Category Archives: facultate

Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos, Ed. Prodromos, 2009)

Staretul Dionisie de la Colciu:

Dacă ţi-e ruşine să spui întregii omeniri că eşti creş­tin-ortodox şi român, atunci ce eşti? Eşti ca un dobitoc. S-a terminat.

– Părinte, a trimis o scrisoare cineva din ţară care e profesor la o facultate de Teologie şi vă roagă să-l sfătuiţi ca să ştie cum să procedeze. Pe de o parte, vede că în manualele din care trebuie să se predea se găsesc o mulţime de învăţături străine de Ortodoxie şi conştiinţa îl îndeamnă să nu le împărtăşească studenţilor. Pe de altă parte, mitropolitul locului îi dă ascultare să predea tot ce scrie acolo. Ce să facă? E o problemă destul de delicată pentru conştiinţa lui.

– Sigur, sigur. Vezi cum Bunul Dumnezeu îi luminează pe oameni ca el, care sunt datori să predea lecţiile după manualul acela? Dumnezeu îi lumi­nează mintea că nu-i bun manualul.

Acum el trebuie să nu-şi calce conştiinţa, că lumina­rea asta nu-i de la dânsul, este de la Însuşi Dumnezeul mi­lei şi al îndurărilor care caută mântuirea fiecăruia din noi. Odată, dacă nu corespund manualele cu Sfinţii Părinţi, cu Ortodoxia, tu atuncea nu eşti luminătorul elevilor, eşti dis­trugătorul mântuirii lor. Poţi să fii luminătorul elevilor în lumea asta mincinoasă, dar eşti fals înaintea lui Dumnezeu şi a Ortodoxiei. Atunci ce ai făcut?

Să nu-şi calce conştiinţa, că, vezi, Însuşi Dumnezeu îl luminează. Dacă el ar fi un om necredincios, ar zice: „Dă-o încolo de Ortodoxie, mi-a spus Preafericitul, mi-a spus Mi­tropolitul să fac aşa”. Dar nu-i aşa, pentru că vrăjmaşul di­avol a pus căpestre unora din conducerea Bisericii şi îi duce unde vrea – spre distrugerea Creştinătăţii, spre sfărâmarea Ortodoxiei şi ei nu simt asta; spun că aşa e omenirea şi aşa trebuie să urmăm. Şi fiindcă cei mai mulţi au studiat la pa­pistaşi, le dau dreptul papistaşilor.

Vezi cu ce şmecherie avansează duşmanii Ortodoxiei? Deci să nu facă ascultare de episcop, dacă episcopu-i un duşman al Ortodoxiei. Lasă, nu poţi să vorbeşti aşa cu dân­şii, dar… Tu vezi că nu corespunde Ortodoxia cu manualul din care se predă studenţilor. Ce înveţi tu acolo, Ortodoxia sau catolicismul? Vezi cât de şmecheri sunt vrăjmaşii, că acuma, dacă n-ai studiat în Occident, la catolici, la protes­tanţi şi la toţi neîndumnezeiţii, departe de Ortodoxie, de-acuma n-ai dreptul în România să ajungi să-ţi pună mi­tra în cap. Vezi ce diplomaţie?! Aşa-i, a venit sfârşitul, Dumnezeu ştie ce-o mai fi…

– Care sunt limitele ascultării de episcop? Părintele acesta zice că „ ştiu că nu poate fi ascultare în minciună, ci întru ade­văr”. Deci „amestecul dintre adevăr şi minciună nu este adevăr, ci minciună.”

Vrea un sfat duhovnicesc în problema asta, pentru că o să fie o problemă mai încolo, mai târziu.

