SFANTUL… ECUMENICUL AL SAPTELEA SINOD ,…anatematisindu-i, si mai ales pe Anastasie, pe Constantin, si pe Nichita, care in vremea luptatorilor de Icoane au statut minciuno-patriarhi

Pidalion 1844, edit.: „Credința strămoșească“, 2007

pag.320-326

PROLEGOMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMENICUL AL ŞAPTELEA SINOD
Sfântul şi ecumenicul [a toată lumea] al 7-lea Sinod [Sobor] s-a adunat în Niceea Vetiniei (Bitiniei) a doua oară în timpul lui Constantin, şi a Irinei, maicii lui, în anul
de la Hristos 783. Iar Părinţi dreptslăvitori adică au fost la acesta, trei sute cinzeci,
s-au adăugat însă şi alţi şaptesprezece, care mai întâi erau luptători de Icoane, în
urmă însă căindu-se s-au primit de Sinodul acesta. Încât toţi au fost trei sute
şaizeci şi şapte. Iar covârşitori şi mai însemnaţi între ei erau: Tarasie al
Constantinopolului, Petru arhiprezbiterul Romei, şi alt Petru – prezbiter şi acesta şi
egumen al mănăstirii Sfântului Sava din Roma, ţiind locul lui Papa Adrian. Toma
Singhelul şi ieromonahul Ioan, ieromonahul plinind locul Apostolescului scaun,
adică în locul lui Apolinarie al Alexandriei, al lui Teodorit al Antiohiei, şi al lui
Ilie al Ierusalimului. Aveau însă multă putere în sinodul acesta şi monahii, fiindcă
erau de faţă întru acesta 135 arhimandriţi ai mănăstirilor. Şi s-au adunat Sinodul
acesta, împotriva păgânilor, şi prihănitorilor de creştini luptători [iconomahi] ai
Sfintelor Icoane, pe care anatematisindu-i, şi mai ales pe Anastasie, pe Constantin,
şi pe Nichita, care în vremea luptătorilor de Icoane au stătut minciuno-patriarhi
[pseudo-patriarhi] ai Constantinopolului, ca unii ce Sfintele Icoane, nu numai nu
le sărutau, şi nu li se închinau, ci şi idoli le numeau, şi le ardeau, şi le călcau, şi pe drumuri le târau, şi în tot chipul le batjocoreau. Acest Sinod stricând însă (în praxa a
6-a) şi hotărârea cea minciuno-numită şi dată de mincinosul Sinodul cel adunat în Vlaherna în timpul lui Constantin Copronim, Epifanie şi Ioan diaconii citindu-l. Şi pe Sfântul Ghermano, şi pe Ioan Damaschinul, şi pe Gheorghe Ciprianul din
nou propovăduindu-i de dreptslăvitori şi Sfinţi, au dat hotărâre în a şaptea praxă a sa, aşa fiind anume: „Hotărâm împreună cu toată scumpătatea, şi stăruirea, ca
întocmai după chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, să se înalţe şi cinstitele
şi Sfintele Icoane, cele zugrăvite cu vopsele, sau cu mozaic, sau cu altă materie cu
iscusinţă aşezată, în Sfintele lui Dumnezeu biserici, pe Sfintele vase, şi pe
veşminte, pe pereţi, şi pe scânduri, în case şi în căi, atât Icoana Domnului şi
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei
noastre Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cât şi ale cinstiţilor Îngeri256, şi ale tuturor Sfinţilor. Că, cu cât mai adeseori prin iconicească însemnare se privesc, cu atâta mai mult şi cei ce le privesc pe acestea se deşteaptă către aducerea aminte, şi dorirea prototipilor celor întâi. Şi acestora a le da sărutare, şi cinstitoare închinăciune. Nu însă adevărata slujirea cea după credinţa noastră, care se cuvine singurei dumnezeieştii Firi. (Că slujirea se hotărăşte de către marele Vasilie, că este
slujirea cea întinsă şi necurmată, şi nerăspândită către Dumnezeirea Căreia slujim; hotărârea cea în scurt 230) ci după chipul ce ne închinăm cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, şi Sfintelor Evanghelii, şi celorlalte Sfinţite lucruri.“ Şi a le face proaducerea de tămâieri, şi de lumini, spre cinste acestora, precum cu bună cinstire se obişnuiau şi cei vechi. Că cinstea Icoanei trece la Chipul cel întâi257, şi cel ce se închină Icoanei, se închină întru ea Ipostasului celui scris în ea258. Că aşa se întăreşte învăţătura Sfinţilor Părinţilor noştri, adică predanisirea Soborniceştii Biserici, către aceia ce de la marginile pământului până la marginile lui au primit Evanghelia. Şi pe lângă toate acestea, Sinodul acesta a dat întru a opta praxă a sa şi acestea 22 de Canoane, de nevoie fiind la buna rânduială şi aşezarea Bisericii. Cu care s-au adeverit, împreună şi tot Sfântul şi ecumenicul Sinodul acesta al 7-lea de
Sinodul cel ce după acesta s-a adunat în Sfânta Sofia, şi de toţi tâlcuitorii Canoanelor. Iar practicalele Sinodului acestuia, care în opt lucrări se cuprind, se află în tomul al 2-lea al Sinodicalelor, la foaia 719, iar împreună cu practicalele se află, şi osebite epistolii ce se întind către Sinodul acesta.

