Category Archives: CAPITOLUL XIV

Proorociile Apocalipsei

October 1, 2010 6:02 am by: Category: Axa 48, Oglinda vremii 

CAPITOLUL XIII: Despre fiara cu şapte capete şi cu zece coarne

Stih 1: Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară care avea zece coarne şi şapte capete, şi pe coarnele ei zece steme, şi pe capetele ei nume de hulă.

Prin „fiara” aceasta, unii înţeleg o oarecare putere mai prejos decît Satana, dar mai mare peste ceilalţi draci. Iar prin aceea ce va ieşi din pămînt după aceasta, îl înţeleg pe Antihrist. (Scolie: Iar Metodie, Ipolit şi alţii au tîlcuit că fiara aceasta va fi Antihrist, acela ce va ieşi din „marea” lumii, cea învălurită şi tulburată.)

Iar prin cele „zece coarne” împodobite cu tot atîtea steme şi prin cele „şapte capete” se înţelege unirea diavolului cu Antihristul şi cu stăpîniile pămînteşti, [unire] împărţită în vremurile de apoi în zece împărăţii. Şi în cele ce urmează împărăţia lumii acesteia este închipuită cu şapte curgeri de vremi, şi cu vreme de şapte zile măsurată şi cu şapte chipuri ale petrecerii. După împărăţia de şapte veacuri a Domnului în veacul acesta, va începe să lucreze Satana. Şi „numele de hulă” de pe capetele fiarei îi arată pe ajutoarele şi ispravnicii săi, de vreme ce aceia n-au încetat a-L huli pe Hristos dintru început şi pînă la arătarea marelui şi Creştinului Constantin, după care au fost hulitori împotriva lui Hristos Iulian [Apostatul] şi Valens. (Scolie: Prin „capetele” lui Antihrist se înţeleg toţi tiranii cei hulitori de Hristos cîţi au fost pînă la marele Constantin, şi cei ce au fost după dînsul şi vor mai veni pînă la Antihrist.)

[Pentru mai multe desluşiri, să însemnăm şi ceea ce spune Sfinţitul Averchie: „«Fiara» care iese din mare este socotită de aproape toţi tîlcuitorii ca fiind Antihristul, ieşind din «marea vieţii», adică din mijlocul omenirii, cea tulburată precum marea. De aici, este limpede că Antihristul nu va fi un duh sau demon, ci un urmaş înfricoşat al firii omeneşti; nu va fi un diavol întrupat, cum au crezut unii, ci un om. S-a mai socotit că această fiară închipuie o stăpînire împotriva lui Dumnezeu, precum a fost în vremea Creştinismului timpuriu împărăţia romană, iar în vremurile de pe urmă va fi împărăţia a toată lumea a lui Antihrist.”]

Stih 2: Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ca a leilor. Şi balaurul i-a dat fiarei puterea lui, şi scaunul lui şi stăpînire mare.

„Şi fiara (…) era asemenea leopardului (…)”/ Prin „leopard”, arată împărăţia grecească; prin „urs”, pe cea persană, iar prin „leu” pe cea a Babilonenilor. Pe acestea toate le va stăpîni Antihrist, ca acela ce va veni ca un împărat Roman, cînd îşi va vedea degetele picioarelor sale de lut, prin care se arată acea împărăţie împărţită în zece, slabă şi lesne de stricat.

„Şi balaurul i-a dat fiarei puterea sa (…)” Căci Satana, balaurul cel înţelegător, îi va da lui Antihrist toată puterea sa întru semne şi minuni mincinoase, spre pieirea celor neîntăriţi.

