Epistola IV a Svantului Cyril catre Nestorie, engleza, si din rusa in romana

Select Library of The Nicene and
Post-Nicene Fathers
of The Christian Church
SECOND SERIES

sau

NPNF2-14. The Seven Ecumenical Councils by Philip Schaff

pag. 505 sau pag. 272,pdf 296

THE EPISTLE OF CYRIL TO NESTORIUS.
(Labbe and Cossart, Concilia, Tom. III., col. 315; Migne, Patr. Groec.,
Tom. LXXVII. [Cyril., Opera, Tom. X.]; Epist. iv., co]. 43.)
To the most religious and beloved of God, fellow minister Nestorius, Cyril sends greeting in the Lord.
I hear that some are rashly talking of the estimation in which I hold your
holiness, and that this is frequently the case especially at the times thatmeetings are held of those in authority. And perchance they think in so doing to say something agreeable to you,

traducerea din rusa, textul e aproximativ acelasi:

IV. Evlaviosului (cucernicului) și iubitorului de Dumnezeu tovarășului (colegului)
Nestorie, Chiril vă urez în Domnul tot binele (toate cele bune).7
Cîțiva cu vorbirea lor cea deșartă, după cum aud, vreau să slăbească în cucernicia ta părerea despre mine, și aceasta ei des o fac, găsind pentru aceasta acel timp, când demnitarii întocmesc o întrunire, dar uneori și pentru aceea, că prin aceasta nădăjduiesc să facă pe plac auzului tău.

=

but they speak senselessly, for they have suffered no injustice at my hands, but have been exposed by me only to their profit; this man as an oppressor of the blind and needy, and
that as one who wounded his mother with a sword. Another because he
stole, in collusion with his waiting maid, another’s money, and had always labored under the imputation of such like crimes as no one would wish even one of his bitterest enemies to be laden with.’

Ei spun astfel de cuvinte jignitoare, nu pentru aceea, că sunt supărați de mine, dar din cauza, că au fost vădiți de mine spre folosul lor: unul pentru aceea, că asuprea pe cei mutilați și săraci, altul pentru, că a dezgolit sabia la mama sa, dar al treilea pentru aceea, că prin intermediul servitoarei lui a răpit de la altul bani, și permanent era chinuit de o suspiciune, pe care nimeni nu o dorește nici celui mai rău dușman.

=

I take little reckoning of the words of such people, for the disciple is not above his Master, nor would I stretch the measure of my narrow brain above the Fathers, for no matter what path of life one pursues it is hardly possible to escape the
smirching of the wicked, whose months are full of cursing and bitterness, and who at the last must give an account to the Judge of all.
But I return to the point which especially I had in mind. And now I urge you, as a brother in the Lord, to propose the word of teaching and the
doctrine of the faith with all accuracy to the people, and to consider that
the giving of scandal to one even of the least of those who believe in
Christ, exposes a body to the unbearable indignation of God.

Dar despre astfel de oameni eu nu voi vorbi mult, ca cuvintele mele să nu
depășească acea măsură, pe care ne-a arătat-o (indicat-o) Domnul și învățătorul, de asemenea (așijderea) și părinții. Nu este cu putință nimănui să evite ignoranţa obrăzniciei
oamenilor răi, orice fel de viață ar alege cineva. Ei, cei cărora buzele le sunt pline de fărădelege şi vicleşug (Ps. 35:3, 13:4), vor da răspuns Judecătorului toți. Iar eu mă adresez iarăși la aceea,care cel mai mult îmi este de cuviință: și acum și ție, ca unui frate în Domnul, îți amintesc, pentru ca tu în cuvintele tale de învățătură cu toată atenția să prezinți (oferi) poporului învățătura credinței, și să ai în gânduri, că ispitind chiar și pe
unul dintre cei mai mici, credincios lui Hristos (care crede în Hristos), merită mînia de neînduplecat a lui Dumnezeu.

