Pentru ca turnarea niciodata nu se poate numi Botezu; norodul s-au pornit cu totii asupra patriarhului numindu-l papistasu si zicandu-i ca de nu va incepe a boteza pe cei ce vin de sub stapanirea papii, il vor surpa din scaun si din patriarhie, si-l vor izgoni; prin gura unui indracit au esit hotararea aceasta; norodul…il vor anatematisi

Paisie de la Neamţ Autobiografia
şi Vieţile unui stareţ, ed. Deisis 2015

pag. 288-292

[20. O spinoasă chestiune dogmatică]

Preacuviosul părintele nostru totdeauna vărsa lacrămi ca pă­raiele din ochii săi, rugându-se pentru fraţii soborului cătră milostivul Dumnezeu şi sufletul său puindu-şi ca pre toţi cei
încredinţaţi lui să-i aducă lui Hristos. Şi ca un părinte şi ca un păstoriu adevărat, iară nu năimit şi carele nu are nici o grijă de oile cele încredinţate lui să se arate înaintea lui Hristos Mai-marelui Păstorilor. Deci s-au scornit un lucru nenădăjduit: s-au născut o pricină cu greu de descurcat şi un nodu dogmaticesc cu greu de dezlegat sau aruncat de obşte şi au tulburat pre cea mai mare parte din fraţi. Şi carele este acesta ascultaţi Pravoslavnica noastră Biserică cea mare a Răsăritului, cunoscând desăvârşit cum că papistaşii cu totul au stricat tainele Sfintei Biserici, şi mai vârtos a Botezului şi a Preoţiei, şi acum
urmează nevoia ca pe cei ce vin de subt stăpânirea Papii către
pravoslavnica Biserică a Răsăritului, nu cu Sfântul Mir, ca mai înainte, să-i priimească, ci desăvârşit, ca pre nişte cu totul nebotezaţi să-i boteze. Şi aşa au început să-i boteze desăvârşit, ca pe nişte nebotezaţi, Deci înştiinţându-se de acest lucru şi toţi părinţii Soborului şi fiind cei mai mulţi din Ardeal şi din Ţara Leşească şi cunoscându-se pre sine şi cum că au trebuinţă de Sfântul Botezu, multă supărare îi făcea preacuviosului ca să-i boteze.
Iară el ştiind cum că este multă vrăjmăşie asupra Pravoslavnicii Bisericii pentru aceasta, de vreme ce ea ţine întru sine piatra cea scumpă şi nepreţuită, amanetul carele l-au luat de la Domnul nostru Iisus Hristos şi îl păzeşte nestricat şi întregu, iară celelalte l-au pierdut şi-au rămas goale şi sărace de o bogăţie nepreţuită ca aceasta, şi de aceia o zavistuiesc (căci darul bun totdeauna este zavistuit) şi totdeauna se sârguiesc
ca de-ar putea să o jefuiască şi pre dânsa de acesta, întârziia a-i boteza. Însă mai pe urmă încredinţându-se desăvârşit cum că de nicăirea nu-i va veni nici o supărare pentru aceasta, au început a-i boteza. Dar foarte să necăjea cu aceia carii au fost luat Hirotonie, căci unii dintre dânşii cerea numai ca să se ungă
cu Sfântul Mir, zicând că sânt botezaţi. Din carii unii şi până acum se află (zice părintele Isaac Dascălu), carii pentru cinstea şi slava vremelnică, ah nenorocire, să lipsesc de cea vecinică. Pentru că turnarea niciodată nu se poate numi Botezu.

Şi de aceea foarte tare greşesc împotriva canoanelor sfintelor pravili, împotriva dogmelor pravoslavnice şi a Bisericii cei mari
a Răsăritului toţi cei ce se razimă numai prea lor socotinţă, şi
nu primesc să se boteze, ca să nu se scape de oareşicare cinsti vremelnice. Şi cu aceasta, dupre cum zice Sfântul Apostol Pavel, se lipsesc de slava cea dumnezeească90.