[Nu e fără de folos să citim şi din tîlcuirea lui Averchie: „În persoana Antihristului, sînt adunate însuşirile celor mai sălbatice dintre fiare. El are şi «şapte capete», precum diavolul, «balaurul cel mare», iar pe capetele lui sînt scrise «nume de hulă», pentru a da pe faţă spurcăciunea sa lăuntrică şi dispreţul faţă de tot ce e sfînt. Cele zece coarne ale lui sînt încoronate cu steme, ca dovadă că se va folosi de puterea sa împotriva lui Dumnezeu cu puterea unui împărat pămîntesc. El va primi această putere de la «balaurul», care îi va da lui tronul său şi cele trei împărăţii (vezi la Daniil 7:23-25).”]

Stih 3: Şi unul din capetele fiarei era ca şi junghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecată; şi tot pămîntul, minunat, se uita după fiară.

Prin capul „ca şi junghiat de moarte”, numeşte un voievod al lui Antihrist, care, fiind omorît, se va arăta înviat prin farmece şi prin năluciri amăgitoare, precum a făcut şi Simon Magul, cel vădit de mai-marele Apostolilor, Petru. Sau, mai poate însemna şi faptul că împărăţia Romanilor va răbda un fel de omorîre prin împărţirea ei în zece părţi, iar apoi se va vindeca, adică se va strînge din nou într-o singură stăpînire (cum a fost porunca lui Avgust Chesarul).

Stih 4: Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpînirea; apoi, s-au închinat fiarei, zicînd: „Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?!

(Scolie: Cu minunile sale, Antihrist va îngrozi pămîntul tot. S-au minunat şi s-au închinat. Aici, trebuie înţelese minunile pe care le va face Antihrist prin amăgirile diavolului, cel ce va lucra în el. Prin el, i se va da închinăciune balaurului, căci şi morţii va învia şi va face semne ce se vor arăta celor orbiţi la minte.)

Stihurile 5, 6: Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui, şi Cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer.

„(…) şi i s-a dat putere să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni.”/ Prin „42 de luni” arată că, după slobozenia lui Dumnezeu, trei ani şi jumătate va avea putere şi va huli pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Iar prin „Cortul lui Dumnezeu”, arată sălăşluirea lui Dumnezeu-Cuvîntul în trup (adică întruparea Sa) şi odihna Sa întru sfinţi, împotriva cărora se va întoarce fiara spre hulă, apoi şi împotriva Sfinţilor Îngeri.

[„(…) să lucreze vreme de patruzeci şi două de luni.”/ „Stăpînirea lui – zice Sfinţitul Averchie – nu va dura mult, fiindcă altfel, potrivit cuvintelor Mîntuitorului, «nu s-ar mai mîntui nici un trup» (Matei 24:22).”]

Stihurile 7, 8: Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască; şi i s-a dat ei stăpînire peste toată seminţia, şi norodul, şi limba şi neamul. Şi i se vor închina ei toţi cei care locuiesc pe pămînt ale căror nume nu sînt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului cel înjunghiat.

„Şi i s-a dat să facă război (…)”/ Peste toată seminţia şi limba va avea vicleană stăpînire. (Scolie: Îi va stăpîni numai pe aceia ale căror nume nu sînt scrise în cartea vieţii.)

Stihurile 9, 10: Dacă are cineva urechi, să audă! Cine ia pe alţii robi de robie are parte; cine va ucide cu sabia dator este să moară de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

„Cine ia pe alţii robi (…)”/ Fiecare va primi vrednice răsplătiri după faptele sale. Cei care au fost mereu gata a necăji pe aproapele lor, aceia vor fi robiţi de diavolul şi, prin sabia sufletească a Satanei, vor fi luaţi robi de către acesta, căruia i-au slujit prin fapte rele, precum zice marele Petru. Iar cei ce au credinţa curată şi răbdarea neştirbită în ispite (2 Petru 2:7), aceştia nu se vor şterge din cartea vieţii. Asemenea şi pe noi – cei care gîndim cele necuvioase ale patimii vremii de acum şi nevrednice de mărirea ce se va descoperi sfinţilor, dar călătorim vitejeşte pe „calea cea strîmtă” – să vrea Dumnezeu a ne face părtaşi peste toată mărirea căii veacului viitor şi, aflînd odihna şi desfătarea, să împărăţim împreună cu Hristos, Căruia I se cuvine, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfînt, toată mulţumirea şi închinăciunea, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Despre proorocul cel mincinos

Stih 11: Am văzut apoi altă fiară, ridicîndu-se din pămînt, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur.

