Pidalion 1844, pag. 73

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-72/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 73

nu se face pentru ei cuviincioasa cercetare. (Vezi şi sub însemnarea Canonului 12 al Sfinţilor Apostoli).

CANONUL 34 (Autocefalia şi autonomia)
Episcopii fiecărui neam (naţie) se cuvine a şti (a cunoaşte) pe cel întâi dintre dânşii şi a-l socoti pe el ca de cap (căpetenie), şi nimic de prisos ceva a face. Iar ei a face fiecare singure acelea câte se cuvin Episcopiei sale şi satelor celor de sub dânsa. Dar nici acela fără de socoteala tuturor să nu facă ceva, că aşa va fi o unire
şi se va slăvi Dumnezeu prin Domnul întru Sfântul Duh: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. [Sobor 1; 6,7; Sobor 2; 2,3; Sobor 3, 8; Sobor 4,28; Sobor 6, 36, 39; Anti. 9]

TÂLCUIRE
Precum atunci când capul boleşte, şi nu-şi săvârşeşte lucrarea sa sănătoasă, şi celelalte mădulare ale trupului rău se află, sau chiar se fac desăvârşit ne-trebnice; cu un chip ca acesta, şi când acela ce ţine rânduială de cap în Biserică nu are cuvenita sa cinste, tot aşa celălalt trup al Bisericii negreşit se va mişca fără rânduială. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte: ca toţi Episcopii fiecărei eparhii trebuie a cunoaşte pe acela, care este întâi între dânşii68 adică pe Mitropolitul, şi să-l socotească pe el cap al lor, şi fără de socoteala lui nici o lucrare de prisos să nu facă, care nu se cuvine (necuvenită), în parohiei Episco-pilor lor, ce priveşte la starea cea de obşte a toatei eparhiei; precum, de pildă, sunt întrebările cele despre Dogme, iconomiile şi îndreptările greşealelor celor obşteşti, stările şi hirotoniile Arhiereilor, şi altele asemenea. Ci să se adune la Mitropolitul, şi împreună cu el să se sfătuiască pentru obşteştile lucruri cele de acest fel, şi ceea ce s-ar arăta a fi mai bine pentru acestea, obşteşte să se hotărască. Iar fiecare din Episcopi, acelea numai să le facă îndeosebi, fără de socoteala Mitropolitului, câte se cuvin în hotarele Episcopiei sale, şi în satele care sunt supuse Episcopiei sale. Însă precum Episcopii nu pot a lucra vreo
_____________
68 Însemnează că cel întâi al Episcopilor, după Canonul 6 al Sardicii, se zice Episcop al Mitro-poliei şi exarh al eparhiei, iar după cel 34 şi altele ale celui din Cartagina, se zice protevon. Iar după Can. 46 al acestuiaşi se numeşte întâi Episcop al scaunului, iar de obşte după cele mai multe Canoane, se numeşte Mitropolit, iar cel întâi între Mitropoliţi se numeşte, sau exarh al ocârmuirii, după Canoanele 9, 17 ale Soborului 4 şi 6 ale celui de al doilea, sau Patriarh. Şi vezi subînsemanarea 2 a Canonului 6 al soborului 1. Iar exarh al iereilor, sau iereu vârfelnic nu se zice, după Canon 46 din Cartagina, şi fiindcă cuvântul şi rânduiala ce are Mitropolitul către Episcopi, aceeaşi o are şi Patriarhul către Mitropoliţi, şi precum Mitropolitul este întâi şi cap al Episcopilor, aşa este şi Patriarhul întâi şi cap al Mitropoliţilor. Pentru aceasta şi acest Canon Apostolesc nu se înţelege mai mult pentru Episcopi către Mitropolitul, decât pentru Mitropo-liţi către Patriarhul, ci întocmai pentru amândouă părţile asemenea.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-74/

4 thoughts on “Pidalion 1844, pag. 73

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s