Deci preacuviosul, după ce vedea că nici cu un felui de sfătuire nu se pleacă a se boteza vreunii din acei ce luase asupră-şi Hirotonii, apoi nu-i ocăra, nu-i prihănea, ci alegându-le averea ce adusese pre lume ei şi o dăduse obştei, după aşezământurile Sfinţilor Părinţi, le o da înapoi, şi apoi, deacă voia, mai şedea ei în sobor, iară deacă nu, să ducea unde voia. Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce venea de subt stăpânirea Papii săvârşea această mare taină a Botezului fără de nici o împiedicare sau îndoire, ca pre o prea de nevoie mântuire a omului.

Deci am întrebat eu [acelaşi părinte Isaac Dascălul] odată găsind vreme noaptea pre preacuviosul zicându-i: “Părinte, de unde s-au început pricina aceasta a Botezului?” Iară el au răspuns cătră mine zicându-mi: “Frate, frate, când s-au fi apucat istornicii bisericeştii istorii să facă şi tomul al patrulea al istoriei ceii bisericeşti şi când au ajuns cu scrierea lucrurilor ce s-au lucrat în Biserica lui Dumnezeu cea Pravoslavnică la pricina aceasta a începerii Botezului, mi se pare că o ar trece, şi de ruşine nici un graiu pentru dânsa nu ar zice, ca să nu să prihănească Biserica lui Dumnezeu. Pentru că diavolul, împiediecătorul tuturor lucrurilor celor bune, cunoscând pre latini şi pre papistaşi, că acum cu totul au stricat toate Tainele Sfintei Biserici, iară mai vârtos a Preoţiei şi a Botezului şi cum că grecii deacă se va înştiinţa de aceasta nu vor suferi, nici nu vor tăcea, ci vor da la iveală lucrul acesta, ca pre un fărădelege şi de sufletele oamenilor pierzătoriu, şi cum că după ce îl vor cunoaşte vor începe a boteza desăvârşit pre cei ce vor veni de subt stăpânirea Papii cătră Pravoslavnica Biserică a Răsăritului ca pre nişte nebotezaţi, şi cum că lucrul acesta al Bisericii cei mari a Răsăritului este bun, pravoslavnic, de suflete mântuitoriu şi lui Dumnezeu bine plăcut, iară al papistaşilor este rău, ereticesc, pierzătoriu, şi lui Dmnnezeu prea urât, şi cum că cei ce se botează cu botezul păpistăşesc, de păcate nu să curăţesc, de darurile Sfântului Duh pre care le dă Dumnezeu prin Botezul cel adevărat nu să învrednicesc, ci sunt ca şi ceilalţi păgâni, cari nu au nicidecum botezul, iară cei ce să botează cu Botezul Bisericii Răsăritului de toate acestea se învrednicesc, că şi de păcatecurăţesc şi cu darul Preasfântului Duh strălucesc şi fii ai împărăţiei şi ai lui Dumnezeu dupre darul să fac, şi cum că acest lucru bun şi dumnezeiesc degrab va să se înceapă, au apucat mai înainte vicleanul diavol prin a sa unealtă ca să-l prihănească. Şi la cei mulţi carii nu au întregi pre minţile lor
să-l facă cu îndoială ca printr-însa să-i tragă în pierzarea sa.
Şi care este măiestria aceia prin care s-au ispitit el să o facă aceasta? Ascultaţi:

