Ce intelege epistola enciclica de la 1848 din Can. 7 al Sin. III Ec. desi acel lucru nu este scris cuvant cu cuvant in canon: si orice partasie duhovniceasca in slujire a ortodocsilor fii ai Bisericii Sobornicesti cu unii ca aceia neingaduita; Iar zicand nimanui, va sa zica peste tot, si generala hotarare este; Serghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe Papa Serghie al 4-lea

saccsiv.wordpress.com/2019/12/08/epistola-enciclica-catre-ortodocsii-cei-de-pretutindenea-a-bisericii-celei-una-sfanta-soborniceasca-si-apostoleasca/

De aceea, Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, mergând pe urmele sfinţilor Părinţi, atât răsăriteni cât şi apuseni, a mărturisit odinioară către părinţii noştri, şi iarăşi mărturiseşte astăzi în sinod, că noua părere mai sus arătată, cum că Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede, este în sine erezie, iar cei care o urmează, oricare ar fi ei, eretici sunt, potrivit cu sus-numita hotărâre sobornică a Preasfântului Papă Damasie, iar sinoadele lor eretice, şi orice părtăşie duhovnicească în slujire a ortodocşilor fii ai Bisericii Soborniceşti cu unii ca aceia neîngăduită, după cum întăreşte şi Canonul al şaptelea de la Sinodul al Treilea a toată lumea.

——————-

Pidalion 1844 pag.191-195

CANONUL 7

Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă credinţă nimănuia a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Neceenilor, împreună cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndrăznesc, ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din ellinism, sau din Iudaism, sau din orice fel de eres; aceştia, de ar fi Episcopi, sau clerici, străini să fie, Episcopii de Episcopie, şi clericii de clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească. Şi după asemenea chip, de s-ar vădi oarecare, ori Episcopi, ori clerici, ori mireni sau că cugetă, sau că învaţă cele în propusa scriere de către Harisie prezbiterul, despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, adică spurcatele şi răzvrătitele dogmele lui Nestorie, care s-au şi supus, (unii ca aceştia) supună-se hotărârii Sfântului acestuia şi ecumenicului Sinod. Încât, adică, Episcopul să se înstrăineze de Episcopie, şi să fie caterisit. Iar clericul asemenea să cadă din cler. Iar mirean de ar fi cineva, şi acesta să se anatematisească. Precum s-a zis.

TÂLCUIRE

Fiindcă întru acest Sfânt şi ecumenic Sinod s-au citit şi Simbolul Sfântului şi Ecumenicului Sinodului întâi celui din Niceea, şi simbolul lui Nestorie celui de o cugetarea cu Iudeii, întru care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în Sinod de Harisie Presbiterul Filadelfiei; pentru acestă pricină, după citirea acestora, Sfântul Sinodul acesta a aşezat acest Canon, hotărând, că nu este iertat vreunuia a alcătui, sau a scrie, sau a înfăţişa la cei ce se întorc către Ortodoxie, altă credinţă, adică alt simbol de credinţă170, afară de Simbolul Credinţei cel hotărât de părinţii cei adunaţi în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei ce vor îndrăzni, ori a alcătui alt simbol de credinţă, ori a-l propune pe acela în arătare, ori al şi înfăţişa Elinilor, şi Iudeilor, şi ereticilor, celor ce se întorc la cunoştinţa adevărului, unii ca aceştia, de vor fi Episcopi şi clerici, să fie lepădaţi din Episcopie şi din clericat, iar de vor fi mireni, să se anatematisească. Asemenea încă şi câţi se vor vădicugetă întru sine-şi ori învaţă pe alţii spurcatele, şi ereticeştile dogme ale lui Nestorie despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alcătuirea cea de dânsul alcătuită, şi adusă în Sinodul acesta de Harisie Presbiterul, şi aceştia zic, de vor fi Episcopi, şi clerici, să fie caterisiţi, şi din Episcopie şi din clericat lepădaţi. Iar de vor fi mireni, să se anatematisească, precum mai-nainte am zis.

