Typic, Svantul Arhiepiscop Ioan Maximovici

About the Typicon

The Question of Uniformity in the Church Services Discussed at the Council of Hierarchies of the Russian Orthodox Church Abroad 1951 by Archbishop John (Maximovitch).

The divine services and rites of the Orthodox Church, having as their foundation one typicon and preserving commonality in all that is substantially important, are extremely different one from another in practice. Not only are the customs of different countries and local Churches different, but even in the bounds of a single region, sometimes even in a single city, the customs vary greatly in churches located close to each other. More than once the question has arisen regarding the introduction of a single common abbreviated typicon which would be mandatory for all churches. However, what may be only a theoretical decision may be in reality impossible to carry out and even harmful if attempted. The difference in the carrying out of the Church typicon comes about because of the strength of customs that have taken root. Sometimes these customs have deeply sensible meanings, but sometimes the meanings are quite nonsensical; thus, they remain because of the zeal and determination of those who carry them out. Without a doubt, we must take into consideration that which has been accepted as sanctified custom; that is, what has been accepted from antiquity as having been established and which has entered the consciousness not only of the clergy that carry it out but of the laity as well. However, we must give considerably less weight to that which is only common practice; that is, to that which is merely a habit of those who carry it out, not having an inner meaning and not having entered into the consciousness of the laity. We must hold onto the first as long as they are of benefit to our activity, as long as they do not contradict the Church typicon. As for the latter, one may give only a common rule: the closer it is to the Church typicon, the better. Our Church typicon is not a compilation of dead rules and it is not the fruit of some abstract desk work, it was imprinted on the spiritual experience of holy ascetics who came to fully understand the depths of the human spirit and the laws of the spiritual life. The Holy Fathers themselves experienced the battle with the infirmities of soul and body, as well as the means for their healing; they came to understand very well the path of prayerful podvig and the power of prayer. The Church typicon is a guidebook for training and schooling in prayer and the more it is adhered to the more benefit is derived from it. In the case of the inability to fulfill all that is laid out in the typicon, we must fulfill all that is in our power, preserving its general structure and main content. It is necessary, on the one hand, to fulfill the principal characteristics for a given service unchanged in its composition and that which maintains its identity separate from others. On the other hand, we must try as much as we can to fill in those parts of the service, which, changing according to the day, express the meaning and reason of the commemoration of the day’s event. Divine Services combine in themselves prayer, which is lifted up to God by the faithful, the receiving of God’s grace in communion with Him, and the instruction of the faithful. The latter consists of teaching through reading in the divine services and hymns, catechism, and instruction in the Christian life.

The divine services in their composition contain all the fullness of the dogmatic teaching of the Church and set forth the path to salvation. They present invaluable spiritual wealth. The more fully and precisely they are fulfilled, the more benefit the participants receive from them. Those who perform them carelessly and who shorten them by their laziness rob their flock, depriving them of their very daily bread, stealing from them a most valuable treasure. The shortening of the services which comes about through lack of strength must be done wisely and performed circumspectly in order not to touch that which should not be tampered with.

Specifically, at Vespers Psalm 103 must be read in its entirety; if it is sung it is allowable to sing only a few verses, but with majesty. Preferably, the verses of Psalms 140, 141, 129, and 116, which begin with the words “Lord, I have cried,” will be always sung in full, all of the stichera absolutely.

On the prescribed days it is necessary to read the Old Testament readings and to perform the Litia.

