Video-ul care a suparat si pe ecumenisti dar si pe falsii ingraditi

31 thoughts on “Video-ul care a suparat si pe ecumenisti dar si pe falsii ingraditi

  1. Excelent că l-ai postat!!!

    Să luăm aminte fraților, că mie, și-acum când încă lucrez la transcript, mi se face pielea de găină:

    VIZIUNEA RUSULUI ALEXANDRU ALEXANDROVICI CARE A FOST ÎN IAD, A VIZITAT TOATE LOCURILE DE-ACOLO DIN PORUNCA LUI HRISTOS ȘI S-A ÎNTORS ÎN TRUP, PROMIȚÂNDU-I LUI DUMNEZEU CĂ SE VA FACE MONAH DACĂ-L FACE BINE, DATORITĂ MILOSTIVIRII ȘI MIJLOCIRII MAICII DOMNULUI CĂTRE EL…

    -Alexandru, prezintă-te te rog….
    -Bună ziua, iubiți frați și surori întru Domnul nostru Iisus Hristos. Vreau să vă povestesc cum am venit eu la credință…mă numesc ALEXANDRU ALEXANDROVICI.
    M-am născut pe data de 18 septembrie 1998. Am fost un ateu convins.
    Bunica mea era cu adevărat credincioasă.
    Întotdeauna se ruga pentru mine. Nu o dată m-a rugat să merg cu ea s-o ajut să pună lumânări în Biserică, să dea pomelnice. Dar întotdeauna luam lucrurile-acestea în glumă și credeam că acestea sunt un delir, că niciun Dumnezeu nu există, că oamenii au inventat acest lucru cu scopul de a trăi pe spatele oamenilor creduli.
    Deci, de multe ori bunica, când îmi dădea pomelnice și bani, nu mai ajungeam cu ele la Biserică.
    Râdeam cu prietenii pe seama faptului că oamenii merg la Biserică și chiar pe drum…râdeam de ei, îi înjoseam, crezând că toate aceste lucruri sunt o prostie, că nimic din toate acestea nu există, că e vorba de un fel de politică personală, pentru a trăi bine.

    Și iată că în anul 2014 bunica s-a îmbolnăvit grav și m-a rugat să mă duc să pun lumânări și pomelnic la catedrală. Deși ciudat pentru mine, am fost de acord s-o ajut în ziua aceea, deși trebuia să mă întâlnesc în acea zi cu prietenii…să bem, să fumăm…cum părinții mei sunt înstăriți, îmi dădeau tot timpul bani cumpărându-și într-un fel dragostea (după cum gândeam, crezând că nu-i interesează ce fac..).

    Am îmbrățișat curentul EMO. Am avut o încercare de a mă sinucide, dar am rămas în viață. Am pus-o la cale, în a doua încercare. Și anume, în acea zi când mă gândeam la aceasta, bunica m-a rugat să duc pomelnicele la Biserică, pentru sănătate. Atuncea, eu nu înțelegeam ce înseamnă a da 40 de Liturghii. Fiindu-mi lene, nu m-am dus la catedrală, ci la Biserica cu hramul Sf.Luca al Crimeii, o bisericuță de lemn…aveam piercinguri pe mine, acele obiecte de fier pe care le aveam pe față. Cei care sunteți de față, puteți vedea și-acuma semnele rămase pe fața mea.

    Deci, copil singur, cu piercinguri pe mine intru în acea Biserică. Știam cum trebuie să mă port acolo, dar alte lucruri, nu știam deși când eram mic, bunica mă ducea la Biserică.
    Dar acum, nu mai țineam minte practic. (…)

    După prezentarea sa, a urmat convertirea sa la creștinism cu adevărat spovedindu-se și împărtășindu-se de nenumărate ori, cu căință, cu durere, iar mai târziu, dorind să se detașeze de gașca EMO care acum îl batjocoreau, îl făceau nebun, s-a mutat la un liceu cu profil teologic.

    După, a început să slăbească, să se simtă rău, în cele din urmă aflând diagnosticul terifiant: leucemie.
    După un șir de suferințe datorate bolii, a chimioterapiei, i se oprește inima 3 minute și 15 secunde ”după măsurătorile acestui timp”, fiindcă spune el că ”acolo este un alt timp…în realitate, frica este înainte de moarte. Spune: ”Nu realizam că sunt mort. După spaima venirii morții, inima bătând nebunește, simți că-i GATA, iar după…se instalează o euforie ușoară”, explică Alexandru.

    Și-a văzut propria moarte, medicii care dădeau din cap a neputință, părinții care plângeau…și-atunci, s-a rugat Lui Dumnezeu promițându-i că dacă îl salvează și îl vindecă, se va face monah…ceea ce a și făcut!
    Imediat morții trupului său, spune că nu deosebea CINE era lângă el: fie oameni, fie îngeri. Interesant este faptul că menționează că, după de-corporalizare, sufletul a luat-o ușor în sus, spre tavan uitându-se la trupul zacând pe pat.

    ”M-am uitat în sus….i-am văzut pe doctori…totul se deforma! Nu exista decât un perete, pe care stătea aparatul de chimioterapie, cel de respirație artificială, vedeam becul, dar în rest….îi vedeam doar pe medici. Auzeam ce spune fiecare ce și acum, mi le amintesc pe toate.”

    Deci, simțurile avute în trup, nu devin alterate ”în afară de trup”. Vedea tot felul de oameni…uni luminoși, alții întunecoși confundându-i pe cei luminoși cu medicii, iar pe cei întunecați, cu preoții.
    I-a trecut prin fața ochilor întreaga viața…după ce s-au îndepărtat de el, inima a început să-i bată din nou…
    Dar începe să povestească despre călătoria lui….la fiecare clipire, vedea scene din viața sa – și bune, și rele…s-a găsit pe un câmp, zburând/zburdând, sesizând alături niște aripi de vreo 3m.

  2. Vorbește despre îngerii lui Dumnezeu, despre îngerul său păzitor pe care l-a simțit în spatele său….îngerii îl legănau și-l purtau pe deasupra.
    A observat la ei că aveau mai multe perechi de aripi. În schimb, nu le putea distinge clar fețele lor și chiar dacă nu deschidea gura, putea vorbi cu ei…prin gând, întrebându-i orice.
    L-au urcat foarte sus. Și-a pus problema respirației, dar și-a dat seama că asta nu era o problemă. Nu înțelegea de ce îl leagănă, apoi a observat orașul uriaș de aur care strălucea stând pe un nor.
    A văzut copii și tineri. I-a întrebat pe îngeri unde sunt bătrânii și i s-a răspuns că NU sunt bătrâni și că toți au cel mult 33 de ani. Spune că ACOLO, totuși…erau mai mult îngeri și mulți copii…copii ne-născuți, pregătiți pentru sarcină. ACOLO, ei aveau o vârstă de până la 6-7 ani.
    Îngerii sunau din trâmbițe din toate părțile și suna ca un cântec. AUZEA CUM CÂNTĂ MAI MULTE VOCI ÎN MAI MULTE LIMBI, DAR ÎN ACELAȘI TIMP, ÎNTR-O SINGURĂ LIMBĂ.
    Nu L-a văzut pe Dumnezeu dar Grădina Edenului sau Raiul, dar…înainte de intrarea în Rai, se găseau niște livezi frumoase cu palmieri, cu pomi având fructe felurite și frumoase…a întrebat îngerii ce fel de oameni sunt cei care sunt duși de către îngeri în Rai, cine sunt?
    Îngerii i-au răspuns că, îngerii – doi câte doi – ce însoțesc oamenii la Judecată, sunt serafimii și heruvimii…spune că ei nu ajungeau la porți, ci dispăreau în sus, deodată…pe o rază.
    Unii mergeau direct în Impărăția lui Dumnezeu. Pe el, nu l-au dus ACOLO…i-au arătat doar o părticică mică din ceea ce-i ACOLO. I-a întrebat pe îngeri, de ce nu poate ajunge ACOLO…i-au spus că nu se poate și că speră ca el să ajungă ACOLO.
    Apoi a văzut o mulțime de oameni care intrau, fără rasă…întrebându-i pe îngeri cine sunt aceia, i s-a răspuns că sunt oameni care au slujit oamenilor drept, precum Lui Dumnezeu. I s-a spus: ”călugări, NU sunt aceia care poartă rasă frumoasă și cruci, cu panaghia…ci călugăr e acela care trăiește în lume purtându-se frumos cu semenii, cu dragoste….”.
    I s-a spus multe despre iubire, despre dragoste….i s-a spus că iubirea adevărată este aceea în care te porți cu aproapele ca și cu tine însuți, când trăiești pentru alții, ca pentru tine. Așa se cunoaste slava și puterea Lui Dumnezeu. Dar nu poți ajunge la dragoste fără Iisus Hristos. Este imposibil pentru că, dacă iubirea este FĂRĂ Dumnezeu, ea moare…omul începe să deznădăjduiască. De ce? Pentru că omul iubește…acolo, l-au trădat, l-au mințit, s-au folosit de el…în final, omul moare, deznădăjduiește în dragostea sa față de aproapele, pentru că în inima lui, nu sălășluia SINCER Hristos…pentru că dacă ar fi fost așa, El ne întărește în fiecare secundă, în fiecare minut.
    (e ceea ce a spus Marius Iordăchioaia atât de frumos și clar:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/marius-iordachioaia-strigatul-nebun-al-saracului-vs-peceteluirea-bisericii-ortodoxia-lumeasca/
    Marius Iordăchioaia/ „Dragostea în care cred”:
    Cum iubește Dumnezeu
    Imaginați-vă, vă rog, o căsătorie care nu ar avea ca scop nici ”legalizarea unei relații” ori ”continuitatea neamului”, nici ”întemeierea unei familii”, nici ”perpetuarea speciei”, nici zidirea unei case, mobilarea ei și aglutinarea unei istorii, averi sau glorii în jurul unui nume de spiță, nici ”confortul emoțional” sau ”echilibrul și stabilitatea psihică a vieții” etc. ci SALVAREA DE LA PIEIRE A CELUILALT.
    Scriu la Evanghelia de azi despre căsătorie, pentru că creștinismul e nunta iubirii-lui Dumnezeu-pentru-lume cu sufletele noastre sau nimic.
    Căsătoriile noastre creștinești de azi sunt, în cel mai bun caz, o căsătorie lumească ”cu binecuvântare”, nu o unire în care fiecare soț caută scăparea de la pieire a celuilalt [a celor doi soți împreună și unul prin celălalt – nota noastră].
    Râul Vieții e în Cer, aici pe pământ noi petrecem permanent în Râul Morții. Apa moartă, nu cea vie, e viața acestei lumi, și noi suntem oameni-amfibie care ne-am învățat să respirăm și să trăim în ea (tocmai partea de amfibie din noi o dezvoltă până la desăvârșire transumanismul). Am învățat să ne trăim morțile ca pe niște vieți (definiția funcționării robotului).
    De aceea, a trăi în lume [in duhul lumii – n.n.] înseamnă, cum spune Ap. Pavel, a înghiți apa moartă a duhului ei și a produce fapte moarte, gânduri moarte și cuvinte moarte, adică a tot schimba arhitectura, cultura și mobilierul acestui mormânt comun global care este lumea. (Dacă auziți azi la biserică o predică moartă să știți: pricina ei este că predicatorul, preotul, e un om care iubește și el lumea, DAR NU CA DUMNEZEU! Mai de folos i-ar fi să iubească Împărăția Cerurilor ca un om păcătos, această dragoste fiind singura care o poate afla pe cea a lui Dumnezeu pentru lume).
    În lume există numai iubire moartă. De aceea, de obicei, ea se reduce la sexualitate și apoi, la nimic. E o dragoste care se întoarce în trup, precum trupul, în pământ.
    Singura iubire vie este cea a lui Dumnezeu. Ea ne scoate inimile din mormintele vieților noastre și le ridică la Cer. Dar, dacă nu vrem Cerul, de ce să avem nevoie de iubirea vie, care știe doar să te înalțe spre el?
    Dumnezeu a făcut Cerul Om ca să putem gusta din Cer în umanitatea lui Hristos, și gustând să aflăm că adevărata noastră viață în Cer este. Aceasta este Ortodoxia, asta au încercat, pe viață și pe moarte, să păstreze Sfinții.
    Iubirea noastră moartă nu poate decât să euthanasieze sufletele: să ușureze, să anestezieze și să îndulcească pieirea celuilalt. E drogul care anihilează disperarea. E, la (cât se poate) de propriu, ”bomboana de pe colivă”, partea dulce a morții noastre…
    În iubirea lor, oamenii nu pot decât să-și împartă pieirea, căci fără Hristos, nu au altceva în ei….
    Pe când o inimă creștină are în ea, deschisă, Împărăția lui Dumnezeu. Și asta e singura scăpare a celui înghițit de dragostea ta, ca Iona de balenă!
    DACĂ IUBIȚI PE CINEVA FACEȚI-VĂ ROST IMEDIAT DE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, cu ușile larg deschise în lăuntrul vostru, ALTFEL SUFLETUL CELUILALT se va sufoca ÎN INIMA și VIAȚA DUMNEAVOASTRĂ!”)

  3. Asta i-a transmis îngerul care ședea cu el sub un copac, admirând câmpiile, copacii, florile, păsările….
    I-au mai spus îngerii că oamenii care se duceau direct în Rai, fără judecată, au fost sinceri cu oamenii, nu umblau în văzul lumii, ci făceau totul în taină.

    Spune că i-au descoperit multe lucruri îngerii în Rai, a văzut acolo și animale. Spune despre ierarhia îngerilor de-acolo și despre faptul că fiecare își făcea ale sale…oamenii împreună cu îngerii aduceau slavă Lui Dumnezeu. Spune că acolo, nu se vedea aura sfinților, la noi – fiind doar un simbol. ACOLO simți IUBIREA, HARUL…
    Deodată, înainte de a-i da drumul în adânc, în Iad, îi spune îngerul, ”să mergem mai departe….”, i s-au descoperit multe lucruri…spre exemplu, după trecerea vămilor, i se hotărăște unde va merge…spunea că, unii, nu trec nici măcar de primul inel al vămilor…vama fiind învinuirea omului, a sufletului. Se auzeau voci spunând oamenilor: ”noi, ți-am dat atâtea șanse…băteam la ușa ta, dar nu auzeai!”

    Spune că era înfricoșător, pentru că erau așa o mulțime de oameni care erau disperați. Li se arătau Raiul, apoi erau aruncați în Iad, deodată…Nu treceau de vamă. Spunea că i s-a permis de către îngeri, în timp ce trecea prin timp ca printr-o perdea, să vadă toată istoria vieții oamenilor care erau deznădăjduiți, plângeau în hohote, strigau, dar nu puteau face nimic…EI RĂMÂNEAU ÎN LUMEA ÎN CARE VIEȚUIAU. Acesta era Iadul pe care și l-au construit pe pământ.

    Îngerul i-a spus CLAR că Iadul este deja pe pământ. Tot ce construiește omul pe pământ, ia cu el. Dacă nu pocăiește, nu vine la Dumnezeu, el nu trece nici măcar de prima vamă. Fiecare vamă este un fel de judecată.
    ”Mulți NU trec nici de prima vamă și sunt duși la Judecată unde sunt de față arhanghelii, îngerii, heruvimii, sfinții…ACOLO sunt și copiii sfinți și vreau să vă spun că ACOLO este și OTROC VEACESLAV…el m-a întâmpinat și pe mine și întâmpină toți copiii.” O perioadă oarecare, am fost cu el.

