Category Archives: anathema

Prin tacere il tradam pe Dumnezeu, scandaluri bisericesti, anatema

Cartea: MAREA APOSTAZIE ,”Sarea ne pătrunde”-semnul apropierii sfârșitului;Centrul de misiune„Sfântul Ierarh Ioan Maksimovici“ 2007

Pag.15:

…sfântul Grigorie Teologul: „Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu“.

Pag.38:

Totuși, după cum explica vlădica Averchie, cineva nu poate fi socotit pierdut fără nădejde pentru Ortodoxie până când acela nu și-a pierdut cu totul înțelegerea duhovnicească a ceea ce este Biserica

Pag. 48-49:

Observând aceste scandaluri bisericești, în care fusese atras până și un om drept ca vlădica Averchie, părintele Serafime (Rose) s-a gândit să întreprind unele investigații de sine stătătoare. Un pasaj din Cronica sa, datat 1975 de la Nașterea Domnului, arată încercările părintelui Serafim de a stoca un șir de informații privitoare la starea Bisericii în general.

„ Pe tot parcursul anului, scria el, am primit diverse știri despre disensiunile apărute în Biserică. Pretutindeni – în parohii, în familii și mici comunități – peste tot se iscă neînțelegeri, aparent fără nici un motiv, iar cei mai buni și mai pașnici oameni sînt supuși persecuțiilor.

Care poate fi cauza acestui fenomen? Să fi dispărtut oare adevărații cârmuitori ai Bisericii? Sau poate că urmașii lor refuză să le acorde încrederea celor ce pot să cârmuiască? De bună seamă, ambele posibilități par plauzibile și, îndeobște, iubirea multora s-a răcit, iar cârma și încrederea în cârmuitori s-au prăbușit și ele într-o lume bazată pe egoism și răzvrătire revoluțuonară

Și atunci, care ar fi soluția? Să cucerești un post de lider și să ceri supunere totală? – imposibil în lumea actuală. Să te supui orbește unui lider, de preferință „harismatic“? – extrem de periculos. Mulți l-au urmat pe părintele Tarasios de la Hatford, iar rezultatul a fost deplorabil, sfârșind în certuri și adversități. Cred că s-ar cuveni să ducem o viață în acord cu sfinții Părinți și să cultivăm dragostea și încrederea în micul cerc în care ne aflăm, altă cale se pare că nu există pentru a rezolva „criza spirituală“ din zilele noastre, care exprimă absența ființării într-un cuget.

Pag. 58

Dacă în „artistism“, după cum socoteau sfinții Părinți, aproape negreșit se ascunde păcătoșenia, de aceasta se fac vinovate falsele tradiții multiseculare. Știința pătrunde în lume, literatura în suflet, și dacă el (sufletul) nu era temeinic apărat de credința în adevăratul Dumnezeu, atunci el se degrada și pierea. „Frumusețurile“ neobișnuite și rezultatele extraordinare îl duceau la pieire.

Pag. 67-77

„Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui Dumnezeu”

La începutul cuvântului nostru în Duminic Triumfului Ortodoxiei pare firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh și în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creștinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Nu există Ortodoxie nici în învățăturile și filozofările omenești, stăpânite de intelectul mincinos și înșelător, rod al căderii. Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh, dată omului de la Dumnezeu spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo ni este nici mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se țină de credința sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă și fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul de credință al sfântului Atanasie cel Mare).

Pentru a păstra în siguranță acest zălog al nostru, astăzi sfânta Biserică enumeră public, în auzul tuturor, acele învățături generate și răspândite de satana – expresie a vrăjmășiei contra lui Dumnezeu – care defăimează lucrarea mântuirii noastre și ne-o răpesc. Biserica demască aceste învățături ca pe niște lupi înfricoșători, ca pe niște șerpi veninoși, ca pe niște hoți și ucigași. Prin urmare, păzindu-ne de toate acestea și scoțându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înșelați de acestea, Biserica predă anatemei acele învățături și pe cei ce le urmează cu îndărătnicie.

Cuvântul „anatema” semnifică îndepărtare, lepădare (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când Biserica predă anatemei o învățătură oarecare, înseamnă că această învățătură conține hulă asupra Duhului Sfânt. Așadar, în scopul mântuirii, aceasta trebuie să fie respinsă și îndepărtată, tot așa cum otrava este ținută departe de alimente. Atunci când o persoană este predată anatemei, înseamnă că și-a însușit învățătura hulitoare în mod irevocabil, lipsindu-se de mântuire el însuși și lipsindu-i pe apropiații săi, cărora le-a transmis felul său de gândire. Iar când acea persoană se hotărăște să părăsească învățătura hulitoare și să primească învățătura Bisericii Ortodoxe, după regulamentul Bisericii, este datoare să anatematizeze falsa învățătură de care era legat mai înainte și care îl ducea la pierzanie, îl înstrăina de Dumnezeu, îl silea să dușmănească pe Dumnezeu, să hulească pe Duhul Sfânt, și îl menținea în comunicare cu satana.

