Category Archives: har

Harul ca foc ce arde pe cei ce au fapte fara valoare si straluceste pe cei cu fapte de aur

Cartea: ​Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum *Selecție de texte de la Sfinții Prinți și autori contemporani* Ediția a II-a revăzută și adugită,Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2004

Pag.24-25

Râu de foc curge (Daniel 7, 10), care lămurește faptele oamenilor. Dacă cineva are fapte de aur, va ajunge mai strălucitor, dacă cineva are fapte de trestie și fără valoare, este ars de foc (I Corinteni 3, 12-15).

——

TILCUIREA EPISTOLEI ÎNTÎI CĂTRE CORINTENI ŞI A EPISTOLEI A DOUA CĂTRE CORINTENI A SLĂV1TULUI ŞI PREA-LĂUDATULUI APOSTOL PAVEL de Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobit ă cu felurite înseninări de către Nicodim Aghioritul îndreptarea tălmăcirii şi notele ediţiei: Florin Stuparu, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2005

1Cor.3,12-13

Pag.44-46
12 Iar dacă cineva zideşte pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat;(62 Dumnezeiescul Maxim tîlcuieşte zicerea aceasta aşa: „Avîndu-L pe Domnul ca temelie, să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: să punem «aur», «argint», «pietre scumpe» -adică: cuvîntare de Dumnezeu curată şi nemincinoasă, viaţă străvezie şi strălucită, cugetări dumnezeieşti şi înţelegeri luminate ca mărgăritarul – iar nu «lemne», nici «iarbă», nici «trestii», adică: nici slujire la idoli, nici căscare de gură către cele simţite, nici viaţă fără de socotinţă, nici cugetări pătimaşe şi lipsite de priceperea cea după înţelepciune” (capitolul 12 al sutei a doua din cele teologice), (n. aut. ))

După ce noi, Creştinii, primim credinţa întru Hristos ca temelie a toată casa şi Biserica credincioşilor. începem fiecare să zidim asupra ei. Unii zidesc lucrările cele bune, osebite între dînsele, mai mari sau mai mici. De pildă, zidesc pe această temelie fecioria şi necăsătoria, ca aur; iar nunta cea cinstită, ca argint, necîştigarea de averi, ca pe nişte pietre scumpe; iar milostenia, ca un alt lucru de mai mic preţ.”(63 Dumnezeiescul Ambrozie înţelege prin „aur” dragostea, prin „argint” înţelepciunea, iar prin „pietre scumpe” celelalte fapte bune (la Coresi).     Iar Sfîntul Grigorie al Nyssei zice aşa: ..Pe temelia aceasta se poate zidi «aur», «argint» ori «pietre scumpe». Acestea sînt faptele bune: iar «lemne», «iarbă» şi «trestie» însemnează firea răutăţii, care nu se găteşte spre nimic altceva decît numai spre cheltuiala focului” (Cuvîntul al şaptelea către cei bisericeşti), (n. aut.))

 Alţii zidesc asupra temeliei credinţei lucrările cele rele, care au şi ele trepte şi măsuri. De pildă, cineva zideşte necurăţia patimilor celor trupeşti, ca o iarbă; iubirea de argint şi lăcomia de averi, ca paiele ţarinii secerate, care ard mai lesne decît celelalte, iar beţia, rîsul şi glumele, ca nişte lemne. Poate că unii înţeleg însă altfel şi zic că „lemnele” ar fi păcatele cele trupeşti şi iubirea de argint, iar „paie” şi „iarbă” zic că ar fi beţia, îmbuibarea şi glumele. 

13 ziua (Domnului) îl va arăta. Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. 

Aici, Pavel numeşte „ziuă” pe aceea a celei de-a doua veniri şi a Judecăţii Domnului. Şi zice că cu foc se vor arăta, adică se vor descoperi, ce fel sînt după firea lor, ori „aur” şi „argint”, ori „lemne”, „iarbă” şi „trestii”.(64 Despre această zicere, marele Vasilie zice aşa: ..«Acesta [Hristos] vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc», «botez de foc» numind cercarea din vremea Judecăţii, precum zice Apostolul: «Focul cercetează ce fel este lucrul fiecăruia» şi «ziua (Domnului) îl va arăta, căci în foc se descoperă.»”(Despre Sfînul Duh. capitolul 15). 

