Nicodim Milas can.13, 14, 15 I-II

parohiacopou.ro/nicodim-milas-comentariu-la-canoanele-13-15-ale-sinodului-i-ii-de-la-constantinopol-859-861-despre

Nicodim Milaș: Comentariu la Canoanele 13-15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol (859, 861) despre nepomenirea episcopului

25 Octombrie 2016

Canonul 13

Cel viclean aruncând în Biserica lui Hristos semin­ţele neghinei eretice, şi acestea văzându-le tăiate din rădăcină cu sabia Duhului, a venit pe altă cale de viclenie, apucându-se să despartă Trupul lui Hristos prin nebunia schismaticilor. Dar sfântul sinod zăticnind desăvârşit şi această viclenie a lui, a hotărât că dacă de acum înainte vreun presviter, sau diacon va osândi pe episcopul său pentru oarecare vinovăţie, înainte de sinodiceasca jude­cată şi cercetare, şi de osândirea lui desăvârşită ar îndrăzni să se depărteze de la comuniunea cu acela, şi numele lui nu-l va pomeni la sfintele rugăciuni ale litur­ghiilor, precum s-a predanisit Bisericii, acela să se supună caterisirii, şi să se lipsească de toată demnitatea ieraticească. Căci cel ce este rânduit în ceata presviterială şi îşi atribue pripit judecata mitropoliților şi osândeşte însuşi mai înainte de judecată, după chibzuiala sa, pe părintele şi pe episcopul său, acela nu este vrednic nici de demnitatea presviteriei, nici de numele [de presviter]. Iar cei ce vor urma acestuia, de vor fi dintre cei ierosiţi, şi ei să cadă din demnitatea lor; iar de [vor fi] monahi, sau mireni, desăvârşit să se afurisească din Biserică până când, desfăcând legătura cu schismaticii, se vor întoarce la episcopul lor propriu.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ec.; 3 sin. III Ec.; 18 sin. IV Ec.; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11 Cartagina; 14, 15 Sin. I-II Constantinopol)

Comentariu: În multe canoane se cuprind dispoziţii în privinţa supunerii clerului faţa de episcopul în drept, începând cu canoanele apostolice şi până la sinodul prezent din secolul al IX-lea (vezi și canoanele paralele). În vremurile trecute unii dintre presviteri acuzau pe nedrept pe episcopii lor cum că ar lucra împotriva dreptei credinţe şi a dreptăţii (ἐν εύσεβεία καὶ δικαιοσύνῃ), şi dezbinându-se de episcopul lor, produceau schizme (σχίσμα). Aceşti presviteri, precum şi toți cei ce li se ataşau, erau supuşi pentru aceste fapte la pedepse severe (Canonul 31 Apostolic). Aceşti presviteri neastâmpăraţi dacă nu puteau să acuze de eres pe episcopul lor, şi din acest motiv să se dezbine de dânsul şi să-i denege supunerea, atunci găseau motive în niscaiva păcate, de cari s-ar fi făcut vinovat episcopul, şi fără să aştepte dovedirea acelor păcate, întrerupeau în chip arbitrar comunitatea cu episcopul lor, încetau de a pomeni numele lui după rânduielile prescrise la slujbele dumnezeieşti şi produceau schismă. Împotriva acestor fel de presviteri neastâmpăraţi s-a emis canonul prezent (13), carele dispune să se caterisească şi să se despoaie de toată demnitatea presviterul sau diaconul, carele ar îndrăzni să denege supunerea față de episcopul său, înainte de a se fi cercetat şi dovedit sinodaliceşte transgresiunea, cu care a fost acuzat acel episcop şi înainte de pronunţarea sentinţei definitive de către forul jude­cătoresc bisericesc competent; căci – zice canonul – nu este vrednic nici de demnitatea nici de numele de presviter cel ce osândeşte după chibzuiala sa şi înainte de judecată pe episcopul şi pe părintele său şi cel ce îşi asumă puterea de mitropolit, care singur are căderea de a pronunţa sentinţă asupra infracţiunilor episcopilor. Cu aceeaşi pedeapsă pedepseşte canonul şi pe toţi ceilalţi clerici, care se ataşează acestor presviteri schismatici; în privinţa călugărilor (monahilor) şi laicilor dispune să se afuri­sească desăvârşit (ἀφοριζέσϑωσαν παντελῶς) din Biserică până ce nu se vor cuminţi şi nu se vor întoarce la episcopul lor legal.