    Îngerii l-au dus prin toate acele inele, arătându-i acele vămi. Apoi l-au întors din nou pe câmp, să vadă Raiul, Grădina Edenului, ei îl duceau, aproape că zburau spre acea Grădină, dar parcă nu era lăsat să intre. A văzut-o pe Maica Domnului. Frumusețea Raiului este de nedescris. Porțile Raiului sunt foarte înalte, au cel puțin 100 m înălțime. Nu sunt deschise de oameni, ci chiar de Sf.Petru și Pavel. Toate ACOLO, au dimensiuni mai mari decât aici: ”sufletele noastre, au ACOLO…2m și jumătate. Iar îngerii, de la 3, la 3m și jumătate.”

    După cum iarăși povestește mai târziu că, atunci când este aruncat în Iad, sufletul se micșorează semnificativ, se piperniceste…probabil ca să aibă loc pe calea cea mare și largă, unde aleargă toți. (spunea un sfânt că oamenii vremurilor de pe urmă, datorită păcatelor în care se vor bălăci, se vor face mici de statură și scurți, precum dracii…)
    ”ACOLO, toți îngerii, sfinții cântau și nu se mai opreau. Chiar doreau să cânte…Maica Domnului ținea ca un omofor peste acel oraș (Raiul), iar Petru și Pavel aveau ca niște haine romane sau indiene, aveau mantii…am văzut mulți sfinți…l-am văzut pe Ioan de Krondstat. Era tânăr, fără barbă, era ca un copil…care se juca cu copiii…în Rai sunt foarte mulți copii. Toți sunt fericiți, bucuroși.”

    Apropiindu-mă, aud un GLAS care parcă a pătruns totul în jur: ”du-te și vezi cum ai trăit”. Am amețit, îngerii îmi dau drumul, m-aruncă!
    Încep să cad…este tunel sau nu, este un fel de VID. Încep să aud din ce în ce mai tare, niște strigăte, niște suspine…și pe măsură ce zburam (în jos) aveam impresia că mă fac tot mai mic, lovindu-mă de crengile unor copaci ce-mi provocau o durere sfâșietoare.

    MI S-A PĂRUT CĂ ZBOR O JUMĂTATE DE VEAC. Auzeam atât de multe strigăte, tânguiri…auzeam cum niște oameni cer ajutor, implorau. Ceva înfricoșător: îngerii mi-au dat drumul – ”du-te și vezi în ce te afli!”
    Mi-au dat drumul….zburam cu o viteză atât de mare, înnebunitoare. ACOLO era beznă, întuneric total.

  4. Tunelul mi s-a părut fără sfârșit. Începeam să aud tot mai mult și mai clar acele suspine, cereau ajutor…acele strigăte, mă sfâșiau! M-AM MICȘORAT ÎN MĂRIME și am început să mă lovesc de niște copaci.

    Acum înțeleg că o dată cu mine, cădeau mai mulți oameni în acel Iad. Se prindeau de mine, parcă mă smulgeau de piele…deodată, cad brusc…credeam că m-am spart. Am avut senzația că mi s-a spart craniul și mi se împrăștiase creierul….dar, când deschid ochii, parcă sunt întreg. (deci, starea de ne-stricăciune definitivă și iremediabilă a sufletului, întrupat apoi după Judecata Finală, înveșnicește cu putere de refacere continuă a acestuia, ceea ce face chinul Iadului sau fericirea Raiului să existe la nesfârșit…)

    Am simțit mirosul de ars…am privit în sus și parcă cerul era înfocat. ACOLO era foarte cald, de ne-suportat. Mirosul era de Iad, de mortăciune…uneori îmi mai stăruie în nas, îmi reapare…e imposibil de uitat, înfricoșător…de putreziciune parcă!

    S-a uitat împrejur și a văzut că totul era ars, ca după un cutremur. Se afla la marginea unui oraș mare ce avea un câmp mare, ars…iarba era uscată iar pământul era ars…se târau niște zmei, vedeam niște cranii pe-acolo.
    A fost ridicat apoi de către 2 îngeri întunecați care nu se deosebeau de cei din Rai (ca înălțime 2-3m) dar care emanau răutate, minciună, invidie…emanau o duhoare, simțea din partea lor răutate. I s-a făcut frică pentru că erau întunecați la chip.

    L-AU DUS SĂ-I ARATE TOT CE SE PETRECE PE ACEST PĂMÂNT: l-au dus târându-se, simțindu-se îngreunat și foarte înfricoșat. Spune că îi era frică să deschidă și ochii. Dacă nu ar fi deschis ochii, risca să cadă în gropile din pământ….vedea orașele distruse în totalitate…acestea erau orașele distruse duhovnicește.

    A văzut Moscova arsă…prima oară, nu și-a dat seama că este vorba despre ea. I-a întrebat pe întunecați care l-au ridicat și i-au arătat orașele mari.

    PRIMUL oraș era Moscova.
    El a văzut ca niște păsări uriașe ce zburau deasupra lui care aproape l-au acoperit ca și cu o cupolă. El i-a întrebat pe întunecați CE sunt acele păsări, iar ei i-au răspuns cu o voce guturală și aspră că acelea nu sunt păsări, ci de-ai lor…adică sunt îngeri întunecați, oastea lor…ei nu se numesc pe sine diavoli…ei consideră că și ei trăiesc după ”dreptate”, ”adevăr”….ei, au ”dreptatea” lor…ei poartă ACOLO un război cu îngerii buni, pentru sufletele oamenilor.

  5. ”Simțeam din partea întunecaților multă mânie care o aruncau spre lume. Ei îi spuneau: ”acestea toate sunt ale noastre, legiunile noastre… noi le-am construit” Spunea că sunt foarte mulți îngeri căzuți, foarte mulți. Toți au vrut să fie ca Dumnezeu, d-aia s-au și dus după Lucifer.
    ACOLO, el (Satana) așa se și numește pe sine = Lucifer.
    În jurul lui mai sunt îngeri…un oarecare Vaul, de asemenea căzut…ei nu se cred CĂZUȚI, ei se cred niște dumnezei ce stăpânesc acea dimensiune…ceea ce noi numim IAD.

    ÎN REALITATE, ACEASTA ESTE LUMEA ÎN CARE NOI TRĂIM. Am aflat acest lucru și o să vă spun în ceea ce urmează…eu discutam cu acești demoni și au niște nume destul de frumoase, dar sunt foarte înfricoșători! (deci, până și întunecații au nume, iar ei vor să reducă numele creștinilor la număr…)

    E înfricoșător și ceea ce s-a întâmplat mai departe cu mine în acel Iad…ei m-au apropiat de acel oraș și am văzut că într-adevăr, acelea erau niște legiuni, și nu păsări cum mi se părea mie…erau niște îngeri uriași, de 3m și jumătate.

    Ei străpungeau sufletele cu ceva, ca niște lănci. Și aceste lănci, mi s-au părut a fi patimi omenești….nu știu cum să explic…ei le dădeau (oamenilor) ceea ce ei își doreau… bogății pământești, desfătări de tot felul, mândrie, iubire amăgitoare, desfrânare, necurăție, tot ce voiau oamenii în viața aceasta, la care întunecații adăugau pe deasupra…cu lănci, și acele lucruri la care ei, nu se așteptau: era CARTEA în care scriau TOT…erau patimi pe care ei, nici nu le preferau… ei transformau acestea, în ceva dăunător, dar oamenii nu observau aceasta.. .dar ACOLO, totul se vede, nu este nimic ascuns…nici în lumea lor, nici în lumea Raiului unde ființează Domnul Nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții.

    Ei străpungeau sufletele oamenilor și luminița din ei, se făcea din ce în ce mai mică. După aceea, m-au îndepărtat puțin și mi-au spus: ”tu ai văzut puțin din felul în care trăiți voi. ”

    Eu plângeam și îi rugam să nu mai îmi arate nimic mai mult…dar ei îmi arătau cum oamenii soseau în acele orașe mari având o lumină ce emana din ei …aceștia erau preoți, oameni morali care erau gata să trăiască după poruncile Domnului…care credeau în Dumnezeu. Erau preoți care voiau să-i slujească Lui Dumnezeu cu toată sinceritatea inimii și vedeam oameni care veneau cu inimi arzând la Moscova…și, vreți să vă spun ce se întâmpla în continuare cu ei?

    Diavolii sau acești îngeri întunecați deodată se apropiau de acești preoți care în realitate își dau/dădeau silința să trăiască pentru Dumnezeu…se adunau deodată, nu doi – trei îngeri căzuți, ci vreo 30 probabil!
    Dintre ei, 7 erau urâți rău – aveau vreo 7m și alți 30-40!
    În orice caz, mulți…imposibil de numărat! Nu-mi dădeam seama câți sunt pentru că era atât de groaznic, de parcă îl înfășurau (pe preot)și îi acopereau acea lumină ! Și vedeam că după aceea, NU mai aveau acea lumină.

    Adică, dintre 100 de preoți proaspăt hirotoniți, RĂMÂNEA DOAR UNUL ÎN LUMINĂ…și, știți cum?
    FUGEA DE-ACOLO LĂSÂND TOTUL ÎN URMĂ!
    Fugea, fugea, fugea…lăsând totul în urmă…era îngrozitor!
    Îi întrebam multe despre Moscova și alte orașe…întrebam de ce nu este lumină….ACOLO sunt mânăstiri…comunicam cu ei!
    Iar ei răspundeau: ”Noi v-am dat vouă TOATE! Acum voi, dați-ne înapoi! NOI V-AM DAT… ÎNSEAMNĂ CĂ NE DATORAȚI SUFLETELE VOASTRE! ”

  6. Și aceștia erau doi…așa cum DINCOLO mă duceau doi îngeri cu aripi…ei mă ridicau în sus, mi-arătau toate acestea. Eu i-am întrebat: ”dar LA MĂNĂSTIRE, DE CE NU ESTE LUMINĂ?”

    Unul din ei îmi spune: ”NU MAI SUNT DEMULT MÂNĂSTIRI ALE DOMNULUI DUMNEZEULUI VOSTRU, TOT CE-A FOST FĂCUT DE EL, TOTUL ESTE DEMULT ÎN STĂPÂNIREA NOASTRĂ!
    NU EXISTĂ! DE ACEEA N-O VEZI!

    Cândva, ERA…dar LUCRAREA noastră este să (vă) dăm TOTUL în viața asta pământească și odată cu asta, ei/voi semnează/semnați cu noi un contract și atunci sufletul, ca urmare, ne va aparține nouă.
    E un contract ateist…adică, EI NU CRED…sunt oameni ne-credincioși. Sunt oameni care merg la Biserică dar în realitate, în interior…NU AU NIMIC din acestea.”

    După aceea, am început să mă uit în părți și zic: ”cum așa, sunt mânăstiri multe: este Lavra Cuv.Serghie, sunt și alte mănăstiri” Ei spun: ”CARE MĂNĂSTIRI?” Și au început să râdă cu atâta tupeu…
    ”hahahaha…ce fel de mănăstiri? Lavra Treimii? Uite cum plânge Serghie al vostru!” Privesc, și într-adevăr…Cuv.Serghie al Radonejului plânge!
    Priveam și-mi arătau…știți, demonii mi-arătau totul atât de sincer…eu, după gimnaziu, voiam să intru acolo, să ies preot! Mi-au arătat acel seminar: primul lucru pe care mi l-au arătat –”ASTA ai vrut să vezi! ” mi-au răspuns așa, provocator…
    Eu zic, ”da!” Demonul zice: ”uită-te ce se întâmplă ACOLO!” Primul lucru care mi s-a arătat acolo, a fost PERVERTIREA și DESFRÂNAREA.
    Pervertirea bănească și pervertirea desfrânării…păcatele Sodomei. În realitate, vedeam cum îi perverteau pe tineri.

    VEDEAM CUM ERAU ADMIȘI TINERI CARE DEJA TRĂIAU ÎN ACEST PĂCAT. VEDEAM CUM PROFESORII ÎI PERVERTEAU PE TINERI.
    Vedeam cum ei vorbeau frumos, cum organizau excursii, cum chemau tinerii în excursii și în același timp, umplându-și buzunarele cu bani.

    VEDEAM CU ÎI MINȚEAU PE SPONSORI, CUM LE GÂDILAU AUZUL…am încercat să spun ceva, dar m-au oprit cu mâna. Ei au mână, ca la îngeri…parcă nu o vezi, dar o simți, ca un fel de umbră!
    ”Stop!” spune, ”oprește-te! Noi, trebuie să-ți arătăm TOTUL! Totul trebuie să spunem pentru că tu, nu ești de-al nostru! Noi nu te putem lua acum…noi, nu putem să-ți luăm sufletul! Pe tine te-au trimis AICI, ca să ți se arate toate acestea.”

    Se pare, după cum înțeleg, că nu eram de-al lor…atunci, am început să vorbesc cu ei, să-i întreb…zic, ”cum așa? Ei s-au dus să învețe ca să fie preoți…”

    Ei zic: ”TOTUL ESTE DEMULT SUB STĂPÂNIREA NOASTRĂ! NOI, DOAR LE-AM PROPUS ȘI EI NU NE-AU REFUZAT.”
    Eu plângeam auzind de toate acestea…eram parcă deasupra Lavrei Sf.Treimi, mă vedeam prin multe secții de-acolo dar vedeam pe unii stareți…adică, însăși LAVRA ERA STINSĂ DUHOVNICEȘTE, ERA MOARTĂ pentru că acolo era o adunătură a toată necurăția…vedeam cum vindeau acolo, târguiau cu obiecte bisericești, dar acelea păreau dintre cele pe care le-a împrăștiat Mântuitorul, acum 2000 de ani!
    Vedeam parcă icoane, dar în locul erau parcă berbecuți, păsări, porumbei… vedeam cu vindeau.

    Eu spun: ” Dar ce se întâmplă aici? Totul se petrece acum, dar în același timp parcă e în acel timp, trecut…Hristos i-a alungat pe toți atunci, și a dat clar de înțeles că nu poți vinde în mănăstiri.”

    Și deodată văd Scriptura, din Apocalipsă: ”că vor vinde și vor cumpăra pe niște carduri…”, că am văzut toate acestea. Apocalipsa nu se referă doar la timpul nostru, ci la sfârșitul epocii noastre care a început în momentul în care L-au răstignit pe Hristos.
    De atunci a început Apocalipsa în miniatură…și, ce este mai îngrozitor ceea ce s-a scris despre acea PECETE, Sf.Ioan Teologul…ANUME, ULTIMELE PECEȚI!

  7. ULTIMELE PECEȚI SE DESFAC: vedeam acele peceți, vedeam cum deschideau Cartea, era de ne-cuprins…era uriașă! O deschideau o mulțime de îngeri, pentru că era atât de uriașă, de nu-ți poți închipui.
    Din ea ieșea o lumină, era o descoperire a ultimelor timpuri. Dar, mă voi întoarce la acest subiect, mai târziu. În această Lavră a Sf.Treimi, mi-au arătat pe acești stareți…ei erau 3 la număr…Cuv.Serghie stătea lângă ei și se ruga împreună cu ei și plângea. Și Născătoarea de Dumnezeu plângea acolo…

    Născătoarea de Dumnezeu a părăsit și Lăcașul Diveevo. Demonii mi-au arătat Mănăstirea Diveevo…mi-au arătat cum surorile înjoseau alte surori, având un rang mai înalt…ele socoteau că dacă sunt de mai mult timp la mănăstire înseamnă că au o stăpânire mai mare.

