Parintele Dionisie de la Colciu…va exista o ruptura

Cartea: Furtuna din cămara mea vol. I, edit. Studion Bacău, 2013

pag. 87

Danion Vasile…2007

– Spunea Părintele Dionisie de la Colciu, înainte de a muri, că va exista o ruptură. Cei cu dreapta credință și cu tradiționaliștii de o parte, iar moderniștii cu ecumenismul și cu celelalte rătăciri, de cealaltă parte. Ruptura este aproape. Când va fi, Dumnezeu știe.

nu pastreaza canoanele nealterate nu le ajuta cu nimic postul

Sfântul Isidor Pelusiotul, EPISTOLE VOLUMUL 1, 1-500, edit.: Egumenița – 2013

pag. 181

244. CĂTRE ACELAȘI Pe aceeași temă

Celor ce nu păstrează coanoanele nealterate nu le ajută cu nimic postul, fiindcă așa cum sufletul este mai important decât trupul, tot așa legile credinței sunt mai importante decât acelea alea modului de viață lumesc.

ai furat preotia prin inselaciune si oferire de bani, savarsirea minunilor, alungarea demonilor, Dumnezeu a permis savarsirea minunilor de catre cei nevrednici, Domnul a facut minunile

Sfântul Isidor Pelusiotul, EPISTOLE VOLUMUL 1, 1-500, edit.: Egumenița – 2013

pag. 122:

145. CĂTRE MARONA Preoția este un lucru înfricoșător

Cu toate că ai furat preoția prin înșelăciune și oferire de bani, eschivându-te din atenția oamenilor care se prefac că nu văd adevărul, să nu crezi că vei putea în acest fel să eviți și răsplata viitoare, pentru că nici săvârșirea minunilor în numele lui Hristos, nici alungarea demonilor, nici săvârșirea multor semne minunate nu vor putea să-i izbăvească de focul cel înfricoșător pe cei vinovați. Dacă însă cineva întreabă: De ce Dumnezeu a permis săvârșirea minunilor de către cei nevrednici(281 Fapte 19, 4) ? Aș putea să spun că Domnul a făcut minunile spre slava numelui Său, împiedicând uneltirile demonilor și pregătind drumul fără obstacole al Evangheliei. Oricare dintre acestea două însă va aduce o mare judecată asupra celor nevrednici, pentru că în vreme ce li s-a dat atâta putere de la Dumnezeu, prin voința lor L-au ignorat pe Dăruitorul bunătăților și, în timp ce alungau demonii și vindecau patimile invocându-L pe Hristos, s-au dovedit nemulțumitori. Pentru că viclenii și sălbaticii demoni au părut mai ascultători decât aceștia, de vreme ce s-au înfricoșat la auzul numelui Domnului și au fugit cu mare viteză. Din această cauză sunt amenințați cu o pedeapsă inevitabilă și vor auzi slujitorii fărădelegii: «Fugiți de lângă Mine, nu vă cunosc pe voi(282 Luca 13, 27.).

contaminezi preotia, intinare, petele necuratiei, accepta oferirea tamaiei din maini necurate, atinge altarele lui Dumnezeu si prinde cu maini necurate Sfintele Taine, Sfantul Altar nu se intineaza cu faptele lui

Sfântul Isidor Pelusiotul, EPISTOLE VOLUMUL 1, 1-500, edit.: Egumenița – 2013

pag. 101:

118. CĂTRE ZOSIMA ȘI MARONA Despre preoții care nu trăiesc în acord cu porunca lui Dumnezeu

Desigur că tu ai fost suficient, impertinentule Zosima, ca să contaminezi preoția și să-i asociezi orice rușine, însă ți-ai mai dobândit și un colaborator cu care te-ai legat împreună, asemenea unei perechi de vite, care cultivă țarina cu mărăcinii patimilor. Opriți-vă, așadar, nefericiților, din această nebunie nefolositoare! Opriți-vă, netrebnicilor să pătați curtea împărătească! Curățați-vă pe voi înșivă de întinare, eliberați Sfântul Jertfelnic de petele necurăției. Alinați-ne pe noi de lacrimi, eliberați-i pe cei ce văd cele scandaloase, închideți gura celor ce batjocoresc, aduceți-vă aminte de judecata lui Dumnezeu, aveți milă de sufletul și de trupul vostru.

