Epistola 57 Sfantul Theodor Studitul

[Sfântul] Teodor Studitul

În apărarea sfintelor icoane, edit. DEISIS Sibiu 2017, pag. 319-324:

Epistolă către Platon, părintele său duhovnicesc, despre închinarea veneratelor icoane(1

(810-811)

Grăind cu cel ce este capul nostru, ne mângâiem pe noi înşine. Căci ce ar putea fi mai mângâietor pentru un copil decât să discute cu un tată şi încă cu un astfel şi atât de mare [tată], a cărui virtute o cântă multe cetăți, ținuturi şi insule? Acesta e părintele meu drag, măcar că din pricina netrebniciei smereniei mele ramura nu se aseamănă trunchiului. Dar prin faptul că ne eşti pus înainte te avem drept canon al bunei-cinstiri [a lui Dumnezeu](2 nu numai noi, ci şi toți câți şi-ar alege să fie cinstitori ai lui Dumnezeu, să se înaripeze spre bărbăție şi să se scoale spre o bună alegere. Dar întrucât sfințenia ta mi-a cerut de multă vreme să-i dau un cuvânt despre cum anume trebuie să ne închinăm veneratei icoane a lui Hristos – desigur, nu ignorând asta, ci vrând ca şi de aici să pună în mişcare cuvântul meu lipsit de rațiune(3 – şi până acum nu mi-a fost cu putință să dau un răspuns, acum însă, aducându-mi aminte, am socotit că se cade să plinesc pe cât îmi este cu putință porunca cu conlucrarea sfintelor tale rugăciuni, chiar dacă vorbim poate îndeajuns despre acest lucru altundeva.

Aşadar, orice icoană artistică(4 este o asemănare a celui a cărui icoană este şi arată în ea prin imitare trăsătura arhetipului ei, precum zice mult iscusitul în cele dumnezeieşti Dionisie [Areopagitul]: “Adevărul este în asemănare, arhetipul în icoană, fiecare în fiecare, afară de diferența de ființă.”(5 Astfel încă cine se închină la icoană s-a închinat la cel pe care-l arată icoana. Fiindcă nu s-a închinat la ființa icoanei, ci la cel desenat pe ea, iar icoana nu este scindată de prototip în ce priveşte identitatea închinării; căci prin asemănarea lor icoana este identică cu prototipul. Aşa zice deci şi marele Vasile, “că împărat se numeşte şi icoana împăratului, şi nu sunt doi împărați. Fiindcă nici puterea nu se scindează, nici slava nu se împarte. Ci aşa cum stăpânirea şi autoritatea care domneşte peste nou este una, aşa şi doxologia noastră e una şi nu mai multe. De aceea cinstirea icoanei trece la prototipul ei”(6. Iar dacă închinarea trece la prototip, nu este atunci altă şi altă închinare(7, ci una şi aceeaşi închinare de cinstire, precum unul şi acelaşi este şi în icoana lui prototipul închinat.

Dar una este icoana naturală, şi alta icoana imitativă.(8 Prima nu are față de cauza ei o diferență de natură, ci ipostatică, ca Fiul față de Tatăl; căci una este ipostasa Fiului şi alta cea a Tatălui, dar natura Lor este evident una. Cealaltă însă, din contră, are o diferență de natură, nu de ipostasă, cum e icoana lui Hristos față de Hristos, fiindcă una e natura zugrăvelii materiale, şi alta cea a lui Hristos, dar nu este o altă ipostasă, ci una şi aceeaşi ipostasă a lui Hristos chiar şi desenată în icoană. Căci zicw acelaşi dumnezeiesc Vasile: “Ceea ce este aici icoana prin imitare este acolo Fiul prin natură, şi aşa cum la cele artistice asemănarea este potrivit formei, aşa şi la natura divină şi necompusă unirea este prin comunitatea divinității.”(9