Toate învățăturile omenești, cuprizând propia cugetare inspirată din intelectul înșelător, din înțelepciunea trupească – apanajul comun al duhurilor necurate și al oamenilorstrecurate abil în învățătura despre Dumnezeu, descoperită de Dumnezeu, pricinuiesc moartea veșnică. Cugetarea omenească inclusă în învățătura credinței creștine se numește erezie, iar urmarea acestei învățaturi – reacredințăInima lor cea nesocotită s-a întunecat – spune Apostolul despre înțelepții care s-au abătut de la adevărata cunoastere a lui Dumnezeu – zicând că sînt înțelepți, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimii lorca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună; pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară. Patimi de ocară însemnează feluritele patimi ale desfrânarii. Apolinarie era stăpânit de patima destrăbălării. Eutihie era robit mai cu seamă de pofta de arginți. Iar destrăbălarea lui Arie întrecea orice închipuire. Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înțelepciunii trupești, sînt născociri ale duhurilor necurate. Feriți-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dummezeu – zice sfântul Ignatie Teoforuldeoarece prin însăși natura lor, acestea sînt născociri diavolești ale șarpelui cel plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălțimea demnității duhovnicești; de la cugetarea duhovnicească ele au cazut în cugetare trupească; duhurile necurate sînt complet lipsite de această posibilitate. La oameni binele este amestecat cu răul, și de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpanește și acționează numai răul. Cel mai mare păcat al lor este ura nestăvilită față de Dumnezeu, exprimată printr-o strașnică și neîncetată hulire a Lui. În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu Însuși. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morții veșnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esențială este mândria. Ei sînt prea plini de o nemaipomenită și neroadă vanitate. Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor aceștia au dus la pierzare popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creștinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemiatoare și i-au conferit acestei ucigătoare învățături titlul de creștinism reformat, veritabil, purificat. Erezia este un păcat săvârșit în special de către intelect. Acest păcat, fiind acceptat cu mintea, se transmite duhului, se răspândește în tot trupul, pângărindu-l în întregime, întrucât acesta are însușire de a se pângări și de a se molipsi prin comunicare cu duhurile necurate. Păcatul acesta trece neobservat și pare de neînțeles, pentru cei care nu cunosc îndeajuns creștinismul. Iată de ce, în mrejele sale cad cu atâta ușurință: simplitatea, candoarea, necunoștința, mărturisirea superficială și indiferentă a credinței creștine.Într-o perioadă au fost atinși de erezie chiar și unii cuvioși ai lui Dumnezeu, precum sfinții Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan și alții. Dacă acești sfinți bărbați, care-și duceau viața numai și numai cu grija de mântuire, n-au cunoscut deîndată hula mascată împotriva lui Dumnezeu, ce vom zice de cei care-și petrec zilele scufundați în preocupări lumești și având o noțiune cu totul neîndestulăstoare asupra creștinismului? Cum vor recunoaște ei erezia, când aceasta apare ferchezuită sub masca înțelepciunii, a cucerniciei și a sfințeniei? Iată din ce cauză comunități întregi și noroade s-au plecat cu atâta ușurință sub jugul ereziei. Din aceeași cauză devine foarte anevoioasă întoarcerea de la erezie la dreapta credință, cu mult mai grea decât întoarcerea din necredință și din idolatrie. Ereziile mai apropiate de ateism sînt mai lesne de recunoscut și de lepădat decât ereziile nu prea depărtate de dreapta credință, și de aceea mai acoperite. Împăratul roman cel întocmai-cu-apostolii, marele Constantin, într-o scrisoare către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, acuzatorul ereziarhului Arie, îl roagă să curme disputa ce tulbura liniștea și pacea prin cuvinte deșarte. Dar, prin aceste cuvinte numite deșarte, era tăgăduită Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, era desființat creștinismul. Iată cum necunoștința, și în cazul acestui bărbat sfânt, râvnitor al blagocestiei, fusese înșelată prin viclenia ereziei, pe care el nu a putut să o priceapă.

Erezia, fiind un pacat de moarte, se vindecă ușor și hotărât, ca pacat al minții, prin predarea ei sinceră, din toată inima, anatemei. Sfântul Ioan Scărarul a spus: “ Sfânta Biserică Sobornicească îi primește pe eretici, atunci când ei predau anatemei cu sinceritate erezia lor” (Cuvânt 15, cap. 49), și îndată îi învrednicește de Sfintele Taine; în schimb, pe cei căzuți în curvie, chiar dacă ei și-ar marturisi și ar părăsi păcatul, poruncește urmând apostoliceștilor canoane, să fie îndepărtați de Sfintele Taine pentru mulți ani (Canon 6 Sinod Laodiceea). Întiparirea cauzată de pacatul trupesc rămâne în om și după mărturisirea păcatului și după părăsirea lui; întiparirea cauzată de erezie este nimicită îndată după respingerea ei.