Un diacon grec de neam, călugărit în Sfântul Munte, la
schitul Sfintei Anei, au început să se nevoiască întru nevoinţele
cele duhovniceşti şi ale minţii. Însă, neapucând nevoinţa dupre
cum se cade, nici dupre învăţeturile Sfinţilor Părinţi, s-au înşelat şi s-au împreleştit, sau mai bine zis, s-au îndrăcit. Deci
părinţii din schitul Sfintei Anei nevoindu-se şi sârguindu-se
mult şi în tot chipul ca să-l îndrepteze şi neputând isprăvi nimic, după ce au văzut că în zadar se ostenesc, că el tot mai spre rău mergea, l-au izgonit. Iar el ieşind de acolo s-a dus la Kareia şi de acolo au trecut în preajma Ţarigradului şi s-a
numit pe sineşi că este Hristos şi s-au făcut luişi doisprezece
ucenici. Şi încă (nu proşti), ci din arhiereii Ţarigradului.
Deci aicea am întrebat eu pre cuviosul zicând: “Dar nu-l cunoştea că este un înşelătoriu?” Iar el au răspuns: “Frate, poate îl şi cunoştea. Dar pentru slava omenească, căci era cinstit de tot norodul Ţarigradului şi pentru iubirea de argint, le curgea
despre toate părţile venitul, nu-l arăta nici îl descoperea.”
Deci auzind norodul un lucru nou ca acesta, cum că Hristos s-au arătat iarăşi pre pământ, prost fiind şi necunoscătoriu şi pornit de evlavie greşită au alergat cu toţii îu urma lui şi îl cinstea ca pre Hristos. Iar el a început a-i învăţa învăţături de ale
lui mincinoase, şi a le face aghiasmă. Şi îl învăţase mai înainte
diavolul de-şi făcuse un burdujel cu ţevie şi cu meşteşug de trăgea întru dânsul apa aceea nesfinţită pre care o făcea el, iară după sfinţirea cea nesfinţită a acelei ape, striga cu mare glas către norod zicâud: “Îngenunchiaţi şi capetele în jos vă plecaţi, ca roaua Duhului să luaţi.” Şi norodul îngenunchind şi în jos
căutând, el atuncea umplea burdujelul de acea apă şi stropea
peste norod. Iară norodul credea că nu apă din vasul în care sfinţea el apa, ci chiar roaua Duhului Sfânt este, şi socotea că se sfinţeşte cu acea stropire. Aşa dintru acest chip au atras el în urma sa nu numai pe tot norodul cel prost al Ţarigradului, ci şi pre cei mari, cât şi patriarhul Kiril îl avea la mare evlavie. Deci întru acest vârfu de cinste şi de evlavie aflându-se el înaintea a tot norodul, au început a striga în mijlocul norodului cum că patriarhul Samuil (căci în zilele patriarhiei sale s-au întâmplat acest lucru) este latinofron, adică cugetătoriu de credinţa latinească, pentru că nu botează, zice, desăvârşit pe cei ce vin de sub stăpânirea Papii către pragoslavnica Biserică a Răsăritului, ci îi primeşte numai cu Sfântul Mir şi ei au trebuinţă de tot Botezul cel adevărat. Căci sunt cu totul nebotezaţi91.
Deci auzind-o aceasta norodul s-au pornit cu toţii asupra patriarhului numindu-l papistaşu şi zicându-i că de nu va începe a boteza pe cei ce vin de sub stăpânirea papii, îl vor surpa din scaun şi din patriarhie, şi-l vor izgoni. Iară patriarhul auzindu-o aceasta şi pornirea norodului văzând şi înţelegând de unde s-au pornit pricinuirea aceasta, şi întru alt chipu cunoscând că