Matins must be served in the morning. Serving Matins in the evening, except for when the All-Night Vigil service is held, is not allowable because, by doing this, essentially the morning service, which is very necessary for the faithful, is abolished; even a short church attendance in the morning has a beneficial effect on the soul,
sanctifying and giving direction to the whole day. The Six Psalms are not to be shortened; also, it is necessary to read the Lauds psalms in their entirety. Reading should not take the place of singing except when there is absolutely no one who is able to sing, since the effect of singing is much stronger than reading and very seldom is reading able to substitute for singing. Do not dare to leave out the Theotokia after the Troparia and other hymns, for in them is given the foundation of our faith-the teaching of the incarnation of the Son of God and of the Divine Economy. The Hours must be served exactly without omissions, as they are already so short. All three psalms of each Hour must be read, as well as the assigned Troparia and other prayers. At the end of each Hour special attention must be given to the prayer, which expresses the meaning of the sacred event commemorated at the given hour. Liturgy must be served, if impossible daily, then at least on all Sundays and Church Feast Days, without taking into account the number of faithful that are able to attend the service. The Liturgy is the Bloodless Sacrifice for the whole world and it is the priest’s duty to serve it when required. It is positively forbidden to skip any part of the Service Book (sluzhebnik). It is also necessary to fulfill the given hymns for the Liturgy. Included are Psalms 103, 145, and 33:if Psalm 103 is shortened because of its length (although it is better not to do so), then in any case Psalm 145 must be sung from the beginning to end, except for the days in which both of them are replaced by the antiphons. Psalm 33 is replaced only during Bright Week by the singing of “Christ is Risen”; as for the rest of the year, it is to be read or sung in view of its edification and there is no justification for its omission. That troparia which are appointed for each given Liturgy are to be sung and in their proper order, since they are the festive part of the Liturgy. The Church typicon also refers to preserving accurately the order of the Epistle and Gospel readings. If this is adhered to, then throughout the whole year, in those churches where the services are held daily, the Gospel, as well as Epistles, will be read in its entirety. That order requires that the cyclic reading be read necessarily; its replacement by the festive readings happens only on great feast days, but then the cyclic reading is not omitted; it is read on the preceding day, together with the ordinary readings: on medium rank feast days the consecutive and festive readings are read. The reading of only the festive readings, that is, with the omission of the ordinary, is called “irrationality” by the typicon because when this is done the whole meaning of the division of the readings in the specific order is transgressed and those who do this show their lack of understanding (of the meaning of the divisions). The remaining sacraments, as in all of the order of services in the Book of Needs, also must not be shortened except for dire need, and even then only by adhering to all that is essential and the order of the service, remembering one’s accountability before God for the damage done to the souls of the flock by one’s negligence. Everyone, while celebrating divine service, must fulfill it more precisely and with better execution so that, bringing spiritual benefit to others, he himself in the Day of Retribution may be likened to the servant who brought forth the ten talents and hear: Well done, thou good and faithful servant: thou hast been faithful over a few things.



Despre Typic

Întrebarea despre Uniformitate în Slujbele Bisericii Discutată la Sinodul Ierarhiilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate 1951 de către Arhiepiscopul Ioan (Maximovitch).

Dumnezăeștile Slujbe și rânduieli/practici ale Bisericii Ortodoxe, având ca temelie un typic și păstrarea celor comune /obștescului în tot ceea ce este în mod substanțial/ființial important, sunt extrem de diferite una de cealaltă în practică. Nu numai că obiceiurile diferitelor țări și ale Bisericilor locale sunt diferite, dar chiar și în limitele unei singure regiuni, uneori chiar într-un singur oraș, obiceiurile variază foarte mult în bisericile situate aproape una de cealaltă. De mai multe ori a apărut cu privire la problema introducerii unui singur tipic comun abreviat/prescurtat, care ar fi obligatoriu pentru toate bisericile. Cu toate acestea, ceea ce poate fi doar o decizie teoretică poate fi în realitate imposibil de realizat și chiar dăunător dacă se încearcă.

Diferența în realizarea typicului Bisericii se datorează din cauza forței obiceiurilor care s-au înrădăcinat. Uneori aceste obiceiuri au sensuri profund sensibile, dar uneori sensurile sunt destul de absurde; astfel, ele rămân din cauza zelului și determinării celor care le îndeplinesc.

Fără îndoială, trebuie să luăm în considerare ceea ce a fost acceptat ca obicei svânțit; adică ceea ce a fost acceptat din antichitate ca fiind stabilit și care a intrat în conștiința nu numai a clerului care îl îndeplinește, ci și a laicilor/mirenilor. Cu toate acestea, trebuie să acordăm mult mai puțină importanță la ceea ce este o practică obișnuită/obicei; adică, la ceea ce este doar un obicei al celor care îl îndeplinesc, fără a avea un înțeles interior/profund și care nu a intrat în conștiința laicilor/mirenilor. Trebuie să ne ținem de prima, atâta timp cât ele sunt benefice activității noastre, atâta timp cât ele nu contrazic typicul Bisericii. În ceea ce privește cele din urmă, se poate da doar o regulă comună/canon obștesc : cu cât este mai apropiat de typicul Bisericii, cu atât mai bine.