Ciprian Staicu si saccsiv invata impotriva celor scrise in Pidalion

Ciprian Staicu:

  • „Iar Biserica noastra are in istoria ei 9 Sinoade Ecumenice, nu 7 cum am invatat noi pe la scoala. Ci dupa acest Sinod al 7-lea pe care il praznuim astazi, a mai urmat Sinodul Ecumenic din vremea Sfantului Fotie cel Mare, cand a fost dat si acel canon 15, de care ne folosim noi pentru a ne ingradi de erezie, si apoi a fost Sinodul al 9-lea Ecumenic din timpul Sfantului Grigorie Palama


saccsiv.wordpress.com/2014/09/23/au-fost-9sinoadeecumenice-detalii-despre-sinodulviiiecumenic-si-despre-sinodulixecumenic/

=====

Pidalion 1844
edit.: „Credința strămoșească“,
2007

pag. 142
subnota 113
„Iar după cel al șaptelea Sinod, cu toate că altele s-au numit ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii, însă cu rea întrebuințare s-au numit așa, pentru că nici unul dintre acestea nu s-a adunat după legile Sinoadelor
ecumenice. Și pentru aceea nu au putut a se împreună număra cu cele șapte ecumenice, nici numărul lor a-l adauga.“

————-

P.S.

Acest pidalion de mai jos nu corespunde cu originalul are greseli plus subnote lipsa:
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Pidalion%20Original%2

Echilibratii apostati promovand Minciunile pe post de Adevar

cei ce promoveaza:

marturisireaortodoxa.ro/acrivie-si-iconomie-in-aplicarea-canonului-15-i-ii-constantinopol/

1. “Canonul 15, dându-i caracter legal, dar nimic mai mult. Ea nu poate fi impusă, ci se impune, de aceea are și laudă. Și nu este obligatorie…dar oprirea pomenirii nu are caracter obligatoriu

======Minciuna ca nu e obligatorie ingradirea/nepomenirea numelui

  • Odata ce erezia incalca cele 10 Porunci, cum canonul 15 nu e obligatoriu??? daca implica erezia propovaduita cu capul descoperit, erezie ce incalca poruncile!!! poruncile sunt toate OBLIGATORII si e intarit can. 15 de Anathema ROCOR 1983 cazand sub anathema toti cei ce constient au impartasire/partasie cu ecumenistii

—————-

2. “Îngrădirea de erezie înainte de Sinod este una și nu trebuie confundată cu cea de după Sinod care este alta. Prima are laudă, a doua nu are laudă deoarece este sub Canon. Prima este sub Har, iar a doua este sub Lege, iar legea se aplică pentru păcat…Aceasta reiese din Canonul 15, pentru că dacă era obligatoriu trebuia să prevadă și epitimia celui care nu oprește pomenirea (caterisirea sau afurisirea), dar canonul spune dimpotrivă că nu ești caterisit, nici afurisit dacă oprești pomenirea și atât.”

