Category Archives: foc

Harul ca foc ce arde pe cei ce au fapte fara valoare si straluceste pe cei cu fapte de aur

Cartea: ​Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum *Selecție de texte de la Sfinții Prinți și autori contemporani* Ediția a II-a revăzută și adugită,Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2004

Pag.24-25

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămurește faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie și fără valoare, este ars de foc (I Corinteni 3, 12-15).

——

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂV1TULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobit ă cu felurite înseninări de către Nicodim Aghioritul îndreptarea tălmăcirii şi notele ediţiei: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2005

1Cor.3,12-13

Pag.44-46
12 Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat;(62 Dumnezeiescul Maxim tîlcuieşte zicerea aceasta aşa: „Avîndu-L pe Domnul ca temelie, să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: să punem «aur», «argint», «pietre scumpe» -adică: cuvîntare de Dumnezeu curată şi nemincinoasă, viaţă străvezie şi strălucită, cugetări dumnezeieşti şi înţelegeri luminate ca mărgăritarul – iar nu «lemne», nici «iarbă», nici «trestii», adică: nici slujire la idoli, nici căscare de gură către cele simţite, nici viaţă fără de socotinţă, nici cugetări pătimaşe şi lipsite de priceperea cea după înţelepciune” (capitolul 12 al sutei a doua din cele teologice), (n. aut. ))

După ce noi, Creştinii, primim credinţa întru Hristos ca temelie a toată casa şi Biserica credincioşilor. începem fiecare să zidim asupra ei. Unii zidesc lucrările cele bune, osebite între dînsele, mai mari sau mai mici. De pildă, zidesc pe această temelie fecioria şi necăsătoria, ca aur; iar nunta cea cinstită, ca argint, necîştigarea de averi, ca pe nişte pietre scumpe; iar milostenia, ca un alt lucru de mai mic preţ.”(63 Dumnezeiescul Ambrozie înţelege prin „aur” dragostea, prin „argint” înţelepciunea, iar prin „pietre scumpe” celelalte fapte bune (la Coresi).     Iar Sfîntul Grigorie al Nyssei zice aşa: ..Pe temelia aceasta se poate zidi «aur», «argint» ori «pietre scumpe». Acestea sînt faptele bune: iar «lemne», «iarbă» şi «trestie» însemnează firea răutăţii, care nu se găteşte spre nimic altceva decît numai spre cheltuiala focului” (Cuvîntul al şaptelea către cei bisericeşti), (n. aut.))

 Alţii zidesc asupra temeliei credinţei lucrările cele rele, care au şi ele trepte şi măsuri. De pildă, cineva zideşte necurăţia patimilor celor trupeşti, ca o iarbă; iubirea de argint şi lăcomia de averi, ca paiele ţarinii secerate, care ard mai lesne decît celelalte, iar beţia, rîsul şi glumele, ca nişte lemne. Poate că unii înţeleg însă altfel şi zic că „lemnele” ar fi păcatele cele trupeşti şi iubirea de argint, iar „paie” şi „iarbă” zic că ar fi beţia, îmbuibarea şi glumele. 

13 ziua (Domnului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. 

Aici, Pavel numeşte „ziuă” pe aceea a celei de-a doua veniri şi a Judecăţii Domnului. Şi zice că cu foc se vor arăta, adică se vor descoperi, ce fel sînt după firea lor, ori „aur” şi „argint”, ori „lemne”, „iarbă” şi „trestii”.(64 Despre această zicere, marele Vasilie zice aşa: ..«Acesta [Hristos] vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc», «botez de foc» numind cercarea din vremea Judecăţii, precum zice Apostolul: «Focul cercetează ce fel este lucrul fiecăruia» şi «ziua (Domnului) îl va arăta, căci în foc se descoperă.»”(Despre Sfînul Duh. capitolul 15). 

