Ereticul Onufrie la Liturghie cu Ereticul Kiril pomenind pe Bartolomeu si Ciobotea

16 iulie 2018 flux live pe youtube

Onufrie cel cu microfonul:

Impreuna la Liturghie slujind cu Kiril

Onufrie inclinandu-se in fata lui Kiril:

Inceperea Pomenirii cu Bartolomeu si Ciobotea:

Pomenirea lui Onufrie al Ukrainei:

Cine minte ca nu slujeste cu ereticii acest neortodox Onufrie pe care pseudo-episcopul Longhin il considera ca ortodox???

>https://youtu.be/Pau6fF1RrPc

La

  • 1:26:07 Onufrie Kiril
  • 1:54:20 pomenirile lui Bartolomeu si Ciobotea
  • 1:55:03 pomenirea lu’ Onufrie si Kiril se inclina in directia lui

————

O singura concluzie:

https://­ayeaye20.wordpress.co­m/2017/12/31/1437/

„acelora ce [în mod] conștient sunt în comuniune/­împărtășire/părtășie cu acești mai înainte-pomeniți eretici [ecumeniștii, sectele, denominațiunile și religiile] …
A N A T H E M A.“

Advertisements

Minciuni mai vechi

MINCIUNA de pe:

basilica.ro/comunicat-orice-
lamurire-privind-credinta-trebuie-
facuta-in-comuniune-bisericeasca-
nu-in-dezbinare/

Ne MINT ei:

„ niciun Sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca fiind „panerezie”. “

Adevărul trebuie
mărturisit!!!

Cartea : ORTODOXIA si
ecumenismul, Arh. Serafim
Alexiev, Arh. Serghie
Jazadjiev, edit. BABEL,
pag. 157-158:

„Mult mai consecvent acționează Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care în august
1983, imediat după adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul…Este, până acum, unica anatemă pronunțată la nivel oficial împotriva ereziei ecumenice contemporane!“

Iată și textul unei scrisori ce
îl conține:

„Întâistătătorul Sinodului Episcopilor
Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei

73 EAST 93 STREET, NEW YORK 28, N. Y.

Tel.:LEhigh 4-1601

14/27 Octombrie 1983

Sfinției sale, prezbiterului Antonie B. Gavalas

… Dragă Părinte Antonie…
Te rog să fi informat că Sinodul Episcopilor
în timpul întrunirii de la sfârșitul lui August ,
unanim a adoptat următoarea
Hotărâre privind pan-erezia
Ecumenismului, care într-un
cuvânt cuprinde toate formele de modernism și inovație:

„Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este divizată în așa-numite “ramuri” ce se
diferă în învățătură și în felul de trăire, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi alcătuită în viitor când toate
ramurile”, sau sectele sau
denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucătoare pentru mântuituire; prin urmare, acelora ce conștient sunt în comuniune/părtășie cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără
noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul
dragostei frățești sau al presupusei uniri a
Creştinilor despărţiţi,

A N A T H E M A.”

Textul acestei Anatheme va fi atașat în Sinodiconul
din Duminica Ortodoxiei să fie citit cu restul textului
Sinodiconului.

Vă rog să transmiteți salutările mele pline de rugăciune
familiei tale și membrilor Parohiei tale.

Cu multă dragoste în Domnul nostru,

† Mitropolit Filaret

Întâistătătorul Sinodului“

Prin tacere il tradam pe Dumnezeu, scandaluri bisericesti, anatema

Cartea: MAREA APOSTAZIE ,”Sarea ne pătrunde”-semnul apropierii sfârșitului;Centrul de misiune„Sfântul Ierarh Ioan Maksimovici“ 2007

Pag.15:

…sfântul Grigorie Teologul: „Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu“.

Pag.38:

Totuși, după cum explica vlădica Averchie, cineva nu poate fi socotit pierdut fără nădejde pentru Ortodoxie până când acela nu și-a pierdut cu totul înțelegerea duhovnicească a ceea ce este Biserica

Pag. 48-49:

Observând aceste scandaluri bisericești, în care fusese atras până și un om drept ca vlădica Averchie, părintele Serafime (Rose) s-a gândit să întreprind unele investigații de sine stătătoare. Un pasaj din Cronica sa, datat 1975 de la Nașterea Domnului, arată încercările părintelui Serafim de a stoca un șir de informații privitoare la starea Bisericii în general.

„ Pe tot parcursul anului, scria el, am primit diverse știri despre disensiunile apărute în Biserică. Pretutindeni – în parohii, în familii și mici comunități – peste tot se iscă neînțelegeri, aparent fără nici un motiv, iar cei mai buni și mai pașnici oameni sînt supuși persecuțiilor.