Predarea ereziei anatemei este o doctorie prin care sufletul se elibereaza pe deplin și definitiv de erezie. Fără această vindecare a ereziei, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc și nu încetează să-l clatine cu nedumeriri și îndoieli pricinuite de compătimirea nedezrădăcinată față de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva cugetării lui Hristos (II Cor. 10, 5), făcând anevoiasă mântuirea pentru cel posedat de ele, posedat de legăturile nesupunerii și împotrivirii față de Hristos, pentru cel care s-a aflat în părtășie cu satana. În privința cumplitei plăgi a ereziei, tămăduirea prin anatematisire a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către sfânta Biserică.

Atunci când fericitul Teodoret, episcopul Cirului, s-a înfățișat la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, având de gând să se justifice împotriva acuzațiilor care i se aduceau, Părinții prezenți la Sinod i-au cerut, mai întâi, să-l predea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodoret care, în fond, îl dezaproba pe Nestorie, dar nu atât de hotărât, precum era respins de Biserică, încerca să dea lămuriri. Părinții i-au cerut din nou să-l predea anatemei, hotărât și fără rezerve, pe Nestorie și a lui învățătură. Teodoret iarăși voia să se disculpe, și atunci Părinții i-au cerut cu fermitate ori să-l anatematizeze de îndată pe Nestorie, ori îl vor socoti eretic pe Teodoret însuși. În cele din urmă Teodoret l-a anatematisit pe Nestorie și celelate eresuri ale vremii. Aducând slavă lui Dumnezeu, Părinții l-au proclamat pe Teodoret păstor dreptcredincios. Din partea sa, Teodoret nu a mai cerut să dea lămuriri, după ce pricinile ce-l îmboldeau să dea explicații fuseseră extirpate din sufletul său” (Flerg, Istoria creștinismului). Auzind astăzi anunțul amenințător al doctorisirii duhovnicești, s-o primim odată cu adevărata înțelegere a acesteia și aplicând-o sufletelor noastre, să lepădăm cu sinceritate, fără fățărnicie și cu hotărâre acele pierzătoare învățaturi pe care Biserica le va înfiera cu anatema, spre mântuirea noastră. Chiar dacă noi le-am respins întotdeauna, să ne întărim prin glasul Bisericii în lepădarea de ele. Libertatea, ușurimea, puterea duhovnicească pe care le vom resimți negreșit în noi, ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericești și adevărul învățăturii vestite de către ea. Iată, deci, singura atitudine corectă a duhului omenesc cu privire la înfricoșătoarea plagă a ereziei. Biserica vestește: „Cei ce și-au predat cugetul lor în ascultare față de descoperirea dumnezeiască, slujind-o pre ea, pe aceștia să-i fericim și să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu, Carele așteaptă întoarcerea și căința lor, dacă n-au voit să urmeze sfintelor Scripturi și Tradiției Bisericii Sobornicești, să fie excomunicați și predați anatemei! ”
„Celor care tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și susțin că această lume s-a autoorganizat și că toate se petrec fără ajutorul providenței dumnezeiești, așa, ca din întâmplare: anatema!”
„Celor care spun că Dumnezeu nu este Duh, ci materie, și care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînțelept, Atotștiutor, rostind alte asemenea hule: anatema!”
„Celor care îndrăznesc să spună că Fiul lui Dumnezeu nu este De-o-ființă și egal în cinstire cu Tatăl, și nici Duhul Sfânt; care nu mărturisesc că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sînt un singur Dumnezeu: anatema!”
„Celor care își îngăduie să spună că pentru mântuirea și curățirea noastră de păcate nu au fost de trebuință venirea în lume dupa trup a Fiului lui Dumnezeu, patimile Lui cele de bunăvoie, moartea și învierea: anatema!”
„Celor care nu recunosc răscumpărarea noastră prin har, propovăduită de Evanghelie, ca singurul mijloc de îndreptățire a noastră înaintea lui Dumnezeu:
anatema!”
„Celor care cutează să spună că Preacurata Fecioară Maria nu a fost mai înainte de naștere, întru naștere și după naștere fecioară: anatema!”
„Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înțelepțit pe prooroci și pe apostoli și a prevestit prin gura lor adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni, mărturisind că Duhul și acum sălășluieste în inimile adevăraților și drepților creștini și-i călăuzește spre orice adevăr: anatema!”