    Îngerul căzut mi-a zis: ”vezi în ce se transformă oamenii? Vezi în ce-și transformă sufletul omului, templul său? ” Atunci nu înțelegeam când vorbeau de templu, dar un înger căzut mi-a explicat că templul este trupul nostru. Mi-a explicat că templul este ca o coajă de ou, iar înăuntrul ei, gălbenușul. Iar înainte de gălbenuș este albușul. De aceea spun: duhul, sufletul și trupul.

    Ei au început să-mi arate alte mănăstiri. Diveevo mi-au arătat….acolo, doar o sursă de lumină era…o femeie cuvioasă, nebună pentru Hristos. Ea, și acum este acolo, la mănăstire. Mi-o amintesc…este sfântă. Stătea la intrarea în Biserică. M-au dus și pe mine în acea Biserică. Și știți? Îngerilor căzuți, nu le este frică să intre în Biserică pentru că ei spun, că aceasta este lucrul mâinilor omenești.

    ”Noi ne temem de Hristos, pentru că pe Cruce S-a vărsat sângele Lui, a Lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…așa au spus, deschis… de El se temeau, ”de El ne temem…”, dar ”nu ne temem de oameni, de omenire, pentru că ei se predau foarte ușor prinsorilor noastre”.

    Apoi au început să-mi arata toate capcanele…asta a fost după ce mi-a arătat toate mănăstirile.
    Mi-au arătat toate mănăstirile și vă spun, n-am văzut niciun preot cu adevărat, pe calea mântuirii care să aibă ceva, un grad…erau luminițe mici, sufletești, dar aceștia erau oameni care trăiau ca asceți. Când veneau la mănăstire, acești oameni care voiau să-și închine viața lui Dumnezeu, aveau o lumină…dar lumina din ei, se stingea.

    Eu îi întrebam pe acești îngeri căzuți: ”cum așa? Ei s-au dus la mănăstire…de ce lumina din ei/el se stinge?” El spune: ”lumina din el nu se stinge pentru că el vrea asta, ci acesta este lucrul nostru, noi le facem asta. ” Eu spun, ”de ce faceți acestea?” Atât de nesuferit era să te afli între cei doi îngeri căzuți, pentru că dacă de la cei doi îngeri buni venea dragoste, de la aceștia venea frica. Tot timpul voiam să scap de ei, să fug!

    Dar ei parcă m-au țintuit la ei…și ei, tot îmi povesteau și îmi arătau. La lavra Sf.Treimi mi-au arătat-o pe egumenă. Nici asta nu era egumenă. Era doar un om care vorbește frumos, care era în lux și în înșelare. Și mi-au spus: ”Egumena de-acum, e a noastră… Iar cea de la Diveevo, se ia numai după pașapoarte…pașapoartele sunt lucrul mâinilor noastre. Noi am inventat toate acestea, pentru a înrobi întreaga lume. Domnul a creeat întreaga lume, iar noi vrem s-o distrugem, dar noi n-o putem distruge pentru că este o oarecare lumină. Și noi suntem tot timpul într-o luptă.”

    Și când a zis cuvântul LUPTĂ, am văzut îngerii căzuți și cei care nu sunt căzuți. Vedeam cum se războiesc în adevăratul sens al cuvântului, CU SĂBII!
    Au niște paloșe mari, grele, le flutură, iar eu am aplecat capul pentru că m-am pomenit în centrul luptei.
    Eu îmi plec capul, ei luptă, eu strig, ”Ce faceți?”
    Îi rog să se oprească…și am văzut îngerii pe care îi coboară Dumnezeu pe pământ și ei luptă între Cer și Pământ.

  8. Ați auzit expresia ”între Cer și Pământ”, între Rai și Iad, așa este expresia, acolo este pământ, pe care noi nu-l putem vedea…acolo își trimite Lucifer îngerii lui și Domnul, oastea Sa.
    Ei luptă și eu nu înțelegeam pentru ce luptă…când i-am întrebat pe îngerii buni, mi-au răspuns: ”pentru sufletul tău/al vostru, noi, în fiecare secundă ne împreunăm săbiile, ne batem…în fiecare secundă vă acoperim cu scuturile noastre”.
    Aveau niște scuturi imense. Vă închipuiți? Acest înger m-a acoperit cu scutul când dracul a vrut să mă răpună. M-am speriat atât de tare…strigam, ”ce-i asta?” Și deodată am auzit și alte suflete ce se tânguiau pentru că demonii voiau să-i ia sub stăpânirea lor.

    Unii dintre ei se dădeau bătuți…am văzut acolo pe starețul Ilinosdril.L-am recunoscut după fotografie pentru că am citit puțin despre el…era cu barbă, plângea…dar nu mai putea face nimic. Zic, ”dar, cum vine asta? Este starețul Ilinosdril…îl numesc sfânt!” Și-mi zice unul întunecat în spatele meu…pentru că după glas îți dai seama ușor care este înger bun și care este întunecat…pentru că înțelegi CLAR, SIMȚI CU SUFLETUL…

    Unul căzut îmi spune: ”el a semnat un contract cu noi”
    ”Cum a semnat un contract cu voi?”
    ”El și-a dat acordul ca oamenii să fie controlați. De la el a luat binecuvântarea înainte-mergătorul nostru.”
    Și m-am gândit:”care înainte-mergător?”

    În acel moment, când m-am pregătit să vorbesc, iarăși m-am pomenit în Iad. Iar acești îngeri, îmi povestesc: ”Este înainte-mergătorul nostru…dumnezeului nostru!” Ei îl numesc dumnezeu pe Lucifer…
    Eu zic, ”care înainte-mergător?”

    Ei zic, ”ai auzit că VOR SĂ UNEASCĂ ”BISERICILE”? Domnul nostru (Lucifer) unește ”bisericile”. Pentru ce vă trebuie multe Biserici? Multe religii diferite, confesiuni…noi, sub motivul operațiunilor anti-teroriste, vrem să unim toate bisericile în una singură.

    CÂND SE VOR UNI BISERICILE ÎN UNA SINGURĂ, ATUNCI SE VA PRĂBUȘI TOTUL!
    VA FI O PRĂBUȘIRE TOTALĂ!
    ATUNCI, NU VA MAI FI NEVOIE SĂ VĂ STRĂPUNGEM SUFLETELE!
    VOI VEȚI FI TOȚI, AI NOȘTRI!”

    Vă dați seama ce-a spus? Iar eu m-am speriat atât de tare…le-am spus, ”dar de ce îmi spuneți toate acestea? A zecea, a douăzecea oară vă spun…duceți-mă de-aici! Îmi este frică!”

    ”Nu”, spun ei…”noi, trebuie să-ți arătăm TOTUL!” Nu vedeam clar, dar el a binecuvântat pe cineva sus-pus din conducere, dar nu vedeam clar cine este…poate era patriarh…îi vedeam împreună și el a binecuvântat introducerea noilor pașapoarte, ca să fie un singur pașaport.

    Îl auzeam cum spune și mi s-a arătat așa, ca o imagine…nu era la Optina, era sub ”binecuvântarea” patriarhului, reședința lui…în care spunea: ”în principiu, e mai bine să ai un singur pașaport, e mai comod…pentru ce să aibă oamenii atâtea pașapoarte? E mai comod oamenilor…Dumnezeu să binecuvânteze!”

    GATA! Cum a ”binecuvântat” întâi l-am văzut sus și deodată acești doi îngeri căzuți l-au luat DIRECT la ei…

  9. Am înțeles că nici la Optina nu mai este nimic…dacă se află totuși cineva, care încearcă să se mântuiască, mă tem că în curând, nu va mai fi nimeni. Mi s-a mai spus ACOLO că scopul lor este să distrugă templul sufletului. Să distrugă trupul…îl distrug piatră cu piatră, până ajung la suflet. Când ajung la suflet, ei îl iau pe om din viața aceasta.

    DE CE MOR MULȚI TINERI? Tocmai din acest motiv. Se predau prea repede acestei lumi ateiste, în ne-credința lor, plăcerilor lor…de aceea mor. Fumează, beau, se injectează, fură, mint, șamd…nu iubesc pe nimeni…câteodată stai la ”o ocazie” și nu te ia nimeni. De ce? Asta e tot sămânța Antihristului pe care el a semănat-o; oamenii au ne-încredere, răutate, frică…pentru că el, într-adevăr seamănă frică.

    La sfârșit, mi-au arătat despre GLOBALIZARE, CIPUIRE/CIPARE.
    În realitate, toate acestea de-acum, toate sunt o minciună. Pentru omenire: lux aparent, comod ….dar în realitate, LIBERTATEA OMULUI VA FI ÎNGRĂDITĂ.
    Pentru ce? Pentru ca Lucifer, acest înger căzut…Satana, să poată ușor controla fiecare persoană în scopuri personale. Mi s-a arătat când și cum omul va fi deja cipat/ciupit sub piele – lucru ce se va întâmpla într-un viitor apropiat – atunci, nu va mai fi nevoie să i se facă altceva acelui om…adică, nu va avea nevoie să-i trimită pe îngerii răi, pe îngerii săi căzuți ca să-l controleze. EL – SATANA – DEJA VA PUTEA SĂ VADĂ TOT!

    Asta se face pentru ca omul, oriunde s-ar duce, orice-ar face, fiecare pas al lui să fie CONTROLAT. Pentru ce se face asta? Vreți să știți? Pentru ca să se distrugă tot creștinismul. Întâi vor uni cardurile din plastic într-una, după aceea le vor face tot mai mici, până la nano-carduri care se vor putea introduce în corpul omului. Și când îl vor introduce în corpul omului, atunci se vor putea distruge toate rămășițele credinței.

    Să vă spun cum: nu vei putea primi călugăria, fără documente…deja acum, nu te poți călugări fără acte. Ca urmare, călugării care deja au primit actele de călugărie, actele lor vor fi schimbate de la sine, deci și ei vor fi cipuiți/cipați. Odată cu asta, știe vicleanul cum să amăgească…toate acestea mi-au fost arătate. Acești îngeri căzuți sunt tot timpul pe lângă noi…noi nu vedem, dar în realitate, ei sunt!

    Uneori, am impresia că-i pot vedea pentru că îmi amintesc cum arată. Ei sunt tot timpul alături. De aceea, mi-e frică să judec pe cineva. Uneori, analizez omul, dar mi-e frică să-l judec. Pentru că prin JUDECARE, las loc necurăției, acestei spurcăciuini să intre în mine.

    La urmă va fi UN RĂZBOI MARE, a rămășiței creștinilor, împotriva politicii. De aceea, am văzut clar cum patriarhul se bagă în politică și cum de jur-împrejur, acești demoni îl aplaudau, îl plesneau, în înghionteau…cât de fericiți și bucuroși au fost când l-au ales patriarh.

    Mi-au arătat cum, la vremea sa…deviez un pic de la subiect…patriarhul, încă ne-fiind patriarh, Gondaev parcă este numele lui de familie, târguia cu tutun; a construit o afacere grandioasă cu aceasta, după aceea a înțelescă că în Biserică se poate și mai șmecher să te îmbogățești…eu i-am văzut întreaga viață.

    A început să tot cumpere…a început să facă studii ca să devină un om învățat…în afară de formarea ”duhovnicească” , mai are o școală de studii lumești…iar la o vârstă tânără, a devenit episcop.
    El avea o afacere mare.
    Credeți că a încetat afacerea cu tutun? El a trecut afacerea pe numele altora…pe rude, dar făcea asta sub alte nume pentru ca toți să creadă că el e bun, șamd…ACESTA ESTE ÎNAINTE-MERGĂTORUL ANTIHRISTULUI.
    El este un adevărat înainte-mergător al Antihristului.
    I-AM VĂZUT PRIVIREA DE SUB FRUNTE.
    Și am întrebat pe acești îngeri căzuți: ”DAR DE CE ÎI PRIVEȘTE PE TOȚI, PE SUB FRUNTE?”

    Aceștia (îngerii căzuți) MI-AU ARĂTAT CĂ, ATUNCI CÂND ÎI ÎMPĂRTĂȘEȘTE PE OAMENI, SE UITĂ PE SUB FRUNTE. NU EL SE UITĂ, PRIN EL, SE UITĂ AL NOSTRU (adică Fiul lui Lucifer, Antihristul)!

  10. Vă dați seama? Privește prin el, prin patriarh.
    El nu s-a născut, trebuie să se nască…de fapt, să vă spun direct: S-A NĂSCUT DEJA, APROAPE A CRESCUT MARE.
    Ideea cipării/cipuirii este să caute după aceea pe cei tunși în monahism și să-i distrugă, în sens direct…să-i execute, fără explicații, fără judecată, în fața oamenilor!

    Va fi ca pe vremea lui Lenin, dar de milioane de ori mai rău. Și anume – acești 3 ani, vor fi cei mai groaznici pe pământ, cei mai groaznici! După aceea, va veni SFÂRȘITUL!
    SFÂRȘITUL ÎNTREGII NOASTRE VIEȚI PĂMÂNTEȘTI PENTRU TOȚI.
    Va veni Însuși Domnul pe pământ, va coborî Iisus Hristos cu apostolii Săi, parcă și acum îi văd cum coboară…va veni Lucifer, deschis…deja nu va mai ascunde nimic.

    Va face o alegere clară: a celor care trăiau după Hristos! Și, știți de ce va veni? Va veni ca să mai ia rămășițele luminițelor, a celor curați cu inima.
    Va da lumea, în mâinile vicleanului Satan.
    Apoi, toți vor începe să se ucidă între ei, șamd…acest lucru, deja se petrece demult!
    Vedem Siria și altele…ucid oamenii și se vor omorî în continuare, tot mai mulți, pe zi ce trece. Ucraina este un exemplu…de ce papistașii au hotărât dintr-o dată să se unească cu ortodocșii?
    Și acest lucru, mi-a fost arătat: sub aparență doririi unirii cu ortodocșii, SCOPUL ESTE CU TOTUL ALTUL – SĂ-I UNEASCĂ PE ORTODOCȘI, CU TOȚI ERETICII!

    Următorul lucru care mi-a fost arătat, au fost lăcașurile protestante: penticostalii, protestanții, baptiștii… martorii lui Iehova, adventiștii de ziua a 7a și multe, mute alte ”biserici” despărțite.
    Mă uit cu frică, și spun: ”De ce mi le arătați?”
    Spun ei, îngerii căzuți: ”Vezi, oamenii ăștia sunt ai noștri! Dar pot să nu fie ai noștri…îi vezi pe cei care cântă că L-ar lăuda pe Dumnezeu?
    Știi pe care Dumnezeu îl slăvesc? Pe al nostru îl slăvesc…penticostalii, papistașii și toți ceilalți! Îl slăvesc pe dumnezeul nostru.”

    Spun, ”cum așa? Dar ce frumos cântă!”
    Îngerul căzut: ”Dar tu ce crezi? Vrei să cânte urât? Scopul nostru este să vină tinerii la noi…poți să închizi sau nu ușa, ei vin la noi direct. Dar există o șansă să-i scoți de-acolo…sunt cei care se roagă pentru ei.”

