu atât mai mult suntem noi datori să ne iubim? “Fiecare, fraților, să rămână în starea în care a fost chemat [1 Co 7, 20]. Să ne curățim pe noi înşine, iubiților, de orice întinare a trupului şi a duhului, săvârşind sfințenie în frica lui Dumnezeu [2 Co 7, 1]. Țineți predaniile pe care le-ați învățat [2 Tes 2, 15]”, învățați-vă unii pe alții, aduceți-vă aminte mereu de moarte. Rugați-vă deci, rogu-vă, pentru toți! “Binecuvântați pe cei care vă prigonesc, binecuvântați şi nu blestemați” [Rm 12, 14], cutreierând din loc în loc, lipsiți, necăjiți, maltratați, rătăcind în pustietăți; în munți sau chiar în crăpăturile pământului [Evr 11, 37]. Lăudați-vă că sunt din pricina lui Hristos, pentru că lumea nu e vrednică de voi [cf. Evr 11, 38].

Suportați, copilaşii mei, suportați puțin şi va veni Domnul, Dătătorul cununilor, Dătătorul răsplătirilor, ai Cărui comoştenitori ni s-a făgăduit că ne-am facut, dacă pătimim împreună cu El ca să fim şi preaslăviți împreună cu El [Rm 8, 17], în toate rugându-vă şi pentru mine, ticălosul, ca să se întărească inima mea în Domnul să suport până la moarte cele aduse peste noi, ca să nu mă alunge Hristos din pricina nevredniciei mele, ca să fiu izbăvit de cel rău în tot timpul şi în tot felul. Acum sunt viu, iubiților, dacă voi stați în picioare în Domnul. Căci care e nădejdea, bucuria sau cununa laudei noastre, dacă nu voi şi în veacul de acum, şi în cel viitor? Da, voi sunteți consolarea iubirii şi mângâierea mea. ” Şi Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfințească desăvâşiți şi să păzească întreg duhul, sufletul şi trupul vostru fără reproş” [1 Tes 5, 23].

Credincios este Dumnezeul nostru, Care va şi face, fraților! Îmbrățişați-vă unii pe alții cu sărutare sfântă [2 Co 13, 12]. Îmbrățişarea mea, a smeritului Teodor, către toate membrele mele de pe buzele inimii mele. Vă îmbrățişează frații care sunt împreună cu mine Harul fie cu duhul vostru. Amin [Fil 25].

————-

1 Epistola 221. Ed. G. Fatouros, p. 342-349 (PG 99, 1129-1140).

2 Grigorie Teologul, Cuvântarea 33, 4; PG 36, 220A.

3 Exeikonismenos.

4 Theomachoi

5 EikŌnomachoi.

6 PhŌnē.

7 9 iulie. Cf. Synaxarium Constantinopolitanum, 1902, p. 808-809. “Viața” (BHG 1410), o compoziție iconodulă târzie, e încă inedită. În Acta Sanctorum. Aprilis I, 1675, p. 239-242, există doar textul latin al encomiului monahului Grigorie.

8 Vasile cel Mare, Omilia 18 la martirul Varlaam 3; PG 31, 489A.

9 Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt XVIII, 45; PG 32, 149C.

10 [Ps.] Atanasie; PG 28, 709A.

11 Ioan Hrisostom, Că e un singur legiuitor 6; PG 56, 407.

12 Canonul 82 al Sinodului Trullan (691-692); ed. H. Ohme: ACO2 II, 4, 2013, p. 54.

Advertisements

One thought on “De comuniunea cu ei sa fugim, cea bizantina e o segmentare eretica, Epistola 221 Sfantul Theodor Studitul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s