Category Archives: Canonul 31

Canoane ce interzic si fac nevalide cununiile mixte 

—–Sinodul Laodiceea

CANONUL 10

Nu se cuvine, ca cei ai Bisericii cu ne băgare de seamă să împreuneze spre împărtăşirea nunţii pe fiii lor cu eretici.

[Sinod 4, can. 14]

TÂLCUIRE

Nu se cade cei ai Bisericii(278) adică atât clericii cât şi mirenii dreptslăvitori, a-şi însoţi prin nuntă pe fiii, sau fiicele lor cu feţe ereticeşti, nefăcând deosebire între dreptcredincios şi eretic. Citeşte şi pe cel 14 al sinodului al 4-lea.

(278) Precum sinodul acesta în cel mai de sus al 9-lea canon zice să nu meargă la cimitirele ereticilor cei ai Bisericii, adică clericii, ori mirenii cei credincioşi, care şi însuşi el aceasta tâlcuieşte. Asemenea şi în acest canon zicând ca cei ai Bisericii că nu se însoare cu ereticii, să înţelege şi clericii şi mirenii creştini.

—–CANONUL 31

Nu se cade a se încuscri cu nici un eretic, ori a da fii, sau fiice, ci mai ales a lua, de s-ar făgădui a se face creştini.

TÂLCUIRE

Nu se cade, creştinii a-şi da pe fii, sau pe fiicele lor după nici un eretic spre împreunarea nunţii. Ca să nu-i întoarcă pe ei la a lor rătăcire, de la dreapta credinţă, ci mai ales creştinii să ia din eretici, de se vor făgădui însă, şi se vor întoarce mai înainte la Ortodoxie. Vezi şi canonul 14 al sinodului 4.

—–Sinodul IV Ecumenic

CANONUL 14

Fiindcă în oarecare eparhii s-au iertat anagnoştilor şi psalţilor a se însura, au hotărât sfântul sinod a nu fi iertat vreunul din aceştia a lua muiere de altă religie. Iar cei ce acum dintr-o însoţire ca aceasta au făcut copii, de au apucat a boteza pe cei născuţi dintr-înşii de către eretici, să-i aducă pe ei la împărtăşirea soborniceştii Biserici. Iar de n-au apucat a-i boteza, să nu poată a-i boteza de eretici, încă nici a-i împreuna prin nunta cu faţa ereticească, sau evreiască, sau elinească. Fără numai când ar făgădui că se va muta la ortodoxa credinţă, faţa ceea ce s-a împreunat cu cel ortodox. Iar dacă cineva ar călca hotărârea aceasta a sfântului sinod, să se supuie canoniceştii certări.

[Apostolic, can. 26; Sinod 6, can. 6, 72; Laodiceea, can. 10, 31; Cartagina, can. 19, 29, 33]

TÂLCUIRE

Măcar că canonul 26 al Apostolilor porunceşte că anagnoştii şi cântăreţii după hirotesie, de vor voi pot să se însoare, cu toate acestea din canonul acesta se vede, că acest lucru nu era pretutindenea iertat, (şi mai ales în Africa după al său canon 19), porunceşte dar sfântul sinodul acesta, că în locurile acelea unde se iartă aceasta, să nu fie slobod vreunui citeţ şi cântăreţ a lua muiere de străină religie. Iar câţi au ajuns a naşte copii din acest fel de nelegiuită nuntă, să-i aducă la soborniceasca Biserică, şi de i-au botezat cu botezul ereticilor, dacă botezul acel ereticesc, cu care s-au botezat, nu era deosebit de cel al ortodoxiei, după materie şi fel, ci ar putea fi primit de soborniceasca Biserică, să-i ungă cu Sfântul Mir, numai precum zice Zonara. (mai drept însă este, şi mai sigur a se boteza, fiindcă botezul tuturor ereticilor este întinăciune, şi nu botez, după tâlcuirea canoanelor 46, 47, 68 apostoleşti.) Iar dacă botezul acela n-ar fi primit, din nou să-i boteze. Şi dacă încă nu i-au botezat, să nu-i mai boteze în botezul cel ereticesc, nici să-i împreuneze prin nuntă cu faţă ereticească adică, sau cu iudeu, sau cu elin, adică cu necredincios, şi slujitor de idoli. Iar dacă poate şi ereticul va făgădui a se face ortodox, facă-se mai întâi după făgăduinţa sa, şi atuncea să se săvârşească nunta. Iar cel ce le-ar călca acestea, să fie supus canoniceştilor certări, celor mai de sus adică apostoleşti.