subnota 170:

Pricina, pentru care sinodul a anatematisit pe cei ce ar îndrăzni a alcătui alt simbol al credinţei, este
aceasta. Sfântul Marcu al Efesului, în a 5-a praxă a Sinodului din Florenţa zice, că, peste treizeci de
simboale ar fi alcătuit ereticii împotriva Cuvântului: „Deofiinţă”. De la care a luat prilej şi Nestorie
răucinstitorul, de a alcătui al său simbol, şi a-l preda celor ce veneau la dreptslăvitoarea credinţă, elinilor
adică, Iudeilor, şi ereticilor, precum se arată aceasta în Canonul acesta. Deci acest al 3-lea Sinod, mai
înainte văzând, nu cumva, din slobozenia aceasta de a se scrie simboale, să urmeze vreo nouă scornire (kenotomie) întru dreaptaslăvire, au oprit de a se scrie de aici înainte alt simbol al credinţei, afară de cel al întâiului, şi a celui al doilea Sinod împreună (căci ca unul acestea se socotesc) şi de a se preda în obşte. Însă nu au oprit de a se scrie altă credinţă, adică de obşte a vreunui eretic. Că aceasta şi mai înainte de Sinodul al 3-lea era oprită pururea, nu numai de Sinoade, şi de Episcopi, ci şi fiecare dreptslăvitor creştin. Ci alta afară de credinţa Părinţilor celor din Niceea, măcar de ar fi aceasta şi dreptslăvitoare, nici au oprit pe eretici despre aceasta. Căci câte Legea şi Sinodul le zice, celor ce sunt în lege le zice. Însă
dreptslăvitorilor creştini, şi nu cutăruia sau cutăruia, ci de obşte tuturor împreună, atât Sinoadelor, cât şi în scurt fiecăruia de obşte: „Că nimănui a-i fi cu putinţă aceasta”, şi celelalte. Iar zicând nimănui, va să zică peste tot, şi generală hotărâre este. Şi vezi tălmăcirea Sinodului acestuia cea pentru simbol, ce o face
Dumnezeiescul Chiril în epistolia cea către Acachie. Că Sinodul îngrijindu-se pentru scurtimea, nu au zis hotărâtor nimănui a-i fi slobod să alcătuiască altă arătare a credinţei; ci ceea ce Sinodul a lăsat a o zice în Sinodul acesta al său, aceasta exarhul său, adică Dumnezeiescul Chiril, ca însuşi Sinodul în epistolia cea către episcopul Melitinei luminat o arată zicând „Sfântul şi ecumenicul Sinodul, cel adunat în cetatea
Efesului, mai înainte au socotit lucru de nevoie de a nu trebui Bisericii lui Dumnezeu a face altă alcătuire
a credinţei, afară de ceea ce este, pe care Părinţii cei de trei ori fericiţi grăind o au hotărât. Care va să zică
că nu numai nu se cade a alcătui cineva alt simbol dreptslăvitor, afară de cel al sinodului din Niceea, dar nici măcar pe însuşi acest simbol dreptslăvitor este iertat al aduce cu alt fel de grăire. Precum şi
Dumnezeiescul Marcu al Efesului, şi Visarion al Niceei în Sinodul ce s-a făcut în Florenţa prea-vitejeşte
aceasta o au dovedit. Dar ce zic cu alt fel de grăire? Nu este iertat a schimba ceva din Sfântul simbol, nu numai o zicere, ci nici măcar o singură silabă. Şi că aceasta este adevărată, martor este iarăşi însuşi
Dumnezeiescul Chiril acesta. Iar când zic Chiril, pe însuşi al 3-lea Sinod ecumenic îl zic. Că acela a fost
exarh al Sinodului, şi mai ales Sinodul este care grăieşte prin gura lui. Că scriind acesta în cea către Ioan al Antiohiei, acestea zice: „După nici un chip suferim a se clăti de către oarecare credinţa cea hotărâtă, adică simbolul credinţei, al Sfinţilor Părinţilor noştri celor adunaţi în Niceea după vremi alcătuit. Nici însuşi nouă nu dăm voie, sau altora, ori zicere a schimba din cele puse acolo, sau o silabă a o trece.Şi dacă nici o
