Category Archives: calul negru

Proorocii mincinoşi

Prooroci mincinoşi sunt toţi cei care zic că ei cred în Hristos şi întemeiază secte şi erezii, rătăcind de la adevăr. Aceştia, după mărturia Sfântului Andrei al Cezareei, sunt închipuiţi de „calul negru” din Apocalipsă (6, 5), pe care șade diavolul şi toţi conducătorii ereticilor. Se închipuiesc printr-un cal negru, fiindcă au mintea înnegrită şi întunecată de diavolul, precum şi pentru întunecimea credinţei lor rele. Cântarul celui ce șade pe calul cel negru este Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, pe care toţi ereticii şi sectanţii o explică după mintea lor stricată de diavol; fiindcă ei uneori adaugă, după părerea lor cea rea, iar altor cuvinte din dreptarul Sfintei Scripturi le întorc înţelesul după cum le convine, spre a-şi susţine rătăcirea lor mincinoasă, necălăuzindu-se de cumpăna cea dreaptă şi sfântă a adevărului propovăduit de către Sfânta Biserică a lui Hristos” (Sfântul Andrei al Cezareei). Aceşti prooroci mincinoşi, care schimbă înţelesul Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi după părerea lor, nu vor să ştie că Dumnezeu nu suferă nici adăugire şi nici scădere; după cum însuşi porunceşte: Să nu adăugaţi la cuvântul pe care-l poruncesc Eu vouă şi să nu scădeţi din el (Deuteronom 4, 2; 12, 32; 30, 6; Apocalipsă 22, 18-19).

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, pp. 367-368)

——-

Care e mai negru ????

Advertisements