eu marturisesc ca nu putem sa avem comuniune cu cine spune si cugeta acestea;Caci nu voiau sa mai aiba comuniune cu cei ce cugetau acestea; aproape toate manastirile si arhimandritii lor si multi din senat nu se aduna (la slujbe), fiindu-le frica sa nu fie nedreptatiti in credinta;daca este vorbit de rau Hristos, cum sa tacem noi; ce vom spune in ziua Judecatii, cand vom tacea despre acestea; nimeni nu are comuniune cu cel care cugeta si invata unele ca acestea

theodosie.ro/2019/11/14/dreapta-credinta-in-vietile-sfintilor-9-primele-reactii-fata-de-nestorianism/

Epistola 11 a Sf. Chiril al Alexandriei

Chiril către Preacuviosul și preaiubitorul de Dumnezeu Părinte Celestin, bucurie!

Dacă ar fi fost posibil să tac și, fără să scriu evlaviei tale toate cele mișcate (întâmplate), să fiu afară de reproș și să se poată evita ceea ce pare întristător și mai ales lucruri așa de necesare, când chiar dreptatea credinței este cutremurată de unii, aș fi zis în mine însumi: Mai bună și neprimejdioasă este tăcerea și a fi calm decât a produce tulburare. Dar, deoarece chiar și Dumnezeu cere de la noi sobrietate în unele ca acestea și obiceiurile de demult ale Bisericilor ne înduplecă să vi le facem cunoscute Cuvioșiei Tale, scriu iarăși de nevoie, arătând faptul că Satana le zăpăcește pe toate acum și se înnebunește asupra Bisericilor lui Dumnezeu și se ispitește să răstoarne popoarele de pretutindeni care pășesc corect în privința credinței. Căci nu se potolește acea fiară foarte răutăcioasă și care poartă necredința. Deci am tăcut în vremea care a trecut și nu am scris nimic defel despre cel care este acum în Constantinopol și administrează Biserica nici evlaviei tale, nici altuia dintre împreună-slujitori, crezând că nesăbuința din acestea nu se află în afara reproșului. Dar, deoarece am ajuns ca la un apogeu al răului, am gândit că este necesar să slobozesc limba și să zic toate cele petrecute.

Căci cel menționat este hirotonit și e dator, în cuvântările despre bine, să folosească pe popoarele de acolo și pe străinii care sunt în trecere. Dar aceștia sunt cei mai mulți, așa-zicând din orice oraș și sat. A depus sârguința să vorbească lucruri nelalocul lor și fără de rațiune și care sunt departe de credința apostolică și evanghelică, pe care au păstrat-o Părinții mereu și ne-au predat-o ca pe un mărgăritar de mult preț. Și am trimis evlaviei tale ca o informație precisă cuvântările pe care le-a rostit în biserici cel mai adesea și nu încetează să vorbească. Dar, deși voiam să-l înfrunt deschis printr-o scrisoare sinodală, eu mărturisesc că nu putem să avem comuniune cu cine spune și cugetă acestea. Nu am făcut aceasta. Dar, gândind că trebuie să se întindă o mână celor ce alunecă și să-i ridic ca pe niște frați căzuți, l-am rugat prin scrisori să se depărteze de o astfel de rea credință. Însă nu am avut nici un câștig. Dar, deoarece a aflat că ne-am revoltat așa de tare pentru cel care cugetă acestea, încât să-l și pedepsim ca să abandoneze inovațiile lui, căci nu le-aș numi dogme, a pus în mișcare toate modurile de complotare și nu încetează să le stârnească. De unde așteptam să se tămăduiască și să se abțină de la dogmele potrivnice lui Hristos, am cunoscut că am fost înșelați în nădejdea noastră, petrecându-se ceva de felul acesta.

Era în Constantinopol un episcop cu numele Dorotei, care cugeta aceleași lucruri ca el, bărbat lingușitor și nesăbuit cu buzele, după cum este scris, care, pe când preacinstitul Nestorie ședea pe tronul Bisericii din Constantinopol în timpul slujbei, ridicându-se, a cutezat să spună cu glas mare: Dacă spune cineva că Maria este Născătoare de Dumnezeu, acesta să fie anatema! Și s-a făcut strigăt mare și îmbulzeală de la tot poporul. Căci nu voiau să mai aibă comuniune cu cei ce cugetau acestea, încât și acum popoarele din Constantinopol sunt despărțite (αποσυνακτους), afară de puțini fără de minte și care-l măgulesc. Iar aproape toate mănăstirile și arhimandriții lor și mulți din senat nu se adună (la slujbe), fiindu-le frică să nu fie nedreptățiți în credință, în timp ce el și cei dimpreună cu el, pe care i-a adus din Antiohia când a fost urcat (pe tron), toți vorbesc lucruri pervertite.

