organ, nevrednicie, fara vrednicie

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag. 212-214

ÎNTREBĂRILE 10, 11, 12 şi 13
Preotului care slujeşte cu nevrednicie i se primeşte jertfa, Botezul şi toate câte săvârşeşte el, sau nu? Cel ce se hirotoneşte fară vrednicie, ia dar sau nu? Şi cel ce slujeşte astfel, ele sunt primite? Hirotonisindu-se cineva nefiind vrednic şi făcându-se duhovnic, poate ierta păcatele? Când nu are voie a spovedi, păcatele iertate de el se iartă? Sau, fiind monah şi spovedind, poate ierta? Nefiind cineva vrednic şi făcându-se preot sau arhiereu şi hirotonisind vrednici şi nevrednici şi făcând duhovnici, şi aceştia slujind, slujbele lor sunt primite de Dumnezeu?

Întrebarea a zecea, a unsprezecea, a douăsprezecea şi a treisprezecea au
una şi aceiaşi înţelegere, şi despre acestea toate vom vorbi răspunzând după putere, după cele zise de Sfinţii Părinţi. Duhul nu hirotoniseşte pe toţi
cu voinţa Sa, ci lucrează prin toţi. Deci şi arhiereul, şi preotul şi cel ce are slujbă duhovnicească şi oricare alt cleric care se hirotoniseşte după pravilă, este adevărată slugă a lui Dumnezeu şi slujitor mântuirii oamenilor, înger al lui Dumnezeu şi dătătorul de sfinţire, plin de har şi de Dumnezeiască
Lumină şi va lua acolo de la Dumnezeu multă plată pentru slava sa, şi mai vârtos cu cât va fi mai nevoitor spre cele dumnezeieşti şi nu se va lenevi a sluji slujba sa. A se sfii cineva a nu săvârşi totdeauna slujba sa, socotind că face aceasta din evlavie, aceasta nu poate fi evlavie, ci lene. Deci de va fi luat slujba după pravilă, trebuie să o săvârşească, căci este pentru
mântuirea lui şi a tuturor credincioşilor, a celor vii şi a celor morţi; iar de nu va săvârşi, va da seamă la Dumnezeu pentru lenevirea lui. Aceasta o zice Vasilie arătătorul de cele dumnezeieşti. Cel ce nu s-a hirotonisit însă după pravilă, arhiereu sau preot, cleric sau slujitor slujbei celei
duhovniceşti, harul lucrează printr-însul cu hirotonia, pentru mântuirea celor ce vin către el, şi fiecare primeşte harul după credinţă, nerămânând nimeni neîmpărtăşit; cei hirotonisiţi de dânsul sunt hirotonisiţi, cei ce se leagă de păcate sau se dezleagă, sunt legaţi şi dezlegaţi, şi Tainele sunt
Taine, căci nu lucrează omul, ci harul ca prin oarecare organ. Dar vai de
acel organ de va fi lucrând fară de voia lui Dumnezeu, Care lucrează, şi vai de omul acela care va defaima unele ca acestea!
De vreme ce dacă cineva va lua cele de jos şi cele omeneşti, care nu i s-ar fi dat lui şi nu e vrednic de ele, merită atâta osândire, fiind ca unul ce fură, şi ca un tâlhar îndrăzneşte şi răpitorul şi nebăgătorul în seamă de cele ce sunt mai presus de el. Cu atât mai mult se va osândi cel ce defaimă cele dumnezeieşti şi cereşti, şi mai cu seamă înseşi lucrurile lui Dumnezeu. De vreme ce este osândit cel ce se va cumineca cu nevrednicie, cu atât mai
vârtos va fi osândit cel ce şi lucrează fară de vrednicie. Acestea zic pentru cei ce au primit hirotonia, care, ori mai înainte, ori mai pe urmă de vor fi greşit, sunt toţi nevrednici. Dacă vor voi să se pocăiască şi să se
mântuiască, depărteze-se de a lucra Prea Sfintele lucruri ale Preoţiei, şi cu
spovedanie şi plângere să milostivească pe Dumnezeu asupra-le. Iar dacă se va întâmpla a îndrăzni cineva şi până într-atâta depărtându-se de dânsul Dumnezeu, să lucreze cele preoţeşti fară credinţă şi păgâneşte, nefiind hirotonisit preot (căci una ca aceasta este necredinţa), nu sunt cuvinte care să arate osândirea unuia ca acesta, căci acest lucru e mai rău şi decât chiar
păgânătatea, şi este numai al dracilor, care se schimbă în înger luminat fară a fi înger, şi se arată că au ale lui Dumnezeu, fiind fară Dumnezeu şi împotrivitori lui Dumnezeu. Deci unii ca aceştia nu numai vor lua muncă mare şi nespusă, hulind astfel asupra celor dumnezeieşti (căci cuvintele lor nu sunt graiuri
dumnezeieşti, nici lucruri dumnezeieşti, de vreme ce n-au harul hirotoniei),
ci încă vor lua şi altă pedeapsă, pentru cei ce au fost înşelaţi de dânşii, care