Vezi deci diferența: la icoana naturală şi la cauza ei, adică la Fiul şi la Tatăl, întrucât au o singură natură au şi o singură închinare potrivit identității naturii, nu ipostasei. Căci aşa cum mărturisim o singură natură, aşa mărtirisim şi o singură închinare şi slăvire/doxologie a Sfintei Treimi, dar trei ipostase ale Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Dar la icoana imitativă şi la arhetipul ei, adică la icoana lui Hristos şi la Hristos Însuşi, întrucât este o singură ipostasă, şi aici este o singură închinare potrivit identității unicei ipostase, iar nu potrivit alterității naturilor lui Hristos şi a icoanei Lui. Dacă însă vom spune că în cazul identității ipostasei închinarea icoanei şi a prototipului este una ca în cazul identității naturii, n-am mai recunoaşte atunci nici o dicerență între icoană şi cel reprezentat iconic, ci va fi precum o singură ipostasă, aşa şi o singură natură a icoanei şi a lui Hristos Însuşi; şi atunci cădem în politeismul elinilor/păgânilor făcând dumnezeu orice materie imprimată cu icoana lui Hristos. Iar cu asta vom deschide limba iconomahilor să ne invinuiască nu fără dreptate pe noi, cei care ne închinăm la Un Dumnezeu în Trei ipostase, că ne închinăm şi venerăm mai mulți dumnezei. Iar dacă ar zice cineva că închinarea icoanei şi a prototipului nu este una nici potrivit identității naturii, nici potrivit identității ipostasei, este evidnt atunci că stăpânirea s-a scindat şi slava prototipului s-a împărțit de cea a icoanei şi astfel cine se închină la icoană idolatrizează în chip evident, pentru că introduce nu o singură închinare, ci două închinări. Ceea ce se străduiesc să demonstreze iconomahii suprimând de aici, cum este verosimil, faptul că Hristos este circumscris după trup, fiind astfel demascați că au egală lipsă de cinstire [a lui Dumnezeu] cu cei care spun că Dumnezeu a venit la cei de pe pământ într-o aparență şi o fantasmă.

Dar egală lipsă de cinstire [a lui Dumnezeu] a amândurora să fie azvârlită în întunericul ei, iar, cum s-a zis mai înainte, credința adevărată a creştinilor, aşa cum mărturiseşte că este o singură închinare la Sfânta Treime prin comunitatea dumnezeirii, aşa mărturiseşte că este o singură închinare la icoana lui Hristos potrivit identității ipostasei lui Hristos; pentru că e aceeaşi ipostasă închinată chiar şi desenată. Fiindcă nici n-ar mai fi icoană dacă ar fi luată ca fiind cumva la mijloc şi scindată în cinstire de prototip, ci ar fi atunci o realitate cu ipostasă proprie. Şi aşa, chiar şi în închinarea icoanei lui Hristos e o unică închinare şi doxologie a mult lăudatei şi fericitei Treimi.

Dar cineva ar putea fi de părere că poate spune: “Prin urmare, întrucât închinarea(10 e o slujbă cultică(11, se întâmplă atunci ca icoana lui Hristos să primească slujbă cultică împreună cu Sfânta Treime.” Unul ca acesta se arată însă neştiind diferența închinării, căci sfinților ne închinăm/prosternăm, dar nu le aducem o slujbă cultică, ca şi magistraților potrivit legii lui Dumnezeu, dar nu le aducem o slujbă cultică. Să ştie apoi iarăşi că închinarea nu se aduce ființei icoanei, fiindcă asta este un lucru absurd şi propriu celor ce slujesc cultic creaturii în locul Creatorului [cf. Rm 1, 25], ci ea se aduce lui Hristos Cel închinat în icoana Lui, materia icoanei rămânând cu totul în afara comuniunii de închinare cu Hristos Cel închinat în ea în asemănarea Lui; lucru propriu ipostasei lui Hristos, care este separată de materie chiar dacă se vede în ea. Acest lucru, mi se pare, seamănă cu exemplul oglinzii, căci şi acolo se desenează cumva fața celui ce se uită în ea, dar asemănarea rămâne în afara materiei şi dacă ar vrea cineva să-şi salute propia imagine de acolo, n-ar îmbrățişa materia ei, pentru că nu din pricina ei vine la ea, ci asemănarea lui oglindită în ea; deoarece dacă se depărtează de oglindă, se depărtează deodată cu el şi imaginea(12 lui, întrucât n-are nimic în comun cu materia oglinzii. Tot aşa deci şi cu materia icoanei, deoarece atunci când dispare asemănarea celui văzut în ea, pentru care există închinarea, rămâne doar materia de neînchinat, ca una ce nu are nimic comun cu asemănarea.