silabă a o schimba cineva nu este iertat, cu mult mai vârtos nici a adăogi ceva întru el, nici a scădea.
Pentru aceasta Papa Agaton în timpul Sinodului al 6-lea scriind către împăraţii Romani zicea: „Una şi mai
aleasă pentru totdeauna a avea ne rugăm şi credem, ca nimic afară de cele canoniceşti hotărâte, să se
împuţineze, nici să nu se schimbe, nici să nu se adaoge, şi acestea cu graiurile şi cu înţelegerile neschimbate să se păzească.” Iar Sinodul al 7-lea zice: „Noi legiuirile Părinţilor le păzim, noi pe cei ce au adaos, sau scad din Biserică îi anatematisim.” Dar nu cumva altele au zis şi altele au făcut cu lucrul? Nu. Ci şi cu lucrul şi în faptă au adeverit cuvintele acelea, fără a adăogi sau a scădea în obştescul simbol toate Sinoadele cele ecumenice de la cel al 3-lea încoace. Şi măcar că au avut nevoie să o facă aceasta. Că Sinodul al 3-lea deşi a avut nevoie să adaoge în simbol aceste prea de nevoie ziceri, atât pentru cea desăvârşit stingere a eresului lui Nestorie, cât şi pentru adeverirea dreptslăvitoarei cugetări, pe unirea cea după Ipostas, zic, şi pe zicerea de Dumnezeu Născătoarei, şi cu toate acestea nu au îndrăznit cât de puţin a schimba Sfinţitul simbol, ci osebită hotărâre din afară făcând, au pus într-însa şi zicerile acestea, şi câte pentru acelea. Iar Sinodul al 4-lea şi nevoie având a adăuga în obştescul simbol pe amândouă firile Cuvântului Celui ce S-a Înomenit, pentru eresul celor ce dogmatiseau o singură fire întru Hristos, aceasta însă nu o au făcut.
Asemenea şi cel al 5-lea pe veşnicia muncii; şi cel al 6-lea pe cele 2 lucrări (ale Dumnezeu-omului Iisus).
Şi cel al 7-lea pe închinarea Sfintelor Icoane, au fost silite (acestea Sfintele Sinoade) a le adăogi în Sfântul simbol; pentru ereticii cei ce cugetă cele dimpotrivă. Însă nu au îndrăznit a o face acesta, şi nekenotomisit (neînnoit) au păzit pe obştescul simbolul credinţei. Şi măcar că aceste glasuri nu erau adăogire a
simbolului după credinţă, ci tălmăcirea celor pe scurt cuprinse în Sfântul simbol, şi adăogire numai după ziceri. Pentru ce? Negreşit evlavisind şi cinstirea simbolului Părinţilor din Niceea, şi hotărârea Sinodului al 3-lea, care supune anatemei pe toată adăogirea în simbol, ori pe cea după credinţă, ori pe cea după ziceri adică. Pe însăşi această cinstire a simbolului Părinţilor celor din Niceea, şi pe această hotărâre a Sinodului al 3-lea după urmarea Sfinţitelor Sinoade, se cuvenea a o respecta şi Biserica apusenilor, şi a nu adăogi în simbol nelegiuitat adăogire, cea, şi din Fiul. Care şi singură a fost îndestulă să dezbine pe apuseni de răsăriteni, să întărâte între dânşii război prea sălbatic, şi să pricinuiască relele cele vrednice de lacrimi; şi mai pe urmă de toate, câte istoriile şi cărţile noastre au scris. Dar zic apusenii, că precum Sinodul al 2-lea nu a greşit adăugând în simbolul celui întâi, aşa nici Biserica apusenilor nu a greşit iertând adăogirea aceasta. Dar se cuvine a zice că asemănarea aceasta este cu totul neasemănată, că cel al 2-lea ecumenic, aceeaşi vrednicie a celui 1 ecumenic avându-o au adaos, după cuvântul cel