Care poate fi cauza acestui fenomen? Să fi dispărtut oare adevărații cârmuitori ai Bisericii? Sau poate că urmașii lor refuză să le acorde încrederea celor ce pot să cârmuiască? De bună seamă, ambele posibilități par plauzibile și, îndeobște, iubirea multora s-a răcit, iar cârma și încrederea în cârmuitori s-au prăbușit și ele într-o lume bazată pe egoism și răzvrătire revoluțuonară

Și atunci, care ar fi soluția? Să cucerești un post de lider și să ceri supunere totală? – imposibil în lumea actuală. Să te supui orbește unui lider, de preferință „harismatic“? – extrem de periculos. Mulți l-au urmat pe părintele Tarasios de la Hatford, iar rezultatul a fost deplorabil, sfârșind în certuri și adversități. Cred că s-ar cuveni să ducem o viață în acord cu sfinții Părinți și să cultivăm dragostea și încrederea în micul cerc în care ne aflăm, altă cale se pare că nu există pentru a rezolva „criza spirituală“ din zilele noastre, care exprimă absența ființării într-un cuget.

Pag. 58

Dacă în „artistism“, după cum socoteau sfinții Părinți, aproape negreșit se ascunde păcătoșenia, de aceasta se fac vinovate falsele tradiții multiseculare. Știința pătrunde în lume, literatura în suflet, și dacă el (sufletul) nu era temeinic apărat de credința în adevăratul Dumnezeu, atunci el se degrada și pierea. „Frumusețurile“ neobișnuite și rezultatele extraordinare îl duceau la pieire.

Pag. 67-77

„Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui Dumnezeu”

La începutul cuvântului nostru în Duminic Triumfului Ortodoxiei pare firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh și în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creștinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Nu există Ortodoxie nici în învățăturile și filozofările omenești, stăpânite de intelectul mincinos și înșelător, rod al căderii. Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh, dată omului de la Dumnezeu spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo ni este nici mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se țină de credința sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă și fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul de credință al sfântului Atanasie cel Mare).

Pentru a păstra în siguranță acest zălog al nostru, astăzi sfânta Biserică enumeră public, în auzul tuturor, acele învățături generate și răspândite de satana – expresie a vrăjmășiei contra lui Dumnezeu – care defăimează lucrarea mântuirii noastre și ne-o răpesc. Biserica demască aceste învățături ca pe niște lupi înfricoșători, ca pe niște șerpi veninoși, ca pe niște hoți și ucigași. Prin urmare, păzindu-ne de toate acestea și scoțându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înșelați de acestea, Biserica predă anatemei acele învățături și pe cei ce le urmează cu îndărătnicie.

Cuvântul „anatema” semnifică îndepărtare, lepădare (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când Biserica predă anatemei o învățătură oarecare, înseamnă că această învățătură conține hulă asupra Duhului Sfânt. Așadar, în scopul mântuirii, aceasta trebuie să fie respinsă și îndepărtată, tot așa cum otrava este ținută departe de alimente. Atunci când o persoană este predată anatemei, înseamnă că și-a însușit învățătura hulitoare în mod irevocabil, lipsindu-se de mântuire el însuși și lipsindu-i pe apropiații săi, cărora le-a transmis felul său de gândire. Iar când acea persoană se hotărăște să părăsească învățătura hulitoare și să primească învățătura Bisericii Ortodoxe, după regulamentul Bisericii, este datoare să anatematizeze falsa învățătură de care era legat mai înainte și care îl ducea la pierzanie, îl înstrăina de Dumnezeu, îl silea să dușmănească pe Dumnezeu, să hulească pe Duhul Sfânt, și îl menținea în comunicare cu satana.