Unii înţeleg că „fiara” aceasta este Antihristul. Altora, li se pare că e Satana şi socotesc că cele „două coarne” ale lui ar fi ale lui Antihrist şi ale unui prooroc mincinos. Iar noi socotim (după Irineu) că, într-adevăr, fiara aceasta de acum va fi un prooroc mincinos, care „va ieşi din pămînt”, adică din viaţa cea pămîntească şi care se tîrăşte pe pămînt. Se zice că va avea „două coarne asemenea cu ale mielului” pentru că, sub piele de oaie, va tăinui sălbăticie de lup ascunsă şi mohorîre. Căci la început va arăta un chip de creştinătate. Sfîntul Irineu al Lyonului spune că acesta este sluga ajutătoare lui Antihrist şi proorocul lui mincinos, care va primi puterea de a face semne şi minuni, înaintea lui Antihrist, gătindu-i acestuia calea cea ducătoare la pieire. Şi zice că acesta va grăi „ca un balaur”, de vreme ce le va face şi le va grăi pe cele ale diavolului celui începător de răutate.

Stihurile 12, 13: Şi toată stăpînirea celei dintîi fiare o are în mînă, în faţa ei. Şi face pămîntul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintîi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari: chiar şi foc face să se pogoare din cer pe pămînt, înaintea oamenilor.

Acel înainte-mergător al potrivnicului lui Hristos, Antihrist, le va face pe toate prin farmece şi năluciri, spre amăgirea oamenilor, ca să li se pară că Antihrist este Dumnezeu, mărturisit fiind de lucrătorul unor astfel de minuni. Acesta îl va urma întru toate pe Ioan Botezătorul, cel care i-a adus la Mîntuitorul pe cei ce au crezut, dar spre înşelarea oamenilor, cărora, deşi vor fi în rătăcire, le va spune că urmează adevărului. Căci nu este de mirare de-i va face pe oamenii cei orbiţi cu înşelăciunea să vadă pogorîndu-se foc din cer, ca şi în istoria lui Iov, cînd s-a pogorît foc şi a ars dobitoacele lui după îngăduinţa lui Dumnezeu şi după lucrarea Satanei (Iov 1:16).

Iar vindecarea rănii fiarei zicem să fie păruta unire pentru scurtă vreme a împărăţiei celei împărţite; sau, îndreptarea de către Antihrist, pentru puţină vreme, a stăpînirii lui Satan, stricate prin crucea Domnului; sau, învierea amăgitoare a vreunuia ce va muri dintre ai lui Antihrist.

Stih 14: Şi-i amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pămînt prin semnele ce i s-a dat să le facă înaintea fiarei,

„Şi-i amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pămînt (…)”/ Îi va înşela pe cei cărora le place pururea viaţa pămîntească, căci pe cei cu viaţă în cer nu-i amăgeşte mintea, fiind întăriţi întru înainte-vestirea venirii lui.

Stihurile 14-17: zicînd celor care locuiesc pe pămînt să facă chip fiarei care a fost rănită cu sabia, şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, aşa încît chipul fiarei să şi grăiască. Iar pe cîţi nu se vor închina chipului fiarei, va avea putere ca să-i ucidă. Şi-i sileşte pe toţi – pe cei mici şi pe cei mari, pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei slobozi şi pe cei robi – ca să-şi pună semn pe mîna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încît nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.