Iar dumnezeiescul Diadoh şi purtătorul de Dumnezeu Maxim vorbesc mai într-un glas cu marele Vasilie. Căci Diadohul zice aşa: ..Aceia [ … ] se vor lăsa întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni, ca unii ce sînt sub judecată, pentru ca, cercetîndu-se prin focul judecăţii, să-şi ia de la Dumnezeul nostru şi de la împăratul Iisus Hristos soarta ce li se cuvine după faptele lor” (capitolul 3). Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim. întrebat fiind despre zicerea aceasta, răspunde aşa: „Cei ce nu au ajuns la desăvirşire, ci se află avînd păcate, vin la Judecată ţinîndu-se spre cercetare; şi, dacă va atîrna mai mult cumpăna faptelor bune, se vor curăţa de muncă”(în Filocalie, foaia 237). (n. aut.) )



14 Dacă lucrul zidit de cineva va rămîne, acela va lua plată; 

15 iar dacă se va arde lucrul cuiva, el se va păgubi. 

Zice: Dacă tu – o Creştine! – ai zidit asupra temeliei credinţei lucruri şi fapte bune ca aurul şi argintul, lucrurile şi faptele tale cele bune vor rămîne negreşit, şi tu vei lua ca plată a lor împărăţia cerurilor. Iar dacă ai zidit lucruri rele şi păcate, să ştii că lucrurile tale cele rele nu vor suferi iuţimea focului celui veşnic, ci vor arde, şi se va arăta că au fost rele. Căci – precum cineva ce ar trece printr-un rîu de foc purtînd arme de aur s-ar face mai strălucit, iar dacă ar fi încărcat cu iarbă şi cu trestii, ar arde împreună cu acelea – tot aşa se întîmplă şi cu faptele cele bune şi cu cele rele. De aceea, nu e de ajuns doar credinţa, fără fapte bune. Căci, deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sînt după Hristos şi potrivite cu credinţa – adică bune şi sfinte, precum credinţa e bună şi sfinta – ele sînt vrednice a se arde


El însă se va mîntui, însă aşa, ca prin foc.

Zice: „El”, adică păcătosul, nu are să se ardă şi să se piardă desâvîrşit, adică să se ducă întru a nu mai fi, precum vor arde şi vor pieri faptele lui cele rele; ci „se va mîntui”, adică se va păzi întreg, pentru a se arde în foc în veci. Căci şi noi, cînd vorbim despre vreun lemn care nu arde cu lesnire, făcîndu-se cenuşă, obişnuim a zice că se păzeşte în foc, adică rămîne nears îndelungată vreme.

Acum înţelegem de ce „se păgubeşte” păcătosul, cel ce a făcut lucruri rele, pentru că el a ostenit întru lucruri care îi pricinuiesc muncă. Totodată, el se păgubeşte fiindcă a pus osteneală zadarnică în lucruri neînfiinţate, căci toate păcatele sînt nimic, la fel cum s-ar păgubi un negustor care ar da bani mulţi şi ar cumpă­ra un dobitoc mort în loc de unul viu. Şi „se mîntuieşte” fiindcă rămîne întreg şi nu piere, dar rămîne întreg pentru ca să se muncească veşnic. Aşa tîlcuieste zicerea aceasta dumnezeiescul Hrisostom împreună cu sfinţitul Teofilact.(65 Iar faptul că lucrurile cele rele au să se ardă şi să se piardă de tot, nu însă şi păcătosul care le-a făcut, este mărturisit şi de marele Vasilie, care zice: „Păcatul nu are fiinţă proprie, ci, întru cei ce îl fac şi întru cele ce se fac rău, el lipseşte sufletul de fiinţa binelui, căci, din pricina nedreptăţilor, el închipuie întuneric gindit, care se topeşte cu lumina dreptăţii. Fiindcă, dacă faptele rele încetează, se pierde şi firea păcatului, după cum zice [Scriptura]: «Se va căuta păcatul lui. şi nu se va afla» (Psalm 9:39). Se întîmplă însă ca, celor ce păcătuiesc, să le fie păstrată pedeapsa şi nedezlegată munca pentru păcate.” […]

Ci şi Fotie (la Icumenie) tîlcuieşte zicerea „ca prin foc” aşa: „Şi vezi ce a adăugat: «aşa – zice – ca prin foc», adică aşa se va mîntui, ca şi cum ar fi ţinut în focadică arzindu-se, dar netopindu-se. A avut trebuinţă de această adăugire – anume că păcătosul «se va mîntui» arzîndu-se în foc de-a pururi – pentru ca tu, auzind de «mîntuire», să nu socoteşti că munca va fi doar pînă se vor arde faptele.”