====== Cel care a scris porcaria ca inainte de condamnarea sinodala nominala canonul 15 nu are avea epitimie/certare/canonisire nici macar nu a citit defintia CANONULUI din Pidalion:

  • Pidalion 1844, edit.: „Credința strămoșească“, 2007 pag. 23, 24; CE ESTE CANONUL? subnota 24 Se cuvine a şti cineva că Canoanele câte nu cuprind arătat certare acelora ce le calcă, după tăcere, dau voie Arhiereului celui de loc, fără patimă să rânduiască cuvenita şi potrivita certare, adică canonisirea lor care o ar socoti, precum zice Valsamon în tâlcuirea canonului 45 al Sinodului 6. Vezi certările, ori canonisirile Pustnicului Ioan, împreună cu Canoanele lui cele nepomenite în celelalte Canoane.
  • si insusi canonul 2 Sf. Athanasie prevede pocainta in talcuire se zice: căindu-se, adica CANON ptr. PĂCAT, asemnea spune si definitia canonului ca la can.15 I-II se da epitimie

——————-

3. “În cazul acesta, nu este vorba de un eretic condamnat sau de o erezie condamnată, ci de un eretic necondamnat, iar în acest caz Biserica lucrează cu iconomie.”
=====Se promoveaza aceeasi minciuna ca, condamnarea sinodala a ereziei ecumeniste nu exista, dar anathema R.O.C.O.R. ce este?

  • Interesul echilibratilor apostati e sa nu o promoveze(anathema 1983) ptr. ca vor cadea capte ca ale unui LONGHIN, SERAFIM DE PIREU

pacate.. Sfinti…pacate de moarte…unii ce rau o talcuiesc…se roaga, mintind nu oamenilor, ci insusi Domnului

Pidalion 1844, edit. Credința strămoșească

pag.536-538

CELE 141 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI LOCALNICULUI
SINOD CELUI DIN CARTAGINA, TÂLCUITE

CANONUL 125, 118

A plăcut, ca, ceea ce a zis Sfântul Ioan Apostolul: „De vom zice, că păcat nu avem, pe noi ne înşelăm, şi adevăr nu este întru noi“ [I Ioan 1, 8], oricare ar socoti că aşa se cade a se lua(înțelege), că numai pentru smerită cugetarea noi suntem datori a ne zice că noi nu avem păcat, nu că cu adevărat este aşa, anatema fie. Că mai urmează Apostolul şi înainte adăugând aşa: „De vom mărturisi păcatele noastre, Credincios este şi drept, ca să ne ierte nouă păcatele, şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea“ [I Ioan 1, 9]. Unde foarte s-a arătat aceasta, că nu numai cu smerita cugetare, ci încă cu adevărat se zice. Că putea a zice Apostolul, de vom zice, nu avem păcat, ne înălţăm pe sine, şi smerita cugetare nu este întru noi, ci zicând, ne amăgim pe sine, şi adevăr nu este întru noi, foarte au dovedit că cel ce se zice pe sine-şi că nu are păcat, nu zice adevărul, ci minte.

[Cartagina 120, 121, 122, 123, 124, 126, 127]

TÂLCUIRE

Fiindcă dogmele pelaghienilor, oarecum se unea cu ale masalienilor, pentru că şi aceia şi aceştia, pe începutul mântuirii îl puneau nu mai întâi în Dumnezeiescul Dar, ci în omeneasca putere. Prin urmare, fiindcă masalienii rău cugeta, cum că, atunci când vine Duhul Sfânt la om simţitor, şi văzut, îl sloboade de patimi, şi de aici nu mai trebuie să facă el posturi, sau alte nevoinţe iubitoare de Dumnezeu; întru un chip ca acesta cugetând şi pelaghienii, asemenea ziceau, că ceea ce zice Ioan: „De vom zice că păcat nu avem ne amăgim, şi nu zicem adevărul“; aceasta nu după adevăr se zice de Sfinţi (fiindcă slobozindu-se ei de patimi adică prin Sfântul Duh, de aici păcate nu au, nici a face păcate pot) ci din smerita cugetare. Pentru aceasta pe cei ce zic aşa îi anatematiseşte Canonul acesta, ca pe unii ce rău o tâlcuiesc361.

