Category Archives: Crez

Dimitrie Tselenghidis despre cei ce isi zic crestini 

Sunt eterodocşii, adică toţi cei ce îşi zic creştini, dar nu sunt ortodocşi, membri ai Bisericii?(1)

de Dimitrie Tselenghidis(2)

, Profesor al Facultăţii de Teologie,
Universitatea Aristotelică din Tesalonic

Sub influenţa ecumenismului, încă din secolul trecut, se întreprinde sistematic o tentativă de înstrăinare a conştiinţei eclesiologice a Bisericii Ortodoxe, ca întreg (ca pliromă). Mai exact, se încearcă din ce în ce mai mult acceptarea unei teorii denaturate despre ceea ce înseamnă Biserica.

În baza acestei percepţii, cum că Biserica ar fi divizată, toţi creştinii – adică toți cei ce au fost botezaţi indiferent de modul săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, în numele Dumnezeului Celui în Treime – sunt consideraţi ca fiind membri egali ai Trupului lui Hristos (adică ai Bisericii). Iar acest lucru se doreşte să fie luat în consideraţie în ciuda diferenţelor dogmatice dintre aceşti creştini.


În consecinţă, indirect, prin această teorie despre Biserică se anulează propriu-zis caracterul mântuitor al dogmelor (adevărurile de credinţă descoperite de Dumnezeu),
dogme formulate de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.


Concomitent, îşi pierd definitiv însemnătatea atât anatemele şi afurisirile, precum şi Canoanele Sinoadelor mai sus pomenite.
De altfel, așa se explică și faptul că s-a ajuns ca în Duminica Ortodoxiei fie să nu se mai citească în întregime anatemele, fie să nu se mai citească deloc Synodikonul Ortodoxiei. Încet, dar sigur, înaintăm spre o nivelare programată a Ortodoxiei cu erezia. De altfel, la evenimentele bisericești oficiale, ereticii sunt numiți fraţi întru Hristos cu ortodocșii sau, după caz, ortodocșii li se adresează cu ușurință, rostind titlul lor ecleziastic mincinos. Este limpede, ne găsim în mijlocul unui proces de omogenizare a diferitelor credinţe creştine.

Oare este legitim, din punct de vedere teologic şi ştiinţific, să-i considerăm pe eretici, adică pe romano-catolici, protestanţi, anticalcedoneni etc., drept membri ai Bisericii? Şi, în consecinţă, suntem cu toţii una în Hristos?

Ca să răspundem la această întrebare, într-un mod argumentat teologic, va trebui să lămurim de la început că noi, ca ortodocşi, credem în una, sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică, conform adevărului de credinţă mărturisit în Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan (381).

Din expunerea de mai sus a Simbolului de Credinţă rezultă desigur că unitatea, ca însușire fundamentală a monadei şi, în cazul de față, ca însușire a Bisericii celei una, este un dat cert al credinţei noastre.

În conştiinţa trupului Bisericii, unitatea ei este un dat ființial (ontologic) care este asigurat în mod permanent și absolut de capul Bisericii, de Hristos, prin prezenţa
continuă a Duhului Sfânt Mângâietorul întru ea, încă de la Cincizecime.


Unitatea Bisericii, ca adevăr de credință (dogmatic)
, exprimă atât conştiinţa Bisericii de sine, cât şi experienţa în Duhul Sfânt pe care ea o are. Aşadar, pe baza faptului că în Biserica Ortodoxă se constată o conştiinţă dogmatică neîntreruptă în întregul ei, această
Biserică una este cea Ortodoxă
.

Mărturisirea cuprinsă în Simbolul de Credinţă, şi anume că Biserica este una, înseamnă că aceasta constituie însușirea de bază a identităţii ei.

În practică, aceasta înseamnă că Biserica nu se poate diviza, nu se poate fragmenta, pentru că ea este Trupul tainic al lui Hristos. Iar Hristos, ca și cap al Trupului Bisericii, nu poate să aibă nici mai multe trupuri, ca Unul şi Unicul Dumnezeu și Om, după cum nici un trup împărţit nu poate să aibă. Astfel, oricine se unește cu Trupul lui Hristos şi
rămâne viu în acest Trup are puterea, prin Sfintele Taine şi prin păzirea în dragoste a poruncilor, să se mute din moartea biologică la viaţa veşnică a Dumnezeului Celui în Treime. Şi precum mlădiţele de vie nu pot trăi şi aduce rod, dacă sunt tăiate din vie (Ioan 15: 5-6), la fel şi credinciosul tăiat din Biserică sau comunităţile întregi de credincioşi, indiferent de cât de mulți ar fi, nu pot nici să existe în Hristos, nici să înfiinţeze o altă Biserică.

Credinţa Bisericii este dată de sus, este inspirată de Dumnezeu, de aceea, ea nu este negociabilă. În conformitate cu învățătura Sinodului al II-lea Ecumenic, nu pot exista Biserici divizate sau mai multe Biserici, pentru că astfel ar rezulta o contradicţie între
definițiile Biserica cea una – Bisericile cele multe și Biserica cea una – Biserica divizată.


Orice schismă şi orice eventuală erezie nu ating în esență Biserica în privinţa caracterului ei unitar.
Biserica a fost, este şi va rămâne una şi nedivizată până la sfârşitul
veacului. Exact acest lucru îl mărturisim în Simbolul de Credinţă, folosind verbul cred la timpul prezent.


Hristos este capul acestui Trup integru ce continuă să rămână integru fie că se îmbogăţeşte cu nenumăraţi membri, fie că este mărginit la un număr infim de membri de-a lungul istoriei.


Hristos nu poate să fie capul unui Trup divizat sau fărâmițat.
Acest fel de eclesiologie nu a fost legitimat niciodată în cadrul istoriei noastre bisericeşti şi nici nu este cu putinţă să fie legitimat în cadrul experienţei în Duhul Sfânt a Bisericii.


Biserica nu poate să fie una şi totodată fragmentată.

Dacă Biserica este divizată, atunci ea nu poate fi una, pentru că Unul este Trupul Domnului. Ba, mai mult, dacă este divizată, nu este nici sfântă, nici sobornicească şi nici apostolică.