Iar dumnezeiescul Diadoh şi purtătorul de Dumnezeu Maxim vorbesc mai într-un glas cu marele Vasilie. Căci Diadohul zice aşa: ..Aceia [ … ] se vor lăsa întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni, ca unii ce sînt sub judecată, pentru ca, cercetîndu-se prin focul judecăţii, să-şi ia de la Dumnezeul nostru şi de la împăratul Iisus Hristos soarta ce li se cuvine după faptele lor” (capitolul 3). Iar purtătorul de Dumnezeu Maxim. întrebat fiind despre zicerea aceasta, răspunde aşa: „Cei ce nu au ajuns la desăvirşire, ci se află avînd păcate, vin la Judecată ţinîndu-se spre cercetare; şi, dacă va atîrna mai mult cumpăna faptelor bune, se vor curăţa de muncă”(în Filocalie, foaia 237). (n. aut.) )



14 Dacă lucrul zidit de cineva va rămîne, acela va lua plată; 

15 iar dacă se va arde lucrul cuiva, el se va păgubi. 

Zice: Dacă tu – o Creştine! – ai zidit asupra temeliei credinţei lucruri şi fapte bune ca aurul şi argintul, lucrurile şi faptele tale cele bune vor rămîne negreşit, şi tu vei lua ca plată a lor împărăţia cerurilor. Iar dacă ai zidit lucruri rele şi păcate, să ştii că lucrurile tale cele rele nu vor suferi iuţimea focului celui veşnic, ci vor arde, şi se va arăta că au fost rele. Căci – precum cineva ce ar trece printr-un rîu de foc purtînd arme de aur s-ar face mai strălucit, iar dacă ar fi încărcat cu iarbă şi cu trestii, ar arde împreună cu acelea – tot aşa se întîmplă şi cu faptele cele bune şi cu cele rele. De aceea, nu e de ajuns doar credinţa, fără fapte bune. Căci, deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sînt după Hristos şi potrivite cu credinţa – adică bune şi sfinte, precum credinţa e bună şi sfinta – ele sînt vrednice a se arde


El însă se va mîntui, însă aşa, ca prin foc.

Zice: „El”, adică păcătosul, nu are să se ardă şi să se piardă desâvîrşit, adică să se ducă întru a nu mai fi, precum vor arde şi vor pieri faptele lui cele rele; ci „se va mîntui”, adică se va păzi întreg, pentru a se arde în foc în veci. Căci şi noi, cînd vorbim despre vreun lemn care nu arde cu lesnire, făcîndu-se cenuşă, obişnuim a zice că se păzeşte în foc, adică rămîne nears îndelungată vreme.

Acum înţelegem de ce „se păgubeşte” păcătosul, cel ce a făcut lucruri rele, pentru că el a ostenit întru lucruri care îi pricinuiesc muncă. Totodată, el se păgubeşte fiindcă a pus osteneală zadarnică în lucruri neînfiinţate, căci toate păcatele sînt nimic, la fel cum s-ar păgubi un negustor care ar da bani mulţi şi ar cumpă­ra un dobitoc mort în loc de unul viu. Şi „se mîntuieşte” fiindcă rămîne întreg şi nu piere, dar rămîne întreg pentru ca să se muncească veşnic. Aşa tîlcuieste zicerea aceasta dumnezeiescul Hrisostom împreună cu sfinţitul Teofilact.(65 Iar faptul că lucrurile cele rele au să se ardă şi să se piardă de tot, nu însă şi păcătosul care le-a făcut, este mărturisit şi de marele Vasilie, care zice: „Păcatul nu are fiinţă proprie, ci, întru cei ce îl fac şi întru cele ce se fac rău, el lipseşte sufletul de fiinţa binelui, căci, din pricina nedreptăţilor, el închipuie întuneric gindit, care se topeşte cu lumina dreptăţii. Fiindcă, dacă faptele rele încetează, se pierde şi firea păcatului, după cum zice [Scriptura]: «Se va căuta păcatul lui. şi nu se va afla» (Psalm 9:39). Se întîmplă însă ca, celor ce păcătuiesc, să le fie păstrată pedeapsa şi nedezlegată munca pentru păcate.” […]

Ci şi Fotie (la Icumenie) tîlcuieşte zicerea „ca prin foc” aşa: „Şi vezi ce a adăugat: «aşa – zice – ca prin foc», adică aşa se va mîntui, ca şi cum ar fi ţinut în focadică arzindu-se, dar netopindu-se. A avut trebuinţă de această adăugire – anume că păcătosul «se va mîntui» arzîndu-se în foc de-a pururi – pentru ca tu, auzind de «mîntuire», să nu socoteşti că munca va fi doar pînă se vor arde faptele.”