chiar şi prea de căpetenie, pentru că nu era oprit de alt Sinod ecumenic de mai-nainte de a adaoge cineva în simbol (şi măcare că Sinodul cel ce s-a făcut în Sardichia mai-nainte de cel al doilea, au oprit afară de credinţa cea din Niceea să nu alcătuiască cineva alta, cu toate că acesta şi pentru că au fost particular şi local, şi pentru că aceasta o au zis pentru Arienii cei ce învaţă altă credinţă împotriva zicerii: Deofiinţă, şi nu pentru dreptslăvitorul sinod ecumenic, nu era volnic a se face învăţător celui al 2-lea ecumenic, care purta faţa a toată Biserica. Că pururea localul şi particularul Sinod, urmează celui ecumenic, iar nu cel ecumenic celui localnic). Iar după al doilea cuvânt, şi pentru că adăogirile acele ce au făcut cel al 2-lea în simbolul celui dintâi erau adăogiri numai după ziceri, nu însă şi după credinţă, şi tălmăcire mai vârtos celor în scurt cuprinse. Şi de unde este arătat aceasta? De la Sinoadele cele ce au primit ca pe unul pe al celui întâi şi al
celui al doilea simbol, numindu-l simbol numai al celui din Niceea, nu însă şi al celui din Constantinopol
al 2-lea pentru că se cuprinde întru al celui dintâi Sinod tălmăcirea celui al doilea. Că şi acest al treilea
Sinod în Canonul acesta a hotărât a nu fi iertat nimănui a alcătui altă credinţă afară de cea hotărâtă de
Sfinţii Părinţi cei adunaţi în cetatea Niceenilor, şi Sfântul Chiril al acestuiaşi zice în epistolia cea către cel al Antiohiei, dar şi Ioan al Constantinopolului, şi Vighilie al Romei scriind către Evtihie al
Constantinopolului, unul îl zic (pe simbolul) acesta. Şi în cea a cincia adunare a celei în Florenţa, aşa este
scris: „Al celui întâi şi al 2-lea sunt arătările credinţei acestea”, adică simboalele, iar mai vârtos simbolul.
Iar cum că mai mult au descoperit decât au adaos Părinţii Sinodului al 2-lea în simbolul celui dintâi,
anume mărturisesc mulţi. Că şi cel ecumenic al 6-lea în idict scrie că Părinţii cei 150 cu însuflarea prea
Sfântului Duh au povăţuit simbolul cel ce mare şi vrednic de cinstire se zice, cele pentru Sfântul Duh
adeverindu-le, că este Dumnezeu prin care mai însemnat au descoperit. Şi Iustinian în Nearaoa cea către
Epifanie al Constantinopolului zice: „Pentru că cu mărturii din Scripturi pe aceastăşi învăţătură (adică
simbolul celor din Niceea) Sfinţii Părinţi cei 150 zişi, descoperindu-o o au arătat. Dar şi Teologul Grigorie
în cea către Clidonie, zice: „Noi nimic am preţuit mai mult vreodinioară decât credinţa cea din Niceea. Ai
căreia îi suntem, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi vom fi, mai îndreptând, cele cu lipsă zise a credinţei aceia de Părinţii aceia pentru Sfântul Duh.” Însă măcar deşi adăogirile acestea ale celui al 2-lea Sinod sunt chiar desvăliri, adică tălmăciri, precum s-au dovedit, cu toate acestea prea fărădelege ar fi făcut a adăuga el în simbol, şi tălmăcirile acestea, de ar fi apucat mai-nainte vreun Sinod ecumenist ar fi oprit pe adăogire orice fel ar fi în simbol cu anatematisire, precum au oprit-o acest al 3-lea ecumenic. Drept aceea, din urmare prea fărădelege şi sub anatema este adăogirea în simbol cea a apusenilor, nu numai pentru că este adăogire potrivnică după credinţă, pricinuitor de pricină făcând pe Fiul, şi două începătorii întroducând în