sau se vor fi botezat sau se vor fi hirotonisit, căci aceia sunt şi nebotezaţi şi
nehirotonisiţi. Cel ce nu are nimic, nu poate da ceva, şi cineva nu poate lua ceva de la cel ce nu are nimic, măcar deşi el socoteşte că are. Drept aceea, înşelându-se cineva şi crezând că va fi botezat sau preoţit, el nu este nici
botezat nici preoţit, şi pricinuitorul piericiunii acestuia este cel ce l-a
înşelat. Omul nu poate face ceva fără a lua de la Dumnezeu, căci zice:
“Fără Mine, nu puteţi face ceva”. Pentru slujba duhovnicească zicem că
dacă va îndrăzni cineva a spovedi fară poruncă şi fară cartea arhiereului, unul ca acela se apropie de păcatul celui ce lucrează fară hirotonie, căci acest lucru, a lega şi a dezlega, este numai al arhiereilor. Despre aceasta
vorbesc multe canoane şi este arătat că numai apostolilor s-a dat aceasta de către Hristos Dumnezeul nostru, şi următorii apostolilor sunt arhiereii. Drept aceea, preoţii, ca unii ce au rânduiala celor şaptezeci, n-au putere ca
să dea Duhul, adică harul, de a hirotonisi, ori a face mir, ori a da dezlegare păcatelor cu Duhul, precum n-a putut face aceasta nici Filip, cel din cei
şapte. Prin punerea mâinilor însă, s-au învrednicit de acest Dar Petru şi Ioan şi ceilalţi din cei douăsprezece apostoli, precum şi arhiereii următorii
accstora. Drept aceea, aceiaşi din cei şaptezeci pe mulţi hirotonisea episcopi.
Pentru aceea n-au preoţii cu hirotonia puterea de a lega şi a dezlega, ci numai arhiereii. Cu porunca însă a arhiereilor şi preoţii pot lucra aceasta (de nevoie, zic pravilele), însă se cuvine ca preoţii să dea această stăpânire arhiereilor, ca unora ce au Daruri mai mari, căci preoţii nici nu au voie a
canonisi şi a dezlega toate păcatele, după priceperea lor; şi mai ales cele ce sunt ale lepădării, aceştia nu le pot dezlega, fară numai arhiereii, asemenea şi ale uciderii, şi greşalele preoţilor, ale jurământului şi altele. Deci de vreme ce şi cei ce au luat carte de duhovnicie sunt datori a întreba, cu atât mai mult cei ce n-au luat, ce putere vor avea să dezlege? Şi cu atât mai mult de va fi cineva şi nehirotonisit. Drept aceea, aceştia se vor osândi cu
cei ce lucrează fară hirotonie, afară numai când se va întâmpla la vreo
vreme de nevoie a spovedi, dar şi atunci acele păcate să le spuie arhiereului sau celui ce are slujba Duhovniciei, căci una ca aceasta o fac mulţi dintre monahi, care trebuie să se ferească a dezlega păcatele de la sine, nici a se numi pe dânşii duhovnici, pentru că nu au aceasta, ci numai la vreme de nevoie.
Mărturisind aceasta, că nu sunt duhovnici, să facă cele ce sunt de folos pentru mântuire, şi de va fi aproape duhovnic, să trimită pe acesta acolo, să se spovedească, iar de nu este, atunci el să-l spovedească şi să-i
poruncească să le spună şi duhovnicului. Câte păcate au duhovnicii ei şi au auzit, să le spuie celor ce au putere de la Dumnezeu a dezlega, şi astfel va fi dezlegarea întărită. Am auzit că şi călugărilor celor ce nu au preoţie, li s-a dat de arhierei a lucra cele ce sunt ale pocăinţei şi a primi cugetele spovedaniei, însă cred că acestea nu sunt de trebuinţă, de vreme ce cel ce
spovedeşte trebuie să binecuvinteze, să citească rugăciune şi să cuminece
cu Sfintele Taine pe cei ce au trebuinţă, şi cu un cuvânt, să fie preot, ca să facă Liturghie şi să se roage pentru cei ce se pocăiesc. La vreo mare
nevoie, când din cei preoţiţi nu va fi cineva harnic a spovedi, atunci se dă
voie şi călugărilor dintre cei mai cucernici să spovedească, însă nu şi să
dezlege el păcatele de la sine, ci ca să le spună arhiereului locului, spre a se
face de la dânsul îndreptarea. Călugărul cu toate acestea trebuie să aibă şi preoţie ca să facă cele ce sunt trebuincioase la duhovnicie, adică să citească rugăciuni de iertare, să cuminece, să slujească Liturghia pentru cel ce se pocăieşte, să facă Sfântul Maslu împreună cu ceilalţi preoţi şi, în sfârşit, cele ce sunt rânduite preoţilor. Eu însă mă sfiesc de aceasta şi
socotesc că nu este bine să lucreze cineva lucrurile pocăinţei neavând preoţie.