=

And of how great diligence and skill there is need when the multitude of those grieved is so great, so that we may administer the healing word of truth to them that seek it. But this we shall accomplish most excellently if we shall turn over the words of the holy Fathers, and are zealous to obey their commands, proving ourselves, whether we be in the faith according to that which is written, and conform our thoughts to their upright and it-reprehensible teaching.
The holy and great Synod therefore says, that the only begotten Son, born
according to nature of God the Father, very God of very God, Light of
Light, by whom the Father made all things, came down, and was incarnate, and was made man, suffered, and rose again the third day, and ascended into heaven. These words and these decrees we ought to follow, considering what is me. ant by the Word of God being incarnate and made man.

Și dacă acum sunt așa de mulți tulburați (neliniștiți), atunci
cum noi să nu întrebuințăm de toată stăruința nu doar pentru îndeplinirea obligației–înțelept a pune capăt ispita, dar și a propune un cuvînt de credință sănătos celor, care caută adevărul. Pentru aceasta cea mai corectă faptă a noastră va fi aceea, dacă noi, recurgînd la cuvintele sfinților părinți, ne vom strădui să le primim pe ele ca principala
îndrumare, și, examinîndu-ne (cercetîndu-ne, verificîndu-ne) după cuvintele Sctipturii, pe noi înșine, oare suntem (ne aflăm) în credință, propria noastră gândire o vom, pe cît e posibil, gândi mai precis cu ale lor sigure și neprihănite gânduri.
Așa sfântul și marele sinod a pronunțat, că Unul-Născut Fiul Lui Dumnezeul Tatăl, născut din ființa Lui, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, prin care Tatăl pe toate le-a făcut, a coborît din ceruri, S-a întrupat și a luat chip de om, a pătimit, a înviat în a treia zi S-a înălțat la ceruri. Acestor cuvinte și dogme se cuvine (trebuie) a urma și nouă, pătrunzînd cu gândul în înțelesul cuvintelor: Dumnezeu
Cuvântul S-a întrupat și a luat chip de om.

=

For we do not say that the nature of the Word was changed and became flesh, or that it was converted into a whole man consisting of soul
and body; but rather that the Word having personally united to himself
flesh animated by a rational soul, did in an ineffable and inconceivable
manner become man, and was called the Son of Man, not merely as willing or being pleased to be so called, neither on account of taking to himself a person, but because the two natures being brought together in a true union, there is of both one Christ and one Son; for the difference of the natures is not taken away by the union, but rather the divinity and the humanity make perfect for us the one Lord Jesus Christ by their ineffable and inexpressible union. So then he who had an existence before all ages and was born of the Father, is said to have been born according to the flesh of a woman, not as though his divine nature received its beginning of existence in the holy Virgin, for it needed not any second generation after that of the Father (for it would be absurd and foolish to say that he who existed before all ages, coeternal with the Father, needed any second beginning of existence), but since, for us and for our salvation, he personally united to himself an human body, and came forth of a woman, he is in this way said
to be born after the flesh; for the was not first born a common man of the
holy Virgin, and then the Word came down and entered into him, but the
union being made in the womb itself, he is said to endure a birth after the
flesh, ascribing to himself the birth of his own flesh.