Iar Dialogul (in capitolul IV al Dialogurilor) şi Augustin (în tîlcuirea psalmului 37) înţeleg că „focul” acesta este focul pocăinţei în viaţa aceasta (la Coresi). Însă aici, prin „foc” se în­ţelege cel al venirii Mîntuitorului a doua oară, precum au tîlcuit dumnezeiescul Hrisostom. Teofilact şi Fotie într-un glas. Fiindcă, prin „ziua Domnului”, se înţelege aici aceea a Judecăţii şi venirea a doua, precum a tîlcuit-o şi marele Vasilie mai în urmă. Ci şi Teologul Grigorie zice (în Cuvînt despre botez) : „Ştiu şi foc care nu e curaţitor, ci muncitor, adică pe acela gătit diavolilor şi îngerilor lui, sau pe cel ce va purcede de la faţa Domnului şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.” Iar sfinţitul Cosma adaugă: „La sfîrşit, în foc îi botează Hristos pe cei nesupuşi, care nu-L socotesc pe El Dumnezeu. Deci focul acela va cerca şi va desluşi faptele cele bune şi cele rele.” Iar Teodorit zice aşa: „[…] În ziua arătării Mîntuitorului va fi judecată şi cercetare amănunţită, şi focul îi va arăta pe cei ce au vieţuit viaţă bună mai străluciţi decît aurul şi argintul, iar pe lucrătorii răutăţii îi va topi ca pe nişte lemne, şi iarbă şi trestii.” […] (n. aut. )

Advertisements

Caterisire, har

CANONUL 26

Prezbiterul, carele din neştiinţă s-au poticnit la nuntă neiertată, de şedere împărtăşească-se după cele legiuite nouă de sfinţitul canon, iar de celelalte lucrări să se depărteze. Că destul este unuia ca acestuia iertarea, iar a binecuvânta pe altul cel ce este dator a-şi vindeca rănile sale, este lucru necuviincios. Că binecuvântarea este împărtăşire de sfinţenie. Iar cel ce aceasta nu o are, pentru poticnirea cea din neştiinţă, cum o va da altuia? Deci, nici înaintea norodului, nici îndeosebi să binecuvinteze, nici trupul lui Hristos să-l împartă altora, nici altceva să liturghisească, ci îndestulându-se cu şederea mai sus, plângă-se către alţii, şi Domnului ca să i se ierte lui nelegiuirea cea din neştiinţă. Bine arătat fiind, că acest fel de nuntă neiertată se va dezlega, şi nicidecum bărbatul va avea împărtăşire cu aceia, pentru care s-au lipsit de sfinţita lucrare. 

[Apostolic, can. 19; Sinod 6, can. 3; Neocesareea, can. 2; Vasilie, can. 23, 27, 78]
TÂLCUIRE

Canonul acesta204 este însuşi al 27-lea al marelui Vasilie; care rânduieşte ca prezbiterul acela, care prin cununie ar lua prin neştiinţă pe vreo rudenie a sa, acela, fiindcă nu ştia rudenia, pentru aceasta se iartă, şi să aibă cinstea şederii împreună cu prezbiterii ceilalţi. Iar de toate celelalte lucrări ale preoţiei să se depărteze. Adăogând sinodul că şi cinstea şederii acesteia să o aibă, după ce mai întâi se va despărţi de neiertata nunta aceea, pentru care s-a caterisit de preoţie; că de nu se va despărţi, nu numai că şi de cinstea aceasta se va lipsi, ci se va supune şi sub certări.

Pidalion 1844 pag.259-260 subnota 204

204 Din canonul acesta arătat se dovedeşte că toţi prezbiterii (cum şi arhiereii) care se vor caterisi pentru arătatele lor vinovăţii, sau şi de către duhovnicul cu sfătuire se vor opri pentru ascunsele lor păcate, cele vrednice de caterisire, sau şi însuşi mustraţi de ştiinţă se vor paretisi, aceştia nu pot, nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici întru ascuns, nici în arătare. Nici a cumineca pe cineva, nici Apă Sfinţită a face, nici botezuri, nici masluri. Fiindcă întru toate sfinţitele lucrări acestea, se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au, după cuprinderea canonului acestuia. Dar nici gândurile a asculta, şi duhovnici a se face pot unii ca aceştia. Pentru că după Simeon al Tesalonicului (răspunsul 11) duhovnicescul părinte trebuie şi a blagoslovi, şi iertătoare rugăciune a rosti, şi a liturghisi, şi pe cei ce se mărturisesc a-i cumineca, şi pentru cei ce se pocăiesc a mijloci. Şi în scurt a zice, duhovnicul trebuie să aibă preoţia lucrătoare, după Kitrus (vezi şi subînsemnarea celui 39 apostolesc).