„(…) ca să şi grăiască chipul fiarei.”/ Apolonie şi alţii spun că dracii au grăit de multe ori cu puterea farmecelor prin chipuri, şi prin idoli săpaţi, şi prin lemne, şi prin apă şi prin trupuri moarte, precum a făcut şi Simon Vrăjitorul înaintea Romanilor şi a marelui Petru. Iar Apostolul i-a vădit rătăcirea, arătînd că a săvîrşit învierea în chip mincinos, căci el (Petru) l-a înviat pe acel mort cu adevărat, pentru a dovedi că morţii se vor scula. (Scolie: Apolonie a fost un filosof în Alexandria.)

Deci aşa se zice că va face şi ispravnicul şi înainte-mergătorul lui Antihrist, prin lucrarea diavolului, încît va grăi chipul fiarei întru arătare mincinoasă. Şi-i va omorî pe cei ce nu se vor închina fiarei. Şi se va nevoi să pună peste toţi numele cel pierzător al potrivnicului şi înşelătorului: pe mîna lor cea dreaptă, ca să taie lucrarea celor drepte şi bune; iar pe frunte, pentru a-i învăţa pe cei amăgiţi să fie îndrăzneţi întru înşelăciune şi întru întunecare. Dar numele [Antihristului] nu va fi primit de cei însemnaţi pe faţă cu lumina cea dumnezeiască. Şi numele fiarei se va vesti peste tot celor ce vor cumpăra şi celor ce vor vinde, încît cei ce nu-l vor primi vor suferi moarte cumplită, din lipsa celor trebuincioase.

Stih 18: Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Ştiinţa cea dovedită a acestui număr, precum şi a tot ceea ce s-a scris despre el, o va descoperi vremea şi nevoinţa celor înţelepţi şi treji. Căci, dacă ar fi fost nevoie cu adevărat ca noi să cunoaştem acest nume, Ioan, cel ce l-a văzut, ni l-ar fi descoperit, însă darul lui Dumnezeu n-a voit să se scrie în cartea dumnezeiască numele lui cel pierzător.

Iar dacă se cercetează, multe nume se pot afla (după Ipolit şi alţii) care cuprind numărul acesta, şi de obşte, şi deosebite. Astfel (după Ipolit), el este: „Luminat”, „Soare”, „Latinos”: „Benedictus”, care se tălmăceşte „binecuvîntat”, după urmarea Celui cu adevărat binecuvîntat, Hristos Dumnezeul nostru. Iar de obşte, ar fi: „rău povăţuitor”, „vechi pizmătăreţ”, „adevărat pierzător”, „miel nedrept”, nume cu care pretutindeni se va chema din amăgirea celor potrivnice, şi mărirea sa îi va fi întru ruşinea fărădelegilor.

CAPITOLUL XIV: Despre Îngerul care va vesti apropierea judecăţii ce va să fie

Stihurile 6, 7: Şi am văzut apoi alt Înger, care zbura prin mijlocul cerului, avînd să bine-vestească evanghelie veşnică celor care locuiesc pe pămînt şi la tot neamul, şi seminţia, şi limba şi norodul. Şi striga cu glas puternic: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă închinaţi Celui care a făcut cerul, şi pămîntul, şi marea şi izvoarele apelor.

Spunînd: „prin mijlocul cerului”, arată că Îngerul ce s-a arătat era ceresc, fiind trimis de sus ca, prin mijlocirea sa, să-i înalţe pe oameni de pe pămînt şi astfel să împreune trupul Bisericii cu Hristos, capul nostru. Iar „evanghelia cea veşnică” era cea gătită şi însemnată din veac de la Dumnezeu. Şi el le zice tuturor să se teamă de Dumnezeu, nu de Antihrist, care nu va putea omorî sufletul împreună cu trupul, ci cu mare îndrăzneală să stea împotriva lui, căci el va stăpîni puţină vreme, pentru apropierea judecăţii şi a răsplătirii faptelor.