Noi nu spunem, că esența Cuvântului, s-a schimbat, a devenit trup ,nici aceea, că ea s-a deșertat în omul întreg ,alcătuit fiind din suflet și trup; dar spunem, că Cuvântul, unind cu (în) sine, în unicitatea persoanei trup,
însuflețit cu un suflet rațional, (неизреченно) și de nepriceput pentru mintea noastră, a devenit om, s-a făcut fiu al omului, nu doar cu singura voia și (благоизволением), nu cu însușirea doar a figurii (individului, persoanei, personalității); dar spunem, că esențele ,cu adevărat sunt unite între ele, deși diferite, dar în unirea acestor două naturi (esențe, firi) este un Hristos și Fiu. Pe aceasta noi o prezentăm nu ca și cum, în această unire s-a distrus diferența dintre firi, dar dumnezeirea și omenirea ,printr-o unire de nevorbit și de
neînchipuit ,au fost desăvîrșite, prezentînd nouă pe singurul Domnul Iisus Hristos și pe Fiul. Astfel vorbim, că de o ființă și născut din Tatăl, înaintea veacurilor, după trup s-a
născut și din femeie, nu așa, ca și cum ființa Lui dumnezeiască a luat începutul existenței în sfânta Fecioară, și nu așa, ca și cum El, după nașterea din Tată, a avut trebuință să se nască din ea. Fiindcă absurd și nechibzuit ar fi fost să spunem, că Cel (Acela), care mai înaintea tuturor veacurilor permanent se află cu Tatăl, mai are încă nevoie să se nască, pentru a-și începe existența sa. Deci El pentru noi și pentru a noastră mântuire s-a născut din femeie, unind cu sine, cu ipostasul său, firea omenească, deci pentru aceasta se și
spune, că El s-a născut (în) trup. Nu este așa, că mai întâi s-a născut din Sfânta Fecioară ca simplu om, și apoi s-a pogorît peste El Cuvântul; dar El, unindu-se cu trupul în pântece, s-a născut trup, însușindu-și trup, cu care s-a născut.

=

On this account we say that he suffered and rose again; not as if God the Word suffered in his own nature stripes, or the piercing of the nails, or any other wounds, for the Divine nature is incapable of suffering, inasmuch as it is incorporeal, but since that which had become his own body suffered in this way, lie is also said to suffer for us; for he who is in himself incapable of suffering
was in a suffering body. In the same manner also we conceive respecting
his dying; for the Word of God is by nature immortal and incorruptible,
and life and life-giving; since, however, his own body did, as Paul says, by the grace of God taste death for every man, he himself is said to have suffered death for us, not as if he had any experience of death in his own nature (for it would be madness to say or think this), but because, as I
have just said, his flesh tasted death. In like manner his flesh being raised
again, it is spoken of as his resurrection, not as if tie had fallen into corruption (God forbid), but because his own body was raised again. We, therefore, confess one Christ and Lord, not as worshipping. a man with the Word (lest this expression “with the Word” should suggest to the mind the idea of division), but worshipping him as one and the same, forasmuch as the body of the Word, with which he sits with the Father, is not separated from the Word himself, not as if two sons were sitting with him, but one by the union with the flesh.

Astfel noi Îl mărturisim și
în patimi și în înviere: nu spunem, că Cuvântul Lui Dumnezeu după firea Sa era supus loviturilor, rănilor cuielor și altor răni, pentru că firea dumnezeiască, ca imaterială, nu
este supusă pătimirii . Dar așa cum tuturor acestor pătimiri a fost supus trupul Lui, care este a Lui personal ,atunci noi și spunem, că cuvântul a suferit pentru noi; pentru că era fără de păcat (patimă) într-un trup pătimitor .La fel noi înțelegem și moartea Lui; fără de moarte după fire, nesupus putreziciunii ,viață și dătător de viață este Cuvântul Lui Dumnezeu. Așa cum trupul Lui cu harul lui Dumnezeu, cum spune Pavel, a gustat
moartea pentru fiecare om (Evr. 2:9), spunem, că El pentru toți a îndurat moartea; nu că, El a fost supus morții după firea sa: – a vorbi și a gândi așa ar fi fost nebunie; – dar, că trupul Lui, după cum eu deja am spus mai sus, a gustat moartea. De asemenea, când
spunem, că a înviat trupul Lui, iarăși către El raportăm învierea, nu așa, ca și cum El a fost supus morții (φθοράν), nu, dar că trupul Lui a înviat. În așa mod (fel) noi Îl mărturisim pe unul Hristos și Domn, nu așa, ca și cum ne-am fi închiat Cuvântului și
împreună cu aceasta să ne închinăm și la un alt om; nici o închipuire despre separare nu se introduce aici prin cuvântul împreună: dar ne închinăm unuia și aceluia, pentru că nu este nimic separat între Cuvânt și trupul Lui, cu care El stă împreună cu Tatăl, nu doi fii stau împreună cu Tatăl, dar unul, unit cu trupul Său.