Însă, dacă Biserica, conform Simbolului de Credinţă, este una, nu pot exista Biserici eterodoxe (în afara Bisericii Ortodoxe), nici Biserici mame, nici Biserici surori, nici Biserici fiice sau Biserici nepoate.


Una şi singura Biserică nedespărţită (întotdeauna) naşte tainic din apă şi din Duh (Ioan 3: 5) doar pe membrii ei, nicidecum nu naște alte Biserici.

În consecinţă, considerarea Bisericii ca fiind divizată, considerare manifestată, din
nefericire, în ultima vreme, de către importante fețe bisericeşti, este în opoziţie cu exprimarea clară a Simbolului de Credinţă.


Considerarea că Biserica ar fi divizată sau că ar exista har și mântuire în afara ei,
aduce cu sine, conform hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, căderea din Biserică, mai exact, caterisirea şi afurisenia, în funcţie de împrejurare, a aceluia care persistă într-o consideraţie dogmatică greşită.


Considerarea că Biserica este divizată anulează, în practică, credinţa în însăşi existenţa Bisericii care, doar pentru că este una şi nedespărţită, poate fi înţeleasă în baza conştiinţei de sine ortodoxe.


Prin urmare, atunci când cineva acceptă conştient consideraţia că Biserica este divizată, neagă credinţa Bisericii, neagă identitatea, dar şi conştiinţa de sine a ei.

Din acest motiv, ortodocşii nu au nici o problemă psihologică legată de identitatea lor ca ortodocși și ca Biserică, așa cum au cei ce au fost tăiați din Trupul Bisericii, adică eterodocșii (romano-catolici, anticalcedonieni-copţi, armeni, protestanţi cu diviziunile lor neoprotestante: baptişti, adventişti, evanghelişti etc.).

Desigur, Biserica Ortodoxă se roagă cu durere, îi pare rău şi manifestă interes pentru pocăinţa şi întoarcerea acestora în Trupul unic al lui Hristos, de la care au fost tăiaţi din cauza devierilor lor dogmatice.


1. Credinţa Apostolică


Integrarea şi rămânerea în Trupul Tainic al lui Hristos, adică în Biserică, nu are loc fără anumite condiţii prealabile. Ea presupune neapărat acceptarea şi mărturisirea
credinţei apostolice, aşa cum a fost explicată şi formulată de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii.

Astfel, atunci când un credincios, indiferent de poziţia instituţională pe care o are în Trupul Bisericii, sau mai mulţi credincioşi, indiferent de numărul lor, încalcă credinţa stabilită a Bisericii, aceştia se desprind de Trupul ei. Dacă este vorba de un preot sau de un ierarh, acesta se cateriseşte, iar dacă este un mirean, acesta se afuriseşte. Acest lucru înseamnă că nu pot să participe şi să se împărtăşească de Tainele Bisericii.


Romano-catolicii au căzut din Biserică, în mod oficial, în secolul al XI-lea
. În 1014 au introdus în Simbolul de Credinţă învăţătura lor dogmatică greşită cu privire la Duhul Sfânt, şi anume cunoscutul Filioque. Conform acestei învăţături, Duhul Sfânt, ca
Persoană dumnezeiască, îşi are existenţa în urma purcederii şi din Tatăl, şi din Fiul.


Învăţătura dogmatică a romano-catolicilor, însă, anulează învăţătura apostolică a Bisericii despre Dumnezeu cel în Treime, căci, după Sfântul Evanghelist Ioan, Duhul Adevărului de la Tatăl purcede (Ioan 15: 26). De altfel, Sinodul al III-lea Ecumenic, prin Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la Simbolul de Credinţă, a hotărât categoric că nimănui nu-i este permis să adauge sau să scoată nici măcar o silabă din cele stabilite în
Simbolul de Credinţă
. Toate Sinoadele Ecumenice următoare au consfinţit hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic.


Aşadar, este limpede faptul că Romano-catolicii, în consecinţă, şi Protestanţii, au căzut în afara credinţei apostolice a Bisericii, de vreme ce ei au adoptat Filioque.
Este de prisos să facem referire la toate modernizările aduse credinţei de către creştinii occidentali (infailibilitatea papei, dogmele mariologice, primatul papal, harul creat etc.).


2. Succesiunea apostolică


De credinţa apostolică se leagă nedespărțit succesiunea apostolică.
Succesiunea apostolică este valabilă doar în Trupul Bisericii, presupunând, neapărat, credinţa apostolică.

Prin succesiunea apostolică înţelegem continuarea neîntreruptă a conducerii Bisericii de către Sfinţii Apostoli. Această continuare are un caracter harismatic şi este asigurată prin transmiterea autorităţii duhovniceşti a Sfinţilor Apostoli către episcopii Bisericii şi, prin intermediul celor din urmă, preoţilor.


Modul de transmitere episcopilor autoritatea duhovnicească apostolică se face prin punerea mâinilor (hirotonie)
. Dacă, prin urmare, vreun episcop dobândeşte hirotonia în mod canonic, din punct de vedere bisericesc, şi se află, însă, în afara Bisericii datorită credinţei lui greşite, el încetează, de fapt, să aibă succesiune apostolică, din moment ce aceasta are sens doar în cadrul tainic al Trupului lui Hristos, care este Biserica.


În consecinţă, dacă vreun episcop sau vreo Biserică locală, indiferent de numărul de membri, cad din credinţa Bisericii, aşa cum această credinţă a fost exprimată infailibil de Sinoadele Ecumenice, ei încetează să mai aibă succesiune apostolică, pentru că se găsesc deja în afara Bisericii.
Şi, din moment ce succesiunea apostolică este întreruptă în mod existenţial, nici nu poate fi vorba de dobândirea sau continuarea succesiunii apostolice pentru cei deja căzuţi în afara Bisericii.


Pe baza celor de mai sus, însuşi papa, dar şi toți episcopii romano-catolici sunt lipsiţi de succesiune apostolică, pentru că, fiind lipsiţi de credinţa apostolică, se găsesc în afara Bisericii. În consecinţă, a vorbi despre succesiune apostolică în afara Bisericii este un lucru fără temelie ştiinţifică, adică neteologic.