Canonul 14

Dacă vreun episcop sub pretextul că acuză pe mi­tropolitul său, mai înainte de sinodiceasca cercetare, s-ar depărta pe sine-şi dela comuniunea cu el şi nu ar po­meni numele lui după obicei la dumnezeiasca slujbă tainică, sfântul sinod a hotărât ca acela să fie caterisit; dacă numai desbinându-se de mitropolitul său ar face schismă. Fiindcă se cuvine ca fiecare să cunoască măsura [datoriilor] sale, şi nici presviterul să nu defaime pe episcopul său, nici episcopul pe mitropolitul său.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ec.; 3 sin. III Ec.; 18 sin. IV Ec.; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 15 Sin. I-II Constantinopol)

Comentariu: Ceea ce prescrie canonul 13 al sinodului prezent în privinţa raportului dintre presviteri şi ceilalţi clerici faţă de episcop, acelaşi lucru se dispune prin canonul prezent (14) în privinţa ra­portului dintre episcop şi mitropolitul său.

Canonul 15

Cele ce sunt rânduite pentru presviteri, şi episcopi, şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ecumenic; 3 Sin. III Ecumenic; 18 Sin. IV Ecumenic; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 14, Sinodul I-II Constantinopol)

Comentariu: Canonul prezent întregeşte canoanele 13 şi 14 ale acestui sinod şi dispune că dacă trebuie să fiinţeze raportul cuvenit între presviter şi episcop, precum şi între episcop şi mitropolit, apoi cu atăt mai vârtos trebuie să fiinţeze acest raport faţă de patriarh, față de care toţi trebuie să stea în raport de supunere: mitropoliţii, episcopii, presviteri şi toţi ceilalţi clerici din patriarhat.

Canonul prezent, reglementând raportul de supunere faţă de patriarh, face observaţie generală cu privire la toate cele trei canoane (13-15), arătând că dispoziţiile emise au valoare numai pentru cazurile, când respectivii provoacă schisme faţă de patriarh, mitropolit şi episcop pentru anumite delicte nedovedite. Dacă însă un episcop, mitropolit sau patriarh începe să propovăduiască în public în Biserică vreo învăţătură eretică, care este potrivnică ortodoxiei, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel episcop, mitropolit şi patriarh și pentru aceasta nu numai că nu se vor supune vreunei pedepse canonice, ci vor fi chiar lăudaţi, deoarece prin aceasta ei nu au osândit pe un episcop legal şi nu s-a răsculat împotriva unui astfel de episcop, ci au osândit pe un episcop mincinos şi o învăţătură mincinoasă, şi nici nu au produs schismă în Biserică, ci dimpotrivă au scăpat Biserica, cât le-a fost cu putinţă, de schismă şi de dezbinare.

Arhimandritul Ioan, având în vedere împrejurările istorice din Biserica rusească, foarte just şi în sensul strict al doctrine canonice observă la interpretarea acestui canon că un presviter nu va fi vinovat, ci vrednic de laudă, dacă se dezbină de episcopul său din cauza unei învăţături eretice, dar numai atunci, dacă acel episcop începe să propovăduiască o învăţătură care este evident potrivnică învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi care a fost condamnată în chip solemn de Biserică, şi dacă acela propovăduieşte în chip expres şi în public în Biserică această învăţătură falsă cu intenţia expresă de a răsturna învăţătura ortodoxă şi de a fortifica erezia; dacă însă nu va fi acest caz, şi anume, dacă un episcop exprimă vreo anumită părere individuală în chestiunile de credinţă şi morală, care cuiva nu i s-ar părea corecte, dar care nu au importanţă deosebită şi uşor se pot corecta, fără ca episcopul respectiv să poată fi acuzat de vreo eterodoxie imaginară, sau dacă episcopul respectiv exprimă vreo opinie greşită în cerc restrâns de câteva persoane, şi acea opinie se poate îndrepta în acel cerc restrâns, fără să se răstoarne pacea din Biserică, în astfel de cazuri nici un presviter nu are dreptul de a se dezbina în mod samovolnic de episcopul său şi a produce schismă, ci dânsul se va supune dispoziţiei prescrisă de canonul 31 Apostolic în această privinţă.

Sursa: Dr. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol II, partea I, traducere de prot. Uroș Kovincici și Dr. Nicolae Popovici, Editura Diecezană, Arad, 1934, pp. 320–323.