Dumnezeire, şi mulţime de alte necuviinţe. Dar şi pentru că, de am şi zice, precum ei zic, că au fost
tălmăcire, şi adăogire numai după ziceri, cu toate acestea, nici într-un chip nu se cuvenea a se adăogi în
simbol, pentru hotărârile atât al acestuia al 3-lea cât şi ale celor de aici înainte ecumenice Sinoade, care poruncesc a se păzi cu totul neschimbat obştescul simbol, şi care pe toată adăogirea ce s-ar face întru el, o supun anatemei. Ci încă şi Petru al Antiohie, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu simbolul în Biserica romanilor şi neîdreptându-se, pentru aceasta, zic, Serghie al
Constantinopolului au scos din pomenire pe Papa Serghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între apuseni. Dar ce zic pe ai noştri? Şi însuşi Ioan Papa al Romei, fiind faţă prin locţiitorii săi
Petru şi Pavel şi Evghenie în Sinodul cel ce s-a adunat în timpul împărăţiei lui Vasilie Machedon, în anul
879 care şi hotărârea acelui Sinod o au primit, care zice. „Dacă cineva afară de Sfinţitul simbolul acesta ar
îndrăzni altul a scrie, sau a adăogi, sau a scoate, sau hotărâre a numi sau adăogire, şi împuţinare întru cel
dat nouă a o face aceasta, osândit fie, şi de toată creştineasca mărturisire străin. Că a împuţina, sau a
adăogi, arată nedeplinită pe cea din început şi până astăzi urmată a noastră mărturisire întru Sfânta
TREIME.” Şi însuşi papa zic, această hotărâre primindu-o, a osândit pe adăogirea cea în simbol, zicând:
„Iarăşi mai arătăm cuvioşiei tale, că despre articolul acesta, pentru care s-au întâmplat smintelile în
Bisericile lui Dumnezeu, să aibă deplină încredinţare întru noi, că nu numai, nu o zicem aceasta, că Duhul
din Fiul se purcede; ci şi pe cei ce mai întâi au îndrăznit cu a lor ieşiri din minţi a o face aceasta, călcători
ai Dumnezeieştilor Cuvinte îi judecăm, şi prefăcători ai Teologiei Stăpânului Hristos, şi a Părinţilor, care Sinodiceşte adunându-se, au predat Sfântul simbol, şi împreună cu Iuda pe ei îi rânduim.” Ci că şi mai-nainte de Ioan acesta, Sinodul al 3-lea cel adunat în Tolit, în vremea lui Ricard împăratul Ispaniei, în anul
589 a poruncit să se citească în Ispania şi în Galia Sfântul simbol fără de adăogire, întocmai precum Iustin împăratul mai-nainte a rânduit aceasta, să se citească mai-nainte de Dumnezeiasca Rugăciune „Tatăl
nostru”, în toate Bisericile răsăritului în anul 545. Şi Leon al Romei cel al 3-lea la începutul veacului al
IX-lea (sinod făcându-se în Achiisgran, şi în care Ioan Monahul Ierosolimitul vitejeşte luptându-se
împotriva adăugirii în simbol), întrebat de marele Carol, ce socoteşte despre aceasta, nu numai adăogirea o a lepădat, ci şi pe tot Sfântul simbol, fără de aceasta, l-a săpat în 2-uă table de argint, întru una în limba elinească, iar în cealaltă în limba latinească, pe care le-a aşezat la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, anatemei supuind pe cei ce ar îndrăzni să adaoge, sau să scadă dintru acesta, după Cardinalul Baronie, şi Iesuitul Petavie. Vezi şi la Sinodul cel din Florenţa de la cea a treia până la cea a şaptesprezecea adunare, unde pe aceasta prea rea adăogire vitejeşte elinii noştri o au lepădat, iar latinii fără de glas au rămas.