Toate învățăturile omenești, cuprizând propia cugetare inspirată din intelectul înșelător, din înțelepciunea trupească – apanajul comun al duhurilor necurate și al oamenilorstrecurate abil în învățătura despre Dumnezeu, descoperită de Dumnezeu, pricinuiesc moartea veșnică. Cugetarea omenească inclusă în învățătura credinței creștine se numește erezie, iar urmarea acestei învățaturi – reacredințăInima lor cea nesocotită s-a întunecat – spune Apostolul despre înțelepții care s-au abătut de la adevărata cunoastere a lui Dumnezeu – zicând că sînt înțelepți, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimii lorca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună; pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară. Patimi de ocară însemnează feluritele patimi ale desfrânarii. Apolinarie era stăpânit de patima destrăbălării. Eutihie era robit mai cu seamă de pofta de arginți. Iar destrăbălarea lui Arie întrecea orice închipuire. Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înțelepciunii trupești, sînt născociri ale duhurilor necurate. Feriți-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dummezeu – zice sfântul Ignatie Teoforuldeoarece prin însăși natura lor, acestea sînt născociri diavolești ale șarpelui cel plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălțimea demnității duhovnicești; de la cugetarea duhovnicească ele au cazut în cugetare trupească; duhurile necurate sînt complet lipsite de această posibilitate. La oameni binele este amestecat cu răul, și de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpanește și acționează numai răul. Cel mai mare păcat al lor este ura nestăvilită față de Dumnezeu, exprimată printr-o strașnică și neîncetată hulire a Lui. În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu Însuși. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morții veșnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esențială este mândria. Ei sînt prea plini de o nemaipomenită și neroadă vanitate. Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor aceștia au dus la pierzare popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creștinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemiatoare și i-au conferit acestei ucigătoare învățături titlul de creștinism reformat, veritabil, purificat. Erezia este un păcat săvârșit în special de către intelect. Acest păcat, fiind acceptat cu mintea, se transmite duhului, se răspândește în tot trupul, pângărindu-l în întregime, întrucât acesta are însușire de a se pângări și de a se molipsi prin comunicare cu duhurile necurate. Păcatul acesta trece neobservat și pare de neînțeles, pentru cei care nu cunosc îndeajuns creștinismul. Iată de ce, în mrejele sale cad cu atâta ușurință: simplitatea, candoarea, necunoștința, mărturisirea superficială și indiferentă a credinței creștine.Într-o perioadă au fost atinși de erezie chiar și unii cuvioși ai lui Dumnezeu, precum sfinții Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan și alții. Dacă acești sfinți bărbați, care-și duceau viața numai și numai cu grija de mântuire, n-au cunoscut deîndată hula mascată împotriva lui Dumnezeu, ce vom zice de cei care-și petrec zilele scufundați în preocupări lumești și având o noțiune cu totul neîndestulăstoare asupra creștinismului? Cum vor recunoaște ei erezia, când aceasta apare ferchezuită sub masca înțelepciunii, a cucerniciei și a sfințeniei? Iată din ce cauză comunități întregi și noroade s-au plecat cu atâta ușurință sub jugul ereziei. Din aceeași cauză devine foarte anevoioasă întoarcerea de la erezie la dreapta credință, cu mult mai grea decât întoarcerea din necredință și din idolatrie. Ereziile mai apropiate de ateism sînt mai lesne de recunoscut și de lepădat decât ereziile nu prea depărtate de dreapta credință, și de aceea mai acoperite. Împăratul roman cel întocmai-cu-apostolii, marele Constantin, într-o scrisoare către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, acuzatorul ereziarhului Arie, îl roagă să curme disputa ce tulbura liniștea și pacea prin cuvinte deșarte. Dar, prin aceste cuvinte numite deșarte, era tăgăduită Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, era desființat creștinismul. Iată cum necunoștința, și în cazul acestui bărbat sfânt, râvnitor al blagocestiei, fusese înșelată prin viclenia ereziei, pe care el nu a putut să o priceapă.

Erezia, fiind un pacat de moarte, se vindecă ușor și hotărât, ca pacat al minții, prin predarea ei sinceră, din toată inima, anatemei. Sfântul Ioan Scărarul a spus: “ Sfânta Biserică Sobornicească îi primește pe eretici, atunci când ei predau anatemei cu sinceritate erezia lor” (Cuvânt 15, cap. 49), și îndată îi învrednicește de Sfintele Taine; în schimb, pe cei căzuți în curvie, chiar dacă ei și-ar marturisi și ar părăsi păcatul, poruncește urmând apostoliceștilor canoane, să fie îndepărtați de Sfintele Taine pentru mulți ani (Canon 6 Sinod Laodiceea). Întiparirea cauzată de pacatul trupesc rămâne în om și după mărturisirea păcatului și după părăsirea lui; întiparirea cauzată de erezie este nimicită îndată după respingerea ei.

Predarea ereziei anatemei este o doctorie prin care sufletul se elibereaza pe deplin și definitiv de erezie. Fără această vindecare a ereziei, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc și nu încetează să-l clatine cu nedumeriri și îndoieli pricinuite de compătimirea nedezrădăcinată față de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva cugetării lui Hristos (II Cor. 10, 5), făcând anevoiasă mântuirea pentru cel posedat de ele, posedat de legăturile nesupunerii și împotrivirii față de Hristos, pentru cel care s-a aflat în părtășie cu satana. În privința cumplitei plăgi a ereziei, tămăduirea prin anatematisire a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către sfânta Biserică.