Advertisements

17 thoughts on “Nicodim Milas can.13, 14, 15 I-II

  1. Doamne ajută,

    Cu ajutorul Domnului am adăugat la lista de vechi ediții ale Scripturii și Biblia Sinodală din 1914, dar care are inclusiv cuprinsul, iar marginile nu îi sunt „tăiate”, adică se văd toate paginile în întregime (spre deosebire de ediția de pe scribd.com, preluată și de alte saituri).
    Biblia Sinodală este în PDF, deci poate fi descărcată, numai trebuie un pic de răbdare, dat fiind că sunt multe pagini scanate.
    Deci, nu e nevoie să se descarce textul retipărit de stiliști (și care are multe imagini, nu doar câteva), căci, cu părere de rău spunem, ei nu sunt parte din Biserica Ortodoxă universală.

    Iată aici materialele (cu Noul Testament din 1859 primul material și Biblia 1914 care încheie lista):
    https://cititorul.home.blog/editii-vechi-ale-scripturii/

    1. Ioan C. , “biblia” 1914 e falsificata dupa linia iezuita Blaj 1795 a lui samuil micu care a este modificata in text si continut si merge dupa masonica “academia romana” care a facut dex-urile dupa iezuita Blaj 1795, academia romana cei care au schimbat numele Dacia in “romania” si au modificat limba daca/valaha in “romana” adepri ai minciunilor “latinizarii” si “romanizarii” aparute la iezuitii uniati din scoala ardeleana.
      singura Biblie buna de citit la care avem acces si e tradusa dupa izvoarele vechi este Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură (Bucureşti 1688) https://www.scribd.com/document/44652286/Biblia-de-la-Bucuresti-1688?fbclid=IwAR0v1t3nTWvy7OtvMKyzW4ExHm-2yzIcqNw_0VePJzrCqg7ZWZOTFbQ7EIU

      1. Mult stimate domn,

        Greșiți profund, românii își spuneau “rumani”, de unde și numele celor legați de glie, la țăranii sârbi ma refer, numiti “rumani”.
        Biblia Blaj e si ea după cea de la București (1688).
        Biblia 1914 urmează de fapt Biblia de la Buzău, dar cu cuvintele mai la zi.

  2. Ioan C. nu te silesc sa crezi ce iti zic eu lepadatura pamantului ce sunt.
    Pune mana si fa comparatie in texte in calite si nu in cantitate si vezi cel mai usor acolo la Apocalipsis a Sfintului Ioan CAP XIII la sfarsit si vezi cum e forma din Biblia 1688(identica cu Biblia greaca veche si chirilica) si cum e iezuita de la Blaj 1794 modificata de iezuiti pe cre linie iezuita au mers toate “traducerile” in limba “romana”.
    Ca o clarificare pentru iezuita de la scoala ardeleana de la Blaj desi a fost scrisa initial tot in chirilica ca Biblia 1688(ca in chirilica era scrisa valaha atunci in liturgica), aceasta erezie Blaj 1795 a fost rastalmacita din Biblia 1688, una papistasa care deja era modificata de romani(ramleni) si una protestanta, si ereticul iezuit unit samuil micu a facut “traducerea” in chirilica ca sa induca in eroare iar pe acea “biblie” tradusa de acel iezuit a mers statul fantoma numit de masoni “romania” si minciunile cu teoria romanizarii si latinizarii,, academia romana cu dex-urile, “monarhia” masonica de import inceputa cu ne-ortodoxul carol I adica fascism totalitar, nazism, comunism, capitalism si pana la “democratia” actuala. Aceasta iezuita de la Blaj 1795 si toate “traducerile” mincinoase dupa ea sint sub Anathema Sfintului Pavel Apostolul .
    Iar despre “romani” = râmleni cum bine ii numea Sfintul Paisie Velicicovski pe uniatii cu ereticii romani care cred in “teoria ramurilor” muma pan-ereziei ecumenismului (nu râmleanii adica romanii care primisera ortodoxia la care se referea Sfintului Pavel Apostolul in Poslaniile catra rimleani cand acestia erau ortodocsi pana la aparitia si adoptarea ereziei adaosului-filioque de catre romani.

    De la Sfintul Paisie Velicicovski – ” Ce este, dar, Uniaţia?

    Unia este o aşchie desprinsă de la Sfânta Biserică a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca Să nu-i zic biserică râmlenească. Unia este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică.

    Şi ce să mai vorbim mult? Unia este ca şi râmlenii eretici. Cum dar uniaţii nu sunt râmleni, când toate dogmele Credinţei Ortodoxe le-au călcat în picioare şi pe cele râmleneşti le-au adoptat, zicând cu neruşinare, precum că Duhul Sfant purcede şi de la Fiul?

