Category Archives: canoane

Despre horEpiscop

PIDALION CÂRMA BISERICII ORTODOXE, edit. Credința strămoșească – 2007

Pag. 413

Antiohia

CANONUL 10

Prezbiterii cei ce sunt în sate ori în politii, sau cei ce se numesc horEpiscopi, de ar fi şi luat hirotesie de Episcopi, au socotit Sfântul Sinod ca să-şi cunoască măsurile lor, şi a ocârmui Bisericile cele supuse lor, şi cu grija acestora a se îndestula, şi cu purtarea de grijă, şi a aşeza anagnoşti şi ipodiaconi, şi catehisitori, şi cu înaintarea acestora să se îndestuleze, dar nici prezbiter, nici diacon să îndrăznească a hirotonisi, fără de Episcopul cel ce este în cetatea, căreia se supune şi el, şi satul. Iar de ar îndrăzni cineva să calce aceste hotărâte, să se caterisească, şi de cinstea de care se împărtăşeşte. Iar horEpiscopul să se facă de Episcopul cetăţii, căreia acela se supune.

[Sinod 1, 8]

TÂLCUIRE

Porunceşte Canonul acesta, că horEpiscopii cei aflători prin sate, şi prin mici cetăţi, de au şi hirotesie de Episcop, însă trebuie să-şi păzească hotarele lor, şi să ocârmuiască numai pe Sintele biserici cele supuse lor, şi să hirotonisească numai anagnoşti, ipodiaconi, şi eforchistişi, adică catehisitori, dar nu şi preoţi, sau diaconi, fără de voia Episcopului cetăţii aceleia, sub care sunt supuşi, şi ei şi satele lor. Iar de vor călca aceasta să se caterisească. Vezi şi subînsemnarea Canonului al 8-lea al Sinodului 1.

—–

Pag. 154

Sin. I

CANONUL 8

Pentru cei ce se numeau pe sine-şi curaţi cândva, iar venind către Soborniceasca, şi Apostoleasca Biserică, au socotit Sfântul, şi marele Sinod, ca hirotesindu-se ei, apoi aşa să rămână în cler. Însă mai întâi de toate, aceasta se cuvine a o mărturisi ei în scris, că se vor învoi, şi vor urma dogmelor Soborniceştii, şi Apostoleştii Biserici. Adică şi cu cei însoţiţi prin a doua nuntă a se împărtăşi, şi cu cei ce în vreme de goană au căzut; pentru care şi timp s-a rânduit, şi vreme s-a hotărât ca ei să urmeze întru toate dogmele Soborniceştii Biserici. Deci ori unde s-ar afla, ori prin sate, ori prin cetăţi numai ei singuri hirotonisiţi, cei aflaţi în cler, vor fi întru aceeaşi schimă (chip). Iar (unde) ar fi Episcop al Soborniceştii Biserici, şi ar veni oarecare, este arătat cum că Episcopul Bisericii va avea dregătoria Episcopului, iar cel ce se numeşte Episcop de către cei ce se zic curaţi, că aveau cinstea prezbiterului. Afară de nu cumva i s-ar părea Episcopului (însuşi) a-l împărtăşi de cinstea numelui. [Sobor 7, 14; Anghira 13; Neocezareea 14; Antiohia 8, 10]. Şi dacă aceasta nu îi va plăcea lui, va socoti un loc, ori de horepiscop, ori de prezbiter, pentru cel ce se socoteşte negreşit a fi în cler. Ca să nu fie doi Episcopi în cetate.

[Apostolic 46, 47, 68; Sobor 2, 7; Sobor 6, 95; Laodiceea 7, 8; Cartagina 66; Vasilie 1, 47; Teofil 12]