nu să poate, fără numai deacă nu prin blândeţe va putea să
potolească o pornire ca aceasta, au zis cătră dânşii, rugându-se:
“Lăsaţi-mă şi mă îngăduiţi pănă în trei luni de zile, ca să scriu
la toată plinirea pravoslavnicilor pricina aceasta, pentru ca să
nu să pricinuiască vreo sfâşiiare dinăuntru, căci biserica Ţarigradului va începe a boteza şi încă a boteza pre taină şi fără de ştirea celorlalte Pravoslavnice Biserici, cari iconomisind vremea
până acum i-au primiit şi îi primesc cu Sfântul Mir.” Acestea
şi altele de acest feliu zicând cătră norod, norodul nici n-au voit să le auză pe acestea, ci au năvălit asupra lui şi l-au pogorât
jos de pre amvon îngrozindu-l cum că de nu va hotărî ca să se boteze cei de supt stăpânirea Papii desăvârşit, apoi ca pe un cugetătoriu de credinţa papistăşească îl vor anatematisi şi de la pragoslavnica biserică departe îl vor izgoni. Deci patriarhul văzând o nevoie ca aceasta pusă asupra lui, a hotărât să se boteze desăvârşit acei ce vin de sub stăpânirea Papii şi aşa de abiia s-au potolit pornirea cea fără de râuduială a norodului.
Deci acest feliu de început lucrul acesta sfânt au luat de a se lucra în Biserica lui Dumnezeu. Carele iaste foarte bun şi dmnnezeesc şi pricinuitoriu de mântuirea oamenilor, însă fiindcă prin meşteşugirea diavolului, mai înainte prin omul cel netrebnic s-au adeverit, de aceia la cei cu mintea uşoară arată cum că ar fi cu îndoială şi cu prihană. Dar şi unealta prin care s-au prihănit începutul acestui sfânt lucru, nu dupre multă vreme de la pornirea aceasta a norodului asupra patriarhului, Dumnezeu binevoind ca să se descopere amăgitoriul şi înşelătoriul, şi de înşelăciune şi de o amăgire ca aceasta să izbăvească pre atâta norod, s-au vădit şi s-au descoperit întru acest feliu: că fiind el într-o casă cinstită şi aghiasma lui cea înşelătoare făcând-o, cum au sosit vremea ca să împărtăşească pe norod cu acea roao a duhului său cel satanicesc şi au strigat să îngenunche toţi ca să ia roaua Duhului Sfânt, îngenunchind toţi după obiceaiu o giupâneasă, care era soră patriarhului Kiril, groasă fiind la pântece şi neputând a să pleca în jos, au văzut pre amăgitoriul
când au tras cu burdujelul apa din vasul acela în carele o sfinţea el şi au stropit peste norodu dintr-însul. Şi cunoscând ea amăgirea au strigat cu mare glas: “Sculaţi-vă, amăgiţilor, că înşelătoriu acesta v-au înşelat stropindu-vă cu apă nesfinţită.
Căci el nu este preot şi zice că pre roaua Duhului Sfânt o luaţi.”
Deci sculându-se toţi şi cunoscând că cu adevărat înşelătoriu
este, şi ei s-au înşelat ascultându-l, foarte tare l-au ocărât, l-au
defăimat şi cu bătăi împovărându-l 4 să se ducă unde va voi. Iar el întovărăşindu-se cu alt oareşicarele răsvră­tit de la satele din jurul Ţarigradului ducându-se şi la desfătări trupeşti şi la dezmierdări dându-se, cu multă ticăloşie şi-au
lepădat sufletul său cel înşelat şi răzvrătit92.