Despre Îngerul ce va vesti căderea Babilonului

Stih 8: Şi alt Înger a venit după cel dintîi, zicînd: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul pătimaş al curviei sale.”

„Babilonul” se tîlcuieşte amestecarea lumii acesteia şi tulburarea vieţii, despre care spune aici că peste puţin se va termina. Şi se numeşte „babilon” de la amestecarea de către Dumnezeu a limbilor [celor care zideau turnul]. Iar prin „vinul pătimaş al curviei sale” numeşte nu numai nebunia venită din închinarea la idoli, şi depărtarea şi înstrăinarea minţii de la Dumnezeu, ci şi îmbătarea de tot păcatul şi ieşirea din minte, prin care toţi cei ce curvesc, vor fi pierduţi de către Dumnezeu, după cuvintele Psalmistului. „Babilonul” acesta va cădea de istov, surpîndu-se din rădăcină, iar lucrătorii fărădelegii vor fi trimişi în focul de veci, şi atunci se va arăta Ierusalimul cel ceresc.

[„Unii tîlcuitori – zice Sfinţitul Averchie – socotesc «Babilonul» ca fiind vechea Romă păgînă, care a dat tuturor oamenilor să bea vinul «curviei», adică al închinării la idoli. Alţii înţeleg că el închipuie împărăţia creştină cea mincinoasă, iar «vinul curviei» mincinoasa învăţătură de credinţă (vezi Ieremia 51:7).”]

Despre Îngerul al treilea, care-i va întări pe credincioşi ca să nu-l primească pe Antihrist

Stihurile 9, 10: Şi al treilea Înger a venit după ei, strigînd cu glas puternic: „Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mîna lui va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Sale, şi se va munci în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului.”

Oricine se va supune lui Antihrist, făcîndu-se ca o fiară şi petrecînd viaţă necurată, şi îl va mărturisi pe el cu cuvîntul sau cu fapta ca fiind dumnezeu (căci aceasta poate să arate înfierarea ce se va da pe frunte şi pe mînă), acela se va face şi el părtaş băuturii paharului muncilor. Al muncii celei neamestecate cu milostivirile lui Dumnezeu, pentru dreptatea judecăţii; dar amestecată cu felurite munci, pentru răutatea cea mult stricăcioasă şi de multe feluri pe care singuri au ales-o şi au voit-o. Şi bine se zice: „vinul fărădelegii, care-i va îmbăta pe cei ce beau”, de vreme ce, cu care fapte greşeşte cineva, cu aceleaşi se va şi munci.

Stih 11: „Şi fumul muncilor lor se urcă în vecii vecilor.”

Prin „fumul muncilor”, trebuie înţeles fie aburul ce va ieşi de jos cu suspinuri de la cei ce se vor munci, fie fumul înălţat din focul care-i va munci pe cei căzuţi. Şi se zice că se va înălţa „în vecii vecilor”, ca să ştim că munca păcătoşilor va fi fără de sfîrşit, ca şi desfătarea drepţilor. (Scolie: Munca păcătoşilor va fi fără de sfîrşit, împotriva ereticilor, care zic că munca va avea sfîrşit.)

Stih 11: „Şi nu au odihnă, nici ziua nici noaptea cei care se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.”

„Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea (…)”/ Zice „ziua şi noaptea” nu pentru că ar fi măsurată de soare curgerea veacului viitor, în care nu vor avea odihnă cei fărădelege; ci fie vorbeşte după obiceiul de acum, cînd veacul se numără cu nopţi şi cu zile; fie, prin „zi”, se înţelege viaţa sfinţilor, iar prin „noapte” munca celor spurcaţi, pe care o vor primi cei ce închipuie faptele diavolului şi fac hule împotriva lui Hristos, adică cei ce zugrăvesc chipul fiarei celei neprietene, crezînd întru numele ei cel de ocară ca şi cum ar fi de cinste.

Stih 12: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.”

