Category Archives: Capitolul XI

Proorociile Apocalipsei

August 16, 2010 4:03 am by: Category: Axa 45, Oglinda vremii 

CAPITOLUL X :Despre Îngerul cel învăluit într-un nor, avînd pe cap un curcubeu, care a vestit dinainte sfîrşitul

Stih 1: Şi am văzut alt Înger puternic, pogorîndu-se din cer învăluit într-un nor; şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca stîlpii de foc.

„Norul”, „curcubeul” şi „soarele” arată lumina Sfîntului Înger, cea asemenea cu aceste stihii. Astfel, se arată firea îngerească cea cerească şi felurită întru bunătăţi, şi luminată şi ştiinţa ei. Iar „stîlpii de foc” însemnează groaza şi munca asupra celor ce săvîrşesc rele, adică asupra celor ce tîlhăresc pe pămînt şi a celor ce ucid pe mare. De aceea are piciorul cel drept peste mare, iar peste pămînt pe cel stîng, arătînd prin aceasta munca celor fără de lege.

[„Aşezarea lui cu picioarele pe mare şi pe pămînt – adaugă Sfinţitul Averchie – arată stăpînirea asupra stihiilor lumii pămînteşti.”]

Stihurile 2, 3: Şi în mînă avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stîng pe pămînt. Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar cînd a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor.

Cartea cea mică mi se pare a cuprinde numele şi faptele celor ce sînt prea-răi, care au tîlhărit pe pămînt şi ale celor ce au făcut necurăţii şi au ucis pe mare, a căror muncă o arată Îngerul, întinzîndu-şi picioarele ca nişte aripi de foc pe pămînt şi pe mare. Iar glasul Îngerului, cel asemenea cu răcnirea leului, arată spaima şi groaza lui de nesuferit, a căror mărturie e Daniil (capitolul 10). Iar prin cele „şapte tunete” socotim că se înţeleg şapte glasuri grăite de un Înger sau sînt ale celor şapte Sfinţi Îngeri care au trîmbiţat pentru cele viitoare. Şi aceşti Îngeri se trec după Îngerul cel mai înalt, şi de acolo iau pricină şi bun prilej de a prooroci, după buna lor rînduială, cum zice dumnezeiescul Dionisie.

[La acestea, cuviosul Averchie adaugă: „Unii socotesc că acestea sînt şapte perioade din istoria omenirii: 1) biruinţa Creştinismului asupra păgînismului; 2) marea migraţie de popoare şi căderea Împărăţiei Romane, în locul căreia s-au ridicat noile stăpîniri creştine; 3) naşterea Islamului şi năruirea Împărăţiei Bizantine; 4) răstimpul cruciadelor; 5) împuţinarea credinţei în Bizanţul deja supus Islamului şi în vechea Romă, unde domnea duhul papistaş, care a avut drept urmare apariţia apostaziei în Biserică prin mijlocirea Reformei; 6) revoluţiile şi aşezarea pretutindeni în lume a anarhiei sociale, din care va ieşi «fiul pierzării», Antihristul; 7) refacerea «Împărăţieiei Romane» – adică a noii împărăţii a toată lumea, avîndu-l drept cap pe Antihrist – şi sfîrşitul lumii.”]

Stih 4: Şi, cînd au vorbit cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit un glas care zicea din cer: „Pecetluieşte cele ce au grăit cele şapte tunete şi nu le scrie!”

„Pecetluieşte cele ce au grăit cele şapte tunete şi nu le scrie!”/ Prin zicerea aceasta, se arată că cele grăite sînt neştiute şi că nu se vor cunoaşte decît numai după dovedirea şi plinirea lucrurilor. De aici, Evanghelistul a învăţat să însemneze numai glasurile tunetelor, iar tălmăcirea şi ştiinţa cea arătată s-o ascundă pînă la vremea plinirii. Nişte cuvinte de acestea, pecetluite şi ascunse, a învăţat cîndva şi Daniil.

Stihurile 5, 6: Iar Îngerul pe care l-am văzut stînd pe mare şi pe pămînt şi-a ridicat mîna dreaptă către cer şi s-a jurat pe Cel care este viu în vecii vecilor – Care a făcut cerul, şi pămîntul, şi cele ce sînt pe pămînt, şi marea şi cele ce sînt în mare – că timp nu va mai fi.