TÂLCUIRE

Curaţi se zic navatianii (aşa pe sine-şi numindu-se după mândria cugetului, precum scrie Eusebiu cartea 6, cap 43) [Sard. 6; Laodiceea 57; Vasile 89]. Iar Navat a fost prezbiter al Bisericii Romanilor, carele nu primea pe aceia, care în vremea prigoanei s-au lepădat (de credinţa lui Hristos) iar apoi s-au căit. Ci nici cu cei însoţiţi prin a doua nuntă nu se împărtăşea. Şi după Botez zicea, că nu se mai poate milui cel ce a păcătuit, (după Epifanie, la eres 59, şi după Augustin – eres 38). Deci acesta măcar că în dogmele credinţei nu a greşit, nici nu era eretic, ci numai schismatic, după 1 Canon al marelui Vasile, însă pentru ura sa de fraţi şi nemilostivirea socotelii, şi mândria sa, s-a anatematisit, de Sinodul cel ce s-a făcut în Roma în vremea lui Papa Cornelie, după Eusebiu, şi de Sinoadele ce s-au făcut în Cartagina, și în vremea lui Ciprian, şi în Antiohia şi în Italia împotriva lui. De la acesta s-a numit navatiani şi cei ce au urmat relei socotelii lui. Aceasta aşa fiind cunoscute, zice Canonul acesta, că dacă Navatianii cei de acest fel vor veni la Soborniceasca Biserică, s-a socotit de cuviinţă să se hirotetisească 126 şi aşa să se primească, şi să rămână în soarta lor, cei ce erau adică şi în chip clerici (aşa prin hirotesie au primit pe Donatişti şi Canonul 66 al Sinodului din Cartagina) însă trebuie să mărturisească în scris, că au să păzească toate dogmele Soborniceştii Biserici. Cum că vor primi pe cei de-a doua nuntă, şi pe cei ce de silă s-au lepădat de Hristos, şi cum că îi vor iconomisi pe ei, după rânduitele vremi, şi după Canonul pocăinţei celor ce s-au lepădat de Hristos; şi aşa, oriunde s-ar afla, ori în cetăţi, ori în sate, să rămână în cler, şi în treapta în care s-a aflat fiecare hirotonisit. Adică Episcopul să rămână Episcop; prezbiterul, prezbiter; şi diaconul, diacon; să rămână însă Episcop, acolo unde Episcop dreptslăvitor al Soborniceştii Biserici nu este. Iar dacă la aceeaşi Biserică se află şi Episcop dreptslăvitor, acesta să-şi aibă dregătoria, şi toată lucrarea, şi numele de Episcop, iar novatianul cel ce mai-nainte a fost Episcop, să aibă pe singură cinstea prezbiterului; afară numai de va voi dreptslăvitorul Episcop, să aibă şi acela cinste, şi numele gol de episcop127 însă nu şi să lucreze vreo Sfinţită slujbă ca Episcop, pentru ca să nu urmeze necuviinţa aceasta, a fi doi Episcopi întru una şi aceeaşi cetate (despre care vezi Canon 35 Apostolesc şi pe cel al 16-lea al celui 1 şi al 2-lea Sinod128) iar de nu va voi nici aceasta, se cuvine a ierta să aibă loc de Episcop129 sau de prezbiter, pentru ca împreună să se numere şi el cu ceilalţi ierosiţi, şi clerici, şi să nu se arate cu totul căzut din cler.

126Hirotesia aici nu este hirotonie, precum poate a prepune cineva, ci este a se pune mâna preoţilor pe
capetele ereticilor celor ca aceştia, şi aşa să se primească ca pocăindu-se. Că aşa prin hirotesie (şi nu prin
hirotonie) și Canonul 49 al celui din Cartagina voieşte a se primi cei ce se pocăiesc. Şi că este adevărat
cuvântul meu, mărturiseşte şi sinodul al 7-lea, că citindu-se Canonul acesta la întâia praxă a aceluiaşi, şi
întrebându-se, cum se cade a se înţelege zicerea hirotetisindu-se, a zis PreaSfântul Tarasie; spre
blagoslovenie se [zice] aici hirotesia, şi nu spre hirotonie. Drept aceea din Canonul acesta trebuie a se învăţa
Părinţii cei duhovniceşti, să-şi pună mâinile pe capetele celor ce se pocăiesc, când le citesc Rugăciunea
cea iertătoare, precum o zice aceasta şi Canonul 35 al celui din Cartagina anume. Că de nevoie este hirotesia aceasta la Taina pocăinţei. Şi auzi ce zic Apostolii în aşezământurile lor. (Cartea 2 şi cap. 18).
Primeşte pe cel ce a păcătuit, când se va tângui, şi punându-ţi mâna pe capul lui, lasă-l apoi să rămână în
turmă.“ Şi iarăşi (la acelaşi cap. 43) „Precum primeşti pe cel necredincios, după ce îl vei boteza, aşa şi pe
cel păcătos, după ce îl vei hirotetisi ca pe un curat îl vei aşeza la păşunea cea duhovnicească. Şi hirotesia i
se face lui în locul Botezului. Fiindcă prin punerea mâinilor se dă Duhul cel Sfânt celor ce cred.
Obişnuirea hirotesiei acesteia însă, în darul acest nou, a apucat a se ţine de la Legea Veche, că aşa şi
Arhiereul prin punerea mâinii primea jertfele arderilor de tot, şi ale mântuirii, şi cele pentru păcat. Şi vezi
capetele 1 şi 3 şi 4 ale cărţii Leviţilor. Însemnează însă, că cu iconomie au primit Sinodul pe aceste pe
navatiani, precum însemnează marele Vasile în Canonul 1. Vezi, şi tâlcuirea Canonului al 7-lea al
Sinodului 3, unde Canonul 39 al Sinodului din Iliviria zice că prin hirotesie să se primească ereticii.