„Aici este răbdarea sfinţilor (…)”/ Cei necredincioşi – zice – se vor munci pururea în veacul viitor, iar sfinţii arată aici tăria răbdării, în vremea în care vor păzi poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos.

Stih 13: Şi am auzit glas din cer, zicînd: „Scrie: Fericiţi cei morţi, cei care de acum mor întru Domnul! Da – grăieşte Duhul – odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei!”

Glasul din cer nu-i fericeşte pe toţi morţii, ci pe „cei ce mor întru Domnul”, adică pe aceia care mor lumii, şi poartă moartea lui Iisus în trup şi cu Hristos pătimesc, pentru că acelora ieşirea din trup le este odihnă de ostenelile lor. Aceasta este pricina şi temeiul cununilor neveştejite şi a măririi darurilor de biruinţă ce li se dau măsurate celor ce biruiesc. Acestea sînt plata pentru vitejia cu care s-au luptat împotriva puterilor nevăzute, căci nevrednice sînt patimile veacului acestuia de acum faţă de mărirea ce li se va descoperi celor din Rai ce au făcut voia lui Dumnezeu (Romani 8:18). De care şi noi dorind, ni se cade să ne rugăm lui Dumnezeu neîncetat, zicînd: Pleacă inimile noastre, Doamne, spre ştiinţele Tale şi întoarce ochii noştri dinspre toată deşertăciunea! Şi să nu intri la judecată cu robii Tăi, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Ci, cu îndurările Tale cele multe, caută spre noi, că a Ta este mila, şi stăpînia şi împărăţia, puterea şi mărirea: a Tatălui, şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Despre Cel ce va şedea pe nori, cum că secera îi va secera pe cei ce răsar din pămînt

Stih 14: Şi am privit, şi iată un nor alb; şi cel care şedea pe nor era asemenea cu Fiul Omului, avînd pe cap cunună de aur şi în mînă seceră ascuţită.

Prin „nor”, îl înţelegem fie pe cel simţit care L-a ridicat pe Domnul nostru Iisus Hristos din ochii Apostolilor, fie o oarecare Putere îngerească, asemănătoare prin curăţie cu norii, precum zice Psalmistul: „Şi S-a suit pe Heruvimi şi a zburat pe aripile vîntului” (Psalm 17:10). Pentru aceea, socotim că cel ce s-a arătat pe nori „asemenea cu Fiul Omului” este Hristos. Iar „cununa” însemnează împărăţirea Lui peste cele văzute şi peste cele nevăzute. Şi zice că era „de aur” pentru scumpetea pe care o are aurul la noi. Iar „secera” arată sfîrşitul lumii (Matei 13:39) de vreme ce Domnul a numit sfîrşitul lumii „seceriş”.

Stihurile 15, 16: Şi alt Înger a ieşit din biserică şi a strigat cu glas mare Celui care şedea pe nor: „Trimite secera şi seceră, că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pămîntului!” Atunci, Cel care şedea pe nor a aruncat pe pămînt secera Lui, şi pămîntul a fost secerat.

Strigarea Îngerului acestuia însemnează rugăciunea tuturor Puterilor cereşti, care doresc să vadă cinstea drepţilor şi tăierea fărădelegii păcătoşilor, cînd vor înceta cele nestatornice şi trecătoare şi se vor arăta cele ce nu se vor clăti şi nu vor trece. Iar cînd zice că „s-a copt secerişul”, arată apropierea vremii sfîrşitului, cînd sămînţa cea coaptă a bunei creştinătăţi, ca nişte grîu copt, se va face vrednică de jitniţele cereşti, care vor da lucrătorului de pămînt roade „cîte 100, cîte 60 şi cîte 30” (Matei 13:8).

[„«Secera» – zice Sfîntul Ambrozie – este focul care va cuprinde lumea la sfîrşitul ei, precum la început potopul de apă.”]