    În realitate, nu-i putem învinui pe cei care ajung la acele ”biserici” pentru că ei ajung acolo, din cauza greutății vieții lor…mi-au fost arătate multe motive pentru care ei ajung acolo: singurătatea, diferite situații…spre exemplu, nu poate rămâne însărcinată, ei și-aduc și alte rude…ei cred că-L slăvesc pe adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Atotțiitorul închinat și slăvit, dar în realitate, ei sunt într-o mare înșelare.

    Dau bani grei acolo…au prezbiteri, diaconi și pastori, iar pastorii nu sunt ai Lui Dumnezeu…EI SUNT ÎNAINTE-MERGĂTORII ANTIHRISTULUI.
    Ei sunt foarte mulți. Papa de la Roma, Patriarhul Kiril sunt și ei înainte-mergătorii Antihristului.
    Scopul lor este să rupă creștinismul, să rupă dreapta credință, să introducă ”noul” – întâi vor introduce cardurile. Odată cu cardurile, se va introduce o nouă rânduială a slujbelor.
    Adică le vor scurta în Biserica Ortodoxă.
    Toate acestea mi-au fost arătate.
    Se va sluji în limba rusă. Cei care vor sluji în slavonă, vor fi socotiți eretici.

    Toate celelalte ”biserici”, nu pot fi considerate biserici pentru că ele slujesc pe celălalt, pe cel căzut, pe Lucifer.
    Cel mai strașnic a fost faptul că ei umblau prin aceste orașe arse.
    Eu, parcă umblam peste capete…vreau să vă spun despre Petersburg: dacă din Moscova, mai ieșeau câteva suflete luminoase, despre care vă vorbeam mai înainte, din Petersburg, NU ieșea nimeni!
    De pe vremea lui Petru I pe care l-am văzut în Iad, s-a întărit răul și mulți dintre înaintașii noștri ard în Iad.
    NU DOAR ARD, EI SLUJESC ACOLO, ÎL SERVESC PE LUCIFER.
    Unii îi slujesc lui Lucifer, alții, încearcă să se târască de-acolo și nu pot…unii au mers conștient în direcția asta, Petru I a mers conștient în direcția asta, a vrut să pervertească Rusia, de aceea, din Peter nu am văzut niciun suflet luminos să iasă…nici măcar unul.

  11. M-au ținut mult ACOLO să-mi arate. Îmi spuneau, ”vezi? Suflete luminoase nu ies de-acolo, cu flacăra aprinsă. Pentru că acolo, nu mai există. Acolo e terenul nostru, acolo este cuibul nostru. Toți conducătorii care au ieșit de-acolo, sunt ai noștri.”

    Și-atunci, mi-am amintit: Putin e de-acolo, Medveev, patriarhul Kiril tot de-acolo, din acele locuri și m-a cuprins groaza. Încotro se îndreaptă toate acestea? Încercam să-mi dau seama DE CE îmi arată toate acestea, îmi era greață…deodată, au început să-mi arate INELELE IADULUI.

    (de inelele Iadului a spus și Pr.Iustin Pârvu, și Otroc Veaceslav..)

    Ele există în realitate. Când nu treci de vămi, el/ei ajung în inelele Iadului.
    Și ”ei” au judecata lor, nu e o glumă…e foarte strașnic! Și fiecare primește, după cum a adus…când stăm în fața Lui Dumnezeu, suntem ca și goi…nu avem haine pe noi, așa e sufletul nostru. Practic, nimeni nu are haine acolo. În Rai, au doar sfinții, iar în Iad, nu are nimeni. În afară de acești îngeri, arhangheli căzuți, am văzut Petersburgul, ca pe Sodoma și Gomora.

    De acolo, totul a ajuns în Moscova și se întinde peste tot pământul nostru sfânt. Mi-a fost arătat cum președintele Americii, m-am văzut deodată cu 30 de ani în urmă…președintele SUA a spus, ”noi nu vom lua Rusia întrucât este păzită de Dumnezeu. N-o vom lua cu ajutorul armelor, o vom lua cu ajutorul minții. „ Și într-adevăr, Rusia nu strălucește prin inteligență, cine strălucește: China, Japonia, America, Europa…deja au creat nano-pașapoartele care au venit din Europa, Japonia, China…

    Cred că ați înțeles care este scopul introducerii cipurilor…vă voi repeta pe scurt: se face, pentru a recunoaște apoi, fiecare pas al nostru. Ce am mâncat, ce am cumpărat, ce și cum făcut, despre ce am vorbit. Pentru că, în caz că cineva se va împotrivi, va fi imediat ucis de Antihristul.

    Iar lumina creștină care va rămâne pe pământ, va fi complet prigonită, exterminată…iată de ce se produce CIPAREA/CIPUIREA. Ei mi-au arătat toate acestea…le-am văzut.
    Au început să-mi arate istoria fiecărui om. Acesta, a fost procesul cel mai lung. Mi-au arătat toate situațiile vieții acesteia, până la detaliile cele mai mici. Cade o furculiță…de ce cade? Iar omul cârtește, înjură…deja a permis să intre răul în el. Sau, cineva nu a ajuns la timp pentru că vicleanul face ca omul să întârzie…

    Vedeam cum se desfăceau cununiile…vedeam cum omul se însura pentru o mașină! Era îngrozitor să privești toate acestea…nu are rost să vi le povestesc…e vorba despre experiența vieții. Acum, am 18 ani și 2 luni. Vă dați seama cât se tem acești îngeri căzuți de Domnul nostru?
    DACĂ EI, LA PORUNCA LUI DUMNEZEU, MI-AU ARĂTAT ÎNTREG IADUL!
    Mi-au arătat toate întâmplările vieții. Atunci, plângeam…vedeam cum mamele își aruncă copiii, era dureros să le privești, era insuportabil!
    Îți provoca greață…mă prindeam de inimă, mă rugam să nu-mi arate toate acestea!

    Dar îmi arătau…le am în minte până în secunda de față…îl văd pe om și simt ce poate, ce este înăuntrul lui…parcă aș fi trăit o viață!
    Dar am trăit milioane de vieți…așa mi s-au descoperit toate, până în cele mai mici detalii.
    Vă asigur…NU VĂ CERTAȚI NICIODATĂ, ÎN NICIUN CAZ!

    Pentru ce? Mai bine mulțumiți-i Lui Dumnezeu pentru asta. Să nu vă considerați niciodată ca având dreptate pentru că și acestea sunt uneltirile diavolului. Mi-au arătat multe situații…aproape am înnebunit ACOLO…e puțin să petreci acolo, ca s-o iei razna! Iar eu, atât am stat ACOLO, că am uitat cum arată Raiul! Atât de îngrozitor era TOTUL!

    După ce mi-au arătat aceste cazuri ale vieții, am auzit un glas din Cer…știți, Domnul este și acolo (în Iad)…spunea VOCEA: ”Vezi în ce constă înțelepciunea?” Nu înțelepciunea vieții exterioare, ci înțelepciunea duhovnicească a vieții!
    De aceea, poți trăi toată viața și vezi bătrânica? Și-a trăit viața dar a cârtit de câte ori a călcat pe aceeași greblă! Nu a trăit cu Mine și rămâne la fel de ne-înțeleaptă! Iar acum va veni la Mine, la Judecată și mă va implora s-o las să vină la Mine. Dar nu voi putea, pentru că sunt cei care nu pierd din vedere nimic! ”

  12. Eu întreb: ”cine e acesta?”
    El îmi răspunde: ”Este FOSTUL, cel mai apropiat al meu – Lucifer!
    Și până acum îmi pare rău de el, dar nu mai pot face nimic. A vrut să fie ca Mine și el, NU IARTĂ NIMIC, NU TRECE CU VEDEREA NIMIC.
    Totul scrie în Cartea sa a morții.
    Cartea Morții este cartea lui Lucifer.
    El are biblia lui în care intră această carte a morților. În ea, nu trece cu vederea nimic. De aceea, acum, nu pot face nimic.”

    ”Iar dacă cineva pe pământ se va ruga pentru aceste suflete, există șansa să le scoți din Iad, doar DACĂ NU A AJUNS FOARTE ADÂNC ÎN INELE.”
    Aceste inele sunt vămile lor prin care trece sufletul omului și i se hotărăște treapta, după cum a viețuit.
    Este treapta auto-condamnării…se numește INELUL IADULUI.
    El trece prin aceste inele și unul dintre ele, poate fi al lui.
    Așa cum există Vămile Lui Dumnezeu, așa au și ei vămile lor. Și au judecata lor mare și, cu cât cazi mai adânc, șansele sunt mai mici că te poate scoate cineva.

    Iar dacă vei merge direct la acest înger căzut…LUCIFER, această făptură a Lui Dumnezeu…de acolo, NU mai poți ieși! De ce crezi că se spune că unele suflete nu pot fi scoase de acolo prin rugăciuni? E adevărat !
    Am văzut într-adevăr cum suflete ies de-acolo, din Iad…am văzut cum îngerii coboară ACOLO, se deschide acel CER DE FOC, E CU MULT FOC ȘI FUM ȘI CÂND COBOARĂ ÎNGERUL…NU UNUL, CI TREI COBOARĂ!
    Un înger trece prin vămi, al doilea este arhanghel, iar al treilea este îngerul păzitor al omului…știți cât de repede? Într-o clipită de ochi și totul se închide la loc.

    Când Lumina se deschide, acele suflete încep să se roage…”luați-ne de-aicea!” pentru că, fiecare stă în inelul lui, al Iadului.
    Ei NU pot ieși, au căzut, au primit ceea ce au vrut să primească…adică a fi în robie toată viața, în judecată de sine, în ființa lor păcătoasă! Era înfricoșător să vezi toate aceste fețe…și atunci, au început să îmi arate pe alții.
    Mi s-a arătat cum Vicleanul încearcă să-și pună sămânța în Biserică…știți cum!
    Semeni sămânța și ea crește, iar sămânța Vicleanului aproape că a crescut în întregime.

    Și vă spun: AU VENIT VREMURILE DE PE URMĂ! CREDEȚI CĂ A MAI RĂMAS MULT TIMP PÂNĂ LA SFÂRȘIT? NU! DEJA ÎNCEPE JUDECATA PENTRU FIECARE DINTRE NOI !
    CINE VA PUTEA de-acum încolo să se mențină, SĂ SE ABȚINĂ DE LA CARDURILE DE PLASTIC, SĂ SE DEZICĂ DE TOATE CELE PĂMÂNTEȘTI CARE DISTRUG CELE DUHOVNICEȘTI, ACELA VA PRIMI MILA LUI DUMNEZEU, ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU…în ceea ce nădăjduiesc oamenii cu adevărat pentru că, fără Dumnezeu NU poți face nimic.

    Și, dacă într-adevăr trăiești după Scriptură, cum spunea Hristos, lasă totul deoparte, toate grijile tale, TOTUL…asta înseamnă și pașapoarte, tot și urmează-Mi Mie! Ia-ți Crucea …”vă vor urî și vă vor prigoni și vă vor vorbi de rău pentru Mine”…

    De aceea Domnul ne-a dat cele 9 Fericiri prin care, creștinul adevărat dacă va trece, va ajunge la final. Asta înseamnă că drumul este îngust și plin de spini. Nu ai nevoie de nimic în viața aceasta pentru că e drumul îngust și este plin de spini pentru că nu avem nevoie de nimic din lumea asta….nicio cifră, nicio însemnare pe trup!

    Iar cel care primea însemnarea Satanei pe trup, acela mergea imediat către îngerii căzuți…el încă nu înțelegea pe pământ lucrurile-acesta, dar ACOLO, va înțelege…ACOLO NU VA MAI FI IERTARE, ACOLO VA FI JUDECATA PE CARE AI MERITAT-O! TE VOR JUDECA DUPĂ VIAȚA PE CARE AI TRĂIT-O AICI!

    AICI ÎNCEPE CEEA CE CONSTRUIM ÎN VIITOR! Toate acestea mi-au fost arătate…construim sau Raiul, în dragoste față de aproapele, sau construim Iadul trăind după propriile plăceri ucigând, pervertind, furând, șamd…și-atunci, vei nimeri ACOLO…cât de rău îmi pare de acești oameni! Aveam lacrimi care nu se mai opreau!

    Deodată, îmi dau drumul acești îngeri căzuți. Atunci, mi-am dat seamă că ei, nici măcar nu pot să ajungă până JOS…să ajungă la Lucifer!
    Mi-au dat drumul PÂNĂ LA FUND, PÂNĂ LA FUNDUL IADULUI. ERA ÎNFRICOȘĂTOR, AȘA CUM M-AU ARUNCAT ÎNGERII DE-ACOLO, DE SUS, DIN RAI, AȘA ÎMI DAU DRUMUL ACEȘTIA (ÎNTUNECAȚII) ȘI ZBOR PRIN ACESTE INELE ȘI, PE MĂSURĂ CE ZBURAM PRIN ELE, MI SE DESCOPEREA VIEȚILE OAMENILOR!

    Iar când am căzut, nu știam peste ce am dat….mă ridic, era deja foarte înfricoșător, deja nu mai era foc acolo!
    ERA O ÎNTUNECIME ȘI UN MIROS FOARTE GREU ȘI SIMT CA NIȘTE CAPETE SUB PICIOARE…NU POT MERGE PENTRU CĂ MERG PESTE CAPETELE OAMENILOR, PESTE CAPETELE VII ALE OAMENILOR CARE STRIGAU…auauauauuu!

  13. Ei cer ajutor, plâng, strigă, îi văd atât de urâți, fără dinți!
    Și spun: ”Ce faceți voi aicea?” Iar ei îmi povestesc pentru CE au nimerit în Iad, în fundul Iadului unde își bat joc de ei învinduindu-i…unde este însuși Lucifer. În realitate, Lucifer trăiește în lumea lui și consideră că această lume este bună pentru el…al are o plăcere în a-și bate joc de suflete!
    El are acea invidie, urâciune, URĂ! ERA MULT MAI STRAȘNIC DECÂT ÎN CEALALTĂ PARTE A IADULUI!

    Aceia era doar intrarea în Iad, iar acolo erau PORȚILE IADULUI! Umblam peste capete…ei strigă, și nu vedeam nimic altceva…deodată văd ceva strălucind…deschideau gurile și erau atât de strânși unul lângă altul, că nu puteau ridica mâinile…și deodată văd cum acel principal dintre ei, vine! Cel mai mare…Lucifer! Vine și le străpunge capetele!

    (Spunea și Cuv.Paisie Aghioritul plângând despre sufletele oamenilor din Iad care-s înghesuiți ca sardelele…)

    Călcând pe acele capete, vedeam viețile acelor oameni.
    Am văzut un medic care deschidea oameni (legist), cadavrele…mi se arăta că el bea la Morgă și deschidea trupurile.
    El, nici măcar nu a trecut de primul nivel al vămilor și a ajuns direct în Iad. Știi de ce?
    PENTRU CĂ TĂIA TRUPURILE ȘI NU E VOIE SĂ TAI TRUPURILE…așa mi-au spus!

    ”El (legistul), ne slujea nouă…tăia trupurile și prin asta, LE NECINSTEA! Atunci când sufletul pleacă din trup, trupul trebuie să rămân întreg, așa cum l-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Când îi sparg capul, atunci se varsă totul din ei…ia un paloș, o secure și hop! Îi taie craniul.”