3. Preoţia şi celelalte Taine


Preoţia în cadrul Bisericii este preoţia lui Hristos, din moment ce Însuşi Hristos slujeşte Tainele Bisericii Lui, prin intermediul episcopilor şi a preoţilor.

Preoţia presupune continuitatea apostolică neîntreruptă, succesiunea apostolică. Mai întâi şi mai întâi, preoţia presupune ca Dumnezeu-Omul Hristos să fie slujitor în Trupul Său, Biserica. Într-o expresie finală, preoţia lui Hristos trece prin Biserică şi este oferită de Însuşi Hristos prin Biserica Lui şi însăşi Bisericii Lui. Preoţie autonomă şi Taine autonome faţă de Biserică nu pot exista.

Preoţia, precum toate celelalte Sfinte Taine, constituie o vădire a lucrării Bisericii (o dezvăluire liturgică, căci Biserica se înfăţişează pe sine prin Taine, zice Sfântul Nicolae Cabasila). Acest lucru înseamnă că, pentru a exista Taine, trebuie să existe în prealabil Biserica. Tainele sunt ca ramurile unui copac. Ramurile vii, care înfloresc şi aduc rod, pot
exista doar dacă se găsesc în prelungirea firească a copacului, atunci când sunt legate ontologic de corpul copacului.


Din punct de vedere teologic, este de neconceput susţinerea afirmaţiei că eterodocşii, romano-catolici sau protestanţi, ar avea vreo Taină, măcar una, de exemplu, Botezul.
Întrebarea esenţială care trebuie pusă aici este următoarea: Cine a slujit Taina
Botezului? Unde a dobândit preotul slujirea? Cine i-a dat slujirea, din moment ce aceasta se găseşte doar în Biserică? Şi unde se găseşte Biserica la eterodocşi, dacă aceştia, datorită credinţei lor greşite au căzut în afara Bisericii?


4. Teoria celor doi plămâni ai lui Hristos


Această teorie îşi are originea în Romano-catolicism. Conform acestei teorii, Hristos are drept plămâni Romano-catolicismul şi Biserica Ortodoxă
.

Astăzi, din nefericire, teoria aceasta a fost adoptată şi de mulţi ierarhi ortodocşi şi teologi laici ortodocşi, fără să fie probabil siliţi. Această teorie, însă, din punct de vedere
ortodox, poate fi considerată nu doar non-teologică, ci chiar o blasfemie.


Biserica Ortodoxă se diferenţiază ontologic de Romano-catolicism, din motive dogmatice clare. Astfel, Biserica Ortodoxă consideră că doar ea păstrează caracterul Bisericii de Trup divino-uman al lui Hristos.
Romano-catolicismul este căzut de o mie de
ani în afara Bisericii lui Hristos.

De altfel, pentru că Biserica, după cum consideră Simbolul de Credinţă, este una şi omogenă, din punct de vedere teologic este de neconceput să se subînţeleagă, în
conformitate cu teoria de mai sus, că Ortodoxia şi Romano-catolicismul sunt doi plămâni
ai lui Hristos, ca şi cum ar fi două organe echivalente din Trupul Lui.


În acest caz, ar trebui să considerăm că celelalte organe ale trupului lui Hristos fie nu sunt încă descoperite din punct de vedere eclesiologic, fie sunt acoperite de alte Biserici în afara celor două.
Aşa ceva ne-ar conduce nemijlocit la adoptarea teoriei eclesiologice protestante a ramurilor (Branch theory).

Prin teoria ramurilor înţelegem teoria protestantă privind identitatea Bisericii.


Biserica
, după protestanţi, este comunitatea nevăzută a Sfinţilor. Toate diversele Biserici         istorico-empirice, cu dogme diferite, sunt legitime şi echivalente, fiind ramuri ale copacului Bisericii nevăzute.
Biserica nevăzută este Biserica despre care mărturisim în Simbolul de Credinţă. În consecinţă, nici o Biserică locală, indiferent de dogmă, nu întrupează una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Nici o Biserică locală nu poate susţine faptul că deţine plinătatea adevărului revelat. Biserica cea una a lui Hristos este cumulul total al secţiilor separate, adică al Bisericilor locale de orice dogmă, oricât de mult ar diferi din punct de vedere dogmatic între ele. Acest fapt este cu neputinţă de acceptat din punct de vedere ortodox.

Pe de altă parte, teoria romano-catolică despre cei doi plămâni ai lui Hristos, este o blasfemie atunci când este adoptată de ortodocşi. Şi constituie o blasfemie în sensul cel
mai strict al cuvântului, pentru că introduce în Trupul impecabil al lui Hristos Romano-catolicismul, ca pe un organ funcţional al Lui (un plămân), deşi Romano-catolicismul suferă ontologic din punct de vedere instituţional, fiind, în realitate în afara Trupului divino-uman al Bisericii.


5. Biserici surori


De la început, termenul Biserici surori a fost nepotrivit şi inadmisibil.
Este nepotrivit din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a exprima relaţia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Şi este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii
Ortodoxe şi al Romano -catolicismului.


Termenul Biserici surori nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim.

Atunci când Sfântul Apostol Pavel se referă la diversele Biserici locale, el nu le denumeşte surori, nici nu subînţelege existenţa vreunei Biserici mame ale vreunor Biserici locale. El are conştiinţa că Biserica este una şi că ea are un caracter universal, în sensul unei deplinătăţi a adevărului şi a vieţii ei, şi al cărei cap, ne informează Sfântul
Apostol Pavel, este Însuşi Hristos. Astfel, atunci când se adresează vreunei Biserici locale, foloseşte expresia stereotipă: Bisericii care este în Corint, de exemplu. Acest
lucru arată că prezenţa întregii Biserici poate fi în orice loc, acolo unde există comunitatea euharistică a credincioşilor sub episcopul ei. Este, desigur, de la sine înţeles faptul că unitatea acestor Biserici locale este asigurată de comuniunea lor întru credinţă, viaţă şi rânduială eclesiastică. Unitatea Bisericilor locale este garantată în practică de
Sinodul episcopilor acestor Biserici.

Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că, din moment ce nici Bisericile locale aflate în acelaşi cuget în cadrul Ortodoxiei nu se justifică, din punct de vedere teologic, să fie numite surori, cu atât mai mult nu există vreun substrat teologico-eclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul Biserici surori. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, în sensul strict al cuvântului, Biserică, după anul 1054,
pentru că de atunci acţionează asupra lui anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinţa
fiind tăierea de la Trupul divino-uman.

Aici trebuie făcută observaţia că suspendarea anatemelor nu poate fi efectuată de nici o persoană oficială a Bisericii, indiferent de înălţimea poziţiei în ierarhia eclesiastică, ci doar de un Sinod Ecumenic. Şi acest lucru se poate face doar în cazul în care, în prealabil, sunt îndepărtate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv tăierea Romano-catolicismului de Biserică.


Este, aşadar, limpede faptul că, oficial, Romano-catolicismul nu mai este Biserică din 1054.
Practic, acest lucru înseamnă că nu are credinţa apostolică corectă, nici

succesiune apostolică. Nu are harul necreat şi, prin urmare, nu are Tainele dumnezeieşti care aduc trupul divino-uman al Bisericii într-o comuniune îndumnezeitoare cu omul
. Şi,
pentru că Biserica nu poate decât să fie şi să rămână până la sfârşitul veacului una şi nedespărţită, orice comunitate creştină aflată în afara Bisericii Ortodoxe este, pur şi
simplu, eretică.

Traducere din limba greaca de Preot Matei Vulcănescu
———

1 Referat susţinut în Republica Moldova, la Chişinău şi la Bălţi, în zilele de 3 şi 4 aprilie 2012.

2 Domnul Profesor Dimitrie Tselenghidis este considerat unul din cei mai mari dogmatişti ai Greciei din
perioada contemporană. În ultimii 20 de ani este implicat în problema dialogului dintre Ortodoxie si
eterodoxie. Din anii tinereții a avut binecuvântarea să cunoască pe Părintele Paisie Athonitul, vestit pentru sfințenia lui, în preajma căruia s-a aflat timp de mulţi ani şi a primit sfaturile lui patristice şi
duhovniceşti. Are o vastă operă, din care cităm câteva: Teologia Ortodoxă şi viaţa, Soteriologia lui Luther, Har şi libertate după tradiţia patristică a secolului al XIV-lea”, Contribuţie la soteriologia Bisericii Ortodoxe etc. (n. trad.).

Este ciparea cainelui Lepadare ? Da este LEPADARE de HRISTOS !!!

Noi care ne exprimam parerile nu mai ne rugam Dumnezeului nostru ca sa NE DESCOPERE parerea LUI intr’o anumita problema cum
faceau Sfintii de prin Proloage si Pateric nu mai zicem nici macar Doamne arata’mi cum se intelege acest lucru ! nimic si exprimam pareri zicand ca’s ale Sf Traditii si nu ale noastre personale .
Dupa Ruga si dorinta de afla daca e LEPDARE DE HRISTOS ati cipa catelu Dumnezeu se arata prin Sf Parinti si Dumnezeiasca Scriptura asa :

Sf Arsenie Papacioc
Daca te chema sa iti puie 666. NU PRIMESC domne !, eu am CRUCEA domne.NU RENUNT LA CRUCE pentru 18 cifre,666 adunate ca
simple unitati ne da 18.Ca dracu cica e dumnezeu,el a creat lumea si a creat si..18 sunt 9 cete de sus si 9 cete de jos.Cetele de jos sunt 3 cate 3. Intai este arhieria,preotia si diaconia.In runda a doua este monahismul cu crestinatatea si cu tot neamul omenesc.Si in a treia sunt animalele pasarile,pesti si minerale.Adica asta este toata creatia. Si daia la pus pe 666,ca sa cuprinda si cerul si pamantul,insa…le deşcoperim din vreme pentru ca daca da o lupta sa nu stie dusmanul unde te gaseste.. Iar tu sa stii si ce gandeste

>http://www.youtube.com/watch?v=HCx4PxZKr4g&list=UUol1BvPNOlHfkIit55JWc-A

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotiitorul,Făcătorul cerului si al pământului, văzutelor tuturor si nevăzutelor.
http://ro.orthodoxwiki.org/Crezul
—–Făcătorul cerului si al pământului, văzutelor tuturor si nevăzutelor.
1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/ieromonah-serafim-rose-cartea-facerii-crearea-lumii-si-omul-inceputurilor-ierom-serafim-rose.pdf

AICI SE VA ARATA CA Dumnezeu e Facatorul celor vazute si scopul dobitoacelor si punerea de  NUME dobitoacelor   :
Serafim Rose  Cartea Facerii pag 88

1, 20-23 Şi a zis Dumnezeu: Să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi pasări zburătoare pre pământ sub tăria cerului.Şi s-a făcut aşa.Şi a făcut Dumnezeu chiţii cei mari şi tot sufletul vietăţilor ce se târăsc,care le-au scos apele după felul lor,şi toată pasărea zbură
toare după fel.Şi a văzut Dumnezeu că sunt bune.Şi le-a binecuvântat Dumnezeu, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi,
şi umpleţi apele mării, şi cele zburătoare să se înmulţească pre pământ.Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, ziua a cincea.
….şi puterea Creatorului,şi că s-a făcut faptă cuvântul Lui, şi că acest cuvânt a dăruit celor create şi existenţă şi venirea la existenţă.
….”Să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi păsări, zburătoare pre pământ sub tăria cerului,şi dintr-o dată au fost create atâtea feluri de târâtoare, atât de deosebite păsări” 1  St. Ioan Gurăde Aur,Omilii la Facere7, 3,ed. cit.,pp. 90-91
….Dumnezeu zideşte pe prima din fiecare fel

pag 94

1, 24-25 Şi a zis Dumnezeu: Să scoată pământul suflet viu după
fel, de cele cu patru picioare şi de cele ce se târăsc şi fiare pre
pământ după fel.Şi s-a făcut aşa. Şi a făcut Dumnezeu fiarele
pământului după felul lor şi dobitoacele după felul lor,şi toate
cele ce se târăsc pre pământ după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că
sunt bune

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:
„Dumnezeu nu le-a creat pe toate numai pentru trebuinţa noastră
, ci şi pentru dărnicia Lui, ca noi, văzând bogăţia nespusă
a făpturilor Lui, să ne uimim de puterea Ziditorului şi să
putem şti că toate acestea au fost aduse la fiinţare cu o
înţelepciune şi bunătate nespusă , spre cinstirea omului ce avea
să fie făcut.