„Şi Îngerul s-a jurat pe Dumnezeul cel viu (…)”/ Dumnezeu, neavînd pe nimeni mai mare pe care S-ar putea jura, Se jură pe Sine Însuşi. Şi zic că Îngerul se jură că nu va mai fi vreme din pricina necredinţei noastre. Şi vorbeşte fie de veacul viitor, în care nu va mai fi vreme măsurată cu soarele, fie zice că vremea pînă la plinirea glasului celui de-al şaptelea Înger nu va fi prea lungă.

Stih 7: Ci, în zilele cînd va grăi al şaptelea Înger — cînd va fi să trîmbiţeze — atunci săvîrşită este taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, Proorocilor.”

Mi se pare că aici însemnează cum – după trecerea a şapte veacuri, în zilele veacului al şaptelea, ce se arată prin a şaptea trîmbiţă – se vor plini desăvîrşit cele spuse de sfinţii Prooroci. Şi numeşte împlinirea acestor lucruri „bună-vestire”, pentru odihna cea vestită sfinţilor.

Capitolul XI

Stihurile 1, 2: Apoi, mi-a dat o trestie, asemenea unui toiag, zicînd: „Scoală-te şi măsoară biserica lui Dumnezeu, şi jertfelnicul şi pe cei care se închină în el! Iar curtea cea dinafară a bisericii scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată păgînilor, care vor călca în picioare cetatea sfîntă patruzeci şi două de luni.

Prin „trestia” dată lui, zicîndu-i-se: „Scoală-te şi măsoară biserica lui Dumnezeu”, arată că aceasta se măsoară prin mintea îngerească şi prin limpezimea conştiinţei. […]

Se cade să ştim că alţii au înţeles că „biserica lui Dumnezeu” ar fi Legea veche, iar „curtea dinafară” Legea cea nouă, care, pentru mulţimea celor ce se mîntuiesc în ea, este fără de măsură. Iar prin cele „42 de luni” ei zic că se închipuie scurtarea vremii care cuprinde tainele legii celei noi pînă la a doua venire a lui Hristos. Însă noi socotim că „Biserică” se numeşte casa Dumnezeului celui viu, în care noi Îi aducem lui Dumnezeu jertfa cea cuvîntătoare. Iar prin „curtea dinafară” socotim că se înţeleg neamurile necredincioase şi Evreii, şi de aceea este nevrednică a se măsura de către Înger, pentru necurăţia acestora. Căci Domnul i-a cunoscut pe cei ce sînt ai Lui, iar pe cei fără de lege Cel ce le ştie pe toate zice că nu-i cunoaşte, căci nu vrea să mai ispitească scornirile lor. Şi socotesc că cele 42 de luni cît va fi călcată cetatea sfîntă, adică Ierusalimul cel Nou sau Biserica Sobornicească, de către păgîni, închipuie că pe vremea lui Antihrist credincioşii şi cei aleşi vor fi călcaţi şi prigoniţi trei ani şi jumătate.

Stihurile 3, 4: Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie şi două sute şaizeci de zile.” Aceştia sînt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pămîntului.

Prin aceşti „doi martori”, mulţi dascăli i-au înţeles pe Ilie şi pe Enoh, căci ei vor lua vreme de la Dumnezeu să proorocească la sfîrşitul lumii timp de trei ani şi jumătate, fiecare an socotindu-se de 360 de zile. Iar prin îmbrăcarea în sac, arată tînguirea şi multa plîngere pentru cei călcaţi şi amăgiţi de înşelarea lui Antihrist. Pe aceştia, Zaharia Proorocul (capitolul 4) i-a asemănat cu doi măslini şi cu două sfeşnice, pentru că ei aduc hrana lumii celei înţelegătoare, prin untdelemnul faptelor bune plăcute lui Dumnezeu.

Stihurile 5, 6: Şi, dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; deci, dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela va trebui ucis. Aceştia au putere să încuie cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sînge şi să bată pămîntul cu orice fel de bătaie, ori de cîte ori vor voi.