    Și alții mai mici…nu știu cum să-i numesc…în lume, li se spun slujitori…ei, îl slujesc pe Satana. Și ei (dracii) vin și încep să muște din om, din mațele lui…ei sunt atâta de urâți, chiar mușcau din creier…iar omul, chiar se vindeca după aceea, revenea la normal strigând: ”ce faceți cu mine?”

    Iar li se dă/i se dă cu paloșul ori cu vreo secure în cap.
    Când omul revine la normal, strigă să vină ambulanța și nu mai ține minte nimic din ce s-a întâmplat, atât de inconștienți sunt ei ACOLO…din cauza chinurilor.
    EI UITĂ IMEDIAT CEEA CE LI S-A ÎNTÂMPLAT ACUM CÂTEVA SECUNDE ȘI IARĂȘI LI SE PARE CĂ S-AU POMENIT ÎN IAD (pentru prima oară).

    Am văzut pe un om care desfrâna, ucidea și viola și numai putea face nimic ca să iasă de-acolo….FIECĂRUI OM ÎI ERA DAT 7 ÎNGERI CĂZUȚI!
    Acestea sunt patimile…am întrebat pe cel care m-a scos de-acolo, de ce sunt 7?
    De ce se dau câte 7 îngeri căzuți/om? ”Pentru că sunt 7 patimi ale noastre și prin ele, noi supunem pe acești oameni”.

    Mi s-a făcut așa o scârbă, mă uitam la mine și mă rugam Lui Dumnezeu să mă ia de-acolo…ERA CA O VEȘNICIE PETRECUTĂ ACOLO!
    Trebuie să fii acolo ca să înțelegi…deși, nu doresc nimănui să ajungă acolo.
    Vă spun: IADUL ESTE CEEA CE PREGĂTIM NOI, DIN VIAȚA ACEASTA! VIAȚA NOASTRĂ ESTE TEMPLUL NOSTRU, TRUPUL NOSTRU ESTE TEMPLUL NOSTRU.

    Ceea ce sădim în el: bunătate, dragoste, sinceritate către aproapele, cele opuse relelor! Mi s-a părut că am petrecut o veșnicie acolo…visam să nu mai văd nimic acolo…vă spun, ACOLO ÎNNEBUNEȘTI! O IEI RAZNA, CREDEAM CĂ AM ÎNNEBUNIT!
    ATÂT DE ÎNFRICOȘĂTOR ESTE ACOLO, ATÂT DE ÎNNEBUNITOR, NE-OMENESC, INSUPORTABIL!

    Iar acel MIROS, stă tot timpul acolo…vedeam cum acele orașe se distrug! Cum MORAL, ele cad…vedeam cum preoții aceia veneau curați, iar după acea, vicleanul, îi ucidea sufletește…prin momeala cumpărării de mașini, preotul, la ofertă spunând în sinea lui, ”n-ar fi rău!”
    Vedeam toate acestea cu ochii mei…vedeam cum el, în interiorul lui zâmbește, dar în exterior, ”Vai, nu trebuie, Dumnezeu să vă ajute!” Cât de dureros era să vezi/asculți toate acestea!
    Spuneam, ”cum de nu îi este frică să facă aceste lucruri?”

    Iar vicleanul spune: ”eu fac toate în așa fel încât preoții să nu-și dea seama ceea ce fac eu, pentru că ei toți sunt în stăpânirea mea și le dau mașină și ce se întâmplă după aceea? Gata! Uitați că el este preot! Nu mai este preot! ”.
    Pentru că adevăratul preot, s-ar dezice de acestea!
    Ar spune așa cum i-a spus lui Hristos vicleanul făgăduindu-i că toate i le va da Lui, numai să i se închine…NU în sens DIRECT să te închini…asta se referă la noi, toți…el s-a închinat mașinii când a luat-o, el deja s-a închinat ei! Este sub stăpânirea Antihristului și a lui Satana. La un astfel de preot, spovedania nu mai este spovedanie. Înțelegeți ce vreau să spun?

    Preoții, mulți…se cred preoți dar când îi veți învinui, veți vedea cine sunt ei cu adevărat! Am văzut sfinții în Rai…i-am văzut cum erau în viață…l-am văzut pe Sf.Ioan de Krondstat.
    Ei, tot timpul mergeau cu capul plecat…el, și alți sfinți care mergeau în Împărăția Lui Dumnezeu, niciunul nu ridicau capul! Toți mergeau cu capul plecat și când mergeau în Împărăția Lui Dumnezeu, tot cu capul plecat.

  14. Spuneau diavolii despre preoți:
    ”Uite, noi le dăm tot ce vor acestor preoți: bani, Mercedesuri, uite, deschide lada și ia cât vrei” și-mi arătau cum deschideau și numărau banii și spuneau, ”asta e pentru viața noastră, ca să putem trăi, supraviețui…”

    Iar alți preoți, adevărați…nu luau nimic din acea ladă unde se adunau banii, îi dădeau preotesei, ”uite, aceștia să fie pentru Biserică!” și ei se rugau mult! Nu le trebuia mașină, nimic…acești preoți, încă nu aveau mașini, trăsuri …iar când mergeau cu trăsura, mulțumeau Lui Dumnezeu. Iar cei care dobândeau mașini și bani, mulțumeau Lui Dumnezeu și persoanei promițând că se va ruga pentru ei, dar uitau….mi s-au arătat cazuri când nu s-au mai rugat deloc pentru acești oameni care jertfeau pentru ei și nu-i mai pomeneau…

    Vedeam pe alții care se rugau, se rugau și după un timp se lăsau…”Lasă Doamne, că știi Tu…” și puneau toate în spatele Lui Dumnezeu. Faptele lor era fără substanță! Am văzut apoi alți preoți care vorbeau frumos, dar când veneau acasă, aveau o atitudine și o reacție total opusă…ei spuneau să te ferești de mâncare multă, dar când ajungeau acasă cumpărau și puneau masa mâncând icre și mulțumeau Lui Dumnezeu pentru mâncare…nimic nu i-a dat Dumnezeu, pentru că erau din banii Bisericii.

    Eu, plângeam văzând toate acestea…zile întregi, o viață nu ți-ar ajunge să povestești totul, cu de-amănuntul.
    Erau oameni, așa cum vă spuneam pe la început, care trăiau într-adevăr dumnezeiește…în Moscova acum, în momentul de față, NU EXISTĂ RUGĂTORI ADEVĂRAȚI…NICIUNUL!
    TOȚI S-AU VÂNDUT ANTIHRISTULUI…TOȚI! SE TEM SĂ SPUNĂ ADEVĂRUL, SĂ SPUNĂ ADEVĂRUL DESPRE PATRIARHUL KIRILL, unde duc toate acestea…ăsta seamănă cu patriarhul acela din Iad, despre care v-am spus…cum îl chema?
    Nu-mi amintesc….era patriarhul care voia să se numească pe sine patriarh, după război. Este în Iad.
    Știți cine e el acolo, în Iad?
    Este ajutorul Antihristului, este ajutorul lui Lucifer, este mâna sa stângă.

    Lucifer l-a luat la el și i-a spus, ”hai să învinuim sufletele aici…” și acolo el hotărăște soarta oamenilor: ”tu, vei merge în acel inel, tu, în celălalt…”. Iar cei care ajung până JOS, în rahatul acela…de-acolo, nu mai poți ieși! Pur și simplu, nu mai poți ieși pentru că ei, conștienți au mers către acestea, către soarta aceasta.

    Și, ce este mai uimitor, s-a întâmplat în continuare…v-am spus, am fost în Iad și am început să mă scutur, să tremur! Și deodată, HOP!
    Au venit îngerii, m-au luat în SUS, și iarăși m-am pomenit pe acel câmp: ”vai, ce bine!
    Plângeam, mă bucuram…nu-mi dați drumul ACOLO iarăși!”
    Plângeam, m-am prins de ei, de aripile lor uriașe! Au niște aripi uriașe! Îți dai seama că sunt pene, dar nu le poți simți cumva…îți dai seama că sunt făpturi dumnezeiești. Plângeam, strigam să nu-mi mai dea drumul ACOLO…ÎN IAD!
    Iar ei mi-au spus, ”nu-ți vom mai da drumul acolo!”

    Deodată am auzit VOCEA:” Du-te și fii lumină pentru oameni! Du-te și fii lumină pentru Mine! DU LUMINA OAMENILOR! POVESTEȘTE DESPRE CEEA CE-AI VĂZUT! MINUTUL ACELA CÂND TE-AI VĂZUT…TE-AI VĂZUT PE TINE!”

    După aceea mi-am amintit…pentru că acea petrecere în Iad mi s-a părut o veșnicie și am uitat ce s-a întâmplat cu mine…stăteam în genunchi și-mi era atât de strașnic după toate acestea…picioarele nu mă mai țineau! Spuneam, ”despre ce vorbiți? ” Spuneau: ”amintește-ți de momentul în care te-ai despărțit de trup…” Și eu am zis: ”Eu eram? ”Acela” eram eu? Eram foarte uimit…”

  15. Mi s-a spus: ”am vrut să-ți arăt DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA SFÂRȘI, PÂNĂ LA VENIREA MEA!”
    Nu L-am văzut pe Hristos, dar îl auzeam… era O VOCE ATÂT DE FRUMOASĂ, DE CALDĂ, AVEA ATÂTA DRAGOSTE și vorbeam cu El…”Da, Doamne…Doamne, Doamne, Doamne…și nu mă mai opream, pentru că eram atât de speriat de Iadul acela, nu sunt draci așa, cu coarne și cu cozi…nu! Așa și i-au închipuit oamenii…ca și cum ar semăna cu niște țapi. Dar, în realitate, ei nu arată așa…

    Iar Născătoarea de Dumnezeu mi-a spus:
    ”Ai jurat, ai promis…acum împlinește-ți promisiunea!”
    Nu înțelegeam ce vor să spună și, dintr-o dată am auzit iar VOCEA: ”Du-te, du-te, du-te și PROPOVĂDUIEȘTE! Du-te și spune, și povestește despre Mine…” și m-am speriat atât de tare, mai mult, eram în ne-dumerire.

    Înțelegeam cât de mare păcătos eram, înțelegeam că am fost în Iad, CE și CUI să-i povestesc?!
    Îngerii mă petreceau și parcă s-au aliniat acolo, în fața acelui oraș și au început să mă petreacă (adică să-l însoțească…); deodată încep să tremur, deodată am început să cad ÎN JOS…dar nu mai era Iadul de data aceasta.
    Am deschis ochii și acesta era deja spitalul. Dar înainte de a deschide ochii…da, am văzut deja spitalul…dar în realitate, nu deschisesem încă ochii (trupești, erau deschiși încă cei sufletești)…mi s-a părut că deschid ochii și că mă scutur.
    Încercam să mă ridic de pe pat, dar mi se părea că nu pot, că eram țintuit acolo și iarăși …mă scuturam să mă ridic…că atunci intram în corpul meu…Dumnezeu m-a re-trimis în lumea aceasta…era atât de ne-plăcut, mi se rupeau toate în mine, să răsuceam de pe o parte, pe alta…parcă mi se întorceau mâinile, degetele…deja am început să văd doctorii, medicii, m-am întors la viață și aud sunetul aparatelor care înștiințau că am puls, bătăi de inimă…mă văd în pat, mama mă ținea de mână, în gât aveam un furtun foarte lung, pentru respirație…iar prin nas, mă hrăneau.

    După ce mi-au scos toate acestea, am început să mă fac bine. După câteva zile m-am dus în Germania, i-am rugat să-mi aducă un preot ce nu mi-a plăcut, nici pe-al doilea, până mi-au adus pe un altul, în vârstă, smerit…la el m-am spovedit și m-a împărtășit. În Germania m-au dus pentru transplantul de măduvă…era frumos acolo, saloane frumoase, nu ca la noi în Rusia…erau de lux!

    Simțeam către toți oamenii dragoste…simțeam că-i iubesc pe toți! Nu pot să vă explic simțământul acesta. Îmi dădeam seama că nu pot să nu iubesc oamenii…doar am văzut Raiul, am văzut Iadul…dacă le-aș spune oamenilor că-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu și pe oameni, aș minți!

    Mi-aș construi pe viitor Iadul și de aceea vorbesc oamenilor despre dragoste și încerc să fiu un exemplu pentru toți. Le-am spus medicilor despre ceea ce mi s-a întâmplat și ceea ce am văzut…vorbind ei cu mine la telefon, îmi spuneau: ”tu, nu puteai să treci prin toate acesta, nu este posibil…după aceea îmi spuneau, ”știu că așa a fost, dar în primul minut, mi s-a părut incredibil.”

    Am povestit mamei și altor prieteni despre ce s-a întâmplat…m-au pus pe pat…le-am povestit medicilor despre ce mi s-a întâmplat și le-am spus ce mi-au făcut cât am fost ”inconștient”.

    Mi-au arătat puțin Raiul, dintr-o parte, dar nu m-au lăsat să intru acolo…mă gândeam ”dar, cum va fi când vom intra ACOLO pentru că mi-au arătat doar o parte…

    Deodată, jumătate de an în spital,după aceea recuperare…nu ma luat pilulele până la sfârșit…după două săptămâni am venit acasă.

    Părintele îmi spune, ”Hai în mănăstire!” și parcă în tot acest timp văd oamenii și ȘTIU despre ce gândesc chiar înainte să-mi povestească…înțeleg CUM trebuie să-l ajut, dar înțeleg că NU eu îl/îi ajut, de fapt, Dumnezeu îl/îi înțeleg(e)…Dumnezeu mi-a dat acest talant de a-i ajuta pe oameni.

  16. PRIMUL LUCRU CARE MI-A FOST SPUS ACOLO, A FOST SĂ-I ÎNTĂRESC PE OAMENI ÎN CREDINȚĂ când voi ajunge pe pământ, CA EI SĂ MEARGĂ CĂTRE DUMNEZEU!
    SĂ NU-ȘI FACĂ PAȘAPOARTE NOI, CA EI SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ E MAI BINE PENTRU EI SĂ MOARĂ PENTRU HRISTOS DECÂT SĂ-ȘI PUNĂ PECETEA!

    Este un fapt real…eu știu că voi mă înregistrați acum, dar vreau să vă spun celor care mă ascultați acum…eu nu vă cunosc, dar vă iubesc din toată inima, din tot sufletul.

    Eu vreau să vă spun: răbdați, mai răbdați! Pentru că viața, în acest templu al nostru, în acest trup este scurtă, este ca UN MOMENT! Răbdați puțin, în comparație cu veșnicia, e ca și cum n-ar fi nimica!

    Lăsați să vă vorbească de rău, să vă gonească, să vă urmărească, să vă prigonească…dar voi, să vă bucurați pentru că vă ajută să ajungeți în Împărăția Lui Dumnezeu…poate unii nu cred, dar asta e adevărat…tot ce v-am spus…Dumnezeu este de față! Vreau să răbdați pe această cale a vieții, această cale scurtă a vieții și vă rog, NU VĂ PUNEȚI PECETEA, VĂ ROG, VĂ IMPLOR…NU TREBUIE!

    ACESTE LUCRURI SUNT SPECIAL GÂNDITE DE ÎNSUȘI LUCIFER, DE SATANA, CUM ÎL NUMIM NOI AICI…TOATE AU FOST GÂNDITE DINAINTE, CA SĂ DISTRUGĂ RĂMĂȘIȚELE CREȘTINISMULUI.
    IMEDIAT CUM VEȚI PRIMII ACESTE PAȘAPOARTE, APOI UN PAȘAPORT ÎN ALTUL, UN ACT DE IDENTITATE ÎN ALTUL… ÎI DAȚI PUTERE SĂ FIȚI CONTROLAȚI!