    Şi papei de la Roma, adevăratului eretic ce s-a preamărit şi s-a înălţat mai mult decât toată fiinţa zidirii, si s-a asemuit pe sine cu Dumnezeu, şi care zice:

    „Precum că eu nu pot nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul să greşesc niciodată”,

    aceluia i se închină şi, în loc de Hristos, pe el de căpetenia bisericii îl au.

    (…) Cine din făpturile zidite de Dumnezeu nu a greşit? Nu a fost oare izgonit din ceruri satana pentru trufia sa? Nu a greşit oare şi cel dintâi om zidit, Adam? Unuia Dumnezeu numai nu Ii este cu putinţă să greşească. Prin aceasta şi minte papa de la Roma că nu poate să greşească, ci şi a greşit, şi întotdeauna greşeşte prin trufia sa diavolească, din care încă şi în felurite erezii a căzut. Şi precum satana din ceruri, aşa şi el de la Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului alungat a fost, şi ca un mădular putred şi duhnind de erezie, de la trupul împlinirii creştinilor ortodocşi a fost tăiat şi întru veşnică anatemă a fost soborniceşte dat de către cele patru scaune apostoliceşti ale Patriarhilor. Atunci cum de uniaţii nu sunt eretici ca şi râmlenii? Nu defăimează oare şi aceia ca şi papa, zicând precum că Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede, care este cea dintâi şi cea mai de seamă, mai mult decât toate erezia ereziilor. Pentru că este cugetarea lor pentru Unul Dumnezeu în Treime rea şi nedreaptă, şi potrivnică Sfintei Scripturi, şi întru aceasta este deopotrivă cu cea pentru Arie, şi cu toţi ceilalţi eretici. (…)

    Căci unul este Izvorul Dumnezeirii, Tatăl, – zice Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel – Fiul însa şi Duhul sunt de Dumnezeu născută Dumnezeire, încă şi astfel trebuie spus – vlăstare ale sădirii lui Dumnezeu, în chipul oarecăror flori şi mai presus de fire Lumină. Şi dumnezeiescul Proroc David încă zice:

    „Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întării şi a Duhului gură, a Lui este toată puterea lor”.

    Vezi oare că pe Domnul Il numeşte Tatăl, iară pe Cuvânt îl numeşte Fiul, precum de la El Insuşi în veac S-a născut, iară pe Duh – gura Lui, dar nu-I numeşte pe Ei cu Duhul Sfant, pentru că de la Unul Tatăl purcede. Şi altele mii de mărturii se află în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, şi mai luminat decât soarele zicând că Duhul Sfant de la Insuşi Unul Tatăl purcede şi pe Fiu Se odihneşte, precum şi dintru Botezul Domnului Se învederează!

    Şi toţi sfinţii tâlcuitori ai Sfintei Scripturi, stâlpi a toată lumea şi dascăli a toată lumea, ca şi cu o singură gură zic că de la Tatăl Sfântul Duh purcede, dar nicăieri n-au scris că şi de la Fiul precum potrivnicul lui Dumnezeu, papa, a cutezat acest cuvânt a adăuga. Sfântul Ioan Damaschin încă limpede spune:

    „Că Duhul, deci, al Fiului, zicem, iară de la Fiu, nu zicem”.

    Vezi, oare, preaiubite, că alta este „al Fiului” şi alta este „şi de la Fiu”. Căci noi, toţi ortodocşii, mărturisim că Duhul Sfânt este Duh al Fiului pentru Una fiinţă, ci nu „de la Fiu”, nicidecum, nu numai că nu zicem, dar nici nu gândim, chiar dacă si mii de morţi am îndura.(…)

