SFÂNTUL
IOANN DAMASKIN
DESCOPERIRE CU AMĂRUNTUL
A PRAVOSLAVNICII
CREDINŢE,București Predania 2011, pag.136:
Că aşa şi Isaia Prorocul zice:
„Că mai nainte de a cunoaşte pruncul să aleagă ceale reale, va aleage binele. Pentru că mai nainte până va şti pruncul binele sau
răul, lepăda-va răul, ca să aleagă binele”
—-
JEAN-CLAUDE LARCHET, SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL MEDIATOR ÎNTRE RĂSĂRIT ȘI APUS, edit. DOXOLOGIA Iași, 2010, pag. 111, subnota 112:
…Ioan Casian…scrie: „Oare nu vedem, de pildă, mișcările spontane ale cărnii, nu numai la copii, care, fiind în stare de nevinovăție, încă n-au ajuns să facă deosebirea între bine și rău, dar chiar la cei micuți, până și la sugari?” (De inst. Coenob., VII, 3, SC 109, p. 294) [PSB 57, 1990, p. 198].
—
Pidalion 1844, CÂRMA BISERICII ORTODOXE, edit.„Credința strămoșească“, 2007
pag.686
CANOANELE CELE 18 CU ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ALE LUI TIMOTEI, PREASFÂNTULUI ARHIEPISCOP AL ALEXANDRIEI, TÂLCUITE
ÎNTREBAREA 18
De la care vârstă se judecă de Dumnezeu păcatele?
RĂSPUNS
După cunoştinţa şi înţelepciunea fiecăruia. Unii din vârsta de zece ani, iar alţii şi de la mai mare vârstă.
TÂLCUIRE
Pentru că copiii aceia ce sunt de o fire isteaţă, şi deştepţi, aceştia mai lesne, şi mai degrab deosebesc binele de rău. Pentru aceasta, şi de la vârsta de zece ani. Iar aceia ce din fire sunt tâmpi, şi au minte adormită, mai târziu ajung, a deosebi binele din rău. Şi pentru aceasta de la mai mulţi ani ai vârstei lor se judecă de Domnul păcatele lor.
https://ayeaye20.wordpress.com/2018/08/23/usor-iese-cate-putin-adevarul-la-iveala