    Dacă, vreodată veți spune despre Hristos și pe voi va fi (fost) pusă (deja) această pecete, vă poate ucide pentru că vă vor ucide dacă primiți acest număr și nu veți mai merge în Rai cum ați vrut, ci în Iad pentru că pe voi va fi această pecete…de aceea a spus Domnul că drumul este lung și spinos și trebuie să luăm asupra noastră, crucile noastre.

    Și, nu numai ale noastre, ci și ale celor apropiați…numai prin dragoste poți atinge Dragostea Lui Dumnezeu, prin smerenie…în umilință, pentru că, atunci când ne vor prigoni, să râdem, să ne bucurăm, să nu ridicăm sabia!
    Așa ne-a spus Domnul, atunci când Petru a tăiat cu sabia urechea unei slugi…spuneam, cum așa? Aicea se luptă, dar nouă nu ne trebuie lupta fizică! Această minciună duhovnicească, trebuie s-o biruim, trebuie să luptăm cu toate acestea…prin dragoste, cu tot sufletul nostru!

    Dacă v-au furat, mai duceți-le…așa cum a făcut Sf.Serafim din Sarov. Le-a spus, ”hoților, veniți și mai luați!” Așa cum făcut unei țigănci un preot căreia-i furase ruble pentru a-și cumpăra pâine. Acela, i-a dat și mărunțișul, spunându-i că ea are nevoie…nu el!
    După 2 săptămâni, țiganca i-a adus 10.000 de ruble și i-a spus, ”Asta-i pentru Dvs, Părinte! Cum vreți, așa să-i folosiți!” Iar preotul i-a luat și i-a dat preotesei să-i folosească pentru Biserică, iar țiganca, până acum merge la acea Biserică.
    Aceștia, sunt acei SFINȚI puțini care au mai rămas…ei sunt foarte puțin. Vreau să vă spun ceva foarte important…vreau să vă povestesc despre PRUNCUL VEACESLAV (OTROC), CARE-I ACOLO, ÎN RAI…E PRIMUL PE CARE L-AM VĂZUT când am venit pe câmp; el îi întâmpină pe toți ACOLO. El, este ca un nou MUCENIC…m-a întâmpinat cu atâta dragoste…îl vedeam!

    Este foarte tânăr acolo…ca un îngeraș, nu știu cum să vă spun…el se juca cu mine…el întâmpină pe toți copiii, pe toți! Noi, suntem toți copiii Lui Dumnezeu!
    El întâmpina și copiii care mureau de anumite boli grele, cei care mureau în diferite împrejurări, siluiți…el îi îmbrățișează pe toți și-i duce către Dumnezeu pe toți copiii care mor, pe toți tinerii îi întâmpină, împreună cu îngerii…mai sunt doi copii sfinți, un băiat și o fetiță…nu știu despre ei, dar pe Otroc Veaceslav l-am recunoscut pentru că am citit cândva despre el…e o carte albastru deschis și de aceea am auzit despre el.
    AM VĂZUT CĂ ÎNTR-ADEVĂR, ESTE UN OM SFÂNT.

    Mi s-a mai spus despre posturi, despre multe lucruri mi s-a spus…în realitate – POSTUL a fost impus în mănăstiri ca să-i țină pe călugări să nu facă/cadă în păcate, dar în realitate, dogmele, în ultimul timp, au fost pervertite cam 80%. Postul îi trebuie omului atunci când are nevoie să se roage și am văzut ACOLO, mi-a fost descoperit…de ce se spune că nu omul este pentru post, ci postul este pentru om!

    CÂND OMUL VREA SĂ SE ROAGE CU ADEVĂRAT, EL TREBUIE SĂ SIMTĂ FOAMETE! Pentru că, dacă el nu va simți foamea, el nu se va putea ruga cu adevărat. De ce spune că trebuie să trăiești în smerenie, în umilință.
    Îți trebuie ca să trăiești, atât cât să mănânci o bucată de pâine, să-ți plătești întreținerea; am văzut ACOLO pe oamenii care îi ajutau pe ceilalți! Dădeau milostenie Lui Însuși Hristos și către toți sfinții, și se bucurau pentru toți și cântau ACOLO în Rai, pentru toate sufletele care se mântuiau; vă amintiți de Samarineanul care stătea pe jos și nu-i trebuia nimănui?

  17. Numai un sărac înțelege pe un alt sărac. Milostenia este dragostea noastră către aproapele. Mi se spune(a) că-s fără minte pentru că îi iubesc pe toți…pe el, și pe el, șamd…iar eu le spun că-s orbi duhovnicește….”fizic vedeți, dar duhovnicește, nu vedeți! ”

    Chiar și la noi, la mănăstire, m-am apropiat de un om și l-am întrebat ce pot face pentru el…câteodată mi se aduc produse, fructe…primul lucru pe care-l fac, îl dau altora!
    Îi aduc pe oameni la mine, în chilie și îi servesc cu ceai și nu le dau drumul cu mâinile goale.
    După aceea, doar dacă mai rămâne ceva pentru mine…trebuie să luptăm cu patimile!
    Numai prin dragoste către aproapele biruiești…este principalul lucru pe care trebuie să-l avem.

    NU VĂ FACEȚI PAȘAPOARTE NOI!
    NU VĂ FACEȚI ROBI AI ANTIHRISTULUI!
    ODATĂ CU ACEASTĂ PECETE, NU VĂ MAI PUTEȚI IZBĂVI!
    VEȚI FI ÎN BAZA DE DATE ȘI DACĂ VEȚI FI ÎN BAZA DE DATE, ORICE PAS PE CARE-L VEȚI FACE ÎN LATERAL, VĂ VOR UCIDE…PE LOC!
    ȘI NU VA FI O MOARTE MUCENICEASCĂ, AȘA CUM PRIMEAU SFINȚII, PENTRU CĂ EI NU PRIMEAU PECETEA, DAR VOI VEȚI PRIMI PECETEA! CHIAR DACĂ VĂ VEȚI ÎMPOTRIVI DUPĂ ACEEA, NU VEȚI MAI MERGE ÎN RAI ȘI VEȚI PIERDE TOT, NU VEȚI MERITA NIMIC!
    VEȚI FI ROBI AI DIAVOLULUI. SUFLETUL VOSTRU, VA FI OSÂNDIT.

    Fiți cu pace și cu dragoste…iubiți-vă unii pe alții! Nu mergeți la acei părinți (preoți) care merg cu Mercedesurile pentru că ei, NU mai sunt preoți adevărați.
    Preot este acela care împlinește Cuvântul Lui Dumnezeu.
    Primul lucru, este al ne-pătimirii, a nu avea dorințe materiale…către aceșit preoți să mergeți!
    M-am rugat Lui Dumnezeu să mă învrednicească ca să vă pot povesti toate acestea.
    Așa mi s-a dat în inimă, ca să ajut pe oameni.

    Cum trebuie să fie preotul? Preotul trebuie să fie ne-doritor de cele lumești.
    Trebuie să fie deschis în fața oamenilor, să fie cinstit, casa sa să nu și-o închidă cu cheia.
    Trebuie să fie tot timpul deschisă, pentru toți cei împovărați și osteniți.
    Preotul este credința noastră.
    Se spune că, așa cum este preotul, așa este și parohia.

    Înainte era așa, ACUM…PREOȚII AU ÎNVĂȚAT SĂ SE FOLOSEASCĂ DE HIPNOZĂ, DE ADEVĂRATA HIPNOZĂ.
    Ei au parohii mari și sponsori și ei ȘTIU SĂ HIPNOTIZEZE!
    Ei știu și învață psihologia omului și-i manipulează pe oameni.
    EI NU ȘTIU CĂ VOR MERGE ÎN IAD.
    Mulți se gândesc că se vor pocăi spre sfârșitul vieții dar, un sfânt a spus că, cel care va nădăjdui că se va pocăi mai târziu, acela face un păcat împotriva Duhului Sfânt.

  18. A nădăjdui în Mila Lui Dumnezeu trăind/zăcând în păcate, săvârșești un păcat împotriva Duhului Sfânt.
    Preotul, nu trebuie să se pună mai presus de alții…trebuie să fie îmbrăcat cu haine umile, să trăiască cu adevărat creștinește. El trebuie să fie asemenea apostolilor….după ridicarea Lui Hristos la Cer, pentru că ei, atuncea credeau cu adevărat.

    Preotul este cel care ne lasă păcatele, se roagă pentru noi, trebuie să fie tot timpul sincer cu oamenii.
    El nu trebuie să-și cumpere case, apartamente, șamd…nu trebuie să aibă nimic personal, nimic! Totul trebuie să fie al Domnului. Iar când va părăsi trupul, să lase averea sa Bisericii sau unui nevoiaș.

    Așa trebuie să fie preotul…nu trebuie să aibă nimic personal, trebuie să fie fără de arginți, trebuie să slujească oamenilor…cu toată inima și cu tot sufletul…cu viața lui, nu cu acea predică pe care o spune…a spus-o și-a plecat!
    Predica trebuie să fie însăși viața lui…așa trebuie să fie preotul.

    CĂLUGĂRUL NU TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ CĂLUGĂRIA CU ACTUL DE IDENTITATE. DACĂ O FACI, TU NU MAI EȘTI CĂLUGĂR.

    Domnul a zis să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și Lui Dumnezeu, ce este al Lui Dumnezeu.
    Dumnezeu locuiește în Biserici făcute de mâini omenești? NU! El locuiește în Biserici duhovnicești, lăcașuri duhovnicești. Bisericile sunt sufletele noastre. Oamenii sunt Biserica Lui Dumnezeu. De ce spune Hristos, ”când sunt 2 sau 3 adunați în Numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor.” Scriptura trebuie s-o înțelegi corect.

    Mulți o pervertesc și din păcate, mulți preoți așa spun sau vorbesc, numai așa, ca să li se doneze mai mult…dar trebuie să se doneze, NU BANI…
    DA, sigur, puteți ajuta preotul cu alimente, produse, atunci când este bolnav să-l îngrijiți, dar pe bani, puteți construi o Bisericuță, mică poate…ca preotul să se poată ruga acolo. Așa trebuie să fie preotul, pentru că el vorbește de multe ori frumos dar faptele lui, nu corespund predicii lui…îmi pare rău pentru acești preoți!

    Vreau să vă spun despre PATRIARHUL KIRILL..ce joc duce el între creștinătate și politică.
    JOCUL LUI E ASPRU…EL VREA SĂ UNEASCĂ POLITICA, CU BISERICA…NEMIJLOCIT!
    ADICĂ SĂ UNEASCĂ CEEA CE ESTE DUHOVNICESC, CU CEEA CE ESTE PĂMÂNTESC.

    Despre asta au scris mult stareții noștri. Nu se poate face acest lucru dar el, conștient merge către asta.
    El a dat o lege ca, tot ceea ce au episcopii, arhiepiscopii, patriarhul – tot ceea ce are…mașina care i se dăruiește, apartamentul pe care-l cumpără, banii, inclusiv cei din Bancă…dacă pleacă din postul lui, tot ceea ce și-a cumpărat, să le rămână lor, după ce nu vor mai fi episcopi.

    Să le facă un ”bine” ca, atunci când ies la pensie, să aibă de toate.
    Da, va fi/deveni averea personală, ne-bisericească…asta-i foarte periculos! Vă dați seama câtă rătăcire?
    Dar omul este ușor de cumpărat.
    DAȚI-I PUTEREA OMULUI, ȘI-ATUNCI O SĂ VEDEȚI CINE ESTE ÎN REALITATE.
    Iar dacă preotul vine dintr-un sat, spre Centru…spune, ”vai, câte mi-a dat Dumnezeu! Câte mi-a trimis Domul!” Vă dați seama…”vai, ce bine mi-a făcut Domnul, câte mi-a trimis! Deci, toate sunt ale mele…Slavă Ție, Doamne! Cât de mult mă iubești….”
    NU, este mințirea de sine. AȘA VĂ IUBEȘTE SATANA!

    Oare, Hristos avea ceva avere în viață?
    Și pâinea, și peștele le-a împărțit…dar Sieși, nu și-a lăsat nimic. Iar DESPRE PATRIARH, în particular vreau să vă spun că, este o greșeală foarte mare a lui, a faptului că a dat această lege…iar el este ”înțelept” și înțelege foarte bine ce război duce…el, VREA SĂ DISTRUGĂ DOGMELE NOASTRE!
    EL, VREA SĂ DISTRUGĂ CEEA CE A FOST LĂSAT DE SINOADELE ECUMENICE.

    Și, s-a spus de-atunci încă FAPTUL CĂ, AL 8-LEA SINOD ECUMENIC, NU TREBUIE SĂ AIBĂ LOC! Și VEDEAM CUM DIAVOLUL, ÎNCEARCĂ SĂ ORGANIZEZE CEL DE-AL 8-LEA SINOD ECUMENIC, IAR ÎNGERII ȘI ARHANGHELII DUCEAU RĂZBOI NE-MILOS CA ACEST SINOD, SĂ NU AIBĂ LOC!

  19. Și cei care TRĂIESC sincer…unii patriarhi care nu au venit – bulgar, georgian și alții…ei NU au lipsit de-acolo din voia lor! Vă dați seama cum ereticii pot fi prezenți la un sinod…și nu numai papismul, ci și adventiștii, babptiștii, protestanții, penticostalii au fost de față, spuneau că ”Duhul Sfânt” îi luminează…dar, orice copil poate să se roage în limba lor, pentru că spun că ”Duhul Sfânt” le dă să se roage așa…

    Duhul Sfânt le dădea Apostolilor să vorbească în limba lor, DAR să-i înțeleagă toți. Iar acești oameni, de alte confesiuni ce au fost chemați acolo, mulți din celelalte ”biserici”, FOLOSESC HIPNOZA PENTRU A SE LĂSA 10%.
    Și vedeam pe mulți cum lăsau nu numai zeciuiala, ci și până la 40%.
    Îi vedeam cum ei vorbesc mieros, dar apoi împart banii pe care îi primesc în adunările lor de duminică.
    Înțelegeți, acești papi ai Romei, tot ce au, le rămâne ca moștenire când ies la pensie. Și patriarhul introduce aceste reguli…

    Iată cum trebuie să fie preotul, și cu atât mai mult ieromonahul…nouă, ne trebuie un astfel de patriarh, sau nu? Nici în Athos nu l-au lăsat să intre.
    Când a venit Putin, i-au spus…NU, nu intra AICI, stai AICI până ne rugăm noi.
    Nu i-au dat voie să intre acolo…de ce?

    PENTRU CĂ CEEA CE I S-A SPUS LUI PUTIN, NU TREBUIA SĂ ȘTIE PATRIARHUL….PENTRU CĂ EL ESTE ÎNAINTE-MERGĂTORUL ANTIHRISTULUI! A D E V Ă R A T U L!!!

    Patriarhul ar fi mers încolo, cu plăcere, la cel de-al 8-lea Sinod Ecumenic, pentru că așa a fost SCOPUL…să se împrietenească cu patriarhul Constantinopolului – a fost prima lui idee.