    Iar pentru celelalte ale lor rătăciri, precum s-a spus, cum s-au îndepărtat de Dumnezeu şi s-au dezlipit de Sfânta Soborniceasca şi Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, şi toată Sfânta Scriptură au prefacut-o, şi Sfintele Soboare le-au încălcat, şi cele şapte Sfinte Taine le-au batjocorit, şi toată Tâlcuirea Sfintei Scripturi şi a sfinţilor Dascăli ai Bisericii cu semeţia lor le-au călcat în picioare, şi toate Cărţile Sfinte le-au schimbat, cum au vrut. Şi va fi oare nădejdea mântuirii celora ce se unesc cu asemenea eretici? Deloc, nicidecum. Drept aceea, dacă eşti încă în stare de a scăpa, ia-o la fugă, fugind de blestemata Unie ca şi Lot de Sodoma, nu-ţi fie milă nici de avere, nici de neamuri dacă vor dori încă să te asculte, ci izbăveşte-te scăpându-ţi sufletul de la pierzanie. Căci nimic nu-ţi este mai de trebuinţă decât sufletul tau, iar pentru el Hristos a murit. Şi fugind, nu căuta înapoi cu inima pentru grabnica pierdere a averilor, ca să nu fii cuprins de focul papistaşilor, mai cumplit decât al gheenei, căci mai bine-i pentru tine ca într-un cuptor să arzi decât să defăimezi Duhul Sfânt, precum hulesc râmlenii, adăugând la „Cred întru Unul Dumnezeu”, acest adaos „şi de la Fiu”. Ieşi şi fugi de Unie cat poţi de repede, ca să nu ţi se întâmple ţie moartea în Unie şi vei fi numărat cu ereticii, şi nu cu creştinii. Străduieşte-te să-ţi mântui sufletul tău de ademenirea diavolului până când mai ai timp, ca să nu te plângi fără folos după moarte în focul gheenei pe vecie. Incă nu numai singur să ieşi, dar şi pe alţii să-i povătuieşti să iasă, pe care îi ştii, după cunoştinţă, că te vor asculta pe tine. Iar de nu, apoi singur să ieşi din mrejele vrăjmaşilor din Unie şi să te uneşti cu Sfânta Biserică a Răsăritului cu sufletul si inima. Şi astfel, cu Biserica Ortodoxă de Răsărit, prin neprihanita credinţă cu creştinii ortodocşi împreună aflându-te şi poruncile lui Hristos îndeplinind, vei putea să te mântuieşti întru Unul Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slavă, cinste şi închinăciune, cu Tatăl şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în nesfârşitele veacuri. Amin.”

    (Fragmente din: Sfantul Paisie de la Neamt, Cuvinte si scrisori duhovnicesti, 2010, Ed. Doxologia, Iasi)

  3. Si in pravila cea mare, îndreptarea legii, arată ca in caz de erezie se oprește pomenirea ierarhului, si după cum învață Sf Parinti se întrerupe comuniunea cu ereticul sau ereticii. Nu cum au făcut la pseudo sinaxa din Botoșani cică nu ies di BOR!? Adică aparții de eretici! Asta a fost si este lepădarea mulți așa numiți nepomenitori, cică nu ies din BOR. Sf maxim când a fost întrebat de care Biserica aparține, nu a spus nici una din Bisericile Locale pt ca erau toate căzute in erezie, ci a spus aparțin de Biserica Soborniceasca, adică de Adevăr. Așa au ajuns nepomenitorii sa spună ereticilor încuiati la minte si întunecați, ca noi nu ne despărțim de voi, dar întrerupem pomenirea… doar diavolul se contrazice. Ereticii au înțeles ca aparțin tot de ei. La orășeni au semnat o scrisoare toți sătenii in care au zis ca nu ies din BOR. Buna mărturisire. Săracu ungureanu a căzut, s-au făcut presiuni mari asupra lui dar este scris ca cel ce va răbda pana in sfârșit, acela se va mântui! In Adevar.

    1. daca nu ai inteles ca si ptr pacate personale si ptr pacate inventate se intrerupe comuniunea esti paralel zicand ca: doar ptr erezie se intrerupe comuniunea ! dovada e Scriptura care zice sa nu mananci cu cel ce face pacate persoanele…asa ca inteleg aiurea canoanele cei care spun ca : doar ptr erezie se inceteaza comuniunea!, comuniunea se intrerupe ptr :
      pacate persoanele,
      schisma,
      erezie
      CONDITIA e sa fie aceste
      1) acuze adevarate(acuze de pacate,schisma, erezie) ptr. pacate personale Spune canonul 31 Apostolic cand zice DREPTATE si Scriptura cand zice : sa nu mananci cu unul ca acesta; pai daca nu mananci cu el mancare simpla INSEAMNA CA NICI LA CINA DOMNULUI(trupul si sangele de la Sv. Liturghie) NU AI COMUNIUNE CU EL (el cel cu care nu mananci mancare simpla) ,
      pe faţă si nu in ascuns facute(pacate,schisma erezie) adica cu capul descoperit si cu
      2) martori (un martor nu e de ajuns) tot Scriptura zice de: gura a 2 sau 3 martori

    2. Ungureanu e un fariseu jidovit ca spune ca nu da impartasanie la cei cu cip in documente ca mai apoi sa fie deacord cu sleatca de talhari ECHILIBRATI care impartasesc oameni cu cipuri in documente ca deh tre sa manance si gura lor nu si ce stie un pr. Justin care a zis ca nici macar pomeniti la Liturghie nu trebuie si nici dezlegati de pacate daca nu renunta la 666

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s