=

If, however, we reject the personal union as impossible or unbecoming, we fall into the error of speaking of
two sons, for it will be necessary to distinguish, and to say, that he who
was properly man was honored with the appellation of Son, and that he
who is properly the Word of God, has by nature both the name and the
reality of Sonship. We must not, therefore, divide the one Lord Jesus
Christ into two Sons. Neither will it at all avail to a sound faith to hold, as
some do, an union of persons; for the Scripture has not said that the Word united to himself the person of man, but that he was made flesh. This expression, however, “the Word was made flesh,” can mean nothing else but that he partook of flesh and blood like to us; he made our body his own, and came forth man from a woman, not casting off his existence as God, or his generation of God the Father, but even in taking to himself
flesh remaining what he was. This the declaration of the correct faith
proclaims everywhere. This was the sentiment of the holy Fathers;
therefore they ventured to call the holy Virgin, the Mother of God, not as
if the nature of the Word or his divinity had its beginning from the holy Virgin, but because of her was born that holy body with a rational soul, to which the Word being personally united is said to be born according to the flesh.

Dacă noi am fi respins unirea
ipostatnică, ca pe ceva nedeslușit și ciudat , atunci noi ar fi trebuit să recunoaștem doi fii; pentru că atunci ar fi fost necesar să facem împărțire și pe unul să-l numim propriu zis
om, învrednicindu-se numelui de Fiu, dar pe altul de fapt – Cuvântul Lui Dumnezeu, care are numele și demnitatea de Fiu după firea Sa. De aceasta nu trebuie a diviza pe unul
Domn Iisus Hristos în doi fii. Învățătura cea dreaptă a credinței nu susține (aprobă) și aceea, că unii consideră ca mai bine îngăduirea unirea persoanelor. Pentru că Scriptura spune, că Cuvântul S-a făcut trup (Ioan. 1:14), dar nu, că Cuvântul a unit cu sine persoana omului. Expresia: Cuvântul S-a făcut trup, înseamnă doar (acea) una,
Cuvântul (S-a făcut părtaş) S-a împărtășit de sângele şi trupul nostru (Evr. 2:14); Și-a însușit trupul nostru, și de la femeie și a luat originea de om, neîncetînd a fi Dumnezeu, născut de la Dumnezeu Tatăl, și prin percepția trupului a rămas Acela, care a fost. Astfel este învățătura dreptei credințe, pretutindeni mărturisită. Așa gândeau sfinții părinți, după
cum găsim și în scrierile lor. Ei cu îndrăzneală spuneau, că sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu, nu pentru că, firea Cuvântului sau Dumnezeirea Lui s-au
născut după (și a luat) existență din sfânta Fecioară, dar pentru aceea, că de la ea s-a născut sfântul trup, avînd suflet cugetător; în așa mod Cuvântul, s-a unit cu el ipostatnic, născîndu-se trup.

=

These things, therefore, I now write unto you for the love of Christ,
beseeching you as a brother, and testifying to you before Christ and the
elect angels, that you would both think and teach these things with us, that the peace of the Churches may be preserved and the bond of concord and love continue unbroken amongst the Priests of God.

Scriu către tine aceste cuvinte, îndemnat de dragostea în Hristos, și, ca unui frate, te sfătuiesc și te implor înaintea lui Dumnezeu și sfinților Lui îngeri, la fel ca noi să gândești și să înveți, ca să se păstreze pacea bisericilor, și pentru ca unitatea de idei și de dragoste să rămînă de nedespărțit între preoții lui Dumnezeu. Salut frăția ,care se
află lîngă tine; și te salută frățietatea, care se află cu mine.

—————
7 PR(144,4); ACO I-1-1(25,4); S(11); A(12); Ms.Ott.gr.49(4); M(IV,888); PG(77,44)

Advertisements