In Creta 2016 s-a dat liber si la a doua casatorie(ilegala) a preotilor

aparatorul.md/declaratia-mitropolitului-serafim-de-kythera-biserica-greciei-schismaticii-nu-sunt-biserica/

împotriva acțiunilor Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina şi autorizării celei de-a doua căsătorii pentru preoți vaduvi:

„Sunt profund întristat de vestea întreruperii comuniunii ecleziastice a Patriarhiei Rusiei cu Patriarhia Ecumenică.

După cum se știe, schismaticii nu sunt Biserica, iar comuniunea cu ei încalcă dumnezeieștile și sfintele canoane ale Apostolilor și Sinoadelor Ecumenice, care interzic aceasta.

Dar chiar și așa, așa-numitul Sfânt și Mare Sinod nu a fost el însuși disprețuit de Sinodul Patriarhiei Constantinopolului care a luat decizia permiterii celei de-a doua căsătorii pentru clerici? În documentul final al acestui Sinod din Creta, privind căsătoria și impedimentele la aceasta, nu apare clar că „preoția în sine nu este un impediment pentru căsătorie, dar conform tradiției canonice în vigoare (canonul 3 al Sinodului Quinisexte din Trullo), după hirotonie, căsătoria este împiedicată”?

În loc să fi organizat rugăciunea comună, din ultimul timp, cu Papa de la Roma, precum și cu conducătorii și reprezentanții confesiunilor și cultelor heterodoxe și comunităților non-creștinerugăciuni care nu numai că nu servesc la nimic, dar încă și scandalizează serios Pleroma turmei ortodoxe a lui Hristos – Patriarhul ar trebui să predice pocăința și să întoarcă întreaga lume creștină ortodoxă la ‘credința transmisă sfinților o dată pentru totdeauna’, la învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, a Apostolilor și Sfintilor noștri Părinți și purtători de Hristos, a Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii noastre și, în general, a Tradiției noastre Ortodoxe.

Aceste cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur sunt cunoscute de toți: “Sângele martiriului nu poate spăla [păcatul] schismei”.

—-

===Desi textul din Creta spune ca nu se face a 2-a casatorie ptr. preoti in prima parte le permite, exact ca si cu curviile mixte, ele nu sunt ingaduite dar sunt permise, inca un motiv ce arata ca nici cei ce nu is de acord cu documentele nu vad subtilitatea ereziilor si deschiderea spre pacat a textelor eretice din Creta din 06.06.2016

Advertisements