Explicatia la “mai inainte de toti vecii” nu ce invata ARIANUL Ciprian Staicu ca Fiul este NASCUT DIN VECI din Tatal

“Ce înseamna “Mai înainte de toți vecii”?

Prin aceste cuvinte se arată că Fiul este mai înainte de orice timp, este veşnic, nu S-a ivit în timp. Sf. Evanghelist Ioan începe Evanghelia cu cuvintele: “La început era Cuvântul”(Ioan 1, 1), arătând că atunci când s-a pus începutul timpului şi al lumii, Cuvântul era; deci, era de mai înainte. Ca atare, El e Dumnezeu, nu e făptură, căci numai Dumnezeu e veşnic, iar făpturile se ivesc în timp, ele n-au fost totdeauna.

Astfel, Fiul Se deosebeşte de cei ce se numesc «fii», pentru că aceştia sunt făcuți sau nascuți, după har, din Dumnezeu. Aceştia sunt făcuți sau născuți de Dumnezeu în timp. Dar Tatăl «n-a adus pe Fiul din neexistență în existență, nici n-a înfiat pe unul care n-a existat niciodată»164 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. X, op. cit., vol. I, p. 259).

Deci, totdeauna a fost în Dumnezeu o persoana sau un ipostas cu această însuşire de Fiu. Dacă e aşa, totdeauna a fost în Dumnezeire o persoană cu însuşirea de Tată. «Dumnezeu n-a fost mai înainte fără de Fiu şi mai pe urmă a devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul»165 (Idem, ibidem, p. 253). N-a fost nici o vreme când n-a fost în Dumnezeire o persoană Tată şi o persoană Fiu, şi anume mereu aceeaşi persoană Tată şi aceeaşi persoană Fiu. «Nici Cel Care a născut nu S-a prefacut în Fiu, nici Cel Născut n-a devenit Tată»166 (Idem, ibidem, p. 258).

Cu alte cuvinte, niciodată nu s-a produs o schimbare în Dumnezeu. Dacă Fiul nu S-ar fi născut «mai înainte de toți vecii», Tatăl n-ar fi fost totdeauna Tată, ci ar fi câştigat această însuşire mai târziu. Iar un Dumnezeu Care se schimbă aşa de tare înlauntrul Său nu mai e Dumnezeu. Asemenea, Fiul n-ar fi Dumnezeu dacă S-ar fi născut în timp, ci ar fi o făptură. Sau Dumnezeul Cel veşnic S-ar fi despărțit după o vreme în Tata şi Fiu.

Noi spunem ca Tatăl e veşnic Tată şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare, iar Fiul, veşnic Fiu şi veşnic Dumnezeu, fără schimbare. Tocmai pentru că Tatăl e veşnic, are un Fiu veşnic. «Caci n-a fost cândva Tatăl când n-a fost Fiul, ci odată cu Tatăl, şi Fiul Care S-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată fară de Fiu. Iar dacă ar fi, fără să aibă pe Fiul, n-ar fi Tată. Şi dacă ar avea mai pe urmă Fiu, ar deveni mai pe urmă Tată şi astfel S-ar schimba din a nu fi Tată în a fi Tată, lucru mai rău decât orice blasfemie»167 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I, cap. 8, trad. cit., pp. 20-21).

Tatăl şi Fiul sunt două persoane egale în Dumnezeire şi in cinste, dar una e Tată şi alta Fiu

Putem noi înțelege naşterea aceasta dinainte de veci?

Naşterea aceasta dinainte de veci a Fiului din Tatăl este o taină pe care nu o poate înțelege nici mintea omului, nici a îngerului. «Tatăl L-a născut nu în modul în care omul ar putea gândi, ci aşa cum numai Tatăl ştie. Nu numai cerurile nu cunosc naşterea Fiului, dar chiar nici toată firea îngerească… Nici însuşi Duhul Sfânt n-a vorbit în Scripturi despre naşterea Fiului din Tatăl. Pentru ce iscodeşti, deci, acelea pe care nici Duhul Sfânt nu le-a scris în Scripturi?”168 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. cit., p. 257). «Când auzi că Dumnezeu a născut, să nu cazi în gânduri trupeşti, nici să presupui o naştere stricăcioasă. “Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24); duhovnicească este naşterea»169 (Idem, ibidem, p. 252). “