„Celor care nu recunosc nemurirea sufletului, sfârșitul acestui veac, judecata ce va să fie, răsplata cerească pentru faptele cele bune și osânda veșnică pentru păcate: anatema!”
„Celor care tăgăduiesc Tainele sfintei Biserici a lui Hristos: anatema!”
„Celor care tăgăduiesc Sinoadele sfinților Părinți și cele predanisite de către dânșii, în conglăsuire cu Revelația dumnezeiască, și pazite cu sfințenie de către Biserica Ortodoxă și Sobornicească: anatema!” Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit, ca prin Sine să ne mântuiască pre noi, cei morți ca urmare a primirii și însușirii de către noi a ucigătoarei minciuni. Dacă veți rămâne în cuvântul Meu – grăiește El – dacă veți primi învățătura Mea și veți rămâne credincioși ei, sînteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi (In. 8, 31-32). Numai acela va rămâne credincios învățăturii lui Hristos, care respinge cu hotărâre și va respinge toate învățăturile care au fost, sînt și vor fi născocite de duhurile necurate și de oamenii potrivnici învățăturii lui Hristos, înțelepciunii dumnezeiești, care ne-a lasat legământ să păstrăm unitatea și inviolabilitatea lor. Învățătura de Dumnezeu descoperită se păstrează în toată deplinătatea ei numai și numai în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin!
Sfântul ierarh Ignatie (Brianceaninov)(din Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)

Advertisements

daca mint, mincinosi, minciuna, huleste, potrivnic lui Dumnezeu

Cartea: [Sfântul] SIMEON NOUL TEOLOG, Cateheze Scrieri II, edit. DEISIS Sibiu-2003

Pag. 348

Prin urmare, Duhul este Cel ce grăiește, fraților, nu eu, precum ne-a întărit Domnul și ucenicul Său credincios. Iar dacă mint, unde voi fugi de la oânda Sa de la care nu se poate fugi și care e trimisă celor mincinoși spre pierzanie [FA 8, 20]? Căci zice: „Pierde-voi pe toți cei ce grăiesc minciuna” [Ps 5, 7]. Deci precum cine nu crede celui care-i grăiește prin Duhul, păcătuiește și hulește față de Duhul Care grăiește [Mc 3, 29], tot așa cel lipsit de harul de sus al Duhului, dacă va îndrazni să spunăgrăiesc în Duhul Sfânt”, va fi străin de Dumnezeu și potrivnic Lui, ca Simon Magul și adepții lui [FA 8, 18–23]. Cine se împotrivește cuvintelor Duhului[FA 7, 51] este negreșit potrivnic lui Dumnezeu.

—-

P.S. Oare nu is asa si cei ce nu recunosc anathema R.O.C.O.R. 1983 si se comporta de parca nici nu ar exista? potrivnici Duhului Sfant, (Duh Sfant)care prin acei parinti a rostit anathema ecumenismului si celor ce constient au comuniune/partasie?

Se aud voci ce incearca sa abureasca, ca anathema R.O.C.O.R. nu se aplica dupa mintea apostatilor: adica poti sa ai partasie(comuniune) constient ca nu e nimic

Y spune:

a zis ca Anathema ROCOR ca sa se aplice trebuie ca “toata Biserica trebuie sa puna la un sinod acea intelgere

Y:

dar ei sustin ca nu se aplica, cum a zis x[popă apostat] ca este anathema rocor data dar trebuie adoptata de toata Biserica intrun sinod ca sa se aplice asupra la toti ecumenistii sau ceva de genul

Y:
dar ei tot zic ca, ca sa se aplice trebuie facut sinod unde Biserica va adopta nu stiu ce

Y:
adica Serafim/Longhin nu sunt sub anathema rocor chiar daca pomenesc pt ca nu s-a fauct siniod panortodox
care sa adopte anathema sau nu stiu cum ziceau

Y:
ca de unde stiu eu mai bine decat Zizis, ca il faceam eretic ca de ce pomeneste pe onufrie ca anathema rocor nu zice asa

—–

Iata ce zice anathema R.O.C.O.R.

acelora ce [în mod]
conștient sunt în comuniune[părtășie]cu acești mai înainte-
pomeniți eretici [ecumeniștii, sectele, denominațiunile și
religiile] sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără
noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul
dragostei frățești sau al presupusei uniri a
Creştinilor despărţiţi,
A N A T H E M A.”

Pidalion da explicatia ptr Anathema:

PIDALION CÂRMA BISERICII ORTODOXE, edit. Credința strămoșească – 2007

Sfantul Ghenadie pag.705-706:

blestemului anatemei supus, atât cel ce socoteşte că-l va câştiga pe acesta [harul-darul] prin bani, cât şi cel ce făgăduieşte a-l da acesta prin bani, ori cleric de ar fi, ori mirean, sau de s-ar vădi, sau de nu s-ar vădi făcându-o aceasta.