————

90 Cf. Romani 3, 23.

91 “Auză aicea cei ce vin de supt stăpânirea papei şi nu voiesc a să
boteza dupre hotărârea Bisericii Răsăritului, cum diavolul numai din
mânie au grăit nevrând adevărul, că adecă trebuiaşte să se boteze toţi
acei ce vin de la apuseni la pravoslavie“, şi: “Vedeţi iubiţilor cetitori că diavolul voind să prihănească această sfinţită mare taină, carea astăzi să săvârşeşte asupra celor ce vin de supt stăpânirea papii, cu multă râvnă au grăit pen acest îndrăcit, măcar şi nevrând, adevărul, ca cu aceasta să se facă sucituri de cuvinte şi nu să se plece toţi şi să se boteze. Căci prin gura unui îndrăcit au eşit hotărârea aceasta“.
Note în marginea Vieţii lui ISAAC, f. 133v.

92 Viaţa lui ISAAC, f. 130v-135 (p. 529-534). Povestea este o explicaţie populară a evenimentelor ce au condus, în contextul tensionatelor lupte confesionale din secolul XVIII (soldate cu extinderea uniatismului in Transilvania, 1698, şi, mai ales, Orientul Apropiat, 1726-1755), la redactarea şi publicarea în 1756 de către patriarhul ecumenic Chiril V a “tomosului de condamnare a botezului ereticilor occidentali“; semnat şi de patriarhii Matei al Alexandriei, Partenie
al Ierusalimului şi Silvestru al Antiohiei, “tomosul” prevedea rebotezarea apusenilor ce s-ar converti la Ortodoxie, recomandând deci “akriviaîn locul “iconomiei” (text şi comentarii la protoprezbiter GHEORGHIOS METALINOS, “Homologo hen baptisma.” Hermeneia kai epharmoge tou 7′ kanonos tes II. Oikoumenikes Synodou hypo. tou kolybadon kai tou K. Oikonomou. Symbole eis ten historikokanoniken theoresin tou problematos peri kyrous tou dytikou baptismatos, Atena, 1983).
Recent, TACHIAOS, 1986, p. 259-189, a publicat corespondenţa în
limba greacă din ianuarie-august 1785 dintre stareţul Paisie (4 scri-
sori) şi învăţatul monah grec Dorotheos Voulismas (2 scrisori), pe
aceeaşi delicată şi spinoasă chestiune a rebotezării creştinilor apuseni.
Contextul întregului episod pare însă a-i viza mai degrabă pe uniţii
sau ortodocşii din Transilvania deveniţi monahi la Neamţ, şi care
fuseseră botezaţi prin stropire iar nu canonic prin întreită cufundare.

One thought on “Pentru ca turnarea niciodata nu se poate numi Botezu; norodul s-au pornit cu totii asupra patriarhului numindu-l papistasu si zicandu-i ca de nu va incepe a boteza pe cei ce vin de sub stapanirea papii, il vor surpa din scaun si din patriarhie, si-l vor izgoni; prin gura unui indracit au esit hotararea aceasta; norodul…il vor anatematisi

  1. Sfântul Ciprian al Cartaginei. Scrisori baptismale.

    Scrisoarea a LXIX-a Cyprianus îi trimite sănătate lui Magnus

    (fragment)
    XII 1. M-ai întrebat, de asemenea, prea iubitul meu fiu, ce părere am despre cei care, suferinzi fiind şi bolnavi, dobândesc harul lui Dumnezeu: oare trebuie să fie socotiţi creştini adevăraţi, fiindcă nu au fost scăldaţi în apa mântuitoare, ci au fost stropiţi. în această chestiune, smerenia şi cumpătarea noastră nu dă o hotărâre precisă pentru nimeni, ca fiecare să gândească ceea ce crede (că e bine) şi să facă ceea ce a gândit. 2. Noi, după cât înţelege smerenia noastră, socotim că binefacerile lui Dumnezeu nu pot fi ciuntite şi slăbite cu nimic şi nici nu pot fi micşorate în vreun fel când, cu credinţa deplină şi întreagă şi a celui care dă şi a celui care ia, se primeşte ceea ce se soarbe din darurile dumnezeieşti. Căci prin Botez nu sunt spălate petele păcatelor, aşa cum sunt spălate, în baia trupească şi profană, necurăţeniile pielii şi trupului, unde este nevoie de pastă de silitră şi de celelalte sub stanţe ajutătoare, de scaun şi de piscină pentru ca trupul să fie spălat şi purificat. Altfel este spălat sufletul credinciosului, altfel este purificat gândul omului prin meritele credinţei. în Taina Botezului, când nevoia te sileşte, Dumnezeu, în marea Sa bunătate, dăruieşte totul credincioşilor, chiar dacă rânduiala a fost scurtată. 3. Nici nu trebuie să se tulbure cineva văzând că bolnavii sunt stropiţi sau udaţi când primesc harul Domnului, pentru că Sfânta Scriptură grăieşte prin gura profetului Iezechil: ,,Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curaţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da” (Iezechil 36, 25-26)43. De asemenea, (ni se spune) în Numeri: „Şi omul care a fost necurat până seara, acesta se va curăţa în ziua a treia şi în ziua a şaptea şi va fi curat; iar de nu se va curaţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, nu va fi curat. Şi omul acela se va stârpi din Israel, căci nu a fost stropit cu apă curăţitoare” (Numeri 19, 8, 12-13)44. Şi iarăşi: „Şi a grăit cu Moise Domnul şi i-a zis: ,,Ia pe leviţi din mijlocul fiilor lui Israel şi-i curăţă. Şi ca să-i cureţi, să faci cu ei aşa : să-i stropeşti cu apa curăţirii” (Numeri 8, 5-7). Şi iarăşi: ,,Apa stropirii este apă de curăţire” (Numeri 19, 9). De unde se vede că stropirea cu apă are tăria unei băi mântuitoare şi că toate merg bine şi pot fi terminate şi duse la bun sfârşit prin puterea lui Dumnezeu şi prin adevărul credinţei, când acestea se petrec in Biserică şi când credinţa, şi a celui care primeşte Botezul şi a celui care îl dă, este întreagă.