Despre Îngerul ce va culege via amărăciunii

Stih 17: Apoi, alt Înger a ieşit din biserică, avînd şi el seceră ascuţită.

Deşi Hristos Se numeşte „Îngerul sfatului cel mare al Tatălui” (Isaia 9:5), totuşi aici se arată că una din Puterile cereşti va ieşi din cer cu seceră ascuţită, ca să facă culegerea cea mare a celor fără de lege.

Stih 18: Şi încă un Înger a ieşit din altar, avînd putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui care avea secera ascuţită şi a grăit: „Trimite secera ta cea ascuţită la cules strugurii viei pămîntului, căci boabele ei s-au copt!”

„Şi încă un Înger a ieşit din altar, avînd putere asupra focului (…)”/ De aici, ne învăţăm că Puterile cereşti sînt puse mai mari peste făpturi: unele peste ape, altele peste foc, iar altele peste partea fiecărei făpturi. Şi, din aceea că „avea putere asupra focului”, se înţelege puterea lui de a-i munci pe cei păcătoşi. Şi era dintre Îngerii cei mai de sus, căci îi porunceşte celui ce avea seceră să culeagă „strugurii viei pămîntului”, prin care îi arată pe călcătorii de lege şi pe necredincioşi, care umplu paharul mîniei Domnului şi rodesc, în loc de vin bun de veselie, şerpi şi venin de aspidă.

Stih 19: Atunci, Îngerul a aruncat secera pe pămînt, şi a cules via pămîntului şi ciorchinii i-a aruncat în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu.

„Teascul mîniei lui Dumnezeu” este locul cel de muncă gătit diavolului şi îngerilor lui. Şi este mare, cu adevărat, pentru mulţimea celor ce se vor munci în el, „căci largă şi desfătată este calea care duce la pieire” (Matei 7:13).

[Aşa zice şi Sfîntul Ambrozie: „Teascul mîniei lui Dumnezeu este iadul, căci mînia lui Dumnezeu se sfîrşeşte în el.”]

Stih 20: Şi teascul a fost călcat afară din cetate, şi a ieşit sînge din teasc pînă la zăbalele cailor, în depărtare de o mie şase sute de stadii.

„Şi s-a călcat teascul afară de cetate (…)”/ „Teascul” se va călca afară de cetatea drepţilor, de vreme ce „toiagul păcătoşilor nu se va apropia nicidecum de soarta drepţilor” (Psalmul 124:3), după cuvîntul Proorocului că nu va fi amestecată petrecerea acestora, precum nici obiceiul nu le-a fost amestecat. Deci „teascul”, adică locul unde vor fi munciţi cei vrednici de muncă (iadul) va fi în afara cetăţii Ierusalimului ceresc. (Vezi că iadul este afară de lume). Iar prin „sîngele” vărsat din cei osîndiţi la muncă ce se vor călca, arată judecata cea dreaptă, şi nemitarnică şi nebiruită a lui Dumnezeu. „Sîngele” închipuie sîngele de struguri, vinul, anume vinul cel neamestecat al mîniei lui Dumnezeu din care se va umple teascul, în locul paharului, arătînd munca pe care o vor primi cei vrednici de muncă, ce va ajunge pînă la frîiele „cailor” celor desfrînaţi, căci n-au avut înfrînare în desfătare şi în călcările cele fără de lege. Iar cei „1600 de stadii”, care este număr desăvîrşit, arată vicleşugul lor cel desăvîrşit. Ştim că în anul şase sute al lui Noe păcatul a fost înecat cu apă, iar prin 6 de 100 de ori arată folosirea cu strîmbătate şi cu viclene izvodiri şi învăţături a făpturii celei zidite în şase zile. […] Prin cei „1600 de stadii”, ne înştiinţăm că mare este prăpastia ce-i va despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi, pentru săvîrşirea lor întru vicleşug şi pentru faptele lor cele urîte.

Advertisements