    Iar scopul patriarhului Constantinopolului din veac, are scopul de a uni ortodoxia, cu catolicismul, de a uni toate credințele creștine, într-una singură dogmă, a adăuga ceea ce este nou.

    Acuma, gândiți-vă singuri: le trebuie preoților case, mașini, averi, conturi în bancă? De aceea, ÎNSUȘI DOMNUL, NU I-A DAT VOIE PATRIARHULUI SĂ INTRE ACOLO.
    L-A OPRIT, CA SĂ NU MEARGĂ LA ACEL SINOD PAN-ORTODOX. SĂ-L OPREASCĂ, MĂCAR PUȚIN…ÎN TIMP, VENIREA ANTIHRISTULUI!
    PENTRU CĂ, DACĂ AR FI MERS ACOLO, S-AR FI DAT PE FAȚĂ CINE ESTE ANTIHRISTUL! EL S-AR FI ARĂTAT! EL, PRACTIC…NICI ACUMA NU SE MAI ASCUNDE!

    Ce bine că sunt cărți care spun despre Cel de-al 8-lea Sinod ecumenic și ce bine că oamenii, NU mai primesc acea adunare, ca și sinod ecumenic pentru că, dacă lipsesc 2 sau 3 patriarhi, acela, nu mai este sinod ecumenic și oricine, orice-ar spune, eu îl iubesc pe Hristos, îi iubesc pe oameni DAR, nu-i pot vedea, ÎI URĂSC PE DEMONI, PE CEI VICLENI! Pentru că ei sunt mincinoși și sunt ”înțelepți” în această răutate.
    Dar vă rog…păziți-vă sufletele, pentru că trupul este trecător!

    NU-L ASCULTAȚI PE KIRIL ȘI NU-L PRIMIȚI CA PATRIARH pentru că, pomenindu-l la slujbe ca pe patriarh, noi, punem în noi MINCIUNA!
    Pentru că, un adevărat patriarh, nu ar face aceste lucruri.
    PE EL, L-A PUS ÎNSUȘI VICLEANUL!

  20. Acum, totul se vinde și se cumpără…orice post se cumpără sau se vinde…indiferent dacă acesta este politic sau duhovnicesc.
    DEMULT, POLITICA A FOST INTRODUSĂ ÎN CELE DUHOVNICEȘTI.
    UITAȚI-VĂ CUM STAU PE SCAUNELE LOR, CA ADEVĂRAȚI POLITICIENI!
    De problemele duhovnicești adevărate, ei nu ascultă!
    Ei, își rezolvă problemele lor.
    Ce fel de probleme?
    LUMEȘTI!
    Dar nouă nu ne trebuie acestea! Avem nevoie de credință adevărată….credință în UNA TREIME, cu limba care ne-a lăsat-o ca moștenire, Kiril și Metodiu…această limbă slavonă, bisericească…NU este voie să trăducem slujbele în limba rusă, în niciun caz! Și, orice s-ar întâmpla…orice s-ar face, țineți credința voastră, țineți-o!
    Păstrați pe acei preoți care trăiesc cu adevărat, ne-pătimaș, care sunt gata să-și dea viața Lui Hristos, care sunt gata să rabde până la sfârșit.

    ȘI DACĂ VEȚI AVEA PECETEA (TOT) VĂ VOR PRIGONI!
    CU ATÂT MAI MULT CEI CARE NU O VOR PRIMI!
    Va fi prea târziu când vă veți da seama ce s-a întâmplat și, UN LUCRU CARE MI S-A DESCOPERIT DINCOLO…ÎN VIITOR!
    ERAM ÎN IAD ȘI DINTRE CERCURILE IADULUI, eram mic în această lume…cred că era în anul 2009 când l-au ales patriarh…am văzut momentul în care îl înmormântau pe Alexei al II-lea.
    El nu a murit de moarte bună, l-au otrăvit. Întâi l-au corupt dpdv moral, apoi l-au ucis.
    Și vedeam cum, stând în acea Biserică, când n-a fost tuns, el deja ungea, ca și Patriarh…Kiril, care-i acum. Îi miruia ca Patriarh cu capul în sus, cu un zâmbet pe față, iar în jurul lui stăteau dracii și se bucurau…știau că el va fi Patriarh… pentru că e sămânța lor.

    AU ELIBERAT LOCUL PENTRU EL. EL ESTE CEL CARE VA ÎNCERCA PÂNĂ LA SFÂRȘIT SĂ DISTRUGĂ TRADIȚIA NOASTRĂ, DIN STRĂMOȘI.

    PARANTEZĂ MARE:
    (Iată ce spunea și Egumenul GURIE CHEZLOV (înainte-văzător):

    ATENȚIE MARE AICI, DE LA MINUTUL 35:53 – 36:20:
    -Dar despre Patriarh, nu spunea nimic?
    -El spunea, chiar ne-a scris nouă, pe o bucată mare de hârtie, o am pe undeva, CU LITERE MARI, PE O ASTFEL DE FOAIE OBIȘNUITĂ CĂ PATRIARHUL ȘI EPISCOPUL DIN LUGANK, MAXIMILIAN, VA MERGE LA IERUSALIM CA SĂ-L ÎNTÂLNEASCĂ PE ANTIHRIST, SĂ-L ÎNCORONEZE PE ANTIHRIST.)

    De aceea, țineți-vă unii de alții, iubiți-vă unii pe alții, numai prin dragoste față de aproapele, prin pocăință, spovedanie se poate ajunge la Dumnezeu.
    V-am spus cum trebuie să fie preoții…nu-i ispitiți cu mașini sau cu altceva, pentru că le veți face rău sufletelor lor. Vreți să-i ajutați, ajutați-i.
    Puteți să construiți o Biserică unde să se roage, care să nu fie a lui, ci să-i aparțină lui Dumnezeu.
    Puteți să-i cumpărați alimente, ca să aibă ce mânca, dar să nu mănânce prea mult…și voi, singuri, încercați să trăiți în felul acesta, ne-ispitind pe nimeni din jur. Pentru că, Dumnezeul NU ispitește pe nimeni, dar vicleanul…ispitește pe om, prin minte, prin mâinile noastre. Nu spurcă ceea ce iese din noi, ci ceea ce intră în noi. Cuvintele noastre, ne vor duce, ori către Dumnezeu, ori către Satana.
    Nu vedeam eu, oare…acolo, cum preoții care nu spovedesc bine, se grăbesc, la fel la predică, la Evanghelie, acei preoți care botează cu puțină apă, mai mult stropesc. AȘA BOTEAZĂ SATANA, ÎN ACEST FEL!
    Va urma…

    1. Și Satana botează…în felul lui…și-anume în acest fel…AȘA (prin stropire). Stropește puțin, ca să nu se arate prea mult.

      Și când eram ACOLO, mi s-au arătat acești preoți care botează în felul ăsta, și când citesc repede…demonii joacă și nu contează dacă spovedesc, sau se roagă REPEDE!
      Demonii cântă și joacă! Iar când se citește Sf.Evanghelie repede, joacă de-a dreptul pe Sf.Masă….și râd, și cântă niște cântece spurcate.

      Preotul trebuie să înțeleagă ceea ce face…dacă este adevărat preot, să trăiască în Adevăr. Iar Adevărul se cuprinde în aceea că, atunci când ne rugăm, să înțelegem CE citim…iar cei care spovedesc repede, la repezeală…ei, îi bucură pe draci care stau ca în arenă.

      Creștinul, încearcă să înțeleagă ce spune preotul, iar preotul începe…”bbbbbb..”, repede le spune pe toate, iar dracii încep să se bucure, să strige…sunt bucuroși pentru astfel de rugăciuni care se fac cu ne-atenție, sau scurtează slujbele, DRACII SE LIPESC DE BISERICĂ.
      Voi credeți că demonii nu intră în Biserică, că se sperie de Biserică? Poate doar în filme…demonii se bucură, au cântecele lor…

      Botezul este un moment foarte important! Botezul trebuie să-l faci din inimă curată…să-i botezi, ca și cum ar fi copiii tăi! Așa trebuie să-i botezi pe alți copii. Și pe al tău, nu-l vei stropi doar un pic…îl vei cufunda în întregime.
      Oare apostolii, și după apostoli…Sfinții Părinți, după Tradiție, Patrologia noastră…oare ei botezau ”puțin”, stropindu-l pe om în chipul crucii?
      Nu, îl cufundau în apă. Până și baptiștii, protestanții, ei, ereticii, îl scufundă pe om în apă.
      Este singurul lor ”+”, chiar și ei ”botează” cufundând.
      Dacă vedem astfel de preoți care botează în felul acesta, trebuie să-i spunem ”Părinte, mai bine vom boteza în altă parte!”

      Vedeam preoți care nici Cruce nu-și fac ca lumea! Vedeam un preot mare, oare așa de greu e să duci mâna până la umăr?
      Pentru CE să strâmbi Crucea?
      Am văzut preoți cărora le era lene atunci când își făceau Cruce, să ducă mâna până la buric, apoi până la umăr…ieșea o cruce întoarsă, strâmbă! Uitați-vă la patriarhul Kirill cum își face cruce…el o face cu susu-n jos!

      1. Crucea trebuie să fie făcută cu dragoste, cu bine-cuvântare dreaptă, nu ruptă, nu stricată!
        Pentru că noi, făcându-ne Cruce, îi gonim pe demoni. Știți cum fug ei?
        Singurul lucru de care se tem demonii pe acest pământ este să-ți faci Cruce în mod corect.

        Un egumen a învățat pe cineva să-și facă Cruce, iar acela a făcut o cruce în mod greșit și m-am dus egumenului și i-am spus…iar el îmi spune, ”Dar, ce mă înveți, băiete? Tu, mă înveți pe mine?” Rugați-vă pentru ei, pentru toți, pentru tot ceea ce vă înconjoară…chiar și pe cei care își bat joc de voi…oare, pe Sf.Ștefan nu puteam să-l apere apostolii?

        Puteau să-l apere, dar nu au făcut lucrul acesta.
        Toți aveau săbii, dar sabia Sf.Ștefan era una duhovnicească.
        El știa că pentru Hristos suferă, pentru credința lui, pentru credința noastră.
        El nu s-a apărat cu sabia, el ținea minte cum s-a vindecat acela căruia i se tăiase urechea.
        De-atunci, apostolii n-au mai pus mâna pe sabie.
        Credința noastră, nu se apără cu sabia.
        De vei avea credință cât un bob de muștar, vei muta munții. Și dacă nu se mută munții, atunci roagă-te Lui Dumnezeu să te întărească , ”Doamne, ajută ne-credinței mele!”

        CREDINȚA TREBUIE SĂ SE ÎNRĂDĂCINEZE ÎN INIMILE VOASTRE!

        De aceea, iubiți-vă unii pe alții, dați Domnului Slavă, în vecii vecilor, Amin.
        Ați pus o întrebare despre rugăciune: cum trebuie omul să se roage.
        Omul, nu se va putea ruga dacă are ceva lumesc pe suflet, pe inimă.
        Nu se va putea ruga pentru că, tot ceea ce este lumesc îi va distrage atenția, tot timpul!
        De aceea, rugăciunea trebuie să fie detașată de toate…rugăciunea, nu sunt doar cuvintele noastre, sunt faptele noastre. Primele rugăciuni sunt despre facerea binelui, ajutarea aproapelui, din inimă curată.
        Atunci când ajutăm pe aproapele nostru, se numește MILOSTENIE.

        MILOSTENIA ESTE DEJA, RUGĂCIUNEA INIMII NOASTRE pentru că rugăciunea iese din inima noastră, ea nu poate ieși din mintea noastră. Pentru că, atunci când comunicăm cu Dumnezeu, aceasta este o rugăciune și orice cuvânt spus aiurea, ne depărtează de Dumnezeu.

        Lucrurile, faptele noastre se cunosc atunci când ne rugăm cu inima curată, nu când ne rugăm ”frumos”, adică sfătos îngânându-o….ai cântat-o din inimă sau doar ai citit cum scrie acolo?

  21. Ceva mai interesant de este adevărat:

    Justiția rusă permite ortodocșilor să refuze CNP-ul din motive de conștiință religioasă
    De Redacția MartOr / 17 octombrie 2018
    Redacția siteului Mărturisirea Ortodoxă a primit spre publicare de la Asociația Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova, împreună cu care conlucrăm atât în lupta antiecumenistă, cât și în lupta antisistem mondialist, o hotărâre judecătorească din Federația Rusă, în care instanța acordă dreptul credincioșilor ortodocși de a renunța la Numărul de Identificare a Plătitorului de Impozit (NIPI), echivalentul rusesc al CNP-ului românesc, care este tot un cod fiscal, pe motiv că NIPI înlocuiește numele persoanei în sistem, atentând la dreptul la nume al persoanei umane, apărat de Constituția Federației Ruse, iar în citirea sa de către sistemul EAN este introdus într-un cod de bare care cuprinde numerele 666, ceea ce ofensează conștiința creștină a ortodocșilor ruși.

    Hotărârea judecătorească este însoțită de o expertiză tehnică, a cărei concluzie este exprimată sumar în următoarele cuvinte:

    În sistemul de evidență, NIPI constituie numele persoanei dat de către sistem și care reprezintă un număr, are forma de desen hașurat și poate fi aplicat pe frunte și pe mâna dreaptă a persoanei.

    Numărul de identificare înscris în sistemul EAN/UPC sub forma unui cod de bare conține o succesiune cheie alcătuită din trei de șase.
    Pe baza acestui document, pe care l-au folosit în justiție, dar și a protestelor de stradă, confrații din Republica Moldova au determinat statul să le șteargă IDNP (CNP-ul moldovenesc) din acte și din sistemele de date ale instituțiilor statului.

    Publicăm aceste documente pentru a ajuta pe cei ce doresc să înțeleagă lupta legată de CNP în România într-o perspectivă științifică și juridică corectă și să ducă lupta aceasta pe baze juridice care să le asigure posibilitatea obținerii din partea justiției române a unui verdict similar celui din Rusia, pe aceleași considerente legate de apărarea dreptului la identitate și viață intimă și a dreptului la liberă exprimare a conștiinței religioase, evitând soluțiile extreme sau ineficiente, care, din păcate, însoțesc uneori astfel de demersuri.

    Îi rugăm pe colegii din media, care doresc să preia acest material pentru publicare, să introducă pe siteurile lor în mod obligatoriu acest comentariu introductiv, care indică exclusivitatea asupra textului în limba română, tradus pe cheltuiala redacției noastre din limba rusă. Cei ce doresc să îl descarce pentru a-l folosi în justiție sau în activitatea de documentare științifică, o pot face fără nicio restricție.

    Mulțumim colegilor de la Asociația Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova.

    Redacția MartOr

      1. Asta este clar, conștiința ortodoxa era de ajuns.

        Dar este de citit și luare aminte expertiza tehnica care arată ca atunci când se alocheaza CNP-ul se acorda 666.

      2. Eu zic că, în ciuda faptului că vor distruge prin dispariție CNP-ul la ei, actele biometrice + cipul vor ține loc cu SUCCES pârlitului de CNP…nu degeaba din 2015 Putin i-a obligat pe toți să-și ia cartela gri plastfiată.
        DRACUL, TOT DRAC RĂMÂNE…NEGRU, ÎNTUNECAT LA CHIP, PLIN DE URĂ ȘI DUȘMĂNIE!