Atunci când fericitul Teodoret, episcopul Cirului, s-a înfățișat la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, având de gând să se justifice împotriva acuzațiilor care i se aduceau, Părinții prezenți la Sinod i-au cerut, mai întâi, să-l predea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodoret care, în fond, îl dezaproba pe Nestorie, dar nu atât de hotărât, precum era respins de Biserică, încerca să dea lămuriri. Părinții i-au cerut din nou să-l predea anatemei, hotărât și fără rezerve, pe Nestorie și a lui învățătură. Teodoret iarăși voia să se disculpe, și atunci Părinții i-au cerut cu fermitate ori să-l anatematizeze de îndată pe Nestorie, ori îl vor socoti eretic pe Teodoret însuși. În cele din urmă Teodoret l-a anatematisit pe Nestorie și celelate eresuri ale vremii. Aducând slavă lui Dumnezeu, Părinții l-au proclamat pe Teodoret păstor dreptcredincios. Din partea sa, Teodoret nu a mai cerut să dea lămuriri, după ce pricinile ce-l îmboldeau să dea explicații fuseseră extirpate din sufletul său” (Flerg, Istoria creștinismului). Auzind astăzi anunțul amenințător al doctorisirii duhovnicești, s-o primim odată cu adevărata înțelegere a acesteia și aplicând-o sufletelor noastre, să lepădăm cu sinceritate, fără fățărnicie și cu hotărâre acele pierzătoare învățaturi pe care Biserica le va înfiera cu anatema, spre mântuirea noastră. Chiar dacă noi le-am respins întotdeauna, să ne întărim prin glasul Bisericii în lepădarea de ele. Libertatea, ușurimea, puterea duhovnicească pe care le vom resimți negreșit în noi, ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericești și adevărul învățăturii vestite de către ea. Iată, deci, singura atitudine corectă a duhului omenesc cu privire la înfricoșătoarea plagă a ereziei. Biserica vestește: „Cei ce și-au predat cugetul lor în ascultare față de descoperirea dumnezeiască, slujind-o pre ea, pe aceștia să-i fericim și să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu, Carele așteaptă întoarcerea și căința lor, dacă n-au voit să urmeze sfintelor Scripturi și Tradiției Bisericii Sobornicești, să fie excomunicați și predați anatemei! ”
„Celor care tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și susțin că această lume s-a autoorganizat și că toate se petrec fără ajutorul providenței dumnezeiești, așa, ca din întâmplare: anatema!”
„Celor care spun că Dumnezeu nu este Duh, ci materie, și care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînțelept, Atotștiutor, rostind alte asemenea hule: anatema!”
„Celor care îndrăznesc să spună că Fiul lui Dumnezeu nu este De-o-ființă și egal în cinstire cu Tatăl, și nici Duhul Sfânt; care nu mărturisesc că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sînt un singur Dumnezeu: anatema!”
„Celor care își îngăduie să spună că pentru mântuirea și curățirea noastră de păcate nu au fost de trebuință venirea în lume dupa trup a Fiului lui Dumnezeu, patimile Lui cele de bunăvoie, moartea și învierea: anatema!”
„Celor care nu recunosc răscumpărarea noastră prin har, propovăduită de Evanghelie, ca singurul mijloc de îndreptățire a noastră înaintea lui Dumnezeu:
anatema!”
„Celor care cutează să spună că Preacurata Fecioară Maria nu a fost mai înainte de naștere, întru naștere și după naștere fecioară: anatema!”
„Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înțelepțit pe prooroci și pe apostoli și a prevestit prin gura lor adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni, mărturisind că Duhul și acum sălășluieste în inimile adevăraților și drepților creștini și-i călăuzește spre orice adevăr: anatema!”

„Celor care nu recunosc nemurirea sufletului, sfârșitul acestui veac, judecata ce va să fie, răsplata cerească pentru faptele cele bune și osânda veșnică pentru păcate: anatema!”
„Celor care tăgăduiesc Tainele sfintei Biserici a lui Hristos: anatema!”
„Celor care tăgăduiesc Sinoadele sfinților Părinți și cele predanisite de către dânșii, în conglăsuire cu Revelația dumnezeiască, și pazite cu sfințenie de către Biserica Ortodoxă și Sobornicească: anatema!” Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit, ca prin Sine să ne mântuiască pre noi, cei morți ca urmare a primirii și însușirii de către noi a ucigătoarei minciuni. Dacă veți rămâne în cuvântul Meu – grăiește El – dacă veți primi învățătura Mea și veți rămâne credincioși ei, sînteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi (In. 8, 31-32). Numai acela va rămâne credincios învățăturii lui Hristos, care respinge cu hotărâre și va respinge toate învățăturile care au fost, sînt și vor fi născocite de duhurile necurate și de oamenii potrivnici învățăturii lui Hristos, înțelepciunii dumnezeiești, care ne-a lasat legământ să păstrăm unitatea și inviolabilitatea lor. Învățătura de Dumnezeu descoperită se păstrează în toată deplinătatea ei numai și numai în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin!
Sfântul ierarh Ignatie (Brianceaninov)(din Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)

„Marii“ nepomenitori sau cum sa spui doar ce iti convine

Ptr ca au aparut mai multe discutii ca vai ce nepomenitori de nota 20 avem si ca facut ei ce altii nu au facut adica sa rosteasca anathemele din Duminica Ortodoxiei, vom pune anathema toata a R.O.C.O.R. si tentativele lor de a mima lupta antiecumenista:

1 Anathema R.O.C.O.R.-1983

“Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-numite “ramuri” ce se diferă în învățătură și în felul de viață, sau că Biserica nu există vizibil , ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucătoare pentru mântuituire; prin urmare, acelora ce conștient sunt în comuniune cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,

A N A T H E M A.”