    XIII 1. Dar fiindcă unii îi numesc pe cei care au primit harul lui Hristos prin apa mântuitoare şi printr-o credinţă adevărată nu creştini ci clinici aceşti oameni, cei care au citit lucrări mai multe şi mai savante, i-au găsit poate pe clinici la Hipocrate şi la Soranus. Căci eu, care nu cunosc decât pe clinicul din Evanghelie, ştiu că pentru acel paralitic şi nevolnic, care a zăcut în pat ani lungi din viaţa sa, boala nu a fost o piedică în dobândirea din partea cerului a unei sănătăţi depline şi nu numai că s-a sculat din pat prin bunătatea Domnului, dar şi-a luat şi patul cu forţele cele câştigate şi întărite. 3. Şi de aceea, atât cât îmi este dat să gândesc şi să înţeleg prin credinţă, părerea mea este că trebuie considerat creştin autentic oricine a primit harul dumnezeiesc în Biserică, prin legea şi puterea credinţei. Dacă cineva socoteşte că ei n-au primit nimic fiindcă au fost doar stropiţi cu apa mântuirii, dacă sunt goi şi lipsiţi (de har), să nu fie amăgiţi, ci să fie botezaţi când vor scăpa de neplăcerea bolii şi se vor vindeca. Dar dacă nu pot fi botezaţi, cei care au fost sfinţiţi prin Botezul Bisericii, pentru ce să fie tulburaţi în credinţa lor şi în bunătatea Domnului? Oare au primit întradevăr harul Domnului, dar printr-o revărsare mai mică a darului dumnezeiesc şi a Sf. Duh, încât să fie socotiţi creştini, dar să nu fie deopotrivă cu ceilalţi?

    XIV 1. Dar Sfântul Duh nu se dă cu măsură, ci se revarsă în întregime peste cei ce crede. Căci dacă ziua luminează pentru toţi la fel şi dacă soarele revarsă aceeaşi lumină peste toţi, cu atât mai mult Hristos, adevăratul soare şi adevărata zi, dăruieşte (tuturor) deopotrivă, în Biserica Sa, lumina vieţii veşnice! Vedem că în Ieşirea a fost cinstită rânduiala acestei egalităţi, când mana cobora din cer şi, prin prefigurarea celor viitoare, ea reprezenta pâinea din cer şi hrana lui Hristos care avea să vină. Acolo, întradevăr, fără deosebire de sex sau de vârstă, pentru fiecare era adunat, în chip egal, un gomor de mană. 2. De unde se vedea limpede că bunătatea lui Hristos şi darul ceresc care avea să urmeze curând se împărtăşeau în chip egal tuturor şi că, fără diferenţă de sex, fără deosebire de vârstă, fără să se ţină seama de persoană, binefacerea harului duhovnicesc se revărsa peste tot poporul lui Dumnezeu. Desigur, acelaşi har duhovnicesc care este prezent în aceeaşi măsură la Botez de credincioşi, mai târziu se micşorează sau creşte după viaţa şi faptele noastre, aşa cum în Evanghelie sămânţa de care vorbeşte Domnul este semănată în acelaşi chip, dar, după natura solului, una se pierde, iar alta, cu rod îmbelşugat, adună într-un spic bogat treizeci sau şaizeci sau o sută de boabe. Şi, de vreme ce fiecare este chemat (să primească) un dinar, de ce sase micşoreze printr-o tălmăcire omenească ceea ce Dumnezeu a împărţit tuturor în mod egal?