Advertisements

pacatul, oprit de preotie, se va opri de Biserica, darul, organ

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag. 230-231

ÎNTREBAREA 49
Dacă va şti cineva pe vreun preot în vreo greşeală şi
nu va crede că va lua sfinţenie de la dânsul, ce să facă?

Dacă va şti cineva păcatul vreunuia dintre preoţi, zice Marele Vasilie, să-l spuie arhiereului, pentru ca dânsul să-i ia seama. Nu se cuvine însă a se socoti un preot oprit de preoţie până ce nu se va opri de Biserică. Drept
aceasta, până ce nu se va părăsi el însuşi de preoţie nu se cade nici a-l vădi, nici a-l avea oprit, nici a se feri de dânsul. Iar dacă cineva se îndoieşte întru sine, meargă la alt preot, căci nu trebuie să vie la dânsul fară credinţă, iar de va lăsa lui Dumnezeu greşeala preotului, şi Darul să socotească că-l ia
ca printr-un organ de la preot, va lua desăvârşit sfinţirea, şi mai multă plată ca cela ce vine cu credinţa la Dar, iar nu vine pentru bunătatea omului, ci o face aceasta numai pentru Dumnezeu. Dar de vreme ce vine fară de
credinţă, şi tot ce e fară credinţă este păcat, precum scrie, unde are credinţă, acolo şi meargă. Însă să ştie că se lipseşte de plata cea mare care se dă pentru neosândire. Poate încă cu aceasta că va şi greşi, de va începe a osândi, mai cu seamă pe preot, cu îndemnarea vrăjmaşului osândind, urând şi pe cei nevinovaţi şi curaţi, şi astfel se va primejdui de mântuirea lui.

un organ, Liturghie pe piept, nu se va gasi epitrahil …funie…ca un epitrahil

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag. 217

ÎNTREBAREA 17
Dacă omul e hirotonisit ce-i mai trebuie odăjdiile?
Fără epitrahil poate sluji vreo Taină?