Dumnezeu a făcut lumea, învaţă Sfântul Ioan Damaschin, fiindcă
„nu s-a mulţumit cu contemplarea de Sine, ci prin mulţimea
bunătăţii Sale, a binevoit să se facă ceva care să primeasc
ă binefacerile Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui”

pag 121

2,18-20 Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur;
să-i facem, ajutor asemenea lui. Şi a plăsmuit Dumnezeu încă din
pământ toate fiarele ţarinii şi toate pasările cerului,
şi le-a adus la Adam să vază ce nume le va pune; şi tot sufletul
viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui.Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor fiarelor pământului; dară lui Adam. nu s-a aflat ajutor asemenea lui.
Subiectul acestui pasaj este numirea animalelor de către Adam
Iată de ce au adus Dumnezeu animalele lui Adam -fiindcă erau despărţite de el. Că robii nu totdeauna stau înaintea stăpânului,
ci numai când este trebuinţă de ei. Numindu-se animalele, îndată
s-au scos din Rai,şi singur Adam a rămas în Rai.
Sfinţii Părinţi tâlcuiesc numirea animalelor de către Adam în mod cu totul literal, văzând în ea arătarea stăpânirii omului asupra lor, netulburata lui armonie cu ele, dar a afla într-un singur ceas mii de nume,şi a nu da ultimelor numite numele celor dintâi, ni se arate, prin punerea numelor, că omul este stăpânul lor.

şi să pună fiecărui neam de animale numele propriu şi potrivit.
Numele date atunci animalelor dăinuiesc până astăzi

ce spun ei
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Constanta/Stiri/Microciparea+cainilor+obligatorie+de+la+1+martie+Cei+care+refuza

Microcipul va conţine un cod numeric personalizat unic al căţelului

REZUMAT

—-Ca dracu cica e dumnezeu,el a creat lumea si a creat si..18
—-animalele pasarile,pesti
—-Făcătorul cerului si al pământului, văzutelor tuturor si nevăzutelor.
1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
—-a făcut Dumnezeu chiţii cei mari şi tot sufletul vietăţilor ce se târăsc,care le-au scos apele după felul lor,şi toată pasărea zbură toare după fel.
—-şi puterea Creatorului,şi că s-a făcut faptă cuvântul Lui, şi că acest cuvânt a
dăruit celor create şi existenţă şi venirea la existenţă
—-au fost create
—-Şi a făcut Dumnezeu fiarele pământului după felul lor şi
dobitoacele după felul lor
—-Dumnezeu nu le-a creat pe toate numai pentru trebuinţa noastră
—-a binevoit să se facă ceva care să primească binefacerile
Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui
—-fiarele ţarinii şi toate pasările cerului,
şi le-a adus la Adam să vază ce nume le va pune
—-cum l-a numit Adam, acesta este numele lui.Şi a pus Adam nume
tuturor dobitoacelor şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor
 fiarelor pământului
—-numirea animalelor de către Adam
—-Numindu-se animalele

—–Microcipul va conţine un cod numeric personalizat unic al căţelului

====
===== cipuind catelu  este recunosct dracu ca si Creator si se neaga Crezul ca se zice   : Dumnezeu e Făcătorul cerului si
al pământului, văzutelor tuturor si nevăzutelor, se calca si porunca 1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine  imi arat lipsa de dragoste fata de creatie, animalele au primt NUME si nu UN cod numeric/NUMAR UNIC

]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]

Sf Paisie
Adică 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu ştiau aceasta despre care vorbeşte Sfântului Ioan

în Apocalipsă – dar nu încetează să fie mamona. Evanghelia însă spune: sau Hristos sau mamona. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu

şi lui mamona(Mt. 6, 24.).
Lucrurile  înaintează în mod programat. În America câinii umblă fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, tac!, îi găsesc. Astfel ei ştiu unde se află fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân îi omoară cu raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au pecetlui tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare se află.

tac! = semnalu emitatorului

Nicolae Steinhardt : mai exista si acum lepadare de Hristos exista lepadari indirecte, nu mai putin reale  totusi decat apostazia de odinioara.Ne lepadam de Hristos… dandu’ne in orice fel consimtamantul la o miscare ateista.. Atunci cand ni se cere o lepdare ,fie ea doar indirecta si bine camuflata, de Hristos atunci da, e bine sa ne uram pe noi insine familia noastra si BUNURILE NOASTRE. Atunci sa-L marturisima pe Hristos cu orice pret. Asta-i examenul, asta-i proba, asta-i Judecata de apoi pe pamant

http://pcmouseblog.wordpress.com/2014/02/17/parintele-ioan-de-la-rarau-despre-cipuri-si-viitorul-sinod-panortodox/

Monahie- Multi isi pun problema: Ce fac daca nu iau actele acestea cu cip? Cum voi putea vietui?

Pr.Ioan de la Rarau- Depinde ce fel de trai vrea: trai in Hristos sau trai in lumea asta, ca sa traiesti bine pe pamant.
Isav, pentru un blid de linte s-a lepadat de dreptul de intai nascut. Asa si noi de mantuire, pentru o paine, pentru un blid de linte.
…..
M. – Asa-i, parinte, dar unii propovaduiesc ca daca ai credinta in suflet, poti sa primesti cipul si nu-i lepadare.
PIR- Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?

M- Ei spun ca trebuie sa dai Cezarului ce-i al Cezarului, sa dam statului ce ne cere.