subnota 361

Însemnează că păcate aici înţelege Canonul, nu pe cele de moarte (căci acestea făcând Sfinţii, numai
rămân Sfinţi). Ci pe cele de iertare, care nici pe dragostea care către Dumnezeu nu o strică, nici pe cea către aproapele, nici nu fac pe om vrăjmaş al lui Dumnezeu, şi vinovat morţii veşnice, (cele de iertare) la care sunt supuşi şi însuşi
Sfinţii, şi rămân iarăşi Sfinţi (afară de singur Hristos, şi de Născătoarea de Dumnezeu). Iar acestea sunt, după Korsie, şi Hrisant, cuvântul cel deşert, mişcarea cea întâi a mâniei, sau a poftei, minciuna cea de glumă, şi cele asemenea. Că singur Dumnezeu este desăvârşit nemişcat spre răutate, iar Îngerii şi Sfinţii,
de ar fi şi desăvârşiţi, însă nu sunt nemişcaţi spre răutate, ci cu anevoie mişcaţi. Şi cu mult mai vârtos Sfinţii, ca cei ce poartă trup, şi ca unii ce se luptă de vrăjmaşul, mai lesne decât Îngerii pot a se abate spre răutate.

CANONUL 126, 119
A plăcut, ca, oricare ar zice, întru Stăpâneasca rugăciune, că pentru aceasta zic Sfinţii: „Iartă-ne nouă datoriile noastre“; nu că pentru sine-şi zic aceasta. Fiindcă lor de aici nu le este de nevoie cererea aceasta, ci pentru alţii,
care sunt în poporul lor păcătoşi. Şi că nu zice unul fiecare din Sfinţi, lasă mie
datoriile mele, ci lasă nouă datoriile noastre, ca și cum pentru oarecare alţii mai
mulţi, decât pentru sine dreptul cel ce cere se înţelege, anatema fie. Că Sfânt şi
drept era Apostolul Iacov, când zice: „Că întru multe greşim toţi“ [Iacov 3, 2].
Fiindcă, pentru ce adaugă pe, toţi? Fără numai, ca înţelegerea aceasta să se
potrivească. Şi în Psalmul unde se citeşte: „Să nu intri în judecată cu robul tău,
că nu se va îndrepta înaintea ta tot cel viu“ [Psalm 142, 2]. Şi în rugăciunea preaînţeleptului Solomon: „Nu este om, care să nu greşească“ [3 Împăraţi 8,
46]. Şi în cartea Sfântului Iov aceea: În mâna a tot omul însemnează, ca să-şi
cunoască tot omul neputinţa sa“362 [Iov 37, 7]. Drept aceea încă şi Sfântul şi
dreptul Daniel proorocul, multoratic zicând aceasta, păcătuit-am, nelegiuit-am
noi“ [Daniil 9, 5], şi celelalte. Care acolo cu smerită cugetare, şi cu adevăr
mărturiseşte. Ca să nu se socotească, precum unii o socotesc aceasta, că nu
pentru păcatele sale, ci mai mult pentru ale norodului său zice. După acestea a zis: „că mă rugam şi mărturisisem păcatele mele, şi păcatele norodului meu Domnul Dumnezeului meu“ [Daniel 9, 20]. N-au voit să zică păcatele noastre, ci ale norodului său a zis, şi ale sale. Fiindcă Proorocul ca și cum mai înainte a văzut, că aceştia vor urma a înţelege rău. [Cartagina 120, 121, 122, 123, 124, 125, 127]

TÂLCUIRE
Şi Canonul acesta pentru asemenea vătămare de minte, cu cea mai de sus, a
pelaghienilor vorbeşte. Că anatematiseşte pe cei ce zic că Sfinţii, când zic în
rugăciunea cea de Domnul predată, în Tatăl nostru, cuvântul acesta: „Iartă nouă
păcatele noastre“, nu pentru sine-şi, ci pentru alţii o zic.

sunbota 362

„Pe fiecare om el pune a Sa pecete, pentru ca toți oamenii să recunoască puterea Lui“ (Iov 37, 7) – Biblia din 1982, n.ed..

CANONUL 127, 120
A plăcut, ca, oricare pe graiurile Stăpâneştii rugăciuni [Matei 6, 12; Luca
11, 4], unde zicem, lasă nouă datoriile noastre, voiesc că aşa se zic de Sfinţi,
încât că după smerita cugetare şi nu după adevăr s-ar zice acestea, anatema fie. Că cine ar suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi Domnului? Pe cel ce cu buzele sale zice, că păcatele cele datoare a se ierta lui nu le are?
[Cartagina: 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126]

TÂLCUIRE
Şi acest Canon pe pelaghieni anatematiseşte, pentru că ei ziceau, că Sfinţii nu
cu adevărul ziceau, iartă nouă greşalele noastre, căci ei păcate nu au, ci din
smerenie. Care aceasta la Sfinţi, şi a o gândi numai, este necuvioşie.