Fie, iarăşi, un inel care are gravată în el icoana împăratului, apoi aceasta să fie imprimată în ceară, în răşină, în bitum, în lut; pecetea deci este una şi aceeaşi invariabilă în toate materiile, dar acestea sunt diferite între ele, şi ea n-ar putea rămâne invariabilă în materiile diferite decât dacă nu are nimic în comun cu materiile, ci este aceeaşi, separată noțional(13 de acestea, întrucât rămâne în inel. Tot aşa, asemănarea lui Hristos, chiar dacă e trasată în orice fel de materie, nu are nimic în comun cu materia în care se arată, rămânând în ipostasa lui Hristos, căreia îi este şi propie. Şi, simplu spus, nu icoana lui Hristos primeşte slujbă cultică, ci Hristos Însuşi este închinat în ea şi trebuie să ne închinăm ei potrivit identității ipostasei lui Hristos, cu toată diferența de ființă a icoanei.

Aşa este, prin urmare, închinarea icoanei lui Hristos, după cum o ştiu eu rezemat fiind de învățătura sfinților Parinți. Dacă este suprimată, e suprimată în potență şi economia lui Hristos, şi dacă nu este închinată, e suprimată de asemenea şi închinarea lui Hristos.

De aceea, dumnezeiescule parinte, trebuie să ne apropiem de ea şi să i ne închinăm cu frică şi evlavie, întrucât închinarea ei trece la Hristos şi să credem că prin ea ne vine un har dumnezeiesc şi cumunică sfințire celor ce se apropie de ea cu credință. Pentru că şi la întipărirea făcătoarei de viață cruci, la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinților, întrucât toată închinarea sfințitoare(14 a icoanelor urcă prin intermediul prototipurilor lor la Dumnezeu, de aceea una şi singură e închinarea de slujba cultică a Treimii(15 Celei Sfinte şi de-o-ființă. Din pricina Ei există diferitele închinări la celelalte şi la Ea este raportarea unitară(16 a tuturor închinărilor.

Iar dacă am zis ceva greşit din neştiință, fie mai puțin, fie mai mult decât se cuvine, socoteşte vrednic, ca un parinte bun, pe unele să le îndrepți, pe altele să le completezi, iar pe altele să le suprimi, rugându-te şi iar rugându-te pentru smerenia mea să gândesc drept, să vorbesc fără greşală şi să făptuiesc făra reproş.

————

(1 Epistola 57. În anii 810-811, în cel de-al doilea exil al studiților, în orice caz înainte de 4 aprilie 813, când Platon s-a mutat la Domnul. Ediție critică G. Fatouros, Theodori Studitae Epistulae (CFHB 31/2), Berlin, 1992, p. 164-168 (PG 99, 500-505).

(2 Kanona eusebeias.

(3 Ton alogon nou logon.

(4 Technētē eikon.

(5 Dionosie Areopagitul, Despre ierarhia bisericească IV, 3; PG 3, 473C.

(6 Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt XVIII, 45; PG 32, 149C; cf. Mansi XIII, 72C.

(7 Timētikē proskynēsis.

(8 Physikē-mimetikē eikŌn.

(9 Ibid.

(10 Proskynēsis.

(11 Latreia.

(12 To indalma.

(13 Tē epinoia.

(14 HagiŌtikēs eikonos proskynēseŌs.

(15 Latreutikēs proskynēseŌs tēs hagias kai homoousiou Triados.

(16 Hē anaphora heniaia.