PIR- Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce inseamna buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am facut eu? M-am lepadat de Hristos.

Apoc 18:13
11.     Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,
12.     Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură,
13.     Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.
14.     Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi.
15.     Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se,
16.     Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie!

Talcuiri la Apocalipsa Arh Evsevios Vittis pag 261-268 Apoc 18,11-16
se spune : Banul masura tuturor lucrurilor, negustori, (negustorii) acesti oameni ai banului , setea lor de catig, paguba lor e evaluata doar din punct de vedere economic,negutatotii se gandesc doar la ei. IN COMERT NU E LOC DE SENTIMENTALISM; patimi, viata comoda luxul cautarea unor noi forme ale luxului si nu nevoia  , setea de castig ia facut sa fie factorii disolutiei stricaciunii morale

Florin Stuparu
Stihurile 13, 14: „Şi scorţişoară şi balsam, mirodenii şi mir, tămîie şi vin, untdelemn şi făină de grîu curat, grîu şi vite, oi, cai şi căruţe, trupuri şi suflete de oameni. Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine, şi niciodată nu le vor mai găsi.”

Şi zice că nimeni nu va mai cumpăra acestea. Se cade să socotim noi că oamenii fac cîştig din cele de prisos, din desfătarea fără de măsură, şi din cai, din căruţe şi din robi. „(…) şi suflete de oameni (…)”/ Zice: Nu vei mai face negustorie cu sufletele oamenilor, robindu-i pe cei slobozi, nici nu vei mai avea desfătarea celor de demult, „luminate şi grase”.

[„Prin toate acestea – zice Sfîntul Ambrozie – se osîndeşte lăcomia şi iubirea de desfătări a «Babilonului». […] Lăcomia este împărăteasa lumii, iar fiica ei este iubirea de desfătări.”]
https://ayeaye20.wordpress.com/category/capitolul-xviii/

REZUMAT

—-PIR- Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?
—-PIR- Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu.
—-câinii umblă fiind pecetluiţi cu un emiţător
—-Au pecetlui tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare se află.
—-exista lepadari indirecte
—-Ne lepadam de Hristos… dandu’ne in orice fel consimtamantul la o miscare ateista
—-PIR- Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?
—-PIR- Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu.
—-Banul masura tuturor lucrurilor
—-IN COMERT NU E LOC DE SENTIMENTALISM
—-cautarea unor noi forme ale luxului si nu nevoia
—-Nu vei mai face negustorie cu sufletele oamenilor, robindu-i pe cei slobozi

oare se refera la banul electronic ?

]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]

spunea cineva de frica atacurilor cainilor

cartea Marea Apostazie
“Sfinţii Părinţi învaţă lămurit despre aceasta întemeindu’se pe Apocalipsa sfântului Ioan Teologul. După tâlcuirea Părinţilor, pecetea antihristului nu se aplică pe frunte şi pe mână în acelaşi timp, ci pe frunte ori pe mână (Apoc. 13,16).
Potrivit sfântului Andrei al Cezareii, cei care vor avea pecetea antihristului pe frunte, aceia vor împărtăşi modul de gândire al antihristului, iar cei care vor primi pecetea pe mâna dreaptă vor recunoaşte doar autoritatea lui, afirmând că aceasta este permisă, cu condiţia “să rămâi creştin în suflet”…
Duhul Sfânt, însă, îi va părăsi pe cei care vor lua pecetea şi atunci inima lor se va umple de primul semn al pieirii – teama care’i va duce grabnic spre sfârşit.”

Pr. prof. dr. Mihai Valică – Despre curaj: fricosii nu se mântuiesc
Iar partea celor FRICOSI si necredinciosi si spurcati si ucigasi si defranati si fermecatori si inchinatori de idoli si tuturor celor mincionosi este in iezerul care arde cu foc si cu pucioasa care este moartea a doua(Apoc 21,8) Deci ,iata ca uitati fricosii,Fricosii sunt cap de lista sunt mai periculosi decat necredinciosii, decat spurcatii Un fricos este mai… in aceasta perspectiva decat ucigasii si desfranatii si fermecatorii si inchinatorii la idoli si toti mincionosii,deci iata ce
grava e sa fi FRICOS,FRICOSII NU SE MANTUIESC.

Serafim Rose Cartea Facerii
Iată ce scrie Sfântul Efrem despre aceasta: „Cuvintele le-a adus la Adam arată înţelepciunea lui Adam şi pacea care se afla între animale şi om înainte ca omul să calce porunca. Că ci ele au venit împreună înaintea omului, ca înaintea unui păstor plin de dragoste; fără teamă , după fel şi după chip, au trecut în cete pe dinaintea lui, nici temân-du-se de el, nici tremurând unul înaintea celuilalt

REZUMAT
—–Duhul Sfânt, însă, îi va părăsi pe cei care vor lua pecetea şi atunci inima lor se va umple de primul
semn al pieirii –teama care’i va duce grabnic spre sfârşit.”
—–FRICOSII NU SE MANTUIESC
—-fără teamă
—-nici temân-du-se de el, nici tremurând unul înaintea celuilalt
prin păcat,şi-a tăiat puterea ce o avea asupra animalelor.”

]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]]
Preotii sunt cei ce pot TALCUI Scriptura ei INVATAND CUVANTUL ADEVARULUI
Sf Justin Parvu
Numai bunul Dumnezeu îi mai poate opri, pentru că ei au folosit inteligenţa pe care le-a dat-o Creatorul în scopuri rele, de distrugere a creaţiei lui Dumnezeu, prin ştiinţă. Ei folosesc această ştiinţă să distrugă natura şi pe Dumnezeu, de s-ar putea, profitând de dragostea şi mila lui Dumnezeu pentru om, care l-a înzestrat cu daruri aşa de mari. Să mă ierte Dumnezeu, nu că îmi doresc, dar pe aceşti oameni numai o nouă conflagraţie mondială îi mai poate opri, numai mânia lui Dumnezeu care nu poate răbda atâta nelegiuire. Va fi un război care îi va nimici pe aceşti oameni de ştiinţă şi toată tehnica lor va pica. Pentru că au uitat cine este Creatorul

http://www.atitudini.com/2013/02/interviu-cu-parintele-justin-forta-satanica-a-stapanilor-lumii-va-fi-invinsa-de-blandetea-si
-smerenia-crestinilor-tehnica-lor-se-va-risipi-ca-fumul-dar-principiile-morale-crestinesti-nu-vor-putea-f/

Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănîncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!
De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.

http://manastirea.petru-voda.ro/2014/02/15/parintele-justin-cipul-este-lepadare-daca-voi-spune-altceva-decit-am-spus-pina-acu
m-nu-mai-sunt-eu-acela/

Acuma vie si iti pune dracusoru.Ia sa’ti puna pe carnetul asta care’l faci de conducere,sa’ti puna cipusor acolo.