127Precum şi pe Meletie cercetându-se l-au osândit Sinodul 1 să petreacă în Lico, gol nume de Episcop
având, şi de aici înainte nici în cetate, nici în vreun sat să nu hirotonisească. (Sozomen în Bisericeasca Istorie,
cartea 10, cap. 14 şi Socrat cartea 10 cap. 9).

128Scrie Sozomen, în cartea a 4-a, cap. 14 povestind despre Felix, şi despre Liberie – Episcopii Romei: „
Aceasta Dumnezeu iconomisind să moară Felix, şi să rămână singur Liberie, pentru a nu se necinsti
scaunul lui Petru, de doi povăţuitori chivernisindu-se, care este semn de prigonire, şi străin de Bisericescul
Canon.“ Iar Epifanie, la eresul 68, zice: „Niciodată Alexandria a avut doi Episcopi.“ Şi Cornelie al Romei,
scriind către Fanie al Antiohiei, prihăneşte pe Mavdat că cerea să se facă, care s-a şi făcut episcop al
Romei, însuşi Cornelie acesta fiind într-însa legiuit Episcop; şi zice, deci cum nu cunoştea (Mavdat), că într-o Biserică un Episcop se cuvine a fi, şi nu doi?

129Fiindcă nu este slobod a se face Episcop în sat, sau într-un târg mic, în care şi un singur prezbiter este
destul, pentru a nu se defăima numele Episcopului, după Canonul 6 al Sinodului din Sardichia, pentru aceasta, în nişte oraşe mici ca acestea, şi în sate, se făceau cei ce se numea Horepiscopi. Deci Horepiscopul
după Canonul 10 al Antiohiei, se făcea de Episcopul cetăţii aceleia, la care era supus, şi însuşi şi satul lui. Zice
dar Canonul acesta, că unul ca acesta putea să hirotonisească citeţi, ipodiaconi, şi eforchistis adică catehisitori.
Dar să se caterisească de va îndrăzni, fără voia Episcopului celui din cetate, a hirotonisi prezbiter sau
diacon, măcar de ar avea şi hirotesie de Episcop. Iar Canonul 8 al aceluiaşi Sinod, iartă a da neprihăniţi
Horepiscopi cărţi paşnice, adică slobozitoare celor ce ar cere. Aşişderea încă şi Canonul 13 al Celui din
Anghira, rânduieşte că fără scrisorile adevăratului Episcop să nu hirotonisească Horepiscopii, prezbiteri,
sau diaconi, nici în locul lor, nici întru altă cetate.

===

Pag.412

Antiohia
CANONUL 8

Nici prezbiterii cei ce sunt prin sate să nu dea epistolii canoniceşti, decât către singuri învecinaţii Episcopi să trimită epistolii. Iar horEpiscopii cei neprihăniţi să dea (epistolii paşnice).

[Apostolic 12; Sinod 1, 8]

TÂLCUIRE

Opreşte Canonul acesta, de a da scrisori canoniceşti, adică recomandaţii, preoţii cei ce se află prin sate, sau prin cetăţi mici, pe unde nu umblă Episcopul adeseori, adică protopopii satelor, după Valsamon precum am zice horEpiscopii, ci numai să scrie ei Episcopilor celor ce se megieşesc, iar nu şi celor mai depărtaţi. Că a singur Arhiereului lucru este a scrie către Arhiereii ce în locuri depărtate şi a da recomandaţii, ca să se cerceteze mai bine feţele care au a le lua. Totuşi şi horEpiscopii, ce vor fi neprihăniţi, pot să dea scrisori paşnice, adică, slobozitoare.

===

Pag.383

Ancira

CANONUL 13

Horepiscopilor să nu le fie iertat a hirotonisi prezbiteri sau diaconi dar nici prezbiteri ai cetăţii întru altă parohie, fără a li se da voie de către Episcopul cu scrisori.