Sfantul Nicodim Aghioritul, pag.37 subnota 36 la Canonul 3 Apostolic:

Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă.

=== Pai si voi apostatilor de ce aplicati canonul 15 al unui sinod local??? Oare nu si voua va trebuie sinod ecumenic?Deci ptr voi apostaziatilor mincinosi a merge la IAD inseamna nu se aplica(„iar acolo spre dumezeiasca osândă“)???

Ce intelege Mitropolitul Filaret(R.O.C.O.R.) prin modernism, cine is cei caldicei(ereticii ecumenisti), Biserica Vie(comunista)

Modernismul constă în acea coborâre, acea aliniere a vieţii Bisericii după regulile vieţii obişnuite şi slăbiciunile omeneşti. L-am văzut în Mişcarea Renovaţionistă şi în Biserica Vie din Rusia în anii douăzeci. La prima întrunire a fondatorilor Bisericii Vii, de pe 29 mai 1922, ţelurile ei erau stabilite ca „o revizuire şi schimbare a tuturor faţetelor vieţii Bisericeşti, care sunt cerute de trebuinţele vieţii curente“ (The New Church / Noua Biserică, Prof. B. V. Titlinov, Petrograd-Moscow, 1923, p. 11). Biserica Vie a fost o încercare de transformare adaptată la impunerile condiţiilor dintr-un stat comunist. Modernismul aşează acea conformare la slăbiciunile naturii umane, deasupra impunerilor morale şi chiar dogmatice ale Bisericii. În aceeaşi măsura în care lumea abandonează principiile Creştine, modernismul degradează nivelul vieţii religioase din ce în ce mai mult. În interiorul confesiunilor Vestice vedem că s-a ajuns la o desfiinţare a postirii, o scurtare radicală şi o banalizare a slujbelor religioase, şi, în sfârşit, la totala pustiire spirituală, chiar până la punctul de manifestare a unei atitudini tolerante şi permisive faţă de vicii împotriva firii, despre care Sfântul Apostol Pavel spunea că este ruşinos chiar să şi vorbeşti.

Noua, atot-cuprinzătoarea “biserică“ ce este înălţată de către ecumenişti este de tipul acelei Biserici din Laodiceea prezentate în Apocalipsă: ea este căldicică, nici caldă nici rece faţă de Adevăr, şi acestei noi “biserici“ îi pot fi aplicate acum cuvintele adresate Îngerului Bisericii din Laodiceea din vechime: „Astfel fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea“ (Apocalipsa 3,16). Astfel, pentru că ei n-au primit „dragostea ca să poată fi mântuiţi“, în locul unei renaşteri a religiei, această “biserică“ arată lucrul despre care am fost avertizaţi de către Apostol: „Şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni; ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea“ (2 Tesaloniceni 2, 11-12).

—–

Modernism consists in that bringing-down, that re-aligning of the life of the Church according to the principles of current life and human weaknesses. We saw it in the Renovation Movement and in the Living Church in Russia in the twenties. At the first meeting of the founders of the Living Church on May 29, 1922, its aims were determined as a “revision and change of all facets of Church life which are required by the demands of current life” (The New Church, Prof. B. V. Titlinov, Petrograd-Moscow, 1923, p. 11). The Living Church was an attempt at a reformation adjusted to the requirements of the conditions of a communist state. Modernism places that compliance with the weaknesses of human nature above the moral and even doctrinal requirements of the Church. In that measure that the world is abandoning Christian principles, modernism debases the level of religious life more and more. Within the Western confessions we see that there has come about an abolition of fasting, a radical shortening and vulgarization of religious services, and, finally, full spiritual devastation, even to the point of exhibiting an indulgent and permissive attitude toward unnatural vices of which St. Paul said it was shameful even to speak.

The new, all-encompassing “church” which is being erected by the ecumenists is of the nature of that Church of Laodicea exposed in the Book of Revelation: she is lukewarm, neither hot nor cold toward the Truth, and it is to this new “church” that the words addressed by the Angel to the Laodicean Church of old might now be applied: “So that because thou are lukewarm and neither cold nor hot, I will spew thee out of my mouth” (Rev. 3:16). Therefore because they have not received “the love that they might be saved,” instead of a religious revival this “church” exhibits that of which the Apostle warned: “And for this cause God shall send them strong delusion, that they should believe a lie: that they all might be damned who believe not the truth, but had pleasure in unrighteousness” (II Thes. 2:10-12).

glasulstramosesc.ro/blog/cea_de_a_doua_epistola_indurerata_a_mitropolitului_filaret/2018-03-22-611