Al nostru typic Bisericesc nu este o adunare de reguli moarte și nu este rodul unor lucrări de birou abstracte, a fost imprimat pe experiența duhovnicească a asceților svânți care au venit la înțeleagerea desăvârșită a adâncimilor sufletului omenesc și legilor vieții duhovnicești. Svânții Părinți înșiși au experimentat/trăit lupta cu infirmitățile sufletului și a trupului, precum și mijloacele pentru vindecarea lor; au ajuns să înțeleagă foarte bine calea podvigului/nevoinței rugăciunii și puterea rugăciunii.

Tipicul Bisericii este carte îndrumătoare pentru formare și școlarizare în rugăciune și cu cât se ține mai strâns de ea mai mult câștig obține din ea . În cazul incapacității de a îndeplini tot ceea ce este pus/scris în tipic, trebuie să îndeplinim tot ceea ce stă în puterea noastră, păstrând structura sa generală și conținutul principal. Este necesar, pe de o parte, să se îndeplinească caracteristicile principale pentru o anumită slujbă neschimbată în părțile sale și care îi păstrează[slujbei] identitatea separată de altele. Pe de altă parte, trebuie să încercăm cât de mult putem pentru a umple acele părți ale slujbei, care, schimbându-se în funcție de zi, exprimă sensul și motivul sărbătorii/pomenirii însemnătatea/importanța zilei. Slujbele Dumnezăești îmbină în ele însele rugăciunea, care este înălțată la Dumnezău de cei credincioși, pentru a primi harului lui Dumnezeu în comuniune/părtășie cu El și învățătura credincioșilor. Aceasta din urmă constă în învățarea prin citire în slujbele și imnurile dumnezeești, catehism și îndrumare în viața Creștină.

Dumnezeieștile slujbe în compoziția lor conțin toată plinătatea învățăturii dogmatice a Bisericii și pun înainte/așează calea către mântuire. Ele prezintă bogăție duhovnicească neprețuită. Cu cât sunt îndeplinite mai mult și mai precis, cu atât mai mult beneficiu participanții primesc din ele. Cei care le fac neglijent și care le scurtează prin lenea lor își fură turma, îi lipsesc de pâinea lor reală zilnică, furând de la ei cea mai valoroasă comoară. Scurtarea slujbelor care vin/se întâmplă prin/din lipsa de putere[fizică] trebuie făcută cu înțelepciune și efectuată în mod circumspect pentru a nu atinge ceea ce nu ar trebui să fie falsificat.

Mai exact, la Vecernie, Psalmul 103 trebuie citit în întregime; dacă este cântat, este permis să cânte doar câteva versete, dar cu slavă. De preferință, versurile Psalmilor 140, 141, 129 și 116, care încep cu cuvintele “Doamne, strigat-am,” vor fi întotdeauna cântate în întregime, cu toate stihirile complet. În zilele prescrise este necesar să citiți citirile din Vechiul Testament și să faceți/săvărșiți/lucrați Litia.

Slujba de dimineață trebuie slujită dimineața. Slujirea slujbelor de diminieață seara, cu excepția cazului în care este ținută slujba Privegherii De Toată-Noaptea, nu este permisă deoarece, prin a facea aceasta, în mod esențial, slujba de dimineață, care este foarte necesară pentru credincioși, este desființată; chiar și o scurtă prezență la biserică dimineața are un efect benefic asupra duhului/sufletului, în timp ce sfințește și dă direcții întregii zile. Cei șase Psalmi nu trebuie să fie scurtați; de asemenea, este necesar să citiți în întregime psalmii de Laudă. Citirea nu ar trebui să înlocuiască cântatul, cu excepția cazului în care nu există absolut nimeni care să poată să cânte, deoarece efectul cântării este mult mai puternic decât cititul și foarte rar cititul poate înlocui cântatul.