  22. Adevărul despre actele cu CNP! (marturii si dovezi)

    Publicat de românul ortodox , la 22 februarie 2019:

    ”Spune că au fost niște MINUNI prin faptul că AU FOST OAMENI CARE AU MURIT ȘI AU ÎNVIAT, AU FOST ÎN IAD, AU FOST ÎN RAI, IAR MAICA DOMNULUI LE-A SPUS SĂ NU PRIMEASCĂ ACTELE-ASTEA CU 666, ÎNȘTIINȚÂNDU-I CĂ NU VOR INTRA ÎN RAI CEI CARE AU ACTE CU 666.
    -Deci, se consideră o LEPĂDARE…iată încă o confirmare!
    ROMÂNUL ORTODOX, la el acasă citind dintr-o carte și comentând: Acuma…să vă povestesc despre o MINUNE care s-a întâmplat în Rusia cu Părintele ANTIM care atunci, la Sihăstria Neamț, și el…în urma unui vis la Mănăstirea din Varlaam din Rusia, la Sfintele Moaște ale Sf.ANTIM de la Calapodești care provine din Jud.Bacău, a aflat următorul lucru: exact în acea perioadă fusese introdus în Rusia, CNP-ul și mulți monahi, preoți și mireni s-au opus cu vehemență!
    Pe toți i-a adunat ca să-i judece pentru a-i trimite în lagăre, într-o sală mare unde-i tria!
    Erau strigați PE NUME, după o listă uriașă….în timp ce erau strigați pe numele lor, aflat pe hârtiile-acelea….A ÎNCEPUT SĂ IZVORASCĂ MIR, PUTERNIC MIROSITOR DIN ACELE HÂRTII!
    Autoritățile ruse au fost covârșite de această minune și le-a dat drumul la toți!
    MINUNEA N-A FĂCUT DECÂT SĂ CONFIRME CĂ CNP-UL ESTE UN NR.DRĂCESC!”

    ”Și-acuma: un arhimandrit din Lavra, din Rusia, a povestit că a venit la el doi tineri căsătoriți cărora le murise copilașul mai mic de un an și NU trecuse nici 40 de zile când li s-a arătat în vis și le-a vorbit: ”MAMĂ ȘI TATĂ…PE MINE NU MĂ PRIMESC! EU NU AM NUME! ”
    Ei nu înțelegeau ce înseamnă asta…Părintele i-a întrebat: ”DRAGII MEI, DAR VOI, LA STAREA CIVILĂ, L-AȚI ÎNREGISTRAT?
    -DA!
    PĂRINTELE: Păi, IMEDIAT I-AU DAT ȘI NUMĂR COPILULUI! Tu, mamă, cu mâna ta, AI PUS PE FRUNTEA COPILULUI, PECETEA LUI ANTIHRIST! Și-ntr-adevăr, așa și este!”
    Când înregistrați copilul la Starea Civilă, ei trimit imediat toate datele la Secția de Finanțe și acolo, I SE DĂ NUMĂR! Puterea statală este doar vicleană…este antihristică!
    Ea nu ne întreabă dacă vrem număr sau nu…ei ni-l dau în mod viclean și la fel va fi și cu pecetea Antihristului! Înțelegeți, oameni buni? ”

    ”Mai sunt unii care au zis că Pr.IUSTIN PÂRVU nu a zis nimic despre CNP-uri!
    Fiți atenți: ”De aceea, acum a venit diavolul și a zis Lui Dumnezeu: nu mai e nevoie de om să mai facă nume! Îi dăm un număr și în felul ăsta l-am desființat: nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-a pus acolo Sf.Mir pe frunte și l-au pecetluit…”pecetea Darului Sf.Duh!”
    Aici este pericolul mare! C-a fost introdus cipul în comerț, în industrie, că a fost în fabrici…ȚI-L PUNE ORIȘIUNDE!
    DAR CÂND A AJUNS LA BIETUL ANIMAL ȘI PE OM, S-A TERMINAT CU TOATE!
    DE ACEEA NU MAI ESTE NUME…CĂ N-ARE NEVOIE SĂ-L PUNĂ ÎN CĂMAȘĂ, ARE ”NEVOIE” DE NUMĂR! ATÂT OMUL, NU MAI ESTE OM, ESTE NUMĂR…NU MAI ESTE FĂPTURA LUI DUMNEZEU, NU MAI ESTE DUHUL SFÂNT! NU MAI ESTE CREAȚIE!
    Nu vedeți că l-au pus acolo pe buletine unde se pune mirul? Unde-l pecetluise, acum în pecetluiește prin CARD (DRAC)? Acolo, și deasupra au pus pecetea! Și asta este…de altfel, și situația asta grea….”

    PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU: ”Omul nu mai este un nume, așa cum l-a creat Dumnezeu și l-a scris în Cartea Vieții…și diavolul a venit și l-a dezmoștenit, l-a scos afară!
    Ei, bine…este perioada aceasta ACUMA când omul devine un NUMĂR pe care l-am trăit prin 1954 când eram la o Mină, la Baia Sprie când, noi, la un moment dat, ieșind noi din mină, ne spun nouă caraliii: ”Astăzi, bandiților…nu vă mai numiți pe nume! De-acum înainte veți primi un număr fiecare, pe care să-l purtați la mână. ”
    Măi, ce-o mai fi și asta? L-am purtat vreo 9 luni de zile după aia s-a desființat, s-a banalizat și s-a terminat cu numărul, ca să vină după 35 de ani, ACELAȘI !
    Vedeți c-a pus acolo PE BULETINE, acolo …pe frunte, unde se pune mirul, au pus CARD (DRAC) acolo….DEASUPRA A PUS PECETEA! Mereu, mereu în adunare până la restrângerea la 666, până la cardul ăsta și la buletin, ați văzut că nu-l pune în altă parte…nu-i pe umărul drept sau stâng ori la picioare….nu, îl pune exact acolo unde a pus Părintele pecetea Darului Duhului Sfânt! ACOLO vine și diavolul să șadă, să tulbure ființa noastră umană! ”

    Min.38:58 arată FIARA DE LA BRUXELLES…TOATE DATELE SE STOCHEAZĂ AICI: CERTIFICAT: COMPUTER ”B.E.A.S.T.” (FIARA).

    Părintele Andrei UGLOV, Or.Vladimir: Mulți păstori contemporani liniștesc poporul Domnului. Oamenii le adresează întrebări: ”Părinte, putem accepta CNP? Avem voie să acceptăm pașapoarte cu cip? Trebui să acceptăm smarcard cu trei de șase și număr personal?”
    Preoții încep să liniștească poporul, zicând: ”Puteți să luați, nu vă temeți de nimic! Ce este de afară, nu afectează interiorul.”
    Aș vrea să le pun o astfel de întrebare: ”Cine v-a spus despre aceasta? Poate aveți descoperire de la Dumnezeu despre aceasta?”
    Cu aproape 20 de ani în urmă, neprihănitul OTROC VEACESLAV a avut o descoperire de la Dumnezeu că NIMIC din toate acestea nu trebuiesc acceptate. De unde atunci păstorii noștri, vai de ei, vorbesc despre astfel de lucruri, CINE le-a descoperit?
    OTROC spunea că nu ai voie să accepți acestea, dar de ce păstorii noștri spun că se poate, de ce spun astfel? Iată de ce în popor, astfel de preoți de plâns și astfel de teologi sunt numiți croitori….ce le vei comanda, aceia vor și coase! Ce fel de rochie le vei comanda să coase, pe acea rochie o vor croi.
    Ce le vei comanda, aceea vor predica. Altfel uită că vor răspunde în fața Lui Dumnezeu, VOR RĂSPUNDE PENTRU ISPITIREA ȘI MINȚIREA TURMEI.
    ACEST LUCRU ESTE CEL MAI ÎNGROZITOR. ”

  23. Sufletul trebuie să cânte, să se bucure, așa spune și în psalmi. De ce oamenii sunt supărați și triști? ”Lăudați-L pe Domnul în strune și-n organe..” Vocea noastră este instrumentul nostru. Putem să-L slăvim cu ajutorul unor instrumente…nu se interzice acest lucru.
    De ce sfinții se bucurau când îl ajutau pe aproapele? Iată bucuria!
    Nu înțeleg pe preoții care merg și sunt supărați, sunt triști…
    Eu merg prin mănăstire, spun ”Doamne miluiește!”, ”Îți mulțumesc, Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!”, pentru că a trecut ziua, pentru că Domnul trăiește în inima mea. Domnul trăiește înlăuntrul meu, și eu trăiesc întru EL.
    Mi se arăta cum cântă oamenii, ”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…și celor din morminte, viață dăruindu-le…”

    Unde-i bucuria în inimile voastre? VOI PRIMIȚI ACESTEA, CA PE UN RITUAL. Trebuie să-i mulțumim Lui Dumnezeu pentru orice, pentru milostenia noastră, pentru prigoana noastră, pentru TOT ce ne trimite Domnul…cu bucurie!

    În fapte trebuie să se arate rugăciunea noastră și în a doua treaptă a rugăciunii este când ne rugăm din toată inima noastră.

    CEREREA, POCĂINȚA ȘI MULȚUMIREA…toate vor fi acolo. La început, ne pocăim…știți, Harul există! Pocăința este în inima noastră și nu te poți ascunde de el (de Har), pentru că lumina arde în tine.

    PREOȚII CARE SE ROAGĂ NUMAI CU CUVINTE, NU AU LUMINĂ.

    Trebuie să ne rugăm pentru ei, să mulțumim Lui Dumnezeu pentru că ne dă să ne rugăm pentru acești oameni care au căzut în păcat…rugăciunea către aproapele.
    Atunci când ne rugăm către aproapele, Dumnezeu îmi este martor…noi, ne rugăm deja pentru noi. Iar atunci când noi punem rugăciunea mai întâi pentru noi, iar apoi pentru ceilalți, ce rugăciune este aceasta?
    Te-ai gândit întâi la tine!
    Rugăciunea trebuie să fie pentru cei apropiați, pentru dușmanii voștri.
    La mănăstire, m-a furat un băiat…mi-a luat toată pensia din care trebuia să-mi iau medicamentele.
    Eu l-am iertat. Erau doi…unul s-a pocăit, dar celălalt, nu.

    Primul, s-a pocăit cu adevărat. El mi-a spus că a văzut credința mea.
    Eu n-am spus nimănui dar el furase și două icoane iar preoții l-au gonit din mănăstire.
    El a plecat din mănăstire dar nu se mai poate pocăi, oare se poate proceda așa?
    Mi s-a spus că i-au primit pe desfrânați, dar pe hoți, nu-i ține în mănăstire.
    Mă durea sufletul pentru cuvintele acestea ale preotului.
    La mine, în chilie intră și nu mai vor să iasă.
    Ei îmi spun, ”tu, cu adevărat iubești pe toți!” Mi-a spus un părinte: ”mă mir!” (…)

    Alexandru reliefează apoi starea de ne-iertare a preoților, care condamnă ne-milos, la închisoare chiar pe cel ce a furat, apoi a ucis un motan (la faza asta și eu îl trosneam…), ne-ținând cont de iertarea păgubitului (Alexandru), dar nici de hoțul pocăit care s-a îndreptat pe urmă, tocmai datorită iertării din toată inima a lui Alexandru și-a dragostei față de el, ne-disimulată, confirmată de hoț mai târziu.

    IMPORTANT AICI, LA ÎNTREBAREA ASTA (min.2:49:55)

    – Alexandru, spune-ne…ai văzut pe cei de altă credință în Rai? Spre exemplu CATOLICII!

    – EU, NICIUN CATOLIC NU AM VĂZUT ÎN RAI! CRED CĂ ASTA SPUNE TOTUL = NU AM VĂZUT NICIN CATOLI ÎN RAI!

    DAR ÎN IAD, EI SUNT FOARTE MULȚI! PENTRU CĂ EI FUMAU, PENTRU CĂ ÎMPĂRTĂȘIREA LOR NU ESTE ÎMPĂRTĂȘIRE ADEVĂRATĂ…NU SE POATE NUMI ÎMPĂRTĂȘANIE ADEVĂRATĂ PENTRU CĂ EI AVEAU AVERI MARI…

    Tot ce spune patriarhul KIRILL, el spune cu scopul unui câștig, iar PRIMUL SCOP ESTE UNIREA CU EUROPA, CREAREA UNEI RELIGII UNIVERSALE, CARE SĂ FIE SUB DOMNIA CONDUCERII, SUB CONDUCEREA CONDUCĂTORILOR POLITICI.

    Catolicismul în Europa locuiește într-un singur loc = CRACOVIA!

    Ei încă mai încearcă să trăiască creștinește. Nu vor să-l primească pe Papa actual…bine-nțeles CĂ EI CRED GREȘIT, ÎN RAI, NU VOR MERGE…

    În ultimul timp, foarte puțini mai merg în Rai…sunt cazuri unice, de aceea, tot ceea ce spune Patriarhul, încearcă să ne mintă, să ne ducă în eroare, PRIN PUTEREA HIPNOZEI, EL ARE O INFLUENȚĂ MARE HIPNOTICĂ.
    DE CE? PENTRU CĂ ÎNSUȘI ANTIHRISTUL ÎN CONDUCE, DINĂUNTRU….

    Iar când va veni Antihristul, vom vedea…va începe prigoana și vor începe să ne ucidă…și, ce v-am spus de la început = N-AM VĂZUT NICIUN CATOLIC, NICI CHIAR DIN ”CLERUL” LOR!

    M-ați întrebat despre DANIEL SISOEV…și el este în Rai. Când eram în Iad, mi s-a arătat viața lui. Pentru că în Iad, mi s-au arătat viețile-acestea, experiența vieții pe acest pământ, este ca un Iad mic.

    Nu știu dacă ne vom putea păstra sufletele curate, dacă ne vom putea mântui…numai Dumnezeu știe! Iar acest Daniel Sisoev, el vorbea DESCHIS, CINSTIT, FĂRĂ DE ARGINȚI! Încerca să trăiască curat, dar greșeala lui a fost că a venit la Moscova. VOIA SĂ-I DEA PE FAȚĂ PE PREOȚI, DIRECT!

    Și, când a început să facă aceasta, l-au dat deoparte, l-au dat la o parte…spuneau că poate demonii au venit de l-au ucis…NU! Totul a fost plănuit dinainte! Pentru că, dacă omul ar știi adevărul, nu s-ar duce la Moscova să se spovedească unui preot…de aceea el, astăzi, este ca un mucenic…unul dintre marii sfinți. Este mucenic pentru Adevăr, pentru credința noastră.

    I-am văzut pe țari…PETRU I, pentru că îi cunoșteam după imagini…și vă spun ceea ce am văzut cu ochii mei, proprii…și pe Elțîn l-am văzut acolo, în Iad…Stalin este în Iad, toți se chinuie….nu pot ieși de-acolo.
    Dacă toți cred că au fost buni (cei menționați…), au nostalgia trecutului, pentru că nostalgia ne întoarce în copilărie, prin nostalgie se simte copil și când vine peste noi această simțire, lor le plăceau acele cravate de pionier, mulți încercând să-i curețe numele lui Stalin…dar, câți oameni n-a ucis? El se căiește pentru toate, dar este târziu pentru pocăință…această viață scurtă, ce ne construim aici, cu aceea mergem înaintea lui Dumnezeu.
    -Alexandru, spune te rog…ți-a fost arătat VIITORUL? Viitorul apropiat…ce se va întâmpla cu Rusia…

    Sfârșit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s