– Da, mai târziu problema o să fie chiar mai severă. Eu m-am bucurat şi mă bucur de ideile lui pogorâte făţiş de la harul Sfântului Duh cu înţelepciunea asta. Vasăzică, cunoaşte destul de clar greşeala mitropoli­tului, destul de clar cunoaşte haosul şi prăpastia care ame­ninţă Ortodoxia cu ecumenismul. Să ţină aşa după cum ideile lui cele dumnezeieşti s-au pogorât peste sufletul lui şi el va birui. Că el e om deştept, vezi cum spune? „Ce rost are acuma să-l ascult pe mitropolit când el calcă pe alte prăpăstii?” Deoarece învăţătura lui cu „subtilitate” se în­dreaptă în alte direcţii, nu la Părinţii ortodocşi, nu la hotă­rârea celor şapte Sfinte Soboare.

Dacă am rămas fără hotărârea celor şapte Sfinte So­boare, ce-am făcut? Desăvârşit am rămas prăpădiţi, s-a terminat fără cele şapte Sfinte Soboare. Dar a ştiut Dumnezeu că o să urmeze neînţelegere şi necredinţă şi la toate Sfintele Soboare s-au făcut minuni dumnezeieşti, după cum a fost cea a Sfântului Spiridon, cu cărămida, la Soborul întâi din Niceea, ca să închidă gura „deştepţilor”[…]

– Părintele profesor se teme că dacă va refuza să mai predea din manualele actuale va fi scos din învăţământ de către superio­rii săi.

– Părintele ăsta are esenţa Ortodo­xiei în sufletul şi în inima lui şi-l mustră conştiinţa că vede neadevăruri. Are Dumnezeu grijă, până la ultima răsuflare are oamenii Lui. Chiar dacă va fi îndepărtat, nu-i nimic, are grijă Dumnezeu de dânsul, nu moare el de foame. Şi chiar să sufere, se încununează, că toţi sfinţii mucenici, cei mai mari sfinţi au suferit, c-aşa-i Ortodoxia noastră. A avut duşmani mulţi şi atâta amar de tone de sânge s-au vărsat din vinele mucenicilor şi ale ierarhilor! Într-aşa fel ne mântuim. Dacă suferim, să n-avem îndoială că nu-i Dum­nezeu cu noi. Dumnezeu este cu noi, dar aşa vrea Dumne­zeu, ca să suferim.

– Deci rămâne mărturisirea.

– Mărturisirea cu orice preţ! Ce mai vorbă?! Să ţină aşa după cum spune. Eu m-am folosit mult de cuvintele pe care le-a scris părintele acesta profesor. Toţi ăştia care s-au dus în Occident, ei de-acuma sunt „afu­maţi”. […] E depărtată mult Ortodoxia de Adevăr în ţările astea mai cu seamă. Şi de-acuma, dacă în ţara noastră se luptă cu atâta străşnicie să se depărteze de Adevăr, cu cât mai mult în ţările care nu-s creştine, nu-s ortodoxe.

Mitropolitul l-ar trimite la studii în Occident, dar el nu vrea. Ce ar trebui să facă?

– Pe cât poate, să se retragă, să evite cu delicateţe plecarea: „Părinte, nu pot, sau cutare, cutare”, până îi va da o parohie, fie cât de mică. Dumnezeu are grijă de dânsul. Cu micul salar care-l va avea o să trăiască, să nu aibă grijă de altceva, că-l ajută Dumnezeu.

– El ar fi bun pentru învăţământ, dar dacă nu poate să-l facă după adevăr, mai bine să nu-l facă, nu?


– Sigur că da. De aceea vrea să-l pună episcopul, fiindcă l-a cunoscut că are darul ăsta al propovăduirii. Dar dacă nu corespund învăţăturile pe care le spui tu cu Sfinţii Părinţi, cu sfătuirile Bisericii şi cu cele şapte Sfinte Soboare, atunci ce-ai făcut? Atunci eşti duşma­nul Ortodoxiei, nu eşti drept-credincios.

Şi altfel o să fie judecat un papistaş care s-o născut papistaş şi n-o ştiut altceva, n-o studiat să vadă care-i ade­vărul şi care-i Ortodoxia, şi altfel o să fim noi judecaţi, noi care ştim, ne-am născut creştin-ortodocşi şi ştim adevărul, şi totuşi începem să destrămăm, să stricăm în Ortodoxie, să scoatem afară dreptele învăţături şi să acceptăm ereziile lor. O să fie primejdie neiertată. Da, greutăţi mari.