—-

stmaryofegypt.org/files/library/philaret/philaret6.htm

—-

Talcuirea cu cei caldicei ii sfarama pe EXHILIBRATII(Apostati) care nu au inteles nici azi cum e intelesul ortodox al celor 3 stari:

Pagan, eretic, ortodox

Rece, caldicel, cald

nebotezatul, partasul(partasia)la(cu) erezia, cel simplu

Și Sfantul Teodor Studitul in scrisoarea 452, pag.131 zice:„ a face părtăși pe cei ce au ceva împreună“

Si ce are in comun partasul la erezie daca nu chiar EREZIA

====Inovatorii sa isi ceara scuze public si cei cu partasia(Proiect de Rezolutie)dar si cei (Marturisirea de credinta de la Roman) ce baga pe cei simpli in partasie nerespectand anathema ROCOR-cei ce nu stiu nu sunt afectati dovada e anathema 1983 ca aveti intelesul vostru VICIAT

Despre post si netinerea lui care se lasa cu anathema, caterisire si afurisire

Cartea: CEASLOVUL CEL MARE, Edit. Biserica Ortodoxă Alexandria – 2003

Pag.270

Se cuvine a ști fiecare, că noi creștinii avem patru posturi. Cel dintâi este sfântul și marele post, cel de patruzeci de zile pe care L-a postit Domnul nostru și îl postim și noi pentru curătirea și îmblânzirea noastra și pentru ca să fie ca o pârgă și zeciuială în fiecare an al vieții noastre…Iar postul, nu pentru că avea El trebuință, l-a făcut, căci cum ar fi trebuit post Celui ce este singur fără de păcat; ci, pentu noi a postit și aceasta a făcut-o dându-ne nouă pildă, spre postire, stricând neascultarea lui Adam și pe cel ce a căzut, din neînfrânare și din lăcomia pântecelui, cu postul ridicându-l; că pentru aceasta, și la sfârșitul acestui post, nu moarte, ci Înviere prăznuim, a Celui ce a viețuit fără de păcat și a postit pentru noi și a murit și a Înviat și pe noi împreună cu Dânsul ne-a ridicat.

Pag.771-772

Încă avem hotărâre de la Sfinții Apostoli, ca și pe cele două zile ale săptămânii, adică, Miercuri și Vineri, de peste tot anul, să le postim întocmai ca și Sfântul și Marele Post, zicând ei în canonul 69, așă: „Dacă vreun Episcop sau Preot, Diacon, Ipodiacon, Citeț sau cântăreț, nu postesc Sfântul și Marele Post, sau Miercurea, sau Vinerea, să se caterisească, fără numai de s-ar dezlega pentru boala trupească, iar de va fi mirean să se afurisescă“. Deci, nimănui să nu-i fie greu să se înfrâneze în Sfântul și Marele Post, căci, după cum zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, în cuvântul pentru cei ce postesc: „Nu pentru Paști, nu petru Cruce postim, ci pentru păcatele noastre“. Și după urmarea Domnului, Care a postit în munte patruzeci de zile, precum am zis. Iar cele două zile ale săptămânii de peste an, adică, Miercurea , pentru că în această zi s-a făcut sfatul pentru vânzarea Mântuitorului nostru; iar Vinerea, pentru că în această zi a luat sfârșit sfatul și a pătimit Domnul nostru cu trupul, moartea cea pentru mântuirea noastră, precum zice sfințitul mucenic Petru al Alexandriei în al 15-lea canon al său. Iar preasfințitul Simeon al Tesalonicului, în cartea sa, la răspunsul al 53-lea, mai adaugă și acestea zicând: „Pentru că Vineri l-a răstignit, când și Adam de pom atingându-se a murit. Că Vineri la al 6-lea ceas l-au răstignit pe El, când și Adam s-a atins de pom; și a murit Mântuitorul la al 9-lea ceas, când și la amiazăzi, în desară, arătându-se El în Rai, a dat lui Adam hotărârea morții, adică «pământ ești și în pământ te vei întoarce», si muritor s-a făcut Adam“. Dar ce trebuie a înșira mărturiile de față, către cei drepcredincioși, când, Însuși Mântuitorul Hristos a legiuit aceste două zile de post? Și cum că acestea sunt adevărate, ascultă-i pe înșiși Sfinții Apostoli, ce zic în așezămintele lor (cartea 5, cap. 14): „Ne-a poruncit nouă înșine să postim Miercurea si Vinerea“.
Deci Balsamon, în tâlcuirea canonului 69 apostolic, zice așa: „De vreme ce s-a dovedit, că asemenea este Postul cel Mare cu Postul de Miercuri și de Vineri, apoi, prin urmare, asemenea este și dezlegarea acestor doua zile, la cei bolnavi. Drept aceea, precum Sfântul Timotei al Alexandriei, în canonul al 8-lea și al 10-lea al lui, iartă pe femeia cea lehuză, ca în Postul cel Mare, să bea vin și să mănânce îndestulă hrană, încât să se poată ține. Iar pe cel tare uscat de vreo boală covârșitoare, îl iartă a mânca untdelemn în Postul cel Mare, întru asemenea chip se cade a se ierta să mănânce numai untdelemn și să bea vin Miercurea și Vinerea, cel ce s-a uscat de o mare boală“ și altele. Însă și acestea să se facă spre a-și întări slăbiciunea sa, precum i s-ar rândui de către vreun doctor temător de Dumnezeu, după cum zice același la tâlcuirea canonului al 10-lea al lui Timotei. Pentru că și Marele Atanasie, la Nomocanonul 218 zice: „Cel ce dezleagă Miercurea și Vinerea, unul ca acest răstignește pe Domnul, ca și evreii, pentru că Miercuri s-a vândut, iar Vineri s-a răstignit”, și altele. Asemenea pentru acestea zice și dummezeiescul Ieronim și sfințitul Augustin și alții.