—-

2. Nepomenitori (1) au zis pe audio:

Celor ce se ridica impotriva Bisericii lui Hristos invatand ca ea s-a impartit in ramuri, si care spun ca Biserica nu fiinteaza in chip vazut ci din ramuri si schisme din felurite slaviri si credinte mincinoase se va alcatui in viitor intr-un singur trup Anathema(poporul zice de 3 ori Ananthema)

Si celor care nu deosebesc adevarata preotie si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor si invata precum ca botezul si euharistia ereticilor sunt indestulatoare ptr mantuire Anathema (poporul zice de 3 ori Ananthema)

—-

3. Nepomenitori (2

)

21. Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenistă intercreștină şi interreligioasă: Anatema!

26. Celor ce învaţă că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărţite de Ea numindu-le „biserici nedepline” şi celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor şi sfinţenie înafara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti: Anatema!

La minutul 7:10

La minutul 32:49

====

Se vede tiparul nimic complet sau nici macar aducere aminte de o ANATHEMA ORTODOXA ca cea R.O.C.O.R.

atat de mult derajeaza aceasta anathema din 1983? Falsii tot falsi vor ramane fie cu Rezolutie fie cu Marturisire pana nu accepta Adevarul

acelora ce conștient sunt în comuniune cu acești mai înainte-pomeniți eretici sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,

A N A T H E M A.

Sfantul Simeon Noul Teolog dand anathema

Sfantul Simeon Noul Teolog, Scrieri I, edit. Deisis Sibiu 2001

Pag.245

„Căci dacă am presupune că luăm totul încă de aici, atunci, după ei, noi tăgăduim însăși și învierea, judecata și răsplatirea, și respingem de bunăvoie nădejdea celor viitoare. Dar nu așa gândim și grăim noi, iar pe cei ce grăiesc aceasta îi azvârlim cu tărie anatemei. Așadar, noi mărturisim și spunem că acum primim deja, încă de aici, cu măsură, arvuna [ 2 Co 11, 2; Ef 1, 14] tuturor bunătăților, dar totul nădăjduim să-l primim după moarte“

Al doilea Avertisment pentru Grigorie Sanda

A 3-a Erezie promovata de Grigorie Sanda: pomenitor de frica=ortodox=partas la erezia

Sau – pomenitor ortodox(din frica) al ereticului

 – partas ortodox(din frica) la erezia episcopului

———


„Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe interzic cu desăvârşire rugăciunea în comun cu ereticii. Dacă preotul pomenitor din frică ar fi eretic atunci însuşi Sfântul Teodor Studitul, care vedem că este un canonist desăvârşit, nu ar fi acceptat ca un preot pomenitor din frică, deci ortodox dar părtaş din frică prin pomenire la erezia episcopului, să binecuvânteze masa de obşte – nu o simplă masă, ci o masă de comunitate fie ea monahala sau laică. Cel ce binecuvântează masa este mai mare decât ceilalţi care participă la masă, pentru că cel mic se binecuvântează de cel mai mare, deci acel preot care pomeneşte din frică se bucură de cinste înaintea mesenilor. Un eretic nu poate să se bucure de această cinste.“

===Grigorie Sanda zice:

pomenitor din frică, deci ortodox dar părtaş din frică prin pomenire la erezia episcopului

Mai clar :

– pomenitor de frica=ortodox=partas la erezia

====Sfantul Teodor spune:

SCRISOAREA 452
Căci dacă acel lucru [împărtăşirea] nu este părtăşie, nici cădere [din dreapta credinţă], ce folos s-a dobândit de pe urma luptelor cu aceia [cu ereticii] şi a Vărsărilor de sânge şi a necazurilor? 
Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinti, Ed. Sophia 2006, vol.1, pag. 131-135
====Desi apar in text negatii nu, nici is pentru a arata ca Mucenicii tocmai de aceea s-au luptat ca, considerau: partasia cadere din credinta, deci in nici un caz cel cazut din credinta NU ESTE ORTODOX

—–

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL, SCRIERI ÎMPOTRIVA ICONOCLAȘTILOR, Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, BUCUREȘTI – 2017, pag.8, 81

„Dacă vreunul nu socotește printre celelalte erezii și erezia celor care se dezlănțuie împotriva cinstitelor icoane – [erezia] care îi îndepărtează de Dumnezeu în aceeași măsură ca și celelalte – , ci ar spune că părtășia cu aceștia este indiferentă, acela este eretic.”(Anatemă din finalul Primului tratat polemic împotriva iconomahilor).