„Şi de va vrea cineva să le facă rău (…)” / O, minunată bunătate şi facere de bine a lui Dumnezeu! – fiindcă El aduce leacul întocmai potrivit cu rana. Căci – aşa cum hristosul cel mincinos (Antihrist) va lua toată puterea diavolului şi va fi cel mai slăvit dintre toţi vrăjitorii şi fermecătorii, întru toate semnele şi minunile cele mincinoase – tot astfel Dumnezeu îi va înarma pe sfinţii aceştia doi cu puterea adevăratelor semne şi minuni, care, prin adevăr şi lumină, vor vădi minciuna şi întunericul, adică îi vor întoarce pe cei rătăciţi cu cuvîntul învăţăturii sau cu bătăile muncilor: nu vor da ploaie, îi vor bate cu foc şi cu schimbarea stihiilor şi cu alte semne. Iar pe amăgitorul (Antihrist) îl vor face cunoscut şi acesta nu-i va putea vătăma pînă nu-şi vor împlini proorocia.

[„Foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor (…)”/ La aceasta, Sfîntul Ambrozie zice aşa: „Din gura lor, iese foc şi-i nimiceşte pe vrăjmaşi, căci Duhul Sfînt vorbeşte prin gura sfinţilor (Matei 10:20).”]

Stihurile 7, 8: Iar cînd vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adînc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă duhovniceşte „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.

Despre mărturie, spune că va fi făcută pentru întoarcerea celor înşelaţi de „fiară”, adică de Antihrist, care va ieşi din locuri întunecoase şi din prăpăstiile pămîntului (acolo unde este diavolul osîndit la muncă). [Fiara] îi va omorî pe Ilie şi pe Enoh după slobozenia lui Dumnezeu şi le va lăsa trupurile neîngropate în Ierusalimul cel vechi şi răzvrătit, unde a pătimit şi Iisus Hristos. Pentru că Antihristul aici îşi va pune scaunul împărătesc, după asemănarea lui David. Căci David L-a avut ca urmaş după trup pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, ca prin aceasta să se arate că Hristos este Cel care împlineşte cuvîntul proorociei, precum zice: „Ridica-voi cortul lui David cel căzut şi cele surpate ale lui iarăşi le voi zidi” (Amos 9:11). Iar Iudeii cei amăgiţi vor tîlcui aceasta pentru venirea Antihristului.

Stihurile 9, 10: Şi din noroade, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormînt. Iar locuitorii de pe pămînt se vor bucura de moartea lor, şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi prooroci i-au chinuit pe locuitorii de pe pămînt.

„Şi din noroade, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi (…)” Zice: Cei odată stăpîniţi de minunile mincinoase ale lui Antihrist – care şi-au scris în inimile lor numele cel urît de Dumnezeu al lui Antihrist, care nu se mai şterge, ori Evrei, ori păgîni – aceştia nu vor lăsa să fie îngropate sfintele trupuri ale celor doi, bucuroşi că au scăpat de bătăile primite de la ei. Şi se vor veseli pentru această întoarcere [a lucrurilor] (Psalm 12:6), neaducîndu-şi aminte că „pe care-l iubeşte, Dumnezeu îl ceartă; şi-l bate pe tot fiul pe care-l primeşte” (Pilde 3:11, 12; Evrei 12:6). Şi cu zăbale şi cu frîu îi va înfrîna pe cei amăgiţi prin lucrarea lui Antihrist, ca măcar prin silă să se întoarcă la calea cea dreaptă.

Însă nouă ni se cade să ne rugăm Domnului, zicînd aşa: Bine este nouă că ne-ai smerit, ca să ne învăţăm îndreptările Tale, şi întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mîntuirii noastre, întoarce mînia Ta de la noi! Să nu intri la judecată cu robii Tăi! Căci, fiind judecaţi de Tine, Stăpîne iubitorule de oameni, „sîntem certaţi ca să nu ne osîndim odată cu lumea” (1 Corinteni 11:32). Pentru puţine munci, să scăpăm de munca cea veşnică, fiindcă bogat eşti întru îndurări, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie ţi se cuvine toată mulţumirea, mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui şi Duhului celui de viaţă făcător, acum, şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Stihurile 11, 12: Însă, după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi au stat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei care se uitau la ei. Şi din cer au auzit glas puternic, zicîndu-le: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit la cer, în nori, şi au privit la ei duşmanii lor.

După trei zile şi jumătate, zile întocmai la număr cu anii proorociilor, în care au zăcut morţi, zice că iar se vor scula şi se vor sui la cer în carul Stăpînului, pe nori, frică şi groază făcîndu-li-se celor ce-i vor vedea.

Stihurile 13, 14: Şi în ceasul acela s-a făcut cutremur mare, şi a zecea parte din cetate s-a prăbuşit şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului cerului. Al doilea „vai” a trecut; al treilea „vai”, iată, vine degrabă.