pag. 102:

CĂTRE PREOTUL ISIDOR Despre episcopul Eusebie și despre Zosima

Nu admira îndrăzneala lui Eusebie și curajul lui Zosima, ci îngăduința lui Dumnezeu, Care atât de mult așteaptă să ne pocăim și acceptă oferirea tămâiei din mâini necurate. Pentru că, dacă cineva crescut în păcate, departe de casa sa și stigmatizat cu toate necurățiile și fărădelegile, atinge altarele lui Dumnezeu și prinde cu mâini necurate Sfintele Taine, acesta, desigur, va deveni vrednic de condamnare, însă Sfântul Altar nu se întinează cu faptele lui.

construiesti…biserica mareata

Sfântul Isidor Pelusiotul

EPISTOLE, Volumul 1, 1-500, edit. Egumenița 2013

pag. 42

37. CĂTRE EPISCOPUL EUSEBIU Dumnezeu nu are nevoie de jertfe provenind din bani străini

După cum îmi spun unii, construiești în Pelusa o biserică măreață prin detaliile tehnice, dar cu mijloace viclene, de vreme ce folosești recompense de la hirotonii și nedreptăți, înjosiri, asupriri ale celor neputincioși și ofrande de la săraci. Toate acestea nu înseamnă nimic altceva decât a construi Sionul pe sânge și Ierusalimul pe nedreptăți(99 Mihea 3, 10.) Dumnezeu nu are nevoie de jertfa care provine din averi străine. Este dezgustat de aceasta ca de un câine sacrificat(100 Isaia 66, 3). Oprește-te, așadar, și să construiești, și să nedreptățești, ca să nu devină Biserica aceea motiv să te cerceteze Domnul, doarece, în timp ce se va înălța, va striga împotriva ta veșnic din ce urâciuni s-a construit și va cere banii tuturor celor ce au fost pagubiți și apărarea celor nedreptățiți.

Biserica… este deopotriva pamanteana si cereasca, vazuta si nevazuta, in timp si in vesnicie, in istorie si in Imparatie… tinand in sanul ei pe cei vii si pe cei raposati

Biserica Trupul lui Hristos. I. Natura şi structura Bisericii , edit. Sophia 2013

Biserica poate fi cunoscută şi înţeleasă doar dacă te întâlneşti cu ea, dacă intri, rămâi şi vieţuieşti într‑însa. Din afară nu poate fi nicicum înfăţişată aşa cum este cu adevărat. Cuvenită e doar chemarea: „Veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46); iar „vedeţi”, aici, nu înseamnă vedere din afară, ci vedere din lăuntru, simţire, trăire şi gustare a ei.
E greu s‑o înţelegi şi să grăieşti despre ea, nu doar pentru că e trăire vie, ci şi pentru partea sa de taină, care de pe prag nu se poate zări. Căci este deopotrivă pământeană şi cerească, văzută şi nevăzută, în timp şi în veşnicie, în istorie şi în Împărăţie, cu legiuiri și canoane, și cu har peste har, ţinând în sânul ei pe cei vii şi pe cei răposați.
Dar mai ales, fundamental, ea este „Trupul lui Hristos”, împărtăşindu‑se de neajunsa, necuprinsa şi nespusa Lui divino‑umanitate. (Jean‑Claude Larchet)

m.librariasophia.ro/carti-Biserica-Trupul-lui-Hristos-I-Natura-%C5%9Fi-structura-Bisericii-Larchet-Jean-Claude-so-10925.html