——Sinodul VI Ecumenic

CANONUL 72

Să nu fie iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăşi bărbat eretic a se însoţi cu femeie dreptslăvitoare, ci deşi s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toţi, nunta să se socotească neîntărită, şi nelegiuita însoţire să se deslege, că nu trebuie cele neamesteacate a se amesteca, nici cu oaia lupul a se împletici, şi cu partea lui Hristos soarta păcătoşilor. Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se aforisească. Iar dacă unii încă întru necredinţă aflându-se, şi încă nu sunt număraţi în turma celor dreptslăvitori, s-au însoţit cu legiuită nuntă, între sineşi, apoi, o parte adică binele alegându-l, a alergat la lumina Adevărului; iar cealaltă, se ţine încă de legătura rătăcirii, nealegând a căutat către dumnezeieştile raze ale adevărului (însă de binevoieşte cea necredincioasă a locui împreună cu cel credincios, sau dimpotrivă cel necredincios cu cea necredincioasă) să nu se despartă, după dumnezeiescul Apostol: „Că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. (I Corinteni: 7,14)

[Sinod 4, can. 14]

TÂLCUIRE

Poate că din învoirea aceasta, şi din împreună locuinţa, se va povăţui şi cealaltă parte către buna cinstire; după zicerea a însuşi acestui dumnezeiesc Apostol, că ce ştii femeie de-ţi vei mântui bărbatul? Şi ce ştii bărbate de-ţi vei mântui femeia? (I Corinteni: 7,16) Teamă-se de certarea acestui sfânt sinod arhiereii cei ce slobod nişte asemenea însoţiri, şi nici întru un chip să ierte nişte nunţi ca acestea.

——-Canonul Apostolic

CANONUL 26

Dintru cei ce au intrat în cleros neînsuraţi, vrând să se însoare, poruncim numai anagnoştii (citeţii) şi psalţii.

[Sinod 4, can. 14; Sinod 6, can. 6; Cartagina, can. 19, 33; Vasilie, can. 69]

TÂLCUIRE

Prezbiterii, şi diaconii, şi ipodiaconii, mai-nainte de a se hirotonisi, au voie a-şi lua femeie (prin cununie), şi după nuntă să se hirotonisească, iar dacă după hirotonie s-ar însoţi cu femeie, se caterisesc de la treapta lor după canonul 6 al soborului 6. Iar citeţii şi cântăreţii şi clericii cei mai josiţi au voie a se căsători, şi după ce se vor face clerici fără de păcătuire, şi să păşească înainte şi la mai mare treaptă. Drept aceea acest canon, porunceşte unii ca aceştia să se însoţească cu femeie, şi după ce s-au făcut clerici însă cu femeie credincioasă, şi nu cu de altă credinţă, după canonul 14 al soborului 4 de toată lumea. Iar canonul 9 al celui din Cartagina rânduieşte: cum că citeţii când vor ajunge la vârsta de 14 ani, să fie siliţi ori a se însoţi prin nuntă, ori să mărturisească înfrânare adică a păzi feciorie. Iar după ce se vor însoţi să nu fie siliţi a se înfrâna mai mult de ce este rânduit, după canonul 33 al acestuiaşi. Iar canonul 69 al marelui Vasilie zice că citeţul de va cădea cu logodnica sa mai-nainte de a se cununa, să fie argos (liber) un an, apoi să se primească, iar la mai înaltă treaptă însă să nu se suie. Iar de ar fura nunta fără de logodnă, să înceteze de slujba sa. Iar canonul 6 al soborului al 6-lea anume pune înainte pe acest canon.

——Sinod Cartagina

CANONUL 29, 24

Asemenea a plăcut, ca fiii clericilor, cu păgâni, ori cu eretici, să nu se împreune cu nuntă.

[Sinod 4, can. 14; Sinod 6, can. 72; Laodiceea, can. 10, 31]

TÂLCUIRE

Vezi mai pe larg la canonul 14 al sinodului 4.

=======

Gandul mi-a spus :

Avand in vedere ca , cunununia e mixta si de Biserica Ortodoxa nu e binecuvantata si neacceptata ba chiar se cere in alt canon dezlegarea unei asemenea nelegiuiri , daca ei se iau sot si sotie mixt vor avea si relatii trupesti si deci cad in curvie , e ca si cum Biserica a binecuvantat curvia ca sa apara niste suflete noi ca sa fie Botezate Ortodox…

======

======