Cartea: DICȚIONAR
DE TEOLOGIE PATRISTIC, edit. DOXOLOGIA
Iași, 2014
Pag. 21
Aețiu (cca 300‐700) Aețiu a fost unul dintre cei mai radicali teologi ai arianismului târziu (vezi Arianismul). De profesie fierar în Antiohia, care, prin abilitățile sale native,
a dobândit în Alexandria faima de sofist și logician. A împins implicațiile aserțiunilor dogmatice hristologice până la limitele lor semantice. A fost conducătorul școlii care
susținea că nenașterea este definiția fundamentală a Dumnezeirii și susținea că se aflau în înșelare atât partida niceeană care afirma
identitatea de esență a Tatălui și a Fiului‐Logosului (homousieni), cât
și majoritatea anti‐niceeană, care se despărțise în două tabere, din care una afirma asemănarea de esență
a Tatălui și a Logosului (homoiusieni) și școala mai numeroasă care
interzicea limbajul esențialist și milita pentru ideea mai vagă a asemănării celor două ipostasuri (homoeni). Aețiu, punând accent pe ideea conform căreia cuvintele (în
special cele scripturistice) descoperă naturile, pretindea că relația Fiului cu Tatăl era una de neasemănare totală (anhomoios). Dacă Tatăl era prin fire Cel Nenăscut,
atunci Fiul, fiind Născut, este cu totul neasemănător cu Dumnezeirea supremă. În consecință, partida sa a
atras furia ambelor tabere, iar partizanii săi au fost etichetați de oponenți ca anomei (cei neasemănători: de asemenea, anomoeni, anomeeni). Lucrarea sa l‐a determinat mai târziu pe Grigorie din Nazianz
să susțină idea conform căreia cuvintele Scripturii nu revelează atât naturile, cât relațiile, iar această precizare a avut o influență importantă asupra concepției Capadocienilor despre dogma trinitară.
Aețiu a fost hirotonit diacon spre 345, dar a fost implicat în răsturnarea lui Gallus și a fost exilat în anul 354. Sinoadele de la Ancira (358) și Constantinopol (360) au con‐
damnat învățăturile lui, dar prin influența cezarului Iulian (fratele lui Gallus), a fost recompensat cu rangul de ierarh, ca „episcop itine‐
rant”. Secretarul său credincios, Eunomie, a devenit cel mai energic
purtător de cuvânt al acestei școli și l‐a îngrijit pe acum vârstnicul Aețiu la Constantinopol. Lucrarea
sa principală, singura care a supraviețuit, este Syntagmation.
________________
G. Bardy, „L’heritage littéraire d’Aé‐tius”, RHE 24 (1928), pp. 809‐827;
R.P.C. Hanson, The Search for the Christian Doctrine of God (Edinburgh, 1988),
pp. 598‐636; L. Wickham, „The Syntagmation of Aetius the Anomoean”,
JTS 19 (1968), pp. 532‐569; Idem, „Aetius