—–

pag.623

CANONICEŞTILE EPISTOLII, ADICĂ CANOANELE CELE 92 ALE CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU VASILIE CEL MARE ARHIEPISCOPUL KESARIEI CAPADOKIEI TÂLCUITE.

CANONUL 32
Clericii cei ce au păcătuit păcat de moarte, se pogoară din treaptă, iar de împărtăşirea mirenilor nu se opresc. „Că nu vei izbândi de două ori pentru
acelaşi“ [Naum 1, 6]. [Apostolesc 25; Sinod 6, 4, 21; Cartagina 35; Vasilie 3, 17, 32, 51]

TÂLCUIRE
Este păcat spre moarte, şi este păcat nu spre moarte“ spune evanghelistul
Ioan [I Ioan 5, 16, 17]. Deci după alţi Părinţi, şi mai ales după Mitrofan al Smirnei
la tâlcuirea soborniceştilor epistolii, alt fel se tâlcuieşte păcatul cel spre moarte, şi
cel nu spre moarte. Iar după Zonara, cel spre moarte este, cel ce merge până la
faptă, fiind păcatul adică de moarte, şi după felul lui. Iar nu spre moarte este cel ce n-a ajuns până la faptă, şi a stătut până la învoire394. Deci zice Canonul acesta că
clericii, câţi vor face acest fel de păcat de moarte, se caterisesc, dar nu se scot de la împărtăşire, adică de la a se ruga împreună cu mirenii. Nu se împărtăşesc însă unii
ca aceştia şi cu Dumnezeieştile Taine. (Adică în Altar, ci afară ca mirenii.) După canonul 7 al acestuiaşi.

subnota 394

Şi păcatul cel de moarte precum îl hotărăşte Zonara, trebuie a fi al faptei, cel ce se face cu trupul. Căci
şi cel ce se face prin cuvânt, de moarte fiind după fel, este caterisitor. Precum hula, şi călcarea de jurământ, după Apostolescul Canon 25. Dar şi cel ce se face în minte şi în suflet, şi după fel fiind de
moarte, şi acesta este caterisitor, de se va arăta în iveală, precum este mândria, sau eresul, după Canonul al
2-lea al Sinodului 1. Iar Valsamon, pe păcatul de moarte din acest Canon, l-a tâlcuit că ar fi cel ce aduce
pedeapsă pe cap.

Canonul 9 Sfantul Timotei

PIDALION 1844, CÂRMA BISERICII ORTODOXE „Credința strămoșească“, 2007

CANOANELE CELE 18 CU ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ALE LUI TIMOTEI, PREASFÂNTULUI ARHIEPISCOP AL ALEXANDRIEI, TÂLCUITE

pag. 682

ÎNTREBAREA 9

De este dator clericul a se ruga, fiind faţă arieni, sau alţi eretici? Sau de nu-l vatămă pe el nimic, când face el rugăciunea, adică proaducerea?

RĂSPUNS

La dumnezeiasca aducere diaconul strigă mai înainte de sărutare: Cei neîmpărtăşiţi ieşiţi. Deci nu li se cuvine a fi de faţă. Fără numai de făgăduiesc a se pocăi, şi a fugi de eres.

TÂLCUIRE

La această întrebare răspunde Sfântul, că dacă în vremea ierurghiei strigă diaconul să iasă din Biserică câţi se catehisesc (că aceasta înseamnă zicerea neîmpărtăşiţi); deci dacă cei ce se catehisesc nu se iartă a sta în lăuntru în vremea dumnezeieştii Liturghii, cu cât mai vârtos ereticii? Fără numai, de vor făgădui a lăsa eresul şi a se pocăi. Însă şi atunci, nu se cuvine a se lăsa în lăuntru, ci a sta afară cu cei ce se catehisesc. Iar dacă aceasta nu vor făgădui, nici cu cei ce se catehisesc se iartă să stea, ci să se izgonească, după Valsamon.

frica, pocai, nu este un chip de lepadare…ci multe si osebite, indata…A pierdut Darul Sfantului Botez, Hrisostom zice: „Mai rau pacat decat lepadarea de credinta nu este.“ (cuvantul pentru pocainta).

