adoptianism, legamantului noii ere???, Pavel din Samosata

Cartea: DICȚIONAR
DE TEOLOGIE PATRISTIC, edit. DOXOLOGIA
Iași, 2014

Pag. 20-21

Adopțianism

O abordare teologică (numită și
monarhianism dinamic) care încerca
să apere monarhia lui Dumnezeu
(monarhianism) prin explicarea sensului creștin al divinității lui Iisus
în termenii unei posesii radicale de către Duhul Sfânt. Așadar, gânditorii adopțianiști se deosebesc de
cei care erau de părere că Iisus a fost un profet al lui Dumnezeu sau un bărbat sfânt. Termenul frecvent
folosit este cel de „locuire”: adică, Duhul L‐a ales pe Iisus într‐un anumit moment din viața Sa (unii presupuneau că la naștere, dar majoritatea erau de părere că la botez) și a locuit în trupul Lui ca într‐un
templu. Locuirea sa de către Duhul și, astfel, autoritatea Lui în propovăduire și faptă a fost astfel incomparabil mai presus decât a oricărui alt profet de până atunci care
nu beneficiase decât de o ocazională și temporară venire a Duhului
lui Dumnezeu. Aceasta a fost o teorie care nu a stârnit niciodată mare entuziasm în comunitățile creștine și pare a fi fost mult mai elaborată ca teologie personală a
unor intelectuali și apoi folosită de gânditori patristici târzii ca scut împotriva căruia puteau să‐și îndrepte lănciile (acuzând pe contemporanii lor, în special în perioada ariană, că ar avea concepții
similare care Îl reduceau pe Iisus la statutul unui „simplu om”psilantropism). Una dintre slăbiciunile sale era faptul că explica învățătura lui Iisus, dar fără zguduitoarele fapte mântuitoare ale Răstignirii și Învierii Sale. În schema adopțianistă, Învierea nu este decât o simplă recompensă acordată lui
Iisus pentru credincioșia Lui; ea nu reflectă concepția neotestamentară care o consideră răsăritul legământului noii ere. Cel mai faimos reprezentant al adopțianismului din perioada patristică este Pavel
din Samosata (Eusebiu, Istoria bisericească 7, 30) și Teodot din Bizanț (Ipolit, Respingerea tuturor ere‐
ziilor 7, 35). De asemenea, ebioniții sunt plasați în această categorie, deși nu se știe aproape nimic despre doctrina lor ca atare. Totodată, termenul a mai fost aplicat unei controverse spaniole din secolul
al VIII‐lea despre natura calității de Fiu a lui Hristos, ca fiind adevărată sau adoptată. Această chestiune a fost dezbătută de Alcuin în
lucrarea sa în șapte cărți, Împotriva lui Felix.
______________
J.N.D. Kelly, Early Christian Doctrines (Londra, 1985), pp. 115‐119, 158‐160.