[Sfântul] Teodor Studitul
În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017, pag. 359-360
Monahului Nichita1
(821-826)
Am citit cartea trimisă nouă de cuvioşia ta prin preaiubitul de Dumnezeu mitropolit dar cel care a scris-o nu gândeşte corect despre dogma veneratelor icoane; căci zice acolo: “Iubirea de oameni de nespus şi de necuprins a lui Dumnezeu față de noi şi sacrele lupte ale sfinților decidem să fie elogiate în scrieri sfinte, negăsind nici o plăcere în ce ne priveşte în vreo plămadire sau pictură; îngăduim celor mai simpli, care sunt mai nedesăvârşiţi, să învețe unele ca acestea la modul introductiv şi prin vederea potrivită pentru ei purtați de un urcuş conatural lor.”2
Ce se poate spune despre acestea? Mai întâi, că operează o diviziune a credinței noastre una şi desăvârşite, care nu primeşte nici un fel de adaos sau substragere, repartizându-şi lui însuşi întipărirea prin scrierile sfinte şi raportând prezentarea în plămadire şi desen celor ce sunt, chipurile, mai simpli şi mai nedesăvârşiţi; apoi, atribuindu-şi lui însuşi desăvârşirea harului, iar celorlalți, care au nevoie de o ridicare conaturală, le aruncă pruncia iudaică. Prin urmare, potrivit lui, minte sfântul apostol atunci când spune: “Nu mai e iudeu, nici elen, nu mai e sclav, nici om liber, nu mai e parte bărbătească şi parte femeiască; pentru că voi toți sunteți un singur [om] în Hristos Iisus” [Ga 3, 28]. Dar dacă spune adevărul, cum a şi spus adevărul, şi este un singur Domn, o singură credință, un singur botez [Ef 4, 5], ce este atunci această nouă divizare în două segmente inegale? Neamul sfânt, preoția împăratească sunt scindate şi în el există o parte mai desăvârşită şi alta inferioară. Apoi pentru că, dat fiind că oricine gândeşte frumos doreşte desăvârşirea, va socoti urât nedesăvârşitul şi, plecând de aici, dogma picturii3 va fi una de prisos. Se opune însă cel mai mult Marelui Vasile, neținând identice cele dogmatizate în chip egal de acela; căci, spune el, cele pe care le înfăţişează cuvântul istorisirii prin auzire, acestea le arată tăcând desenul prin imitare.4
Se ridică, aşadar, viteazul împotriva Scripturilor sfinte, precum şi a părintelui nostru corifeu şi, crezând că-l îndreaptă pe altul prin această învățătură, e purtat el însuşi alunecând spre lucruri zadarnice. De aceea noi punem cruce la astfel de bolboroseli şi aducem aminte armoniei voastre să se alinieze aceluiaşi canon al ortodoxiei, ştiind că aşa cum orice om desăvârşit, chiar ajuns într-o demnitate apostolică, are nevoie de cartea Evangheliei, tot aşa are nevoie şi de istorisirea ei în desen, pentru că amândouă au egală cinstire şi închinare.
———-
1 Epistola 499. Ed. G. Fatouros, p. 737-738 (PG 99, 1537).
2 Fragment dintr-o scriere (cca 530-540) a mitropolitului Hypatios al Efesului către Iulian al Adramytionului, ed. Fr. Diekamp, Analecta Patristica (OCA 117), Roma, 1938, p. 127. Cf. pe larg studiul lui J. Gouillard, “Hypatios d’Éphèse ou du Pseudo-Denys à Théodore Studite”, Revue des études byzantines 19 (1961), p. 63-75.
3 To tēs historias dogma.
4 Vasile cel Mare, Omilia la 40 de martiri 2; PG 31, 509A.