– Până la urmă, ce soluţii duhovniceşti are la îndemână pă­rintele profesor? De ce anume să se ferească şi ce l-ar ajuta cel mai mult să iasă cu bine din încurcătura asta? Adică se poate găsi o cale de mijloc? Ce să-i spună ierarhului său?

– Înalta cugetare e cel mai periculos lucru. Dacă o ai, de-acuma ai îndrăzneală să nu le socoteşti pe cele dumnezeieşti. Doar smerita cugetare, întru care este tot harul Sfântului Duh, nu te lasă să cazi. Dar dacă te-ai înălţat cu mintea, de-acuma ţi-ajută ispititorul, ispitele ne­văzutului vrăjmaş, şi tu nu mai judeci după adevăr. Se în­tunecă mintea, sigur. Asta-i o bucurie că pe preotul ăsta nu-l lasă sufletul şi cugetul lui, inima lui, să vadă nedrep­tăţile – ecumenismul. Ei, se potriveşte vreodată? Sigur, su­fletul lui cel fără prihană nu se împacă văzând eresurile din manuale.

Dacă nu corespund manualele cu învăţăturile Sfinţi­lor Părinţi, cu Ortodoxia noastră, ca să o ţină la înălţime, atuncea sigur că e primejdie, pentru că cei mai mulţi din ti­nerii cărora le predă o să fie preoţi. Care e adevărul? El să ţină adevărul Sfinţilor Părinţi şi să nu-i fie frică de nimeni, că Dumnezeu cu dânsul este. Să se laude înaintea întregii omeniri că-i creştin-ortodox şi român.

Astea două sunt bunătăţi ale poporul român de care nu se poate dezlipi. Să nu fim laşi! Ori ortodox, ori cu Papa! Să nu zicem: „Eh, sunt creştin-ortodox, dar merge şi aşa…”, că atuncea ce ai făcut? Sau îţi zice cineva: „- Hai, măi, tu eşti român. – Ce, eu român? Dă-i încolo, că nu-s chiar aşa român”. Atunci înseamnă că ţi-ai pierdut omenia. Nu mai eşti om. Dacă ţi-e ruşine să spui întregii omeniri că eşti creş­tin-ortodox şi român, atunci ce eşti? Eşti ca un dobitoc. S-a terminat.

Ca să te smereşti înaintea duşmanilor că nu eşti creş­tin şi să te smereşti înaintea duşmanilor că nu eşti român, e cea mai mare pacoste, cea mai mare cădere, o cădere din care nu te mai poţi îndrepta, o cădere din care nu te mai poţi scula. Smerenia e bună, smerita cugetare e bună întot­deauna, dar nu în aşa fel ca să ne batjocorească toţi şi să n-avem noi îndrăzneala aceea ca să spunem că suntem creştin-ortodocşi şi români.

E luptă, vezi? De la începutul începuturilor, cei mai mari sfinţi şi-au vărsat sângele pentru Adevăr. Dacă a zis Sfântul Ştefan, arhidiaconul Ştefan: „Uite, văz cerurile des­chise şi pe Fiul Omului stând la dreapta puterii cereşti.” Atunci a mărturisit adevărul şi atunci l-au omorît cu pietre diavolii de iudei[1].

Vezi? Trebuie mărturisire. Eşti credincios şi dacă a venit timpul să mărturiseşti trebuie să-ţi arăţi Adevărul, să te lauzi înaintea lui Dumnezeu că „Da, sunt preot ortodox şi aşa am învăţat!” Cu mitropolitul nu te poţi lua la ceartă, dar poţi să-i spui: „Eu aşa am învăţat, Preasfinţite Pă­rinte”… Cu diplomaţie îl poţi înfrunta, dar cu diplomaţie, nu ca să-l înfrunţi neînţelepţeşte, adică cu mânie şi duh de răzvrătire. Să zică aşa: „Uite Sfântul Ioan Damaschin ce spune!”[2] Ei, cum, de-acum să zic că nu-i aşa? Atunci ce-am făcut? Atunci suntem făţiş mincinoşi.