Iar postul pe care-l postim Luni, măcar că este rânduit în Tipic să se țină de călugări, dar și mulți mireni îl postesc. Cuviincioasă și vrednică de cinstire este și socoteala pe care o pun înainte unii înțelepți pentru postul de Luni și este în acest fel: Domnul ne poruncește, că de nu va prisosi dreptatea noastră mai mult decât a cărtuarilor și a fariseilor, nu putem intra întru Împărăția cerurilor. Și, fiindcă fariseii posteau doua zile în săptămână, precum zicea fariseul: „postesc de două ori în săptămână”, deci noi creștinii suntem datori să postim trei zile în săptămână, ca să prisosească dreptatea noastră mai mult decât dreptatea fariseilor. Iar cum că posteau fariseii două zile pe săptămână,o zice clar Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, îm cuvântul său la Evanghelia Vameșului și a Fariseului, tâlcuind cuvântul acela al fariseului: „Postesc de două ori în săptămână“. Iată că am arătat până aici, pe scurt și cu pogorâmânt, cum trebuie fiecare creștin să țină Sfântul și Marele Post, asemenea și Miercurile și Vinerile de peste an, precum, nu mai puțin, și Luni

Apoi, începându-se Postul Sfinților Apostoli, (pe care îl postim în cinstea lor, căci de multe bunătăți ne-am învrednicit printr-înșii, pentru că s-su arătat nouă, lucrători și învățători postului și înfrânării până la moarte)…

Pag.773

Deci, la întâi August, începându-se Postul Adormirii Preasfintei Maicii noastre de Dumnezeu Născătoare, postim în toate zilele întocmai, și cu aceeași rânduială ca și în Sfântul și Marele Post…Și postim acest post, fiindcă și Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, știindu-și mai înainte mutarea sa, pururea se nevoia pentru noi și postea, neavând trebuință de post, cea curată și preanevinovată. Și iarăși, fiindcă printr-însa ne-am izbăvit din mâinile diavolului și câștigat moștenirea cea dintâi, Raiul, și iarăși nădăjduim, ca printr-însa să luăm Împărăția cea cerească, a Unuia-Născut Fiului său…

Iar la 15 Noiembrie, începându-se postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, care post închipuie postul proorocului Moise, cel care 40 de zile și 40 de nopți postind, a primit cuvintele lui Dumnezeu cu slove scrise pe lespezi de piatră, postim și noi 40 de zile. Și pe Cuvântul lui Dumnezeu celui viu din Fecioară, nu scris în pietre, ci întrupat și născut îl vedem și îl luăm și ne împărtășim cu Prea Dumnezeescul Lui Trup precum zice preasfințitul Simeon al Tesalonicului în cartea sa la răspunsul 54.

Pag.774

Însă, să se scrie și aceasta, că nu stă în ptința oricui, a lega și a dezlega posturile cele legiuite, caci Sinodul de la Gangra întru al 19-lea Canon al său zice așa: „ Dacă vreunul dintre cei ce se nevoiesc, fără trupească nevoie s-ar mândri și posturile cele predate poporului, care se păzesc de Biserică, le-ar dezlega, întărind întru sine cugetare de deplinătate, anatema fie”.

Iar la Nomocanon 228, zice așa: „Dacă cineva nu va păzi postul Sfinților Apostoli, al Nașterii lui Hristos și al Născătoarei de Dumnezeu, pe unul ca acela să nu-l primești în Biserică, nici pe fiii lui, dacă și ei nu postesc întru acestea, adică nu se feresc de mâncări”. Și zice Sfântul Efrem Sirul: „Cum că mare primejdie este unde legile pravilelor nu se respectă”.

