Este scris: „Tot cel ce va pacatui din nestiinta, se va curati“(3 Moise 4, 2); astfel ca acestia vor fi liberi de orice epitimie…s-a spus ca orice s-a pangarit din nestiinta se curateste; si nu se permite a se feri de a manca impreuna cu unul ca acesta; si tot asa cu altii

Arhidiacon prof. dr. IOAN N. FLOCA

CANOANELE BISERICII
ORTODOXE
NOTE ȘI COMENTARII, 1992

pag.464-468

SCRISOAREA LUI TEODOR STUDITUL CĂTRE CĂLUGĂRUL METODOIU

Pe cînd venerabilitatea ta, are dorința să vadă pe smerenia noastră, tot atît să crezi că este și dorința noastră după o întrevedere față în față. Dar după ce este scris că „Nu de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește“ (Rom: 9, 16), într-însul să se pună dorința și Lui să i se lase grija, și dânsul când va vrea, va împlini dorința celor ce se tem de dînsul (Ps. 144, 19).

Dar acum trebuie a se răspunde cele cuvenite la întrebările care s-au pus de frații noștrii duhovnicești, Ilarie și Eustatie, prin mijlocirea cucerniciei tale. Și pentru ca să nu fie mai ușor înțeles cele ce se vor spune întîi se va pune fiecare întrebare și apoi pe rînd va urma răspunsul.

  • Întrebarea 1. Cuvine-se a primii pe presbiterii hirotoniți în Roma, Neapoli, și Logobardia, fără să fi fost anunțați și demiși, și a fi în comuniune și a mînca și a cînta cu dînșii?

Răspuns. Pe vremea eresului, din cauza nevoilor constrîngătoare, nu se pot îndeplini neîncetat numai decît cele stabilite în timp de pace; dupa cum se vede că a făcut atât prea fericitul Atanasiu, cît și prea sfințitul Eusebiu, care ambii au hirotonit și străini. Și se vede că același lucru se întîmplă și acum pe vremea eresului de față; așadar cei despre care s-a vădit că au fost hirotoniți în chipul acesta, dar nu au fost osîndiți în public, să nu se respingă, ci să se primească dupa patru prezentări. (kata tas tessaras protasis).

  • Întrebarea 2. Cuvine-se a se primi prezbiterii, care au fost hirotoniți în străinătate în Sicilia?

Răspuns. Întrebarea aceasta este asemenea celei premergătoare, deosebindu-se numai în privința localității; firește deci că i se cuvine și răspuns la fel.

  • Întrebarea 3. Cuvine-se a intra pentru rugăciune și cîntare în bisericile pîngărite și deținute de preoții, care au fost părtași eresului?

Răspuns. Nicidecum nu se cuvine a intra în astfel de biserici, din motivele menționate; căci scris este: „Iată casa voastră rămâne pustie“(Mat. 23, 38); fiindcă îndată ce s-a introdus eresul, a dispărut superiorul celor de acolo, Îngerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) și acea biserica s-a prefăcut casă comună; și regele David zice: „Nu voi intra în biserica celor răi“ (Ps. 25, 5), și apostolul întreabă: „ Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii (II Cor. 6, 16)”.

  • Întrebarea 4. Cuvine-se a cînta și a se ruga în biserici pîngărite de aceeași preoți, dar care nu le-au deținut?

Răspuns. Negreșit ca se poate intra în astfel de biserici, spre a cînta și a se ruga, dacă nu se mai pîngăresc de acei eretici, ci se dețin de ortodocși pînă acum. Și în privința aceasta s-a hotărît ca un episcop sau presbiter, care sînt de credința cea mîntuitoare să facă deschidera bisericii prin rugaciunea cuvenită; astfel că, dacă s-a facut aceasta nimic nu se mai opune ca într-însa să se săvârșească chiar liturghie; drept pildă servească împrejurarea căci Sfântul Atanasie, fiind rugat de către împăratul Constantin ca să acorde o singură favoare, de a da arienilor în Alexandria o biserică, în care să se adune pentru rugăciune, s-a învoit, numai dacă și lui i se va da în Constantinopol, aceeași favoare, ca ortodocșii să se adune la rugaciune într-o biserică deținută mai înainte de arieni.

  • Întrebarea 5. Cuvine-se a intra și a se ruga și a se închina, în cimitirele, care au fost deținute de preoți pătați, unde odihnesc trupurile sfinților?

Răspuns. Precum s-a spus mai înainte, canonul îngăduie intrarea în cimitirele lor, căci scris este: „ Pentru ce să se osîndească libertatea mea de către altă conștiință? (1 Cor 10, 29)“, afară de cazul cînd din constrîngere se intră, dar numai pentru cinstirea rămășițelor sfinților.

  • Întrebarea 6. În ce chip trebuie să se primească aceia care, au primit schima monahală de la preoți pătați?

Răspuns. Se vor primi dacă mărturisesc că au păcătuit, și au fost supuși epitimiilor un timp anumit, totuși numai dacă se primesc în acest fel de către un preot, care este de credința cea mîntuitoare.