Hirotonie,har, caterisire 

Pidalion 1844, pag.157

CANONUL 9

Dacă oarecare fără cercetare s-a proadus prezbiteri, sau cercetându-se ş-au mărturisit păcatele lor 130. Şi mărturisindu-se ei, afară de canon pornindu-se oamenii, asupra unora ca acestora ş-au pus mâna, pe aceştia canonul nu-i primeşte. Că pe neprihănirea o apără soborniceasca Biserică.

[Apostolic, can. 25, 61; Neocezareea, can. 9, 10; Teofil, can. 3, 5, 6]

TÂLCUIRE

Canonul acesta rânduieşte, că, cei ce vor să se ierosească, se cuvine a fi curaţi de păcate care opresc ierosirea (adică sfinţirea), şi se cuvine a se cerceta viaţa, şi petrecerea lor. Iar dacă oarecare s-au făcut prezbiteri, fără a se cerceta, sau şi cercetându-se şi-au mărturisit păcatele lor, fiind opritoare de prezbiterie, iar arhiereii cei ce i-au cercetat, pornindu-se afară din canoane, au hirotonisit pe ei prezbiteri, aceştia, zic, care cu nevrednicie s-au prezbiterit, neprimiţi sunt de a lucra preoţeşte. Că vădindu-se de către alţii, sau însuşi mărturisindu-şi păcatele cele opritoare de preoţie, ce au făcut mai-nainte de hirotonie, se caterisesc după Valsamon şi Zonara. Sau înceteze despre a lucra preoţeşte, după anonimul (nenumitul) tâlcuitor al canoanelor. Dar adaoge şi pricina canonul, pentru care cei ce au căzut în păcate nu sunt primiţi la preoţie. Fiindcă zice, că soborniceasca Biserică apără, şi voieşte a fi prezbiterii neprihăniţi întru păcate, precum porunceşte Pavel, a fi şi episcopul, zicând: „Se cuvine episcopul a fi neprihănit“ (I Timotei: 3,2) adică nu numai neînvinovăţit, ci şi cu totul neprihănit,şi ne catigorit 131.

Subnote

130 Ioan Antiohianul în adunarea canoanelor, în loc de „păcatele lor” are „Cele greşite de dânşii” care este şi mai drept.

131 Însemnăm însă aici o socoteală sobornicească şi obştească, că toţi cei ce afară de canoane, şi cu nevrednicie s-au hirotonit, mai-nainte de a se caterisi de sinod, cu adevărat sunt prezbiteri. Fiindcă precum zice dumnezeiescul Hrisostom: „Pe toţi Dumnezeu nu-i hirotoneşte, însă prin toţi el lucrează; deşi ei ar fi nevrednici, pentru a se mântui norodul” (voroava 2 către Timotei la cea 2). Şi iarăşi: „Fiindcă şi prin cei nevrednici darul lucrează nu pentru dânşii, ci pentru cei ce vor să se folosească.” (voroava 11 la cea 1 către Tesaloniceni) Şi Iarăşi: „Acum dar şi prin cei nevrednici a obişnuit a lucra Dumnezeu. Şi nimic darul Botezului de la viaţa prezbiterului se vatămă”. (voroava 8 la cea 1 către Corinteni) Dar şi în voroava a 3-a la cea către Coloseni prin multe aceasta o dovedeşte. Întru care şi acestea le zice: „Darul lui Dumnezeu care şi întru cei nevrednici lucrează, nu pentru noi, ci pentru voi.” Şi iarăşi, „nu pe mine mă defaimă, ci prezbiteria. De mă vei vedea gol de aceasta, atuncea defaimă-mă. Atuncea nici eu voi suferi a porunci. Până însă şedem în tronul acesta, până când vom avea şederea întâi, avem stăpânirea şi tăria, deşi nevrednici suntem.” Iar Simeon al Tesalonicului (în răspunsul al 13-lea) zice, „prin hirotonie lucrează darul întru dânşii, ori arhierei de sunt, ori ierei, pentru mântuirea celor ce vin, şi câte Taine vor săvârşi, sunt cu adevărat Taine. Vai însă (adaoge acelaşi iarăşi) unora ca acestora. Care ori mai-nainte de hirotonie au greşit, ori după hirotonie, că nevrednici sunt de preoţie. Şi de vor a se pocăi, şi a se mântui, înceteze desăvârşit de la preasfintele lucrări al preoţiei. Fiindcă nimic altă îi va ajuta spre pocăinţă, de nu mai-nainte se vor părăsi de preoţie.” Vezi şi mărturia lui Hrisostom pentru paretisire la forma canoniceştii paretisiri la sfârşitul cărţii.