====Cine zice ca nu conteaza că cineva are partasie cu ereticii, că nu ne afecteaza aceasta partasie e considerat ERETIC de sfantul Teodor si chiar anathema, deci cum poate fi ortodox cel partas cu ereticii???Dar cel care din eretic partas face ortodox partas, el ce e (Grigorie Sanda)??

——

==== limbaj ecumenist:

“Deci sa lasam si noi fiecare atitudinile exclusiviste, sa ne acceptam si sa ne sprijinim pe calea mantuirii, sa lasam polemicile si sa ne zidim duhovniceste unii pe altii.”

=====Aceasta cu  : atitudinile exclusiviste se invata in facultatile ecumeniste cu nume ortodox , parca si aud discutia dintre un mirean si un filopapistas cu nume de preot ortodox din Bucuresti: 

Mireanul : – Toma de Aquino e eretic. 

Filopapistasul cu nume de preot ortodox: Dar sa nu fim exclusivisti, el (Toma de Aquino) e ortodox
—-

====Motivatie indirecta ptr ruga in comun de la consistoriu cu ereticii(tipic ecumenist) sa nu judecam :

“parintele Sava spune ca preotii trebuie sa mearga numai la consistoriu nu si la recurs unde sa dea marturie, daca parintii vor sa dea marturie si la recurs si la consistoriul patriarhal, oare putem noi sa-I judecam? 

=====In viata Sfantului Maxim  acolo Sfantul a fost luat pe sus si nu s-a dus el la judecata ereticilor vremii, apoi ca sa nu se mearga a 2-a sau a 3-a oara la astfel de judecata tocmai ptr ca  sa NU FIE NEVOIT respectivul marturisitor sa se roage cu ereticii(ceea ce din pacate s-a si intamplat). In cazul acestei rugaciuni nu exista nici un dubiu ca cei DE FATA(ereticii acuzatori) NU AR FI CONSTIENTI ce fac sau pe cine sau ce acuza, ei sunt constienti ptr ca acuza marturistorul si mimeaza o judecata ortodoxa, deci nu exista nici urma de scuză  ptr aceasta cadere in rugăciune cu ereticii

——-

“(cantarea se refera clar la o rugaciune sau ierurgie).”

“ierurgiile necesare”
=====Ioan Vlăducă spune : nu exista ierurgii…Sfantul Justin Popovici spune ca nu este valabila aceasta impartire papistaseasca, scolastica intre ierurgii si Taine…

—–

Exista partasie cu erezia !!! dar NU exista cu intelesul ăsta : partasia la erezie= stare intermediara=ortodox pomenitor de frica constient (dat de Grigorie Sanda):

„Din toate aceste aspecte rezultă clar că, clericii, şi nu numai, care au duh ortodox, dar pomenesc ierarhii semnatari ai documentelor eretice din anumite nedumeriri sau frici, până la o condamnare sinodală, se află într-o stare intermediară între Ortodoxie şi erezie“
Cartea : Sfântul Andrei Arhiepiscopul Cezareei Capadociei Tîlcuire la Apicalipsă, Edit. Sophia 2016
Pag.66-67: Iar cel călduț în credință este lepădat, căci el și crede, și nu crede. Și Sfântul Grigorie de Nazianz zice:…cel rece, care n-a gustat credința cea fierbinte,  de multe ori va fi întru nădejde s-o dobândească. Iar cel fierbinte, care s-a încălzit prin Sfântul Botez cu Duhul, iar apoi a rătacit din lene, și-a tăiat nădejdea de mântuire, nesocotind credința primită mai înainte.[…] În credință starea mijlocie – nici cald, nici rece, ci căldicel – nu este de nici un folos, ci este de lepădat.

====Starea mijlocie e de LEPADAT , care dupa dvs e : partasie la erezie ( stare intermediara) prin pomenirea de frica constienta ce il face(pe preot) ortodox ca poate binecuvanta masa. PAI DACA E ORTODOX CUM E LEPADAT?????