>http://www.youtube.com/watch?v=ywQSgv0dGQU
Sf.Justin : — Pai asta’i dracu,ma!

Pr Ioan de la Rarau
minutu 5:55
>http://www.youtube.com/watch?v=309ynbnFYiI#t=450
–          Iar Uniunea Europeană ne aduce acum şi alte lucruri. Ştiţi despre legalizarea homosexualităţii şi tot felul de nebunii. Dar acuma au început să ne introducă actele cu cip, care vor constitui o mare bază de date, iar apoi ne vor implanta cipuri. Aceste cipuri au legătură cu ce se scrie în Apocalipsă despre numărul diavolului?

–          Păi are legătură, cum să nu. Dacă de atâtea sute,mii de ani se vorbeşte despre numărul fiarei, şase sute şaizeci şi şase, şi apare de-acuma peste tot numărul ăsta… cum să n-aibă legătură? De unde ştiau de acu de mii de ani în urmă că este cip? sau despre antihrist? De unde ştiau ? de au scris. Au fost cu viziune cerească, de la Dumnezeu

Sf Parinte Adrian Fageteanu
PAF : Vacile care au fost acum injectate, sau, cum se cheamă, inoculate…
Reporter- Da, şi le-au pus un cip la ureche.

PAF : – Aşa. Nu mai fac ce făceau înainte, ci numai ce sunt dirijate. Acum trebuie să dea lapte cele din Anglia, cele din Franţa, din alte părţi. Deci, dacă un creştin acceptă acest lucru, nu mai are liberul arbitru şi conştiinţa liberă.

https://ayeaye20.wordpress.com/2014/06/05/din-pacate-teologi-cu-experienta-nu-prea-au-habar-cu-ce-se-mananca-cipurileadica-cu-antihrist/
******************************
REZUMAT
—-distrugere a creaţiei lui Dumnezeu, prin ştiinţă. Ei folosesc această ştiinţă să distrugă natura şi pe Dumnezeu
—-aceşti oameni de ştiinţă şi toată tehnica lor va pica. Pentru că au uitat cine este Creatorul
—-Pai asta’i dracu,ma!
iti pune dracusoru.Ia sa’ti puna pe carnetul asta care’l faci de conducere,sa’ti puna cipusor acolo
—-De unde ştiau de acu de mii de ani în urmă că este cip?
—-cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale,l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănîncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună
—-De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.
—-Vacile care au fost acum injectate, sau, cum se cheamă, inoculate
—-Deci, dacă un creştin acceptă acest lucru, nu mai are liberul arbitru şi conştiinţa liberă

(fragment dintr-o predică ţinută de Danion Vasile în ziua de 23 iulie 2011 la Schitul Paltin — Petru Vodă)

…Să luăm pildă de la înaintaşii noştri, să mergem pe urmele sfinţilor, să mergem pe urmele celor care au trăit pentru Hristos în vremurile noastre. Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul. Să mergem pe calea pe care ne-a îndemnat el să mergem. Părintele Ille Lăcătuşu a intrat în soborul sfinţilor. Să mergem pe calea pe care ne-a îndemnat să mergem. Există o poezie foarte frumoasă a lui Radu Gyr, Crez, pe care o consider foarte importantă pentru modul în care
noii mărturisitori din secolul XX au înţeles să împletească iubirea de Dumnezeu cu iubirea de neam:
„Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl Ziditorul,
Dar mai cred şi-n neamul meu,
Înfrăţit cu dorul.
Cred în sfinţi, dar şi-n voinici,
Cred în flori şi-n cremeni,
Căci tăcuţii mucenici
Cu haiducii-s gemeni”.

Am să vorbesc acum puţin şi despre părintele Ilie Lăcătuşu. El a fost unul dintre tăcuţii mucenici ai secolului XX. A scris oare cărţi? A ţinut oare cuvântări care să rămână până în zilele noastre? Nu! Viaţa lui a fost o viaţă de mărturisire. A fost un tăcut mucenic care însă, la vreme de primejdie, a dat mărturia cea bună. Odată, la canal, când i-au ameninţat comuniştii că-i vor omorî pe toţi, deţinuţii se îngrijoraseră şi s-au dus la părintele Ilie pentru cuvânt: „Ce să ne facem? Ce să ne facem?” — pentru că unora le era frică de moarte. Ca şi în primele prigoane creştine: unii mergeau la moarte cântând, ardeau pe ruguri, erau răstigniţi şi cântau, iar alţii aveau teamă în suflet, dar nu se lepădau de Hristos. Şi, când s-au dus deţinuţii la părintele Ilie, la Sfântul Ilie: „Ce să facem?”, acesta le-a spus: „Staţi liniştlţi, că Dumnezeu ne va ajuta!” Şi, într-adevăr, până a doua zi prigonitorii s-au răzâgndit şi i-au lăsat în viaţă.

Am să vă vorbesc, totuşi, despre o scrisoare a Sfântului Ille Lăcătuşu care arată cât de fierbinte era credinţa din inima sa. Un îndemn al Bisericii este să-i cinstim, să-i sprijinim pe cei care dau mărturia cea bună pentru Hristos. Din păcate, noi, în zilele noastre, ne temem. Când cineva dă mărturia cea bună şi e prigonit, ceilalţi se feresc de el ca de un lepros. Revistele bisericeşti, publicaţiile aşa-zis ortodoxe ne vorbesc despre rugăciune, despre smerenie şi atât! Dar nu ne vorbesc despre faptul că în zilele noastre sunt mărturisitori cu viaţă sfântă.

