“Desavarsirea vietii Crestine nu sta in invierea mortilor, nici in facerea de minuni, nici in vindecarea bolnavilor si a celor neputinciosi”

Pace şi bucuria în DUHUL SFÂNT, Starețul TADEI DE LA MĂNĂSTIREA VITOVNIŢA, edit. Predania 2010

Pag. 127

SMERENIA ÎNSEAMNĂ MÂNTUIRE

Părintele Tadei/ Dumnezeu îi va descoperi treptat omului multe taine, căci orice lucru cere omul cu credință, Dumnezeu îl împlineşte. Trebuie numai să ne smerim. Smerenia deplină este desăvârşirea vieţii Creştine. Desăvârşirea vieţii Creştine nu stă în învierea morților, nici în facerea de minuni, nici în vindecarea bolnavilor şi a celor neputincioşiputerea deplină a credinței stă în smerenia desăvârşită. Domnul spune: “Încotro voi privi, fără numai peste cei blânzi şi smeriți?” Numai cei smeriți şi blânzi vor intra în Împărățis cerurilor. Smerenia şi blândețea sânt însuşiri dumnezeieşti, iar Dumnezeu vrea ca fiii Săi să fie rasplătiți (cu însuşirile Sale). Şi de aceea trebuie, pentru binele nostru, să fim paşnici, liniştiți, blânzi, trebuie să îndurăm multe dureri ale inimii.

P.S. acu o sa sara stilistii adoratorii timpului sa zica, ca, CALENDARUL E DESAVARSIREA CRESTINA! daca nici facerea de minuni care e de la Dumnezau si nu a omului nu e desavarsirea? cum este timpul dogma?? cand el nu va mai exista dupa Invierea de Obste????