Omul aflându-se vrednic, primeşte preoţia, şi printr-însul, fiind hirotonisit, se lucrează cele Sfinte ca printr-un organ. Însă de vreme ce omul este format din suflet şi trup, şi Tainele s-au dat a fi îndoite, şi
preotului îi trebuie Biserică şi jertfelnic; măcar că dumnezeiescul Luchian,
fiind legat în temniţă, a slujit Liturghie pe piept în loc de Jertfelnic, murind
pentru Hristos. Însuşi Hristos a pus împrejurul Lui, în loc de Biserică, pe ucenicii Săi. Drept aceea sunt trebuincioase şi sfintele odăjdii, şi fară
epitrahil nu trebuie a lucra un preot, de vreme ce şi sfintele odăjdii au
Darul Dumnezeiesc, pentru că fiecare dintr-acestea au oarecare însemnare
duhovnicească, şi fiecare dintr-acestea se dau prin binecuvântarea
arhiereului, şi la Dumnezeiasca Liturghie trebuie a se îmbrăca cu toate, iar la celelalte Taine, după cum este obiceiul, ca cele ce sunt aşezate să nu le
strice niciodată, măcar de s-ar şi părea a fi mici. În scurt, fară epitrahil nici o Taină să nu se săvârşească. Iar dacă se va întâmpla ca trebuinţa să ceară a se face vreo Taină, sau molitvă, Botez sau altceva din cele sfinte, şi nu se va găsi epitrahil, atunci, pentru ca să nu rămână lucrarea, binecuvântând
se pună brâul sau o parte dintr-o funie sau dintr-o pânză ca un epitrahil şi
astfel să lucreze Taina. După Taină, lucrul care a slujit de epitrahil să se păstreze într-un loc osebit sau să se întrebuinţeze la ceva sfânt. Numai acelea se lucrează fară epitrahil, câte sunt obişnuite la mănăstiri a le face preoţii, la miezonoptică, la ceasuri, şi la paveceniţă.

cel caterisit si cel nepreotit nu se poate cumineca singur pe sine cu Sfintele Taine

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag.227

ÎNTREBAREA 40
Nefiind preot, poate diaconul a cumineca, cerând trebuinţa?

La vreme de nevoie, apropiindu-se de moarte vreun mirean şi nefiind
preot, diaconul nu este oprit a cumineca cu cele mai înainte Sfinţite Taine, aceasta însă numai la vreme de nevoie, fiind datori a spune preotului ori mai înainte, de va putea, ori mai pe urmă. Iar cel caterisit şi cel nepreoţit nu se poate cumineca singur pe sine cu Sfintele Taine, ci
trebuie să vină la preot, mai vârtos pentru smerenie şi iertăciune.

femeile ce locuiesc cu ereticii sau cu paganii

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag. 230

ÎNTREBAREA 47
Ce sunt miridele, şi ce folos aduc că se scot? Trebuie a scoate miridă pentru femeile ce locuiesc cu ereticii sau cu păgânii?

Miridele cele pentru sfinţi să se scoată din celelalte prescuri şi pentru credincioşii cei ce le-au adus, şi să aibă grijă să scoată miridă pentru fiecare ceată a sfinţilor şi pentru toţi împreună, şi pentru fiecare dintre credincioşii cei ce le-au adus, afară numai din cei ce vor fi făcând fărădelege şi vor fi păcătuind la arătare, pentru că miridele sunt în locul feţelor acelora ce le aduc şi se face acestora împărtăşire nevăzută cu
Hristos. Drept aceea, nu trebuie a primi prescurile celor ce fac păcate la
arătare şi nu se părăsesc, nici ale muierilor, de ar fi credincioase şi drept
slăvitoare, dar locuind împreună sau cu bărbaţi păgâni sau cu eretici. Iar
lumânările şi untuldelemn se cade a se primi de la dânsele întru nădejdea
mântuirii lor, şi paraclise şi rugăciuni pentru dânsele să nu pregete a face, ci să le poruncească lor a face milostenie. Miridă însă să nu scoată pentru dânsele, nici să le cuminece, fară numai la sfârşit, după ce va face Maslu pentru dânsele. Aghiazmă şi anaforă însă să ia după vreme de se vor
mărturisi că sunt credincioase, întru sfinţirea şi nădejdea mântuirii lor,
pentru ca să nu cadă în păcatul cel mare şi de moarte al deznădăjduirii, văzând că sunt lepădate de tot de Biserică.