Nu îndrăzni să renunți la Theotokia(Cântările Maicii Domnului, Dogmatica, este cântarea după Și acum și pururea…) după Tropare și alte imnuri, deoarece în ele se dă temelia credinței noastre – învățătura despre întruparea Fiului lui Dumnezău și a Iconomiei Dumnezăeşti.

Ceasurile trebuie să fie slujite exact fără omisiuni, deoarece sunt deja atât de scurte. Toți cei trei psalmi din fiecare Ceas trebuie citiți, precum și Troparele și alte rugăciuni. La sfârșitul fiecărui Ceas trebuie acordată o atenție deosebită rugăciunii, care exprimă semnificația evenimentului svânt pomenit/amintit la ceasul respectiv. Liturghia trebuie să fie slujită, dacă este imposibilă zilnic, apoi cel puțin în toate Duminicile și în Zilele Sărbătorii Bisericii, fără a ține cont de numărul credincioșilor care pot să participe la slujbă. Liturghia este Jertfa Fără de Sânge pentru întreaga lume și este datoria preotului să o slujească atunci când este necesar. Este interzis în mod pozitiv să săriți orice parte din Cartea de Slujbe (slujebnic). De asemenea este necesar să îndeplinim imnurile date pentru Liturghie. Incluși sunt Psalmii 103, 145 și 33: dacă Psalmul 103 este scurtat din cauza lungimii sale (deși este mai bine să nu faci acest), atunci în orice caz Psalmul 145 trebuie cântat de la început până la sfârșit, cu excepția zilelor în care ambele sunt înlocuite de antifoane. Psalmul 33 este înlocuit doar în timpul Săptămânii Luminoase prin cântarea „Hristos a Înviat”; în ceea ce privește restul anului, acesta trebuie citit sau cântat în vederea zidirii sale[duhovniceşti ce o aduce credincioşilor] și nu există nicio justificare pentru omiterea lui. Aceste tropare care sunt stabilite pentru fiecare Liturghie dată trebuie să fie cântate și în ordinea lor corespunzătoare, deoarece acestea sunt partea sărbătorească a Liturghiei. Typicul Bisericii se referă de asemenea la păstrarea cu exactitate a ordinii citirilor Epistolei și Evangheliei. Dacă se respectă acest lucru de asemenea, atunci pe parcursul întregului an, în acele biserici unde slujbele se ţin zilnic, Evanghelia, precum și Epistolele, vor fi citite în întregimea lor. Această ordine necesită citirea ciclică în mod necesar; înlocuirea sa cu citirile sărbătoreşti se întâmplă numai în zilele mari de sărbătoare, dar atunci citirea ciclică nu este omisă; se citește în ziua precedentă, împreună cu lecturile obișnuite: în zilele de sărbătoare de rang mediu se citesc lecturile consecutive și festive. Citirea numai a lecturilor sărbătoreşti, aceea este(adică), cu omisiunea obișnuitului,este denumită „iraționalitate” de tipicon deoarece atunci când aceasta se face întregul sens al împărțirii lecturilor în ordinea specifică este încălcare și cei care fac asta arată lipsa lor de înțelegere (a sensului diviziunilor). Tainele rămase, la fel ca în toate ordinea slujbelor din Cartea Nevoilor(Trebnikul la ruşi), nu trebuie de asemenea să fie scurtate cu excepția nevoii grave, și chiar atunci numai prin respectarea a tot ceea ce este esențial și a ordinii slujbei, amintindu-și responsabilitatea cuiva înainte lui Dumnezău pentru paguba făcută sufletelor turmei din neglijența cuiva. Toată lumea, în timp ce sărbătorește slujba dumnezăiască, trebuie să o îndeplinească mai precis și cu o execuție mai bună astfel încât, aducând beneficii duhovniceşti/sufleteşti celorlalți, el însuși în Ziua Răsplătirii să poată fi asemănat cu slujitorul care a pus înainte cei zece talanţi și a auzit: Foarte bine slugă buna și credinciosă: ai fost credincios peste puţine lucruri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s