  • Întrebarea 7. Cum se cuvine a se primi monahii și clericii, care s-au iscalit în eres, fără epitimie, sau cu epitimie, dacă declară că nu vor mai îndeplini lucrări în preoție? și dacă putem da epitimie unora ca aceștia?

Răspuns. Firește că, dîndu-li-se epitimiile cuvenite; căci astfel arătînd rodurile pocăinței, să poată fi vrednici de a se împreuna cu trupul ortodox; și nu se poate denega să dați epitimie acestora; căci scris este: „Purtați sarcinile unii altora“ (Gal. 6, 2)

  • Întrebare 8. Cuvine-se a se primi la masa comună și la cîntare, monahii, care comunică fără deosebire cu oricine și se roagă și mănâncă împreună cu aceștia?

Răspuns. Deoarece Apostolul zice: „Feriți-vă de oricare frate, care viețuiește necumpătat, iar nu potrivit predaniei primite de la noi“ (II Tes 3, 6); astfel cum nu judecați înșivă ceea ce este bine? Deci dacă se vor despărți de obiceiul pacătos, primind și epitimia cuvenită, se vor primi. Dar trebuie să se bage de seamă că cine sînt aceia „oricare“, despre care vorbiți, ori de sînt eretici, sau osîndiți lămurit dupa viața lor? Despre aceștia zice Apostolul: „Dacă vreunul, numindu-se frate, desfrînat, sau lacom, sau idolatru, și așa mai departe, cu unul ca acesta nici să nu mâncați împreună“ (1 Cor. 5, 11).

  • Întrebarea 9. Ori de se cuvine a primi la masă împreună și la cântare fără pecetluire, pe presbiterii, care au mâncat cu ereticii o dată sau de două ori, dar nu au stat în comuniune cu dânșii, nici n-au iscălit eresul?

Răspuns. În privința acestora să se bage de seamă, dacă preoții au mâncat cu preoții sau cu laicii eretici recunoscîndu-se ori de au mîncat cu cei cu cuget drept, dar n-au stat în comuniune cu ereticii dar mai mare este pedeapsa în privința preoților. Însă fiecare trebuie să se primească cu epitimie potrivită. Și se cuvine ai primi în comuniune atât la rugaciuni, cât și la pecetluire.

  • Întrebarea 10. Ori de se cuvine ca acei laici, care au iscălit pentru eres și au stat în comuniune cu eretici, să mănînce împreuna cu laicii ortodocși?

Răspuns. Indiferența este cauza relelor; căci proorocul zice: „N-a făcut deosebire între cel curat și cel pîngărit“ (Iez. 22, 26). Deci se cuvine ca ortodocșii, dacă sunt zeloși, să nu admită pe unii ca aceștia la masa comună, dacă mai înainte au îndeplinit epitimia pentru iscalirea păcătoasă, și dacă nu s-au îndepărtat de comuniunea eretică. Dar, deoarece unii, din nevoie fugind de primejdii, s-au pîngărit cu comuniunea eretică, se vor primi la masă comună după ce-și vor mărturisi nechibzuința și se vor pocăi; și aceasta să nu se facă fără discernămînt; ci potrivit împrejurărilor acelui caz, și să produca folos amîndurora din aceasta, iar nu pagubă sufletească.

  • Întrebarea 11. Cuvine-se ca cei ce doresc să se boteze, mai ales dacă-i amenință moartea, să se boteze de către preoți pătați sau necunoscuți, dacă nu se găsește vreun presbiter ortodox, sau neprihănit?

Răspuns. Aici în privința acestora, s-a pronunțat de către ierarhii mărturisitori și superiori, norma aceasta, se permite ca presbiterii menționați, care sînt opriți de la liturghisire din cauza comunicării cu eretici, dacă nu se găsește preot ortodox, atît să boteze, cît și să dea Sfintele Taine, sfințite mai înainte de către un preot necopleșit de erezie și să dea schima momahală, și să săvîrșească rugăciunea la înmormântare, și să rostească Evanghelia la Utrenie, și să binecuvînteze apa la Teofanie, dar precum s-a spus, numai în caz de primejdie, pentru ca poporul să nu rămînă cu totul făra de ascultarea Evangheliei, și neluminați, prin botez. Și de sînteți și voi de acord, aceeași normă să fie în vigoare și acolo.

  • Întrebarea 12. Se poate da epitimie celor care s-au dezbinat, și prin pocăință au revenit? sau a se primi aceștia?

Răspuns. Mai înainte s-a lămurit deja, că trebuie sa li se dea epitimie; și este superfluu a repeta aceeași chestiune.

  • Întrebarea 13. Dacă un episcop căzînd în vreo infracțiune a fost caterisit, de către sinod, apoi totuși ar sfinți vreun presbiter, intrînd în mînăstire, primește epitimie pentru un timp anumit de la părintele său, și după aceea săvîrșește lucrările din preoție, rugăm să se lămurească, ori de se cuvine a primi pe acest presbiter, dacă este nepătat?