Pidalion 1844, edit. „Credința strămoșească“, 2007, pag.113

CANONUL 62 [Apostolic]

Dacă vreun cleric pentru frica omenească (adică de frică de iudeu, sau de elin, sau de eretic), s-ar lepăda de Numele lui Hristos adică, lepădat să fie. Iar dacă de numele de cleric, caterisească-se. Pocăindu-se, ca un mirean primească-se.

[Sobor 1, 10; Ang. 1, 2, 9, 12; Petru 10, 14; Epist. 10 At; Vasile 45; Teo. 2]

TÂLCUIRE

Canonul acesta porunceşte, că oricare cleric pentru frica omeneştilor munci, a iudeilor adică, sau a elinilor, sau a ereticilor, s-ar lepăda de Numele lui Hristos, unul ca acesta, după ce se va căi, nu numai să se caterisească de clericie, încă să se lepede şi din adunare, şi să stea în rânduiala celor ce se pocăiesc. Iar dacă pentru frica omenească s-ar lepăda de numele clerului său, adică, cum că este cutare cleric, sau citeţ adică, sau cântăreţ, sau altceva, să se caterisească numai de clericatul său. Că cu dreptate este a se lipsi, de ceea ce s-a lepădat, şi nu a voit să zică că o are. Iar după ce unul ca acesta se va pocăi, să se primească la împărtăşirea cea cu credincioşii ca un norodnic, adică, să se roage împreună cu cei credincioşi94.

subnota 94

„Însemnează însă, că după Hrisostom (Voroava trei la Anna Proorociţa) nu este un chip de lepădare numai, ci multe şi osebite. Pe care Pavel însemnându-le zice: ,,Pe Dumnezeu Îl mărturisesc că Îl ştiu, iar cu faptele Îl tăgăduiesc(Tit 1, 16) şi iarăşi, ,,dacă cineva de ai săi, şi mai ales de casnici nu poartă grijă,
de credinţă s-a lepădat, şi este mai rău decât un necredincios“(1 Timotei 5,8), şi iarăşi, ,,fugiţi de lăcomia
de averi, care este slujire de idoli.“ Pentru că aceasta şi Canonul 45 al marelui Vasile zice, că, „oricare creştin cu faptele sale ocărăşte pe Hristos, nimic se foloseşte din singur numele creştinismului.“ Vezi şi Canonul 11 al Soborului 1, însă înfricoşată cu adevărat este Istoria, care se pomeneşte în viaţa marelui
Paisie: Că acesta avea un ucenic, către care un evreu oarecând a zis acestea: Hristos, Căruia voi vă
închinaţi, nu este Acela care are să vie, ci altul. Către care cuvinte, a răspuns acela cu prostime numai aceasta, poate aşa este adevărul. Şi îndată, o minune! A pierdut Darul Sfântului Botez. Drept aceea pentru înfricoşata Istoria aceasta, oprească-şi creştinii limba lor şi să nu zică glasurile acestea lepădătoare: de nu voi veni de hac cutăruia să nu mor creştin, şi altele asemenea. Pentru că mă tem, ca nu dintru aceasta să-şi piardă şi ei Darul Sfântului Botez. Şi să nu poată a-l mai dobândi ca cel zis mai sus, fără de mare pocăinţă şi îndreptare. Că atât de delicat lucru este credinţa, încât poate a se lepăda de dânsa şi cel ce ar călca o singură silabă, sau ar face o singură ameninţare împotriva credinţei. Pentru aceasta şi Teologul Grigorie zice: Nevoitorii bunei cinstiri de Dumnezeu cu osârdie alegea mai bine a pătimi, care pătimiri înduplecă şi pe cel prea viteaz, şi acestea poate pentru o silabă, sau pentru ameninţare, decât rău a se mântui prin lepădare. Că numele Dumnezeu în scurt este scris. Pe care îl vând, şi pe altul nu este cu putinţă a-l lua (la Voroava capului 10 de la Matei). Iar Dumnezeiescul Hrisostom zice: „Mai rău păcat decât lepădarea de
credinţă nu este.“(cuvântul pentru pocăinţă).

Ciprian Staicu noul Xenaias

https://youtu.be/Nv2cLQR1gpo

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/01/07/parintele-cel-fara-de-inceput-se-cuvine-a-se-zugravi-ca-un-vechi-de-zile-nu-l-zugravim-dupa-dumnezeiasca-fire/

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/01/12/pre-dumnezeu-nimene-nu-l-au-vazut-niciodinoara-au-vazut-dara-nu-fiinta-lui-dumnezeu/