fiecare eretic impreuna cu ceilalti hulitori, de va ramanea in eres, nu are iertaciune

SFÂNTUL SIMEON ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI

VOLUMUL II, edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților 2003

pag. 253

ÎNTREBAREA 78

În ce chip celui ce huleșle asupra Duhului Sfânt nu i se va ierta păcatul nici acum, nici în veacul cel viitor? Oare în veacul viitor se dă iertăciune? Sau mai mare este Duhul decât Tatăl și decât Fiul?

A zice că cel ce hulește asupra Duhului Sfânt nu se va ierta, nici acum, nici în veacul ce va să fie, aceasta arată nu că este în veacul ce va sa fie vreo iertăciune, și că ce este neiertat de aici, și acolo va fi neiertat. Mai vârtos aceasta arată, că nu va fi acolo iertăciune până nu se va face mai înainte de aici. Drept aceea, și până la sfârșitul vieții este pocăință; și cu aceasta Duhul Sfânt nu este mai mare decât Tatăl și decât Fiul, ci mai vârtos întocmai într-o ființă se arată; că nu pentru altceva a zis Mântuitorul aceasta fără numai pentru dumnezeiasca putere și lucrare, prin care făcea semnele, și pe draci din oameni îi gonea, care putere și lucrare este de obște a Părintelui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Deci hotărârea aceasta pe care a zis-o Mântuitorul, este împotriva celor ce hulesc, împotriva Treimii, și fiecare eretic împreună cu ceilalţi hulitori, de va rămânea în eres, nu are iertăciune, că zice: “Cel ce huleşte asupra Fiului Omului se va ierta lui”,
adică, hulind omenirea, pentru că-l vedeau iudeii atuncea pe El cu adevărat
om cu trupul, şi mai mult decât ceea ce se vedea nu putea să se suie cu gândul să priceapă, şi păcatul pentru aceasta îl ierta, precum şi pentru cei ce L-au răstignit se ruga, iar a zice cineva hulind cum că Dumnezeieştile
minuni le facea cu Belzebut, şi Dumnezeiasca putere a o lepăda, aceasta o zice că este neiertată, însă numai celor ce nu vin la credinţă este neiertată, iar tot cel ce crede şi se botează, mântui-se-va. Pentru aceasta mulţi zic din
sfinţi şi Pavel mărturiseşte, care mai înainte a fost hulitor şi mai pe urmă propovăduitor al lui Hristos.

Partas…unit…prieten

pdf:

TÎLCUIREA PSALMILOR ÎMPĂRATULUI PROOROC DAVID A FERICITULUI TEODORIT , EPISCOPUL KIRULUI ,
TÎLCUIRE A CELOR O SUTĂ CINCIZECI DE PSALMI
AI PROOROCULUI ÎMPĂRAT DAVID

SFÎNTA MĂNĂSTIRE SFINŢII ARHANGHELIPETRU VODĂ
8 NOIEMBRIE 7511 – 2003

pag.395

63 Părtaş sînt eu tuturor celor ce se tem de Tine şi celor ce păzesc poruncile Tale. Iar Simmah, în loc de: „părtaş”, a zis: „unit”, iar Sirul: „prieten”. Că zice:
Întorcîndu-mă de către cei ce voiesc şi aleg cele împotrivnice legilor Tale, aveam părtaşi şi iubiţi pe cei ce socotesc de mult preţ frica Ta şi vieţuirea după Lege. Aceasta a zis-o şi întru alt Psalm: „Iar mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule!”