Ei bine, prin anii ’40, a pătimit mult pentru Hristos mitropolitul Gurie Grosu, în Basarabia. şi Sfântul Ilie Lăcătuşu i-a fost aproape. Mitropolitul Gurie Grosu a avut curajul de a-l înfrunta pe regele Carol al II-lea, care a făcut atâta rău ţării noastre, slujind intereselor masonice. Regele Carol al II-lea, care şi-a părăsit soţia şi trăia în desfrânare cu o evreică… Ei bine, pentru că a lăsat-o pe regina sa, pe Elena a Greciei, în clipa în care a vrut să intre în biserică, fiind primit cu toată pompa, mitropolitul Gurie l-a mustrat, pentru că regele voia să stea în biserică în jilţul regal, pe care-l necinstea prin păcatele şi prin desfrâul său. Şi, în acel moment, mitropolitul Gurie a ieşit din sfântul altar, îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, şi s-a dus la rege şi l-a mustrat, spunându-i: „Măria-ta, nu ţi se cuvine să şezi în strana regală. Unde-ţi este regina?” În acel moment, regele a părăsit strana, împreună cu fiul său, iar abia apoi mitropolitul a dat binecuvântare pentru începerea Sfintei Liturghii. Pentru că nu voia să slujească Sfânta Liturghie când pe tronul regal stătea Carol al II-lea, care a făcut atâta şi atâta rău poporului nostru.

După această slujbă, s-a întors regele în capitală şi a dat un decret regal prin care mitropolitul Gurie a fost pensionat. Mitropolitul a trăit în exil la Mănăstirea Cernica, până la sfârşitul vieţii sale. Ei bine, vlădica Gurie Grosu — pe care Sinodul Bisericii Ortodoxe din Basarabia vrea să-l canonizeze — s-a arătat urmaş al Sfântului Ioan Botezătorul şi al sfinţilor din vechime… şi e mare bucurie că vrea Sinodul Bisericii din Basarabia să-l canonizeze, ca şi pe Sfântul Valeriu Gafencu. Ar trebui însă ca şi Sinodul Bisericii Ortodoxe Române să-l canonizeze pe mitropolitul Basarabiei Gurie Grosu. De ce? Pentru că făcea parte din Sinodul Bisericii noastre, nu din patriarhia rusă.

Nouă,însă, ne place prin revistele şi emisiunile bisericeşti să vorbim despre mitropoliţi, despre ierarhi care s-au plecat în faţa puterii lumeşti, trecându-i cu vederea pe adevăraţii mărturisitori. Ei bine, atunci când mitropolitul Gurie a fost prigonit de regele Carol, ceilalţi ierarhi din Biserica noastră s-au ferit să-l apere. Părinţii de prin mănăstiri s-au ocupat doar de rugăciunea lor, s-au ferit să-l apere. Dar părintele Ilie Lăcătuşu, fiind iubitor de Hristos şi de sfinţii Săi, i-a scris imediat, la câteva zile după ce fusese depus din scaun. I-a scris o scrisoare de încurajare. În această scrisoare, din 13 noiembrie 1936, părintele Ilie spunea aşa: „Înalt Prea Sfinţite, am urmărit de aproape cele ce vi s-au întâmplat. Pentru considerente care se vor vedea mai târziu, eu şi tot tineretul legionar suntem alături de înalt Prea Sfinţia Voastră. Loviturile pe care le primiţi de la o lume masonizată, iudaizată şi cu incomparabil mai mari păcate decât acelea pe care vi le atribuie, suportaţi-le cu credinţa creştină în învierea neamului!”

lată cuvintele părintelui llie Lăcătuşu. N-a scris tratate de teologie. Dar, în clipa în care un ierarh a fost prigonit pentru că a mărturisit adevărul, imediat a pus umărul ca să-l sprijine. Şi la asta ne îndeamnă Sfântul Ilie Lăcătuşu pe toţi, pe fiecare dintre noi. Când un ierarh are curajul de a da mărturia cea bună, imediat trebuie să se strângă lângă el preoţii, monahii, monahiile, mirenii şi să-l apere, pentru că au nevoie de un astfel de păstor. Mare curaj să sprijini un ierarh pe care regele ceruse să fie depus din treaptă! Părintele Ilie putea să fie caterisit pentru această scrisoare, pentru acest gest. Dar nu s-a temut. Şi, datorită râvnei sale, datorită curajului său, datorită rugăciunilor sale, Dumnezeu i-a dat acest mare dar, şi părintele a ajuns mare făcător de minuni. (…) Nu am să vorbesc mai mult despre minunile pe care le-a făcut, pentru a nu lungi cuvântul. Am să spun însă că e o mare datorie a noastră să cunoaştem cât mai mulţi dintre aceşti noi mărturisitori. Gheorghe Jijie, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni care au trecut prin închisorile comuniste, spunea la un moment dat că este trist că se vorbeşte doar despre Valeriu Gafencu, despre Costache Oprişan, despre Traian Trifan… Spunea domnul Jijie că în Mişcarea Legionară erau zeci şi zeci de oameni cu viaţă sfântă,sporiţi în rugăciune, care ţineau posturi aspre. Şi despre marea lor mulţime nu se prea vorbeşte. Dar avem datoria să mergem la cei care au stat în închisoare alături de aceşti mărturisitori şi să aflăm cât mai multe lucruri de mare folos.
Mulţi zic astăzi: „Ce putem face?” „Suntem prigoniţi, înşelarea se răspândeşte şi nu mai putem rezista!” Sau: „Murim de foame, suntem daţi afară din mănăstiri dacă facem ce trebuie!” — spun unii
călugări. Să ne întrebăm, însă: sfinţii noştri prin ce au trecut? Au trecut sfinţii mucenici prin încercări mai grele sau mai uşoare decât cele prin care trecem noi? (…)