– Cam peste tot în instituţiile teologice din ţară se predă după manuale care nu prea sunt în duhul Sfinţilor Părinţi. Ce să facă profesorii, mai ales cei care-şi dau seama că manualele nu respectă învăţăturile de credinţă ortodoxe?

– Să nu cedeze, căci dacă conştiinţa te mustră că nu-i bine şi vezi destul de clar că nu cores­punde Ortodoxiei, şi totuşi predai cu eresuri, atuncea noi nu suntem luminătorul neamului, nu suntem luminătorul Ortodoxiei, ci suntem distrugătorul Ortodoxiei şi al nea­mului nostru românesc. Că neamul nostru românesc s-a născut deodată ortodox şi e dator ca ortodox să moară. Sub nici un motiv să nu accepte ereziile protestanţilor şi ale ca­tolicilor, ale tuturor. Dar aceştia, fiindcă sunt bogaţi, mândri, putred de bogaţi şi sunt şi mulţi, îi câştigă pe preaînalţii conducători ai Bisericii de partea lor. Vezi? Va­săzică, umblă cu diplomaţie şi te face papistaş. Ai văzut cum lucrează ispititorul?

Aşa-i, au venit timpurile cele de pe urmă. În al VIII-lea veac, după toate sfătuirile Sfinţilor Părinţi, o să vină schimbări mari, mari, mari. Şi ce zice în Sfintele Scrip­turi: „Când va veni Mântuitorul pe pământ, oare va mai găsi credinţă pe pământ?”.

Vedem cu ochii noştri că an după an apar schimbări, modificări, an după an. Până în 1924 Ortodoxia era în floare. Bine, au fost eresuri multe în Ortodoxie, dar au făcut soboare Sfinţii Părinţi, au dat anateme şi s-au descurcat. Dar din 1924, de când s-au asociat cu calendarul nou, de atuncea vor să se facă prieteni cu Papa, să-i accepte toate ereziile… Tulburări mari, tulburări. […]

Duşmanii Ortodoxiei îi prind în­tâi pe conducători. Dacă îi prind pe conducători, tu ce să faci? Faci cum i-a spus necuratul egumenului de la monidriul Faraklou[3], despre care am zis mai înainte: „Dacă am pus căpestrele pe conducători, eu îi duc unde vreau şi tu vii cu bucurie în urma lor, socotind că mergi bine“. Că vei zice: „Episcopul, conducătorul, regele mi-a spus. Apoi el nu ştie, că doar e regele nostru? Episcopul ăsta nu ştie, că el îi episcopul Bisericii? Ei, ş-atuncea noi ce să facem?” […]

[1] După cuvântul Domnului Iisus Hristos către iudei: “Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi poftele tatălui vostru vreţi să faceţi. […] Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu”. (Ioan 8: 44-47)

[2] Sfântul Ioan Damaschin (+749): „Auziţi popoare, seminţii, limbi, bărbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfântul neam al creştinilor! Dacă cineva va învăţa, în afara acestora pe care le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinţii Apostoli, de la Părinţi şi de la Sinoade, să nu-l ascultaţi, nici să primiţi sfatul şarpelui, după cum l-a primit Eva şi a cules moarte. Şi chiar dacă v-ar învăţa un înger sau un împărat în afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vă urechile.“

[3] Veche mănăstioară athonită situată nu departe de Chilia “Sfântul Gheorghie” din Colciu, pe teritoriul M-rii Pantocrator, şi din care astăzi se mai păstrează doar ruinele. Într-un manuscris rămas de la Faraklou este consemnată vedenia unui fost egumen al monidriului, căruia i s-a arătat una din căpeteniile demonilor dezvăluindu-i că ţinta predilectă a ispitelor sale sunt conducătorii religioşi şi politici ai lumii.

(Din: Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos, Ed. Prodromos, 2009)

Advertisements