Category Archives: APARAREA ORTODOXIEI

Sf. Ioan Gura de Aur despre APARAREA ORTODOXIEI

Ci luaţi aminte; că este absurd ca medicul să se lupte cu scumpătate
pentru meşteşugul său, şi cizmarul şi ţesătorul şi – într-un cuvânt
– toţi meşteşugarii; iar cel ce zice că este creştin să nu poată
aduce cuvânt [de apărare] pentru credinţa sa; [şi e absurd] cu atât
mai mult cu cât [meşteşugurile] acelea, lăsate deoparte, aduc pagubă
bănească, pe când acestea, nemaiîngrijite, ne strică sufletul
însuşi. Dar noi într-atâta ne-am ticăloşit, încât pentru cele dintâi
ne dăm toată silinţa, iar pe cele de neapărată trebuinţă – şi care
sunt pricină a mântuirii noastre – [pe acestea] le dispreţuim, ca
vrednice de nimic.
[4] Acesta este lucrul(722) care nu le îngăduie elinilor să-şi
lepede degrabă rătăcirea. Că de vreme ce aceştia, apărând minciuna,
fac totul ca să [îşi] acopere ruşinea dogmelor, iar noi, slujitorii
adevărului, nu putem nici să deschidem gura, cum să nu [ne]
osândească slăbiciunea cea multă a dogmei?; cum să nu socotească
înşelare şi nebunie cele ale , noastre?; cum să nu hulească pe
Hristos ca pe un prefăcut şi un înşelător, care s-a folosit spre
înşelare de neştiinţa celor mulţi? Noi suntem, deci, pricinuitorii
hulei acesteia, cei ce nu voim a priveghea întru cuvintele de
apărare a drepteicinstiri, ci, socotindu-le de mâna a doua, ne
îngrijim de cele pământeşti. Că îdrăgind cineva un dansator sau un
călăreţ [de curse] sau pe cel ce se luptă cu fiarele, toate le face
şi le drege ca [nu cumva], în disputele despre acela, să iasă mai
prejos; şi urzesc laude lungi, alcătuind [astfel] apologie în faţa
celor ce îi acuză pe aceia şi aruncându-se cu mii de batjocuri
asupra potrivnicilor; dar când e vorba despre cuvinte în apărarea

creştinismului, lasă nasu-n jos şi se scarpină-n cap şi cască şi,

luaţi în râs, pleacă. Cum, deci, nu sunt acestea vrednice de toată
urgia [lui Dumnezeu], când Hristos vă pare mai de necinste decât un
dansator?; că în apărarea celor făcute de aceia – măcar că sunt mai
de ruşine decât toate – v-aţi bătut capul a găsi mii de cuvinte de
apărare, dar în apărarea minunilor lui Hristos – care [au cutremurat
şi] au tras [la El] lumea întreagă nu răbdaţi nici a gândi ceva
ori a vă îngriji [de ceva]. Credem în Tatăl şi în Fiul şi in Duhul
Sfânt; în învierea trupurilor, în viaţa veşnică. Dacă, deci, vreunul
din elini zice ‘cine mai este şi Tatăl Acesta?; şi cine Fiul?; şi
cine Duhul Sfânt?; sau, de vreme ce şi voi ziceţi că sunt trei
Dumnezei, cum [de] ne [mai] acuzaţi pe noi de politeism?’, [voi] ce
veţi spune?; ce veţi răspunde?; cum veţi respinge atacul dat prin
cuvintele acestea? Şi, iarăşi, dacă tăcând voi – ar trece la altă
chestiune întrebând ‘şi, la urma urmei, ce este învierea [de care
vorbiti]?; cumva vom învia iarăşi trupul ăsta?; ori, poate, în altul
decât acesta?; iar de [vom învia] în acesta, ce nevoie mai este a se
risipi?’, ce veţi răspunde la acestea?; sau [ce veţi spune] dacă ar
zice ‘Pentru ce Hristos a venit acum, şi nu în vremurile de
dinainte? [abia] acum, aşadar, a socotit să se îngrijească de
oameni, iar în vremea de dinainte i-a fost silă de noi’? Sau de ar
iscodi [el] şi altele pe lângă acestea, mai multe [decât acestea] că
nu trebuie să mai înşirăm multe chestiuni de felul acesta, de vreme
ce le trecem sub tăcere răspunsurile, ca nu cumva aceasta să îi
vatăme pe cei mai naivi; că şi cele spuse sunt îndeajuns pentru a vă
goni [noi] somnul — ; ce, dar?; de vor iscodi [ei] acestea, iar voi
nu puteţi nici măcar să ascultaţi cuvintele acestea, spunemi, oare
mică ne va fi pedeapsa, pricinuitori făcându-ne noi unei atât de
mari rătăciri celor ce şed întru întuneric? Voiam, de aveaţi [mai]
mult răgaz, să pun înaintea voastră, a tuturora, cartea unui spurcat
filozof elin, scrisă împotriva noastră, şi a altuia, iarăşi, mai
bătrân decât aceasta, să vă fi trezit şi să vă fi alungat multa
trândăveală. Că, dacă aceia atâta au privegheat ca să scrie
împotriva noastră, ce scuze am avea noi, de nu suntem în stare nici
să răspundem atacurilor împotriva noastră? Pentru ce am mai venit la oaste? Nu îl auzi pe Apostolul zicând: “Fiţi gata răspundeţi oricui
vă cere socoteală despre nădejdea cea întru voi”? Şi Pavel la
aceleaşi lucruri îndeamnă zicând: Cuvântul Hristos să locuiască în
voi îmbelşugat”. Dar ce răspund la acestea cei mai nesăbuiţi decât
trântorii? — [Aceea] că simplu este tot sufletul binecuvântat; şi
[că] cel ce umblă întru simplitate, umblă întru încredinţare”. Că
aceasta este pricina tuturor relelor, [şi anume aceea] că cei mai
mulţi nici mărturiile Scripturilor nu ştiu să le aducă de faţă cum
se cuvine. Că nu de omul lipsit de minte vorbeşte aici [Scriptura],
nici de cel ce nu ştie nimic, ci de cel lipsit de răutate, de cel ce
nu face răul, de cel înţelept. Că de nu era aşa, de prisos era să
mai auzim [acel] fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţii ca
porumbeii. Dar ce trebuie să mai spunem acestea, când cuvântul
acesta [al nostru] nu [ne] duce la nimic cuvenit? Că, pe lângă cele
spuse, nici în celelalte privinţe n-am izbutit, adică în cele ale
vieţii şi ale purtării, ci în toate suntem cu totul netrebnici şi
[vrednici] de [luat în] râs, gata mereu a da vina unii pe alţii, dar
îndărătnici de a îndrepta [în noi] cele de care [îi] acuzăm şi [îi]
învinuim [pe ceilalţi]. Pentru aceasta vă rog ca, măcar acum luând
seama la noi înşine, să nu ne oprim doar la a învinui; că aceasta nu
este de ajuns să Îl îmblânzim pe Dumnezeu; ci să ne sârguim şi a
arăta în toate [privinţele] preabuna schimbare, ca, trăind spre
slava lui Dumnezeu, şi noi înşine să ne desfătăm şi de slava ce va
să vie; de care fie ca toţi să avem parte, cu harul cu iubirea de
oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava şi puterea
în vecii vecilor. Amin.
—————–

(722) Faptul că nu ne apărăm dogmele propriei credinţe, atunci când suntem atacaţi doctrinar de către elini.
——-
a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848).