​Dumnezeu ca foc și ca lumină

Învățătura ortodoxă despre rai și despre iad
Argumentare scripturistică a distincției harului dumnezeiesc în Foc și Lumină
Unii în Occident cred într-un dumnezeu sadic, răzbunător, care îi chinuie pe oameni veșnic prin iad. Însă creștinii din Orient (ortodocșii) întotdeauna au cunoscut sensul referirilor din Sfânta Scriptură la iad și la rai. Niciodată ei nu au crezut într-un dumnezeu sadic. Și, într-adevăr, Sfinții Părinți ne spun că Dumnezeu este și Rai și Iad, în funcție de starea de dreptate a fiecăruia. Pentru că Dumnezeu îi iubește și îi îmbrățișează pe toți. Însă nu toți Îi vor trăi prezența ca lumină. Unii nu vor suporta iubirea Lui și se vor chinui, pentru că au învățat numai să urască.
Atunci când vorbim despre Dumnezeu ca lumină și ca foc în același timp, adesea ne întreabă cei care aparțin religiilor protestante: Unde ați găsit menționat lucrul acesta în Sfânta Scriptură? Și, cu toate că văd că într-adevăr nu este posibil ca Dumnezeu să fie Cineva care îi chinuie pe oameni veșnic, pe de altă parte aceștia cer texte scripturistice pentru a se convinge.
Desigur, noi ca și creștini nu considerăm ca ceea ce credem să se afle neapărat în Sfânta Scriptură (unele elemente de credință pot proveni numai din Tradiția patristică – n.trad.). Însă, de dragul lor (al celor din Apus), le vom arăta pe ce se bazează acestea și cu texte din Sfânta Scriptură. Astfel, nu numai că vor putea părăsi fără teamă părerea occidentală blasfemiatoare despre un dumnezeu sadic și răzbunător, ci vor vedea și că cele spuse de Biserica Ortodoxă a lui Hristos sunt întotdeauna adevărate.

Să începem cu un citat din cartea profetului Isaia:
Isaia 33, 14-16: ”Păcătoşii vor tremura în Sion şi pe cei fără de lege frica îi va cuprinde: Care din noi poate să îndure focul mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul cel de veci? Omul cel drept în calea sa … acela va locui pe înălţimi…”
Fiți atenți cine va locui în focul veșnic! Nu numai cei nedrepți, ci și drepții! Vedeți că este același loc? Iar locul de care se tem păcătoșii este considerat de către drepți înălțime, loc de cinste.
Și ce este focul mistuitor? Ne spune textul din Epistola către Evrei 12, 29: ”căci Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor.” Același Dumnezeu care pentru unii este foc, pentru alții este lumină.
Iar profetul Isaia scrie și el despre aceasta, în capitolul 60, 17-20: ”În loc de aramă îţi voi aduce aur, în loc de fier, argint, în loc de lemn, aramă şi în loc de pietre, fier. Şi voi pune judecător al tău pacea şi stăpânitor peste tine dreptatea… Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta… căci Domnul va fi pentru tine lumină veşnică …” Iar cuvântul slavă înseamnă strălucire.
Precum se vede din textul din Epistola I către Corinteni 15, 41: ”Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.” Însă în textul profetului lui Isaia pe care l-am menționat înainte scrie ceva despre cele materiale. Observăm că Dumnezeu spune că va înlocui materialele inferioare și neînsemnate cu altele, mai valoroase, mai strălucitoare și rezistente la foc.
Ce vrea să spună? Să vedem cum este exprimat mai clar lucrul acesta tot de către Sfântul Apostol Pavel, în textul din Epistola I către Corinteni 3, 12-15: ”Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc.”
Este important că aici sunt comparate faptele fiecăruia cu diferite materiale. Faptele bune sunt asemănate cu materiale rezistente la foc și valoroase, care nu ard. Dimpotrivă, faptele rele sunt asemănate cu materiale care ard. Deci, atunci focul harului lui Dumnezeu va arde faptele care nu au avut valoare și cel care le-a săvârșit va avea de pierdut, pentru că nu va avea de arătat Domnului nimic valoros. Este însă important că, fie cu fapte bune, fie cu fapte rele, toți, buni și răi, vor trece prin unul și același foc verificator (desigur acesta nu are absolut nici o legătură cu erezia apuseană despre purgatoriu – n.trad.).
În cartea profetului Zaharia, capitolul 13, 9 se menționează faptul că prin foc se curăță metalul prețios. În acest caz focul nu mistuie, ci curăță și luminează. Pentru că atunci când îl pui în foc, metalul devine și el lumină și strălucește sau luminează ca și focul. Însă lemnul se înnegrește și se mistuie: ”Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăţi ca pe argint şi îi voi încerca cum se încearcă aurul…”
La fel și în textul de mai jos, se arată că drepții și păcătoșii vor trece prin aceeași flacără, însă în timp ce necredincioșii vor simți flacăra, drepții vor simți odihnă prin același foc al feței Domnului și al slavei puterii Lui (pentru că doxa-slavă înseamnă strălucire): ”Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale în văpaie de foc, osândind pe cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.” (II Tesaloniceni 1, 7-9)
În Apocalipsă citim despre Râul harului lui Dumnezeu care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și constituie odihna apei vieții pentru cei drepți: ”Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum este cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.” (Apocalipsă 22, 1-2)
Însă același râu este descris de către profetul Daniil ca fiind foc: ”tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el”. (Daniil 7, 9-10)