Răspuns. Deoarece incorectitudinea este clara, nici nu trebuie să ne întrebați despre infracțiunea aceasta; căci Domnul a zis: „Pomul rău nu poate produce fructe bune“ (Lc. 6, 43); nu numai că cel de la superiorul său propriu, dar nici chiar cel ce de la vreun sfînt, de ar fi primit epitimie, nu se admite să liturghisească; căci nici acela nu este preot, nici cel ce l-a dezlegat nu este sfînt, căci în felul acesta s-ar răsturna și desființa toate prescripțiunile canonice.

  • Întrebarea 14. În privința presbiterilor, care au fost hirotoniți de ortodocși, dar care nici n-au iscălit, nici n-au intrat în comuniune, ci numai au mâncat împreună cu mitropolitul Constantin, cum să se procedeze?

Răspuns. În privința acestei chestiuni, s-a răspuns mai înainte. Prin urmare, ori de a fost o masă comună cu Constantin, ori cu oricare dintre ortodocși, cel ce a mâncat împreună cu aceștia, se va absolvi de infracțiune numai prin pocăință cuvenită, nu numai pentru ca să poată mânca laolaltă cu cei ce s-au păstrat curați, ci și pentru ca să poată participa la preoția de care s-a învrednicit. Iar măsura epitimiei nu se poate hotărî precis mai înainte, atît din cauza însușirilor persoanei, cît și împrejurărilor, este suficient însă a se da epitimie de două ori sau de trei ori 40 de zile.

  • Întrebarea 15. Cum să se procedeze în privința presbiterilor care au fost hirotoniți deasemenea de către ortodocși, dar care din neștiință au mîncat împreună cu presbiterii, care au mîncat împreună cu același mitropolit?

Răspuns. Este scris: „Tot cel ce va păcătui din neștiință, se va curăți“(3 Moise 4, 2); astfel că aceștia vor fi liberi de orice epitimie.

  • Întrebare 16. Oare presbiterii ortodocși, anume Ilariu și călugărul Eustatiu, au dreptul de a da epitimii?

Răspuns. Încă mai înainte s-a spus că trebuie să se dea epitimii. Dar, deoarece s-a pus întrebarea ori de se cuvine să se dea epitimie, cel ce nu are preoția, în lipsă de presbiter, se poate afirma că nu se cuvine ca și călugărul simplu să dea epitimie.

  • Întrebarea 17. Cum să se procedeze în privința monahului, care din neștiință a primit schima sfîntă de la un presbiter hirotonit de către un episcop caterisit?

Răspuns. În alt capitol s-a spus că orice s-a pângărit din neștiință se curățește; și nu se permite a se feri de a mânca împreună cu unul ca acesta; și tot așa cu alții, care întrețin înțelegerea și prietenia.
Acestea ti le-am desfășurat după putință, ca unuia ce ești în armonie și împreună lucrător cu noi, iar tu transmite-le cu prudență fraților care vor întreba.Credința nu este a tuturor“ (II Tes. 3, 2), și nici acestea nu se vor expune multora, nu numai din cauza nepriceperii călcătorilor de lege, cît și din cauza ispitirii celor care dețin putere. Iar pentru multele și frumosele daruri timise de cei prea cucernici, să primească de la Dumnezeu răsplata meritată, și aici de la noi aceste două coșuri întru amintirea prieteniei. Rămâneți cu bine întru Domnul, prea cinstiților, rugându-vă pentru noi păcătoșii, spre a ne învrednicii de cele mai bune și care aduc mântuirea.
Scrisoarea cuprinde 17 întrebări puse se călugărul Metodiu, la care răspunde Teodor Studitul, privind: primirea în comunitatea preoțească a celor hirotoniți în străinătate (1— 2); comuniunea cu clericii care au aderat la erezie (3—5); primirea monahilor consacrați de preoți pătați (6); reprimirea monahilor și preoților care au aderat în scris la erezie (7); primirea la mesele comune a monahilor care au părăsit viața monastică (8); a presbiterilor care au mîncat împreună cu ereticii (9), și a laicilor care au aderat în scris la erezie (10); dacă se permite a administra botezul de necesitate, de un preot pătat în lipsa unui ortodox (11); sancționarea schismaticului care a revenit la biserica (12); valabilitatea hirotoniei săvârșite de eretici (13); sancționarea celor care au stat în mod voit la masă cu ereticii (14); și situația celor ce neștiind au luat masa împreună cu ereticii (15); oprirea călugărului simplu să dea epitimii (16); valabilitatea instituirii în monahism de către un preot caterisit (17). După ce Nichifor la aceste probleme sfătuiește pe Metodiu să transmită cu prudență aceste rînduieli numai fraților care vor întreba și „sînt în armonie și împreună lucrători cu noi“. Acestea nu se vor expune multora (adică public), atît din cauza „nepriceperii călcătorilor de lege“, cît și din cauza „ispitirii celor care dețin puterea“. Scrisoarea se încheie cu transmiterea salutărilor de reverență epistolare.