———

Ar fi bine sa va deziceti public de aceste erezii prin scrisoare cu semnătură dandu-le anathemei, ptr ca daca nu va veti dezice veti inventa altele asta spun Sfintii

Semnat: Miscarea pentru Apararea Ortodoxiei 

———————

Sfantul Teofilact Faptele Sfintilor Apostolilor, Sophia 2007, pag207, : La aceasta, Cuviosul Nicodim Aghioritul adaugă: „Oarecari dascăli spun că, prin cuvintele acestea, Apostolul desluşeşte trei feluri de oameni: «trupeşti», «sufleteşti» şi «duhovniceşti». Astfel, «trupesc» este acela care se află afară de fire, săvîrşind răul şi păcatul; «sufletesc» este acela care se află în starea cea după fire, nefăcînd nici răul [cu voia, n. n.], nici fapta bună [a credinţei, n. n.]; iar «duhovnicesc» este acela care se află în starea mai presus de fire, fiind învrednicit de darurile Duhului şi povăţuit de Sfîntul Duh. Adică, de pildă: un om care nedreptăţeşte şi răpeşte lucrurile altuia se zice că este «trupesc»; unul care nu nedreptăţeşte pe nimeni, dar nici nu voieşte a-l nedreptăţi alţii pe el, se numeşte «sufletesc»; iar altul – care nu numai că nu nedreptăţeşte pe nimeni, dar şi rabdă cu mulţumire şi se bucură cînd e nedreptăţit de alţii – acesta se zice că e om «duhovnicesc». Iar Coresi zice că «om sufletesc» este acela ce urmează sufletului celui firesc şi simţitor” (în tîlcuirea epistolelor lui Pavel). (n. n.)

Sfantul Vasile cel Mare cere anathematisirea ereziei

PSB 3 SFÂNTUL VASILE CEL MARE Epistole, editura BASILICA

pag. 408-410

EPISTOLA 251 Către creștinii din Evesa Scrisă în anul 377 

I

În ciuda numărului mare de treburi care m-au absolvit și a miilor de griji care mi-au coleșit sufletul, niciodată n-am alungat din memorie grija pe care o nutresc iubirii voastre și cer lui Dumnezeu să rămâneți mereu în credința în care v-ați hotărât și să vă făliți în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Căci e greu azi și numai arareori se poate găsi vreo Biserică deplin sănătoasă, căreia vremurile din  urmă să nu-i fi adus vreo pagubă și care să fi păstrat întreagă și neschimbată învățătura apostolică. Așa v-ați arătat voi în vremurile de azi, cu ajutorul Celui care în fiecare neam cinstește pe cei vrednici de chemarea Sa. Și să vă dea Domnul bunătățile Ierusalimului celui de sus, pentru că ați pus pe capul celor mincinoși învinuirile cele mincinoase, răspândite împotriva mea, și pentru că n-ați lăsat pe acești oameni să intre în inimile voastre(800)! Știu și am convingerea întru Domnul că răsplata voastră va fi mare pentru fapta aceasta. Căci înțelepțește ați socotit în voi înșivă – și acesta e și adevărul – că cei care mi-au făcut rău în loc de bine și mi-au arătat ură în loc de iubirea pe care le-o arătam au dovedit astfel că și calomniile pe care le țes împotriva mea pleacă de la faptul că și-au dat ei înșiși adeziunile lor scrise la învățătura cea dreaptă.

II

Dar ei n-au căzut numai în această situație contradictorie, în care ne acuză că noi am fi de vină că am luat sub formă de învinuire propriile lor semnături, ci, destituiți fiind de toți cei întruniți la Constantinopol, ei n-au acceptat nici destituirea pronunțată de acești Părinți, socotind adunarea lor drept ”sinod al nelegiuiților”, refuzând să-i numească episcopi, ca nu cumva, în chipul acesta, să se confirme sentința dată împotriva lor. Și au și declarat pentru ce motiv nu-i recunosc pe episcopi: pentru că, ziceau ei, erau în fruntea unei periculoase erezii. Or n-au trecut nici șaptesprezece ani de când s-au petrecut aceste lucruri. Iar căpeteniile celor care i-au destituit erau tocmai Eudoxios, Evippios, Gheorghe, Akakios și ceilalți care fac parte din cei pe care voi nici nu-i cunoașteți. De unde se vede că cei care au pus stăpânire astăzi pe Biserici sunt tocmai urmașii acelora, unii fiind hirotoniți în locul lor, alții promovați de ei înșiși(801)

(800) Una din mângâierile cele mai mari ale Sfântului Vasile este cea exprimată aici: poprul n-a vrut să primească inovațiile ariene.

(801) Ca și în alte epistole, Sfântul Vasile face un scurt rezumat al frământărilor ariene. Poate, că în fond, Eustațiu și ceilalți descriși aici se încăpățânau legându-se mai mult de termeni, decât de dogma însăși.  Poate de aceea i-a și urgisit poporul. A se vedea și epist. 226, 224 și altele.