Când au ajuns cuvântările lui în Egipt, am aflat că unii foarte slabi în cuget au fost răpiți și ziceau cu îndoială între ei: Oare spune corect? Oare s-a rătăcit? Fiindu-mi frică să nu se înrădăcineze boala în sufletele celor mai simpli, am scris mănăstirilor din Egipt o scrisoare generală, întărindu-i în credința dreaptă. Apoi unii au dus în Constantinopol unele copii și s-au folosit cei ce au citit foarte mult, încât mulți din conducere (εν τελει) mi-au scris, mulțumindu-mi. Dar acest fapt a devenit hrană de întristare asupra mea și se luptă ca cu un vrăjmaș, fără să aibă altceva ce să-mi reproșeze decât numai că nu suport să cuget aceleași lucruri cu el, ba am îndreptat pe mulți, convingându-i să creadă că sunt drepte acelea pe care le-am învățat din dumnezeiasca Scriptură și credința pe care am primit-o de la Părinți. Totuși am scris iarăși celui pomenit o scrisoare, care conținea expunerea dreptei credințe ca în rezumat, și îndemnându-l și dându-i mărturie să cugete și să vorbească așa, fără să mă preocupe cele făcute de el împotriva mea, ci dându-le în seama lui Dumnezeu, Care pe toate le știe și le poate. Dar iarăși nu am câștigat nimic. Se ține și acum de cele de la început și nu încetează să vorbească lucruri pervertite.

Dar să cunoască și aceasta evlavia ta, că toți episcopii din Răsărit sunt de acord cu cele spuse și toți sunt necăjiți și supărați și mai ales episcopii evlavioși din Macedonia. Știind aceasta, i se pare că este mai înțelept decât toți și el singur știe rostul (σκόπος) Scripturii insuflate de Dumnezeu și taina lui Hristos. Cum nu ar fi trebuit mai degrabă să se adapteze el, pentru că el singur rătăcește când tăgăduiește aceasta, pe când toți episcopii și laicii ortodocși din toată lumea mărturisesc că Hristos a fost și Dumnezeu, iar Fecioara care L-a născut a fost Născătoare de Dumnezeu? Dar se face cocoș și i se pare că, uneltind contra tuturor prin puterea scaunului, ne convinge și pe noi sau și pe toți ceilalți să cugetăm la fel cu el.

Așadar cum vom proceda, fără să-l fi convins și fără să putem opri astfel de cuvântări, în timp ce cei din Constantinopol sunt stricați zi de zi și sunt necăjiți, așteptând întăriri de la învățătorii ortodocși? Cuvântul nostru nu este despre ceva banal și nici tăcerea nu este fără de primejdie. Căci, dacă este vorbit de rău Hristos, cum să tăcem noi, când scrie Pavel: «Dacă săvârșesc aceasta de voie, am plată; iar dacă fără de voie, mi s-a încredințat o slujire» (1Cor. 9:17)? Așadar cei cărora ni s-a încredințat slujirea (iconomisirea) cuvântului și stabilitatea credinței ce vom spune în ziua Judecății, când vom tăcea despre acestea?

Dar nu ne sustragem pe noi din comuniunea cu el cu îndrăzneală, înainte de a-ți fi comunicat evlaviei tale despre acestea. De aceea învrednicește-ne să ne exprimi ce ți se pare și dacă de cumva trebuie să avem comuniune cu el sau de acum să ne dezicem cu îndrăzneală pentru că nimeni nu are comuniune cu cel care cugetă și învață unele ca acestea. Observația evlaviei tale cu privire la acestea trebuie să devină vădită prin scrisori și episcopilor bine-credincioși și iubitori de Dumnezeu din Macedonia și tuturor celor din Răsărit. Căci doresc să le dăm prilejuri să stea toți cu un suflet și cu un cuget (γνώμη) și să se lupte pentru dreapta credință, care este războită.

În ce-l privește pe el, și Părinții noștri mari și minunați și renumiți au hotărât (anatematizat), dar încă și noi cei vii împreună cu ei, spunând că Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. Și, deoarece nu a vrut să facă aceasta cu propriul lor glas, a pus pe altul, pomenitul Dorotei, și a pregătit să spună aceasta în timp ce el ședea și asculta. Cu acesta s-a împărtășit imediat, coborându-se de pe tron, după ce a săvârșit dumnezeieștile Taine.

Iar pentru ca Cuvioșia Ta să știi limpede care sunt cele pe care le spune și le cugetă el și care sunt cele pe care [le cugetă] marii noștri Părinți, am trimis cărți care au fragmente de capitole. Am aranjat să fie explicate după cum au fost primite de cei din Alexandria și am dat scrisorile scrise de mine iubitului Poseidoniu, poruncind să le aducă și pe acestea Cuvioșiei Tale.

Traducere după PG 77, col. 80-85.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s