    XV 1. Iar dacă cineva se tulbură fiindcă unii dintre cei care erau botezaţi bolnavi erau încă ispitiţi de duhuri necurate, să ştie că răutatea înverşunată a diavolului are putere până la apa mântuitoare, dar că la Botez el pierde tot veninul răutăţii sale. Acest exemplu îl vedem în istoria regelui Pharao care, împotrivindu-se timp îndelungat şi înverşunându-se atât de mult în viclenia sa, a putut să reziste şi să-şi arate puterea până a ajuns la apă: după ce a sosit acolo, a fost învins şi a fost nimicit. Că acea mare a fost o prefigurare a botezului ne-o spune Fericitul Apostol Pavel: ,,Căci, nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi, în nor şi în mare”. Şi adaugă: ,,Şi acestea toate s-au fă ut pilde pentru noi” (I Corinteni 10, 1-2, 6). 2. Ceea ce se întâmplă şi azi, când diavolul este biciuit, ars şi chinuit de exorciştii cu glas omenesc şi cu putere de la Dumnezeu; şi când spune că iese şi că părăseşte pe oamenii lui Dumnezeu, el minte totuşi în ceea ce spune şi, după cum a făcut Pharao mai înainte, perseverează în minciună, încăpăţinare şi înşelăciune. Dar când ajunge la apa mântuitoare şi la sfinţirea prin Botez, trebuie să ştim şi să credem că diavolul este învins şi că omul închinat lui Dumnezeu este dezrobit prin bunătatea dumnezeiască. Căci dacă scorpionii şi şerpii, care au putere pe uscat, pot să-şi păstreze veninul când sunt aruncaţi în apă, şi duhurile rele, care sunt numite scorpioni şi şerpi şi care totuşi sunt călcate în picioare de noi printr-o putere dată de Domnul, pot să rămână mai departe în trupul omului, în care trup botezat şi sfinţit începe să locuiască Duhul Sfânt.

    XVI 1. În sfârşit, cunoaştem aceasta chiar din practică, deoarece cei botezaţi din necesitatea stringentă, în stare de boală, şi care au primit harul sunt scăpaţi de duhul cel necurat de care erau chinuiţi mai înainte şi duc în Biserică o viaţă demnă de laudă şi plină de vrednicie şi cu fiecare zi ei înaintează mai mult în sporirea harului ceresc prin creşterea credinţei şi fiindcă, dimpotrivă, de multe ori, unii dintre cei care sunt botezaţi sănătoşi, dacă au început după un timp să păcătuiască, sunt hărţuiţi de duhul cel necurat care revine, încât este clar că diavolul este alungat la Botez prin credinţa credinciosului, dar că se întoarce dacă credinţa lipseşte mai apoi, 2. Dar unora li se pare drept ca toţi care sunt murdăriţi cu apă profană, în afara Bisericii, la potrivnici şi la antihrişti, să fie consideraţi botezaţi, iar cei care sunt botezaţi în Biserică să pară că au primit mai puţină bunătate şi mai puţin har dumnezeiesc şi că o atât de mare cinste să fie acordată ereticilor, încât cei ce vin de la ei să nu fie întrebaţi dacă au fost scăldaţi sau stropiţi, dacă sunt clinici sau peripatetici: la noi însă se vorbeşte de rău întreg adevărul credinţei şi se neagă Botezului Bisericii, măreţia şi sfinţenia sa.

    XVII. Am răspuns la scrisoarea ta, prea iubite fiu, atât cât a fost în stare smerenia mea şi ţi-am arătat ce gândesc eu, neporuncind (nimic) nimănui ca să hotărască ceea ce consideră (că e bine de făcut) fiecare conducător (de Biserică), care va da seama Domnului pentru faptele sale, după cum scrie Fericitul Apostol Pavel în epistola sa către Romani: ,,Fiecare dintre noi va da seama despre sine lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii” (14, 12-13). îţi doresc, prea iubitul meu fiu, să fii mereu sănătos.
    48447545-Sfantul-Ciprian-Cateheze-baptismale-Ghe-Badea.pdf
    · Printează

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s