„Şi în ceasul acela s-a făcut cutremur mare (…)”/ Mi se pare că acestea vor fi cu adevărat văzute atunci, dar socotesc că arată şi schimbarea duhovnicească a celor ce se vor clăti spre lucrul cel stătător şi tare. Iar prin „a zecea parte din cetate” care va cădea se înţelege căderea păgînătăţii, a celor ce nu vor învăţa nici din răpirea la cer a acelora, iar ceilalţi sînt cei ce se vor mîntui peste puţină vreme. Iar cei „şapte mii” ucişi arată că cei ce s-au lipit de cele şapte veacuri ale vieţii de acum şi nu mai aşteaptă veacul al optulea, al învierii, se vor omorî cu moarte veşnică. Sau poate că „şapte mii” vor fi din Iudeii ce se vor supune şi-l vor crede pe Antihrist.

„(…) s-au înfricoşat şi au dat mărire Dumnezeului ceresc.”/ După ce necredincioşii se vor munci şi mucenicii lui Hristos se vor proslăvi, cei vrednici de mîntuire vor da slavă lui Dumnezeu. „Al doilea «vai» a trecut (…)”/ După al doilea „vai”, vine al treilea, care e vestit de a şaptea trîmbiţă.

Despre a şaptea trîmbiţă şl despre sfinţii ce-L vor lăuda pe Dumnezeu pentru judecata cea viitoare

Stihurile 15-18: Şi a trîmbiţat al şaptelea Înger, şi s-au pornit în cer glasuri puternice care ziceau: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său, şi va împăraţi în vecii vecilor!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni care şed înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor au căzut cu feţele la pămînt şi s-au închinat lui Dumnezeu, zicînd: „Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule – Cel care eşti, şi Cel care erai şi Cel care vii – că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Şi păgînii s-au întărîtat, dar a venit mînia Ta şi vremea ca cei morţi să fie judecaţi şi să-i răsplăteşti pe robii Tăi – pe prooroci, şi pe sfinţi şi pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari – şi să-i prăpădeşti pe cei care prăpădesc pămîntul.”

Aici, iarăşi se spune că Îngerii şi cei care au trăit ca Îngerii Îi vor aduce mulţumire lui Hristos-Dumnezeu pentru că din dragoste pentru noi a binevoit a primi ca om împărăţia pe care după dumnezeire a stăpînit-o de la început. „Şi păgînii s-au întărîtat (…)”/ Neamurile păgîne s-au mîniat de aceasta ca şi cum ar fi o învăţătură nouă şi străină. Iar Dumnezeu, răbdînd mult, mai pe urmă a adus muncă asupra lor, şi de aceea zice: „(…) dar a venit mînia Ta”.

„(…) vremea ca cei morţi să fie judecaţi (…)”/ Arată vremea învierii şi a judecăţii morţilor, cînd fiecăruia i se vor da răsplătiri după fapte şi după vrednicie. Iar prin „prooroci”, prin „sfinţi” şi prin „cei ce se tem de Dumnezeu” se arată trei cete care aduc roadă unii o sută, alţii şaizeci şi alţii treizeci (Matei 13:23). Iar Apostolii au dobîndit soarta cea dintîi şi şed pe 12 scaune. Iar „mici şi mari” socotim că îi numeşte pe sfinţii mai mici şi pe cei care i-au întrecut. Sau, „mici” îi numeşte pe păcătoşii cei defăimaţi, iar „mari” pe cei drepţi.

Despre prigoanele cele dintîi împotriva Bisericii şi despre cei ce vor fi pe lîngă Antihrist

Stih 19: Şi s-a deschis biserica lui Dumnezeu cea din cer, şi s-a văzut în biserică chivotul legămîntului Său; şi au fost fulgere, şi vuiete, şi tunete, şi cutremur şi grindină mare.

Prin deschiderea cerului şi vederea chivotului, se arată descoperirea bunătăţilor gătite sfinţilor, bunătăţi care – după Apostolul Pavel – sînt ascunse toate în Hristos, „în Care locuieşte trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Iar cînd acestea se vor descoperi, asupra celor necredincioşi, a celor fără de lege, vor veni glasuri groaznice, fulgere şi grindină. Iar „cutremurul” arată schimbarea acestei lumi şi închipuie munca gheenei.

Advertisements