Ce spune echilibristul Lavrentie Carp si ce faceau Svantii

theodosie.ro/2021/07/22/o-pozitionare-curioasa-a-ips-calinic-de-suceava-fata-de-sinodul-din-creta/

  • “Din păcate, trebuie subliniat și faptul că este exagerată atitudinea acelor nepomenitori care „refuză să mai participe la slujbele din cadrul bisericilor unde se pomenesc ierarhii”. Deși poate fi o atitudine benefică pentru a trage un semnal de alarmă asupra trădării episcopilor, există riscul și chiar se ajunge ca ea să se transforme într-o sminteală nefolositoare.”

Strajerii Ortodoxiei, Arhimandrit Vasilios Papadakis, edit. Egumenita 2015

pag. 286-287

Sfântul Teodor [Studitul]…Păzitor riguros al sfintelor canoane şi al Sfintelor Predanii, s-a ferit până la moarte de împărtăşirea cu ereticii şi de pomenirea episcopilor eretici. Credea si propovăduia că până şi simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o “întinare” şi ştirbeşte ortodoxia celui care îl pomeneşte496, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos497; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar şi cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi, potrivit lui Atanasie cel Mare498, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar şi de cei de-ai doilea499.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s