Ce inseamna ,,anatema’’ – de sfantul Ioan Maximovici

Sf. Ioan Maximovitch Cuvantul grec ,,anathema’’ se compune din doua cuvinte: ,,ana’’ care este o prepozitie ce indica miscarea catre ceva si ,,thema’’ care inseamna o portiune separata din ceva. In terminologie militara, ,,thema’’ insemna o detasare; pentru guvernul civil ,,theme’’ insemna o provincie. Noi folosim acum cuvantul ,,theme’’ derivat din ,,thema’’ pentru a desemna subiectul principal al unei lucrari scrise si intelectuale.

,,Anathema’’ inseamna literalmente a separa ceva. In Vechiul Testament, aceasta expresie era utilizata atat in legatura cu ceea ce era instrainat din cauza pacatoseniei, cat si cu ceea ce era lasat in voia lui Dumnezeu.

In Noul Testament, in scrierile Sfantului Apostol Pavel este folosit o data impreuna cu ,,maranatha’’ insemnand venirea Domnului. Combinatia acestor cuvinte inseamna separare pana la venirea Domnului; cu alte cuvinte se lasa in voia Lui (Corinteni 1, 16:22). Sfantul Apostol Pavel foloseste intr-un alt loc cuvantul ,,anathema’’ fara adaosul ,,maranatha’’ (Cal.1:8-9). Aici ,,anathema’’ este rostita impotriva denaturarii Evangheliei lui Hristos, asa cum era ea predicata de catre Apostol, indiferent de catre cine putea fi comisa aceasta denaturare, fie de catre Apostolul insusi, fie de catre un inger din ceruri. In aceasta expresie se indica in mod implicit faptul ca ,,lasam pe Domnul insusi sa judece’’ pentru ca cine altcineva i-ar putea judeca pe ingeri?

In Cartea Apocalipsei (22.3), Sfantul Ioan Teologul spune ca in Noul Ierusalim nu va fi nici o anathema. Aceast fapt poate fi inteles in doua feluri, dand cuvantului anathema ambele talcuiri: 1) nu va mai fi supus judecatei Domnului, pentru ca aceasta judecata s-a savarsit deja (in Biserica, prin Taina Spovedaniei de pilda) ; 2) nu va mai ramane nimic special a fi supus judecatii Domnului pentru ca toate cele din el (din Noul Ierusalim) vor fi dintre cele sfinte ale lui Dumnezeu, dupa cum si lumina lui Dumnezeu ii lumineaza pe toti (Apocalipsa 21:23).

In documentele Sfintelor Sinoade Ecumenice si in celelalte texte ale Noului Testament al Bisericii lui Hristos, cuvantul ,,anathema’’ a ajuns sa insemne totala separare de Biserica. ,,Biserica soborniceasca si apostoleasca anatemiseste’’ , ,,sa fie el anatema’’, ,,sa fie anatema’’ inseamna o totala indepartare de Biserica. In situatiile de ,,separare de comuniunea cu Biserica’’ si alte epitimii sau pedepse pronuntate asupra cuiva, chiar si asa, persoana in cauza ramanea un madular al Bisericii, chiar daca participarea ei la viata plina de har era limitata. Cei predati anatemei erau insa smulsi cu totul din trupul Ei pana la pocainta lor. Dandu-si sema ca nu mai poate face nimic pentru mantuirea lor, din pricina incapatanarii si a impietririi inimii lor, Biserica pamanteasca ii supune judecatii lui Dumnezeu. ,,Infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu…ca Dumnezeul nostru este foc mistuitor. (Evrei 10:31; 12:29). Anathema nu este osanda vesnica pentru ca pana in momentul mortii, pocainta este posibila. ,,Anathema’’ este infricosatoare, dar nu din cauza ca Biserica ii doreste raul cuiva sau pentru ca Dumnezeu cauta condamnarea aceluia. Ei doresc ca toti sa se mantuiasca. In orice caz,infricosator lucru este sa stai in fata lui Dumnezeu intr-o stare de impietrire rea de vreme ce nimic nu poate fi ascuns de El. ,,Infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu’’: este o supunere la judecata a miscarilor gandurilor si inimilor. Nu e ingaduit nimanui sa patrunda prin ispitirea credintei celei fara de cusur: ci ,,cu smerenie si cu cutremurare sa venim in fata lui Hristos, ca sa putem primi mila si sa aflam har care sa ne intareasca la vremea potrivita’’ (Stihira la Vecernia Duminicii Floriilor)

holyresurrectionparish.org/index.php?option=com_content&view=article&id=330%3Ace-inseamna-anatema-de-sfantul-ioan-maximovici&catid=50%3Aistorie&font-size=larger