TÂLCUIRE

Nu este slobod horepiscopilor fără de înscris de slobozenie de la Episcopii locului a face hirotonii, nu numai întru alt loc, ci nici în locul lor, fără slobozenia Arhiereului locului. Afară numai ipodiaconi, anagnoşti şi catehisitori, după Canonul al 10-lea al Sinodului din Antiohia.

Pag.452

Sardica

CANONUL 6

De s-ar întâmpla într-o eparhie, în care se află Episcopi mai mulţi, a rămânea un Episcop, şi acela pentru oarecare lenevire nu ar voi a veni împreună, şi a socoti împreună pentru aşezarea Episcopului, iar mulţimile fiind adunate s-ar ruga să se facă aşezarea Episcopului celui ce de dânşii se cere. Trebuie întâi Episcopul ce a mai rămas să se înştiinţeze prin scrisorile exarhului eparhiei (zic adică a Episcopului Mitropoliei [capitalei] cum că se roagă mulţimile a se da lor păstor, socotim a fi bine a se aştepta şi pe acesta, ca să vină de faţă. Iar de nu va veni, şi prin scrisori poftit, nici măcar ar scrie înapoi, îndestulare trebuie a se face la voinţa mulţimii. Trebuie însă, a se chema şi Episcopii eparhiei celei megieşite, spre aşezarea Episcopului Mitropoliei. Să nu fie iertat însă fieştecum a se pune Episcop în vreun sat, sau în cetate mică, la care şi un singur prezbiter ajunge, că nu este de nevoie a se aşeza acolo Episcop ca să nu se micşoreze numele Episcopului, şi stăpânia. Ci Episcopii eparhiei, precum înainte am zis, în aceste cetăţi sunt datori a aşeza Episcopi, în care şi mai înainte s-au aflat că au fost făcuţi Episcopi. Iar de s-ar afla vreo cetate că aşa s-a înmulţit întru mult număr de popor, încât să se socotească ea vrednică şi de Episcopie, să ia.

[Apostolic 1]

TÂLCUIRE

Rânduieşte Canonul acesta, că dacă în vreo eparhie, ce avea mulţi Episcopi, s-ar întâmpla a rămâne numai un Episcop (din oarecare întâmplare), iar norodul vreunii Episcopii din eparhia aceea adunându-se ar cere să li se aleagă, şi să li se hirotonească Episcop, atunci Mitropolitul eparhiei să înştiinţeze pe Episcopul cel rămas, de cererea norodului, şi să-l aştepte, până să vină. Iar nevrând să vină, la alegerea şi hirotonia cerutului Episcop, nici prin scrisoarea sa să arate că primeşte cererea norodului, şi alegerea, atunci Mitropolitul să facă îndestularea cererii mulţimii, să cheme pe străinii Episcopi, ai învecinatei eparhii, şi cu dânşii să aleagă, şi să hirotonisească pe Episcopul cerşit de mulţime. Asemenea şi când ar fi să se facă la o aceste fel de eparhie Mitropolit, Episcopii cei învecinaţi să-l aleagă, şi să-l hirotonisească. Mai zice Canonul, că nu este nevoie a se face Episcop în sat, sau în cetate mică, spre a căreia duhovnicească chivernisire este destul şi un singur preot, ca să nu se defaime covârşitoarea dregătoria Episcopească, ci numai în cetăţile acelea să se pună Episcopi, care din început au avut Episcopii, iar de va fi vreuna atât de împoporată, încât să fie vrednică de a se face Episcopie nouă, să se facă, şi să ia Episcop al său.

—-

Pag.486

Cartagina

CANONUL 35, 30

Asemenea s-a adeverit, ca, dacă cândva s-ar vădi prezbiteri, ori diaconi pentru vreun păcat mai greu, care de nevoie pe ei de slujbă îi depărtează, să nu se pună asupra lor mâinile, ca peste cei ce se pocăiesc, ori ca peste nişte credincioşi mireni. Nici să se dea lor voie, ca de al doilea botezându-se, către treapta clericului să înainteze.

[Apostolic 25, 47, 68; Vasilie 3, 32, 44, 51; Sinod 6, 21; Cartagina 57]

TÂLCUIRE

Se obişnuia, când se căiau cei ce au păcătuit, şi mărturisindu-şi păcatele veneau la Biserică, Arhiereii puneau mâinile pe capul lor. Sau cu ştirea Arhiereilor preoţii înlăuntru în Biserică, şi aşa rugându-se pentru ei, îi osebeau, şi îi rânduiau la locurile celor ce se pocăiau, pe fiecare după păcatul său. Deci această punere de mâini, porunceşte Canonul acesta, să nu se facă la cei vădiţi pentru grea vinovăţie preoţii, şi diaconii, şi caterisiţi de ierosire, nici să se pună unii ca aceştia la locurile mirenilor credincioşi ce se pocăiesc. Că ajunge lor singură pedeapsa caterisirii, după Canonul 25 al Apostolilor.