Într-adevăr, aici este descrisă diferența percepției harului lui Dumnezeu de către drepți, în prima descriere (din Apocalipsă), și de către cei nedrepți sau păcătoși în cea de-a doua (a profetului Daniel).
Iar potrivit psalmistului, focul Domnului este împărțit de către El în energie arzătoare și luminătoare, în funcție de faptele celui încercat prin acest foc: ”Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.” (Psalmul 28, 7)
Așadar, în mâinile noastre stă dacă vom trăi în ziua aceea harul lui Dumnezeu, ca foc sau ca lumină. Alegerea este a noastră.
Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/05/blog-post_62.html

Despre har tot din Pidalion

Cu canonu 28 Apostolic

CANONUL 28

Dacă vreun episcop, ori prezbiter, ori diacon, caterisit după dreptate pentru vinovăţii arătate, ar îndrăzni a se atinge de Liturghia (slujba) cea oarecând încredinţată lui, acesta de istov taie-se de la Biserică.

[Antiohia, can.  4, 12, 15; Sardica, can. 14; Vasilie, can. 88]

TÂLCUIRE

Acest canon rânduieşte, că dacă vreun episcop, ori preot, ori diacon s-ar caterisi după dreptate şi după lege pentru vinovăţii arătate şi dovedite, episcopul de sobor, iar preotul, şi diaconul, ori de episcopul lor, ori de soborul lor, şi apoi după o legiuită caterisire ca aceasta, de ar fi îndrăznit a întrebuinţa Liturghia cea dată lor oarecând (Liturghie aicea înţelege şi pe arhieria episcopului, şi pe ieria preotului şi diaconului), unii ca aceştia zic, afurisească-se desăvârşit de la Biserică. Una adică pentru îndrăzneala cea peste măsură şi obrăznicia lor, iar alta că la cei ierosiţi, după caterisis, altă canonicească pedeapsă nu rămâne, decât a se despărţi desăvârşit şi de Biserică, şi aceasta cu dreptate. Căci dacă după canonul 14 al soborului din Sardica cel ce nu se cateriseşte cu dreptate, ar îndrăzni a lucra cele ale soartei sale, mai-nainte de altă sobornicească judecată trebuie a se înţelepţi cu amare şi aspre cuvinte, dacă după cel al 5-lea al soborului 1 cel ce este scos din adunare, nu după dreptate ci după oarecare micşorare de suflet şi prigonire a episcopului său, nici acestea poate a întrebuinţa ceva ieraticesc lucru mai-nainte de sobornicească certare, cu cât mai vârtos nu poate a lucra ceva de ale preoţiei, cel cu dreptate pentru vederate păcate caterisit? Şi dacă marele Vasilie, pe Grigorie cel ce era numai oprit de el, îl înfricoşează cum că-l va osândi cu anatema, de va îndrăzni a lucra ceva mai-nainte de îndreptarea sa, cum nu se cuvine desăvârşit a se rupe din Biserică cel cu dreptate şi pentru arătate păcate caterisit, şi după caterisis va îndrăzni a lucra vreo lucrare preoţească

