cei ce dau oarecare nadejde de indreptare

Sf.Ioan Gură de Aur-Comentariu la Ep. catre Timotei ,Tit si Filimon, pag 102-Sub denumirea de prigoniri sau certuri de aici, el înţelege acele dispute sau certuri cu ereticii, când nu iese din ele nici un folos, căci sfarşitul lor este nimic.
Când cineva este bolnav şi când orice s-ar face este cu neputinţa a-i schimba părerea, apoi de ce să te mai oboseşti in zadar, semănând sămânţa pe piatră? Asemenea osteneală ar trebui să o întrebuinţezi către ai tăi, vorbindu-le de milostenie şi de alte virtuţi. Dar atunci cum de zice în alt loc: „că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului (II Timotei 2, 25), pe când aici: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”?
Apoi, acolo el spune de cei ce dau oarecare nădejde de îndreptare, şi pentru cei ce se împotrivesc la întamplare; dar când îndărătnicia lor este învederată tuturor, de ce te mai munceşti in zadar?
De ce baţi in zadar văzduhul? Ce vrea să zică: „fiind singur de sine osandit”? Adică „nu poate spune că nimeni nu i-a dat de veste, că nimeni nu l-a sfătuit”. Când deci şi după sfătuire el rămâne acelaşi, devine de sine osandit.

Text 1688

Advertisements