====

Advertisements

Necula ereticul sfidand canoanele 

Iată ce spune Pidalionul: (cârma Bisericii Ortodoxe), pg. 329 Canonul 1 al Sinodului 7 ecumenic proclamă „cu bucurie primim Dumnezeieştile canoane şi întărim aşezământul lor întreg şi nestrămutat, date fiind de trâmbiţele Duhului Sfânt, de prealăudaţii Apostoli, şi de către cele şase sfinte Soboare a toată lumea şi de către cele locale, adunate spre a da astfel de aşezăminte, şi de către sfinţii noştri Părinţi. Căci dânşii, fiind toţi luminaţi de unul şi acelaşi Duh Sfânt, au hotărât cele de folos, deoarece dacă prorocescul cuvânt ne porunceşte să păzim în veac mărturiile lui Dumnezeu şi să vieţuim întru ele, este învederat că ele rămân deapururea neclătite si nemişcate”. Formula rostită la sinoade „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” este valabilă atât pentru hotărârile dogmatice cât şi pentru cele canonice. Pentru canoanele ce au avut o valoare temporară Biserica a specificat asta chiar de la formularea lor. Nu este cazul canonului 72 Sinodul 6 ecumenic. Canonul 72 se referă la toţi ereticii fără a specifica doar o categorie anume. Sinoadele de la Constantinopol din 879 – 880 a Sfântului Fotie cel Mare ce a osândit adausul la Crez, numit Filioque, 1351 a Sfântului Grigore Palama care a osândit teologia apuseană ce spune că energia – lucrarea lui Dumnezeu este creată, cât şi sfinţii Marcu Eugenicul, Teodor Studitul, Paisie Velicicovschi, Nicodim Aghioritul, Ioan Hozevitul, Ignatie Brancianinov, Paisie Aghioritul , etc , arată că romano, cât şi greco-catolicii sunt eretici. După logica domniei tale se pot oficia căsătorii şi cu mormoni, ehovişti, scientologi, că nici ei nu existau în vremea când a fost alcătuit canonul 72 .

——

Pidalion, edit.Credința Strămoșească, 2007, pag.16: Şi dacă Iisus prin asemenea rostiri canonice cu care a insuflat pe următorii Săi, nu ar fi certat marea eresurilor şi valurile patimilor, încât să se facă linişte în Biserică…Veniamin Mitropolit al Moldovei. În Sfânta Mânăstire Slatina anul 1844.

——-

Vedenia Sfântului Ierarh Nifon al Constanţianei despre Infricoşata Judecată
Domnul nostru Iisus Hristos Cu ce urgie voi pedepsi pe acei slujitori care n-au fost păstori adevăraţi ai Bisericii; care Mi-au părăginit via Mea şi Mi-au risipit oile! Că au păstorit aur şi argint şi nu suflete şi au căutat preoţia pentru interes. Ce pedeapsă vor lua! Ce tânguire! Voi vărsa peste ei toată mânia Mea şi urgia, şi-i voi zdrobi. Sau străduit să câştige oi şi boi care pier, iar de turma mea cea cuvântătoare nu s-au îngrijit. Voi pedepsi cu toiag fărădelegile lor şi cu bici nedreptăţile lor. Dar şi preoţii care glumesc, râd şi se ceartă în biserică, îi voi arunca în foc şi în tartar! Am venit şi vin. Cine poate să-Mi stea împotrivă? 
Voi judeca şi pe monahii care şi-au neglijat canonul şi au nesocotit făgăduinţele pe care le-au făcut înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a oamenilor. Una au făgăduit şi alta au făcut. Din înălţimea norilor îi voi arunca în prăpastia iadului. Nu le-a fost de-ajuns pieirea lor, ci au produs şi altora sminteală ucigătoare. Mai bine le-ar fi fost să nu se fi lepădat de lume, decât să se lepede şi să trăiască rău, în desfrânare. „A Mea este răzbunarea, Eu le voi răsplăti tuturor celor ce nu au voit să se pocăiască. Îi voi judeca pe toţi ca un Judecător drept…”.