Iar Dialogul (in capitolul IV al Dialogurilor) şi Augustin (în tîlcuirea psalmului 37) înţeleg că „focul” acesta este focul pocăinţei în viaţa aceasta (la Coresi). Însă aici, prin „foc” se în­ţelege cel al venirii Mîntuitorului a doua oară, precum au tîlcuit dumnezeiescul Hrisostom. Teofilact şi Fotie într-un glas. Fiindcă, prin „ziua Domnului”, se înţelege aici aceea a Judecăţii şi venirea a doua, precum a tîlcuit-o şi marele Vasilie mai în urmă. Ci şi Teologul Grigorie zice (în Cuvînt despre botez) : „Ştiu şi foc care nu e curaţitor, ci muncitor, adică pe acela gătit diavolilor şi îngerilor lui, sau pe cel ce va purcede de la faţa Domnului şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.” Iar sfinţitul Cosma adaugă: „La sfîrşit, în foc îi botează Hristos pe cei nesupuşi, care nu-L socotesc pe El Dumnezeu. Deci focul acela va cerca şi va desluşi faptele cele bune şi cele rele.” Iar Teodorit zice aşa: „[…] În ziua arătării Mîntuitorului va fi judecată şi cercetare amănunţită, şi focul îi va arăta pe cei ce au vieţuit viaţă bună mai străluciţi decît aurul şi argintul, iar pe lucrătorii răutăţii îi va topi ca pe nişte lemne, şi iarbă şi trestii.” […] (n. aut. )

Advertisements

​Dumnezeu ca foc și ca lumină

Învățătura ortodoxă despre rai și despre iad
Argumentare scripturistică a distincției harului dumnezeiesc în Foc și Lumină
Unii în Occident cred într-un dumnezeu sadic, răzbunător, care îi chinuie pe oameni veșnic prin iad. Însă creștinii din Orient (ortodocșii) întotdeauna au cunoscut sensul referirilor din Sfânta Scriptură la iad și la rai. Niciodată ei nu au crezut într-un dumnezeu sadic. Și, într-adevăr, Sfinții Părinți ne spun că Dumnezeu este și Rai și Iad, în funcție de starea de dreptate a fiecăruia. Pentru că Dumnezeu îi iubește și îi îmbrățișează pe toți. Însă nu toți Îi vor trăi prezența ca lumină. Unii nu vor suporta iubirea Lui și se vor chinui, pentru că au învățat numai să urască.
Atunci când vorbim despre Dumnezeu ca lumină și ca foc în același timp, adesea ne întreabă cei care aparțin religiilor protestante: Unde ați găsit menționat lucrul acesta în Sfânta Scriptură? Și, cu toate că văd că într-adevăr nu este posibil ca Dumnezeu să fie Cineva care îi chinuie pe oameni veșnic, pe de altă parte aceștia cer texte scripturistice pentru a se convinge.
Desigur, noi ca și creștini nu considerăm ca ceea ce credem să se afle neapărat în Sfânta Scriptură (unele elemente de credință pot proveni numai din Tradiția patristică – n.trad.). Însă, de dragul lor (al celor din Apus), le vom arăta pe ce se bazează acestea și cu texte din Sfânta Scriptură. Astfel, nu numai că vor putea părăsi fără teamă părerea occidentală blasfemiatoare despre un dumnezeu sadic și răzbunător, ci vor vedea și că cele spuse de Biserica Ortodoxă a lui Hristos sunt întotdeauna adevărate.