Subnota 61 pag.65

 61 Dar s-ar nedumeri cineva, dacăHirotonia, Botezul, Sfinţirea Apei, şi celelalte ce ar fi îndrăznit cei ce cu dreptate, şi pentru arătate vinuiri de sobor s-au caterisit, de au oare putere şi fiinţă, ori de sunt cu totul fără putere, şi neînfiinţate, şi ca cum nici cum s-ar fi făcut şi pentru aceasta de trebuie a se face din început de preoţi necaterisiţi? Se vede că după oarecare, sunt fără putere şi cu totul fără fiinţă, şi pentru aceasta este trebuinţă a se face din început, ca şi cum nu s-ar fi făcut cu totul mai înainte. Căci, dacă hirotoniile, şi alte sfinţite săvârşiri, ce le-ar face afară de enorie vreun episcop, sunt fără putere, după canon 13 al Antiohiei, cu cât mai mult lucrurile cele îndrăznite, a celui cu dreptul şi după lege caterisit sunt fără putere şi fără fiinţă? Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.” Am zis pentru lucrurile cele îndrăznite a celui cu dreptate şi pentru arătate păcate caterisit, cum că trebuie de al doilea a se face, ca şi cum ar fi înfiinţate, şi nu ar fi. Căci de ar fi aşa, trebuie acest caterisit, când se desvinovăţea, şi să se mai hirotonească de al doilea. Ci însă, după canonul 56 al Cartaginei cel ce 

opreşte hirotonisirile cele de al doilea, acesta nu s-a hirotonisit de al doilea. Deci avea puterea preoţiei (deşi pe lucrare nu o avea din pricina caterisirii). Drept aceea şi lucrările cele de dânsul îndrăznite nu trebuie a le mai îndoi. Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, şi dinlăuntru de sineşi pentru nevrednicia sa, şi din afarăde la sobor, a pierdut lucrarea preoţiei. Iarcel ce cu nedreptate s-a caterisit, numai din afară, şi nu de la sineşi s-a lipsit de a lucra, şi poate a se asemăna, precum zic oarecare, cela ce cu dreptate s-a caterisit,ca un meşter, a căruia şi mâinile de sineşi s-a zgârcit, şi nu pot să apuce, şi uneltele meşteşugului său i le-au luat. Drept aceea, şi mâinile, să zicem, de şi-ar mişca, în zadar le mişcă, şi lucrul cel de dânsele făcut, se pare adică a fi, ci cu adevărul nu este; atât pentru ciunţia lor, cât şi pentru lipsa uneltelor. Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseamănă cu meşterul, caremâinile îşi are sănătoasenu are însă şi uneltele meşteşugului. Pentru aceea şi când i se vor da iarăşi, poate a le apuca şi meşteşugul a-şi lucra, şi lucrul lui este cu adevărat lucru. Iar cel ce este ciunt, adică cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i să da, nici după ce i se vor da uneltele, poate a le apuca, şi a face cu ele vreo ispravă. Iar de ar zice cineva că nu trebuie a se poftori hirotoniile şi botezurile celui cu dreptul caterisit, căci canonul opreşte îndoirile Botezului şi ale hirotoniilor, învaţă-se că opreşte cu adevărat, pe îndoirile botezurilor celor adevărate, şi ale hirotoniilor asemenea, nu pe ale celor neadevărate, care sunt cele de cei cu dreptate caterisiţi făcute. Şi marele Vasilie însă în canonul 3 zice, că diaconul cel odată caterisit, de ajuns are pe osânda caterisirii. Şi în scurt toţi clericii cei ce au păcătuit păcatul cel de moarte din treapta lor se pogoară zice în canon 32 al său, şi nu li se mai dă lor clerul şi preoţia. Iar dacă nu li se mai dă, arătat că şi sfinţitele lucrări care le-ar face, se socotesc ca cum s-ar fi făcut şi de mireni, în locul cărora ei s-au aruncat. Iar Manuil Malaxos notarul (la tălmăcirea canonului ce au făcut la anul 1565 la cap 30) patriarhului Constantinopolului a poruncit câţi s-au hirotonisit de arhierei caterisiţi, de au ştiut caterisirea lor, să fie şi ei caterisiţi să nu se hirotonească de al doilea. Iar de nu a ştiut,să se hirotonisească de al doilea de arhierei necaterisiţi. Şi Teodor Studitul zice, că preotul caterisit nici un lucru ieraticesc face, ci este lumesc (mirean) ca şi mai-nainte, şi dar al Sfântului Duh nu are pentru că s-a luat de la el. Şi de va da vreunuia preoţia, acela nu este preot. Acestea aşa zicându-se, de mine se socotesc acestea zise a fi cu îndoială, şi ce să zic hotărâtor, nu ştiu. Fiindcă nici acesta de faţă apostolesc, nici cel 4 al celui din Antiohia, zic ceva pentru acestea, care din amândouă, Sfinte lucruri, cutezându-se de către cei ce cu dreptul sunt caterisiţi, se socotesc ca cum nu ar fi,ca şi cele de către eretici, după cel 46 apostolesc, sau ca cum ar fi. Iar mai ales şi mai cu deosebire, pentru că văd pe ceal soborului 4 ecumenic că zice că, nu are tărie hirotonia celui hirotonisit nehotărâtor nu ca una ce nu ar fi şi nu s-ar fi făcut nici pentru că ar fi neînfiinţate şi ca cum nu ar fi Taine cele ce se vor lucra de dânsul; ci ca una ce rămâne nelucrătoare, şi nu se pune în lucrare şi în faptă, şi nu pentru alta, ci numai pentru necinstea şi ocara celui ce a hirotonisit. Şi fiindcă cele asemenea din cele asemenea se cuvine a se încheia şi a se judeca, apoi şi cele neîntărite care rânduieşte canonul 13 al celui din Antiohia, se cuvine a se înţelege şi a se lua precum soborul 4 le-a înţeles şi le-a primit, şi nu precum cei mai de sus le-au înţeles şi le-au luat. Vezi însă şi în tomul 2 al Practicalelor sinoadelor foaia 993 că s-au adunat întreg sobor în Constantinopol în zilele împăratului Ioann Comnino, şi al patriarhului Mihail Oxitul în anul 1143. Care sobor prihăneşte pe Leontie, pentru că a botezat de al doilea pe cel botezat de un iereu caterisit pentru vinovăţii arătate,fiindcă a socotit că nu este deplinit botezul cel făcut de iereu caterisit. Ci şi Iosif Vrienie în epistolia cea către Nikita zice, că sunt Sfinte şi deplinite cele îndrăznite de către cei caterisiţi. Însă şi aceasta o mărturiseşte şi înţeleptul Evghenie Vulgarul în cercetările cele criticale ale gramaticii lui Neofit, aducând ajutător pe Nicolae Cabasila.

