Epistola 546 Sfantul Theodor Studitul, inchinarea la icoana lui Hristos nu trebuie sa o aducem ca unei materii, ci ca lui Hristos Insusi, daca cinstirea icoanei urca [anabainei] la prototipul ei

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017, pag. 371-373

Lui Ioan Grămăticul1

(821-826)

Mulțumire aduc lui Dumnezeu Cel sfânt pentru că am auzit, deşi târziu, iubitul tău glas, deşi n-aş putea mulțumi celui ce a întrerupt-o cu repezeală lipsită de folos. Dar pentru că odată cu destrămarea înstrăinării mele înțeleapta ta cinste mi-a scos în schimb în față cuvântul ei despre venerata icoană a lui Hristos, pot să spun, de trei ori îndragite, că am gasit recenta ta scrisoare pledând în acelaşi sens, iar nu în sens contrar, cu cele trimise de mine. Fiindcă e recunoscut, potrivit precizărilor făcute anterior de tine, că orice icoană e indicativă a ceva, adică a prototipului ei, şi, dacă trebuie să vorbim potrivit limbajului tehnic al gramaticii, ar fi ceva relativ, reprezentativ, demonstrativ şi corespondent.2 Şi, desigur, închinarea la icoana lui Hristos nu trebuie să o aducem ca unei materii, ci ca lui Hristos Însuşi, dacă cinstirea icoanei urcă [anabainei] la prototipul ei, materia fiind extrasă prin rațiunea noţiunii ei din trăsătura figurată în ea. Şi ca slujbă cultică [latreutŌs] închinarea trebuie adusă, cum spui, Mântuitorului Hristos, atât înainte de trup, cât şi după întrupare, atât înainte de icoană, cât şi prin ea, şi nimeni din cei care gândesc bine nu s-ar opune, cred, celor dogmatizate în chip corect. Şi nu este neverosimil să urmăm şi exemplelor soarelui față de apă şi a trunghiului nematerial, sau matematic, față de cel material; fiindcă dacă prin ipoteză soarele ar fi luat ca trebuind să primească o slujbă cultică înainte să se reflecte în apă, iar triunghiul ideal înainte să se arate într-o materie, este evident că fiecare din ele ar trebui să primească o slujbă cultică şi după căderea lor sau conaturalizarea de acolo. Căci aşa şi pe Domnul nostru Iisus Hristos l-ai arătat solid că e de slujit cultic şi de închinat şi după întrupare, ca şi înainte de întrupare.

Prin urmare, dragule, Hristos e în chip recunoscut de slujit cultic, dar nu este de slujit şi venerata Lui icoană3, precum şi, prin ipoteză, soarele amestecat cu apa, dar nu şi imaginea/icoana soarelui, şi triunghiul materializat, nu şi imaginea/icoana triunghiului. Căci vezi că una singură e slujba cultică a noastră, a creştinilor, adusă numai Treimii sfinte şi de-o-ființă de toată natura văzută şi nevăzută şi ea nu îngăduie să spunem că primeşte slujbă cultică venerata icoană a lui Hristos. căci una din două: sau atunci ceea ce e de slujit cultic în ea trebuie inserat în slujba adusă Treimii, ceea ce e cu neputință – pentru că nu e posibil a aduce un adaos Treimii, întrucât atunci s-ar afla a fi pătrime – , sau, dacă nu e inserat acolo, fiind de slujit în sine însuşi, trebuie să dogmatizăm două slujbele noastre cultice; şi ce altceva ar putea căuta nişte iconomahi păgâni la noi decât să dovedească plecând de aici că prin această dublă slujbă slujim creaturii împotriva Creatorului ei şi nu suntem cu nimic mai prejos decât arienii în lipsa de cinstire a lui Dumnezeu?

Aşadar, icoanei lui Hristos trebuie să i ne închinăm, nu să-i aducem slujbă cultică, ci lui Hristos Cel închinat în ea potrivit cuvântului adevărului, pentru că acestea două, icoană şi prototip, sunt două şi diferența lor nu este în ce priveşte ipostasa, ci potrivit rațiunii ființei lor.

——-

1 Epistola 546. Ed. G. Fatouros, p. 825-827 (PG 99, 1637-1640).

2 Anaphorikon, homoiŌmatikon, deiktikon, antapodotikon.

3 Latreutos ho Christos…all’ouchi hē septē autou eikŌn latreutē.