Să începem cu un citat din cartea profetului Isaia:
Isaia 33, 14-16: ”Păcătoşii vor tremura în Sion şi pe cei fără de lege frica îi va cuprinde: Care din noi poate să îndure focul mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul cel de veci? Omul cel drept în calea sa … acela va locui pe înălţimi…”
Fiți atenți cine va locui în focul veșnic! Nu numai cei nedrepți, ci și drepții! Vedeți că este același loc? Iar locul de care se tem păcătoșii este considerat de către drepți înălțime, loc de cinste.
Și ce este focul mistuitor? Ne spune textul din Epistola către Evrei 12, 29: ”căci Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor.” Același Dumnezeu care pentru unii este foc, pentru alții este lumină.
Iar profetul Isaia scrie și el despre aceasta, în capitolul 60, 17-20: ”În loc de aramă îţi voi aduce aur, în loc de fier, argint, în loc de lemn, aramă şi în loc de pietre, fier. Şi voi pune judecător al tău pacea şi stăpânitor peste tine dreptatea… Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta… căci Domnul va fi pentru tine lumină veşnică …” Iar cuvântul slavă înseamnă strălucire.
Precum se vede din textul din Epistola I către Corinteni 15, 41: ”Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.” Însă în textul profetului lui Isaia pe care l-am menționat înainte scrie ceva despre cele materiale. Observăm că Dumnezeu spune că va înlocui materialele inferioare și neînsemnate cu altele, mai valoroase, mai strălucitoare și rezistente la foc.
Ce vrea să spună? Să vedem cum este exprimat mai clar lucrul acesta tot de către Sfântul Apostol Pavel, în textul din Epistola I către Corinteni 3, 12-15: ”Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc.”
Este important că aici sunt comparate faptele fiecăruia cu diferite materiale. Faptele bune sunt asemănate cu materiale rezistente la foc și valoroase, care nu ard. Dimpotrivă, faptele rele sunt asemănate cu materiale care ard. Deci, atunci focul harului lui Dumnezeu va arde faptele care nu au avut valoare și cel care le-a săvârșit va avea de pierdut, pentru că nu va avea de arătat Domnului nimic valoros. Este însă important că, fie cu fapte bune, fie cu fapte rele, toți, buni și răi, vor trece prin unul și același foc verificator (desigur acesta nu are absolut nici o legătură cu erezia apuseană despre purgatoriu – n.trad.).
În cartea profetului Zaharia, capitolul 13, 9 se menționează faptul că prin foc se curăță metalul prețios. În acest caz focul nu mistuie, ci curăță și luminează. Pentru că atunci când îl pui în foc, metalul devine și el lumină și strălucește sau luminează ca și focul. Însă lemnul se înnegrește și se mistuie: ”Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăţi ca pe argint şi îi voi încerca cum se încearcă aurul…”
La fel și în textul de mai jos, se arată că drepții și păcătoșii vor trece prin aceeași flacără, însă în timp ce necredincioșii vor simți flacăra, drepții vor simți odihnă prin același foc al feței Domnului și al slavei puterii Lui (pentru că doxa-slavă înseamnă strălucire): ”Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale în văpaie de foc, osândind pe cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.” (II Tesaloniceni 1, 7-9)
În Apocalipsă citim despre Râul harului lui Dumnezeu care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și constituie odihna apei vieții pentru cei drepți: ”Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum este cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.” (Apocalipsă 22, 1-2)
Însă același râu este descris de către profetul Daniil ca fiind foc: ”tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el”. (Daniil 7, 9-10)

Într-adevăr, aici este descrisă diferența percepției harului lui Dumnezeu de către drepți, în prima descriere (din Apocalipsă), și de către cei nedrepți sau păcătoși în cea de-a doua (a profetului Daniel).
Iar potrivit psalmistului, focul Domnului este împărțit de către El în energie arzătoare și luminătoare, în funcție de faptele celui încercat prin acest foc: ”Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.” (Psalmul 28, 7)
Așadar, în mâinile noastre stă dacă vom trăi în ziua aceea harul lui Dumnezeu, ca foc sau ca lumină. Alegerea este a noastră.
Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/05/blog-post_62.html