Scrisoare adresata unui pomenitor si celor ce nu inteleg cu haru

Mesaj cartre un pomenitor 

M.D. 8 februarie 2017

Si atunci de ce nu intelege cu harul ca pomenind pe unu ce promoveaza erezii il minte pe Hristos ca acela (cretanul episcoț cum le zice Sf Damaschin) invata drept adica ecumenismu e traditia Bisericii dupa Creta , apoi haru acela pe respectivu preot il innegreste si il osandeste si nu il lumineaza ptr ca respectivu preot ce pomeneste cretanu stie ca acela invata erezia ecumenista si a semnat ptr ea, ce e asa greu sa faca ce au facut Sf Ca Palamas, Marcu al Efesului, Teodor Studitul, Sf Damaschin, papa Felix III , papa Grigorie II, Sf Sofronie, Sf Epifanie al Salaminei, chiar asa de netaiati imprejur la inima si tari la cerbice am ajuns,Sf Justin Popovici a intrerupt pomenirea, Sf Ioan Iacob Hozevitul a intrerupt-o daca parintii nostrii cu viata Sfanta nu au intrerupt pomenirea au gresit pomenirea trebuia intreruptata cu cmb 1960 desi unii zic, ca mai devreme trebuia oprita de cand se acceptau cununiile mixte, ce zice Sf Vasile la canonu 1 ca Dionisie al Alexandriei a gresit ca primea un botez eretic si ce zice Sf Vasile si Sf Nicodim sa nu facem aceeasi gresala ca Dionisie

…de aceeasi osand a innegririi de catre har o are si mireanu care are comuniune cu acel preot ce pomeneste eretic ptr ca se face partasi la minciuna desi el (mireanul) zice ca nu e cu Creta cu buzele zice dar cu fapta e la rugaciunile unde ii pomenit ereticu

——-