III 

Să ne spună cei care mă învinuesc pe mine ca eretic cum puteau fi eretici acești oameni, despre care nu acceptau să îi destituie, și cum se face că ar fi ortodocși ceilalți, care au fost promovați de ei și care păstrează încă aceleași credințe ca și părinții lor ! Dacă Evippios e ortodox, cum se face atunci că Eustațiu, care a fost destituit de el, nu-i laic ? Și dacă același Evippios e eretic, cum se face că se afla azi în comuniune cu Eustațiu, care a fost hirotonit tocmai de mâna lui ? Dar acestea sunt doar jocuri de copii puse la cale împotriva Bisericilor lui Dumnezeu, spre folosul acelor oameni care n-au altceva de lucru decât să-i învinuiască pe oameni, pentru ca apoi tot pe ei să-i instaleze din nou. Altarele lui Vasilide Paflagonianul au fost răsturnate de Eustațiu pe când străbătea ținutul respectiv, ceea ce nu l-a oprit să slujească el însuși la aceleași mese, iar azi pe același Vasilide îl cheamă ca să și le preia! Tot Eustațiu l-a afurisit pe preaevlaviosul frate Elpidios, din pricină că acesta se unise cu cei din Amasia, iar acum îi roagă pe cei din Amasia să-i ofere și ei comuniunea. Predicile lui <Eustațiu> împotriva lui Evippios știți și voi înșivă cât de înfricoșătoare erau, iar acum, pe cei care împărtășesc părerile lui Evippios, același Eustațiu îi preamărește pentru dreapta atitudine a lor, cu singura condiție ca să-l ajute în râvna cu care se luptă ca să fie recunoscut iarăși ! Cât despre mine, eu sunt învinuit nu pentru că aș fi săvârșit vreo nedreptate, ci pentru că Eustațiu a crezut că în felul acesta își atrage stima celor din Antiohia. Cei pe care i-au rechemat anul trecut din Galatia, în nădejdea că prin ei vor putea să-și asigure deplina exercitare a vredniciei episcopale, erau oameni pe care-i cunosc și cei care au avut foarte puțin de lucru cu ei. Cât despre mine, să nu-mi dea vreodată Dumnezeu răgaz să enumăr faptele acestor oameni ! Și cu toate acestea, cei din suita celor apropiați de Eustațiu și care erau cei mai de încredere ai lui, străbăteau întreaga țară cu onoruri și cu ceremoniile obișnuite episcopilor, fiind introduși în oraș cu alai mare și ținând  adunări cu mare răsunet și cu autoritate suverană. Le-a fost încredințată turma, le-a fost dat altarul. Toți cei de azi știu că după ce s-au repezit până la Nicopole, totuși n-au putut face nimic din cele ce au făgăduit: cei de acolo știau în ce chip „s-au întors” ei și cum s-a ajuns la acest pas. În realitate, ei totdeauna caută să facă totul numai în interesul lor propriu. Dacă spun ca și-au schimbat părerile, atunci să ne arate căința lor consemnată în scris, anatema împotriva crezului celor din Constantinopol, despărțirea de eretici și să renunțe de a-i mai înșela pe cei simpli. Acestea le cerem. 

IV 

 Oricât de mici și de umili am fi, iubiți frați, noi suntem mereu aceiași prin harul lui Dumnezeu, ca unii care nu ne-am schimbat odată cu evenimentele de astăzi. N-avem o credință în Seleucia, alta în Constantinopol, alta în Zele, alta în Lampsac, alta în Roma; iar cea care circulă acum nu-i deosebită de cele dinainte, ci e una și aceeași credință. Precum am primit de la Domnul așa ne botezăm, ne botezăm precum credem, precum credem așa ne închinăm Domnului, nici nu despărțim Sfântul Duh de Tatăl și de Fiul, nici nu-L punem în fața Tatălui, după cum nici nu spunem că Duhul e mai bătrân decât Fiul, așa cum încearcă să dovedească gurile celor ce hulesc 802. Cine este atât de îndrazneț încât să tăgăduiască ceea ce a așezat Dumnezeu și să scornească pentru numele dumnezeiești o altă ordine personală ? Dar nici nu spun că Duhul e creatură din clipa în care El e pomenit împreună cu Tatăl și cu Fiul și nici nu îndraznim să numim cu nume de slujitor pe Cel rânduit să comande. Vă îndemn dar să vă aduceți aminte de amenințarea Domnului, Care a zis: „Orice păcat și orice hulă se vor ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul de acum și nici în cel ce va să vie”803, de aceea să vă feriți de învățăturile periculoase împotriva Duhului. Țineți-vă tari în credință, aruncați-vă privirile în jurul vostru pe pământ și convingețivă cât este de neînsemnată această grupare bolnavă. Tot restul Bisericii, care, de la o margine până la cealaltă a lumii, a primit Evanghelia, e în această învățătură sănătoasă și nesmintită, <pe care o aparăm>. Ne rugăm ca ea să nu fie ruptă din comuniune și ne mai rugăm ca, împreună cu voi, să ne luam partea în ziua de judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să dea fiecăruia după faptele lui.

802. Mereu aceeași formulă trinitară, pe care o întâlnim și în tratatul Despre Duhul Sfânt, dar și în multe din epistole.

803. Mt. 12, 31-32.